Anulare act. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.114
Ședința publică din 7 februarie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile de apel nr. 283/A/11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr- și sentinței civile nr. 1995/05.03.2007, pronunțată de Judecătoria Arad, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, ca și, având ca obiect anulare certificat moștenitor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că dezbaterile și susținerile care au avut loc în cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31.01.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 7 februarie 2008, când
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1995 din 5 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- s-a respins excepția lipsei interesului invocată de pârâtă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâtei și în consecință:
S-a constatat nulitatea certificatelor de calitate de moștenitor nr.193 și 194 emise la 1 august 2001 de Biroul Notarial.
S-a constatat că după defuncta, decedată la 15 februarie 1961 cu ultimul domiciliu în A,- au calitate de moștenitori reclamanții, nepoți de fiică postdecedată, cu câte o cotă de 1/6 și pârâta, nepoată de fiică postdecedată, cu o cotă de3/6.
S-a constatat că după defunctul, decedat la 30.11.1967, cu ultimul domiciliu în A,- au calitate de moștenitori reclamanții, nepoți de fiică postdecedată, cu câte o cotă de 1/6 și pârâta, nepoată de fiică postdecedată, cu o cotă de 3/6.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 192.784,76 lei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată de 19.295,7 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 1 august 2001 au fost eliberate certificatele de calitate de moștenitor nr.193 și 194 prin care s-a stabilit calitatea pârâtei de moștenitor al defuncților și, decedați la 15.02.1961 și respectiv 30.11.1967.
Prelevându-se de calitatea sa de moștenitor, pârâta a obținut prin Dispoziția nr.307/20.03.2003 a Primarului Municipiului A restituirea în natură a imobilului situat în A,- -(fost - - nr.17),înscris în CF nr.3475 A cu nr.top 1241, împreună cu terenul aferent în suprafață totală de 849 mp, imobil ce a fost preluat abuziv de stat de la și, în temeiul Decretului nr.52/1950. Ulterior, la 11.11.2004, pârâta, în schimbul prețului de 3.434.000.000lei vechi, a înstrăinat imobilul cumpărătoarei SC "B/T " SRL
Certificatele de calitate de moștenitor nr.193 și 194 emise în favoarea pârâtei au fost obținute prin fraudă. Astfel, la dezbaterea succesiunilor după defuncții și, pârâta a declarat notarului că este unica moștenitoare cu vocație succesorală, ascunzând faptul că, fiica defuncților (mama reclamanților), era de asemenea moștenitor. Doamna, decedată din 2002, acceptase în mod tacit moștenirea părinților săi, formulând, în temeiul Legii nr.1/2000, la 12.03.2000 o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în calitate de moștenitor. În plus, la 04.06.2001 defuncta a mandatat-o chiar pe pârâtă să o reprezinte în fața autorităților române pentru redobândirea averilor confiscate de statul român de la părinții săi.
Potrivit art.88 din Legea nr.36/1995 cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.
În cauză reclamanții au acceptat moștenirea după defuncta și prin emiterea certificatelor în discuție, au fost privați de partea de moștenire ce li s-ar cuveni, prin retransmitere, de la bunicii lor și. Această vătămare justifică interesul promovării acțiunii drept pentru care instanța a respins excepția lipsei interesului, invocată de pârâtă.
Instanța nu a primit apărarea pârâtei potrivit căreia acțiunea nu este admisibilă în condițiile în care defuncta nu a formulat cerere de restituire, în temeiul Legii nr.10/2001, a imobilului în cauză. O asemenea apărare s-a apreciat de instanță ca irelevantă, dat fiind temeiul juridic al prezentei acțiunii.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel pârâta, cu motivarea că certificatele de moștenitor nu au fost actele în temeiul cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului și că acestea nu au fost obținute prin fraudă; calitatea sa de moștenitoare a bunicilor materni există independent de existența acestei calități și în persoana mătușii sale, iar pârâta a făcut singură notificarea de retrocedare a imobilului.
În cauză nu s-a făcut dovada formulării unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit Legii nr. 1/2000 și chiar dacă ar fi existat o asemenea cerere nu valorează notificare, potrivit Legii nr.10/2001 care să dea dreptul reclamanților să solicite contravaloarea unei jumătăți din imobil; înscrisul depus de reclamanți nu face dovada că a fost înregistrat la o autoritate publică, datat și semnat de.
Nu este adevărat că mama reclamanților i-ar fi dat pârâtei o împuternicire să o reprezinte în efectuarea formalităților pentru recuperarea imobilului din A, înscrisul depus la dosar nu a ajuns niciodată în posesia pârâtei.
Reclamanții nu au dreptul de a beneficia de moștenire prin retransmisie de la mama lor deoarece aceasta nu a avut în patrimoniul ei nici un drept legat de imobilul restituit pârâtei în temeiul Legii nr.10/2001, neformulând cerere de restituire a imobilului.
Prima instanță nu a verificat în ce monedă a fost achitată contravaloarea imobilului și nu a analizat existența unei clauze de indexare în valută în cadrul contractului de vânzare-cumpărare, obligând-o pe pârâtă la plata unei sume mai mari decât J din valoarea imobilului.
Intimații prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului, întrucât prima instanță în baza probelor administrate a dat o soluție legală și temeinică, iar apelanta nu invocă decât cele susținute și în fața primei instanțe; în ce privește cuantumul sumei acordate de prima instanță aceasta a fost reactualizată conform adresei emise de către Institutul Național de Statistică și depus la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 283/A/11.09.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad - secția civilă respinge apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.1995/05.03. 2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Arad.
Obligă apelanta să plătească intimaților, și echivalentul în lei a sumei de 1500 euro, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarea stare de fapt și de drept:
Potrivit art.84 din Legea nr.36/1995 certificatul de calitate de moștenitor se emite în cazul în care nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operațiuni de durată. Rezultă că celelalte mențiuni, inclusiv numărul moștenitorilor și stabilirea calității de moștenitor se regăsesc și în acest tip de certificat.
În speță, certificatele de calitate de moștenitor nr.193 și nr.194/2004, stabilind - potrivit mențiunii exprese din cuprinsul lor - și numărul moștenitorilor, cuprinde sub acest aspect o mențiune, de natură a afecta drepturile subiective ale reclamantei, mențiune care a fost făcută datorită declarației pârâtei, potrivit căreia este unica moștenitoare cu vocație succesorală (a se vedea copiile încheierilor notariale finale).
De menționat că prin motivele de apel sus - arătate nu se contestă expres calitatea de moștenitor a mamei reclamanților, ci doar efectuarea de către aceasta a demersurilor prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru retrocedarea imobilului. În legătură cu existența - contestată - a cererii formulate în temeiul Legii nr.1/2000, Tribunalul constată că în apel s-a depus la dosar de către intimați adresa nr.5190/04,06/03.07.2007, care confirmă faptul că defuncta a formulat și înregistrat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de la fila 80 dosar fond, apreciată în mod corect ca fiind expresia acceptării tacite a succesiunii după autorii săi. Trebuie însă reținut că potrivit art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991 și art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001 acceptarea dedusă din cererea de reconstituire/retrocedare are un caracter specializat, respectiv cu privire doar la bunurile ce fac obiectul acestor legi.
Cu toate acestea, coroborând manifestarea expresă a reclamantei cu ocazia apariției primului dintre cele două acte normative cu caracter reparator (în sens cronologic), cu mandatul dat pârâtei pentru efectuarea demersurilor în baza Legii nr.10/2001, rezultă că acceptarea tacită a succesiunii privind bunurile ce fac obiectul acestei din urmă legi este neîndoielnică, în sensul art.689 Cod civil.
Contrar susținerilor apelantei, faptul că a primit acest mandat rezultă, atât din înscrisul din 04.06.2001 (fila 79) indicat de prima instanță, cât și din corespondența purtată de defuncta cu apelanta, al cărei conținut nu a fost contestat de aceasta.
Astfel, din scrisoarea trimisă de pârâtă mătușii sale în aceeași perioadă (fila 81) rezultă clar că demersurile în "problema casei", se fac în numele mai multor persoane, lucru evident din expresiile "trebuie din nousă depunemdosarul cu actele", "precis o să mai mult avocatul decât banii pe carene dau"; ori aceste persoane nu pot fi decât cele îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001, respectiv defuncta și pârâta.
Din aceeași scrisoare se mai reține că despre casă pârâta îi va mai scrie mătușii sale, dacă va fi vreo noutate.
În plus corespondența purtată încă din 1990 cu Ambasada României în statul și cu rudele denotă fără echivoc strădania defunctei de a recupera averea familiei și intenția de a nu renunța la aceasta, ci aof olosi în nume propriu.
În concluzie, pârâta a fost mandatată, conform art.1532, 1533 cod civil să facă demersurile prevăzute de Legea nr.10/2001 și în numele defunctei, iar neexecutarea acestui mandat atrage răspunderea pârâtei, conform art.1539 și urm.Cod civil.
În fine, sub acest aspect este neîntemeiată susținerea apelantei privind despăgubirea acordată de prima instanță, atât datorită împrejurării notorii a creșterii valorii de circulație a imobilelor în perioada 2004-2006, cât și pentru faptul - corect reținut de prima instanță și apreciat de tribunal prin prisma art.294 al.1 cod procedură civilă - că în fața instanței pârâta nu a contestat valoarea reactualizată a prețului obținut din vânzarea imobilului (fila 45 dosar fond).
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal pârâta, solicitând modificarea ambelor hotărârii judecătorești, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca prescrisă, în primul rând și ca nelegală și netemeinică în subsidiar, invocând în drept art. 304 pct. 7 - 10 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâta arată următoarele: 1) fiind vorba despre o succesiune succesivă de pe urma familiei, acțiunea reclamanților apare prescrisă, întrucât este introdusă la 20.09.2006 iar certificatele de calitate de moștenitor au fost eliberate la 1 august 2001; 2) ambele instanțe nu au analizat prima scrisoare din 1996; 3) greșit s-a reținut că antecesoarea reclamanților a acceptat tacit succesiunea; 4) eronat s-a tras concluzia că pârâta a fost mandatată să facă demersurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și în numele defunctei, împuternicirea fiind "dubioasă"; 5) neexistând nici un mandat expres sau tacit, pârâta a făcut în mod legal demersurile speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și 6) prețul la care a fost obligat pârâta să-l plătească reclamanților a avut drept bază de calcul doar evaluarea efectuată de reclamanta pârâtă fiind astfel prejudiciată enorm în stabilirea valorii imobilului și a sumei datorate de pârâtă.
Intimații reclamanți -, și - au solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului pârâtei.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâtei este admisibil, în sensul și pentru considerentele ce se vor expune în continuare mai jos.
Astfel, cu privire la invocarea de către recuranta pârâtă a motivului de netemeinicie de recurs prev. de art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă, Curtea constată că la data introducerii acțiunii (20.09.2006) și a promovării recursului (01.11.2007), acest motiv de recurs a fost abrogat prin Legea nr. 219/06.07.2005, de aprobare a nr.OUG 138/2000 de modificare și completarea codului d e procedură civilă, nemaifiind deci cazul analizării lui deoarece în prezent modificarea ori casarea unei hotărâri se poate cere în recurs, doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute - expres și limitativ - în art. 304 sub punctele 1 - 9 Cod procedură civilă, așa cum acest text legal a fost modificat prin Legea nr. 195/25.05.2004, pentru aprobarea OUG nr. 58/25.06.2003.
Referitor la motivul de recurs, prev. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, invocat de pârâtă, Curtea îl găsește total neîntemeiat, deoarece ambele hotărâri judecătorești anterioare cuprind în mod judicios expuse motivele de fapt și de drept care au format convingerea acestor instanțe, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și apărările formulate în cauză de către pârâți, aceste motive nefiind contradictorii și nici străine de natura pricinii.
În dosar este bine stabilit că reclamanții, prin acțiunea introductivă de instanță au solicitat constatarea nulității certificatelor de calitate de moștenitor nr. 193 și 194/1.08.2004(iar nu anularea lor), încât deci nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată oricând, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, pe calea unei acțiunii ori pe cale de excepție, nefiind deci în speță vorba despre o nulitate relativă, supusă termenului de prescripție de 3 ani, potrivit art. 3 din citatul decret și ca atare acțiunea reclamanților nu este prescrisă, fiind, așadar cazul respingerii excepției prescrierii dreptului la acțiune invocată - de fapt - pentru prima dată în recurs, iar nu și în apel.
