Anulare act. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 120/
Ședința publică din 26 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanta - LA CABINET DE AVOCATURĂ, împotriva deciziei civile nr. 368 din 6 decembrie 2007 și a încheierii de ședință din 22 ianuarie2008, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta- reclamantă prin avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr. 17/2008, emisă de Baroul A- Cabinet individual și intimata- pârâtă " " Pitești, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.9/2008, emisă de Baroul A- Cabinet individual, lipsind intimatul- pârât MINISTERUL AGRICULTURII ALIMENTAȚIEI ȘI PĂDURILOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat -, pentru recurenta- reclamantă depune la dosar chitanță emisă de Primăria Municipiului Pitești din care rezultă că a fost achitată suma de 6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Avocat, pentru intimata " " Pitești a depus la dosar concluzii scrise.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul susțin că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Avocat -, având cuvântul pentru recurenta- reclamantă invocă ca temei de drept art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă și susține pe larg recursul așa cum l-a motivat în scris, solicitând admiterea lui.
Critică hotărârea instanței de apel, nefiind respectate dispozițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă. Hotărârea atacată este nelegală în primul rând pe motiv că nu a respectat dispozițiile deciziei de casare. In apel nu s-au efectuat nici un fel de probe noi pentru a se lămuri cu privire la utilitatea terenului.
Hotărârea atacată este nelegală și pentru faptul că instanța în mod superficial a echivalat titlul de proprietate cu evidențele de inventar ale apelantei, iar aceste evidente nu reprezintă acte de proprietate și nu fac dovada proprietății.
Pentru motivele invocate în scris și susținute pe larg în ședință publică, solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș.Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2008, consideră că aceasta se poate ataca cu recurs și instanța conform art. 274 alin.3 Cod procedură civilă poate cenzura cheltuielile de judecată, astfel că poate diminua onorariul de avocat.
Avocat, având cuvântul pentru intimata- pârât " " Pitești susține că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 368/06.12.2007, așa cum a fost motivat nu se încadreaza în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, astfel că recursul de față este inadmisibil- Depune la dosar conbcluzii scrise pe care le-a expus pe larg în ședință publică, solicitând respingerea recursului pentru motivele invocate în scris.
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 22 ianuarie 2008, consideră că a făcut dovada cu chitanța depusă la dosar că s-a acordat onorariul de avocat în mod corect. Nici instanța și nici apărătorul părții adverse nu sunt în măsură să cenzureze cuantumul onorariului. Solicită respingerea recursului declarat și împotriva încheierii de ședință cu obligarea recurentei- reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat -, având cuvântul în replică consideră că în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța poate micșora onorariul de avocat.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 9 mai 2003 la Judecătoria Pitești, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SA și pe MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAȚIEI ȘI PĂDURILOR pentru a se constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate seria - nr.0411 emis de a doua pârâtă pentru suprafața de 793 mp teren situat în Pitești, str. - - și să fie obligate pârâtele la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara unei suprafețe de 900 mp teren situat în Pitești, str. - -, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3057 din 22.12.1998 de la vânzătorii care la rândul lor au devenit proprietari în baza Legii 18/1991 potrivit titlului de proprietate nr.- din 11.11.1998 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar
S-a mai învederat faptul că, această suprafață se suprapune în parte cu suprafața de 6881,4 mp pentru care i s-a emis pârâtei SA certificat de atestare a dreptului de proprietate seria - din 19.09.1994 de către Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor, considerându-se că această suprafață se afla încă în administrarea primei pârâte în anul 1990.
S- mai susținut că această pârâtă nu are nici un act care să ateste că a avut în administrare suprafața de 6881,4 mp în momentul intrării în vigoare a Legii nr.15/1990, pentru ca să dobândească proprietatea și acest titlu aduce atingere dreptului său de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa acțiunea în constatarea nulității certificatului de atestare a proprietății asupra terenurilor.
Prin sentința civilă nr.3496 din 6.10.2003 Judecătoria Piteștia admis excepția de necompetență materială și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de APEL PITEȘTI, având în vedere disp.art.3 din Codul d e procedură civilă.
Această sentință a fost recurată de către reclamantă pentru nelegalitate cu motivarea că în mod greșit a fost admisă excepția de necompetență materială a judecătoriei.
Prin decizia civilă nr.44/R din 13.01.2005 Tribunalul Argeșa admis recursul declarat de reclamantă și a casat sentința cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
În motivarea deciziei s-a reținut că, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor la data de 19.09.1994 în favoarea pârâtei SA este un act administrativ până la data transcrierii lui în cartea funciară, după care devine un act civil și cum în speță actul a fost transcris, conform mențiunilor Biroului de carte funciară al Judecătoriei Pitești, legalitatea acestuia poate fi cenzurată de către instanțele judecătorești, fiindu-i aplicabile, în privința aprecierii valabilității, regulile de drept comun.
Primind dosarul pentru continuarea judecării cauzei, Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr.3529 din 14.09.2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva celor două pârâte și constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -/0411/19.09.1994 numai cu privire la suprafața de 793 mp, colorată cu albastru pe schița de configurație în plan anexă raportului de expertiză tehnică întocmit de expert, situată în Pitești, str. - -, fără număr, obligând pe pârâți în solidar la plata sumei de 506 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că nu rezultă din probatorul administrat în cauză sub nici o formă modalitatea în care a fost dobândit terenul de către pârâta SA, astfel că în momentul întocmirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu se justifică includerea terenului ce a aparținut fostului CAP și care ulterior a făcut obiectul procedurii speciale reglementate de Legea nr.18/1990.
Sentința a fost apelată pentru nelegalitate și netemeinicie de pârâta SA Pitești, care a susținut că prima instanță a interpretat greșit documentele depuse la dosar și nu a avut în vedere că prin sentința civilă nr.384 din 30.01.2003 pronunțată în dosarul 15.441/2001 al Judecătoriei Piteștis -a admis acțiunea acesteia în revendicare, având ca obiect același teren, asupra căruia s-a solicitat în prezenta cauză nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate, reținându-se faptul că la acea dată Comisia locală de fond funciar nu a putut dovedi, prin documente, că a avut în patrimoniu terenul ce a făcut obiectul cauzei, precum și faptul că, a cumpărat un teren având cunoștință că la acea dată este în proprietatea lor.
S- mai susținut că nu s-a apreciat corect raportul de expertiză întocmit în cauză de expert și nu a luat în considerare copiile documentelor emise de Comisia județeană de fond funciar privind suprafața de teren atribuită moștenitorilor autoarei Gh. de 5,50 ha, nespecificând repartiția și locația exactă a suprafeței și faptul că nu reiese locația din str. - -, unde se află terenul în litigiu.
Prin decizia civilă nr.719 din 2.11.2006, Tribunalul Argeșa admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în tot sentința civilă nr.3529 din 14.09.2005 pronunțată de Judecătoria Pitești în sensul că, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată cu 6277 lei cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivarea deciziei s-a reținut că, din analiza probelor administrate, relații de la comisiile de fond funciar și Pitești, raportul de expertiză tehnică efectuat în apel d e expert și hărțile cadastrale ale terenului, rezultă că, terenul în litigiu are dimensiunea de 881 mp, se află în intravilanul Municipiului Pitești, str. - - și la 1.01.1990 se afla în proprietatea statului, Ministerul Industriei Alimentare sub denumirea de Întreprindere de Industrializare a înființată în baza ordinului nr.484/1968 a Ministerului Agriculturii sub denumirea de Baza de Contractări și de Pitești.
Prin HG 1535 din 27.12.1990 s- înființat pârâta SA cu mai multe subunități, printre care și baza de Pitești din str. - -, cu suprafața de 6881 mp.
Conform adresei nr.5141 din 24.08.2006, a Administrației Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară, terenul în litigiu se află pe teritoriul administrației municipiului Pitești, iar din adresa de la fila 151 dosar emisă de Primăria Pitești rezultă că niciuna din părți nu figurează cu rol agricol la adresa din litigiu în perioada 1959 - 1963, respectiv nici și nici apelanta.
S-a mai reținut că părțile s-au mai judecat într-o acțiune în revendicare în care a triumfat SA, reținându-se că titlul său de proprietate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate este mai bune caracterizat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, susținând că este nelegală pentru motivele prev. de art.304 pct.4, 6,7, 8 și 9 Cod procedură civilă, însă din dezvoltarea motivelor instanța de recurs a reținut că aceste critici pot fi încadrate numai în disp.art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.306/R din 11.05.2007, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul și a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, reținând următoarele:
critică este fondată pentru următoarele considerente:
Astfel, instanțele au fost investite cu acțiune specială privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea intimatei-pârâte, invocându-se încălcarea dispozițiilor imperative ale nr.HG834/1991 și ale art.20 din Legea nr.15/1990.
În speța dedusă judecății, ambele părți dețin titluri de proprietate și de asemenea rezultă din raportul de expertiză că acestea se suprapun pentru suprafața de 880 mp. respectiv terenul în litigiu.
În conformitate cu disp.art.1 din nr.HG834/1991 terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate se determină pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică județeană.
Cu alte cuvinte, pentru ca intimatei-pârâte să-i fie recunoscute vocația sa la dobândirea terenului aferent construcției, trebuie să se facă dovada certă și indubitabilă că terenul este absolut necesar activității prestate.
Această cerință rezultă expres din formularea legii și constituie o condiție indispensabilă pentru constituirea dreptului de proprietate.
A decide altfel, ar însemna să se ajungă la o îmbogățire fără just temei printr-un acrescământ patrimonial.
În regimul anterior Legii nr.15/1990 fostele întreprinderi de stat aveau un drept de administrare directă asupra terenurilor și a unor active, iar în conformitate cu art.20 din Legea nr.15/1990, ca urmare a reorganizării activității societăților comerciale dreptul de administrare s-a transformat în drept de proprietate, dar numai în condițiile arătate mai sus.
Cu alte cuvinte, instanța de apel trebuia să stabilească în concret dacă terenul în litigiu se află în administrarea societății pârâte, fiind absolut necesar desfășurării activității acestuia, situație care nu a fost analizată și examinată în nici un fel, iar expertul care a efectuat expertiza în apel a precizat că nu poate să răspundă la acest obiectiv esențial, pe considerentul că nu este de specialitate.
Pe de altă parte, trebuia stabilită cu certitudine situația juridică a terenului la 1 ianuarie 1990, însă nici cu privire la acest aspect instanța de apel nu s-a pronunțat, iar expertul a dat din nou un răspuns ambiguu (fila 127), precizând pe de o parte că terenul era în patrimoniul, iar pe de altă parte, că terenul se afla în proprietatea statului, mai precis a Ministerului Industriei Alimentare.
Nesoluționând aceste aspecte, absolut esențiale pentru justa soluționare a cauzei, practic instanța nu a intrat în cercetarea fondului.
Și criticile unu și doi sunt fondate pentru următoarele considerente:
Într-adevăr decizia pronunțată de tribunal este nemotivată, în sensul că nu a analizat în nici un fel situația precizată mai sus, nu a făcut decât să enumere anumite acte depuse de intimata-pârâtă și s-a referit în considerentele deciziei la o acțiune în revendicare, reținând în mod indirect autoritate de lucru judecat în condițiile în care acea acțiune este suspendată irevocabil până la soluționarea prezentei cauze.
Este foarte adevărat că numai în cadrul acțiunii în revendicare se analizează prin comparație actele de proprietate emise în favoarea părților și se dă eficiență celui mai puternic și mai bine caracterizat, mergând la actele primare, însă în situația de față în care încheierea de suspendare este irevocabilă, rezultă în mod indiscutabil că există legătură de cauzalitate între prezenta cauză și acțiunea în revendicare suspendată.
În aceste condiții instanțele sunt obligate să analizeze legalitatea emiterii titlului de proprietate în favoarea intimatei-pârâte, însă și actele primare ale recurentei-reclamante pentru a face dovada interesului legitim născut și actual, condiție indispensabilă formulării oricărei acțiuni civile, astfel încât susținerea recurentei că instanțele s-au referit în mod greșit la titlul de proprietate al acesteia, urmează a fi înlăturată pentru considerentele arătate, situație față de care ultima critică este nefondată.
. și totodată posibilitatea de a sesiza organele de jurisdicție și de a pune în mișcare activitatea pentru înfăptuirea justiției într-un raport juridic concret, este justificată în principal de dovedirea interesului legitim din perspectiva cauzelor care ar conduce la nulitatea absolută al titlului de proprietate emis în favoarea intimatei-pârâte.
Cu alte cuvinte, în categoria persoanelor care justifică un interes legitim în spiritul Legii nr.18/1991 intră persoanele cărora prin titlul de proprietate contestat, se pretinde că le-a fost nesocotit dreptul de proprietate recunoscut prin lege.
Față de cele arătate mai sus, reținând deci că prin necercetarea aspectelor esențiale precizate, nu s-a intrat în cercetarea fondului, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă și a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Prin decizia civilă nr.368 din 6.12.2007, Tribunalul Argeș, în rejudecare a dmis apelul declarat de pârâta SC SA, a schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
A fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 11777 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei, instanța de apel în raport de limitele stabilite de către instanța de recurs, potrivit art. 315 Cod procedură civilă precum și de actele și lucrările dosarului și de criticile formulată de către apelanta SC SA împotriva sentinței instanței de fond, a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la prima critică din apel s-a reținut că într-adevăr prima instanță nu a analizat sentința civilă cu nr. 384/30 01 2003 pronunțată de către Judecătoria Pitești prin care intimata a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 793 mp, situată în Pitești, str. - -, fără număr, în considerentele căreia s-a reținut în urma comparării titlurilor de proprietate deținute de ambele părți că titlul de proprietate al apelantei este mai bine caracterizat întrucât intimata nu a făcut dovada că autoarea acesteia, Gh. ar fi deținut acte primare cu privire la terenul din litigiu.
Trebuie însă observat că soluția în revendicare nu este definitivă pentru a intra în puterea de lucru judecat stabilirea titlului preferabil celuilalt, astfel că prima critică sub acest aspect nu se poate reține ca întemeiată.
În schimb cea de-a doua critică din apel este fondată întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că autoarea vânzătorilor către intimată, respectiv Gh. ar fi deținut teren în amplasamentul din litigiu, cu atât mai mult cu cât terenul a avut la data de 01.01.1990 categoria de teren arabil extravilan, așa cum rezultă din adresa cu nr. 1412/08 04 2003 a Primăriei comunei.
De altfel, așa cum rezultă din procesul verbal din 08 10 1998 încheiat în ședința Comisiei Județene de fond funciar A ( 38-45 dosar apel inițial) singurul motiv pentru care s-a atribuit autoarei vânzătorilor către intimată terenul de 900 mp a fost acela că el se află în posesia acestora, fără însă a dovedi și proprietatea avută de Gh. înainte de CAP.
În același sens, urmează a se reține că, la data atribuirii terenului către moștenitorii defunctei Gh. era eliberat titlul de proprietate emis în favoarea apelantei SC SA transcris în fostul registrul de inscripțiuni sub nr. 9042/24 10 2004, astfel că de la acest moment dreptul de proprietate al apelantei era opozabil terților. Analizându-se și validarea moștenitorilor defunctei Gh. (82 dos. apel inițial) s-a constatat că aceasta a avut loc în baza hotărârii nr. 75/08.10.1998, deci ulterior transcrierii dreptului de proprietate al apelantei.
În analiza criticilor privind stabilirea situației juridice a terenului din litigiu la 01.01.1990 trebuie avut în vedere faptul că acesta apare înscris în evidențelor de inventar ale apelantei, ca făcând parte dintr-un trup de teren mai mare, de 6881,39 mp și având destinația - incintă a construcțiilor în care se desfășoară activitatea și contractări ( 59 dosar apel inițial). În raport de acest aspect, s-a eliberat titlul de proprietate al apelantei prin aplicarea disp. art. 20 din Legea nr. 15/1990 și a HG nr. 834/1991 în sensul că și la data aplicării acestor dispoziții legale terenul era afectat de construcții în care se desfășura activitatea de producție și exploatare a și a produselor din carne.
În aceste condiții, nu se poate reține susținerea Comisiei locale de fond funciar potrivit cu care terenul era înscris în CAP ca făcând parte din parcela situată în pct. teren extravilan întrucât nu s-a făcut dovada intrării în CAP a acestuia de către autoarea Gh. și nici că terenul din litigiu aparține ca amplasament de acest punct, aspecte care sunt relevate și prin expertizele întocmite în cauză de către expert.
De altfel, prin același raport de expertiză se reține că terenul din litigiu se află amplasat în intravilanul municipiului Pitești, conform planurilor cadastrale din 1988 analizate de către expert (127 dos. apel inițial), astfel că referitor la acest teren Comisia Locală nu putea realiza propuneri de atribuire către autoarea vânzătorilor către intimată. În aceste condiții procesul-verbal de punere în posesie din 10.11.1998, fără număr de înregistrare, emis în favoarea moștenitorilor defunctei Gh. de către Comisia Locală vizează un teren intravilan aflat pe raza administrativă a municipiului Pitești și nu a comunei.
Susținerile intimate-reclamante în cererea de chemare în judecată prin care își motivează cauza de nulitate a titlului de proprietate emis apelantei vizează în principal faptul că aceasta a deținut în fapt până în 1990 doar suprafața de 6000 mp nu sunt dovedite în niciun mod întrucât prin expertiza întocmită în cauză s-a determinat suprafața de teren care este împrejmuită de către aceasta și care corespunde înscrierilor din evidențele contabile ale apelantei pentru suprafața totală de 6881 mp, pe acest teren fiind amplasate și construcțiile societății. De asemenea, nu s-a dovedit nici motivul de nulitate legat de frauda le lege referitor la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 pentru considerentele arătate, reținându-se că, la data înființării societății terenul era necesar desfășurării activității, fiind dobândit de la stat în mod legal în acest sens cu respectarea disp. art. 1 din HG nr. 834/1991.
Prin încheierea din camera de consiliu din 22.01.2008, Tribunalul Argeșa admis cererea de îndreptare a erorii materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.368 din 6.12.2007, formulată de apelanta-pârâtă SA și a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că, a obligat-o pe intimata și la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către apelantă, în total 16.777 lei.
Reclamanta a formulat recurs atât împotriva deciziei civile nr.368/2007 cât și împotriva încheierii din 22.01.2008 pronunțate de Tribunalul Argeș.
Reclamanta a susținut că decizia este nelegală invocând disp.art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
1. Decizia nu respectă dispozițiile curții de apel, fiind dată cu încălcarea disp.art.315 al.1 Cod procedură civilă, pentru că nu a mai efectuat nicio probă în cauză, astfel că nu a lămurit sub nici o formă aspectul esențial la care era obligată conform deciziei de casare, respectiv nu a dispus efectuarea de probe din care să rezulte dacă terenul în litigiu este absolut necesar pentru desfășurarea activității societății pârâte.
2. Deși prin decizia de casare s-a statuat că trebuia stabilită cu certitudine situația juridică a terenului la 1.01.1990, instanța de apel nu s-a pronunțat în această privință, iar expertul a dat un răspuns ambiguu, astfel că, efectuarea unei expertize tehnice era absolut necesară în cauză.
3. Instanța de apel în mod superficial echivalează titlul de proprietate cu evidențele de inventar ale apelantei, evidențe care nu reprezintă acte de proprietate și nu fac dovada proprietății.
4. Nu s-a avut în vedere faptul că din 1998 s- stabilit cu certitudine proprietatea defunctei - autoarea recurentei, iar în favoarea apelantei abia în 2004 și nu s-a verificat dacă acel teren este proprietatea altcuiva, respectiv al recurentei.
5. Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, respectiv instanța povestește despre faptul că recurentei i s- eliberat titlu de proprietate în 1998, iar apelantei în 2004, în totală contradicție, statuând că validarea moștenitorilor a avut loc în 1998 și cu toate acestea, această dată este în opinia instanței, ulterioară celei din 2004.
6. Hotărârea recurată este nemotivată, întrucât nu s-a arătat cum s-a ajuns la concluzia că terenul în litigiu era în 1990 afectat de construcții în care se desfășura activitatea de producție și exploatare a și produselor din carne.
Recurenta susține că, încheierea din 22.01.2008 este nelegală pentru motivele prev. de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină și se impunea respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale, întrucât în temeiul art.274 al.3 Cod procedură civilă instanța putea să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul micșorării onorariului de avocat, constatând că este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat.
Se susține că în apel nu a mai fost administrată nici o probă, că apelanta nu a binevoit să plătească onorariul de expert, așa încât munca depusă de avocat este minimă și nu justifică onorariu.
Examinând decizia și încheierea recurată, în raport de motivele invocate și de actele dosarului, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate și urmează fi respinse.
Primul și al doilea motiv de recurs care se referă la faptul că decizia recurată nu a respectat dispozițiile Curții de Apel, pentru că nu a mai efectuat nici o probă în cauză, cu referire la proba cu expertiză tehnică absolut necesară, sunt nefondate și urmează a fi respinse, deoarece instanța de apel s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare.
Astfel, prin încheierea din 4 octombrie 2007, Tribunalul Argeșa dispus completarea raportului de expertiză întocmit în cauză prin desemnarea expertului, stabilind onorariul provizoriu în sumă de 300 lei în sarcina apelantei-pârâte.
Prin încheierea din 1 noiembrie 2007 s-a pus în vedere apelantei să plătească onorariul sub sancțiunea decăderii din probă și întrucât acesta nu a fost plătit, în baza art.170 alin.3 Cod procedură civilă tribunalul, la termenul acordat din 29 noiembrie 2007, a decăzut din probă pe apelanta-pârâtă.
Urmare a refuzului expres exprimat la termenul din 29 noiembrie 2007 de către apelanta-pârâtă de a achita onorariul pentru expert, în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.170 (3) Cod procedură civilă și a soluționat cauza având în vedere materialul probator administrat atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel.
De menționat este faptul că recurenta-reclamantă, în această situație, nu a solicitat efectuarea probei încuviințate inițial, pe cheltuiala acesteia, pentru a susține că în mod greșit s-a revenit asupra acestei probe.
Casarea cu trimitere inițială s-a făcut având în vedere faptul că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului în raport de obiectul cu care a fost investită instanța, întemeiat pe dispozițiile nr.HG834/1991 și art.20 din Legea nr.15/1990.
Prin decizia pronunțată în rejudecare, tribunalul a analizat aspectele la care a făcut referire decizia de casare, respectiv a arătat motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției, așa cum rezultă din considerentele deciziei, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art.315 din Codul d e procedură civilă.
Criticile de la punctele 3 și 4 vizează netemeinicia soluției pronunțată de tribunal, respectiv recurenta este nemulțumită de modul de analizare a probelor în cauză și de situația de fapt reținută în cauză și nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Următoarele motive 5 și 6, prin care se susține că decizia cuprinde motive contradictorii și că nu este motivată, sunt de asemenea nefondate și urmează a fi respinse în raport de considerentele deciziei.
Rezultă din considerentele hotărârii că tribunalul a analizat probele administrate în cauză și a motivat faptul că recurenta-reclamantă a cumpărat terenul în litigiu și că acesta nu a aparținut autoarei vânzătorilor.
De asemenea a mai reținut că la data atribuirii terenului de către Comisia Locală către moștenitorii lui, era deja eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru intimată, seria -/0411/19.09.1994, certificat transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni nr.9042/24.10.1994, situație în care dreptul de proprietate al intimatei era opozabil tuturor.
Nu există nici un motiv contradictoriu în considerentele deciziei recurate, pentru că recurentei-reclamante i s-a eliberat titlul de proprietate în 1998, iar intimata avea titlu din 1994 și nu 2004, cum se susține în recurs.
Prin urmare, nu este întemeiat motivul de recurs încadrat de recurentă în disp.art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă.
Criticile formulate de către recurentă, încadrate în art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, împotriva încheierii din 22 ianuarie 2008 pronunțată de același tribunal, prin care a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.368 din 6 decembrie 2007 și a fost obligată intimata și la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către apelantă, în total 16.777 lei, sunt de asemenea nefondate și urmează a fi respinse.
Din considerentele încheierii rezultă că se motivează admiterea cererii în baza art.281 Cod procedură civilă, în sensul că acestea sunt în cuantum de 16.777 lei, dovedite cu înscrisurile de la fila 11 dosar - al Tribunalului Argeș și fila 195 din dosarul Curții de APEL PITEȘTI, astfel că nu se justifică motivul încadrat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Cât privește motivul invocat și încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că nu s-a făcut aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, respectiv instanța trebuie să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată în sensul micșorării onorariului de avocat, este de asemenea nefondat și urmează a fi respins, având în vedere că o astfel de cerere nu a fost supusă dezbaterii cu ocazia acordării cuvântului asupra apelului.
Prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de pârâtă și drept urmare, potrivit art.274 Cod procedură civilă a fost obligată intimata-reclamantă la plata sumei de 11.777 lei cheltuieli de judecată, fără a se face referire la înscrisurile doveditoare.
Prin încheierea din 22 ianuarie 2008, tribunalul a motivat faptul că potrivit înscrisurilor doveditoare, cheltuielile de judecată sunt în cuantum de 16.777 lei, astfel că fiind o greșeală de calcul, corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.281 Cod procedură civilă.
Cheltuielile de judecată cuprind cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a dovedit că le-a făcut și în speță apelanta-intimată a făcut dovada cu înscrisurile de la filele 11 și 195 că a efectuat cheltuieli în cuantum total de 16.777 lei.
Susținerile recurentei în sensul că nu ar fi vorba despre o eroare materială în sensul dispozițiilor art.281 Cod procedură civilă, sunt nejustificate, cum și susținerile în sensul că instanța trebuia să cenzureze cheltuielile de judecată în conformitate cu dispozițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondate ambele recursuri declarate de reclamantă.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pe recurentă la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu chitanța de la fila 72 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.368 din 6 decembrie 2007 și a încheierii de ședință din 22 ianuarie2008, pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă "" Pitești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Pl.,
Grefier,
Red. Pl.
Tehnored. /
Ex.2/24.04.2008
Jud.apel:
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase
