Anulare act. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 136/2009
Ședința publică de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta împotriva deciziei civile nr.319/A din 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimații, și.
Având în vedere că domnul judecător -titular al completului de judecată C3 recursuri civile și-a încetat activitatea, completul a fost alcătuit potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prin participarea d-nei judecător - - - - din programarea de permanență, fiind întocmit proces verbal în acest sens.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat, cauza fiind amânată de la termenul anterior la cererea reclamantei intimate, pentru angajare de apărător.
Se constată că la dosar s-au depus prin registratură, trimise prin fax: întâmpinare din partea reclamantei intimate -având atașată împuternicire avocațială a av., cerere de amânare și cereri de strigare a cauzei după ora 10,00 din partea av. i -apărătoarea recurentei și av. -apărătoarea reclamantei intimatei, împrejurare față de care instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare de prezintă în cauză pârâta recurentă asistată de avocat i pentru pârâta recurentă și reclamanta intimată asistată de avocat, lipsind celelalte părți.
Avocat declară că nu își mai susține cererea de amânare formulată în scris.
Avocat pentru reclamanta intimată arată că a comunicat întâmpinarea cu recurenta și depune la dosar copie după certificatul de deces al lui - înscris de care înțelege să se folosească în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru pârâta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Deva.
În continuare susține motivele de recurs susținând, în esență, că în speță nu a fost stabilit corect cadrul procesual întrucât nu au fost introduși în cauză toți moștenitorii lui. Depune la dosar copii după declarația dată de numita prin care aceasta a testat soților și întreaga avere mobilă și imobile.
Avocat pentru reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârilor pronunțate de instanța de apel și cea de fond. Învederează că susținerile recurentei nu sunt adevărate întrucât a decedat la 5 iulie 2005, înaintea testatoarei care a decedat la 8.11.2006 testamentul acesteia din urmă fiind caduc. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Deva sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea declarației autentificată sub nr.1656/2005 de BNP și constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat pe numele pârâtei.
În motivare arată că defuncta a testat în favoarea ei și a soțului ei întreaga sa avere mobilă și imobilă în anul 2001 iar pârâta a profitat de starea de sănătate precară a testatoarei, și, inducând-o în eroare, prin manopere dolosive, a determinat-o să încheie un act juridic pe care nu l-ar fi încheiat în condiții de exprimare liberă a voinței.
În drept a invocat art.948, 953 și urm. 966 și 968 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că acțiunea este lipsită de obiect în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea certificatului de moștenitor întrucât acesta nu există.
Acțiunea a fost precizată de către reclamantă care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți și a moștenitorilor defunctei care a fost moștenitoarea legală a defunctei.
Prin sentința civilă nr.1812/2007 Judecătoria Devaa admis acțiunea precizată, a dispus anularea actului de revocare a testamentului autentificat sub nr.1617/7.08.2001 de BNP intitulat "declarație" autentificat sub nr.1656/2.11.2005 de BNP. S-a dispus anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.69/2006 eliberat de BNP.
Pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că date fiind împrejurările în care a avut loc revocarea testamentului, consimțământul defunctei a fost viciat prin dol care în această materie îmbracă forma captației și sugestiei.
În drept s-a reținut incidența dispozițiilor art.953, 960 și 961 cod civil și art.88 din Legea nr.36/1995.
S-a făcut aplicarea art.274 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.319/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul introdus de pârâta împotriva sentinței civile de mai sus. Pârâta apelantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele deciziei s-a reținut că în apel a fost suplimentat probatoriul cu declarații de martori, interogatoriu și efectuarea unei expertize psihiatrice care conformă justețea soluției pronunțate de prima instanță.
Coroborând probele administrate cu prezumția că testatoarea nu și-ar fi revocat testamentul lăsat reclamantei dacă după externare ar fi putut fi luată și îngrijită de aceasta, tribunalul a constatat că revocarea testamentului s-a datorat exclusiv atitudinii viclene a pârâtei care a urmărit să obțină averea succesorală a surorii sale și a determinat-o pe aceasta, cu 6 zile înainte de deces să schimbe actul de dispoziție testamentară pe care anterior nu a manifestat niciodată intenția să îl desființeze.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând în baza art.304 pct.5 Cod procedură civilă casarea hotărârilor în temeiul art.312 pct.3 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Deva. Cu cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de recurs se arată că defuncta, prin testamentul din 2001 testat atât în favoarea reclamantei cât și în favoarea soțului acesteia dar acțiunea a fost pornită doar în numele reclamantei.
În speță cadrul procesual nu a fost stabilit în mod corect acțiunea fiind pornită doar de reclamantă care nu este singura moștenitoare a numitului, ceilalți moștenitori ai acestuia nefiind niciodată introduși în cauză.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea recursului arătând că a decedat înaintea testatoarei iar în privința acestuia testamentul este caduc, fiind lipsit de eficiență, astfel că moștenitorii acestuia nu au avut interes să atace în justiție declarația de revocare a testamentului.
Verificând decizia atacată prin prisma motivului invocat Curtea reține următoarele:
în cuprinsul motivelor de apel pârâta nu a criticat hotărârea primei instanțe pentru faptul că nu s-a stabilit în mod corect cadrul procesual deoarece nu au fost introduși în cauză moștenitorii defunctului.
Motivul de recurs invocat de pârâtă și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă nu poate fi luat în considerare atâta timp cât pârâta nu l-a invocat în fața instanței de apel.
Recursul este conceput potrivit actualelor reglementări, ca o cale extraordinară de atac, nu are caracter devolutiv și deci, nu poate atrage o nouă judecată în fond ci numai un control al hotărârii atacate în limita motivelor expres prevăzute de lege.
Având în vedere și prevederile art.299 alin.1 Cod procedură civilă Curtea constată că pârâta nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea de atac a apelului, critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat pentru că s-ar încălca principiul de drept "non omissio medio", ceea ce este inadmisibil.
Față de cele ce preced se va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În baza art.274 Cod procedură civilă pârâta recurentă va fi obligată să plătească intimatei 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanța depusă la dosar (fila 26).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr.319/A/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească în favoarea intimatei suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Martie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.2ex/5.05.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Daniela Mărginean