Anulare act. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 100/2008-
Sedința publică din 24.01.2008
PREȘEDINTE: Trif Doina judecător
JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanții domiciliat în O,-, județul B și domiciliat în P,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL O PENTRU STATUL ROMÂN și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O-ambii cu sediul în O,nr.1, județul B și și ambii domiciliați în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr.629/A din 20 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr.5566 din 20 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr.1712/2006, având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 17.01.2008 când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea de acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s- amânat pronunțarea cauzei pentru data de 24.01.2008, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5566/20.09.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr.1712/2006, a fost admisă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocata de parații Consiliul Local al Mun.O in calitate de reprezentant al Statului R, Primăria Mun. O -Direcția Imobiliar, si; a fost respinsă ca prescrisa cererea formulată de reclamanții G si împotriva paraților Consiliul Local al Mun.O in calitate de reprezentant al Statului R, Primăria Mun. O -Direcția Imobiliar, si.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat in baza 10/2001 restituirea imobilului inscris in CF 8096 O nr.top. 9377 in natura reprezentând imobil situat administrativ in O,-, compus din 3 camere si dependințe. Pentru a face efectiv principiul restituirii in natura a acestuia reclamanții au solicitat declararea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare incheiat de parații de rândul 4-5 cu fosta RAGCL O ( filele 40,41).
Cererea acestora a fost respinsa in mod irevocabil intr-un prim ciclu procesual prin dec. civ. nr. 1016/R/2005 pronunțata de Curtea de APEL ORADEA in dosar nr. 3834/2005 reținându-se ca a intervenit prescripția extinctiva a dreptului la acțiune.
apărarea unui interes de ordin general, nulitate absoluta constituie sancțiunea ce lipsește actul juridic de efectele contrare regulilor de conduita cuprinse in norma juridica edictata pentru încheierea sa valabila. Caracterul interesului ocrotit determina si regimul juridic al acesteia in sensul că ea poate fi invocata oricând si de orice persoana interesata, nefiind posibila acoperirea ei prin confirmare ulterioara.
De la aceasta regula de principiu, legiuitorul a instituit o excepție importanta prin art 46 alin. final din 10/2001 prevăzând ca prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie in termen de 18 luni de la intrarea ei in vigoare.
Determinarea incidentei acestei situații de excepție nu se poate face decât prin raportare la celelalte 4 aliniate ale acestui articol, cauza de nulitate fiind indiferenta. Concluzia s-a apreciat că se impune atat prin aplicarea prevederilor 43-44 din L 24/2000, cat si datorita modului de formulare ales de legiuitor. ( " indiferent de cauza de nulitate " ).
Astfel, alineatul întâi al articolului amintit nu constituie decât o aplicare particulara in materia imobilelor ce fac obiectul acestei legi a dispozițiilor din dreptul comun din moment ce condiționează valabilitatea actului juridic de înstrăinare de respectarea prevederilor legale in vigoare la momentul încheierii lui.a contrarioin măsura in care au fost incalcate respectivele prevederi legale, intervine, după caz, sancțiunea nulității absolute sau relative supuse prescripției speciale stabilite in aliniatul final.
Pentru a ușura insa sarcina probei, in cazul formulării unor cereri având acest obiect, aliniatul 2 prevede ca actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute in cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, afara de cazul in care au fost încheiate cu buna credința. Fiind vorba de un alineat al aceluiași articol, este neîndoielnic ca este incident si in aceasta ipoteza termenul special de prescripție extinctiva stabilit in aliniatul final.
După cum reiese din considerentele dec. civ. nr. 1016/R/2005 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA in dosar 3834/2005 instanța de control judiciar a retinut ca imobilul a trecut in patrimoniul statului cu titlu de prescripție, trecere considerata abuziva. Un asemenea argument ce sprijina neîndoielnic dispozitivul hotararii se impune atât părtilor cat si acestei instanțe întrucât in caz contrar s-ar ajunge la ignorarea unor împrejurări asupra cărora s-a statuat in mod irevocabil.
De altfel, in acest sens Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in cauzaPaduraru versus Romania( decizia din 1 XII 2005 definitiva la 1.03.2006- cererea 63252/00 ) că desi divergentele de jurisprudența constituie consecința inerenta a oricărui sistem judiciar ce se sprijină pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra circumscripției lor teritoriale, ele sunt susceptibile sa creeze un climat general de insecuritate si nesiguranța juridica constituind o violare a art 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Din aceasta perspectiva, instanța de fond a retinut ca o atare statuare făcuta de instanța de control judiciar determina in mod direct incidenta alin.2 al art 46 din 10/2001, fiind vorba de un imobil preluat fara titlu, precum si a aliniat final, a aceluiași articol. Ca atare, si punctul de plecare a termenului de 18 luni nu poate fi decât cel stabilit de puterea legiuitoare - intrarea in vigoare a 10/2001.
Reținerea ipotezei contrare de câtre instanța de judecata aduce la încălcarea directa a textului legal si ar constitui un exces de putere din partea acesteia in raporturile cu puterea legiuitoare. Cu alte cuvinte, pronunțarea unei hotărâri judecătorești nu poate avea efecte dilatorii asupra unui termen de prescripție ducând la modificarea acestuia.
de toate acestea, având in vedere data introducerii prezentei cereri, instanța de fond a considerat ca este incidenta excepția de fond absoluta si preeratorie a prescripției dreptului la actiune, motiv pentru care oaa dmis-o si a respins cererea ca prescrisa.
Cat priveste cheltuielile de judecata solicitate, prima instantă a retinut ca pe delegatia de reprezentare a paraților de randul 4-5 nu este inserat nici un onorariu astfel incat, desi reclamanții sunt in culpa procesuala nu a dispus obligarea lor la plata vreunei sume cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel reclamanții G și, solicitând instanței desființarea sentinței apelate, în sensul respingerii excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 629/A din 20.06.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții G și, ambii.în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Consiliul Local O, Primăria Municipiului O -Direcția Patrimoniu, cu sediul în O, nr.1, jud. B, și, ambii.în O,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.5566 din 20.09.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel avut în vedere următoarele considerente:
În acord cu prima instanță, tribunalul a apreciat că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, termenul prevăzut de art.46 al.2 din 10/2001 începe să curgă din momentul stabilit de legiuitor - intrarea în vigoare a 10/2001, reținerea unui alt moment de plecare de către instanța de judecată ar duce la încălcarea directă a textului legal și ar constitui un exces de putere, eventuala inadvertență a legiuitorului trebuie îndreptată tot de către acesta.
Față de cele arătate, tribunalul, în baza art.296 pr.civ. a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții G și în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Consiliul Local O, Primăria Municipiului O -Direcția Patrimoniu, și, împotriva sentinței civile nr.5566 din 20.09.2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs apelanții și, scutit de plata taxelor de timbru, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, desființarea sentinței, respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că hotărârea s-a pronunțat cu neluarea în considerare a legilor în vigoare, cu nerespectarea principiilor ce guvernează sistemul de drept românesc. Pe tot parcursul litigiului, au invocat o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive și lipsa propriei culpe în exercitarea dreptului la acțiune, aspect referitor la care instanța de apel nu a făcut referire.
Dreptul comun în reglementarea instituției prescripției extinctive este Decretul nr. 167/1958, Codul Civil, Legea nr. 10/2001 prin art. 46 alin. 2 derogat cu privire la începutul prescripției și la termenul de promovare al acțiunilor pentru constatarea nulității actelor de vânzare cumpărare, însă, cu aceste excepții, regulile generale rămân cele edictate de Decretul nr. 167/1958, cursul prescripției putând fi întrerupt.
Nu li se poate reproșa pasivitatea, din 1990 au depus eforturi pentru a-și prelua bunul, atât la instituțiile publice cât și la instanțele judecătorești. Singurul pasiv a fost Statul Român ce nici până în prezent nu a răspuns notificării din 09.08.2001 prin care a solicitat antecesoarea lor restituirea în natură a imobilului, mai mult, l-a vândut în baza Legii nr. 112/1995 înaintea împlinirii termenului legal.
Prin decizia civilă nr. 1016/R/2005 a Curții de APEL ORADEA, irevocabilă, s-a constatat nelegala trecere în proprietatea Statului Român a imobilului în litigiu, astfel că, fiind o preluare fără titlu, nu avea voie să-l înstrăineze. Se impunea, ca urmare a acestei constatări, ca imobilul să se întoarcă în patrimoniul familiei.
Au invocat efectul întreruptiv al termenului de prescripție al notificării expediate prin Biroul Executorului Judecătoresc din 09.08.2001, de către, mama lor, întrucât, din cuprinsul acesteia reiese că s-a întocmit o veritabilă acțiune în revendicare prin care a solicitat verificarea legalității contractului. Această cerere îndeplinea cerințele prevăzute de art. 16 lit. B din Decretul nr. 167/1958 întrucât, Primăria era investită ca deținător al imobilului, cu autoritatea de-a hotărî asupra sorții acestuia, însă, a păstrat tăcerea cu toate că era obligată a răspunde în 60 de zile.
Nici până în prezent mama recurenților sau ei nu au primit răspuns la notificare, deși au făcut repetate cereri. A fost formulată în termenul legal cererea în constatarea nevalabilității contractului de vânzare cumpărare, însă, aceasta nu fost soluționată, judecată, existând o cauză ce întrerupe cursul prescripției.
Simpla lipsă a culpei din partea lor este suficientă pentru inexistența sancțiunii prescripției, iar, instanța trebuie să aibă în vedere cauzele soluționate de CEDO împotriva României prin prisma și cu respectarea art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, referitor la dreptul de proprietate, dând eficiență unei hotărâri judecătorești ce a recunoscut practic dreptul de proprietate al recurenților asupra imobilului.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. art. 304, 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 112/1995, CEDO.
Prin notele de ședință, depuse la dosar, intimații Consiliul Local al Municipiului O, Primăria Municipiului O, și, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. S-a invocat că formularea notificării nu poate fi identificată cu înregistrarea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect nulitatea contractului de vânzare cumpărare, în speță dreptul la acțiune, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001 s-a prescris în 18 luni de la intrarea în vigoare - 14.08.2002.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin derogare de la dispozițiile dreptului comun - ce este Decretul nr. 167/1958 - în materia prescripției extinctive - Legea nr. 10/2001 prin art. 46 alin. 5 stabilit faptul că, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune prin care se solicită anularea contractelor de vânzare cumpărare prin care Statul Român a înstrăinat imobilele preluate în perioada regimului comunist, se prescrie într-un termen de 1 an de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Acest termen imperativ, derogatoriu de la dispozițiile dreptului comun, a fost prelungit cu 3 luni prin OUG nr. 109/2001 și cu alte 3 luni prin OUG nr. 145/2001, termen ce a expirat astfel la data de 14.08.2002.
Măsura derogatorie de stabilire a unui termen de 1 an de zile, prelungit ulterior până la 14.08.2002 pentru promovarea acțiunilor în constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare, actelor de privatizare, s- impus tocmai pentru a nu menține o incertitudine a raporturilor juridice, a clarifica cât mai rapid situația bunurilor preluate abuziv în regimul comunist, măsură ce de altfel nu contravine nici normelor europene în materie, fiind astfel pe deplin justificată.
Mai mult, prin Decizia nr. 480/11.12.2003 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Raportat la actele aflate în dosarul cauzei, nu se poate reține faptul că antecesoarea recurenților și aceștia nu ar fi făcut demersuri pentru a-și redobândi imobilul însă din anul 1991, atât la autoritățile administrative cât și ulterior la instanțele judecătorești, însă, acțiunea prin care au solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, prin care imobilul în litigiu fost înstrăinat de Statul Român în baza Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași, prin sentința civilă nr. 3834/2004 a Judecătoriei Oradeaa fost respinsă ca fiind prescrisă ca urmare a nerespectării art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Prezentul litigiu, are același obiect ca și cel în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3834/2004 a Judecătoriei Oradea, și doar prin concluziile scrise, depuse cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva sentinței pronunțate în fond, s-a invocat că, notificarea trimisă Oficiului juridic al Primăriei Municipiului O prin executorul judecătoresc din 09.08.2001 era practic acțiune în revendicare prin care a solicitat și verificarea legalității contractului de vânzare cumpărare.
Astfel cum s- arătat mai sus, verificarea legalității unor astfel de contracte, cădea în sarcina exclusivă a autorității judecătorești, nu a comisiilor constituite la nivelul autorității locale administrative, instanțe ce trebuiau însă sesizate expres până la data de 14.08.2002, termen ce în speță, recurenții și antecesoarea acestora nu l-au respectat.
Sigur că, dreptul comun, în materia prescripției extinctive este cuprins în Decretul Lege nr. 167/1958 ce în art. 16 stabilește cauzele ce întrerup cursul acesteia ca fiind: nerecunoașterea dreptului a cărui acțiune s-a prescris, făcută de cel în folosul căruia curge; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea s-a introdus la o instanță judecătorească necompetentă; printr-un act începător de executare, ori, raportat la aceste cauze de întrerupere, este cert că notificarea comunicată prin executorul judecătoresc Primăriei Municipiului O - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, nu întrunește condiția prevăzută de art. 16 din Decretul Lege nr. 167/1958, nefiind o instanță judecătorească, criticile fiind nefondate.
De altfel, și cu ocazia soluționării celuilalt litigiu dintre părți, ce a avut același obiect, promovat de antecesoarea recurenților și continuat de aceștia, se cunoștea conținutul notificării de către părți și totuși nu a fost invocată ca act întrerupător al prescripției.
Legiuitorul a stabilit un termen în care părțile interesate aveau dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești pentru verifica legalitatea actelor de înstrăinare a imobilelor preluate de la foștii proprietari în timpul regimului comunist, termen ce nu s-a întrerupt prin demersurile administrative făcute de fostul proprietar sau moștenitorii acestuia și nici prin faptul că s-a constatat nelegalitatea titlului în baza căruia Statul Român a preluat imobilul litigios.
Ceea ce trebuie însă să analizeze instanța de recurs este faptul că, deși antecesoarea recurenților încă din anul 1991 solicitat a-i fi restituit imobilul în litigiu, demersurile acesteia au rămas ineficiente. Mai mult, la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de antecesoarea recurenților, instituțiile abilitate nici până în prezent nu le-au comunicat acestora un răspuns.
Prin decizia civilă nr. 1016/R/26.10.2005, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, irevocabilă, s-a constatat faptul că imobilul în litigiu trecut nelegal în proprietatea Statului Român, că acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, prin care imobilul a fost înstrăinat intimaților este prescrisă, reținând din considerentele acesteia faptul că recurenții pot face demersurile necesare obținerii despăgubirilor aferente.
Raportat însă la practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (, Rus contra României) se impunea chiar recunoașterea direct de către instanța a îndreptățirii foștilor proprietari la primirea din partea Statului Român a unor despăgubiri reprezentând valoarea la zi imobilului, cu atât mai mult cu cât, statul a vândut un bun ce a intrat nelegal în proprietatea sa, fără despăgubi eficient fostul proprietar, fiind astfel evidentă încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Curții Europene a Drepturilor Omului, decizia susmenționată reprezentând un bun în sensul acestuia.
Problema ce se ivește însă în speță, este cea a lipsei calității de parte a Ministerului Economiei și Finanțelor ce conform legislației interne răspunde de plata despăgubirilor datorate de Statul Român, însă, având calitate de parte Primăria Municipiului O, Consiliul Local al Municipiului O ce sunt instituții de stat, nimic nu împiedică instanța să constate că recurenții sunt îndreptățiți la despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului în litigiu, situat în localitatea O, str. -, nr. 42, înscris în CF nr. 8096 O, nr. top. 9377, în natură casă și teren aferent, urmând ca pentru plata acestora, aceste instituții să facă demersurile necesare pentru a obține de la Ministerul Economiei și Finanțelor fondurile necesare plății acestora.
Legea nr. 10/2991 și Legea nr. 247/2005 prevăd moduri de stabilire și acordare a despăgubirilor celor în drept, însă, conform aceleiași practici a Curții Europene a Drepturilor Omului constantă în materie, Fondul Proprietății nu este funcțional, nefiind în măsură a acorda Statul Român prin acesta despăgubirile ce se impun reclamanților. Este cert, conform celor expuse că, recurenții până în prezent nu au obținut o compensație materială pentru imobilul ce s-a constatat că a trecut nelegal în proprietatea Statului Român, impunându-se a se constata o încălcare a art. 1 alin Protocolului nr. 1 al Curții Europene a Drepturilor Omului.
S-ar putea ca părțile să invoce că, prin cele dispuse s-a acordat altceva decât s-a cerut, mai mult chiar, însă, cele dispuse nu vor aduce atingere principiului soluționării cauzei în limitele obiectului cererii deduse judecății, raportat la practica Curții Europene a Drepturilor Omului instanțele având obligația să tranșeze definitiv raportul juridic dedus judecății, fără fi nevoie de promovarea unor noi litigii.
Față de considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de recurs în baza art. 304 pct. 9, 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime decizia recurată, iar în baza art. 296 Cod procedură civilă va admite ca fondat apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că:
Va constata că a avut loc o încălcare a art. 1 al Protocolului nr. 1 al Curții Europene a Drepturilor Omului și în consecință, va constata că, reclamanții în calitate de succesori ai defunctei, au dreptul la acordarea din partea Statului Român a unor despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea la zi imobilului în litigiu, urmând ca Primăria și Consiliul Local al Municipiului O să facă demersurile necesare în vederea plății acestora de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în reprezentarea Statului Român.
Se vor păstra celelalte dispoziții ale sentinței, ca fiind legale și temeinice, raportat la considerentele expuse.
Reținând culpa procesuală a Statului Român, instanța de recurs în baza art. 274 Cod procedură civilă îl va obliga, prin Consiliul Local și Primăria Municipiului O, să le plătească recurenților 1850 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în fond, apel și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamanții domiciliat în O,-, județul B și domiciliat în P,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL O PENTRU STATUL ROMÂN și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O-ambii cu sediul în O,nr.1, județul B și și ambii domiciliați în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr.629/A din 20 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot în sensul că admite ca fondat apelul și schimbă în parte sentința civilă nr. 5566 din 20 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul că, admite în parte acțiunea reclamanților și în consecință:
Constată încălcarea art. 1 al protocolului nr. 1 al Curții Europene a Drepturilor Omului și drept urmare constată că reclamanții în calitate de succesori ai defunctei, au dreptul la acordarea de despăgubiri bănești din partea Statului Român, reprezentând contravaloarea la zi a imobilului în litigiu.
Obligă Primarul municipiului O și Consiliul Local O să facă demersurile legale necesare în vederea plății acestor despăgubiri de către Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă partea intimată Primarul Municipiului O și Consiliul Local O în solidar să plătească părții recurente suma de 1850 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24.01.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 04.02.2007
- judecător fond -
- judecători apel -, -
- dact. gref. MV - 04.02.2007 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Galeș Maria, Pantea Viorel
