Anulare act. Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Oradea

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1186/2009-

Ședința publică din 02.07.2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 3: Trif

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți domiciliată în, sat,-, județul T și domiciliat în O, strada -.-, nr.3,.3, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant CONSILIUL LOCAL O, nr.1, județul B, intimații intervenienți -cu domiciliu necunoscut, prin afișare la instanței, domiciliată în O,-,.1, județul B, -ambii domiciliați în O,-,.4, județul B, intimații pârâți și -ambii domiciliați în O, strada -, nr.28, județul B și domiciliată în O, strada -, nr.4, -B 69,.6, județul B, împotriva deciziei civile nr. 461/A din 25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr.72 din 11 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 4237/R/2001, având ca obiect: anulare act.

La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data 11.06.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra fondului cauzei consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 18.06.2009, 25.06.2009, 02.07.2009, când s-a pronunțat hotărârea.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursurilor civil e de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 534/P din data de 06.10.2000, pronunțată în dosar nr. 2741/2000, Tribunalul Bihora admis acțiunea formulată de Consiliul Local al mun. O și cererile de intervenție ale intervenienților, și, împotriva pârâților, și, și în consecință constatat nulitatea absolută contractului de vânzare cumpărare nr. 3725/95, 5653/96, 4361/1996 și a dispus rectificarea de carte funciară în sensul restabilirii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român asupra imobilului situat în O,-, înscris în CF nr. 11061 O, nr. top. 194/7, 207/11 reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 352 mp.

Au fost obligați pârâții în solidar în favoarea intervenienților la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, și, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de intervenție.

Prin decizia civilă nr. 18/2001-A din data de 19.04.2001, pronunțată în dosar nr. 477/2001, Curtea de APEL ORADEAa admis ca fondat apelul declarat de, și împotriva sentinței civile nr. 534 din 6 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o și a trimis cauza la aceeași instanță pentru o nouă judecare, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Prin sentința civilă nr.72/C/ 11.02.2002 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.4237/R/2001, a fost respinsă acțiunea completată introdusă de reclamantul Consiliul Local O împotriva pârâților, cât și cererile de intervenție în interes propriu formulate de, toate referitoare la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.3725/1995, 5653/1995 și 4361/1996, încheiate între părți, precum și la rectificarea CF în sensul restabilirii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român cu privire la imobilul din O,- județul B înscris în CF nr.11061 O cu nr.top.19417 și 207/11, în natură casă și teren în suprafață de 352 mp, au fost obligați reclamanta și intervenienții în solidar la 2.500.000 lei în favoarea pârâtei și la 4.400.000 lei în favoarea pârâților, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, din actele și lucrările dosarului, în primul rând faptul că reclamanta și intervenienții nu mai justifică interes legitim în redobândirea anumitor drepturi, cu atât mai mult cu cât a intrat în vigoare Legea nr.10/2001, iar interesul care a justificat pornirea procesului nu mai subzistă câtă vreme se tinde la a se introduce în proprietatea statului un bun pe care chiriașii prin cererile lor de intervenție, vor sa-l cumpere, ceea ce în prezent este imposibil. În al doilea rând s-a apreciat că, dacă s-ar admite acțiunea, s-ar încălca prevederile art.1 și 7 din Legea nr.10/2001, ale căror dispoziții sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată, iar potrivit art.48, hotărârile anterioare, chiar definitive,nu au autoritate de lucru judecat și nu influențează drepturile fostului proprietar de a primi imobilul. Pe de altă parte, recursul în anulare nu are nici un efect asupra transferurilor de proprietate ce au avut loc anterior promovării procedurii acestuia, în speță înstrăinările atacate având loc în perioada 7 februarie 1995 - 1 august 1996,iar decizia Curții Supreme de Justiție invocată este din 28 septembrie 1998. De asemenea s-a constatat că buna credință a cumpărătorilor nu a fost și nu poate fi contestată cu deplin temei, astfel că în atare condiții, acțiunea de fond și cererile de intervenție prin care se tinde a se anula acte de vânzare cumpărare succesive - în justificarea interesului chiriașilor pentru a achiziționa imobilul nu au putut fi acceptate, acțiunea fiind lipsită de interes și, cum în prezent ființează o lege specială de reglementare a restituirii proprietăților, nu sunt întrunite condițiile pentru a se constata nulitatea absolută a unor acte juridice indicate în petitul acțiunii.

Împotriva acestei sentințe, în termen și cu respectarea formelor legale, au formulat apel reclamantul Consiliul Local O, intervenienții, și și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 20 din 11.06.2002, pronunțată în dosar nr. 1762/2002, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondate apelurile civile declarate de reclamantul Consiliul Local O, intervenienții, și și pârâta, împotriva sentinței civile nr. 72/C din 11.02.2002, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totul.

A obligat părțile apelante să plătească părții intimate suma de 4.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Consiliul Local O, intervenienții, și, solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 2441 din data de 28.03.2005, pronunțată în dosar nr. 3798/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție admis recursurile declarate de Consiliul Local O, intervenienții, și, împotirva deciziei civile nr. 20 din 11.06.2002 a Curții de APEL ORADEA pe care casat-o și a trimis cauza aceleași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 314 din Codul d e procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță, s-a apreciat că împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.

Prin cererea de chemare în judecată Consiliul Local al Municipiului Oai nvestit instanța cu soluționarea unui prim capăt de cerere și anume constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare prin care terenul în suprafață de 352 mp și construcția situate în O,-, înscris în CF nr. 11061 O, nr. top. 194/7 și nr. 207/11 sub B 11 și anume: actul prin care a vândut către, la data de 7 februarie 1995; cel prin care a vândut către la data de 25 iulie 1996; cel prin care și soțul acesteia a vândut către.

Din copia foii de proprietate depusă la filele 17 - 19 dosar nr. 4237/2001 rezultă că în cartea funciară, la data de 18 martie 1937 fost întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pentru i și soția sa; la data de 2 iulie 1946 fost întabulat dreptul de proprietate pentru și soția sa în baza contractului de vânzare cumpărare din 8 mai 1946, la data de 18 martie 1959 fost întabulat, în baza Decretului nr. 92/1950 dreptul de proprietate cu titlu de naționalizate în favoarea Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 7045 din 31 octombrie 1994 fost admisă acțiunea formulată de, a fost constatată nulitatea absolută încheierii de întabulare privind trecerea în proprietatea statului cu titlu de naționalizare a imobilului în litigiu și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară. Ulterior, prin decizia civilă nr. 1346 din 16 aprilie 1997 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de procurorul general, a casat sentința civilă nr. 7045 din 31 octombrie 1994 Judecătoriei Oradea și a respins acțiunea formulată de împotriva Consiliului Local al Municipiului

Cum potrivit art. 311 din Codul d e procedură civilă hotărârea casată nu are nici o putere, rezultă că vânzătoarea Vizari, în calitate de succesoare a părinților săi și, nu a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Reclamantul a invocat drept temei al acțiunii principiul potrivit căruia resoluto jure dantis resolvitur jus accipients și a susținut că desființarea titlului vânzătorului duce și la desființarea titlurilor subdobânditorilor.

Instanțele de fond și de apel, încălcând principiul disponibilității, nu s-au pronunțat în limitele în care au fost investite și au considerat aplicabil în speță un act normativ, Legea nr.10/2001, pe care reclamantul nu l-a invocat drept temei juridic al acțiunii.

S-a apreciat că se impune trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare și față de împrejurarea că la dosar nu există dovezi din care să rezulte că vânzătoarea a decedat și, în această situație, probe care să ateste calitatea numitei de succesoare a acesteia, în calitate de fiică adoptivă, cum susține prin petiția aflată în dosarul de recurs.

Prin decizia civilă nr. 147/2006-A din data de 17.10.2006, pronunțată în dosar nr. 103/2006, Curtea de Apel a respins ca nefondate apelurile civile declarate de apelantul reclamant CONSILIUL LOCAL O, cu sediul în O nr. 1 județul B, de apelanta pârât, cu domiciliul în O str. - nr. 4 -b 69. 6 județul B și de apelanții intervenienți, cu domiciliul în O-. 1 județul B, (decedată) - prin, cu domiciliul necunoscut, ambii cu domiciliul în O-. 4 județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți (fost ), cu domiciliul în O- județul B, ambii cu domiciliul în O str. - nr. 28 județul B și, cu domiciliul în - județul T, împotriva sentinței civile nr. 72/C din 11 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

A obligat părțile apelante să plătească părților intimate, și, suma de 700 ron cheltuieli de judecată în apel

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 2441 din 28 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție Baa dmis recursurile declarate de CONSILIUL LOCAL al mun. O și de intervenienții, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor.

Două sunt motivele care au determinat această soluție: primul, încălcarea de către instanțele de fond și apel a principiului disponibilității, în sensul că acestea au considerat aplicabil în speță un act normativ (Legea nr. 10/2001) pe care reclamantul nu l-a invocat drept temei juridic al acțiunii și al doilea, inexistența la dosar a unor dovezi privind decesul numitei - și a calității de succesoare a numitei.

Referitor la acest din urmă aspect, este de remarcat faptul că la dosarul nr. 2741/2000 al Tribunalului Bihor, se află la fila 10 certificatul de deces al numitei -, din care rezultă că aceasta a decedat la data de 17 martie 2000, de asemenea, în prezentul dosar sunt depuse decizia nr. 2052/1963 privind înfierea cu efecte depline a intimatei (fostă, fostă ) de către numiții și -, precum și certificatul de naștere al acesteia.

Referitor la primul aspect criticat, acela al cadrului procesual, este de reținut faptul că apelanții sunt aceia care au solicitat a se constata dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, astfel că instanțele trebuiau să verifice condițiile în care statul și-a înscris dreptul de proprietate în CF, respectiv îndreptățirea foștilor proprietari la redobândirea imobilului.

Ori, o astfel de verificare nu putea fi făcută decât prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la data soluționării cauzei, respectiv a Legii nr. 10/2001.

Se invocă de apelanți decizia nr. 1346 din 16 aprilie 1997 Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis recursul în anulare promovat de procurorul general și s-a respins acțiunea în revendicare formulată de foștii proprietari, motivat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Această decizie, ca de altfel și altele de aceeași natură, a avut un caracter conjunctural, instanța supremă însăși schimbându-și jurisprudența în materie, prin decizia plenului din 28 septembrie 1998, ca urmare a condamnării repetate a României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, nu se poate da eficiență acestei decizii, care este contrară Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în materia garantării proprietății, convenție pe care România a ratificat-o și care este direct aplicabilă în dreptul intern.

Pe de altă parte, reclamanta și intervenienții au solicitat a se constata nulitatea absolută a întabulării de sub B- 5 și 6 ca fiind făcută fraudulos, prin folosirea unor acte false.

Este de menționat în primul rând faptul că o astfel de cerere depășește cazul procesual stabilit prin cererea introductivă și de intervenție, fiind o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel, mai precis cu ocazia rejudecării în apel, după casarea cu trimitere, ceea ce contravine dispozițiilor articolului 294 (1) Cod de procedură civilă.

Trecând peste acest aspect, trebuie remarcat că întabularea mai sus evocată a fost făcută în baza unei hotărâri judecătorești a Tribunalul Bihor - secția tutelară (nr. 1143/1946), prin care a fost validat contractul de vânzare-cumpărare din 08 mai 1946, având ca obiect dobândirea imobilului în litigiu de către numiții și, de la proprietarii și.

OG

Nu se poate considera că această inscripție s-a făcut în baza unui titlu nevalabil, câtă vreme contractul în discuție a fost cenzurat de o instanță judecătorească, printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.

Faptul că hotărârea mai sus evocată, respectiv contractul în discuție, nu au putut fi prezentate, nu pot conduce prin ele însele la concluzia că respectivul act juridic nu ar fi existat în realitate.

Nici împrejurarea că foștii proprietari apar pe lista evreilor exterminați în lagărele de concentrare în 1942, respectiv în 1945, nu poate conduce automat la concluzia mai sus evocată: astfel, pe de o parte nu există certitudine deplină în privința acurateței datelor de deces datorită împrejurărilor excepționale în care acesta s-a produs, iar pe de altă parte, nu poate fi exclusă nici posibilitatea încheierii contractului de către un succesor al proprietarilor tabulari.

Pe fondul incertitudinilor mai sus evocate și, mai ales, a împrejurării că actul juridic în discuție a fost cenzurat de o instanță, printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, apare ca nefondată cererea apelanților de invalidare a unei inscripții tabulare făcută în urmă cu 60 de ani.

Referitor la buna credință a cumpărătorilor succesori ai imobilului, corect a reținut instanța de fond că aceasta este prezumată, prezumție care nu a fost răsturnată de reclamant și intervenienți.

De altfel, la data cumpărării, imobilul era înscris în cartea funciară pe numele vânzătorilor, înscrierea făcând, potrivit principiului publicității imobiliare, dovada deplină a proprietății.

Faptul că prin decizia civilă nr. 1346 din 16 aprilie 1997, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea în revendicare a numitei -, nu are relevanță sub aspectul bunei credințe a cumpărătorilor, câtă vreme ea este ulterioară contractelor de vânzare-cumpărare mai sus evocate, contracte care au fost încheiate în perioada 1995 - 1996.

De altfel, este de remarcat faptul că nici reclamantul și nici intervenienții nu au solicitat notarea procesului în cartea funciară și nici suspendarea executării hotărârii până la soluționarea recursului în anulare.

În fine, privitor la apelul pârâtei, este de menționat faptul că acesta este nemotivat și nesusținut.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea, în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă, a respins apelurile declarate, iar în temeiul articolului 274 Cod de procedură civilă, a obligat apelanții la 700 Ron cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimaților, și, reprezentând onorariu avocațial în apel, recurs și la rejudecarea apelului.

Împotriva acestei decizii intervenienții, și, precum și reclamantul Consiliul Local al municipiului O au declarat recurs solicitându-se în primul recurs la care s- făcut referire, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în vederea respectării deciziei de casare a Înaltei Curți, în vederea stabilirii pe deplin a împrejurărilor de fapt. Consiliul Local al municipiului a solicitat modificarea deciziei recurate, precum și sentinței în sensul admiterii acțiunii privind constatarea nulității absolute celor trei contracte de vânzare cumpărare încheiate în 1995 și 1996, precum și a contractului de vânzare cumpărare din 8 mai 1946, cu consecința restabilirii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român.

Prin Decizia civilă nr.6828 din 18 octombrie 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr- s-au admis recursurile declarate de reclamantul Consiliul Local al Municipiului O și de intervenienții, împotriva deciziei nr.147/A/ din 17 octombrie 2006 Curții de APEL ORADEA - Secția civilă, și s-a casat decizia atacată si a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor pentru rejudecarea apelurilor.

Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut printre altele următoarele:

Judecarea apelului a avut loc la data de 17.10.2006, după intrarea în vigoare a Legii nr.219/14.07.2005, iar potrivit acesteia, apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care potrivit acesteia sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale.

Potrivit art. II (1) din Legea nr.219/2005 căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii. Aceasta este o dispoziție tranzitorie specială, derogatorie de la prevederile generale cuprinse în art.725 pr.civ. în temeiul căreia toate căile de atac se judecă potrivit competenței stabilită de legea nouă.

Și cum aceasta era în vigoare la data judecării apelului, rezultă că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, fiind incidente astfel prevederile art.304 pct.3 pr.civ.

Recursul a fost admis numai în sensul celor arătate, fără a se analiza criticile de fond aduse hotărârii, conform art.312 alin.1,2,3 cu referire la art.304 pcz.3 pr.civ. în sensul casării deciziei recurate și trimiterii cauzei la Tribunalul Bihor pentru rejudecarea apelurilor.

Prin decizia civilă nr. 461/ din data de 25.09.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins apelul civil formulat de apelanta,. în loc. O, str. -, nr. 4, -,. 6, județul B în calitate de moștenitoare a pârâtei și admite ca fondate apelurile civile formulate de apelantul - reclamant Consiliul Local al Mun. O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, intervenienții - apelanți decedată prin moștenitoarea, cu domiciliul NECUNOSCUT,. în loc. O,-,. 1, județul B,. în loc. O,-,. 4, județul B,. în loc. O,-,. 4, județul B, în contradictoriu cu intimații fost,. în loc. O,-, județul B, ,. în loc. O, str.-, nr. 28, județul B,. în O, str. -, nr. 28, județul B și ,. în loc.,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.72/2002, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.4237/R/2001 pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că:

A admis acțiunea formulată de CONSILIUL LOCAL al Mun. O împotriva pârâților în calitate de moștenitoare a pârâtei, fost, și .

A admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții,. în loc. O,-,. 1, județul B, decedată prin moștenitoarea, și în consecință:

A constatat nulitatea absolută a absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.3725/07.02.1995, nr.5653/25.07.1996 și nr.4361/01.08.1996.

A dispus restabilirea situație de carte funciară de sub B7 privind imobilul situat în O- înscris în Cf nr.11061 O cu nr.top. 194/7, 207/11 în natură casă și teren în suprafață de 352 mp.

A obligat intimata la cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei în favoarea apelanților intervenienți și .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Imobilul în litigiu situat în O- înscris în Cf nr.11061 O cu nr.top. 194/7, 207/11 a constituit proprietatea numiților și soția, care și-au înscris dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare în părți egale la data de 18 martie 1937.

Numiții și soția și-au întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului sub B5 și 6, în baza contractului de vânzare -cumpărare din 08 mai 1946, iar ulterior Statul Român, la data de 18 martie 1959 cu titlu de naționalizare în baza decretului nr.92/1950.

Prin sentința civilă nr.7045/31.10.1994 a Judecătoriei Oradea s-a admis acțiunea formulată de pârâta, decedată ulterior, fiica foștilor proprietari tabulari, și s-a constatat nulitatea absolută a încheierii de întabulare privind trecerea în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare a imobilului în litigiu și s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF, reținându-se că preluarea de către stat a imobilului a fost și este abuzivă.

Această hotărâre a fost casată prin decizia civilă nr.1346/16.04.1997 a fostei Curți Supreme de Justiție urmare a admiterii recursului în anulare declarat de Procurorul General, astfel încât această hotărâre nu mai are nici o putere potrivit art.311 pr.civ.

Chiar dacă ulterior procedura recursului în anulare, a fost abrogată de către legiuitor, prin nr.OUG 58/2003, hotărârile pronunțate în cadrul acestei proceduri își mențin în continuare valabilitatea, neexistând nici o prevedere legală care să le lipsească de valabilitate.

Prin sentința apelată, primă instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.10/2001,însă cu privire la această chestiune, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.2441/28.03.2005,obligatorie și la rejudecarea prezentului apel, a reținut că instanțele de fond și de apel au încălcat principiul disponibilității și nu s-au pronunțat în limitele în care au fost investite,considerând aplicabil în speță un act normativ, pe care reclamantul nu l-a invocat drept temei juridic al acțiunii, ceea ce a constituit unul din motivele de casare cu o primă trimitere a cauzei la instanța de apel pentru rejudecare.

Pe de altă parte, faptul că pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr.10/2001, care a instituit o procedură specială reparatorie în privința imobilelor trecute abuziv în proprietatea statului, cu titlu sau fără titlu, nu justifică respingerea acțiunii în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și rectificare de carte funciară, nefiind incidentă cauzei date, prin acțiune se solicită anularea unor contracte de vânzare cumpărare succesive încheiate de pretinsul proprietar după obținerea sentinței civile nr.7045/31.10.1994 a Judecătoriei Oradea și nu anularea unor contracte la care face referire art.45 din legea nr.10/2001.

Potrivit art.315 alin.1 pr.civ., în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din dosarul nr.4967/P/1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, reiese că prin rezoluția din 24.06.1998 s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la intimata, întrucât în sarcina acesteia nu se poate reține comiterea vreuneia dintre infracțiunile reclamate.

Din cuprinsul rezoluției reiese că deși organele de urmărire penală au făcut cercetări, contractul de vânzare -cumpărare care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în CF al numiților nu a putut fi descoperit nici în Arhivele Direcției Județului Ba A rhivelor Naționale și nici numita nu a putut prezenta înscrisul respectiv,iar din cercetările efectuate a reieșit că actul de vânzare - cumpărare nu putea fi încheiat de către părți la data de opt mai 1946, întrucât la acea dată cei doi vânzători proprietari erau decedați.

Astfel numita a decedat, gazată în în lagărul de concentrare nazist de la în anul 1942, împreună cu cei doi copii minori - și în vârstă de 8, respectiv 6 ani (fila 58 dosar penal), iar soțul acesteia, a decedat în lagărul nazist de la la data de 26 februarie 1945 (fila 59 dosar penal), decesul acestora fiind confirmat de o serie de organizații internaționale evreiești.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a apreciat că în aceste condiții numiții și nu puteau semna actul de înstrăinare, însă în privința acestor infracțiuni de fals, nu se poate dispune începerea urmăririi penale deoarece a intervenit prescripția, care înlătură răspunderea penală, iar pe de altă parte numiții și au decedat în anul 1977, respectiv 1980.

În cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreunui succesor al celor doi soți, care să necesite aprobarea secției tutelare a Tribunalului Bihor, din actele dosarului rezultă că aceștia au fost deportați împreună cu cei doi copii minori, care au fost exterminați împreună cu părinții lor în lagărele naziste.

Chiar, în declarația dată în dosarul penal (fila 14), a făcut precizarea că părinții săi au cumpărat "casa toată" de la în anul 1946, ceea ce practic era imposibil, foștii proprietari fiind decedați la data respectivă, situație în care înscrierea în coala funciară a dreptului de proprietate al soților s-a făcut în baza unui titlu nevalabil, înscris pe care îl apreciază în raport de cele arătate ca fiind un fals.

Tot prin decizia de casare nr.2441/28.03.2005 a Înaltei Curți de Casație de Justiție se reține cu caracter obligatoriu pentru instanța de rejudecare faptul că vânzătoarea, în calitate de succesoare a părinților săi și, nu a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Aceasta după pronunțarea hotărârii și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în baza certificatului de moștenitor nr.2209/16.12.1994, însă nu a încercat să intre în posesia imobilului, trecând la înstrăinarea acestuia numitului cu prețul de 50.000lei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3725/07.02.1995 de către fostul notariat de Stat Județean

Ulterior prin contractul autentificat sub.nr.5653/25.07.1996 de către Biroul Notarului Public &Voinea vinde imobilul intimatei căsătorită cu cu prețul de 12 milioane lei, iar la numai câteva zile ulterior, respectiv la data de 01.08.1996 aceștia la rândul lor îl înstrăinează intimatei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4361/1991 de către Biroul Notarului Public cu prețul de 10 milioane lei inferior prețului anterior plătit.

Tribunalul a apreciat că din modul în care s-a derulat încheierea acestor contracte de vânzare cumpărare, în mod succesiv la intervale de timp relativ scurte,au încercat să creeze aparența unei bune credințe, însă din modul concret în care s-au încheiat fără ca nici unul din cumpărători să intre sau să fi încercat să intre în posesia imobilului, posesie pe care nu a avut-o nici vânzătoarea,că nu au vizionat imobilul înainte de cumpărare, atitudine greu de acceptat pentru niște persoane care cumpără un imobil cu o astfel de valoare, de prețul fictiv inserat în acestea raportat la valoarea indicată de către apelanta în notificare respectiv de 2.300.000.000 lei,reiese că reaua credință a cumpărătorilor la încheierea acestora este una evidentă, impunându-se constatarea nulității acestora.

Raportat la situația concretă arătată, tribunalul a apreciat că situația de carte funciară în care nu era notat nici un litigiu cu privire la imobil nu este suficientă prin ea însăși a reține buna credință a cumpărătorilor.

În ce privește intervenienții apelanți, instanța a apreciat că aceștia au un interes personal și direct în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, interes ce rezidă din calitatea lor de chiriași a imobilului, calitate ce le conferă o serie de drepturi mai avantajoase în ce privește contractele de închiriere pe care le au și pe care și le vor putea menține în continuare, potrivit legislației în vigoare,în situația în care imobilul revine în proprietatea statului.

Cu privire la apelul apelantei, instanța a reținut că pe de-o parte imobilul a ieșit din patrimoniul antecesoarei sale decedată la data de 17 martie 2000 și care potrivit deciziei nr.2052/1963 a adoptat-o cu efecte depline, urmare a vânzării acestuia către, iar în prezenta cauză ea ca succesoare a acesteia nu poate avea decât drepturile și obligațiile procesuale ale acesteia ce derivă din calitatea sa procesuală de pârâtă, iar prin hotărârea apelată fiind respinsă acțiunea,nu i s-a adus nici o atingere,astfel încât apelul acesteia este și lipsit de interes.

Față de cele arătate tribunalul în baza art.296 pr.civ. a respins apelul civil formulat de apelanta în calitate de moștenitoare a pârâtei și a admis ca fondate apelurile civile declarate de apelanta reclamantă Consiliul Local al mun.O, intervenienții apelanți decedată prin moștenitoarea, în contradictoriu cu intimații fost, și, împotriva sentinței civile nr.72/2002, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.4237/R/2001 pe care o va schimba în totaliate în sensul că va admite acțiunea formulată de CONSILIUL LOCAL al mun.O împotriva pârâților în calitate de moștenitoare a pârâtei, fost, a admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, decedată prin moștenitoarea, și în consecință a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.3725/07.02.1995, nr.5653/25.07.1996 și nr.4361/01.08.1996, a dispus restabilirea situație de carte funciară de sub B7 privind imobilul situat în în O- înscris în Cf nr.11061 O cu nr.top. 194/7, 207/11 în natură casă și teren în suprafață de 352 mp.

În baza art.274 pr.civ a obligat pârâta intimată aflată în culpă procesuală să plătească apelanților intervenienți și suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs și.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei cu trimitere pentru rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii integrale a apelurilor intimaților și menținerea sentinței civile nr. 72/2001:

În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:

- decizia atacată s-a pronunțat împotriva unei persoane decedate, fiind lipsită de capacitate procesuală, astfel la data de 19 august 2008 decedat pârâta, succesorul testamentar cu titlu universal al acesteia, nefiind citat;

- apelantul reclamant Consiliul Local al Municipiului S este o entitate lipsită de personalitate juridică, dar și de capacitatea de exercițiu procesuală, fiind inaptă să stea în nume propriu în instanță;

- instanța a încălcat legea prin ignorarea puterii lucrului judecat în decizia recurată, înscrierea în CF a soților făcându-se pe baza unui titlu valabil, validat expres printr-o hotărâre judecătorească, iar instanța de apel a reținut că imobilul nu ar fi trecut legal în patrimoniul succesoarei soților, pârâta ;

- instanța de apel a invocat ca sursă indicațiilor obligatorii decizia nr. 2441/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție deși nu era legată de cele menționate în aceasta, ci era legată de cele dispuse prin decizia nr. 6828/2007 a aceleași instanțe, care nu conține nici o referire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la cauza de față;

- în cazul de față, Legea nr. 10/2001 a apărut și intrat în vigoare ulterior promovării acțiunii, fiind imposibil ca reclamanta sau oricare părți să fi avut în vedere dispozițiile ei;

- instanța de apel a încălcat principii elementare ale dreptului civil, cum sunt prezumarea bunei credințe, puterea de lege a contractelor legal făcute, principiul efectului constitutiv de drept real a înscrierilor în CF;

- instanța a apreciat că prezumția legală de bună credință ar putea fi răsturnată, fără să administreze vreo probă nouă, ignorând probatoriul amplu administrat de instanțele de fond.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 969, 1169 și 1899 Cod civil, art. 17(1) și 34 lit. Decretului - Lege nr. 115/1938, art. 124 și 147 alin. 4 din Constituția României și art. 41 - 43 respectiv art. 304 pct. 4, 5, 9 și art. 315 Cod procedură civilă.

Recurentul a solicitat admitere recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței apelate nr. 72/2002 pronunțată de Tribunalul Bihor cu consecința menținerii ca valabil contractului încheiat între și recurent.

În motivarea cererii de recurs, sunt invocate următoarele aspecte:
- recurentul invocă excepția absolută a lipsei interesului intervenienților în nume propriu, ei fiind chiriași ai imobilului, ca atare nu manifestă nici un interes actual, nefiind altceva decât detentori precari;

- contractul încheiat de recurent cu moștenitoarea este deplin valabil, astfel prin raportate la principiul "error communis facit jus" și având în vedere înscrierea din CF privitoare la sentința civilă nr. 7045/1994, iar apoi la întabularea lui din decembrie 1994 în calitate de moștenitoare a soților, recurentului nu-i poate fi imputabilă nici i culpă sau rea-credință în încheierea contractului;

- art. 1899 alin. 2 din codul civil prevede că buna credință este prezumată, iar reaua-credință trebuie dovedită de cel care o invocă, astfel faptul că în imobil locuiesc alte persoane nu poate ridica suspiciuni cu privire la titlul proprietarului, această împrejurare nefiind de natură a răsturna buna-credință cumpărătorului, nepredarea imobilului neputând fi calificată drept viciu de nelegalitate;

- față de data înscrierii dreptului de proprietate al recurentului în CF nr. 11061 O sub 11, în data de 07.02.1995, promovarea acțiunii în rectificarea cărții funciare la data de 30.07.1998 apare ca fiind făcută cu depășirea termenului prevăzut de art. 37 din Decretul - Lege nr. 115/1938, fiind deci prescrisă.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimata, prin întâmpinare și memoriul formulat în completarea acesteia, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu motivarea că prin numeroase probe s-a dovedit fără echivoc că imobilul a fost proprietatea numiților și, care au decedat în mod tragic împreună cu doi copii minori în lagărele naziste, prin Rezoluția Parchetului din 24.06.1998 constatându-se că fost imposibil în fapt ca soții și să fi putut încheia la 8 mai 1946 pretinsul contract de vânzare-cumpărare, înscris la 5 - 6 prin care să se fi transmis legal dreptul lor de proprietate în favoarea soților și soția născută, întrucât la 8 mai 1946 aceștia nu mai existau, ca atare înscrierea din CF de sub 5 și 6 este o ficțiune, fraudarea fiind realizată prin infracțiunea de fals pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale și decesul soților, beneficiarii falsului, iar consecința legală a acestui adevăr, constatat doar în anul 1998, după cercetările Parchetului, o constituie faptul că, prin efectul legii, respectiv a art. 680 din Codul civil, imobilul a trecut în proprietatea Statului, începând cu decesul lui, decedat la 26.02.1945. Referitor la excepția absolută lipsei interesului invocat de intervenienta în interes propriu, intimata arată că excepția este vădit nefondată, sens în care face trimitere la prevederile exprese ale art. 9 din Legea nr. 112/1995, drepturile intimatei ca și chiriașă în imobil fiind întărite și de Legea nr. 10/2001. Cât privește contractul nr. 3725/07.02.1995, acesta este făcut în frauda legii, întrucât sentința civilă nr. 7045/1994 a Judecătoriei Oradeaa fost casată prin Decizia civilă nr. 1346 din 16.04.1997 a Curții Supreme de Justiție, iar referitor la excepția privind prescrierea cererii de rectificare CF, aceasta este nefondată, cererea fiind subsecventă astfel că își produce efectul numai după rămânerea definitivă și irevocabilă deciziei civile nr. 461/A/2008 a Tribunalului Bihor.

Intimata susține, de asemenea, că susținerile recurentei în sensul că decizia atacată este dacă cu încălcare a formelor de procedură sunt nefondate și inadmisibile, fiind nesocotite prevederile art. 723 Cod procedură civilă, deoarece nu se poate reproșa nimic instanței, neexistând temei pentru criticarea acesteia care a citat părțile potrivit art. 85 Cod procedură civilă. Referitor la Legea nr. 10/2001, intimata arată că aceasta nu are nici o aplicare și nimeni nu cerut aplicarea ei, deoarece nici măcar și nu au contestat naționalizarea, ci din contră, cunoscând realitatea fraudei, au abandonat imobilul încă din anul 1969. Cât privește critica privind încălcarea de către instanța de apel a principiilor privind prezumarea bunei credințe și puterea de lege contractelor legal făcute, intimata susține că s-a dovedit prin probele de la dosar că toți participanții la transmiterea succesivă dreptului de proprietate au urmărit doar crearea aparenței de bună credință, astfel cum reținut și instanța de apel.

Intimatul, prin concluziile verbale formulate, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

În primul rând, referitor la motivul de recurs axat pe problema casării deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, este de subliniat că recurenta aduce în discuție o pretinsă neregularitate procedurală care privește o altă parte din proces, neregularitate care nu fost invocată de succesorii acesteia. Într-adevăr, la data pronunțării deciziei recurate, intimata era decedată, decesul acesteia survenind anterior, respectiv la data de 21.07.2008, fără însă ca, odată cu înștiințarea instanței de apel, să se fi depus actul de deces, iar ulterior, moștenitorii defunctei nu au înțeles a invoca incidentul procesual mai sus invocat, or este îndeobște cunoscut că neregularitățile de natura celei mai sus menționată poate fi ridicată numai de partea ocrotită prin norma încălcată.

Nu poate fi acceptat nici motivul ce vizează lipsa capacității de exercițiu a reclamantului Consiliul Local al Municipiului O, pe motiv că ar fi lipsit de personalitate juridică, astfel este de observat că litigiul de față fost promovat în anul 1998, problema invocată trebuind fi examinată din perspectiva capacității procesuale a autorităților și instituțiilor publice reglementată de Legea administrației publice locale atunci în vigoare, respectiv Legea nr. 69/1991. Edificatoare sunt prevederile art. 5 din această lege, potrivit cărora autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe, sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii ca autorități executive, situație în care, potrivit dispozițiilor legale menționate, procesul trebuia legat de consiliul local, astfel cum în mod corect s- procedat în speță.

Cât privește excepția privind lipsa interesului în promovarea cererii deduse judecății, excepția se dovedește a fi nefondată în condițiile în care intervenienții justifică un interes potrivit prevederilor art. 52 din Codul d e procedură civilă, interesul sesizării instanței de către aceștia fiind dată de situația lor de chiriași într-un imobil care a constituit proprietatea statului, iar ulterior anului 1994 imobilul respectiv devenit proprietatea unor persoane fizice în condiții care sunt apreciate de către intervenienți ca fiind nelegale.

Referitor la excepția privind prescrierea acțiunii în rectificare de CF, invocată de recuentul, motivul adus în susținerea acesteia nu poate fi primit, având în vedere că dreptul la promovarea acțiunii în rectificare CF s-a născut la data de 16 aprilie 1997, odată cu pronunțarea Deciziei nr. 1437/1997 a Curții Supreme de Justiție, fiind respectate prevederile art. 36 și 37 din Legea nr. 115/1938 privind prescrierea acțiunii în rectificare.

În ceea ce privește motivele de recurs vizând fondul pricinii este necesară reliefarea următoarelor aspecte:

Prin sentința civilă nr. 7045 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 31 octombrie 1994, la cererea reclamantei, s-a constatat nulitatea absolută încheierii de întabulare privind trecerea în proprietatea statului cu titlu de naționalizare a imobilului înscris în cartea funciară nr. 1061 O, cu nr. top. 194/7 și 207/11 care în natură reprezintă casă cu 352 mp teren, situat în O,-. Această sentință fost casată ulterior printr-o hotărâre a instanței supreme dată asupra unui recurs în anulare declarat de procurorul general, cu consecința respingerii acțiunii formulate de împotriva Consiliului Local

În intervalul de timp cuprins între data pronunțării sentinței mai sus arătate și cea la care s- decis casarea respectivei hotărâri, imobilul înscris în CF nr. 1061 O cu nr. top. 194/7 și 207/11 a făcut obiectul unor vânzări succesive, după ce, în prealabil, în baza sentinței pronunțate de judecătorie, în cartea funciară a fost efectuată sub 9 operațiunea de reînscriere a dreptului de proprietate în favoarea vechilor proprietari de sub 5 și 6, cu radierea înscrierii de sub B 7efectuată în favoarea Statului Român.

Astfel, o primă vânzare a survenit la data de 7 februarie 1995, când prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3725 din 7 februarie 1995, moștenitoarea foștilor proprietari tabulari de sub B 5 și 6, a vândut imobilul numitului. Următoarea înstrăinare a imobilului a avut loc cu aproximativ un an mai târziu, respectiv la data de 25 iulie 1996, prin contractul autentic nr. 5653 încheiat între, în calitate de vânzător și, căsătorită cu, în calitate de cumpărătoare. Aceștia din urmă au înstrăinat la rându-le imobilul aflat în litigiu în favoarea cumpărătoarei, sens în care a fost încheiat contractul autentificat sub nr. 4361 din data de 1 august 1996.

Revenind la sentința civilă nr. 7075/2004 Judecătoriei Oradea, prin care s-a constatat nulitatea absolută încheierii în baza căreia fusese întabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, este de subliniat că dispozițiile acestei sentințe au fost puse în executare, astfel sub 9 din cartea funciară nr. 11061 Oaf ost efectuată la data de 8 decembrie 1994 operațiunea de restabilire a situației anterioare de CF, în sensul restabilirii dreptului de proprietate în favoarea vechilor proprietari de sub 5-6.

Este de notat totodată caracterul irevocabil al hotărârii mai sus menționate și care dobândise autoritatea de lucru judecat anterior momentului în care instanța supremă, prin decizia nr. 1346 din 16 aprilie 1997, admițând recursul în anulare, a dispus casarea sentinței, reținând în esență necompetența absolută jurisdicțiilor de a tranșa litigii civile având ca obiect acțiunile în revendicare promovate de foștii proprietari, sens în care în considerentele deciziei s-a subliniat că instanța de judecată nu putea dispune schimbarea titularilor dreptului, o atare atribuție revenind în exclusivitate puterii legislative.

În contextul anterior relevat, se cuvine a se face precizarea că, până la hotărârea Curții Supreme de Justiție, reclamanta din cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7075/2004, avea un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care sentința a stabilit că imobilul din litigiu fost naționalizat cu încălcarea Decretului nr. 92/1950 și a constatat, cu efect retroactiv, că titularii dreptului înscris în CF anterior trecerii imobilului în proprietatea Statului sunt proprietarii lui legitimi, dreptul acestora, astfel recunoscut, nefiind revocabil. De altfel, reclamanta, ulterior pronunțării sentinței despre care s-a făcut vorbire mai sus, s-a putut bucura de bunul dobândit cu titlu de moștenire de la antecesorii săi, în favoarea cărora s-a restabilit dreptul de proprietate, ca și proprietar legitim, iar în exercitarea prerogativelor dreptului ei de proprietar a hotărât înstrăinarea imobilului în favoarea cumpărătorului, încheind în acest sens contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3725 din 7 februarie 1995.

Prin faptul că hotărârea Curții Supreme de Justiție a anulat hotărârea judecătorească definitivă care atribuia antecesorilor reclamantei imobilul litigios, deși hotărârea respectivă fusese executată sub aspectul inscripțiunilor de carte funciară, iar ca urmare a punerii ei în executare imobilul fost înstrăinat succesiv, existat o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei și respectiv al dobânditorilor subsecvenți ai imobilului, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, mai mult, având în vedere că sentința civilă aflată în discuție era o hotărâre irevocabilă, deci care dobândise autoritate de lucru judecat și care, în plus, fusese executată, a fost înfrânt principiul securității raporturilor juridice, cunoscut fiind că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor părți, este principiul securității raporturilor juridice, care reclamă, între altele, ca soluția dată în mod definitiv unui litigiu de instanțele judecătorești să nu mai fie pusă în discuție.

În jurisprudența CEDO s-a statuat, în mod repetat că prin admiterea recursurilor în anulare introduse în mai multe cauze de procurorul general, care dispunea, în baza art. 330 din Codul d e procedură civilă, de puterea de a ataca o hotărâre definitivă, nefiind ținut de nici un termen, astfel încât hotărârile judecătorești puteau fi oricând puse în discuție, Curtea Supremă de Justiție a șters în întregime proceduri judiciare care se finalizaseră prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind înfrânt astfel principiul securității raporturilor juridice, din cauza cărui fapt, dreptul reclamanților la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană Drepturilor Omului a fost încălcat.

Relevante sunt în sensul sus arătat hotărârile pronunțate în cauzele ( din 28.10.1999), ( din 30.09.2008), Industrial SA, ( din 07.02.2008), ( din 04.11.2008), ( din 17.12.2002), ( din 04.03.2008, ( din 04.11.2008 etc. cauze în care au fost invocate chestiuni similare celei în cauză și în care Curtea Europeană a concluzionat că avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, datorită rejudecării soluției pronunțate definitiv într-un litigiu și privării reclamanților de bunurile de care beneficiau la sfârșitul procedurii, ce au urmat unui recurs în anulare, constatând totodată că, prin admiterea cererii, Curtea Supremă de Justiție a neglijat un întreg proces legal care se încheiase cu o hotărâre judecătorească care era " res judicata" și care, mai mult decât atât, fusese executată.

Reclamanta din cauza aflată în discuție și mai apoi recurenții din prezentul litigiu se află într-o situație similară celor din cauzele enumerate mai sus, hotărârea instanței supreme, în ipoteza în care i s-ar da eficiență, având drept consecință privarea lor de dreptul de proprietate, dobândit asupra imobilului, în sensul frazei doua din primul paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene.

În speță, în baza dreptului conferit prin prima hotărâre, avea facultatea să dispună de imobil, inclusiv deci de a-l vinde, astfel cum s-a și întâmplat în speță. Prin urmare, surveniența hotărârii instanței supreme, date astfel cum s-a relevat constant în cadrul jurisprudenței CEDO cu violarea articolului 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, nu este de natură a schimba datele problemei, respectiv să conducă la radierea din cartea funciară dreptului restabilit în favoarea antecesorilor reclamantei și respectiv a dreptului acesteia înscris sub 10.

De altfel, este de observat că prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare în baza cărora au fost efectuate în cartea funciară înscrierile de sub, 14-15 și 16, iar în ipoteza admiterii acțiunii imobilul ar reveni în patrimoniul proprietarului de sub 10, deci nicidecum în proprietatea Statului Român, înscris anterior sub 7, în condițiile în care nici prin cererea inițială și nici prin cererea de intervenție instanța nu fost sesizată cu o acțiune în radierea înscrierilor de sub B 10 și 9.

O atare sesizare a fost formulată abia în cursul judecății cauzei în apel, fiind inadmisibilă, făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cu care " în apel, nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".

Deși obiectul acțiunii de față l-a constituit desființarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare, totuși prin apărările formulate pe parcursul procesului de către partea reclamantă și respectiv de către părțile interveniente se insistă asupra nelegalității întabulării efectuate sub 5 și 6 în favoarea soților și, or câtă vreme instanța nu a fost sesizată legal cu o atare cerere - și aceasta fiind formulată abia în apel - rezultă cu claritate că analizarea legalității înscrierii de sub 5 și 6 și respectiv a modului de dobândire de către aceștia a proprietății asupra imobilului excede cadrului procesual al litigiului de față. Pe de altă parte, întabularea dreptului de proprietate în favoarea soților a fost efectuată în baza unei hotărâri judecătorești cu autoritate de lucru judecat și pusă așadar în executare, prin urmare, alături de considerentul sus-evocat și acest argument conjugat cu principiul efectului constitutiv de drepturi reale a înscrierilor în cartea funciară și respectiv principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară, conduc spre concluzia că întabularea de sub 5 și 6 efectuată în temeiul încheierii nr. 3302 din data de 1 iulie 1946 se bucură de prezumția instituită de art. 32 și 33 ale Legii nr. 115/1938. În altă ordine de idei, nu este lipsită de importanță sublinierea faptului că dacă s-ar da eficiență deciziei de casare a instanței supreme, aceasta ar echivala cu înfrângerea dispozițiilor înscrise în art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului și respectiv în art. 1 din Protocolul la Convenție, contravenindu-se astfel prevederilor constituționale cuprinse în art. 20 din legea fundamentală, care consacră prioritatea reglementărilor internaționale.

Pe cale de consecință, dată fiind situația nedesființării dreptului proprietarei tabulare înscris sub 10, este evident că nu se mai pune problema aplicării principiului potrivit cu care desființarea dreptului transmițătorului are ca efect și desființarea actelor juridice subsecvente, pentru ca să devină necesară examinarea circumstanțelor în care au fost încheiate contractele contestate în litigiul de față.

De altminteri și în ipoteza în care nu ar fi avută în vedere jurisprudența CEDO în materie, și pe cale de consecință, s-ar da eficiență Deciziei nr. 1346 din 16 aprilie 1997 Curții Supreme de Justiție, chiar și atunci nu s-ar putea reține reaua-credință a pârâților din cauză în calitatea lor de dobânditori subsecvenți au imobilului litigios, astfel cum în mod greșit a stabilit tribunalul.

Astfel, este de observat că toate cele trei contracte contestate în instanță au fost încheiate înainte de momentul desființării hotărârii prin decizia de admitere a recursului în anulare, și chiar înainte de sesizarea instanței supreme în cadrul dosarului nr. 111/1997.

Or, dobândind imobilul în astfel de condiții, dobânditorii bunului sunt apărați de principiul bunei credințe și al publicității imobiliare, realizate prin întabularea în cartea funciară dreptului consfințit prin hotărârea judecătorească prin care s-a retrocedat imobilul foștilor proprietari.

În speță nu se poate reține că actele de vânzare-cumpărare ar fi avut loc prin fraudarea legii, în condițiile în care vânzătorii succesori ai imobilului au avut calitate de proprietari tabulari, calitate în care au făcut acte de dispoziție - ce se înscrie în cuprinsul celor trei atribute ale dreptului de proprietate - cu privire la un bun ce se afla în patrimoniul lor. În aceleași condiții, se poate considera că dobânditorii imobilului au fost de bună-credință la încheierea actului de vânzare cumpărare, nesubzistând motive care să-i fi îndreptățit a crede că persoanele care le-au înstrăinat bunul nu ar fi proprietarii acestuia.

Față de considerentele ce preced, instanța în baza art. 312 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în parte decizia în sensul respingerii apelurilor introduse de reclamantul Consiliul Local al Municipiului O și de către intervenienții din cauză, sentința apelată urmând a fi păstrată în întregime. Totodată va fi menținută dispoziția din decizia recurată cu privire la respingerea apelului introdus de apelanta.

În conformitate cu prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă, intimatul reclamant și intimații intervenienți vor fi obligați la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând valoarea onorariului avocațial, în favoarea recurentei, celelalte cheltuieli pretinse de aceasta prin cererea de recurs, reprezentând cheltuieli de judecată în fond, nefiind acordate, în condițiile în care aceasta a obținut în primă instanță soluție favorabilă, iar cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea cauzei în fond i-au fost acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

ADMITE ca fondate recursurile civile introduse de recurenții pârâți domiciliată în, sat,-, județul T și domiciliat în O, strada -.-, nr.3,.3, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant CONSILIUL LOCAL O, nr.1, județul B, intimații intervenienți -cu domiciliu necunoscut, prin afișare la instanței, domiciliată în O,-,.1, județul B, -ambii domiciliați în O,-,.4, județul B, intimații pârâți și -ambii domiciliați în O, strada -, nr.28, județul B și domiciliată în O, strada -, nr.4, -B 69,.6, județul B, împotriva deciziei civile nr. 461/A din 25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul reclamant Consiliul Local al Municipiului O și de apelanții intervenienți, - decedată, prin moștenitoarea -, și împotriva sentinței civile nr. 72/2002 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 11.02.2002, pe care o menține în întregime.

dispozițiile din decizia recurată privind respingerea apelului formulat de apelanta.

Obligă părțile intimate interveniente și pe intimatul reclamant să plătească părții recurente suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 02.07.2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 10.07.2009

- judecător fond -

- judecători apel -,

- dact. gref. - 10.07.2009 - 2 ex.

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil: