Anulare act. Decizia 1/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr.1
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 4 ianuarie 2010
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Daniela Părău judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu
- - - JUDECĂTOR 3: Liliana Ciobanu
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare amânarea de pronunțare a recursurilor civile promovate de civile promovate de pârâții " COM"SRL, și reclamanta ACADEMIA ROMÂNĂ - FUNDAȚIA. împotriva deciziei civile nr.27 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 decembrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.178 din 3 aprilie 2003 Tribunalului Bacăus -a admis acțiunea așa cum fost completată și precizată formulată de reclamanta Academia Română - Fundația Familiei în contradictor cu pârâții ""Sascut SA prin lichidator, " Com" SRL B, G, - și " " SRL și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.287 din 14 ianuarie 1998 încheiat între ""Sascut SA -vânzător și G - cumpărător.
Prin aceeași hotărâre s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, autentificat sub nr.:
-1019, 18 iunie 1999 încheiat între G - vânzător și și - cumpărători;
- nr.265/7 aprilie 2000, încheiat între G, și - vânzători și " "SRL
- nr.2496/1 iunie 2000 încheiat între " "SRL I și " Com" SRL B - cumpărător.
S-a constatat și că reclamanta este proprietara clădirii situate în comuna Sascut, construită din cărămidă acoperită cu azbociment, compusă din parter+etaj, cu o suprafață construită de 607,46 mp și a terenului aferent, în suprafață de 723,57 mp părți componente ale stabilimentului industrial Fabrica de Sascut, trecut în mod abuziv în proprietatea statului și devenit în prezent " Club ".
De asemeni a fost obligată pârâta " Com" SRL B să lase în deplină proprietate, posesie și folosință imobilul în suprafață construită de 607,46 mp parter+etaj și suprafața de 723,58 mp teren aferent - imobile identificate și delimitate prin schițele aflate la filele 182, 183 dosar, anexe la raportul de expertiză, dispunându-se ca după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii să se efectueze mențiunile în cartea funciară a Judecătoriei Bacău, în sensul radierii intabulării dreptului de proprietate a foștilor proprietari, cuprinși în acte de vânzare - cumpărare constatate nule și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamanta a chemat în judecată pârâții ""Sascut și " Com"SRL B pentru a se constata nulitatea absolută a actului juridic de înstrăinare a imobilului devenit, în prezent "Club " situat în comuna Sascut,- județul B format din construcție și suprafață de teren, obligarea pârâților să restituie în natură aceste imobile în starea în care se află la data formulării cererii și libere de sarcini și înscrierea în noile cărți funciare a dreptului de proprietate a reclamantei, cu privire la aceste imobile.
La termenul din 30 octombrie 2002 reclamanta a precizat valoarea imobilului ca fiind 3.208.000.000 lei situație în care potrivit art.2 pct.1 lit.b din Codul d e procedură civilă, Judecătoria Bacău prin sentința civilă nr.10425 din 30 octombrie 2002 declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Bacău.
Reclamanta și-a precizat acțiunea la termenul din 20 noiembrie 2002 în sensul că cererea sa are un capăt principal de cerere, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.287/14 ianuarie 1998 prin care ""SA vinde imobilul format din 1 construcție în suprafață de 607, 46 mp, cu teren aferent (curți - construcții) în suprafață totală de 723,57 mp cumpărătorului
Aceasta formulează și cereri accesorii, având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice subsecvente contractului de vânzare-cumpărare primar respectiv: contractele de vânzare-cumpărare nr.1019 din 18 iunie 1999, nr.265 din 7 aprilie 2000 și nr.2496 din 1 iunie 2000 prin care s-au vândut succesiv imobilele menționate cumpărătorilor și, " "SRL I și " Com"SRL B, solicitând introducerea în cauză a acestora din urmă în calitate de pârâți.
A mai solicitat reclamanta și rectificarea cărții funciare respectiv radierea înscrisurilor privind proprietarii și actele succesive de înstrăinare menționat.
S-a reținut, de instanța de fond în esență că dreptul de proprietate al reclamantei a fost dovedit prin înscrisurile autentificate și transcrise în registrule de transcripțiuni aflate la dosar asupra stabilimentului industrial Fabrica de "Sascut ", construită de pe moșia - Sascut și implicit și imobilul devenit "Club " format din clădire cu teren aferent, parte componentă.
