Anulare act. Decizia 1316/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1854/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1316
Ședința publică de la 15.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Stere
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți MUNICIPIUL P PRIN PRIMAR și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.600 A din 08.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cauza are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimații-reclamanți și, prin avocat, în baza delegației de substituire nr.82 din 14.10.2009, emisă de Cabinet de avocat " ", pe care o depune la dosar, lipsind recurenții-pârâți Municipiul P prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea recurentului-pârât Municipiul P prin Primar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6 lei, consemnată cu chitanța seria - nr.- din 16.09.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și din partea recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice motivele de recurs, în trei exemplare.
Apărătorul intimaților-reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimaților-reclamanți solicită respingerea ambelor recursuri, ca nefondate, fără cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere faptul că acesta nu a invocat nicio dispoziție legală expresă care să deroge de la regula statuată în art.25 din Decretul nr.31/1954.
În ceea ce privește oferta de donație învederează că aceasta a fost făcută Statului Român și acceptată de acesta prin Decizia nr.1587/28.08.1965 a Sfatului Popular al Regiunii Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 600 din 08 2009 Tribunalul București - Secția a III Civilă, a respins apelurile, formulate de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și și intimatul - pârât Municipiul P reprezentat prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 7391 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-, ca nefondate.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la data de 23 februarie 2007 sub nr-, reclamanții și, au chemat în judecata pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul P reprezentat prin Primar, solicitând instanței să constate nulitatea absoluta a donației având ca obiect 5/8 din imobilul teren și 13/16 din construcție, situate în P,- A, fostă - G, județul
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecat.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca imobilului situat la adresa de mai sus, este compus din teren în suprafața de 752,73 mp. și construcție în suprafața de 156 mp. Terenul a fost dobândit de tatăl reclamantei, înainte de căsătorie, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3642 din 04 august 1921 și a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2200/1923, iar clădirea a fost ridicata în timpul căsătoriei cu mama reclamantei,.
În urma decesului autorului au rămas trei moștenitoare: soția supraviețuitoare și cele doua fiice și, conform certificatului de moștenitor nr. 993 din 15 august 1955, masa succesorală fiind compusă din terenul în suprafața de 752,73 mp. și cota de din construcții. Reclamanții au mai arătat ca a decedat, rămânând ca moștenitoare reclamanta și sora acesteia, fiecare cu câte o cotă de din moștenire.
Au mai menționat că și a decedat, unicul sau moștenitor fiind reclamantul, conform testamentului defunctei și a ordinului de executare a acestuia emis de oficiul pentru înregistrarea moștenirilor din în data de 08 martie 1999.
Reclamanții au mai menționat că în anul 1965 și mama acesteia, au donat Statului R cotele părți indivize pe care le dețineau din imobil, prin ofertele autentificat de fostul notariat de Stat sub nr. 3902 și 393 din 27 iulie 1965, acceptate în baza deciziei nr. 1587 din 28 august 1965. În ceea ce privește aceste donații, reclamanții au arătat ca ambelor donatoare le-a lipsit intenția de a-l gratifica pe donatar, în aceste condiții actele juridice fiind lipsite de cauză. Mai mult decât atât fiind vorba de donarea unei construcții situat într-un oraș sau comună era necesar avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, aviz care în cauza a lipsit.
În consecință, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a donației având ca obiect cotele de 5/8 din imobilul teren și 13/16 din imobilul construcție situate în P,- A (fostă str. - G), județul
În drept au fost invocate prevederile art. 966 Cod civil, art. 4 alin. 1 din Decretul nr. 478/1954 și art. 109 Cod de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 7391din 13 octombrie 2008 Judecătoriei Sectorului 5 B, s-a admis acțiunea formulata de reclamanții și împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul P reprezentat prin Primar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat au formulat apel pârâții criticând pentru nelegalitate și netemeinicie soluția instanței de fond, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile în sensul respingerii acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel și a probelor administrate, precum și din oficiu conform art. 295 și 129 alin. ultim Cod de procedură civilă, tribunalul a constat apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la critica invocată de apelantul Statul Român, tribunalul o constată, de asemenea neîntemeiată deoarece bunul a intrat în patrimoniul acestuia, astfel încât pentru a se stabili valabilitatea preluării bunului în patrimoniul său este necesar să aibă calitatea de pârât în proces, calitate procesuală pasivă, așa cum în mod corect a stabilit și instanța de fond, iar reprezentarea acestuia se face în raport de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 de către Ministerul Finanțelor.
