Anulare act. Decizia 134/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 134/
Ședința publică din 21 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Rodica Popa
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, - și și de pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 305 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezentat iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 14 aprilie 2008 și 17 aprilie 2008 când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21 aprilie 2008.
CURTE A:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin decizia civilă nr. 305/Ap/6 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr- a fost respinsă excepția prematurității apelului declarat de apelanții pârâți reclamanți reconvenționali și invocată de apelanții reclamanți pârâți reconvenționali, și.
Au fost respinse apelurile declarate de apelanții reclamanți pârâți reconvenționali, și și de apelanții pârâți reclamanți reconvenționali și împotriva sentinței civile nr. 996/ 08.02.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr- ( nr. vechi 12944/2005), care a fost păstrată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la termenul de judecată din data de 23.10.2007, apelanții reclamanți au invocat excepția prematurității apelului declarat de apelanții pârâți reclamanți reconvențional și, motivat de faptul că acțiunea în pretenții, pe care se întemeiază cererea reconvențională și implicit apelul declarat în cauză de aceștia, nu a fost încă soluționată.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă excepția prematurității apelului declarat de pârâți, excepție invocată de apelanții reclamanți, instanța reține următoarele:
Declararea unei căi de atac nu poate fi prematură. Acest aspect este legat de momentul pronunțării sau comunicării sentinței civile, în funcție de dispozițiile legale care reglementează momentul de la care curge termenul în care o hotărâre judecătorească poate fi atacată.
Prin absurd, în ipoteza declarării unei căi de atac anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești în cauză, s-ar putea vorbi despre lipsa de obiect a căii de atac iar nu de prematuritatea acesteia.
În speță, pârâții reclamanți reconvenționali au formulat apelul în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă. În ipoteza în care ar fi formulat apelul anterior comunicării hotărârii atacate, aceasta ar fi fost socotită comunicată la data depunerii cererii de apel, potrivit art. 284 alin. 3 Cod procedură civilă, nici în această ipoteză nefiind vorba despre prematuritatea apelului.
Împrejurarea că pe rolul Judecătoriei Brașov ar exista un litigiu nesoluționat care ar avea înrâurire asupra pretențiilor pârâților reclamanți reconvenționali, nu face ca apelul declarat de aceștia să fie prematur.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins excepția prematurității apelului declarat de pârâții reclamanți reconvenționali, invocată de apelanții reclamanți.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de apel și cu probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 520 alin. 1 Cod procedură civilă, pe care și-a întemeiat prima instanță soluționarea cererii principale, orice cerere de evicțiune totală sau parțială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de trei ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripție curge și împotriva dispăruților, minorilor și persoanelor puse sub interdicție.
Contractul de împrumut încheiat între reclamanții, și, în calitate de împrumutați și pârâtul, în calitate de împrumutător, autentificat sub nr.1071/10.04.1998 de -, a fost desființat, constatându-se nulitatea absolută a acestuia pentru cauză ilicită și imorală, prin sentința civilă nr. 4859/25.05.2005 pronunțată de Judecătoria Brașov în dos. nr. 13333/2004, rămasă irevocabilă (fila nr. 3 dos. fond).
Anterior anulării contractului de împrumut, în temeiul acestuia a fost declanșată executarea silită împotriva reclamanților, imobilul fiind adjudecat definitiv în favoarea creditorului, în contul creanței reprezentând împrumut nerestituit, la data de 04.04.2001 (fila nr. 7 și 128 dos. fond).
Pârâtul și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului aparținând reclamanților, în temeiul încheierii de adjudecare, la data de 14.05.2001, în nr. 31069 B, sub B + 45 (fila 46 dos. fond).
Ulterior, la data de 17.04.2002 în aceeași carte funciară, sub B + 51, 52 s-a înscris dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, în favoarea pârâților reclamanți reconvenționali și, în temeiul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1504/16.04.2002 încheiat cu pârâtul (filele 47 și 49 dos. fond).
Reclamanții, obținând ulterior desființarea contractului de împrumut care a constituit titlul executoriu, prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată urmăresc redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului ce fusese executat silit, prin atacarea actelor juridice subsecvente titlului executoriu desființat. Or, față de scopul urmărit de reclamanți - pierderea dreptului de proprietate al adjudecatarului și al subdobânditorilor asupra imobilului - instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că suntem în prezența unei evicțiuni totale a pârâților cu privire la imobilul adjudecat.
Actul de adjudecare a imobilului s-a înscris în cartea funciară la data de 14.05.2001, după cum s-a arătat mai sus, astfel că reclamanții puteau promova prezenta acțiune în evicțiune în termen de trei ani, respectiv până la data de 14.05.2004. Or, prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 31.10.2005, cu depășirea termenului prevăzut de art. 520 alin. 1 Cod procedură civilă. Acest text de lege, în forma actuală, era în vigoare la momentul înscrierii actului de adjudecare, fiind introdus în Codul d e procedură civilă prin nr.OUG 138/2000.
Termenul de 3 ani este un termen de prescripție. Reclamanții nu au invocat vreo cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului prescripției.
Apelanții reclamanți nu au invocat prin motivele de apel argumente juridice prin care să critice modul de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune relativă la petitul având ca obiect desființarea actului de adjudecare. Aceștia au invocat doar chestiuni de fond relative la caracterul imoral și ilicit al actului de împrumut și al menținerii înscrierii pârâtului în cartea funciară precum și la necesitatea desființării actelor subsecvente contractului desființat, chestiuni care nu au relevanță sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Faptul că intimații pârâți nu s-au apărat în fața primei instanțe prin invocarea acestei excepții nu împiedica instanța să o invoce din oficiu, fiind o excepție procesuală de fond, absolută și peremptorie.
Prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților prin încheierea ședinței publice din data de 30.01.2007, încheiere care cuprinde considerentele ce au stat la baza adoptării acestei soluții (fila 227 dos. fond). Prin sentință instanța a soluționat acțiunea civilă prin prisma admiterii anterior a acestei excepții, fapt pentru care, printre considerentele sentinței civile nu se mai regăsesc și referiri detaliate la considerentele pentru care excepția prescripției a fost admisă.
În consecință, susținerea apelanților reclamanți cu privire la nemotivarea sentinței civile sub acest aspect, este nefondată.
Susținerea apelanților reclamanți - menționată în concluziile scrise dar nu și în cadrul motivelor de apel - în sensul că acțiunea civilă pe care au formulat-o este imprescriptibilă, potrivit art. 1 și 2 din Decretul nr. 167/1958, fiind o acțiune în constatarea nulității absolute, întemeiată pe cauza ilicită și imorală, este nefondată. Aceasta deoarece textul de lege - art. 520 alin. 1 Cod procedură civilă - folosește noțiunea cuprinzătoare deevicțiune, fără a specifica în ce modalitate se ajunge la acesta, cauza acestora (acțiuni în nulitate, acțiuni în revendicare) și cine sunt persoanele de la care poate proveni evicțiunea (adjudecatarul, foștii proprietari executați silit, alte terțe persoane).
Dispozițiile art. 520 alin. 1 Cod procedură civilă au caracter special față de prevederile Decretului nr. 167/1958, aplicându-se numai la situația specială a imobilelor adjudecate, asupra cărora s-ar emite ulterior pretenții.
Dispozițiile Decretului nr. 167/1958 reprezintă sub acest aspect prevederi generale, care reglementează prescripția acțiunii în nulitatea unui act juridic independent de un context special reglementat prin dispoziții speciale.
Legiuitorul a stabilit un termen de 3 ani pentru exercitarea unor asemenea acțiuni tocmai pentru a garanta siguranța circuitului civil. Stabilirea unui asemenea termen este de prescripție este firească, ținând seama de faptul că transmiterea imobilului s-a făcut pe cale execuțională, iar stabilitatea raporturilor astfel statornicite trebuie să fie rapid asigurată, prin limitarea termenului în care eventualii terți ar putea pretinde drepturi asupra imobilului.
Prima instanță a reținut în mod corect faptul că din moment ce cererea privind anularea ordonanței de adjudecare este prescrisă, celelalte petite, fiind subsecvente acestei prime cereri, nu pot fi analizate pe fond, impunându-se respingerea lor.
Critica relativă la acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță este nefondată deoarece reclamanții au fost obligați la plata către pârâții reclamanți reconvenționali a sumei reprezentând onorariu avocațial, nu și la plata taxei de timbru aferente cererii reconvenționale ce fusese respinsă. Or, pârâții reclamanți reconvenționali au beneficiat de asistența juridică a doi avocați și pentru susținerea apărării față de acțiunea introductivă iar nu numai pentru susținerea cererii reconvenționale. Onorariul avocaților pârâților a fost unic, pentru întreaga cauză fără a se putea aprecia care este suma pentru susținerea apărării și care este suma pentru susținerea acțiunii reconvenționale.
De altfel, prima instanță nu a acordat în întregime tot onorariul achitat de pârâții avocaților. Suma totală, potrivit chitanțelor depuse la filele 218 și 226 dos. fond este de 1.972,5 lei, instanța acordând numai suma de 1.472,5 lei, omițând chitanța în valoare de 500 lei depusă la fila nenumerotată, dedesubtul chitanței de la fila nr. 218 dosarului de fond.
Față de faptul că reclamanții, care au declanșat procedura judiciară și au provocat și formularea cererii reconvenționale de către pârâți, sunt în culpă procesuală, potrivit art.274 Cod procedură civilă, cererea lor fiind respinsă, s-a apreciat că prima instanță în mod corect i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți, reprezentând onorariul avocațial.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți.
În ceea ce privește apelul pârâților reclamanți reconvenționali și, instanța a apreciat că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Cererea reconvențională a fost formulată pe calea acțiunii oblice, pârâții susținând că derivă din răspunderea pentru evicțiune. Instanța a apreciat că cele două instituții juridice sunt distincte.
Astfel, dacă se dorea atragerea răspunderii pentru evicțiune a pârâtului vânzător, pârâții cumpărători trebuiau să solicite, în mod direct, obligarea acestuia la plata sumei reprezentând prețul apartamentului a cărui evingere se urmărea de către reclamanți. Pârâții au solicitat însă prin cererea reconvențională obligarea reclamanților la plata către pârâtul vânzător a unei sume de bani cu titlu de împrumut nerestituit, pentru îmbogățirea patrimoniului acestuia, în scopul ca, în viitor pârâții să își poată recupera prețul apartamentului, în ipoteza evingerii lor. Mijlocul procedural ales de pârâți este unul indirect, nejustificat și prematur, din moment ce aveau la îndemână o acțiune directă iar condițiile pentru promovarea acțiunii oblice nu sunt întrunite.
Astfel, pentru a se putea intenta acțiunea oblică, este necesară îndeplinirea unor condiții, și anume: părțile să aibă calitatea de creditor respectiv pe aceea de debitor, debitorul să fie inactiv, creditorul să aibă un interes serios și legitim iar creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.
În cauză, pârâții nu au calitatea de creditori ai pârâtului, câtă vreme nu au formulat explicit o cerere de angajare a răspunderii vânzătorului pentru evicțiune. Creanța care se tinde a se aduce în patrimoniul pârâtului nu este certă și exigibilă, deoarece reclamanții susțin că nu datorează nicio sumă cu titlu de împrumut acestui pârât, motiv pentru care pârâtul menționat a și promovat ulterior o acțiune în justiție în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză (fila 22 dos. apel).
Nici creanța pe care ar putea-o pretinde pârâții cumpărători în ipoteza evingerii lor nu este certă, lichidă și exigibilă, deoarece aceștia nu au formulat în mod direct pretenții împotriva pârâtului vânzător derivând din acțiune în garanție pentru evicțiunea provenită de la un terț.
De asemenea, nu s-a susținut și probat că pârâtul vânzător este insolvabil sau pe cale de a fi declarat insolvabil, pentru a se promova acțiunea oblică de sporire a patrimoniului acestuia.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins și apelul pârâților reclamanți reconvenționali, sentința civilă fiind păstrată ca legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, - și.
În susținerea recursului se învederează, în esență, că în mod greșit s-a admis prescripția dreptului la acțiunea de față deoarece în speță nu se aplică art. 520 Cod procedură civilă nici în forma anterioară datei de 13 ianuarie 2006, nici în forma actuală. Se precizează, în acest sens că speța nu se încadrează la alin. 1 al art. 520 Cod procedură civilă, pentru că evins este chiar adjudecatarul, iar dispoziția art. 520 alin. 2 nu este aplicabilă licitațiilor în care se adjudecă imobilele ipotecate pentru contracte de împrumut.
Acțiunea în constatarea nulităților absolute subsecvente este imprescriptibilă, o regulă de ordine publică, actele juridice ilicite și imorale neputând avea efecte - arată recurenții.
Se critică, de asemenea, reținerea de către instanța de apel a invocării de către recurenți a excepției prematurității, deși nu s-a invocat o asemenea instituție.
Instanța de apel nu a citit și nu cunoștea modificarea art. 520 Cod procedură civilă, ceea ce determină incidența art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, precizează recurenții.
Referitor la apelul pârâților, recurenții învederează că decizia trebuia să consemneze că dacă acțiunea introductivă este prescrisă, cauza nu mai putea fi judecată sub celelalte aspecte incidente.
Se critică, de asemenea, soluția tribunalului cu privire la cheltuielile de judecată acordate pârâților, "onorariul acordat de 1472,5 RON este disproporționat cu prestația avocaților".
În final, recurenții solicită trimiterea cauzei la instanța competentă pentru rejudecarea apelului pe fond.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 312 alin.3 ipoteza a doua și art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Susținându-și la rândul lor recursul, pârâții și, învederează că respingerea cererii reconvenționale ca prematură nu este legală deoarece prematuritatea nu exclude îndeplinirea cerințelor de angajare a răspunderii vânzătorului evins, în condițiile art. 1337 Cod civil.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă.
Examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, instanța constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce urmează.
Articolul 520 (1) Cod procedură civilă a fost corect reținut de către instanțe ca fiind incident în cauza de față. Astfel, textul legal precitat poartă asupra cererii de evicțiune privind un imobil adjudecat, stabilind un termen de 3 ani pentru exercitarea acesteia.
În speță, imobilul asupra căruia poartă acțiunea reclamanților este un imobil adjudecat la licitație publică, dreptul de proprietate dobândit astfel de către pârâtul fiind întabulat în CF la 14 mai 2001. Prin urmare încadrându-se în ipoteza legii, cererii de chemare în judecată privind un asemenea imobil i se aplică termenul de 3 ani mai sus precizat. Aceasta întrucât actul de adjudecare îi conferă adjudecatarului o situație specială cu privire la eventualele acțiuni cu efect de evicțiune. Termenul de 3 ani - statornicit de art. 520 Cod procedură civilă - este mai scurt decât cel din dreptul comun, permițând lămurirea rapidă a situației juridice a imobilului, conferindu-se mai multă siguranță atât cumpărătorului la licitație publică, cât și persoanelor care vor voi ulterior să dobândească bunul de la acest cumpărător.
Desigur că textul special al art. 520 Cod procedură civilă, derogă de la dreptul comun privind dreptul de acțiune privind drepturile reale principale, situația circumscriindu-se principiului de dreptspecialia generalibus derogant(norma specială derogă de la norma generală).
Așadar, instanța va reține că textul art. 520 alin. 1 Cod procedură civilă este aplicabil cauzei de față, invocarea, aplicarea lui și totalitatea argumentelor aduse de instanțe pentru soluția adoptată fiind legale.
În ceea ce privește critica recurenților reclamanți privind excepția prematurității invocate de aceștia în apel, instanța reține că potrivit încheierii de ședință din 23 octombrie 2007, această instituție juridică a fost invocată de către apelanții reclamanți (fila 32 verso - dosar apel) iar considerentele tribunalului referitoare la respingerea acesteia sunt legale. Cum încheierea de ședință este o hotărâre dată de instanță (art.255 alin. 1 Cod procedură civilă) ea este un act autentic ce nu poate fi contrazis de simpla aserțiune cuprinsă în critica recurenților reclamanți.
Referitor la motivul de recurs purtând asupra cheltuielilor de judecată, instanța reține că aplicarea art. 274 Cod procedură civilă a fost legală, reclamanții fiind cei căzuți în pretenții și cei care au declanșat procesul ce a necesitat angajarea unor avocați de către pârâții chemați în judecată. Onorariile avocațiale au fost liber stabilite între părțile contractante potrivit art. 133 din Statutul profesiei de avocat iar diminuarea lor de către instanță nu poate fi realizată având în vedere că recurenții nu au demonstrat (probat) că acestea ar fi nepotrivit de mari față de munca îndeplinită de avocați, (art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă), timpul și volumul acestei munci, natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză, notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocaților (art. 132 Statut).
Așa fiind, instanța va conchide că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
În ceea ce privește critica purtând asupra modului de soluționare a apelului pârâților, instanța constată că aceasta nu este legală, ca și recursul formulat de către acești pârâți.
Într-adevăr, creanța ce s-a cerut a fi adusă în patrimoniul pârâtului nu este certă și exigibilă și nici creanța pe care ar putea-o pretinde pârâții cumpărători în cazul evingerii lor nu este certă, lichidă și exigibilă. Or, în această situație, acțiunea reconvențională a pârâților este prematură, iar soluția păstrată de tribunal pe acest temei juridic este legală.
În acest context și față de cele ce preced, instanța va conchide că în cauză nu sunt incidente ipotezele art. 304 Cod procedură civilă, iar recursurile sunt nefondate.
și făcând aplicațiunea art. 312 (1) Cod procedură civilă, instanța va respinge recursurile și va menține decizia atacată ca legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții, -, și pârâții și împotriva deciziei civile nr. 305/Ap/6.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, G |
Grefier, |
Red./07.05.2008
Tehnoredact./08.05.2008/ 2 ex.
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Rodica Popa, Gheorghe
