Actiune pauliana sau revocatorie. Jurisprudenta. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 28/A-
Ședința publică din 25 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, județul A, împotriva sentinței nr. 1521 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, cu sediul în Rm. V, Calea lui nr. 164,. 27,. B,. 3, județul V și, domiciliat în Rm. V,-, -. B,. 10, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru apelanta-reclamantă DGFP V și administrator pentru intimata-pârâtă, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta apelantei-reclamante depune la dosar delegație de reprezentare și decizia nr. 74 din 19.01.2009 a Tribunalului Vâlcea.
Reprezentanta intimatei-pârâte arată că la acest termen de judecată intimatul-pârât este în imposibilitate de prezentare și depune concluzii scrise din partea acestuia, însoțite de înscrisuri.
La solicitarea instanței, reprezentanta apelantei precizează cu privire la proveniența creanței în sumă de 16.790 lei, pe care apelanta-reclamantă o are împotriva pârâților, că aceasta provine din decizia de impunere nr. 399/17.06.2005, creanță pe care pârâții au achitat-o parțial. De asemenea, menționează că nu poate preciza la acest termen de judecată cuantumul din creanță achitat de pârâți. Solicită acordarea cuvântului asupra apelului, urmând a depune note scrise cu privire la cuantumul rămas de achitat al creanței.
Reprezentanta intimatei depune la dosar concluzii scrise și un set de înscrisuri și arată că nu are alte cereri de formulat.
În raport de această împrejurare, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta apelantei-reclamante DGFP V solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii revocatorii. Arată că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 975 Cod civil. Astfel, există o creanță certă, lichidă și exigibilă; societatea intimată se află în stare de insolvabilitate și și-a înstrăinat cu rea-credință patrimoniul, prejudiciind astfel reclamanta-creditoare; reclamanta este în imposibilitate de a-și valorifica creanțele; creanțele au fost înscrise în arhiva de garanții imobiliare.
Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra nulității actului de înstrăinare. Deși Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr. 438/2007 și Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia nr. 880/RC/2007, se pronunțaseră irevocabil asupra faptului că societatea intimată are de achitat la bugetul de stat anumite sume și dobânzi, iar DGFP a emis formele de executare, societatea și-a înstrăinat bunurile cu rea-credință.
Reprezentanta intimatei-pârâte solicită respingerea apelului ca nefondat, menționând că societatea nu se află în stare de insolvabilitate, iar din înscrisurile depuse la acest termen rezultă că suma de 9.949 lei, reprezentând creanța principală, stabilită prin procesul-verbal din 16.06.2005, la care s-au adăugat dobânzi și penalități, a fost achitată de două ori. Din anexele 5 și 6 depuse la dosar rezultă că întreaga creanță a fost achitată în totalitate.
CURTEA
Asupra apelului de față,
Constată că, la data de 11 aprilie 2008, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vac hemat în judecată pe pârâții Rm.V și și a solicitat revocarea facturii fiscale nr.1/1 aprilie 2007 încheiată în dauna intereselor sale în calitate de creditoare, cu consecința revenirii bunului în patrimoniul primei pârâte în calitate de debitoare.
În motivarea acțiunii a susținut că pârâta Rm.V este debitoarea sa datorând statului suma de 16.790 lei, conform titlurilor executorii anexate.
Pentru a zădărnici recuperarea creanței, prin actul fiscal menționat, debitoarea a înstrăinat un autoturism DAEWOO aflat în patrimoniul său, pârâtului, complice la fraudă, deoarece cunoștea intenția debitoarei de a prejudicia-o, asupra bunului fiind instituit și sechestrul asigurător.
Reclamanta a mai susținut că factura fiscală prin care s-a concretizat vânzarea nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.21 alin.4 lit.f, art.145 alin.7 lit.a și b din Codul fiscal, precum și art.6 alin.2 din Legea contabilității pentru a fi valabil, astfel că nu constituie un act justificativ.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.1521/10 decembrie 2008 a respins acțiunea, reținând următoarele.
Potrivit art.975 Cod civil, creditorii pot în nume personal să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor, acțiunea întemeindu-se pe dreptul de gaj general al creditorilor.
Reclamanta-creditoare invocă dreptul de gaj, fiind titulara unui sechestru asigurător instituit asupra unui autoturism marca DAEWOO prin procesul verbal nr.35305/7 noiembrie 2005, în faza executării silite începute în dosarul de executare nr.M 517.
Instanța a apreciat creanța privilegiată a creditoarei ca o clauză de preferință, pe care legea pornind de la calitatea creanțelor o recunoaște unor creditori, cărora le conferă prioritate față de alții.
În privința susținerii reclamantei că pârâta îi datorează creanța de 16.790 lei, instanța a observat că aceasta se confirmă prin procesul verbal de sechestru asigurător amintit, încheiat în vederea executării acesteia și titlurile executorii purtând data de 7 iunie 2005 și 3 august 2005.
A reținut însă că la dosar s-a depus și procesul verbal de sechestru din data de 2 noiembrie 2005 purtând asupra bunurilor imobile ale debitoarei în cadrul aceluiași dosar de executare, cu privire la aceleași titluri executorii și referitoare la executarea aceleiași creanțe.
Cu prilejul contestației la executare silită formulată de către debitoare, împotriva formelor de executare începute de executorul bancar, s-a reținut că titlurile executorii analizate au fost emise în temeiul deciziei de impunere nr.399/17 iunie 2006 însă, cu chitanțele pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții, debitoarea a făcut dovada achitării sumei de 16.794 lei ce face obiectul acestui act fiscal, la data de 20 iulie 2007.
În același context, instanța a făcut referire și la Notificarea de stingere a creanțelor emisă de Administrația Finanțelor Publice sub nr.1789/2 august 2007, în care se regăsește și creanța înscrisă în cele două procese verbale de sechestru ce constituie obiectul sesizării instanței.
În consecință, instanța a reținut că față de poziția reclamantei care invocă în dovedirea calității de creditor pentru suma de 16.790 lei decizia nr.399/17 iunie 2005 în baza căreia s-au emis și titlurile executorii menționate în procesul verbal atașat acțiunii și de aprecierea că pârâta a achitat suma respectivă, pretențiile formulate sunt neîntemeiate.
Prin urmare, reclamanta nu este titulara unui drept de creanță, așa că una dintre condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii revocatorii întemeiată pe dispozițiile art.975 cod civil formulată, nu este îndeplinită.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, susținând următoarele:
Instanța a apreciat în mod greșit că nu este titulara unui drept de creanță, pârâta făcând dovada achitării sumei datorate, deși din conținutul deciziei de impunere nr.168/15 iunie 2006 rezultă contrariul.
Din acest punct de vedere a fost ignorată creanța certă, lichidă și exigibilă anterioară actului de înstrăinare și prejudiciul creat prin actul fraudulos efectuat cu complicitatea terțului dobânditor care avea cunoștință despre executarea silită, inclusiv prin intermediul publicațiilor de pe pagina de internet ANAF.
Reclamanta a mai susținut că prețul înstrăinării este derizoriu, aspect ce evidențiază de asemenea complicitatea terțului la frauda debitoarei, asupra căruia instanța nu s-a pronunțat după cum nu a cercetat nulitatea actului de înstrăinare.
Neexaminând toate susținerile și apărările sale, instanța a lipsit-o de un proces echitabil și a pronunțat o hotărâre vădit nelegală, contrară dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Deosebit, a susținut că instanța a încălcat și dispozițiile art.22 din Legea nr.7/1996, deoarece în cartea funciară erau intabulate procesele verbale de sechestru asigurător și asupra valabilității acestora se pronunțase instanța, iar debitoarea și-a înstrăinat și alte bunuri prin contractele de vânzare-cumpărare din data de 12 martie 2007, respectiv 31 iulie 2007.
Apelul este nefondat.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat revocarea actului de înstrăinare constând în factura fiscală nr.1/1 aprilie 2007 prin care debitoarea sa, pârâta Rm.V a înstrăinat pârâtului un autoturism marca DAEWOO.
Reclamanta a susținut că pârâta debitoare îi datorează suma de 16.790 lei, potrivit deciziei de impunere nr.399/17 iunie 2005, creanța sa este certă, lichidă și exigibilă și că înstrăinarea s-a făcut în scopul de a deveni insolvabilă și a prejudicia-o pe ea, cu complicitatea terțului dobânditor.
Potrivit art.975 Cod civil, creditorul poate cere revocarea (desființarea) actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, concretizată prin încheierea acestora, pentru a-și mări sau crea o stare de insolvabilitate.
Pentru a se putea intenta acțiunea revocatorie este necesară îndeplinirea mai multor condiții, respectiv actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, deoarece debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului, constând în aceea că a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; creditorul să aibă o creanță certă, lichidă, exigibilă și în principiu anterioară actului atacat și complicitatea la fraudă a terțului dobânditor.
În cauză, din analiza actelor și lucrărilor dosarului se desprinde că instanța de fond a reținut corect absența creanței certe, lichide și exigibile a creditoarei asupra debitoarei pentru a putea declanșa acțiunea revocatorie, verificarea celorlalte condiții nemaimpunându-se.
Astfel, inițial debitoarea a datorat creditoarei suma de 16.790 lei, menționată în conținutul deciziei de impunere nr.399/17 iunie 2005 în vederea executării căreia s-au întocmit două procese verbale de sechestru asupra bunurilor acesteia, la data de 2 noiembrie 2005, respectiv 7 noiembrie 2005.
Potrivit chitanțelor pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 20 iulie 2007, debitoarea a plătit însă suma respectivă, constatare ce se coroborează și cu actul intitulat Notificare de stingere a creanțelor emis de Administrația Finanțelor Publice V în data de 2 august 2007, în conținutul căruia se regăsesc și sumele menționate în cele două procese verbale de sechestru, respectiv decizia de impunere nr.399/17 iunie 2005.
Prin urmare, creditoarea nu justifică existența creanței de 16.790 lei asupra debitoarei pentru a fi îndreptățită să formuleze acțiunea revocatorie în privința actului de înstrăinare în discuție, critica formulată în apel în acest sens fiind nefondată.
Așa fiind, este nereal că instanța de fond a încălcat creditoarei dreptul la un proces echitabil și pe cale de consecință dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că nu a răspuns la toate apărările și susținerile acesteia, de vreme ce una dintre condițiile esențiale pentru declanșarea acțiunii revocatorii nu este îndeplinită.
Criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art.22 din Legea nr.7/1996 și la omisiunea instanței de a aprecia asupra altor acte de înstrăinare a bunurilor de către debitoare, nu au nici o legătură cu obiectul sesizării instanței, care poartă exclusiv asupra creanței de 16.790 lei constatată prin decizia de impunere nr.399/17 iunie 2005.
Față de considerentele expuse, rezultă în concluzie că prin sentința pronunțată tribunalul a aplicat corect legea pe baza probelor administrate, urmând a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, județul A, împotriva sentinței nr.1521 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, cu sediul în Rm.V, Calea lui nr.164,.27,.B,.3, județul V și, domiciliat în Rm.V,-, -.B,. 10, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./2.04.2009
GM/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Ingrid Emina Giosanu