Totodată, având în vedere că la data preluării imobilului Sfatul popular al municipiului Paa cționat în numele Statului și a fost parte a actului de preluare.
Din interpretarea dispozițiilor art. 801 și 803 cod civil rezultă că donația este, printre altele, un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit, prin care donatorul își exprimă o intenție liberală de a-și micșora în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul donatarului cu același drept, rară să urmărească primirea altui bun în schimb.
Ceea ce caracterizează contractul de donație este transmiterea unei valori dintr-un patrimoniu în celălalt, fără echivalent, cu intenția de a face o donație.
Această intenție justifică mărirea patrimoniului donatarului în detrimentul patrimoniului donatorului, constituind cauza actului de donație.
În mod corect prima instanță a sesizat lipsa intenției de a gratifica Statul Român din partea autoarei reclamantului, în raport de temerea insuflată acesteia prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului, chiar și în ipoteza în care nu și-ar fi exprimat consimțământul la efectuarea liberalității respective.
În conformitate cu realitatea perioadei în care a acționat regimul comunist și efectele actelor normative adoptate în materia restrângerii și chiar a eliminării dreptului de proprietate privată, în mod corect prima instanță a reținut ca fiind de notorietate practica organelor statului de a prelua diferite bunuri cu o valoare economică importantă din proprietatea privată, prin mijloace care încălcau principiile garantării și protecției acestui drept.
Din circumstanțele în care a fost încheiat contractul de donație se prezumă că autoarea reclamantului devenită proprietară asupra imobilului în litigiu la rândul său prin donație, nu a urmărit mărirea patrimoniului statului printr-o voință liber exprimată, în detrimentul patrimoniului său, cu imobilul donat.
În considerarea acestor argumente, în mod corect a reținut prima instanță, că actul administrativ de preluare reprezintă o manifestare de voință unilaterală a Statului Român iar Decretul nr. 478/1954 - în baza căruia s-a emis acest act - contravenea dispozițiilor constituționale din acea vreme și art. 481 din Codul civil, conform căruia nimeni nu poate fi silit a-și ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică și numai cu plata unei echitabile și prealabile despăgubiri.
Fată de aceste considerente, tribunalul a constatat că niciuna dintre criticile aduse prin apelurile formulate nu sunt întemeiate, neexistând motive ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanța de apel, astfel încât, în raport și de dispozițiile art. 297 Cod de procedură civilă, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, a respins apelurile ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Municipiul B prin Primarul General și Staul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Referitor la recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:
În esență, s-a motivat că potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice nu avea calitate procesuală pasivă în cauză (bazat pe Legea nr. 215/2001, Legea nr. 213/1998, art. 475, art. 477 și 646 Cod civil cât și art. 31 din Decretul nr. 31/1954) deoarece imobilele ce formau atunci dreptul de proprietate a statului intrau în direct administrarea sfaturilor (ulterior) a consiliilor populare. Totodată, pe fond nu s-a făcut dovada lipsei consimțământului sau a violenței morale, deci oferta de donație cât și acceptarea acesteia au fost făcute cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de legea în vigoare în acel moment (filele 2 - 6 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă cele două ipoteze de nelegalitate sunt lipsa de temei legal, anume atunci când din modul cum a redactat hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată (a nu se confunda cu încălcarea legii sau nemotivarea).
Această ipoteză nu este verificată în raport de motivele de recurs și considerentele deciziei sub aspectul strict al legalității. Faptul că fostele sfaturi iar ulterior consilii populare administrau (nu erau proprietare) nu justifică lipsa calității de proprietar (în raport de legislația în vigoare la acea dată a Statului Român), iar decizia recurată este legală.
Cea de-a doua ipoteză se referă al încălcarea sau aplicarea greșită a legii (fiind inclusă aplicarea normei generale nesocotind norme speciale, o normă ce nu era incidentă în speță, legea română, deși exista un raport juridic ce reclama aplicarea legii străine și s-a dat o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt reținute).
Or, toate aceste condiții nu se verifică sub aspectul deciziei recurate, anume sub aspectul strict al legalității.
Corect argumentează instanța de apel, condițiile de formă și fond ale ofertei de donație, în raport cu legislația în vigoare iar susținerea bazată pe modalitățile în care se făceau aceste oferte de donație și mai ales modul cum se acceptau la acea dată, nu au legătură cu realitatea și nici cu aplicarea corectă a legii.
Ca atare motivele de recurs nu pot fi primite și fiind neîntemeiate recursul va fi respins.
Cu privire la recursul formulat de Municipiul P prin Primar (filele 7 - 9 dosar curte), motivat pe art. 304 pct. 6 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 129 alin. final Cod de procedură civilă, în care în esență se susține că motivarea din apel este contradictorie și nu a lămurit dacă Staul Român (prin Ministerul Finanțelor Publice) sau Statul Român (prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B) au făcut apel; că potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă nu există nici-un motiv de nulitate absolută a donației, aceasta fiind valabilă, conform art. 1171 Cod civil.
Și acest recurs este nefondat.
Ipoteza prevăzută de art. 304 cpt. 6 Cod de procedură civilă vizează situațiile de plus petita și ultra petia (expresie a principiului disponibilității).
Invocarea acestuia, legat de calitatea de parte în proces a Statului Român (prin Ministerul Finanțelor Publice sau Direcția de Specialitate) raportat la rolul activ al judecătorului nu poate fi primit, neexistând între motivele scrise și considerentele deciziei recurate vreo neclarificare în acest sens.
De altfel, în recurs (cale extraordinară de atac de reformare) se cenzurează strict nelegalitatea deciziei atacate numai în situațiile prevăzute de art. 304 cpt. 1 -9 Cod de procedură civilă.
Or, această motivare (plus sau ultra petita) nu are legătură cu apelul și nu poate fi primită.
Critica referitoare la motivele invocate în art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă nu poate nici ea să fie primită.
S-a arătat pe larg în motivarea recursului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care sunt ipotezele de verificat (două) lipsa de temei legal și încălcarea sau aplicarea greșită a legi și ce anume condiții prevăd cele două ipoteze.
Ca atare, nu se mai reia argumentația adusă mai sus, practic se cere a se reține că oferta de donație urmată de acceptare, a fost legală în raport de legislația în vigoare (aspect susținut și de celălalt apelant și care nu a fost primit).
Nu s-a înțeles menirea recursului, ca fiind cale extraordinară de atac care cenzurează legalitatea (nu are caracter devolutiv) a deciziei recurate, în limite strict (art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă). Or, sub aspectul legalității, modul cum a aplicat și interpretat legea instanța de apel este legal și ca atare motivele formulate nu sunt întemeiate.
În consecință, cum motivele de recurs sunt neîntemeiate, conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă se vor respinge cele două recursuri ca nefondate.
Conform art. 274 raportat la art. 316 Cod de procedură civilă se va lua act că nu se cer cheltuieli de judecată de părți.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate recurenții - pârâți Municipiul P prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B, împotriva deciziei civile nr. 600 din 08 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și cu intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondate.
Ia act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
.
2ex./15.12.2009
-3.-;
Jud.5.--
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Mariana Haralambe, Stere
