Anulare act. Decizia 1051/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR. 1051/R/2008

Ședința publică din 18 iunie 2008

PREȘEDINTE: Aurora Popa judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Galeș

JUDECĂTOR 3: Dana Cigan

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamat prin mandatar, domiciliată în comuna, sat, str. -, -. 188, județ S M în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în, Str. -, -. 5, Bl. 25, Sc. A, Ap. 18, județ B,

, ambii domiciliați în comuna, sat, -. 160, județ S M împotriva deciziei civile nr. 9/Ap din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare prin care a fost respins apelul civil declarat împotriva sentinței civile nr. 610 din 2 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș; având ca obiect: anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 6 lei achitată prin chitanța seria - - nr. - din 26 februarie 2008 eliberată de Primăria S M- Direcția Impozite și Taxe Locale și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 16 iunie 2008 cerere formulată de mandatara recurentului, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.610/02.05.2007 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea civilă înaintată de reclamantul împotriva pârâților, și, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2696/07.06.2006 al BNP, fiind obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâților, reținându-se de către prima instanță că, prin contractul în litigiu s-a înstrăinat imobil teren intravilan situat în com. jud.S M, la locul numit "", de vânzătorul către cumpărătorii și.

Instanța de fond a mai reținut că vânzătorul în cauză, pârâtul a obținut constatarea pe cale judecătorească a dreptului său de proprietate asupra terenului de mai sus, prin decizia civilă nr.518/R/04.06.2006 a Curții de APEL ORADEA și că în baza acestei hotărâri și-a înscris dreptul dobândit în evidențele de carte funciară după care, la data de 07.06.2006, în calitate de proprietar tabular, a vândut imobilul în cauză prin contractul autentic menționat anterior.

Față de această stare de fapt prima instanță a reținut incidența disp.art.26 alin.1 din Legea nr.7/1996 precum și inexistența, raportat la probatoriul administrat în cauză, a vreunei cauze nelicite în înțelesul art.966 Cod civil, făcând totodată aplicarea art.274 Cod de procedură civilă în privința cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termenul legal reclamantul solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată, motivând în fapt că respectivul contract a fost fondat pe o cauză nelicită în sensul disp.art.966 Cod civil, că părțile contractante nu au ținut seama de faptul că apelantul reclamant a fost proprietar al imobilului vândut și mai mult decât atât că acest imobil a fost dobândit în codevălmășie cu soția sa, astfel încât față de aceasta din urmă decizia civilă nr.518/R/04.06.2006 a Curții de APEL ORADEA este lipsită de efecte juridice.

Prin decizia civilă nr 9/Ap din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mares -a respins apelul înaintat de apelantul reclamant.

Din considerentele deciziei se reține că contractul autentic de vânzare-cumpărare obiect al prezentului litigiu (fila nr.4 din dosarul primei instanțe) s-a fundamentat pe dreptul de proprietate al vânzătorului, așa cum a rezultat acesta din evidențele de publicitate imobiliară în speță înscrierile din CF nr.2017, sub nr.top.1053/38/b, fără ca în aceste evidențe să existe vreo notare din partea apelantului reclamant cu privire la existența vreunui proces, a unui impediment la înstrăinare ori a vreunei alte mențiuni care să pună în gardă eventualii terți subdobânditori sau contractanți cu proprietarul tabular aparent.

În acest context, invocarea de către apelantul reclamant a unui dreptul de proprietate pe care l-a avut anterior asupra aceluiași imobil, drept desființat irevocabil prin decizia civilă nr.518/R/04.06.2006 a Curții de APEL ORADEA se prezintă a fi irelevantă și lipsită de consecințe juridice cu privire la pretinsa lipsă de diligență a cumpărătorilor în informarea asupra adevăratului proprietar al imobilului vândut.

De asemenea, referitor la pretinsa cauză ilicită care a stat la baza încheierii convenției de mai sus, invocată de apelantul reclamant, în sensul că părțile nu au urmărit cauza juridică specifică în materia contractelor de vânzare-cumpărare ci au urmărit strict fraudarea intereselor apelantului reclamant ca proprietar al acestui imobil, tribunalul reține că această cauză ilicită nu se prezumă (dimpotrivă, dispozițiile Codului civil arătând că existența și liceitatea cauzei juridice a convențiilor se presupune, sarcina probei incumbând persoanei care pretinde o stare de fapt contrară) și că din ansamblul materialului probator administrat în fața primei instanțe și în apel nu a rezultat o dovadă în acest sens.

Cu privire la criticile apelantului legate de inopozabilitatea deciziei civile nr.518/R/2006 a Curții de APEL ORADEA față de soția sa, proprietar codevălmaș al imobilului vândut instanța de fond constată că și acestea sunt nefondate, având în vedere că aceasta nu a fost împrocesuată (voluntar sau forțat) în prezenta cauză, că decizia nr.518/R/2006 a intrat în puterea lucrului judecat neputând fi readusă în discuție în prezenta cauză precum și faptul că, potrivit evidențelor de publicitate imobiliară,astfel cum au fost avute acestea în vedere cu ocazia perfectării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, nu a fost relevat nici un drept de proprietate imobiliară al numitei cu privire la imobilul, în cauză.

Împotriva hotărârilor pronunțate a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea acestora în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost acesta formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul expune critici care vizează elemente de netemeinicie și mai puține elemente de nelegalitate, precizând generic că este nemulțumit de situație dar,în același timp, și faptul că instanța trebuie să țină cont de actele încheiate de părțile implicate în cauză.

Intimații nu și-au precizat poziția în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că până în acest moment s-a făcut o interpretare corectă a stării de fapt deoarece reclamantul recurent a solicitat lipsirea de efecte juridice a unui act autentic fără a fi însă evidențiate încălcări ale normelor ce reglementează condițiile de validitate a contractelor.

Prin contractul autentic s-a făcut o individualizare topografică a obiectului vânzării, vânzătorul fiind proprietar de carte funciară imobilul nefiind grevat de procese sau drepturi ale terților. În aceste limite, buna credință a cumpărătorului produce efecte, singura modalitate de a obține nulitatea actului fiind acea de sancțiune subsecventă în cazul lipsirii de efecte a titlului vânzătorului, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

În cazul unei promisiuni sinalagmatice de vânzare- cumpărare ce nu mai poate fi executată, promitentul cumpărător nu mai poate obține decât despăgubiri, în condițiile în care vânzătorul a fost cel care a înstrăinat mai multor cumpărători sau dacă din culpa acestuia s-a ajuns la situația litigioasă.

-se astfel de motive, instanța va respinge recursul, în temeiul art. 312 alin1 cod procedură civilă.

Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil introdus de recurentul reclamat prin mandatar, domiciliată în comuna, sat, str. -, -. 188, județ S M în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în, Str. -, -. 5, Bl. 25, Sc. A, Ap. 18, județ B,

, ambii domiciliați în comuna, sat, -. 160, județ S M împotriva deciziei civile nr. 9/Ap din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - -

Red dcz

25.06.2008

Jud fond

Jud apel,

Dact IC

2ex/26.06.2008

Președinte:Aurora Popa
Judecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1051/2008. Curtea de Apel Oradea