În ce privește motivul de recurs invocat de pârâtă, prev. de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea, la fel îl găsește neîntemeiat, întrucât este reținut corect de către ambele instanțe că antecesoarea reclamanților respectiv, a acceptat tacit moștenirea, împrejurare dovedită prin corespondența purtată, prin cererea depusă în baza Legii nr. 1 /2000 și împuternicirea dată în cauză pârâtei, astfel încât nu se poate stabilii cu temei că instanțele anterioare ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății ori că ar fi schimbat natura ori înțelesul acestuia.
Într-adevăr, din studiul probelor administrate în cauză, Curtea observă că în realitate pârâta recurentă nu contestă - în mod expres -calitatea de moștenitor a mamei intimaților reclamanți, ci doar efectuarea de către recurentă a demersurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Or, în speță mama intimaților a formulat la data de 12.03.2000 o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în calitate de moștenitoare, după defunctul ( 80 dosar fond), înregistrată sub nr. 1035/2000, cerere privită în mod just ca o acceptare tacită a succesiunii, în sensul art. 689 Cod civil,(care prevede că acceptarea este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitate de erede, și care lasă a se presupune neaparat intenția sa de acceptare a moștenirii) în raport de care aspect și ținând seama de corespondența ulterioară purtată între această defunctă și pârâta recurentă, apare lipsită de relevanță juridică în speță scrisoarea din anul 1996, care nu poate echivala cu o renunțare la moștenire, de vreme ce aceeași defunctă o mandatează pe pârâtă să rezolve toate problemele legate de retrocedarea imobilului în litigiu, conform Legii nr. 10/2001, nefiind vorba despre vreun act echivoc, care să facă neaplicabilă intenția manifestării tacite și voința de a accepta moștenirea în cauză.
Așadar, certificatele de calitate de moștenitor din dosar cuprind mențiunea, potrivit căreia pârâta recurentă ar fi unica moștenitoare cu vocație succesorală, de natură să efectueze drepturile legitime subiective, procesuale ale reclamanților și de aceea acțiunea acestora din urmă apare admisibilă, mai ales că este probat în dosar faptul că defuncta a formulat și înregistrat cerere de reconstituire dreptului de proprietate vizând terenurile în litigiu sub nr. 1035/12.03.2000(80), apreciată just ca fiind expresia acceptării tacite a succesiunii, fiind corect unită această manifestare expresă a reclamantei cu mandatul dat pârâtei pentru efectuarea demersurilor judiciare, în baza Legii nr. 10/2001, după cum rezultă și din înscrisul de la fila 79 dosar fond, din 04.06.2001, precum și din corespondența - necontestată - purtată de această defunctă cu pârâta recurentă(81).
Ca atare, această defunctă și-a manifestat fără echivoc strădania de a recupera averea familiei și de a folosi în nume propriu, iar nu de a renunța la aceasta, pârâta fiind deci mandatată în condițiile legale prev. de art. 1532 și 1533 Cod civil, să efectueze demersurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și în numele defunctei, încât deci în cauză nu se poate vorbi despre vreo împuternicire "dubioasă din partea defunctei și nici că pârâta nu ar fi avut mandat din partea menționatei defuncte să facă demersurile legale, speciale prev. de Legea nr. 10/2001, pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție, astfel că susținerile pârâtei recurente sub punctele 1 - 5 din recurs nu pot fi găsite întemeiate.
Este evident că în cauză recurenta a eludat dispozițiile legale în materie notarială sus - indicate și a obținut prin fraudă cele două certificate care atestă calitatea ei de moștenitor, după care a solicitat restituirea imobilului de la Primăria A, și după ce l-a obținut, (declarându-se unica moștenitoare, deși moștenitoare acceptantă era și, antecesoarea reclamanților), a vândut acest imobil, la data de 11.11.2004, conform contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 5046/2004, unei societăți comerciale, fiind bine deci apreciată, sub aceste aspecte, admisibilitatea celor două prime capete de acțiune introductivă de instanță a reclamanților, ce se referă la constatarea nulității certificatelor de calitate de moștenitor nr. 193 și 194, ambele emise la 1.08.2001, de biroul notarial menționat, cum și la constatarea calității de moștenitor a defunctei mame a reclamanților, de pe urma bunicilor lor și, potrivit dispozitivului hotărârii primei instanțe, mai sus arătat, bazat pe art. 88 din Legea nr. 36/1995.
În ce privește însă petitul (3) a aceleeași acțiuni a reclamanților, vizând obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 192.784,76 lei, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, și care reprezintă J din prețul reactualizat obținut de pârâtă din vânzarea imobilului, Curtea consideră că este cazul respingerii lui, căci sub acest aspect, critica formulată în recurs sub punctul 6 este fondată, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul de față al pârâtei și va modifica în parte ambele hotărârii judecătorești, de mai sus, dispunând respingerea petitului acțiunii reclamanților, privind obligarea pârâtei la plata sumei menționate de 192.784.76 lei către reclamanții intimați, urmând a se menține, în rest celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe.
Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire.
Or, în dosarul cauzei este dovedit că pentru imobilul în litigiu n-a depus notificare pentru restituirea în natură a acestui imobil decât pârâta recurentă, de cota acesteia de proprietate urmând să profite și reclamanții intimați, astfel că nu mai este cazul obligării pârâtei să le achite reclamanților suma sus-indicată, de vreme ce ea singură doar a cerut retrocedarea imobilului, care, oricum va face obiectul de dezbatere a succesiunii, în viitor, ca urmare a constatării că și reclamanții intimați (în calitate de nepoți de fiică postdecedată) au calitatea de moștenitori după defuncții (decedată la 05.02.1961) și (decedat la 30.11.1967), cu o cotă de câte 1/6 părți (iar pârâta tot ca nepoată de fiică postdecedată - cu o cotă de 3/6 părți) conform hotărârilor judecătorești anterioare pronunțate în cauză.
Așa fiind, cum cele două certificate de calitate de moștenitor emise în favoarea pârâtei, au fost obținute prin fraudă, pârâta declarându-se la notarul public că este unica moștenitoare după defuncții și, ascunzând faptul că și fiica acestor defuncți, adică mama reclamanților, era de asemenea moștenitoare după aceasta, deoarece a acceptat tacit moștenirea părinților săi, formulând la data de 12.03.2000, în temeiul Legii nr. 10/2001 o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate (80), în calitate de moștenitor și în plus, la fila 4.06.2001, această defunctă a și mandatat-o chiar pe pârâta să o reprezinte în fața autorităților române pentru redobândirea averilor confiscate de Statul Român de la părinții săi (79), și întrucât reclamanții acceptanți ai succesiunii defunctei lor mame, prin emiterea acestor certificate în litigiu, au fost privați de partea lor de moștenire ce li s-ar fi cuvenit, prin retransmiterea de la bunicii lor, ceea ce justifică interesul promovării prezentei acțiuni, Curtea va admite recursul de față al pârâtei, conform dispozitivului ce se va reda mai jos, și pentru argumentele ce preced.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflați în culpă procesuală, ca părți căzute în proces, intimații reclamanți de mai sus, vor fi obligați să plătească recurentei pârâte - la cerere acesteia - suma de 5.057,44 lei, cheltuieli de judecată, în ambele instanțe, reprezentând taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, justificate cu chitanțele originale, (aflate la fila 20 din dosarul de recurs și la fila 4,12 și 17 din dosarul de apel), alte cheltuieli de judecată nefiind dovedite în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile de apel nr. 283/A/11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr- și sentinței civile nr. 1995/05.03.2007, pronunțată de Judecătoria Arad, în dosarul cu același număr și în consecință:
Modifică în parte sus-zisele hotărâri judecătorești în sensul că respinge petitul acțiunii introductive de instanță privind obligarea pârâtei recurente de mai sus la plata sumei de 192.784,76 lei către reclamanții intimați și, ca și, menținând în rest celelalte dispoziții ale sentinței civile menționate.
Obligă intimații reclamanți de mai sus să plătească recurentei pârâte suma de 5.057,44 lei, cheltuieli de judecată, în ambele instanțe,(reprezentând taxe judiciare de timbru și timbru judiciar).
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /25.02.2008
Tehnored /05.03.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
