Anulare act. Decizia 128/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 128
Ședința publică de la 2 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Veronica
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliată în comuna, nr. 33, județul S împotriva deciziei nr. 412 din 9 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au răspuns recurentul, asistat de avocat, pârâții intimați, asistați de avocat și pârâtul intimat, lipsă fiind pârâții intimați, și intimata Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria comunei de, județul
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care, avocat, pentru reclamantul recurent, a depus la dosar două declarații extrajudiciare date de numitele și, autentificate la Biroul Notarului Public și copia unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - într-o cauză similară. A înmânat copiile celor două declarații extrajudiciare doamnei avocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamantul recurent a cerut admiterea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7, raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, casarea deciziei cu trimitere pentru rejudecarea cauzei în apel pentru a se pune în discuție în primul rând excepția invocată de pârâți cu privire la calitatea reclamantului dacă putea sau nu cere anularea unui contract fără ca acesta să fie parte contractantă și nici nu s-au propus probe. În cazul în care instanța de recurs consideră că instanța de apel a recalificat acțiunea nejustificat nu se impune decât casarea deciziei cu trimitere pentru rejudecare, subliniind existența celor două declarații extrajudiciare pe care le-a depus la acest termen. Mai arată că reclamantul recurent este în posesia terenului din anul 1991 iar cumpărătorii nici până în prezent nu sunt în posesia terenului. Solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru pârâții intimați a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că decizia tribunalului este corectă, temeinică și legală. Motivul invocat de reclamant nu este un motiv valabil pentru această cauză întrucât nu a fost schimbat obiectul acțiunii. Pârâtul a fost de bună credință la încheierea contractului, situație care nu a fost răsturnată de instanță sau de o terță persoană. Nu pot fi avute în vedere cele 2 declarații extrajudiciare. Probatoriul cu înscrisuri a fost valorificat la instanța de apel. Motivele expuse astăzi cu privire la art. 305 pct. 5 pr. civilă nu au fost inițial invocate și nu pot fi puse în discuție.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin acțiunea adresată Judecătoriei Rădăuți la data de 1 noiembrie 2004 reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se vor pronunța în contradictoriu cu pârâții, și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1292/2002 la din R și radierea dreptului de proprietate al pârâților cu privire la 464/5 din CF 4175 a com cad.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 3452/2003 a Judecătoriei Rădăuți (irevocabilă) s-a anulat contractul de vânzare - cumpărare nr. 435/2002 încheiat între și și s-a validat antecontractul de întreținere încheiat în anul 1995 între și reclamant cu privire la suprafața de 1,41 ha, teren, care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 1292/2002, încheiat între vânzătorii și și familia.
Susține reclamantul că la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare atacat, ambele părți cunoșteam despre existența convenției de întreținere dintre reclamant și, urmărindu-se înstrăinarea fictivă a imobilului pentru garantarea restituirii unui împrumut, existând astfel o cauză ilicită și, întrucât contractul în baza căruia prim - pârâții au devenit proprietarii terenului a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, se impune anularea actului subsecvent, respectiv a contractului de vânzare - cumpărare 1292/2002.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante conf. art. 969 cod civil, iar în speță nu sunt îndeplinite disp. art. 1107 Cod civil, 948 și 566 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 320/3.02.2005 Judecătoria Rădăuția admis acțiunea reclamantului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1292/2002 și a radiat dreptul de proprietate al pârâților cu privire la 464/5 din CF 4175, reținând în motivare că actul autentic de vânzare - cumpărare încheiat între și și pârâtul s-a bazat pe o cauză ilicită întrucât vânzătorii au cunoscut de existența antecontractului de întreținere încheiat în favoarea reclamantului care a deținut în fapt terenul, astfel că, folosind diligențe minime și cumpărătorul putea afla acest lucru, mai cu seamă că reclamantul era deținătorul terenului.
Prin decizia civilă nr. 412 din 9 octombrie 2007 Tribunalul Suceavaa admis apelurile pârâților, - decedat și continuată de moștenitorii, și, a schimbat în tot sentința atacată și a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că reclamantul este terț față de contract și nu a fost dovedită reaua credință a cumpărătorului la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare a cărui nulitate se cere a se constata, vânzătorii fiind proprietarii tabulari ai terenului în baza unui contract autentic, desființat ulterior tranzacției.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care, criticând soluția ca fiind nelegală a solicitat în conformitate cu disp. art. 304 pct. 5 rap. la art. 105 al. 2 Cod procedură civilă și art. 294 al.1 Cod procedură civilă casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Dezvoltând motivul de recurs reclamantul a arătat că deși a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1292/2002 încheiat între pârâți pentru cauză ilicită, susținând în motivarea acțiunii că atât vânzătorul cât și cumpărătorul cunoșteau că bunul imobilul ce a făcut obiectul înstrăinării este proprietatea reclamantului, nelegal, instanța de apel a schimbat cauza dedusă judecății reținând faptul că reclamantul nu poate solicita anularea contractului autentic în care nu a fost parte, invocând vânzarea lucrului altuia.
Examinând recursul prin prisma probatoriului administrat, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul recurent solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1292/27 mai 2002 la, încheiat între și, în calitate de vânzători, și cumpărătorul, motivat de faptul că suprafața de 14.000 identică cu nr. 464/5 din CF 4195 a com. cad, ce face obiectul contractului, este proprietatea sa exclusivă, împrejurare cunoscută de părțile contractante la acea dată, fapt ce conturează în speță existența cauzei ilicite.
În motivarea soluției de respingere ca nefondată a acțiunii, instanța de apel a reținut că anularea actului de înstrăinare între vânzătorul neproprietar și terțul cumpărător nu poate fi cerută decât de persoanele care au participat la încheierea actului( sau succesorii lor) și a constatat faptul că pe de o parte, reclamantul este terț față de contractul de vânzare - cumpărare, așa încât nu are calitate pentru a formula prezenta acțiune, iar pe de altă parte că nu a fost dovedită reaua credință a cumpărătorului la data încheierii acestui contract, aceste considerente depășind astfel cadrul procesual stabilit de reclamant, în principal în ceea ce privește cauza dedusă judecății, încălcându-se disp. art. 294 pct. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.".
Este real faptul că ipoteza vânzării- cumpărării lucrului altuia când părțile nu sunt în cunoștință de cauză asupra acestui aspect atrage anularea contractului de vânzare- cumpărare, însă în speță reclamantul a invocat nulitatea absolută a actului autentic pentru cauză ilicită, susținând că tranzacția încheiată între pârâți s-a efectuat în frauda drepturilor sale de proprietar, reclamantul înțelegând să dovedească complicitatea părților contractante cu declarațiile autentice a unor terți depuse în această fază procesuală.
În considerarea celor reținute, apreciind că instanța de apel a schimbat cauza dedusă judecății, încălcând astfel prevederile imperative ale disp. art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă și cauzând o vătămare reclamantului iar motivele reținute sunt străine de natura pricinii, Curtea în baza disp. art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 5 și 7 Cod procedură civilă va admite recursul și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava, care în soluționarea apelurilor declarate de pârâți, va proceda la examinarea obiectivă a motivelor invocate de reclamant în petitul cererii de chemare în judecată și va avea în vedere de asemenea înscrisurile depuse la dosar de acesta.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliată în comuna, nr. 33, județul S împotriva deciziei nr. 412 din 9 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă.
Casează decizia civilă nr. 412/9.10.2007 a Tribunalului Suceava și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 2 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/ 05.05.2008
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Dumitrașcu Veronica, Dumitraș Daniela