Anulare act. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 114/A/2008
Ședința publică de la 06 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor, în rejudecare după casare, formulate de către reclamantele, precum și de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 420 din 3 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.4460/20001 având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin Primăria municipiului Sibiu și Statul Român prin Primăria comunei.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Față de împrejurarea că d-na grefier R este în concediu medical iar d-ra grefier este în concediu de odihnă, la pronunțarea hotărârii a participat grefier - - - planificată pentru ședința de judecată din data de 06 iunie 2008.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 23 mai și 30 mai 2008, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr. 420/2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 4460/2001 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele, și împotriva pârâtei SC SA, a fost anulată dispoziția nr. 790 emisă de intimată la 5.07.2001 și s-a dispus anularea parțială a încheierii de întabulare nr. 7737/1995 din CF 211 III de sub B7, 8, 9 și restabilirea situației anterioare de CF în sensul reînscrierii imobilelor cu nr. top 182/1/24/1/2/1 teren de construcții cu 20 în suprafața de 929 mp din CF 222 III și cu nr. top 182/1/24/1/2/2 pădure în suprafață de 1272 mp în CF nr. 211 III sub A1 și sub nr. top 182/1/24/1/2 - pădure cu nr. 20 în suprafață de 2201 mp.
-//-
Pârâta SC SA a fost obligată să emită dispoziție de restituire în natură a imobilelor înscrise în CF nr. 211 III cu nr. top 182/1/24/1/2 pădure cu 20 în suprafață de 2201 mp și în CF 221 III nr. top 182/1/24/1/1/2 pădure în în suprafață de 1240,5 mp, în caz de refuz sentința urmând să țină loc de dispoziție.
Totodată, pârâta a fost obligată să lase reclamantelor deplina proprietate și posesie asupra imobilelor înscrise în CF 211 III nr. top 182/1/24/1/2 pădure cu 20 în suprafață de 2201 mp și în CF 221 III, nr. top 182/1/24/1/1/2, pădure în în suprafață de 1240,5 mp.
Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate în contradictoriu cu această pârâtă cât și acțiunea formulată împotriva pârâtului Statul român prin Primăria municipiului Sibiu și Primăria comunei.
Pârâta SC SA a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea Statului român conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 respectiv în mod abuziv în accepțiunea art. 2 din Legea 10/2001 reclamantele și autoarea reclamantei neS.u-se în anexa la Decretul 92/1950 deși bunurile au fost preluate de la acestea.
Prin dispoziția atacată pârâta SC a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că disp. art. 46 pct. 1 din Legea 10/2001 validează efectele juridice ale normelor legale care au constituit izvorul dreptului său de proprietate.
La data formulării notificării statul prin APAPS deținea 17,881% din acțiunile SC SA, astfel că raportului juridic dedus judecății nu-i sunt aplicabile disp. art. 50 din Legea 10/2001 ci art. 20 alin 2 din lege, APAPS înstrăinând acțiunile pe care le-a deținut la SC la data de 10.05.2002.
S-a apreciat că dispoziția atacată a fost emisă cu încălcarea disp. art. 20 din Legea 10/2001 iar capătul de cerere referitor la constatarea nulității contractului de privatizare a fost respins pentru aceleași considerente dar și pentru că reclamantele nu au înțeles să cheme în judecată și părțile acestui contract.
Obligația legală de restituire în natură prevalează asupra oricărei alte opțiuni a entității notificate potrivit art. 20.7 din HG 498/2003 prin care au fost aprobate Normele Metodologice ale Legii 10/2001. Însă, neîndeplinirea obligației de către societatea pârâtă nu duce la anularea actului de privatizare, ci, odată cu restituirea în natură se va constata reducerea capitalului social, făcând aplicarea art. 69 din Legea 31/1990 republicată cu modificările ulterioare (art. 20.7 din HG 498/2003).
Valoarea bunurilor la care instanța s-a raportat a fost cea din balanța de verificare din decembrie 2002 întrucât pârâta nu a ținut evidența analitică a construcțiilor până în anul 2003.
-//-
S-a stabilit că la data notificării, valoarea de înregistrare în activul patrimonial al SC SA nu depășea valoarea acțiunilor deținute de APAPS astfel că refuzul societății de a restitui bunurile în natură este nejustificat.
Bunurile fiind preluate fără titlu valabil potrivit art. 2 alin 2 din Legea 10/2001, reclamantele și autoarea lor își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, iar în aceste condiții încheierea de întabulare nr. 7737/1995 din CF nr. 211 III prin care bunul a fost dezmembrat și i s-a schimbat ramul de cultură trebuie anulată parțial întrucât motivele care au determinat întocmirea ei nu mai subzistă.
S-a apreciat că trebuie menținută încheierea de întabulare în ceea ce privește 20 deoarece prin aceasta s-a adus situația imobilului în concordanță cu situația reală din teren iar prin cerere nu s-a solicitat și radierea notării.
S-a admis cererea și în ceea ce privește imobilul înscris sub nr. top 182/1/24/1/1/2 teren în suprafață de 1240 mp deoarece titlul acestuia de dobândire în baza Legii 112/1995 este anulat, iar imobilul intră sub incidența Legii 10/2001.
Cererea de unificare a topograficilor a fost reținută ca fiind nejustificată, după dobândirea proprietății reclamantele având posibilitatea să apeleze în acest sens la procedura necontencioasă.
S-a constatat că Statul român nu are nici o obligație potrivit prevederilor legale ce guvernează raportul juridic dedus judecății, neavând calitate procesuală pasivă.
Având în vedere că cererea a fost admisă doar în parte, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată parțiale apreciate în măsura admiterii cererii conform art. 276 Cod pr. civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta SC și reclamantele.
Prin apelul formulat, pârâta a solicitat în principal în temeiul art. 297 Cod pr. civ. anularea sentinței și trimiterea cauzei pentru judecarea fondului motivat de faptul că petitele care vizează desființarea încheierii de întabulare se constituie într-o acțiune tipică de rectificare de carte funciară și de revendicare care trebuia disjunsă și soluționată de instanța competentă conform dreptului comun iar nu de instanța instituită de Legea 10/2001.
În subsidiar solicită în baza art. 296 Cod pr. civ. schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive.
Motivând petitul subsidiar relevă practica instanței supreme în sensul că nu se poate restitui în natură un bun preluat abuziv de stat dacă nu se anulează în prealabil titlul subdobânditorului.
Acțiunea introductivă nu cuprinde cereri care să se circumscrie disp. art. 24 din Legea 10/2001, respectiv să vizeze obligarea la emiterea
-//-
dispoziției de restituire în natură și nici vreun petit formulat conform disp. art. 46 în sensul de a se constata preluarea fără titlu sau de a se anula titlul subdobânditorului iar petitul c al acțiunii este prematur în regim de carte funciară.
Susține lipsa calității procesuale pasive a Statului român pentru că nu a fost chemat în judecată prin reprezentantul legal, Ministerul Finanțelor ci printr-o instituție fără personalitate juridică, Primăria.
Solicitarea constatării nulității absolute a contractului de privatizare o consideră inadmisibilă pentru că acesta nu este identificat și nici nu au fost chemate în judecată toate părțile contractante.
În privința terenului precizează că nu se poate anula încheierea de întabulare în lipsa constatării nevalabilității titlului de proprietate emis conform HG 834/1991 în favoarea sa.
Susține că în speță sunt aplicabile disp. art. 46 alin 1 și 2 din Legea 10/2001 întrucât nu sunt invocate vicii de fond sau de formă ale operațiunilor de privatizare, nu sunt atacate direct actele juridice care au condus la înstrăinarea dreptului de proprietate al statului către persoane private, expertiza contabilă a conchis că privatizarea s-a făcut conform legislației în vigoare iar buna credință este evidentă în condițiile în care vânzarea - cumpărarea de active s-a făcut prin ofertă publică. În același sens se arată că și dacă actele de înstrăinare ar fi nule de drept, titlul subdobânditorului trebuie să fie protejat ca efect al instituției aparenței de drept.
În fine, mai arată că reclamantele nu au avut solicitări întemeiate pe disp. art. 20 alin 2 din Legea 10/2001 și oricum, atari solicitări ar fi inadmisibile în condițiile în care nu a fost desființat titlul subdobânditorului iar din evidența valorică a activelor societății aflată la fila 592 dosar rezultă că valoarea de inventar a activului în litigiu era superioară echivalentului valoric al procentului deținut de Statul român.
La rândul lor, prin apelul promovat, reclamantele au criticat sentința pentru că în mod greșit și nelegal nu s-a restituit și cabana nr. 21 care făcea parte din 20 ca anexă și care a făcut obiectul notificării. Sub acest aspect susțin că a fost preluat fără titlu întreg terenul cu toate construcțiile de pe el, inclusiv cu, că acest teren era întabulat și opera prezumția din art. 949 Cod civ. în sensul că toate construcțiile aparțin proprietarului trenului pe care sunt edificate.
au existat la data naționalizării, iar dezmembrarea făcută ulterior preluării nu afectează regimul juridic al imobilului.
Nelegală este considerată și respingerea acțiunii împotriva Statului român care corect a fost chemat în judecată prin cele două primării menționate mai sus, întrucât constatarea caracterului preluării fără titlu valabil privea raporturile cu Statul român.
-//-
Totodată, este criticată soluția primei instanțe de acordare a onorariului de avocat doar parțial, susținându-se că în condițiile în care s-a admis principalul, respectiv restituirea 20, cheltuielile nu puteau fi reduse la această proporție.
Prin întâmpinarea formulată în fața instanței de apel, reclamanta a solicitat respingerea apelului pârâtei arătând că Statul român nu a atacat hotărârea iar SC SA nu poate invoca nici o nulitate relativă legată de acest aspect, că față de motivarea dată de tribunal soluției de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a privatizării motivul de apel care vizează această chestiune este de fundament și că nu este nevoie să se constate nulitatea hotărârii guvernului prin care pârâta a dobândit imobilul atâta timp cât reclamantele nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate. Invocă jurisprudența CEDO în materie de restituiri imobiliare.
Prin decizia civilă nr. 1237/A/2005 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 4665/2005 a fost admis apelul pârâtei, a fost schimbată în tot sentința primei instanțe fiind respinsă acțiunea reclamantelor. A fost respins apelul declarat de reclamante împotriva aceleiași sentințe.
Instanța de apel a reținut că în lipsa constatării caracterului abuziv sau fără titlu a preluării imobilului în litigiu este inadmisibilă acțiunea în rectificarea cărții funciare, că pârâții nu au calitate și interes să invoce lipsa calității procesual pasive a Statului român, că atacarea titlului de proprietate asupra terenului nu se impunea deoarece reclamantele au formulat o acțiune în revendicare în cadrul căreia se poate face o comparare a titlurilor și că hotărârea tribunalului este legală sub aspectul aplicării art. 20 alin 2 din Legea 10/2001.
Acțiunea fiind inadmisibilă în forma în care a fost concepută, nu se mai impune analizarea incidenței prev. art. 46 din Legea 10/2001.
Apelul reclamantelor a fost considerat nefondat deoarece nr. 21 nu a făcut obiectul acțiunii și nici al notificării, reținându-se că în mod legal s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a Statului român de vreme ce nu există capăt de cerere privitor la constatarea caracterului preluării imobilului.
Reclamantele au declarat recurs împotriva acestei decizii, susținând că imobilul a fost preluat fără titlu, că acesta există în natură și sunt îndeplinite toate condițiile pentru restituirea în natură conform Legii 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 7070/2007 secția civilă a ICCJ a admis recursul reclamantelor, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
A reținut instanța de casare că instanța de apel nu a efectuat o analiză de fond a apelului iar deN. judiciar prin care se contestă o dispoziție a unității deținătoare prin care se respinge o notificare făcută în temeiul Legii 10/2001 cu solicitarea subsecventă de restituire în natură nu poate fi considerat ca inadmisibil indiferent de rațiunile avute în vedere.
-//-
Instanța de apel era datoare să examineze și acțiunea pe fondul său, neputând fi considerată inadmisibilă solicitarea formulată în temeiul art. 46 din Legea 10/2001, această prevedere legală având scopul de a se putea anula actele juridice, inclusiv cele de privatizare, dacă condițiile legale sunt îndeplinite.
S-a considerat că problemele legate de rectificările de carte funciară ar putea forma obiectul altui litigiu dar nimic nu se opune ca acestea
să fie rezolvate concomitent cu fondul litigiului, ci din contră, este de preferat.
Urmare a casării cu trimitere dosarul a fost din nou înregistrat pe rolul secției civile a Curții de APEL ALBA IULIA.
Procedând la rejudecarea apelurilor promovate de părți prin prisma motivelor formulate și în raport cu disp. art. 315 Cod pr. civ. Curtea constată următoarele:
Cu privire la apelul declarat de pârâtă:
Așa cum s-a menționat anterior, prin decizia de casare, instanța de recurs a considerat că într-adevăr, chestiunile legate de rectificările de carte funciară ar putea forma obiectul altui litigiu, însă este de preferat să fie rezolvate odată cu fondul litigiului.
Având în vedere recomandările instanței de casare cât și disp. art. 315 Cod pr. civ. Curtea nu poate decât să constate că petitul principal al apelului pârâtei este inutil a mai fi analizat și că tribunalul, în mod corect și respectând normele de competență materială a soluționat unitar toate capetele de cerere ale acțiunii formulate și precizate de către reclamante.
Așa cum este formulată, acțiunea reclamantelor este evident că se constituie într-o contestație împotriva dispoziției nr. 790/2001 emisă de societatea pârâtă având ca scop anularea acesteia și restituirea în natură a imobilelor revendicate.
În aceste condiții critica pârâtei referitoare la lipsa unui capăt de cerere prin care să fie obligată societatea să emită dispoziție de restituire în natură apare ca fiind pur formală și în contradicție cu principiul celerității care guvernează desfășurarea procedurilor prevăzute de Legea 10/201 dar și cu rațiunea adoptării acestei legi exprimată în caracterul ei profund reparatoriu.
Cum în cauză nu există formulat petit de constatare a preluării fără titlu a imobilelor iar Legea 10/2001 nu prevede pentru situații de natura celei cu care a fost sesizată instanța fondului o atribuție și nici o obligație în sarcina Statului român, se constată că acesta nu are calitate procesuală pasivă așa cum dealtfel corect a reținut și prima instanță.
Statul român neavând calitate procesuală pasivă în cauză, este ă de importanță împrejurarea că reprezentații acestuia în cauză nu ar avea personalitate juridică. Oricum, societatea nu justifică nici un interes în invocarea acestui aspect în temeiul art. 12 alin 4 și 5 din Legea nr. 213/1998 și a art. 19 din Legea nr. 215/2001, un astfel de interes avându-l doar Statul român care însă nu a înțeles să atace hotărârea primei instanțe.
-//-
de interes se constată a fi și motivul de apel referitor la constatarea nulității contractului de privatizare cât și toate argumentele de fapt și de drept subsumate acestuia în condițiile în care instanța de fond a respins acest capăt de cerere motivând că raportului juridic dedus judecății nu-i sunt aplicabile disp. art. 50 ci disp. art. 20 alin 2 din Legea 10/2001 și ținând cont și de faptul că reclamantele nu au înțeles să cheme în judecată și părțile acestui contract.
Criticile formulate sub aspectul reținerii de către prima instanță a
incidenței disp. art. 20 alin 2 din Legea 10/2001 sunt nefondate.
Împrejurarea că prin acțiunea introductivă reclamantele nu au invocat expres disp. art. 20 alin 2 din Legea 10/2001 nu este de natură a duce la inadmisibilitatea unei soluții întemeiate pe acest text de lege atâta timp cât reclamantele au indicat toate elementele din care să se poată desprinde care este fundamentul juridic al acțiunii deduse judecății iar încadrarea în drept a situației de fapt intră în atribuțiile instanței de judecată care nu este ținută strict de temeiul invocat de reclamante.
Conform art. 20 alin 2 din Legea 10/2001 sunt supuse restituirii în natură și imobilele deținute de o societate comercială la care statul, este acționar minoritar dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
În acest scop se ia în considerare situația de la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, dată de la care imobilul este indisponibilizat cu privire la orice proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv, către alte persoane, altele decât cele îndreptățite conform legii.
În speță, dreptul reclamantelor la restituirea în natură a imobilului s-a născut încă de la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 și de la aceeași dată, pârâta SC SA, societate comercială cu capital minoritar de stat (17,88%) avea obligația de a indisponibiliza imobilul preluat abuziv.
Normele metodologice, la pct. 20.1, precizează că nu au obligația restituirii în natură societățile comerciale privatizate integral la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 dacă sunt dobânditori de bună credință.
În cauză însă, privatizarea integrală a pârâtei a avut loc după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, adică la data de 10.05.2002, când fosta APAPS a înstrăinat acțiunile pe care le-a deținut la SC
Așadar, schimbarea structurii acționariatului la societatea pârâtă în anul 2002 nu are relevanță în ceea ce privește obligația de restituire în natură a imobilelor atâta timp cât acestea au statutul de bun indisponibilizat încă din 14 februarie 2001 în scopul primordial de a fi restituite în natură persoanelor îndreptățite.
Este adevărat că de principiu restituirea în natură a imobilului nu este posibilă câtă vreme, pe cale de judecată, nu a fost desființat, prin
-//-
constatarea nulității, actul de privatizare a bunului în discuție conform art. 46 din Legea 10/2001 în forma aflată în vigoare la data emiterii dispoziției atacate (art. 50 din Legea 10/2001 republicată conform Legii 247/2005).
Acest principiu cât și disp. art. 46 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 nu sunt însă incidente în cauză, ci, așa cum s-a arătat mai sus și cum în mod corect a constatat prima instanță, speței îi sunt aplicabile disp. art. 20 alin 2 din aceeași lege, fiind nefondate criticile formulate și sub acest aspect de către apelanta pârâtă.
în speță situația de fapt enunțată de disp. art. 20 alin 2 din Legea nr. 10/2001, respectiv statul deținând la data intrării în vigoare a legii o cotă minoritară din capitalul social al pârâtei, aceasta este obligată să restituie în natură imobilele (desigur dacă cota statului acoperă valoarea imobilelor notificate).
În același sens trebuie subliniat că potrivit art. 20.7 din normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, obligația legală de restituire în natură prevalează asupra oricărei alte opțiuni a unității notificate.
De asemenea, teza finală a aceluiași articol al normele metodologice prevede că după emiterea dispoziției de restituire, societatea comercială va constata reducerea capitalului social și va face aplicarea prevederilor art. 69 din Legea nr. 31/1990.
Luând în considerare toate aceste aspecte, Curtea apreciază că în speță restituirea imobilelor conform art. 20 alin 2 din lege este posibilă și pe deplin justificată independent de existența validă a actului de privatizare ori a hotărârii de guvern prin care societatea a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului.
Nu în ultimul rând, în susținerea concluziei potrivit căreia reclamantele sunt îndreptățite la restituirea în speță a imobilelor trebuie observată și jurisprudența Curții de la Strasbourg.
Printr-o serie de hotărâri din care pot fi enumerate cauzele Todicescu România, Jujescu România, și alții România etc. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza de față imobilele au fost preluate de stat fără titlu valabil deoarece, deși s-au preluat de la reclamante, acestea nu se regăsesc în anexa la Decretul 92/1950 în temeiul căreia a operat preluarea și nici nu făceau parte din sfera persoanelor cărora le erau aplicabile prevederile decretului de naționalizare respectiv.
Fiind vorba de un imobil preluat fără titlu valabil, reclamantele și-au păstrat calitatea de proprietare avută la data preluării.
-//-
Se constată, de asemenea, că acestea au revendicat imobilele încă din anul 1993 iar încheierea de carte funciară din anul 1997 prin care și-au întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului restituit conform Legii 112/1995 este valabilă nefiind contestată, având efect constitutiv de drepturi potrivit legislației cărților funciare în vigoare (Decretul Lege nr. 115/1938).
În acest context, transmiterea de către stat a dreptului de proprietate în urma privatizării în beneficiul societății pârâte se circumscrie sferei operațiunilor de vânzare de către stat a unui bun al altuia unor terți la care face referire practica CEDO citată.
Ca atare, în lumina hotărârilor Curții de la Strasbourg menționate și chiar în lipsa în speță a unei confirmări definitive în justiție a dreptului de proprietate a reclamantelor care să fie anterioară privatizării SC, concluzia care se impune este aceea că solicitarea reclamantelor de restituire în natură este întemeiată și din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.
Împrejurarea că reclamantele nu au formulat un petit distinct prin care să solicite constatarea preluării fără titlu a imobilului este ă de relevanță în condițiile în care, pe de o parte, natura preluării imobilului este adusă în discuția instanței prin susținerile conținute de motivarea acțiunii, iar, pe de altă parte, această chestiune nu constituie decât o premisă, un punct de plecare în analizarea petitelor acțiunii formulate și precizate iar nu o finalitate în sine. Practic, este vorba de o constatare incidentală în procedura Legii 10/2001 a preluării fără titlu valabil al imobilului.
Ca atare, nu poate fi primită critica apelantei referitoare la lipsa unui capăt de cerere prin care să se constate preluarea fără titlu sau abuzivă a imobilului.
Susținerile societății apelante cu referire la greșita reținere de către tribunal a valorii activelor societății, respectiv a valorii de inventar a activului sunt de asemenea nefondate.
Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 prin art. 20.7 stabilesc că elementul de referință a bunurilor solicitate a fi restituite în natură este valoarea de înregistrare cu activul patrimonial al unității deținătoare la data intrării în vigoare a Legii 10/2001.
Însă, evidența valorică invocată de apelantă, existentă la fila 592 dosarului de fond este întocmită cu mult după momentul intrării în vigoare a legii.
Imobilele construcții nu au fost evidențiate analitic de către SC decât din anul 2003. În lipsa acestor evidențe, expertul contabil nu a fost în măsură să aprecieze asupra valorii imobilelor la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 astfel că prima instanță în mod corect a luat în considerare valorile existente cele mai apropriate datei de 14.02.2001 evidențiate în actul de la fila 355 dosarului de fond.
-//-
Curtea reține însă a fi fondat motivul de apel al pârâtei care se referă la nulitatea încheierilor de întabulare.
În conformitate cu disp. art. 34 pct. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938, rectificarea întabulării se poate cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.
Prin urmare, rectificarea este un petit subsecvent, admisibil când tinde la înlăturarea unei stări tabulare ce are la bază o cauză de nulitate ce face nevalabilă întabularea.
Nevalabilitatea titlurilor care au stat la baza emiterii încheierilor atacate de către reclamante nu a format obiect al cererii de chemare în judecată.
În condițiile în care instanța nu a fost sesizată cu examinarea titlurilor în baza cărora s-au pronunțat încheierile respective iar nevalabilitatea acestora nu a fost constatată nici pe calea unei acțiuni separate, Curtea apreciază ca fiind ă de fundament solicitarea reclamantelor de constatare a nulității celor trei încheieri de carte funciară atacate și de restabilire a situației anterioare de carte funciară.
Prin urmare, apelul pârâtei va fi admis doar sub acest aspect în sensul respingerii capetelor de cerere prin care se solicită constatarea nulității încheierilor de întabulare și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Respingerea acestor capete de cerere nu este de natură să afecteze restituirea în natură a imobilelor care în speță este justificată de dispozițiile Legii 10/2001 enunțate anterior indiferent de existența valabilă sau nevalabilă a titlurilor de proprietate și a încheierilor de întabulare a acestora.
În ceea ce privește apelul reclamantelor, acesta se constată a fi fondat în măsura și pentru considerentele ce se vor expune:
de carte funciară depuse în cauză coroborate cu declarația pentru impunerea veniturilor din 1 ianuarie 1949 ( 212 dos- a ICCJ) dovedesc faptul că la data naționalizării reclamantele erau proprietare atât a cât și a dependințelor aferente acesteia care în prezent sunt identificate ca fiind cabana nr. 21.
Atât construcțiile cât și terenul au figurat ca un tot unitar până în anul 1995 când în urma unor dezmembrări de carte funciară operate la solicitarea pârâtei au fost notate distinct în cartea funciară sub denumirea de cabana nr. 21.
În notificarea formulată, reclamantele au identificat imobilele solicitate cu numerele topografice inițiale pe care evident că figurau atât cât și iar nu cu nr. topografice actuale rezultate în urma unor dezmembrări succesive.
Împrejurarea că în prezent cabana nr. 21 figurează în evidențele funciare pe un nr. topografic din CF nr. 404 care nu a fost menționat în notificare este ă de relevanță atâta timp cât, pe de o parte reclamantele
-//-
au indicat corect numerele topografice inițiale iar pe de altă parte, expertul, confirmând constatările expertului a reținut că la dezmembrările aferente 20 și cabanei 21 s-au făcut greșeli, a concluzionat că suprafața de teren aferentă cabanei 21 este situată pe ambele imobile revendicate ( 501 dos. fond).
Ca atare, Curtea apreciază că în mod greșit tribunalul a reținut că notificarea reclamantelor nu vizează și, respectiv cabana 21.
În balanța de verificare din decembrie 2002 cabana 21 este evaluată la 6.858.758 ROL ( 355 dos. fond).
Având în vedere că valoarea întregii suprafețe de teren deținute de (10.885 mp) era de 286.713.740 ROL, valoarea suprafeței de 256 mp aferentă cabanei 21 va fi de 6.743.106 ROL.
Adăugând la valoarea cabanei 21 și a terenului aferent valoarea 20 și a restului terenului solicitat așa cum acestea au fost corect reținute de prima instanță în baza datelor din balanța de verificare menționată, Curtea constată că valoarea întregului imobil solicitat de reclamante la cea mai apropriată dată de data intrării în vigoare a Legii 10/2001 pentru care existau evidențe contabile complete este de 126.761.307 ROL.
Rezultă că valoarea de înregistrare a imobilelor revendicate este mai mică decât valoarea cotei deținute de APAPS la data de 14.06.2001 când a fost formulată notificarea (376.825.000 lei - 571 dos. fond) astfel că în temeiul art. 20 alin 2 din Legea 10/2001 apare ca fiind întemeiată cererea de restituire a cabanei nr. 21.
Prin urmare, sentința fondului va fi schimbată și sub acest aspect, urmând a fi obligată pârâta să emită dispoziție de restituire în natură și a cabanei nr. 21 înscrisă în prezent în CF nr. 404 sub nr. top 182/1/24/1/1/1/1/1/2 în suprafață de 256 mp și să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie și acest imobil.
Solicitarea reclamantelor de constatare a nulității încheierilor de întabulare a fost găsită ca fiind ă de fundament în lipsa neatacării titlurilor în baza cărora acestea au fost operate astfel că nu se poate dispune nici restabilirea situației anterioare și nici unificarea topograficilor dezmembrați care este o operațiune subsecventă celor dintâi. Prin urmare, se constată a fi nefondată critica apelantelor referitoare la respingerea de către prima instanță a cererii de reunificare a. Dealtfel, sub acest aspect în mod corect prima instanță a reținut că după dobândirea proprietății reclamantele au posibilitatea unificării imobilelor într-o singură carte funciară pe calea procedurii necontencioase.
Nefondat este și motivul de apel care vizează respingerea acțiunii formulate împotriva Statului român, în mod judicios tribunalul reținând lipsa calității procesuale pasive a acestuia în condițiile în care nu s-a formulat distinct un capăt de cerere prin care să se constate lipsa de valabilitate a preluării imobilului de către stat.
-//-
Deoarece acțiunea reclamantelor rămâne admisă doar în parte, capătul de cerere privind constatarea nulității încheierilor de întabulare urmând a fi respins, Curtea constată că sentința tribunalului este legală și sub aspectul acordării de cheltuieli de judecată parțiale, art. 276 Cod pr. civ. permițând instanței să aprecieze asupra cuantumului cheltuielilor de judecată în raport cu măsura în care a fost admisă acțiunea.
Față de toate aceste considerente expuse, Curtea va admite ambele apeluri și va schimba în parte sentința primei instanțe în sensul obligării societății pârâte să emită dispoziție de restituire în natură și să recunoască dreptul de proprietate al reclamantelor și asupra cabanei nr. 21 și a terenului aferent. Totodată, va fi respins în întregime capătul de cerere privind constatarea nulității încheierilor de întabulare și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Vor fi menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate.
Întrucât ambele apeluri au fost admise în parte Curtea va face aplicarea disp. art. 276 Cod pr. civ. în sensul compensării cheltuielilor de judecată efectuate de părți în apel.
Reținând că în recursul soluționat de ICCJ societatea pârâtă a avut calitatea de parte căzută în pretenții iar instanța de recurs nu a putut obliga la cheltuieli de judecată în condițiile casării cu trimitere, Curtea, în temeiul art. 274 Cod pr. civ. va obliga pârâta să plătească reclamantelor suma de 10.000 lei (cât s-a solicitat prin concluziile scrise depuse la termenul din 23.05.2008) cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ( 42-46 și 99-103 dos. recurs).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelurile declarate de pârâta și de reclamantele, și împotriva sentinței civile nr. 420/2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 4460/2001 și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta să emită dispoziție de restituire în natură și a imobilului cu nr. top. 182/1/24/1/1/1/1/1/2, cabana 21 și teren în suprafață de 256 mp înscris în CF nr. 404 III și să lase reclamantelor deplina proprietate și posesie și asupra acestui imobil și respinge în întregime capătul de cerere privind constarea nulității absolute a încheierilor de întabulare și restabilirea situației anterioare de CF.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
-//-
(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 114/A/2008 dată în dosar nr-)
Obligă pârâta să plătească reclamantelor suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6.06.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - - semn. conf. art. 261 vicepreședintele curții de apel |
Grefier, - - - semn. conf. art. 261 grefier șef |
Red.
Tehnored. 8 ex/08.07.2008
-
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