S-a reținut că prin acte translative de proprietate încheiate în perioada 1841 - 1881, moșia Sascut, a intrat prin cumpărare în proprietatea lui, care prin testament olograf, datat sub nr.2 din 15 decembrie 1914 instituie legatar universal Academia Română, căreia îi lasă toată averea mobilă și imobilă, fără nicio rezervă, oriunde s-ar afla această avere, în țară sau în străinătate, cu principala sarcină de a înființa și stărui a se recunoaște ca persoană juridică o fundație culturală națională și de asistență publică numită Fundația Familie.
Fundația a fost înscrisă în Registrul persoanelor juridice a Tribunalului Ilfov sub nr.120/1925 în temeiul Legii 21/1924, actul și statutul fiind publicat în Monitorul Oficial nr.136 din 24 iunie 1925.
La data decesului testatorului în anul 1923 s- efectuat un inventar al bunurilor acestuia în care era cuprinsă și Fabrica de Sascut și clădirile anexe împreună cu terenul aferent de 24 ha, - construcții arendate pe 90 de ani Societății, conform contractului transcris nr.1590/1899.
S-a apreciat de prima instanță că reclamanta a făcut dovada că până în anul 1948 fost proprietara întregului imobil - fabrica de zahăr+teren, în componenta căruia se aflau și construcțiile+terenul aferent, revendicat în cauză.
Ulterior, în temeiul Legii nr.119/1998 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și transporturi, întregul imobil ce aparținea fabricii, deci și imobilele în litigiu au trecut în proprietatea statului, însă s-a apreciat că naționalizarea s-a făcut în disprețul legii de naționalizare, cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege, întrucât fabrica era în proprietatea reclamantei, respectiv fundației, care era o asociație non profit, neîncadrându-se în întreprinderile cuprinse la art.1 din Legea nr.119/1948, neacordându-se niciun fel de despăgubiri, potrivit dispozițiilor art.11 din legea menționată.
Din aceste motive s-a apreciat că naționalizarea s- făcut cu încălcarea unor norme imperative prevăzute de lege, ce atrage nulitatea absolută, titlul nefiind valabil fiind nul, iar statul nedobândind dreptul de proprietate asupra imobilului, reclamanta rămânând proprietara asupra întregii fabrici.
S-a mai reținut că imobilele construcții revendicate nu au făcut parte din cele ce au fost restituite prin hotărârea nr.134/2002 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.22/2003 a Curții de Apel Bacău în ceea ce privește construcțiile situate pe - mp și mijloacele și obiectivele de inventar, iar transmițătorul ""Sascut nu putea transmite un drept pe care nu- avea, altuia iar dobânditorul nu putea deveni proprietar al acelui drept.
S-a considerat în raport de cele reținute că actul juridic principal, actul primar este nul și pe cale de consecință și actele subsecvente încheiate, ca urmare a nevalabilității obiectului și a cauzei actului juridic - art.966 Cod civil. Vânzătoarea nu deținea construcțiile și terenul cu titlu valabil, înstrăinarea acestora fiind interzisă (Legea nr.112/1995) făcându-se în frauda legii, bunul nu-i aparținea pentru a putea connstitui obiectul actului juridic, iar cauza a fost ilicită și imorală, întrucât ambele părți au fost de rea-credință, societatea având cunoștință că se solicitase de fundație restituirea întregii proprietăți, iar prețul de la licitație inițial a fost derizoriu, ca apoi la vânzările ulterioare să se obțină prețuri cu mult mai mari într-un timp foarte scurt.
S-a considerat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat în raport de hotărârea nr.134/2002 a Tribunalului Bacău și acțiunea este admisibilă întrucât licitația și procesul verbal de adjudecare constituie acte premergătoare operațiunii de finalizare a vânzării prin act autentic, nulitatea acestora putând fi invocată pe cale de apărare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta " Com"SRL B invocând în temeiul art.46 pct.5 din Legea 10/2001 excepția prescripției dreptului la acțiune de a se anula actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare a ""Sascut SA, excepție invocată și de intimatul
Pârâții și au formulat la data de 30 iunie 2003 cerere de aderare la apel susținând că la data cumpărării imobilului, acesta era în circuitul civil și ei au fost de bună-credință.
