Actiune pauliana sau revocatorie. Jurisprudenta. Decizia 1988/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1988/R/2008
Ședința publică din 20 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.314/A din 05 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, precum și pe pârâtele și având ca obiect acțiune pauliană.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților, iar la a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat din Baroul Cluj și reprezentanta pârâtului recurent, din Baroul București, lipsă fiind pârâtele intimate și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la a doua strigare a cauzei reprezentanta pârâtului recurent, din Baroul București, depune împuternicire avocațială la dosar.
Reprezentantul reclamantului intimat, avocat din Baroul Cluj depune întâmpinare la care au fost anexate împuternicirea avocațială, contractul de asistență juridică nr.142 din data de 15 sept. 2008 și contractul de asistență juridică nr.143 din 15 sept. 2008. Înmânează reprezentantei pârâtului recurent un exemplar din întâmpinare.
Față de împrejurarea că întâmpinarea nu a fost depusă cu cinci zile înaintea termenului de judecată, conform disp. art. 308 pr.civ. instanța va lua în considerare această întâmpinare ca și concluzii scrise.
Având în vedere că pârâtul recurent a fost citat pentru acest termen de judecată cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 735,6 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, instanța lasă cauza la a treia strigare pentru a da posibilitate reprezentantei pârâtului recurent să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La a treia strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat din Baroul Cluj și reprezentanta pârâtului recurent, din Baroul București, lipsă fiind pârâtele intimate și.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 736 lei și timbre judiciare în valoare de 5 lei.
Instanța constată că recursul este legal timbrat.
Instanța constată că prin motivele de recurs s-a invocat excepția prescripției extintive, raportat la faptul că suma solicitată de reclamantul intimat a fost acordată de acesta în perioada mai- iulie 1993, iar aceast aspect a fost menționat în sentința civilă nr.11092/1998 a Judecătoriei Cluj -N, care a fost atacată cu apel, motiv pentru care pune în vedere reprezentantului reclamantului intimat și reprezentantei pârâtului recurent să precizeze dacă decizia nr.829/A/2003 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.6282/2003 a rămas sau nu irevocabilă și în ce fel.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că prin decizia nr. 2795/2003 pronunțată în dosarul nr.7074/2003, Curtea de Apel Cluja admis recursul declarat de creditorul, a casat în totalitate decizia nr. 829/A/2003 pronunțată în apel d e Tribunalul Cluj și a dispus încuviințarea în totalitate a cererii de executare silită a creditorului împotriva debitorului.
Această soluție este confirmată și de reprezentanta pârâtului.
Față de împrejurarea că în motivele de recurs s-a făcut vorbire despre o plată prin două chitanțe atașate la dosarul execuțional, dar nu s-a făcut această dovadă, instanța pune în discuție acest aspect.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că a văzut cele două chitanțe în dosarul execuțional, însă nu poate face această dovadă la prezentul termen de judecată. Arată că, pârâtul recurent a formulat o cerere de strămutare a prezentului dosar, sens în care depune la dosar o cerere de suspendare a prezentei cauze, în baza disp. art.244 al.1 pct.1 pr.civ. raportat la art.40 alin.2 pr.civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de strămutare. De asemenea, depune la dosar un extras de pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României din care rezultă că cererea de strămutare a fost înregistrată sub nr-, iar pentru soluționarea acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat un termen de judecată pentru data de 13 februarie 2009.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că în situația în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dispus suspendarea prezentului dosar până la soluționarea cererii de strămutare, solicită respingerea cererii de suspendare formulată în baza disp. art.244 al.1 pct.1 pr.civ. raportat la art.40 alin.2 pr.civ.
Instanța respinge cererea de suspendare formulată pârâtul recurent în baza disp. art.244 al.1 pct.1 pr.civ. raportat la art.40 alin.2 pr.civ. având în vedere că motivul suspendării nu este întrunit în cauză, nefiind vorba de necesitatea soluționării unei cereri de care să depindă soarta soluției ce se va pronunța în prezentul litigiu, iar simpla înregistrare a unei cereri de strămutare nu este suficientă, câtă vreme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dispus suspendarea soluționării prezentei cauze, până la soluționarea cererii de strămutare.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită amânarea soluționării cauzei pentru un termen ulterior datei pentru care s-a fixat judecarea cererii de strămutare.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtului recurent, având în vedere disp. art. 40 al.5 pr.civ.
Curtea, din oficiu invocă excepția inadmisibilității parțiale a recursului formulat de pârât ( pag.2-6) și fragmentar din restul paginilor memoriului de recurs, toate acestea vizând aspecte de netemeinicie încadrabile în prevederile art. 304 pct.10, în prezent abrogate de Codul d e procedură civilă, astfel că recursul pârâtului urmează a fi analizat în prisma acelor motive care vizează aspecte de nelegalitate.
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că hotărârea atacată este nemotivată de către instanța de apel. Solicită admiterea recursului ca fiind temeinic și legal și pe cale de consecință să se respingă acțiunea formulată de reclamantul și să se mențină ca temeinică și legală hotărârea pronunțată de instanța de fond.
Această instanță a administrat întreaga probațiune în prezenta cauză și a concluzionat în mod corect, că se impune respingerea acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
De asemenea, reprezentanta pârâtului recurent arată că raportat la clarificările făcute în ședința publică de azi, nu mai susține motivele de recurs referitoare la prescripția executării silite.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea pârâtului recurent la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată în recurs și 1.190 lei pentru suspendare în recurs, conform contractelor de asistență juridică pe care le-a depus la dosar. Arată că o treime din recurs este motivat în istoric și practic rămâne ceva ce este foarte nedefinit și nu își amintește dacă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr. civ. ar fi fost invocat prin recurs, dar chiar dacă acest motiv ar fi fost invocat este la fel de neserios ca cel indicat la pct.4 din întâmpinarea pe care a depus-o azi la dosar.
În replică, reprezentanta pârâtului recurent arată că domnul a divorțat de soția lui și acesta a fost motivul pentru care aceasta nu a formulat cale de atac, iar soția și fiica acestuia sunt plecate în străinătate.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că fiica pârâtului recurent este cumpărătoare a apartamentului în litigiu și soția acestuia este proprietara acestui apartament, și nu au formulat recurs, deoarece au fost mulțumite de hotărârea pronunțată în apel.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3.229/17.IV.2007 pronunțată în Dosarul nr- a Judecătoriei Cluj -N, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea pauliană a reclamantului, împotriva pârâților, și, având ca obiect revocare contract de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare de CF.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pentru recuperarea sumelor actualizate, stabilite prin sentința civilă nr. 11.029/1998 a Judecătoriei Cluj -N și prin Decizia civilă nr. 935/R/2001 a Tribunalului Cluj, în data de 6.2003 reclamantul a formulat cerere de executare silită, aspect ce rezultă din Dosarul execuțional nr. 302/2003 al.
Executarea silită fiind încuviințată prin încheierea civilă nr. 3850/2003 a Judecătoriei Cluj -N, modificată prin decizia civilă nr. 2795/2003 a Curții de Apel Cluj, în data de 17.VII.2003, s-a emis publicație de vânzare a imobilului proprietatea debitorului situat în C-N B-dul 21 2. nr. 148 apartament nr. 1, pentru recuperarea sumei totale de 188.031.463 lei.
Din copia CF nr. 79462 C-N, rezultând că imobilul menționat a constituit proprietatea comună a soților și și că aceștia, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 639/23.IV.2001, au înstrăinat imobilul pârâtei, păstrându-și uzufructul viager, înstrăinarea având loc cu doi ani înaintea demarării procedurii executorii silite, instanța a apreciat că actul de înstrăinare, nu a fost încheiat în frauda intereselor creditorului.
Apărările reclamantului, conform cărora procedura executării silite a fost demarată în dosarul execuțional nr. 4032/1999, nefinalizată din cauza insolvabilității pârâtului, au fost înlăturate deoarece cu toate că acel dosar a existat, iar în data de 10.XI.1999 executorul judecătoresc a pus sechestru definitiv pe o serie de bunuri mobile ale debitorului, nu se poate susține că acesta este insolvabil.
Considerând apoi inutil, demersul constând în procesul purtat de părți în cursul anului 2000, pentru intabularea apartamentului în litigiu, din moment ce era intabulat încă din anul 1992, instanța a concluzionat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 975 Cod civil, actul de vânzare-cumpărare atacat, nu a fost încheiat în frauda drepturilor reclamantului, neputându-se reține nici frauda pârâtului și eventuala complicitate a pârâtei.
Apelul reclamantului a fost admis, prin Decizia nr. 314/5.VI.2008 pronunțată în dosarul cu nr. unic - al Tribunalului Cluj, fiind schimbată sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii introductive, și în consecință s-a dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 639/23.IV.2001 încheiat între pârâți, având ca obiect apartamentul nr. 1 B-dul 22 2. nr. 148 C-N, înscris în CF nr. 79.462 C-
Prin aceeași decizie, s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF, prin radierea dreptului de proprietate a pârâtei și reînscrierea dreptului de proprietate al pârâților și, cei trei pârâți fiind obligați în solidar, să plătească reclamantului suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată la fond și apel.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 11029/1998 a Judecătoriei Cluj -N și decizia civilă nr. 935/R/2001 a Tribunalului Cluj, pârâtul, a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a unor sume de bani, care actualizate în cadrul dosarului execuțional nr. 302/06.05.2003 a - și adăugându-se cheltuielile de executare, s-a ajuns la suma de 25.000 lei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 20.810/1992, încheiat între C și soții și, aceștia din urmă au dobândit în baza decretului-lege nr. 61/1990 imobilul situat în C-N,-, - scara 1, etaj 1,. 1, ce a fost intabulat în favoarea lor în nr. 79.462 C-N top. 23.706/1/S/I, prin încheierea nr. 18.726/1992.
Întrucât pârâtul, a fost obligat în baza hotărârilor judecătorești menționate, la plata unor sume de bani și a fost somat în dosarul execuțional nr. 4032/1999, însă nu s-au putut recupera sumele respective, reclamantul a formulat o acțiune pentru intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, necunoscând că apartamentul în discuție era deja intabulat, în favoarea soților.
Această acțiune a fost admisă, dispunându-se intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară a pârâților și. La data de 23.04.2001 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de, și, au înstrăinat pârâtei intimate - apartamentul înscris în nr. 79.462 C-N, pentru prețul de 170.000.000 lei, cu rezerva uzufructului viager pentru vânzători. În contract s-a stipulat că imobilul ce se înstrăinează, este liber de sarcini și procese, iar prin încheierea de CF nr. 6462/2001, s-a dispus intabularea nudei proprietăți în favoarea lui -, ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare și dreptul de uzufruct viager, în favoarea soților și.
În cadrul dosarului execuțional nr. 302/2003, prin publicația de vânzare a -, s-a stabilit că imobilul aparține intimatei -, care este fiica intimatei din prima căsătorie, iar potrivit raportului de expertiză de evaluare, efectuat la dosarul de fond, la data vânzării prețul real al imobilului, era de 400.945.935 ROL, respectiv 40.094,5 lei noi ( RON ).
Împotriva pârâtului, s-au formulat mai multe cereri de executare silită, începând cu dosarul execuțional nr. 7350/1995 și terminând cu dosarul execuțional nr. 302/2003, astfel că pârâtul cunoștea neîndoielnic că datorează sume de bani apelantului, sume pe care acesta din urmă a încercat în repetate rânduri să le obțină, prin punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Invocarea de către a faptului că aceste sume nu sunt datorate, nu a fost primită de Tribunalul, întrucât contrazice prezumția de veridicitate a hotărârilor judecătorești irevocabile, stabilită cu autoritate de lucru judecat.
Raportat la această stare de fapt, Tribunalul a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 975 Cod civil, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu intimata -, debitorul și-a cauzat o stare de insolvabilitate, în frauda reclamantului, creditor în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, având cunoștință de creanța certă, lichidă și exigibilă și intenționând ca prin acest act juridic, să evite executarea silită a bunului imobil.
Pârâta -, chiar dacă nu este fiica debitorului, este fiica soției acestuia, care a deținut imobilul în devălmășie cu debitorul și acest imobil putea fi supus partajului, pentru recuperarea creanțelor, inclusiv în cadrul unei contestații la executare.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că se poate prezuma, că toate părțile au cunoscut despre posibilitatea, ca bunul imobil să fie supus executării silite. În condițiile în care somațiile de executare au fost trimise debitorului, care locuia împreună cu soția și fiica acesteia din prima căsătorie, se poate reține complicitatea intimatei -, la fraudarea creditorului apelant.
În consecință, aprecierile instanței de fond fiind combătute de probatoriul administrat în cauză, întrucât insolvabilitatea debitorului reiese nu doar din inexistența altor bunuri mobile, ci și din imposibilitatea de recuperare a creanței certe, lichide și exigibile.
Tribunalul având în vedere toate aceste aspecte, relevate anterior, a admis apelul reclamantului, schimbând sentința primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii introductive.
Împotriva acestei decizii rezumate mai sus, pârâtul a declarat recurs în termenul legal, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului reclamantului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7.pr.civ.
În motivare, recurentul invocă excepția prescripției executării silite, arătând că prin Decizia civilă nr. 829/A/2003 a Tribunalului Cluj, s-a reținut că s-a prescris executarea silită privind creanța de 8.445.217 lei cu dobânda aferentă, întrucât sentința civilă nr. 8903 prin care a fost obligat la plata acestei sume, a fost pronunțată în 5.VI.1996.
În continuare, recurentul arată că în mod eronat a reținut Tribunalul, prezumția judiciară a complicității pârâtei, la fraudarea creditorului, raportat la probațiunea administrată la fond, încălcându-i-se dreptul de proprietate, vânzarea s-a realizat pentru a scăpa de presiunea fiilor săi, din prima căsătorie și acțiunea pentru intabularea la CF, era lipsită de obiect.
Apoi recurentul relatează pe larg starea de fapt, începând din 1993 când în baza unui contract de mandat fără reprezentare, a primit 4.500 dolari și consideră că raportat la prețul lemnului obținut la vânzare, învederat de expertul silvic în primul dosar, nu datorează nici o sumă de bani reclamantului.
Relevând totodată succesiunea proceselor promovate de reclamant, începând cu 30.VI.1995 pentru rezoluțiunea contractului de mandat, obținută prin sentința civilă nr. 11029/20.XI.1998, în care s-a stabilit întinderea creanței, precizează etapele parcurse în vederea executării silite a creanței, sumele achitate de debitor în contul creanței, exprimându-și nedumerirea că o creanță fixată în 30.VI.1995, a putut ajunge la suma astronomică de peste 190 milioane lei, mai ales că a achitat suma totală de 15 milioane lei, în două tranșe.
În final, recurentul aduce argumente în sprijinul respingerii acțiunii pauliene, arătând că vânzarea nu s-a făcut în timpul derulării procedurii de vânzare silită imobiliară și cel mai important dosar execuțional nr. 4032/1999, nu a putut fi depus în instanță, apreciind că s-a putut realiza o parte din creanță, prin vânzarea silită a unor bunuri mobile.
De asemenea, vânzarea nu s-a făcut în favoarea fiicei recurentului, ci a unei persoane ce nu este în nici un grad de rudenie cu recurentul, înstrăinarea realizându-se deoarece a avut probleme cu copiii din prima căsătorie.
Prin acest act, nu și-a creat o stare de insolvabilitate totală, deoarece existau și alte posibilități de recuperare a creanței, prin proprirea salariului recurentului, intabularea apartamentului a avut loc în 1992 și actul de vânzare nu este o donație deghizată, deoarece prețul de piață a fost unul corect, vânzătorii păstrându-și uzufructul viager.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Incidența excepției prescripției executării silite, invocată prin motivele de recurs, a fost lămurită prin poziția procesuală a părților exprimată în ședința publică de azi.
-se de către reprezentantul reclamantului intimat, că prin decizia civilă nr. 2795/2003 pronunțată în Dosarul nr. 7074/2003 a Curții de Apel Cluj, s-a admis recursul creditorului, s-a casat Decizia Tribunalului nr. 829/A/2003 și s-a încuviințat în întregime cererea de executare silită a creditorului, această soluție fiind confirmată și de reprezentanta recurentului, nu se mai poate susține că această excepție și-ar putea găsi aplicabilitatea în speță, motiv pentru care de altfel, reprezentanta recurentului, nu a înțeles să mai susțină în continuare această excepție.
Pe fondul cauzei, conform dispozițiilor art. 304 alin. 1.pr.civ. modificarea sau casarea unor hotărâri judecătorești definitive, se poate cere doar pentru cazurile expres și limitativ enunțate la punctele 1-9 ale acestui articol, numai pentru motive de nelegalitate.
Rezultă așadar din textul normativ reiterat mai sus, că în cadrul recursului, calificat de legiuitor drept o cale extraordinară de atac, se pot invoca exclusiv motive de nelegalitate ale hotărârilor atacate, nu și motive de netemeinicie, ce implică reaprecierea întregului material probator administrat în cauză.
Ca atare nu pot fi primite criticile recurentului, vizând eronata circumscriere a prezumției judiciare reținute de Tribunalul, raportat la probațiunea administrată la fond, ori presiunea exercitată de fiii săi din prima căsătorie, fapt ce l-a determinat să încheie contractul de vânzare-cumpărare atacat și nici motivele de recurs ce relatează pur și simplu în mod cronologic, evoluția stării de fapt, începând cu anii 1993.
Toate aceste critici, reclamă așa cum s-a arătat anterior, examinarea în cadrul recursului a întregului material probator existent la dosar și reaprecierea probațiunii legate de aceste aspecte, fapt ce nu mai este posibil în cadrul recursului, după abrogarea succesivă a punctelor 11 și 10 ale art. 304.pr.civ. prin nr.OUG 138/2000 și respectiv Legea nr. 219/2005.
Apoi, aspectele relevate de recurent privind contractul de mandat fără reprezentare, prețul lemnului obținut la vânzare, rezoluțiunea acelui contract, precum și cele legate de derularea executării silite, respectiv întinderea exagerată a creanței actualizate, sunt străine de obiectul prezentului proces.
Fiind tranșate irevocabil, prin hotărârile judecătorești ce au devenit ulterior titluri executorii, apare cu evidență faptul că aceste aspecte nu mai pot constitui obiect de discuție în actualul cadru procesual, iar evidența exactă a sumelor plătite deja, ori a celor care s-au putut realiza din vânzarea silită a bunurilor mobile, este o chestiune de calcul ce ține strict de executarea silită, la fel și actualizarea creanței datorate reclamantului, aceasta făcându-se în condițiile art. 371 alin. 2 și 3.pr.civ. exclusiv de către organul de executare abilitat, prin aceste dispoziții.
De asemenea, argumentele aduse în sprijinul respingerii acțiunii pauliene, nu pot fi reținute câtă vreme raportat la starea de fapt stabilită și circumscrisă de Tribunal, în speță sunt întrunite cumulativ toate condițiile acțiunii revocatorii, reglementată de dispozițiile art. 975 Cod civil.
În speță, față de titlurile executorii de care s-a prevalat reclamantul, este indiscutabil că reclamantul a avut o creanță certă, lichidă, exigibilă și anterioară actului atacat, iar prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta, autentificat sub nr. 639/23.IV.2001, pârâtul recurent și-a mărit starea de insolvabilitate, constatată deja în dosarele execuționale nr. 7350/1995 și nr. 4032/1999.
Totodată, frauda debitorului este evidentă, în condițiile în care pârâtul Beleia, în mod cert a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului respectiv, față de creditor, urmărind neîndoielnic, exclusiv sustragerea imobilului de la executarea silită, demarată încă în anii 1995, iar complicitatea la fraudă a pârâtei cumpărătoare, nu comportă discuții, din moment ce pârâta avea calitatea de membră a familiei debitorului locuind în același apartament cu soții.
Chiar dacă procesul promovat de reclamant, pentru intabularea dreptului de proprietate al soților asupra apartamentului, s-a purtat într-adevăr pentru un drept deja evidențiat la CF, fiind înscris în cartea funciară nr. 79.462 C-N în favoarea acestora încă din anii 1992, acest aspect nu schimbă cu nimic situația juridică a imobilului, nefiind de natură să conducă la modificarea soluției pronunțate de Tribunal în prezentul dosar.
Pe cale de consecință, Curtea față de considerentele expuse mai sus în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtului, menținând în întregime decizia atacată.
Recurentul fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligat în conformitate cu dispozițiile art. 274.pr.civ. la plata sumei de 3.570 lei cheltuieli de judecată în recurs, compuse din onorariu avocat, în favoarea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 314 din 5.VI.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. -, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului suma de 3.570 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
RED.
DACT.
2 EX. /30.10.2008.
JUD. APEL.,.
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
