Acțiune oblică. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 143/ Dosar nr-
Ședința publică din 15 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, și,împotriva deciziei civile nr.205 din data de 9 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au aut loc în ședința publică din data de 1.02.2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 8.02.2010, iar apoi pentru astăzi, 15.02.2010.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin decizia civilă nr. 205/2009 a Tribunalului Brașov, au fost respinse excepțiile lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru statul Român și lipsei calității procesuale pasive a Statului Român invocate de acest pârât.
A respins apelurile declarate de reclamanții, și de către apelanții pârâți prin Municipiul B prin Primar și - SRL B, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, - precum și cu intimatul intervenient, împotriva sentinței civile nr. 2398/2009 pronunțată de Judecătoria Brașov pe care o menține.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Așa cum a reținut și instanța de fond, analizând preluarea imobilului în cauză, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la acel moment, rezultă că preluarea imobilului s-a făcut fără un titlu valabil. Dispozițiile art. 10 și 11 din Constituție erau prevederi de excepție care derogau de la principiul garantării proprietății particulare, fiind astfel de strictă interpretare. Ca atare, doar în privința mijloacelor de producție, băncilor și societăților de asigurare puteau fi emise acte normative de naționalizare, în privința celorlalte categorii de imobile preluarea putându-se face doar pe calea exproprierii, pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Susținerile reclamanților apelanți în sensul că instanța de fond, verificând modul de preluare a imobilului, a procedat la analiza legalității titlului în baza căruia a fost preluat acel imobil, depășind astfel cadrul procesual cu care a fost investită nu sunt întemeiate, întrucât, pentru ca instanța să constate că un imobil a trecut în proprietatea statului, este firesc să verifice modul și titlul în baza căruia s-a făcut acest lucru. Astfel, dispozițiile art. 43 și 44 din Decretul - Lege nr. 115/1938 precum și dispozițiile art. 48 -49 din Legea 7/1996, consacră principiul legalității publicității imobiliare, bazat pe cărțile funciare, principiu ce impune verificarea legalității în baza căruia se solicită înscrierea.
Întrucât, imobilul ce face obiectul prezentului litigiu era înscris în CF 13319 B, la nr. top 1865/2/a/2 - casă de piatră și teren 360 mp, în favoarea proprietarului tabular Firma A SA B din anul 1938, cu titlu de drept câștigat la licitație, iar dreptul de proprietate al statului nu a fost intabulat, solicitându-se acest lucru pe calea acțiunii oblice, prima instanță în mod corect a procedat la analiza și verificarea legalității titlului în baza căruia se solicită intabularea dreptului de proprietate al Municipiului B, respectiv a Decretului 92/1950.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel invocat de reclamanții apelanți, precum și de către pârâții apelanți Municipiul B - prin Primar și - SRL prin apelurile formulate, prin care este criticată soluția primei instanțe sub aspectul admiterii cererii de intervenție formulată de intervenientul, tribunalul constată că și acesta este neîntemeiat, întrucât, la dosarul cauzei au fost depuse notificările nr. 200 și 202/2002, prin care intervenientul în nume propriu a solicitat Primăriei B, restituirea în natură a unui imobil înscris în CF 5741 B, dar și notificarea nr. 52/2008, în care este indicat și imobilul înscris în CF 13391 B, nr. top 1865/ 2/a/2. Chiar în condițiile în care s-a susținut că respectiva notificare - care cuprinde și imobilul în litigiu - nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege, tribunalul constată că prima instanță în mod corect a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 42 alin 3 din legea 10/2001, astfel ca să poată fi efectuată vânzarea imobilului către chiriași, mai înainte de rezolvarea situației imobilului respectiv, a cărei restituire s-a solicitat. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în cauza Gingis contra României a statuat că " vânzarea de către stat a bunului altuia către terți de bună credință, chiar dacă aceasta a fost anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului altuia de proprietate, reprezintă o privare de bun". Or, în cauza de față, s - ar presupune o vânzare la momentul la care se cunoaște intenția intervenientului de a revendica imobilul respectiv, astfel încât, subzistă o prezumție de proprietate în favoarea acestuia, care poate fi răsturnată sau nu, la momentul soluționării irevocabile a cererii sale privind revendicarea.
Față de considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelurile declarate de apelanții reclamanți și apelanții pârâți, împotriva Sentinței Civile nr. 2398/10.03.2009, pronunțată de Judecătoria Brașov, ca fiind nefondate.
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul R și excepția lipsei calității procesual pasive a Statului român, Tribunalul a constatat că acestea au fost soluționate de către instanța de fond, prin încheierea din 20.06.2006, astfel încât, acestea reprezintă motive de apel, pe care Tribunalul le constată neîntemeiate, întrucât, Ministerul Finanțelor Publice are calitate de reprezentant al Statului Român în litigiile ce au ca obiect bunuri ce fac parte din domeniul public al statului - așa cum prevăd dispozițiile legii 213/1998, republicată, iar acesta la rândul său are calitate procesual pasivă în cauză, date fiind raporturile juridice existente între Statul Român, în calitate de proprietar al imobilelor preluate în baza Decretului 92/1950 și foștii proprietari de imobile.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurenții - SRL B, și, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce privește recursul declarat de recurenta - SRL B, sentința este criticată pentru următoarele aspecte:
Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea Statului Român în baza decretului lege 92/1950, cu titlu valabil, întrucât la momentul respectiv preluarea s-a realizat cu verificarea condițiilor înscrise în decret, dacă acestea erau sau nu aplicabile reclamanților.
-. O altă critică vizează faptul că, la sediul nu s-a înregistrat nici o notificare din care să rezulte că imobilul în litigiu a fost solicitat în natură de foștii proprietari, nu s-a făcut dovada existenței vreunei notificări care să justifice admiterea cererii de intervenție și nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită a solicita restituirea imobilului, de către intervenienți.
III. Se mai invocă inadmisibilitatea cererii de intervenție, întrucât potrivit susținerilor recurentei, aceasta este o mascată cerere de revendicare de drept comun, ceea ce după apariția legii 10/2001, nu mai poate fi admisibil. Procedura instituită de legea specială are menirea de a evita perpetuarea stării de incertitudine, în ceea ce privește situația juridică a imobilelor, ce fac obiectul reglementării acesteia.
În recursul declarat de recurenții reclamanți, sentința este criticată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele aspecte:
Instanța de apel a făcut o analiză a valabilității titlului în baza căruia Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, nesocotind dispozițiile art.129 alin.6 din Codul procedură civilă, care prevăd că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii de chemare în judecată.
-. Concluzia la care a ajuns atât instanța de fond cât și instanța de apel cu privire imobilul în litigiu reținând că acesta nu s-ar încadra în ipoteza reglementată de decretul 92/1950 deoarece locuințele nu pot fi valabil naționalizate, este una eronată.
III. O altă critică vizează modul de soluționare al cererii de intervenție, întrucât din actele depuse de la dosar nu rezultă că acesta este identic cu cel din lista acționarilor firmei depusă la dosar ca probă pentru cererea de intervenție. Se mai arată că din informațiile pe care le-a obținut de la Primăria, se pare că notificarea este tardivă. Dacă s-ar trece peste tardivitatea notificării, pe fondul cauzei aceasta trebuie respinsă, având în vedere că o asemenea firmă sau societate, care să fie proprietara imobilului din B,- nu există înregistrată la Registrul Comerțului.
În întâmpinarea formulată de DGFP B, în calitate de reprezentantă a Statului Român s-au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Statului Român, precum și excepția lipsei calității procesual pasive a acestei părți, în baza dispozițiilor art. 12 pct. 4 și 5 din legea 213/1998, arătând că bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului sunt menționate în anexă iar acest imobil nu face parte din proprietatea publică de interes național, pentru a fi asigurată reprezentarea de către Statul Român în astfel de situații. Pe cale de consecință se solicită să fie admise aceste excepții iar în calitate de pârât să fie chemat numai Municipiul B, prin Primar.
În întâmpinarea formulată de - SA se invocă excepția lipsei calității procesual pasive, față de toate capetele de cerere invocate de recurenți.
Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că nici unul din recursuri nu este întemeiat și în consecință, ambele vor fi respinse iar decizia atacată va fi menținută ca legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 304 pct.6 și 9 din Codul procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității de reprezentat și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului DGFP pentru MFP pentru Statul Român, instanța apreciază că acestea nu sunt fondate și în consecință vor fi respinse.
Față de obiectul cereri de chemare în judecată, având în vedere că, prin cererea inițial introdusă la instanța de judecată, s-a solicitat să se contate că imobilul înscris în CF 13319 B, a trecut în proprietatea Statului Român fiind preluat de la Firma SA B, urmând să își înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară, instanța apreciază că excepțiile sunt neîntemeiate, iar reprezentarea statului în astfel de procese, care vizează domeniul public al statului, este asigurată de DGFP în numele MFP pentru Statul Român, potrivit dispozițiilor legii 213/1998.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a - se constată că prima instanță s-a pronunțat încă de la fond, prin încheierea ședinței publice din 20.06.2006 în sensul admiterii acesteia, precum și prin dispozitivul sentinței civile nr. 2398/2009, motiv pentru care reiterarea acestei excepții în cadrul prezentului recurs este lipsită de interes, nemaifiind parte în proces, încă din faza de judecată în fond.
Referitor la recursul declarat de recurenta - și recurenții reclamanți, cu privire la aspectele în plus analizate de instanță, altele decât cele cu care a fost investită, se constată că aceste critici nu reprezintă motive de recurs, în sensul cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6 din Codul procedură civilă.
Prin acțiunea inițial înregistrată în instanța de judecată s-a solicitat să se constate că imobilul situat în B,-, cu destinația de locuință înscris în CF nr. 13319 B, cu nr. top 1865/2/a/2 casă de piatră cu teren de 360. a trecut în proprietatea Statului Român de la Firma SA B, în baza legii 119/1948, și în consecință să fie radiat din CF dreptul de proprietate al Firmei și întabulat dreptul de proprietate al Statului Român.
Prin urmare, se dorește, pe calea prezentei acțiuni, valorificarea actului de naționalizare edictat în anul 1948, perioadă, în care se instaura puterea regimului comunist, prin forță și abuz. Instanțele de judecată în mod corect, față de momentul introducerii acțiunii au analizat, legalitatea preluării imobilului de către stat, având în vedere că au fost emise și o serie de reglementări în reparația abuzurilor săvârșite de regimul comunist. aceste argumente, instanțele de judecată nu au acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, întrucât o astfel de analiză, nu putea fi evitată, în acest context. Așadar principalul motiv de recurs, atât din recursul - SA cât și din recursul reclamanților, nu poate fi încadrat în ipotezele reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 6 din Codul procedură civilă situație față de care nu poate fi primit.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de intervenție, trebuie observat că în dosarul de fond filele 242, 243, 244, au fot depuse precizări la notificările formulate de intervenientul, și depuse prin executorul judecătoresc. Dacă aceste notificări, sunt sau nu în termen, dacă sunt sau nu admisibile, urmează ca unitatea deținătoare să se pronunțe, iar asupra deciziei sau dispoziției emisă în acest sens, să se pronunțe instanța de judecată, dacă este contestată, într-o altă procedură judiciară. Față de cadrul procesual stabilit de reclamanți, față de obiectul cererii de chemare, cu care a fost investită instanța de fond, în prezentul proces, nu poate fi analizată situația notificărilor astfel formulate. Ceea ce s-a reținut de către instanța de apel este faptul că vânzarea imobilului către chiriași, reclamanții din prezenta cauză, nu se poate discuta până când nu se rezolvă situația imobilului respectiv, întrucât în prezent există o prezumție de proprietate în favoarea intervenientului, cu atât mai mult cu cât este înscris în CF. În acest sens a fost invocată și practica CEDO. (cauza Gingis contra României).
Prin urmare nici aceste critici nu se circumscris ipotezelor reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care urmează a nu fi primite.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse și decizia Tribunalului va fi menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român și excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge recursurile formulate de recurenții - SRL B, și, împotriva deciziei civile nr. 205/A/200 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./09.03.2010
Tehnoredact./11.03.2010/ 10 ex.
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria
