Anulare act. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.102
Ședința publică din 5 februarie 2008
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR: DR.- -
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul jr. împotriva deciziei civile nr.179/A/11.09.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați sen., și, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2008 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 5 februarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 179/11.09.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul jr. împotriva sentinței civile nr. 3482/5.12.2006 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. 3064/2006 și l-a obligat pe acesta să-i plătească intimatului suma de 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. 3064/12.06.2006, în urma declinării de competentă prin sentința civilă nr. 3631/4.04.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 3630/2006, reclamantul jr. a chemat în judecată pe pârâții sen., și solicitând instanței să dispună anularea tranzacției intervenite între părți, tranzacție care face parte din dispozitivul deciziei civile nr. 88/30.03.2005 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 5607/2004 și anularea convenției încheiate între reclamant și pârâții sen. și.
Prin sentința civilă nr. 3482/5.12.2006 Judecătoria Reșița a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de pârâții, și prin întâmpinare, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul jr. împotriva pârâților și a obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 1.702,54 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamantul jr. solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Verificând cererea de apel prin prisma motivelor invocate în condițiile art. 292 Cod de procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. 3064/12.06.2006, în urma declinării de competentă prin sentința civilă nr. 3631/4.04.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 3630/2006, reclamantul jr. a solicitat anularea tranzacției intervenită între părți în cadrul procesului de partaj succesoral care a făcut obiect dosarului civil nr. 5607/2004 și care face parte din dispozitivul deciziei civile nr. 88/2005 pronunțată de Tribunalul C-S, cât și anularea convenției încheiate între reclamant și pârâții sen. și prin care acesta din urmă, înainte de a primi decizia civilă nr. 88/30.03.2005, le-a solicitat să-și ia angajamentul că nu vor ataca decizia pronunțată de tribunal.
Reclamantul a invocat ca temei juridic dolul ca viciu de consimțământ.
În apelul declarat, reclamantul reiterează motivele de fapt și de drept invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, arătând că, prin viclenie și uzând de mijloace dolosive, pârâtul i-a citit tranzacția cu conținutul stabilit de comun acord însă, în realitate, aceasta avea un alt conținut, respectiv cuprindea o altă modalitate de împărțeală a cotei de proprietate ce revenea antecesorului lor, sen. decât cea convenită.
Se susține că instanța de fond în pronunțarea hotărârii nu a ținut cont decât de declarațiile martorilor propuși de către pârâții, și, declarații pe care le consideră neconforme adevărului.
Se mai arată că instanța de fond nu a coroborat toate probele administrate în cauză, neținând seama de răspunsul la interogatoriu al pârâtului sen. care recunoaște că, în momentul încheierii tranzacției citită de către pârâtul, înțelegerea a fost în sensul împărțirii cotei de proprietate în trei părți egale, corespunzătoare fiecărui copil.
Se susține că instanța de fond nu a avut în vedere nici cele declarate la interogator de către din care rezultă că tranzacția a fost prezentată de către pârâtul după ce, în prealabil, a fost redactată de avocatul acestuia.
Se mai arată că înțelegerea intervenită între părți, în sensul împărțirii cotei de proprietate la trei, este dovedită cu martora și martorul.
În cauză a fost acvirat și dosarul nr. 5607/C/2004 al Tribunalului C-S în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 88/30.03.2005 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1986/5.09.2005 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr. 4708/C/2005.
Pornind de la reglementarea legală a dolului dată de dispozițiile art. 960 Cod civil, dolul, ca viciu de consimțământ se compune dintr-un element obiectiv material constând din utilizarea de mijloace viclene (manopere dolosive pentru a induce în eroare) și un element subiectiv intențional - intenția de a induce în eroare o persoană pentru aod etermina să încheie un act juridic.
Având în vedere că apelantul nu a invocat alte motive, mijloace de apărare și dovezi față de cele invocate în primă instanță, tribunalul, analizând cauza prin prisma motivelor invocate, apreciază că la pronunțarea sentinței civile nr. 3482/5.12.2006, instanța de fond a avut în vedere întregul material probatoriu administrat. Reanalizând în apel actele și lucrările dosarului, rezultă că din întregul material probatoriu administrat nu se pot evidenția cele două elemente ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a putea vorbi despre vicierea consimțământului prin dol.
Astfel că, având în vedere dispozițiile art. 960 alin. 2 Cod civil, conform cu care"dolul nu se presupune", tribunalul a constatat inexistența acestuia, astfel încât învoiala părților, despre care a luat act instanța de judecată, constituie expresia voinței lor libere.
Mai mult, la termenul de judecată din 16.02.2005, dată la care a fost prezentată tranzacția în instanță, apelantul jr. a fost prezent, în încheierea de ședință consemnându-se expres că acesta a depus tranzacția în mai multe exemplare.
De asemenea, la termenul de judecată din 30.03.2005, același înscris -"tranzacție"- semnat de către apelant a fost din nou înfățișat instanței, împotriva conținutului acestuia nefiind obiecțiuni din partea apelantului legate de săvârșirea vreunor eventuale manopere dolosive din partea pârâtului intimat .
În ceea ce privește convenția încheiată între părți la data de 16.04.2005, existentă la fila 20 din dosarul nr. 4708/2005 al Curții de Apel Timișoara, tribunalul a constatat că întrunește cerințele unui înscris sub semnătură privată, respectiv semnătura părților, data încheierii, formalitatea multiplului exemplar, inclusiv mențiunea "bun și aprobat".
Din cuprinsul acestui înscris este recunoscută de către apelant primirea sumei stabilită prin tranzacție și, mai mult, acesta se angajează să nu uzeze de căile de atac împotriva deciziei civile pronunțată în dosarul nr. 5607/C/2004 care consfințește învoiala părților.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal recurentul jr. solicitând modificarea ei și a sentinței și admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată.
În motivarea în drept a recursului au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă iar în fapt aceea că instanțele au interpretat și aplicat greșit legea în materia contractului de tranzacție și a cauzelor de nulitate invocate în cauză.
În concret, se critică cele două hotărâri anterioare pentru aceea că atunci când părțile unui proces înțeleg să se prevaleze de un contract de tranzacție instanța este obligată să verifice îndeplinirea condițiilor legale în materie respectiv a celor prevăzute de art. 1704 - 1717 cod civil și de art. 271 - 273 Cod de procedură civilă; respectiv a împrejurării dacă părțile au capacitatea legală de a tranzacționa, dacă actul este expresia voinței libere a acestora și dacă prin tranzacție nu se încalcă o dispoziție imperativă a legii, lucru care în cauza ce a opus anterior părțile, se consideră a nu fi fost făcut.
În accepția recurentului ar fi fost necesar ca, potrivit art. 271 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța să fi verificat prezența tuturor părților în proces precum și voința liber exprimată a fiecăreia dintre ele ori, în cauză, la niciun termen după intervenirea tranzacției nu au fost prezente toate părțile, acest act a fost semnat pe holul tribunalului iar nu în sala de ședință iar în locul unei părți a semnat o alta, respectiv a semnat în locul numitului.
Fiind dovedite ca încălcate condițiile solemne impuse de contractul de tranzacție recurentul consideră că se impune rejudecarea cauzei pe fondul acesteia.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimații pârâți, și au solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat întrucât nu se indică textele de lege pretins a fi fost nesocotite de instanță iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, nefiind dovedite împrejurările pentru care s-a solicitat anularea tranzacției.
Înainte de a proceda la analiza susținerilor recurentului, Curtea a luat în discuție, cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepția nulității recursului invocată de intimații pârâți și a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât recursul face referire la textele de drept material și procesual pretins a fi fost încălcate la data pronunțării hotărârii de expedient.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că criticile recurentului vizând nerespectarea condițiilor privitoare la verificarea de către instanță a prezenței părților în proces, a consimțământului lor liber exprimat și materializat în conținutul tranzacției în baza căreia s-a pus capăt procesului, au fost deja analizate în dosar nr. 4708/C/2005 al Curții de Apel Timișoara când a fost respins recursul reclamantului sen. și cel al pârâtului jr. prin decizia civilă nr. 1986/5.09.2005.
Tot cu aceeași ocazie s-a stabilit irevocabil, că nu a existat dovada vreunei alte înțelegeri între părțile în proces cu conținut diferit față de cel prezentat în instanță.
Prin conținutul său decizia anterior menționată face imposibilă examinarea din nou a acelorași aspecte, procedură căreia i se opune, cu caracter peremptoriu și absolut excepția autorității de lucru judecat consacrată de art. 1201 Cod civil și art. 166 Cod procedură civilă.
Tocmai în considerarea acestor aspecte asupra cărora instanța a statuat deja în mod irevocabil și pe care recurentul reclamant jr. le-a cunoscut, fiind parte și în procesul anterior, el a introdus prezenta acțiune în justiție pentru anularea tranzacției, motivată de pretinsele manopere dolosive exercitate de pârâtul și care au condus la exprimarea viciată a consimțământului său.
Acesta fiind temeiul juridic al acțiunii reclamantului, el trebuia să se limiteze în căile de atac doar la criticile aduse hotărârilor în ceea ce privește modul de soluționare a cauzei prin prisma acestuia și nu și a condițiilor formal-procedurale ale contractului de tranzacție prevăzute de art. 271 Cod procedură civilă asupra cărora s-a statuat deja printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
, deci, controlul judiciar al deciziei din apel cu respectarea cadrului procesual determinat de însuși reclamantul jr. în acțiunea sa, Curtea constată, contrar susținerilor acestuia, că atât Tribunalul C-S cât și Judecătoria Reșița au făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății.
Prezumția consimțământului său exprimat liber și în cunoștință de cauză la momentul semnării contractului de tranzacție nu a putut fi infirmată prin probele administrate în cauză, după cum nu a fost dovedită nici utilizarea de către pârâtul a vreunui mijloc viclean pentru inducerea în eroare a reclamantului în vederea acceptării condițiilor de finalizare amiabilă a procesului în sensul celor conținute în tranzacție.
Că reclamantul a avut deplina și corecta reprezentare a părții din moștenire care i se cuvenea potrivit înțelegerii din tranzacție și că a acceptat ca valabilă această înțelegere o dovedește și faptul că imediat după pronunțarea deciziei civile nr. 88/30.03.2005 a Tribunalului C-S care a consfințit tranzacția, respectiv la 16.04.2005 (cu două zile înainte de declararea recursului), jr. alături de sen. au confirmat printr-un act scris intitulat"Convenție", primirea din partea pârâtului a cheltuielilor de judecată (la care el și ceilalți pârâți s-au obligat), ocazie cu care s-au și angajat să nu atace această decizie (lucru contrazis de comportamentul lor procesual ulterior), ceea ce presupune că acceptaseră tranzacția în conținutul cunoscut și consacrat în hotărârea de expedient.
Prin urmare, neexistând dovada vreunui dol în sensul art. 960 Cod civil comis de pârâtul la adresa reclamantului jr. anterior sau concomitent semnării tranzacției, în mod corect cererea acestuia pentru anularea respectivului contract a fost respinsă ca nefondată.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea din apel este temeinică și legală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul jr. împotriva deciziei civile nr.179/A/11.09.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul jr. împotriva deciziei civile nr.179/A/11.09.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
- - G - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./5.02.2008
Tehnored. /2 ex./11.02.2008
Prima instanță:
Instanța de apel:,
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Gheorghe Oberșterescu, Adriana Corhan
