Anulare act. Decizia 1046/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1046
Ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 06 octombrie 2009 privind judecarea recursurilor declarate de recurenții pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 132 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, intimații pârâți C, C, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 06 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi 13 octombrie 2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, C, C, și pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1686/09.12.1998 de BNP cu privire la dispoziția contractuală privind constituirea unei servituți de trecere în favoarea vânzătorilor pe terenul ce face obiectul contractului mai sus menționat, respectiv "pentru a se asigura acces la acest imobil dinspre strada - ", contract încheiat între și, în calitate de vânzători, și soții, în calitate de cumpărători, precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 296/11.02.2001 de BNP G, încheiat între C, și C (moștenitoare ale lui G), în calitate de vânzătoare, și pârâții și, în calitate de cumpărători, cu privire la dispoziția contractuală privind transmiterea către cumpărător "a dreptului de servitute de trecere constituită la încheierea vânzării anterioare a proprietarului și din str. - CM2. pentru ieșire în str. - "
În motivarea cererii s-a arătat că prin contractul autentic de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere nr. 3610/12.06.1968, reclamanții împreună cu au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 324 mp și casa de locuit compusă, la parter din 3 camere, respectiv bucătărie, sală și toaletă, la demisol din 3 camere, respectiv bucătărie și toaletă și la subsol din 2 camere, respectiv bucătărie, toaletă și pivniță.
Prin nr. 12300/14.12.1981 s-a dispus ieșirea din indiviziune dintre reclamanți, pe de o parte, și, pe de altă parte, reclamanților revenindu-le lotul nr. 2 compus și din suprafața de teren de 84,64 mp, iar numitului revenindu-i lotul nr. 1, iar suprafața de teren de 59,70 mp ce reprezintă calea de acces la imobil cu intrarea din str. - I rămânând în indiviziune.
După ieșirea din indiviziune, numitul și-a înstrăinat proprietatea pârâților și, care, la rândul lor, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1686/09.12.1998, au înstrăinat o parte din proprietatea cumpărată de la, respectiv numai partea din imobilul situat în-.
În urma acestor înstrăinări succesive, suprafața de teren (curte) de 59,70 mp aferentă casei de locuit a rămas în indiviziune, astfel că servitutea constituită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1686/09.12.1998 de BNP s-a făcut cu încălcarea dispozițiile art.576 civ. în sensul că nu se putea institui acest drept de vreme ce terenul aparținea în coproprietate reclamanților și pârâților și, servitutea putându-se stabili asupra imobilului teren doar cu consimțământul tuturor titularilor dreptului de proprietate.
La rândul lor, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 296/ 11.02.2001 de BNP G, pârâtele C, și C au prevăzut expres la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâții și faptul că se transmite cumpărătorului "dreptul de servitute de trecere constituită la încheierea vânzării anterioare a proprietarului și din str. - CM2. pentru ieșire în str.- I",contract ce este, de asemenea, lovit de nulitate absolută parțială conform principiului potrivit căruia desființarea actului inițial / primar conduce la desființarea actului următor - resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
.
Prin sentința civilă nr.6146 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și.
Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 700 lei și pârâților și suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că servitutea de trecere constituită de către pârâții vânzători și în favoarea lor prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1686/09.12.1998 încheiat cu C și G, și ulterior transmisă prin contractul de vânzare-cumpărare nr.296/11.02.2001, cu pârâtele vânzătoare C, - și - pârâților cumpărători - și, este o servitute izvorâtă din convenția dintre proprietari.
Prevederile art. 616-618.civil, invocate de reclamanți, nu își au aplicarea în cauză, acestea aplicându-se doar în cazul servituților stabilite de lege.
În cazul servituții constituită prin voința părților, se aplică dispozițiile art.620 civil, care prevăd că proprietarul poate să stabilească pe proprietatea lui sau în folosul proprietății lui orice servitute va găsi de cuviință, atâta timp cât aceste servituți nu vor impune proprietarului fondului aservit obligația unui fapt personal și cât timp aceste servituți nu vor fi contrare ordinii publice.
Pentru ca servitutea asupra unui fond să fie stabilită în mod valabil este necesar ca C ce o constituie să fie proprietarul fondului aservit, or, în speță, pârâții sunt proprietarii acestui fond, reprezentat de cota indiviză de din terenul în suprafață totală de 59,70 mp.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanții au arătat că servitutea constituită prin contractul nr.1686/1998, încalcă dispozițiile art.576 civil, întrucât terenul făcea obiectul unei stări de coproprietate și nu se putea stabili o servitute fără consimțământul tuturor titularilor.
S-a mai arătat că servitutea este indivizibilă, întrucât se constituie asupra întregului imobil aservit și profită întregului fond dominant, că s-a apreciat în mod greșit asupra dispozițiile art.576 civil, neavându-se în vedere faptul că la data instituirii servituții pârâții nu erau titularii exclusivi ai dreptului de proprietate asupra fondului aservit.
A fost considerată incorectă reținerea instanței că servitutea a fost constituită asupra unei cote ideale, fiind știut faptul că dreptul de servitute se instituie asupra unui imobil teren sau construcție în materialitatea sa și nu asupra unei cote ideale, în caz contrar deturnându-se finalitatea sa legală conferită de art.621 civil.
Intimații - și, au formulat întâmpinare, arătând că nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de apelanți și că prima instanță a pronunțat o soluție corectă, intimații și au formulat întâmpinare, arătând că era inoportun acordul expres al reclamanților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și la stabilirea clauzelor contractuale, ei fiind terți față de acest contract și că la partajul din 1981, rațiunea pentru care a fost menținută starea de indiviziune asupra suprafeței de 59,7 mp. este tocmai aceea de a asigura accesul către toate imobilele din speță.
Intimații C, - și C, au formulat, de asemenea, întâmpinare, arătând că stabilirea servituții de trecere reprezintă un act de dispoziție cu privire la terenul proprietatea soților și nicidecum cu privire la întreaga suprafață de teren de 59,7 mp.
Prin decizia nr.132 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.6146/22. 04.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu intimații, C, C, și .
S-a schimbat în tot sentința civilă, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și.
S-a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 1686/9.12.1998 de BNP, precum și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 296/11.02.2001 de BNP, în ceea ce privește clauzele din aceste contracte privind constituirea, și, respectiv transmiterea servituții de trecere în favoarea pârâților și.
Au fost obligați în solidar intimații, C, și C la 10,3 lei cheltuieli de judecată către apelanții și.
Pentru a decide astfel, Tribunalul reținut că servitutea de trecere nu putea fi consimțită doar de soții, pentru că ea reprezintă un act de dispoziție juridică, fiind vorba de constituirea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate; ori dezmembrarea unui drept de proprietate nu se poate face fără consimțământul expres al tuturor titularilor dreptului respectiv, pentru o astfel de modificare a situației juridice a imobilului operând pe deplin regula unanimității.
Totodată, s-a reținut că titularul unei cote indivize nu poate constitui un drept de servitute asupra cotei respective din imobil, deoarece aplicarea unei asemenea instituții de drept substanțial are consecințe asupra obiectului material al dreptului, asupra modului de folosire a acestuia, pe care ar fi obligat să le suporte și celălalt coindivizar care nu a consimțit la dezmembrarea dreptului. Altfel spus, o cotă indiviză dintr-un imobil nu poate coexista cu o cotă indiviză dintr-un drept dezmembrat aceluiași imobil, existând o vădită imposibilitate juridică în acest sens.
Pentru aceste considerente, ce țin de instituirea servituții, ca act de dispoziție juridică, și de aplicarea regulii unanimității, Tribunalul a înlăturat dezlegările de drept date de prima instanță, cu privire la posibilitatea constituirii servituții prin voința părților, acestea reprezentând rezultatul unei greșite aplicări a legii.
Contractul de vânzare cumpărare nr. 1686/1998 a fost considerat lovit de nulitate absolută parțială în privința clauzei privind servitutea de trecere pentru încălcarea unei condiții esențiale de validitate a actului juridic, și anume obiectul licit, iar contractul subsecvent nr. 296/2001 este afectat de aceeași cauză de nulitate.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs pârâții și și pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenții pârâți și au susținut următoarele:
Stabilirea servituții de trecere pe terenul pârâților, teren vândut inițial intimaților, reprezintă un act de dispoziție cu privire la proprietatea acestora, și nicidecum cu privire la întreaga suprafață de teren de 59,7 mp, iar prin constituirea acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate, vânzătorii nu au făcut altceva decât să își rezerve dreptul de trecere pe care îl dețineau înainte de vânzare, dorind astfel să păstreze echilibrul valoric al imobilului construit pe acest teren, care a avut întotdeauna acces din ambele străzi, atât din str. - I, cât și din str. - C
Recurenții pârâți au mai arătat că prin desființarea acestui drept de servitute sunt grav prejudiciați, deoarece nu mai au acces la camera cu destinația de bucătărie aflată pe terenul în indiviziune, reclamanții deținând în exclusivitate cheia de la poarta prin care se pătrunde la subsolul acestei încăperi.
În plus, au mai arătat că în această cameră se află scurgerea de apă, iar deasupra imobilului este edificată policlinica " S ", proprietatea lor.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a nr.6146/2008.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, și 9, și 312 Cod pr. civ.
Recurenții pârâți și au susținut următoarele critici:
Instanța de apel a apreciat în mod eronat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 616 Cod civil, care are în vedere necesitatea instituirii unei servituți de trecere de trecere pentru proprietarul unui loc înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, în timp servitutea ce face obiectul litigiului este una convențională, prin care pârâții în favoarea cărora a fost instituită și-au păstrat acest dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Deși s-a apreciat în mod corect că menținerea unei stări de coproprietate asupra terenului de 59,7. prin nr. 12300/198, a avut drept scop nu numai normala utilizare a construcției inițiale, ci și asigurarea accesului la parcelele exclusive de 84,64 mp. ulterior reține greșit că prin constituirea unei servituți de trecere pe cota ideală de din teren se modifică situația juridică a bunului, deși convenția cu acest obiect nu are efect decât între părțile contractante, iar reclamanții nu pot fi prejudiciați, fiind terți față de contract. Recurenții au mai arătat că prin constituirea servituții de trecere nu a fost ignorată situația juridică a imobilelor, ci dimpotrivă, suprafața de 59,7 mp a rămas în continuare în coproprietate forțată și perpetuă.
Invocarea regulii unanimității este greșită, au susținut recurenții pârâți, aceasta fiind aplicabilă doar în cazul actelor de dispoziție cu privire la întregul imobil, or, în cauză, coproprietarul a instituit un dezmembrământ al dreptului de proprietate doar cu privire la cota sa parte din bun, în deplin acord cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției europene a drepturilor omului, care consacră dreptul fiecărei persoane de a dispune de bunurile sale.
Instituția de drept aplicată la încheierea contractului nr. 1686/1998 a fost cea mai adecvată situației juridice a terenului și construcțiilor, vânzătorii înstrăinând soților întreaga cotă de pe care o aveau în patrimoniu, deoarece raportul de accesorialitate dintre bunul aflat în coproprietate forțată și bunul a cărui utilitate o slujește explică de ce înstrăinarea dreptului de proprietate asupra bunului principal atrage după sine, chiar în lipsa unei clauze exprese în acest sens, înstrăinarea cotei părți din dreptul de proprietate asupra bunului accesoriu.
Ceilalți coproprietari terți față de contract au posibilitatea să ceară ieșirea din indiviziune pentru identificarea suprafeței exclusive de din suprafața totală de 59,7 mp, care nu face obiectul servituții.
Recurenții pârâți au mai susținut că nu există motiv de nulitate absolută a clauzei din contract, aceasta fiind licită, întemeiată pe dispozițiile art. 620 și urm. Cod civil, și conformă cu bunele moravuri și ordinea publică.
Totodată, s-a arătat că interpretarea contractelor trebuie făcută după intenția comună a părților și în sensul producerii de efecte juridice.
Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel, iar pe fond menținerea ca legală și temeinică a nr.6146 a Judecătoriei Craiova.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. și art. 304, pct. 8 și 9 Cod pr. civ.
Intimații reclamanți și intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
Recursurile sunt nefondate, și se vor respinge, având în vedere următoarele considerente comune:
Instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale care reglementează coproprietatea forțată și perpetuă, precum și a celor din materia dezmembrămintelor dreptului de proprietate,
Astfel, s-a reținut în mod judicios și nu s-a contestat de recurenți că suprafața de 59,70 mp rămasă în indiviziune între familia și inițial fam. face obiectul unei coproprietăți forțate și perpetue, fiecare dintre titularii coindivizari având o cotă ideală de .
Rațiunea instituirii acestei stări de coproprietate a fost determinată de necesitatea asigurării accesului dinspre cele două străzi, - C M, și B-dul -, la parcelele exclusive de 84,64 mp atribuite în loturile părților prin nr. 12300/14.12.1981 a Judecătoriei Craiova.
În speță, pârâții au înstrăinat dobânditorilor imobilul construcție și teren aferent locuinței individualizat în contractul de vânzare cumpărare nr. 1686/9.12.1998, și cota indiviză de din terenul de 59,70m.p, aflați în indiviziune cu fam. convenind instituirea unui drept de servitute asupra terenului aferent acestei cote în favoarea vânzătorilor.
Dreptul de servitute are un caracter indivizibil, constând în aptitudinea sa de a profita întregului fond dominant și de a greva întregul fond aservit.
În considerarea acestui caracter, dacă fondul aservit este obiect al dreptului de proprietate comună, pentru constituirea valabilă a dreptului de servitute este necesar consimțământul tuturor coproprietarilor.
Recurenții pârâți au susținut constant că servitutea a fost instituită doar asupra cotei de din terenul aflat în coproprietate, ce a făcut obiectul înstrăinărilor. În patrimoniul proprietarului fondului aservit însă nu se afla decât cota ideală, de care, evident, acesta putea să dispună, fără însă ca asupra bunului în materialitatea sa să poată efectua acte de dispoziție, de esența cărora este regula unanimității.
Altfel spus, unul dintre coindivizarii bunului aflat în coproprietate forțată și perpetuă nu poate institui o servitute de trecere convențională cu privire la cota sa ideală din dreptul de proprietate, pentru că ar afecta bunul imobil în materialitatea sa, și ar impune și în sarcina coproprietarului care nu a consimțit la grevarea imobilului obligația de a suporta sarcina constând în trecerea proprietarului fondului dominant pe terenul indiviz.
Chiar dacă în contractele de înstrăinare prin care s-a instituit, respectiv, s-a transmis servitutea convențională de trecere, s-a prevăzut în mod expres că se referă doar la cota de aflată în proprietatea înstrăinătorilor, această operațiune juridică este nelegală, câtă vreme coproprietarii pot doar să-și înstrăineze cota proprietate exclusivă, însă nu pot face acte de dispoziție asupra bunului comun, de natură să afecteze folosința drepturilor egale și reciproce ale celorlalți coproprietari.
Acceptarea unei astfel de posibilități ar putea conduce la consfințirea pe ale legală a unui abuz de drept, în situația în care unul dintre coproprietari, cu rea credință, ar constitui în favoarea mai multor titulari de fonduri dominante o servitute de trecere cu privire la cota sa din dreptul de proprietate forțată și perpetuă, care însă afectează întregul bun imobil în materialitatea sa și este de natură să modifice situația sa juridică.
Instanța de apel a apreciat în mod just că există o imposibilitate juridică în ceea ce privește coexistența unei cote indivize dintr-un imobil cu o cotă indiviză dintr-un drept dezmembrat din același imobil.
Intimații reclamanți sunt prejudiciați prin instituirea acestei servituți de trecere, pentru că suprafața indiviză de 59,7 mp, urmează să fie destinată trecerii nu numai pentru titularii cotelor ideale din dreptul de proprietate, ci și pentru beneficiarii servituții la a cărei constituire nu au consimțit în mod unanim toți coproprietarii.
Este adevărat că servitutea constituită inițial prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1686/1998 și transmisă apoi prin contractul subsecvent nr. 296/1.02.2001 nu este o servitute legală reglementată de art. 618 cod civil, impusă de necesitatea asigurării accesului proprietarului unui loc înfundat la calea publică, ci o servitute convențională, întemeiată pe dispozițiile art. 620 Cod civil, însă calificarea juridică nu are relevanță sub aspectul caracterului licit al convenției astfel încheiate.
Motivarea soluției adoptată de Tribunal, grefată pe incidența regulii unanimității, este corectă, chiar dacă instituirea dreptului de servitute s-a făcut asupra cotei ideale de din terenul indiviz, și nu asupra întregului teren indiviz, pentru considerente care țin de caracterul forțat și perpetuu al stării de coproprietate creată prin nr. 12300/1981 a Judecătoriei Craiova.
În virtutea aceluiași caracter juridic, trimiterile făcute de recurenți la existența posibilității intimaților reclamanți de a solicita ieșirea din indiviziune nu pot fi acceptate, întrucât bunul imobil afectat de această modalitate a dreptului de proprietate, prin natura lui, este destinat folosinței comune, iar dispozițiile art. 728 cod civil referitoare la împărțeala judiciară sunt inaplicabile, proprietatea forțată și perpetuă având un caracter permanent.
Susținerile recurenților pârâți referitoare la imposibilitatea asigurării accesului la bucătăria aflată pe terenul de 59,7mp și la scurgerea de apă, în varianta menținerii soluției instanței de apel, excede cadrului procesual și poate primi o rezolvare juridică într-un eventual alt litigiu.
Obiectul actului juridic prin care s-a constituit și apoi s-a transmis dreptul de servitute a fost în mod corect apreciat de Tribunal ca fiind ilicit, potrivit art. 948, pct.3 Cod pr.civ. fiind în contradicție cu principiul unanimității ce guvernează actele de dispoziție în materia coproprietății forțate și perpetue.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, referitoare la criticile formulate de recurenți, Curtea apreciază că Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală, și că nu este incident niciunul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod pr. civ astfel că recursurile declarate se vor respinge ca nefondate, potrivit art. 312 Cod pr. civ.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimații reclamanți, deși întemeiată din perspectiva art. 274 Cod pr.civ. se va respinge, având în vedere că nu s-a făcut dovada suportării acestora, în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 132 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, intimații pârâți C, C.
Respinge cererea intimaților reclamanți și de acordare a cheltuielilor de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2009, la sediul Curții de APEL CRAIOVA.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-/ 19.10.2009
Tehn.2 ex
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Paula Păun