Prin decizia civilă nr.243 din 10 martie 2003 Curții de Apel Bacăus -au respins ca nefondate excepțiile de tardivitate a cererilor de completare a motivelor de apel și de aderare la apel precum și excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins ca nefondat apelul și cererea de aderare la apel.
Ulterior, prin decizia civilă nr.82 din 24 ianuarie 2007 Curtea de Apel Bacăua admis recursurile promovate de " Com"SRL și de G, a casat decizia civilă nr.243 din 10 martie 2003 Curții de Apel și a trimis dosarul spre rejudecare în apel la Tribunalul Bacău reținând că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, fiind necesară efectuarea probei cu expertiză de specialitate în raport de actele noi depuse în recurs de " Com"SRL
La termenul din 14 mai 2007 apelanta " Com"SRL Bai nvocat motive de ordine publică respectiv prescripția dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active intimatei-reclamante, excepția lipsei de interes a acesteia, excepții ce au fost unite cu fondul prin încheierea din 10 decembrie 2007.
S-a mai invocat la termenul din 26 ianuarie 2009 excepția inadmisibilității cererii de revendicare pe calea dreptului comun, formulată după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr.27 din 2 februarie 2009 respins ca nefondate excepțiile privind tardivitatea cererilor de completare a motivelor de apel și de aderare la apel, a admis apelul și cererea de aderare la apel, a schimbat în parte sentința apelată și în consecință a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare-cumpărare numai în ceea ce privește terenul respectiv: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.287 din 14 ianuarie 1998, pentru suprafața de 723, 57 mp, contractul nr.1019 din 18 iunie 1999 pentru aceeași suprafață și contractul nr.2496 din 1 iunie 2000 pentru aceeași suprafață de 723, 57. teren.
Prin aceeași hotărâre s-au înlăturat dispozițiile privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra clădirii situată în comuna Sascut, construită din cărămidă, acoperită cu azbociment, compusă din parter plus etaj cu o suprafață construită de 607, 46 mp și cele de obligare a " Com"SRL B de a lăsa în deplină proprietate, posesie și folosință imobilul construcție în suprafață de 607,46 mp parter +etaj.
S-a dispus și ca după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii să se efectueze mențiunile în cartea funciară a Judecătoriei Bacău, în sensul radierii intabulării dreptului de proprietate al foștilor proprietari cu privire la suprafața de teren pentru care s-a dispus constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei pentru terenul în suprafață de 723,57 mp, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Instanța de apel a reținut că atât completarea motivelor de apel cât și cererea de aderare la apel au fost depuse la dosar înainte de prima zi de înfățișare cu respectarea dispozițiilor art.286 al.2 Cod procedură civilă, iar excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun a fost invocată după acordarea cuvântului pe fond nefiind pusă în discuția părților, nu poate face obiectul deliberării.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune s- reținut că acțiunea a fost promovată în termenul prevăzut de art.46 din Legea 10/2001, termen ce a fost prelungit până la 14 august 2002, acțiunea fiind promovată la 14 august 2002 în ultima zi a termenului legal.
Instanța de apel nu a reținut ca admisibile nici excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și nici a lipsei sale de interes, decât în parte cu privire la construcție, întrucât conform expertizei topo cadastrale efectuate în apel terenul în litigiu în suprafață de 723, 57 mp se regăsește în perimetrul celor 10 ha din actul transcris sub nr.654 din 18 octombrie 1875, nu în actul transcris sub nr.913 din 2 decembrie 1881 încheiat între proprietar a moșiei Sascut și, cel care a vândut ulterior autorului reclamanta.
S-a apreciat de instanță că susținerea apelantei-pârâte în sensul că terenul s-ar fi aflat în afara perimetrului fabricii de zahăr sunt lipsite de suport probator și că în mod corect instanța de fond a reținut că statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, naționalizarea fiind efectuată cu încălcarea unei norme imperative.
S-a considerat, însă întemeiat apelul cu privire la dreptul de proprietate al intimatei-reclamante asupra imobilului construcție, care a fost construit, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în apel, între anii 1930 -1945, perioadă în care testatorul, era decedat, decesul acestuia înregistrându-se la 13 mai 1923. Astfel, imobilul clădire nu se afla în patrimoniul acestuia și nu putea face obiectul transmisiunii către intimata-reclamantă în calitate de legatar universal.
S-a mai apreciat că apelanții nu au fost de bună credință putând cunoaște cu minimum de diligențe situația imobilului cumpărat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții " Com "SRL B, și și reclamanta Academia Română - Fundația Familiei, recursurile fiind declarate și motivate în termen și scutite de plata taxei de timbru conform art.55 din Legea 10/2001.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă Academia Română - Fundația Familiei "" a arătat în esență că s-au încălcat dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se invocă în cauză, iar părțile care au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.287 din 14 ianuarie 1998 cunoșteau preluarea abuzivă prin naționalizare a bunului vândut.
Arată, că au fost încălcate dispozițiile legale privind privatizarea și vânzarea de active, respectiv HG457/1997, iar licitația având ca obiect activul "Club sală de spectacole, popicărie a fost fictivă, precum și faptul că actele juridice de înstrăinare ulterioare nu au respectat legea contabilității, pârâtul intimat G având dublă calitate, de cumpărător inițial și de asociat al " Com "SRL și terenul în suprafață de 723,57 mp nefiind evidențiat în patrimoniul " Com"SRL conform bilanțurilor contabile pe anii 2000 și 2001.
Susține recurenta că naționalizarea Fabricii de Sascut în anul 1948 fost o preluare abuzivă, fără titlu, fiind un act uzurpator, înfăptuit prin violență, cu încălcarea drepturilor fundamentale și a principiilor generale de drept, nerespectându-se unele condiții esențiale pentru valabilitatea trecerii în proprietatea statului a întreprinderii producătoare de zahăr și neacordându-se despăgubiri proprietarilor și acționarilor întreprinderilor naționalizate.
De asemenea, arată recurenta că s-a vândut lucrul altuia, actul de înstrăinare consimțit de un neproprietar fiind viciat, este lipsit de eficiență juridică și este nul absolut, iar cauza nu este valabilă.
Se mai susține că pârâții-intimați au fost de rea credință la încheierea contractelor, cunoscând că preluarea imobilului de stat a fost abuzivă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active se arată că justificarea calității procesuale nu presupune cu necesitate existența unui drept subiectiv, legitimarea procesuală determinându-se după împrejurările de fapt și de drept prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, justificând calitatea lor procesuală în cauză de actele depuse la dosar, începând cu testamentul olograf redactat și semnat de la 15 decembrie 1914.
Recurenta-reclamantă mai invocă și prezumția de proprietate rezultând din accesiune și referitor la apelul declarat și cererile de aderare la apel consideră că sunt tardive suplimentele de motive depuse de pârâta-reclamantă " Com"SRL B și cererea de aderare la apel.
Solicită în raport de cele menționate admiterea recursului, admiterea excepțiilor invocate în apel, respingerea apelului și a cererii de aderare la apel cu menținerea hotărârii primei instanțe.
Recurenta-pârâtă " Com"SRL B în motivarea recursului invocă excepția lipsei calității procesuale active, lipsa de interes pentru a cere nulitatea absolută, faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și încălcarea dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă în sensul că s-a creat apelantului în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Arată, recurenta, în esență că reclamanta este o persoană fără calitate procesuală activă deoarece proprietarul Fabricii de Sascut - prin contract de vânzare-cumpărare înstrăinează fabrica cu toate dependințele și terenul de 23 ha, contract nr.16 din 7/19 mai 1899 și transcris sub nr.1590 din 24 iunie 1899, astfel că la momentul decesului, acest bun nu mai era în patrimoniul său pentru a face obiectul transmisiunii către recurenta-reclamantă în calitate de legatară universală.
Susține recurenta că lipsa calității procesuale active este însoțită de o lipsă de interes, recurenta-reclamantă neputând susține existența unui folos practic și legitim din punct de vedere legitim.
Mai susține recurenta că, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța nepronunțându-se asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru revendicare pe calea dreptului comun și că s-a creat apelantului o situație mai grea în propria cale de atac, deoarece prin decizia civilă nr.243/2004 a Curții de Apel Bacăus -a menținut situația de fapt reținută de prima instanță arătând că buna credință și justul titlu sunt insuficiente pentru a permite subdobânditorului cu titlu oneros să rămână proprietar al imobilului.
Recurenții pârâți și a în motivarea recursului au invocat în esență, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes pentru a cere nulitatea absolută, încălcarea dispozițiilor la art.296 Cod procedură civilă în sensul că s-a creat apelantului în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Arată recurenții, în esență că în mod greșit instanța de apel a considerat că a fost respectat termenul prevăzut de art.46 al.5 din Legea 10/2001, întrucât ei au fost chemați în judecată la 20 mai 2002.
Celelalte motive invocate vizează aceleași motive menționate și în motivele de recurs formulate de recurenta " Com"SRL
Prin întâmpinare recurenta-reclamantă Academia Română - Fundația Familiei M-. a invocat nulitatea recursului, conform art.302 ind.1 Cod procedură civilă, întrucât cererea de recurs nu include mențiunile prevăzute de textul legal, respectiv sediul social, numărul de înmatriculare în registrul comerțului codul unic de înregistrare și contul bancar, precum și nemotivarea în drept a recursurilor și semnăturile diferite aflate pe originalul recursului și copiile comunicate.
Examinând cauza sub aspectul motivelor invocate Curtea de Apel reține următoarele:
Referitor la recursul formulat de recurenta-reclamantă Academia Română - Fundația Familiei se va aprecia că nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În primul rând este de menționat faptul că în recurs s-au depus înscrisuri noi, ce nu au fost avute în vedere de instanțele anterioare, nefiind analizate în cauză.
Astfel, la dosar, în recurs s-au depus sentința civilă nr.797 din 13 iulie 1939 Tribunalului Ilfov în dosarul nr.3287/1938, decizia civilă nr.60 din 11 martie 1942 Curții de Apel București - secția III în dosarul nr.3093/1939 și decizia civilă 498 din 26 iunie 1945 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.647/1945(filele 385 - 417 dosar recurs).
Prin sentința civilă nr.797 din 13 iulie 1939 Tribunalului Ilfovs -a respins acțiunea intentată de Banca Generală Română (fostă Banca Generală a Țării ) completată prin petiția înregistrată la nr.29261/1938 în contra pârâtelor Societatea, Fabrica de și Rafinăria de, Societatea și Societate Generale de Rafineries en Romanie, Societate anonimă.
În cauză reclamanta Banca Generală Română a chemat în judecată Societatea, Societatea și Rafinăria de pentru a fi obligată să evacueze de îndată imobilul proprietatea sa, dobândit prin actul autentificat la Tribunalul Ilfov - secția notariat sub nr.8805 din 24 iunie 1899 și transcris la Tribunalul sub nr.3042 din 30 mai 1935, constând din instalațiunea industrială a Fabricii de din comuna Sascut sub nr.3042/1935 cu toate dependențele, construcțiile, inventarul și tot terenul în întindere de aproximativ 23 ha. teren și fabrică, situate în fața Sascut.
Aceeași reclamantă a chemat în judecată și pârâta Societatea Generală de Fabrici de și Rafinării în România, Societatea pentru a se constata că, contractul de închiriere autentificat la Legația Română din sub nr.16 din 7/19 mai 1989, prin care fostul proprietar a închiriat imobilul menționat pe termen de 90 de ani, este nevalabil, întrucât această închiriere a fost făcută unei Societăți străine și este nulă.
În considerentele hotărârii se reține că în anul 1899 a dat iar Societatea Generală de Fabrici de în România a luat în chirie imobilul situat pe teritoriul comunei Sascut, compus din fabrica și rafinăria de zahăr, împreună cu instalațiunile și dependințele sale cu destinația de a sluji conform destinației pe care i-l va da Societatea chiriașă pe timp de 90 de ani, pentru o chirie de 40.000 lei anual sau 2.400.000 lei pe tot timpul de 90 de ani.
S-a reținut că reclamanta la promovarea acțiunii a invocat calitatea sa de proprietar a imobilului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Ilfov secția notariat sub nr. 8803 din 24 iunie 1899, transcris tot la Tribunalul - secția I sub nr.37 din 26 ianuarie 1935 prin care în calitate de vânzător și Banca Generală Română în calitate de cumpărătoare a vândut respectiv a cumpărat Fabrica de Sascut cu tot terenul în întindere de aproximativ 23 ha. și cu toate instalațiunile fabricii situate pe teritoriul comunei Sascut, pentru prețul de 20.000 lei - copii de pe actul menționat fiind depuse la acel dosar așa cum se menționează în hotărâre, arătându-se și faptul că reclamanta e proprietara imobilului în litigiu și că acest aspect nu este contestat de părți.
Sentința primei instanțe a fost menținută în căile de atac prin decizia civilă nr.60 din 11 martie 1942 Curții de Apel București prin care s-a respins ca nefondat apelul făcut de Banca Generală Română și prin decizia civilă nr.498 din 26 iunie 1945 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de Banca de Scont a României (Banca Generală Română a fuzionat cu Banca de Scont a României).
Rezultă astfel din hotărârile menționate că proprietarul fabricii de Sascut a vândut la data de 24 iunie 1899 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8803 la Tribunalul Ilfov și transcris la Tribunalul sub nr.37 din 26 ianuarie 1935 fabrica de Sascut cu tot terenul de aproximativ 23 ha.
Fostul proprietar a decedat la data de 13 mai 1923 astfel încât la data decesului acestuia în patrimoniul său nu se mai găsea și imobilul Fabrica de Sascut cu terenul de aproximativ 23 de ha. acesta neputând să facă obiectul transmisiunii către recurenta-reclamantă în calitate de legatar universal, în cauză nefăcându-se dovada unei alte transmisiuni a dreptului de proprietate până la naționalizare cu privire la imobilul în discuție.
Este adevărat că actul de vânzare-cumpărare din 24 iunie 1899 fost transcris abia în 1935 și că inventarul bunurilor testatorului s-a efectuat în anul 1923, însă faptul că acest act a fost transcris cu mult după încheierea actului, nu duce la ineficiența, lipsirea de efecte a acestuia între părți.
De aceea se va aprecia că terenul menționat ca obiect al vânzării în contractele de vânzare cumpărare a căror nulitate absolută s-a solicitat a fi contestată de 723,58 mp nu putea aparține reclamantei atât timp cât la data decesului testatorului ce a testat în favoarea acesteia nu mai avea în proprietate acest teren.
Însă deși se constată această situație de fapt nu se va putea reține că recurenta reclamantă nu ar avea calitate procesuală activă în cauză și nici că acțiunea sa este lipsită de interes, deoarece în raport de sentința civilă nr.134/2002 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.22/2003 a Curții de Apel Bacău (având ca obiect revendicare) recurenta-reclamantă era îndreptățită și justifică promovarea unei astfel de acțiuni.
În această situație se va constata că recurenta nu putea avea în patrimoniul său bunurile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, contestate în cauză și că nu poate, din acest motiv solicita constatarea nulității acestora, nemaiputând face discuțiecu privire la obiectul și cauza acestora iar în această situație nici celelalte motive de recurs invocate de recurentă nu se mai impun a fi analizate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă nu a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la modul în care a fost schimbată referitor la constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare doar cu privire la teren, nefăcând în niciun mod discuții în legătură cu construcțiile ce au făcut obiectul vânzărilor.
Referitor la motivul de recurs formulat, privitor la prezumția de proprietate rezultând din accesiune, nici acest motiv de recurs nu va putea fi analizat fiind un motiv nou formulat în recurs, ceea ce este inadmisibil.
Privitor la termenul în care s-au depus completarea la motivele de apel și cerere de aderare la apel se va aprecia că în mod corect a reținut instanța de apel că acestea au fost formulate în termen legal pentru aceleași considerente reținute de instanța de apel.
Excepția nulității recursurilor formulate de recurenții pârâți urmează a fi respinsă, deoarece prin Decizia nr.176/ 2005 Curtea Constituțională a statuat că, în ce privește art.302 ind.1 al.1 lit.a Cod procedură civilă, textul acestuia este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs, numele, domiciliul sau reședința părților, ori pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare, sau după caz codul fiscal și contul bancar-.
Referitor la recursurile formulate de intimații - pârâții " Com"SRL și și se va aprecia că sunt admisibile numai pentru considerentele menționate anterior, nu și pentru motivele referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei și la lipsa de interes a acesteia, invocate pe cale de excepție, tot pentru considerentele menționate.
Față de aceste aspecte nu se mai impune nici analizarea bunei credințe a părților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în cauză, situația bunei sau relei credințe la încheierea contractelor nemaifiind relevantă în cauză.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune invocată de recurenții și se va aprecia că această excepție nu poate fi reținută, întrucât acțiunea a fost formulată în ultima zi prevăzută de art.46 din Legea 10/2001 și chiar dacă inițial recurenții-pârâți nu au fost părți în cauză fiind introduși în cauză ulterior, acțiunea viza și constatarea nulității absolute a contractelor subsecvente, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare în care figurau ca părți și recurenții-pârâți, acțiunea fiind introdusă în termen și față de aceștia, vizându-i în mod expres.
De asemeni, se va aprecia că în mod corect instanța de apel a analizat motivul privind inadmisibilitatea acțiunii, în sensul că a apreciat ca fiind invocat acest motiv în cuvântul pe fond acordul în dezbaterea apelului fără a fi pus anterior în discuția părților, neputând fi altfel analizat, însă în raport de decizia 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se va putea reține această excepție.
Nu va putea fi reținut nici motivul privitor la autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă 134/2002 a Tribunalului Bacău, întrucât nu există triplă identitate între această cauză și cauza de față sub aspectul părților, obiectului și cauzei.
De asemenea nu se va putea reține nici existența autorității de lucru judecat în raport de cele reținute referitoare la buna credință a recurenților " Com"SRL și și, în decizia civilă 243/2004 a Curții de Apel Bacău, întrucât această decizie a fost casată prin decizia civilă nr.82 din 24 ianuarie 2007 Curții de Apel Bacău.
Având în vedere situația reținută, Curtea de Apel în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă respinge recursul recurentei-reclamante ca nefondat, va respinge excepția nulității recursurilor recurenților pârâți și va admite recursul acestora, va modifica în parte decizia recurată în sensul că va respinge ca nefondată cererea de constatare nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.287 din 14 ianuarie 1998 și a contractelor subsecvente, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
În baza art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga reclamantă să plătească recurenților pârâți cheltuieli de judecată, efectuate în recurs, întrucât recurentei " Com"SRL s-au acordat prin decizia recurată cheltuieli de judecată, nefăcând discuție ca motiv de recurs cuantumul acestora, iar recurenții pârâți și nu au formulat motiv de recurs privitor la neacordarea cheltuielilor de judecată în fazele procesuale anterioare.
Va mai fi obligată recurenta-reclamantă să achite intimatului-pârât G cheltuieli de judecată efectuate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursul formulat de Academia Română - Fundația Familiei, ca nefondat.
Respinge excepția nulității recursurilor formulate de recurenții-pârâți.
Admite recursurile formulate de " Com"SRL B și și.
Modifică în parte decizia civilă nr.27 din 2 februarie 2009 Tribunalului Bacău, în sensul că respinge, ca nefondată cererea de constatare nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.287/14 ianuarie 1998 încheiat între "" Sascut SA și G și contractelor de vânzare -cumpărare subsecvente autentificate sub nr.:
- 1019 din 18 iunie 1999, încheiat între G în calitate de vânzător și și în calitate de cumpărători;
- 265 din 7 aprilie 2000 încheiat între G, și în calitate de vânzători și " "SRL I în calitate de cumpărător;
- 2496 din 1 iunie 2000 încheiat între ""SRL I în calitate de vânzător și " Com"SRL B în calitate de cumpărător.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Obligă recurenta Academia Română - Fundația Familiei să plătească cheltuieli de judecată recurentei " Com"SRL B în sumă de 1000 lei, recurenților și în sumă de 2200 lei și intimatului G în sumă de 46 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.dec.rec.- /8.01.
Tehn.- /15.01.2010/com.tuturor părților.
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu
