Anulare act. Decizia 1204/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1643/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1204.
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.165 din 4.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR LA DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
are ca obiect - anulare act (nulitate ofertă donație).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru recurentul pârât Municipiul B prin Primarul General și intimatul pârât Consiliul General al Municipiului B, intimata reclamantă personal, consilier juridic, pentru intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depuse la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, la data de 15.09.2009, a unei întâmpinări formulate de către intimații reclamanți.
Curtea comunică reprezentantului recurentului pârât copia întâmpinării depuse la dosar.
Reprezentantul recurentului pârât nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate la termenul de astăzi.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii de fond.
Intimata reclamantă arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Reprezentantul intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor susține punctul de vedere al reprezentantului recurentului pârât solicitând admiterea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7486/16.10.2008, Judecătoria Sectorului 5 B - Secția a II-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea introdusă de reclamanții, și, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului B, a dispus anularea ofertei de donație autentificate sub nr.425/17.01.1973 de către notariatul de Stat Local Sector 3 și a deciziei nr.537/28.07.1973 a fostului Consiliu Popular al Municipiului B, privind acceptarea donației.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 17.01.1973 numiții G și au făcut o ofertă de donație către Consiliul Popular al Municipiului B, având ca obiect terenul situat în B,-, sector 3, ofertă autentificată sub nr.425 de către Notariatul de Stat Local Sector 3.
Imobilul a fost dobândit de către aceștia prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.23235 de către Tribunalul Ilfov - Secția notariat, act transcris sub nr.9505/1941.
Sub aspectul calității procesuale active, instanța a constatat că aceștia au calitatea de moștenitori ai defuncților G și, potrivit sentinței civile nr.8027/12.06.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, rămasă irevocabilă.
În ceea ce privește valabilitatea ofertei de donație, instanța a apreciat că aceasta este lovită de nulitate absolută.
Donația a avut ca temei o cauză imorală, având în vedere faptul că la data de 12.07.1973 a fost dat un decret privind exproprierea unor imobile, autorii reclamanților fiind menționați la poziția nr.243. Este evident, așadar, că donația a mascat o expropriere fără o prealabilă și justă despăgubire, fiind vizibilă - de altfel - neconcordanța existentă: din moment ce la data de 17.01.1973 autorii reclamanților "donaseră" terenul autorității publice, nu se justifica exproprierea acestora la data de 12.07.1973.
Având în vedere această soluție, instanța a dispus, de asemenea, și anularea deciziei nr.537/28.07.1973 a fostului Consiliu Popular al Municipiului B, privind acceptarea donației, nefiind valabilă din punct de vedere juridic oferta de donație.
Prin decizia civilă nr.165/04.02.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.7486/16.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 - Secția a II-a Civilă, reținând în esență că ceea ce face obiectul acțiunii și motivării instanței este intenția părților la încheierea actului calificată ca "imorală". Cauza imorală este sancționată și în cazul actelor autentice deoarece la momentul autentificării, notarul nu verifică intenția la încheierea actului, ci numai acordul acestora, astfel cum este exprimat, iar nu potrivit intenției.
Cauza imorală nu echivalează cu lipsa consimțământului; partea își dă acordul la întocmirea actului, dar, în fapt, intenția pentru care se procedează la exprimarea acestui acord este una determinată de o cauză străină, care afectează libertatea de voință, contrar legilor. În concret, prima instanță a apreciat corect că oferta de donație este nulă absolut, având în vedere că ceea ce i-a determinat pe donatori să ofere spre înstrăinare bunul nu a fost în realitate intenția de a mări patrimoniul statului fără o contraprestație. Față de decretul ulterior de expropriere, ce privește același teren, tribunalul a reținut că prima instanță a apreciat corect că înstrăinarea imobilului s-a făcut în modalitatea donării cu altă cauză decât cea de gratificare. Având în vedere că s-a invocat art.966 Cod civil, tribunalul a reținut că oferta de donație este fondată pe o cauză falsă, deci nulă absolut (imoralitatea trebuie să privească intenția donatorului, ceea ce nu s-a dovedit).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul - apelant Municipiul B prin Primarul General, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
- greșit a reținut instanța de apel că nu a existat intenția de a gratifica statul prin contractul de donație în litigiu, atâta vreme cât oferta de donație s-a făcut în formă autentică (ofertă autentificată sub nr.425/17.01.1973) și acceptarea acesteia s-a făcut tot în formă autentică prin Decizia fostului Consiliu Popular al Municipiului B - Comitetul Executiv nr.537/28.04.1973;
- nu s-a făcut nicio dovadă în sensul lipsei intenției de a gratifica statul cu atât mai mult cu cât oferta de donație a fost semnată de către autorii reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Recurenta este în eroare cu privire la motivația pentru care ambele instanțe au admis acțiunea, constatând nulitatea contractului de donație în litigiu.
Nici una dintre instanțe nu a reținut că oferta de donație sau acceptarea acesteia nu ar fi fost făcute în formă autentică. S-a precizat faptul că s-a respectat condiția de formă a încheierii donației, respectiv forma autentică.
Motivul admiterii acțiunii a fost lipsa intenției autorilor reclamanților de a gratifica statul în momentul semnării ofertei de donație.
Atât reclamanții cât și instanțele au reținut că autorii proprietari au semnat oferta de donație, dar că aceștia nu au avut intenția de a gratifica statul, respectiv de a crește patrimoniul statului cu dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel încât criticile recurentului pe acest aspect, al semnării ofertei de către autorii reclamanților, nu au temei.
Ambele instanțe au considerat că reclamanții au dovedit lipsa intenției de a gratifica statul întrucât după semnarea ofertei de donație statul a cuprins terenul în litigiu în decretul de expropriere din data de 12.07.1973.
Reclamanții - intimați au dovedit astfel că statul intenționa să preia terenul de la autorii lor fără o justă și prealabilă despăgubire, iar pentru a masca acest abuz s-a impus încheierea contractului de donație.
Aceste considerente nu au fost criticate de recurent prin motivele de recurs, astfel încât Curtea va considera că recurentul a acceptat ca legale aceste argumente ale instanțelor anterioare care au dus la admiterea acțiunii.
În consecință, neexistând o critică reală asupra legalității deciziei recurate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.165/04.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și intimații - pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- --- - - - -
GREFIER
Red.
.
2 ex./25.11.2009
TB-5 -;
Jud.5 -
Președinte:Ioana Herold PetreJudecători:Ioana Herold Petre, Elena Vlad, Andreea