Anulare act. Decizia 1390/2009. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1390/

Ședința publică din 16 Iunie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcția Silvică Tg-M, cu sediul în Tg-M, str. - nr.6, - -, cu sediul în Tg-M, P-ța - nr. 28-30 și Primăria comunei și Consiliul local al comunei, județul M, împotriva deciziei civile nr. 319 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

In lipsa părților.

Procedura completă.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 19 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta când s-a amânat pronunțarea cauzei pe data de 26 mai 2009, pe 3 iunie 2009, 9 iunie 2009, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 491 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr. 2501/R/2006, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului - al României; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtelor Romsilva - Direcția Silvică Tg. M și Consiliul Local al comunei; s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul - al României împotriva pârâtelor - - Tg. M, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Tg. M, Consiliul Local al comunei; s- constatat caracterul abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului Român imobilului "Complexul "- fostă proprietate a al II-lea al României s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului Român dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27.05.1949 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 905/19.06.1948 asupra imobilului în litigiu; s-a constatat nulitatea absolută tuturor actelor juridice de înstrăinare cu privire la imobilul în litigiu și s-a dispus radierea din cartea funciară nr. 3387 comunei jud. Mam ențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților intimatelor - pârâte C - - Tg. M și Regia Națională Pădurilor - Direcția Silvică

Instanța de fond a reținut, în esență, dispozițiile art. 481 Cod civil, art. 476 Cod civil, în coroborare cu prezumția legală nelegalității actelor de preluare a imobilelor efectuate de stat, fără titlu valabil cuprinse în art. 46 din Legea 10/2001 și cu prevederile art. 2 alin. 2 din Legea 10/2001 - "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi".

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Tg.M, Primăria comunei împreună cu Consiliul Local si - -.

S-a constatat că prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual. Inițial, cauza a fost soluționată în primă instanța prin sentința civila nr.1992/13.12.2004 a Judecătoriei Reghin, care în apel a fost desființată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond (decizia civila nr.94/2006 a Tribunalului Mureș ).

În cuprinsul considerentelor deciziei de desființare nr. 94/2006 a Tribunalului Mureșs -a reținut că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În rejudecare, prima instanță a pronunțat sentința civilă nr.491/2007, prezentul apel având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei acestei hotărâri.

Apelantul pârât Regia Națională a Pădurilor - Romsilva solicită în principal, anularea hotărârii atacate ca fiind dată cu încălcarea competenței materiale și rejudecarea cauzei în fond, de către Tribunalul Mureș, competent material să judece cauza în primă instanță. În subsidiar, apelanta solicită schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului al României și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de acesta.

În dezvoltarea motivelor de apel, această apelantă pârâtă susține că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art.1 pct.1 și art.2 pct.1 lit.b din Codul d e procedură civilă privind competența materială. Se susține în acest sens, că valoarea imobilului în litigiu - Complexul - depășește cu mult limita valorică care determină competența materială în primă instanță a judecătoriei și că acea limită valorică era depășită la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

A invocat în sprijinul susținerilor de mai sus practica judiciară - decizia nr.1864/2000 a Tribunalului Mureș, anexată la cererea de apel (fila 16 dosar apel).

Apelanta susține că prima instanță în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținând că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.3 alin.1 lit.a și art.4 alin.2 din Legea 10/2001/R pentru a solicita restituirea Complexului. Apelanta arată că imobilul revendicat a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr.38/1948 de la fostul I, fapt care rezultă din cuprinsul decretului amintit, publicat în Monitorul Oficial al României nr.140/19.06.1948.

Apelanta a mai arătat că reclamantul a făcut dovada prin acte de stare civilă că este nepot al al II-lea al României, fiind fiul prințului, care are o cotă succesorală din averea tatălui său (regele al II-lea), dar la data promovării acțiunii și pe parcursul procesului tatăl reclamantului era în viață, astfel că reclamantul nu avea dreptul să formuleze acțiune în nume propriu și nici în calitate de moștenitor legal sau testamentar.

A mai a arătat că îi dă reclamantului împuternicire în data de 03 noiembrie 1999 pentru a-l reprezenta în toate acțiunile privind proprietățile familiei regale, iar prin declarația din data de 16 noiembrie 2005 dată la, își dă acordul ca fiul său să îl reprezinte în continuare în fața autorităților romane, a instanțelor judecătorești pentru a recupera toate proprietățile pe care le-a moștenit în calitate de fiu legal al al II-lea al României, precizând ca în urma dezbaterii succesiunii i s-a acordat o cotă de 37,5% din proprietatea tatălui său, 37,5% s-a acordat fratelui său I al României și 25% ultimei soții,.

A anexat la cererea de apel, în copie: un raport de evaluare a imobilului (filele 10-13 dosar apel), sentința civilă nr.7284/1999 anulată prin decizia civila nr. 1864/2000 a Tribunalului Mureș invocată de apelantă ca practică judiciară (filele 14-16) declarația și împuternicirea dată de al României reclamantului (filele 17-18 dosar apel).

Apelanții pârâți Consiliul Local și Primaria comunei, prin reprezentant legal au depus memoriul cuprinzând motivele de apel ulterior (filele 103-109 dosar). Pentru motivele expuse în încheierea pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2008 și în încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2008, motivele de apel formulate de apelanții pârâții Consiliul Local și Primăria au fost depuse în termenul legal prevăzut de art.287 alin. 2 Cod procedură civilă.

În cuprinsul motivelor de apel, apelanții pârâți Consiliul Local și Primăria comunei arată că solicită ca în urma admiterii apelului declarat, să se dispună schimbarea în tot a hotărârii atacate și, în consecință: admiterea excepțiilor pe care apelanta le dezvolta în continuare în cuprinsul motivelor de apel; admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând litigiului, să se dispună respingerea cererii formulate de reclamantul lipsit de calitatea procesuală de subiect de drept civil și obligarea reclamantului intimat la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul motivelor de apel au arătat că în virtutea efectului devolutiv al acestei căi de atac și că solicită a se lua în considerare toate actele și demersurile procedurale efectuate anterior la toate instanțele în prezenta cauză: întâmpinări, concluzii scrise și orale, depuse la instanțe, ca făcând parte integrantă din apel.

Au mai invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei pentru soluționarea acestui litigiu, arătând că înțeleg să invoce această excepție sub dublu aspect: în primul rând sub aspectul competenței materiale a judecătoriei dea soluționa că instanța de drept comun și în al doilea rând sub aspectul competenței de a soluționa litigii care au ca obiect măsurile reparatorii privind imobilele vizate de Legea 10/2001. Apelanții arată în acest sens că în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 din Codul d procedură civilă "Judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe". Altă instanță competentă să soluționeze în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare mai ridicată de 500.000 RON, este tribunalul, în conformitate cu art. 2 lit. b din Cod procedură civilă.

Apelanții mai arată că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute titlului de proprietate al statului român, constatarea nulității absolute a tuturor actelor juridice de înstrăinare, și în primul rând celui de dobândire de către - Tg. M ceea ce privește toate imobilele care sunt incluse în activul comercial denumit "Complex castel " compus din construcții și teren forestier în suprafață de 40.627 mp, asa cum sunt enumerate în cererea de restituire. Chiar reclamantul estimează la valoarea minimă de 500.000 Euro, bunurile obiect al procesului.

Apelanții au mai susținut că prima instanță nu observat această chestiune pronunțând o hotărâre greșită prin încălcarea competenței materiale. Dacă valoarea nu este însușită după cerințele art. 112 din Cod procedură civilă, solicită a se pune în vedere reclamantului și deținătorului actului C să finalizeze o expertiză tehnică de evaluare. Apelanții arată apoi că în acțiunea introdusă la instanță, reclamantul aduce critici asupra modului de rezolvare a cererii de către autoritățile administrative în fața cărora pretinde că a declanșat procedura de restituire administrativă prevăzută de art. 3-4, 21 din Legea 10/2001, cerere care inițial a fost depusă la Primăria mun. Reghin deși imobilul se află pe raza administrativ - teritorială a comunei. Notificarea pretinsă a fi făcută în condițiile prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu a primit răspuns favorabil, situație în care persoana îndreptățită a înaintat acțiune în fața instanței de judecată.

Apelații au arătat că potrivit prevederilor art. 24 și următoarele din Legea 10/2001, competența de soluționare a contestației formulată împotriva modului negativ de soluționare al notificării, se depune și revine secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, tribunalul fiind competent să judece în primă instanță cererile care vizează aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de Statul Român.

Au invocat lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local și a Primăriei, invocând prevederile art.19 din Legea 215/2001, astfel, cum erau în vigoare până la prima modificare "Comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină. Apelanții susțin, că unitatea administrativ - teritorială este persoană de drept public, aceasta are patrimoniu propriu care aparține unității teritoriale: (comuna, orașul, județul) și capacitatea juridică deplină. Apelanții arată că în cauză nu fost chemată în judecată în calitate de pârâtă Comuna iar Consiliul Local, este un organ colegial, politic și deliberativ, neavând calitatea procesuală și doar atribuțiile de deliberare și administrare, demersul procesual al reclamantului fiind inadmisibil

Iar în privința lipsei calității procesuale Primarului și a Consiliului local s-a pronunțat și instanța supremă prin Decizia nr. 4383/20.09.2005 - secției de contencios administrativ și fiscal și Decizia nr. 7009/02.02.2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Cele două secții fac distincția în sensul că comunele, orașele, municipiul sunt persoane juridice de drept public și ca atare, după caz au calitate procesuală activă sau pasivă. Ele pot sta în justiție prin reprezentantul legal, anume primarul, însă acesta numai ca reprezentant legal, iar nu în nume propriu.

Pentru aceste motive apelanții Consiliul Local și primăria comunei solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii formulată împotriva Consiliului Local și împotriva Primăriei, arătând că la acest moment procesual se opun la orice modificare a cadrului procesual inițial.

Apelanții amintiți invocă apoi și excepția lipsei calității procesuale și de subiect de drept procesual a reclamantului, aducând critici cu privire la numele reclamantului - apelanții susțin că numele indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu este numele real al acestuia astfel că reclamantul nu are calitatea de subiect de drept care să îi dea îndreptățirea la introducerea acțiunii civile.

Apelanții au invocat și lipsa calității procesuale și de succesor al reclamantului arătând în esență că reclamantul pretinde drepturile succesorale dobândite prin cumpărare, dar care nu pot să privească nicidecum complexul și terenul aferent, întrucât vânzarea de drepturi succesorale este o varietate a contractului de vânzare - cumpărare. Obiectul vânzării, de drepturi succesorale este precizat în acel act. Se invocă apoi faptul că condiție a încheierii contractului este ca bunurile să se găsească la data încheierii convenției în patrimoniul defunctului. Apelanții arată că obiectul contractului de vânzare - cumpărare este necesar să fie precizat expres și limitat în contrcat, altfel contractul fiind lipsit de valabilitate, neavând obiect. Din această privință un asemenea contract trebuie să cuprindă condițiile necesare prev. de art. 962-963, 1310 din Cod civil. Existența obiectului și nominalizarea lui în contract este obligatorie.

Apelanții Consiliului Local și Primăria au invocat apoi și lipsa de legitimare procesuală activă a reclamantului, constând în faptul că bunurile aflate în litigiu nu au constituit proprietatea al II-lea când au fost preluate de către Statul R, susținând în esență ca imobilul în litigiu aparținea României. Apelanții mai arată că bunurile care au aparținut, Statul R le-a preluat de la Statul Ungar. Apelanții susțin că niciodată Statul R nu a preluat bunuri ale autorului reclamantului. Apelanții mai arată apoi că bunul în litigiu figurează în actul de preluare, ca fiind al "fostului I". Apelanții mai arată că preluarea imobilului de către stat este anterioară datei de 6 martie 1945 și nu mai intra în cadrul de reglementare al Legii 10/2001.

Apelantul pârât - - Tg.M a solicitat prin apelul formulat, desființarea integrală a sentinței atacate; trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente pentru judecarea fondului cu dispoziții de îndrumare referitoare la disjungerea petitelor privind anularea de acte administrative și trimiterea lor spre competentă judecată instanțelor competente din punct de vedere material; stabilirea competenței fondului în favoarea Tribunalului Mureș, ca primă instanță competentă cu privire la fondul cauzei; respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta - - susține că hotărârea primei instanțe este nelegală, aducând următoarele critici: încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor imperative privind competenta materială a instanțelor de judecată, arătând că instanța de fond a constatat nulitatea absolută a unor acte normative unilaterale, respectiv Decretul nr.38 din 27 mai 1948 și a deciziei Consiliului de Miniștri nr.905 din 19 iunie 1948; hotărârea Guvernului nr.1041/1990 - în baza căreia s-au transformat fostele întreprinderi de stat din domeniul turismului, în societăți comerciale și a listei anexa, poziția 8 la această hotărâre, precum și Ordinul Ministrului Turismului nr.154/1991 dat în aplicarea HG 1041/1990, acțiune pentru judecarea căreia era competenta instanța de contencios.

Apelanta a invocat prevederile art.126 alin.6 din Constituția României, potrivit cărora: "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale".

A arătat că în baza acestor dispoziții constituționale a fost reglementată o procedură specială privind verificarea legalității actelor normative - procedura obligatoriu de urmat așa cum este reglementată de Legea 554/2004.

Apelanta mai arată că în petitul 3 lit.a din cererea de chemare în judecată completată, reclamantul solicita constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al intimatei pârâte - -, obținut prin act juridic de privatizare și că prin notificarea depusă de reclamant se apreciază valoarea imobilului în cauza la fiind de 400.000 Euro. Apelanta invocă prevederile art.2 lit.a Cod procedura civilă, potrivit cărora tribunalul este instanța competentă a judeca litigiile comerciale a căror valoare depășește 100.000 lei sau cele neevaluabile în bani Apelanta susține că având în vedere calitatea sa de comerciant și obiectul acestui petit din cerere care constă în fapte de comerț obiective (transferul acțiunilor - privatizare), competența materială revine tribunalul comercial. Apelanta mai arată că și în situația în care se apreciază natura civilă a litigiului, potrivit prevederilor art.2 lit.b din Codul d e procedura civilă competența materială revine tribunalului pentru litigii a căror valoare depășește suma de 500.000 lei (Ron).

Apelanta a mai invocat apoi și încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art.111 din Codul d e procedură civilă, susținând că reclamantul avea la îndemână o procedură specială pentru realizarea dreptului (dispozițiile Legii 10/2001), precum și încălcarea dreptului la apărare, susâinând că la termenul de judecată din data de 07 februarie 2006 reclamantul a depus un set de acte în probațiune, referitoare la calitatea și capacitatea procesuală activă, acte care nu au fost comunicate părților

Apelanta - - a susținut nelegalitatea hotărârii primei instanțe și prin raportare la lipsa calității procesuale active a reclamantului și lipsa capacității procesuale, susținând și că scopul acțiunii era ilicit.

În sprijinul acestor critici apelanta a susținut că reclamantul a urmat această procedură doar cu un singur scop ilicit - și anume acela de a câștiga timp pentru a putea obține acte de stare civilă și recunoașterea acestora de Statul R pentru a avea calitatea procesuală activă. La data promovării acțiunii și la data depunerii notificării, sau până la termenul instituit de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu avea nici un act de stare civilă recunoscut de Statul Român care să ateste calitatea reclamantului de succesor direct sau indirect al familiei regale sau al al II-lea. Neavând calitatea de succesor legal până la data instituită de lege, nu are nici calitatea procesuală activă pentru a promova prezenta acțiune, sau să formuleze acte prin care să accepte succesiunea. Potrivit art. 4 din Legea 10/2001 " care. nu au acceptat moștenirea sunt repuși în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de reconstituire are valoare de acceptare a succesiunii." Termenul de acceptare a succesiunii este termenul limită de depunere a cererilor de restituire instituit de Legea nr. 10/2001. Pentru valabilitatea cererii de restituire, respectiv de acceptare succesiunii, trebuiau îndeplinite toate condițiile de succesor capabil pentru acceptarea în acest termen. În acest sens fiind relevante actele de stare civilă și succesiune emise și recunoscute de Statul Român care sunt depuse în dosar, acestea fiind dobândite mult după data instituită de lege pentru acceptarea succesiunii, respectiv în anii 2004, 2005, 2006.

Consideră că hotărârea primei instanțe a fost data în urma unei administrări incomplete a probelor și cu aplicarea greșită a legii, întrucât a constatat nulitatea absolută a actelor normative, a actelor administrative și a actelor juridice cuprinse în petitul cererii, fără administrarea unor probe elementare privind depunerea lor la dosar și verificarea conținutului acestora.

Apelanta mai arată că - fost privatizată în baza legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale aprobată prin Legea 44/1998, cu modificările și completările ulterioare. În 1999 avut loc vânzarea ultimului pachet deținut de Statul Român către - SRL piața de valori mobiliare. Societatea emitentă nu poate să-și cumpere propriile acțiuni sau bunuri decât în situație expres prevăzute de Legea nr. 31/1990. în nici un caz nu este situația privatizărilor efectuate în conformitate cu legislația în vigoare, astfel instanța de fond constatat nulitatea unui act care nu există.

Apelanta mai arată că s-a constatat nulitatea absolută certificatului 3688/2003 emis de Comuna privind evidențierea construcțiilor edificate pe RA Romsilva, acest act nefiind depus la dosar. În realitate acest act certifică evidențierea construcțiilor respective de către Regia Națională a Pădurilor Direcția Silvică M, servindu-i pentru întabulare în cartea funciară, operațiune legală și necesară pentru opozabilitate. Acestea sunt construcții realizate de Romsilva pe terenul aflat în administrarea Consiliului Local, pentru care Legea 10/2001 oferă soluția legală pentru soluționarea cererii.

Consideră că instanța de fond nu analizat și nu a motivat soluția dată pentru nici un capăt de cerere. Singurele aspecte la care s-a făcut referire în considerentele sentinței, fiind cele legate de calitatea procesuală activă și de însușirea opiniei reclamantului privind reaua credință și a invocat prevederile art.29 din Legea 10/2001.

Apelanta concluzionează că în speță imobilul fost preluat în mod abuziv, însă cu titlu valabil, în conformitate cu legislația în vigoare, așa cum arată Legea 213/1998, - dobândit în proprietate construcțiile Complexului. Atât constituirea societății comerciale cât și transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare înainte de apariția Legii 10/2001. Reau credință în acest sens nu poate fi invocată și oricum trebuie dovedită. Instanța de fond și-a însușit opinia reclamantului, ignorându-se în totalitate legislația specială, aplicabilă în cauză. Privatizarea integrală societății, constând în vânzarea pachetului de acțiuni deținut de Statul Român a avut loc înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv în anul 1999 în baza OG nr. 88/1997 și a Legii 44/1998.

Intimatul reclamant al Romaniei a formulat întâmpinare la apelurile declarate în cauză la (filele 77-88 dosar), prin care solicită respingerea acestor apeluri ca nefondate și menținerea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Reghin ca fiind legală și temeinică, cu obligarea apelantelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul reclamant susține că judecătoriei ii revine competența materială de soluționare în primă instanță a prezentei cauze, întrucât cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului este o acțiune în constatarea nulității absolute a unor acte juridice, fiind acțiune neevaluabilă în bani. Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1 pct.1 din Codul d e procedură civilă.

Cu privire la critica privind lipsa calității de persoana îndreptățită în înțelesul Legii 10/2001, intimatul reclamant arată că în prezenta cauză, calitatea procesuală activă este determinantă în primul rând de calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în accepțiunea Legii 10/2001. Intimatul reclamant arată că este singurul moștenitor care a formulat notificare în baza Legii 10/2001, astfel că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.4 din Legea 10/2001, reiese că: în situația în care mai mulți moștenitori ai fostului proprietar solicită restituirea imobilului, dreptul de proprietate se stabilește în patrimoniul tuturor moștenitorilor, potrivit dreptului comun, pe cote - părți ideale; în cazul în care, deși au existat mai mulți moștenitori numai unii dintre aceștia au formulat cererea de restituire, numai aceștia sunt îndreptățiți la restituirea bunului, beneficiind totodată și de cotele moștenitorilor care nu au solicitat restituirea; dacă un singur moștenitor a solicitat restituirea, dreptul de proprietate asupra întregului imobil aparține acestuia, chiar dacă fostul proprietar al imobilului avea și alți moștenitori, care însă nu au formulat cerere de restituire. Legiuitorul a reglementat așadar, în această materie, un caz special în care operează dreptul de acrescământ.

Intimatul reclamant a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu printr-o decizie din anul 2005 în sensul că, împrejurarea că, numai o parte din moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat, are relevanță în sensul că, imobilul se cuvine doar celor ce s-au conformat Legii 10/2001 prin efectul dreptului de acrescământ indiferent de cotele lor succesorale. Potrivit Legii 10/2001, notificarea formulată are valoare de acceptare moștenirii privind bunul care face obiectul notificării (art. 4 alin. 3 din Legea 10/2001).

În susținerea calității de persoană îndreptățită, reclamantul intimat a solicitat a se avea în vedere si donația făcută de al României în favoarea intimatului cu privire la drepturile de proprietate și anume la 37% din averea regală, moștenită la rândul său de la al II- lea astfel cum a rezultat și din decizia Tribunalului d e la din anul 1995.

Intimatul a solicitat restituirea imobilului ce a aparținut al II-lea. Susține că a dovedit calitatea procesuală pe de-o parte prin drepturile succesorale proprii în calitate de nepot de fiul al al II-lea, iar pe de altă parte de faptul că are calitatea de cesionar al dreptului succesoral pe care le-a dobândit de la a României (fostă ) moștenitoare legală a al II-lea.

Intimatul a redat apoi argumente în sprijinul calității de persoană îndreptățită în baza drepturilor succesorale proprii, de pe urma al II-lea, în calitatea sa de nepot de fiu al defunctului rege (în baza certificatului de calitate de moștenitor nr.129 din 24 mai 2006, certificatului de naștere și hotărârea pronunțata de Tribunalul Judiciar de la în data de 06 februarie 1955) și calitatea de persoană îndreptățită în baza drepturilor succesorale dobândite de la (în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr.1489/02.08.2001, coroborat cu testamentul din data de 24 octombrie 1966 și cu certificatul de calitate de moștenitor nr.8 din 21 octombrie 2002 eliberat de notarul public ).

Cu privire la criticile aduse titlului de proprietate asupra imobilului, caracterului preluării și dispozițiile privind nulitatea absoluta actelor subsecvente, intimatul reclamant arată următoarele: preluarea imobilului de către Statul Român fost nelegală și abuzivă, contrară dispozițiilor art. 481 Cod civil, precum și Constituției în vigoare la acea dată. Intimatul a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire, potrivit Legii 10/2001, titlul de proprietate al autorului existența imobilului în patrimoniul acestuia la data preluării, preluarea imobilului de către Statul Român fără titlu valabil. În ceea ce privește reaua credință apelanților - pârâți a arătat și a argumentat că, dată fiind situația de fapt și de drept existentă, pârâții cumpărători puteau cu minime diligențe să cerceteze situația juridică imobilului, faptul că imobilul a aparținut familiei regale și, în cele din urmă, să verifice valabilitatea titlului statului asupra acestuia, precum și modalitatea de trecere imobilului în "patrimoniului statului". Apelanții -pârâți nu pot beneficia de prezumția de bună-credință, actele juridice de înstrăinare efectuate cu privire la imobil fiind lovite de nulitate absolută.

Prin decizia civilă nr.319/31.10.2008 Tribunalul Mureșa respins ca nefondate, apelurile declarate de apelanții - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Tg. M, - - Tg. M și Consiliul Local al comunei, împotriva sentinței civile nr. 491 din data de 25 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2501/R/2006.

A obligat apelanții la plata către intimatul al României, a României, a sumei de 102 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Mureș, examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin raportare atât la motivele de apel invocate cât și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, a reținut următoarele:

Având în vedere faptul că excepția de necompetență materială a instanței de fond, invocată de apelanți în apel ar fi atras după sine anularea hotărârii primei instanțe, făcând de prisos analiza celorlalte critici, tribunalul a analizat cu prioritate această excepție.

Astfel, prin încheierea pronunțata în ședința publică din data de 22 mai 2008, după ascultarea părților, tribunalul a respins excepția de necompetență materială invocată de apelanți, care ar fi atras după sine anularea hotărârii apelate în temeiul art.297 alin. din Codul d e procedură civilă.

În considerentele încheierii amintite, tribunalul a reținut argumentele în fapt și în drept, avute în vedere la aprecierea netemeiniciei acestei excepții de procedură. Tribunalul a apreciat că această excepție de necompetență materială a judecătoriei în a soluționa în prima instanță prezenta cauză este nefondată, întrucât omentul la care se stabilește competența, este momentul înregistrării cererii. Primul petit al cererii de chemare în judecată îl constituie cererea de constatare caracterului abuziv al preluării imobilului de către Statul Român. În raport de acest petit, petitele privind constatarea nulității transmiterilor ulterioare având un caracter accesoriu.

În aceste condiții, s-a apreciat că susținerile reprezentanților apelanților Consiliul local și -, cu privire la excepția amintită, sunt nefondate.

În cauza de față nu are importanță în determinarea competenței, valoarea imobilului, întrucât în temeiul art. 17 Cod procedură civilă "Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală".

În cuprinsul motivelor de apel, apelanții au invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei în a soluționa în primă instanță prezenta cauză, și prin raportare la dispozițiile speciale ale Legii 10/2001. Pentru argumentele reținute în considerentele încheierii amintite mai sus și aceste susțineri sunt nefondate, întrucât în prezenta cauza nu se soluționează notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii 10/2001 (cauza nu se află în prezența unei cereri prin care se urmărește restituirea în natură a imobilului în procedura specială prevăzută de această lege). De altfel, chiar reclamantul pârât a precizat că separat a inițiat și procedura prevăzută de Legea 10/2001, care însă nu fost soluționată, fiind încă în primă fază a procedurii - în etapa administrativă.

Apelantul - - a invocat încălcarea de către prima instanță a normelor de competență materială și sub aspectul pronunțării asupra unor petite care, în susținerea acestei apelante, ar fi atras după sine fie competența materială de soluționare în primă instanță a Tribunalului Mureș - Secția de contencios administrativ, fie competența materială de soluționare în primă instanță de tribunalul comercial M.

Și aceste susțineri sunt nefondate, întrucât instanța de fond s-a pronunțat asupra nelegalității actelor de preluare a imobilului în litigiu, de către Statul R și asupra actelor de înstrăinare subsecvente, intervenite într-un subiect de drept civil considerat neproprietar și terți. Chiar dacă cauza se află prezența unor acte emise de autorități publice, acestea au generat o transmitere a imobilului în litigiu (o modificare a situației atributelor dreptului de proprietate cu privire la imobilului în litigiu), raporturile juridice astfel generate fiind de natură civilă. Analiza modului de preluare a imobilului de către Statul Român, se impune a fi analizat prin raportare la dispozițiile legale care reglementează protecția proprietății fiind așadar de natură civilă.

Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că nici aceste critici nu sunt de natură a atrage după sine o anulare a hotărârii primei instanțe prin raportare a dispozițiile art.297 din Codul d e procedură civilă.

În consecință, toate criticile aduse de apelanți hotărârii primei instanțe cu privire la încălcarea dispozițiilor imperative referitoare la competența materială, sunt nefondate.

Celelalte critici aduse de apelanți -privind lipsa calității procesuale active și a capacității procesuale a reclamantului (invocate de toți apelanții), lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local și a Primăriei (invocată de apelanții Consiliului Local și a Primăriei ), inadmisibilitatea acțiunii în constatare conform art.111 din Codul d e procedură civilă (invocată de apelanta - -) și cu privire la soluția pronunțată asupra fondului cauzei - sunt critici care în urma soluționării, atrag după sine pronunțarea în apel a unei soluții prin raportare la dispozițiile art.296 din Codul d e procedură civilă și nicidecum dispozițiile art.297 din Cod procedură civilă (desființare sau anulare a hotărârii atacate).

Din aceste motive, cu privire la aceste critici instanța de apel a acordat cuvântul părților la termenul de judecată din data de 28.10.2008, acordând un termen pentru pronunțare conform art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă astfel încât apelanții Consiliul Local si Primăria comunei (lipsa la ora fixată pentru soluționarea prezentei cauzei), să aibă posibilitatea de a formula concluzii scrise.

Având în vedere că apelanții au criticat în primul rând modul în care instanța de fond a soluționat excepțiile de fond amintite mai sus, tribunalul a analizat în continuare legalitatea hotărârii atacate prin raportare la modul în care instanța de fond a soluționat aceste excepții.

Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului intimat, tribunalul a apreciat că se impun următoarele precizări: așa cum a arătat și reclamantul, intimat în întâmpinare, acesta înțeles să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată, atât ca urmare a dobândirii drepturilor succesorale de la - moștenitoarea prințesei de România, cât și în calitate de moștenitor direct al autorului său - al II-lea al României.

Tribunalul a avut în vedere faptul că în ceea ce privește îndreptățirea reclamatului de a formula prezenta cerere de chemare în judecată ca urmare a dobândiri drepturilor lor succesorale de la, calitatea procesuală a acestuia a fost tranșată prin Decizia nr.94 din 27 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș în apel, în primul ciclu procesual. S-a reținut în considerentele acelei decizii, că ".legat de calitatea procesuală activă a reclamantului, din actele depuse la dosar reiese că acesta a dobândit drepturile succesorale de la moștenitoarea, numita. Aceasta a fost desemnată ca unic moștenitor de către de România (născută ), prin testamentul autentificat în data de 24.10.1966 de notarul public - din Elveția. Numitei i s-a eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 8/21.10.2002 de către notarul public din Prin contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale autentificat sub nr. 1489/2001 la biroul notarului public din B apelantul-reclamant a dobândit drepturile succesorale privind bunurile lăsate de în România".

În aceste condiții, față de caracterul obligatoriu al problemelor de drept dezlegate de o instanță de control, în prezenta rejudecare criticile aduse de apelanți (îndeosebi de apelanți Consiliul Local și Primăria comunei ) cu privire la lipsa calității procesuale activă a reclamantului de a promova prezenta cerere în baza actului de la fila 18 dosar fond (cumpărare de drepturi succesorale), nu pot fi primite.

Aceste critici au fost dezvoltate pe larg mai ales în cuprinsul cererii de apel formulată de apelanții pârâți Consiliul Local și Primăria comunei. Apelanții au invocat o lipsă a calității procesuale active a reclamantului ca urmare a faptului că acea vânzare a drepturi succesorale prin care reclamantul a cumpărat drepturile succesorale care au aparținut soției supraviețuitoare prințesa a României, de la legatara universala, nu vizează imobilul în litigiu. Aceste critici nu pot fi primite pentru considerentele amintite mai sus - obligativitatea respectării problemelor de drept dezlegate prin decizia nr.94/2006 a Tribunalului Mureș.

Raportat la considerentele deciziei de desființare nr. 94/2006 a Tribunalului Mureș, sunt nefondate și susținerile apelanților Consiliul Local și Primăria comunei cu privire la o lipsă a calității reclamantului de subiect de drept civil, (cu referire la numele reclamantului). În actele de stare civilă depuse în copie și în apel (filele 57-59, certificatul de naștere, cartea de identitate și pașaportul reclamantului) sunt redate numele și prenumele reclamantului al României. Prin urmare, susținerile acestor apelanți referitoare la faptul că reclamantul nu și-ar fi indicat numele real sunt total nefondate.

Criticile aduse de apelanți cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului și a capacității procesuale a acestuia se impun a fi analizate doar prin raportare la îndreptățirea reclamantului de a promova prezenta cerere de chemare în judecată în calitate de moștenitor după autorul sau al II-lea al României.

Sub acest aspect au invocat toți apelanții o lipsă a calității procesuale active a reclamantului.

Tribunalul a avut în vedere faptul că materia devoluțiunii legale moștenirii, rudele unei persoane decedate sunt chemate de lege la moștenire într- ordine de preferință, stabilită de art. 666-675 cod civil și cu respectarea principiului proximității gradului de rudenie.

Într-adevăr, reclamantul nu a putut invoca în prezenta cauza un drept succesoral după al II-lea al României, în calitate de nepot de fiu, întrucât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, fiul defunctului (tatăl reclamantului - - al României) era în viață. Tatăl reclamantului a decedat la data de 27 ianuarie 2006 - fila 148 dosar apel 5948/2007.

Împuternicirea depusă la dosarul cauzei de către intimatul reclamant, prin reprezentant, dată la la 16.11.2005 (fila 86 dosar apel) nu are relevanță în cauză întrucât momentul procesual la care se determină calitatea procesuală activă, este momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Chiar dacă aceste critici ale apelanților sunt întemeiate, ele nu sunt de natură să atragă după sine schimbarea soluției pronunțată asupra fondului cauzei.

Tribunalul a apreciat întemeiate apărările intimatului reclamant redate în întâmpinare, referitoare la faptul că reclamantul justifică calitatea procesuală activă de a acționa în prezenta cauză, în baza drepturilor succesorale dobândite de la numita.

Numita avea calitatea de succesor - legator universal al a României, în baza testamentului din data de 24 octombrie 1966 și a certificatului de calitate de moștenitor nr.8/2002 emis de Notarul Public, depus în copie și în apel - fila 67. La rândul ei, a României în calitate de soție supraviețuitoare, este moștenitoarea legală a al II-lea al României.

Pentru aceste considerente tribunalul a apreciat că instanța de fond în mod corect a reținut calitatea procesuală activă a reclamantului.

Cu privire la invocarea de către apelanții Consiliul Local și Primăria a lipsei calității procesuale pasive, tribunalul a apreciat aceste critici ca fiind nefondate.

Apelanții Consiliul Local și Primăria comunei au invocat prevederile art. 21 alin. 1 și 2 din Legea 215/2001, modificată prin Legea 286/2006 potrivit cărora: "(1)-Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu"; "(2)-În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean".

Tribunalul a avut în vedere faptul că în cauză Consiliul Local exercită un drept de administrare în calitatea sa de reprezentant al statului, drept de administrare înscris în cartea funciară.

În conformitate cu prevederile art.12 alin. 3-5 din Legea 213/1998, "(3)- Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare (4)- În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă (5)- În litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale, de către consiliile județene sau de consiliile locale"

Tribunalul a mai avut în vedere că potrivit art. 36 lit. din Legea 215/2001, Consiliul Local are atribuții de administrare domeniului public și privat iar potrivit prevederilor art. 23 din Legea 215/2001 "(1) Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

(2) Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii."

Pe de altă parte potrivit prevederilor art. 62 din Legea 215/2001 Primarul reprezintă unitatea administrtiv teritorială în justiție, iar Primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

În prezenta cauză, în raport de petitul privind constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu de către Statul Român, primarul în calitate de reprezentant în justiție al unității administrativ teritoriale, și- formulat apărarea iar Consiliul Local al comunei are calitatea procesuală izvorâtă din dreptul de administrare înscris în cartea funciară.

În concluzie, analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul Local și Primăria comunei prin raportare la prevederile Legii 215/2001 invocate, tribunalul a apreciat că unității administrtiv- teritoriale Comuna nu i s-a cauzat vreo vătămare procesuală în prezenta cauză, apărările fiind formulate de reprezentantul comunei (primarul) și de instituția cu atribuții de administrare (Consiliul Local al comunei), prin avocatul ales.

Cu privire la fondul cauzei, pelanții Consiliul Local si Primăria au invocat faptul ca imobilul in litigiu nu ar fi fost proprietatea al II-lea al României.

Nici această critică nu poate fi primită.

Imobilul litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 38/27.05.1948, imobilul fiind menționat în inventarul redat în Decizia Consiliului de Miniștri nr. 905/1948 la pct. V și VI la (filele 208, 209-216 dosar fond 2844/2002 al Judecătoriei Reghin.

Decretul nr. 38/1948- pentru intrarea în proprietatea Statului a bunurilor fostului și a fostei familii, amintește în art. 2 de "bunurile coroanei" și "bunurile proprietatea fostului rege" - fila 208 dosar 2844/2002 al Judecătoriei Reghin ).

Din cuprinsul înscrierilor din cartea funciară CF 3387 nr. top 5218/2 (fila 132 dosar) reiese că imobilul în litigiu era proprietatea privată a (înscriere efectuată în anul 1927). Ulterior imobilul a trecut în proprietatea (înscrierea de la 2 din cartea funciară), iar în anul 1936 imobilul s-a transmis în proprietatea (înscrierea de la 3 din cartea funciară). Construcțiile în litigiu au fost edificate în anul 1939.

Înscrierile ulterioare redate în limba maghiară în cuprinsul cărții funciare au fost traduse de reclamantul intimat (filele 199-200 dosar apel 5948/2007). Aceste înscrieri nu prezintă relevanță în cauză întrucât au fost urmate de înscrierea dreptului de proprietate a Statului Român, cu drept de administrare Consiliul Local - poziția B 11- înscrierea fiind din anul 1976.

Înscrierea în cartea funciară dreptului de proprietate al Statului Român s-a efectuat așadar în anul 1976 ( din cartea funciară).

În cuprinsul art. 1 din Decretul 38/1948 s-a prevăzut că: "prin efectul Legii nr. 363 din 1947 pentru constituirea Statului român, în Republica Populară Română, publicată în Monitorul Oficial nr. 300 bis din 30.12.1947, Statul român este de drept reintegrat, pe aceeași dată în deplină proprietate tuturor bunurilor ce constituieDomeniul coroaneiși celor ce erau folosite sau administrate sub denumireade casa regală."

"Art. II Toate bunurile mobile și imobile, care la data de 6.03.1945 se aflau în proprietatea fostului I, ori al altor membri ai fostei familii regale trec, pe aceeași dată, în proprietatea Statului român".

În consecință, există distincție între bunurile care constituiau Domeniul și bunurile proprietatea personală familiei regale.

Tribunalul a reținut așadar că din înscrierile de carte funciară a reieșit că bunurile imobile în litigiu au fost proprietatea personală a al II-lea al României nefiind așadar un "bun al coroanei".

Preluarea efectivă a bunului de către Statul român s- realizat în baza Legii nr. 363/1997 și a Decretului 38/1948, iar împrejurarea că preluarea bunului de către Statul Român s-a făcut de la altă persoană ( ) decât proprietarul tabular, denotă caracterul abuziv al preluării.

Aceste aspecte au reieșit cu claritate mai ales din cuprinsul " actului de donațiune" din 21 iunie 1932- (filele 106-107 dosar apel nr. 1459/2005) prin care - al României, a donat al II-lea al României, clădirea (pavilionul) și terenul de la, comuna, jud. M, iar - al II-lea al României, a acceptat donațiunea.

Imobilul în litigiu a intrat așadar în masa succesorală rămasă după defunctul al II-lea al României

Din aceste motive, tribunalul a apreciat ca nefondate susținerile apelanților Consiliul Loacal și Primăria cu referire la faptul că imobilul în litigiu nu ar fi constituit proprietatea personală al II-lea al României".

Cu privire la soluția pronunțată de prima instanță asupra petitului de constatare nevalabilității titlului statului, tribunalul a avut în vedere următoarele împrejurări ale cauzei.

Imobilul în litigiu constituit proprietatea personală a al II-lea al României, astfel nu a reieșit din niciun act al dosarului faptul că preluarea acestui imobil în individualitatea lui s-ar fi făcut contra vreunei despăgubiri juste.

Actele de preluare - Decretul nr. 38/27.05.1948 și Decizia Consiliului de Miniștri nr. 905/1948 au fost dictate de evenimentele istorice din acea vreme care au condus la schimbarea regimului politic, nefiind așadar în prezența vreunei naționalizări sau exproprieri pentru motive de utilitate publică.

Toate aceste împrejurări conduc la concluzia unei preluări imobilului în litigiu care s-a realizat în mod abuziv, fără titlu valabil și astfel, pe cale de consecință, actele de înstrăinare ulterioare, făcute de către Statul Român, sunt lovite de nulitate.

B - credință de care se prevalează apelanta - nu poate paraliza sancțiunea nulității absolute a actelor prin care aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.

Apelanta - Tg. Mad obândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor în temeiul art. 20 din Legea 15/1990, (poziția B 15 din CF 3387 ).

Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea 15/1999 "Regia Autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniu său. Bunurile din patrimonial societății sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu - art. 20 alin. 2 Legea 15/1990. Prin urmare, un drept de administrare cu privire la bun, s-a transformat în temeiul Legii 15/1990 în drept de proprietate.

Statul R s- comportat așadar că un proprietar, cunoscând modalitatea în care imobilele au fost preluate de Stat înainte de anii 1990.

Din aceste motive tribunalul apreciază că în cauză principiul "resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis" produce efecte juridice directe.

Cauza nu se află în prezența unui act translativ de proprietate cu titlu oneros, astfel încât buna - credință subdobânditorului - sau principiul erorii comune creatoare de drept să paralizeze principiul enunțat mai sus.

Tribunalul a apreciat că nu poate fi primită susținerea apelantei C - referitoare la inadmisibilitatea prezentei acțiuni ca urmare a faptului că reclamantul trebuie să urmeze procedura Legii 10/2001, întrucât procedura specială prevăzută de Legea 10/2001 chiar dacă fost urmată de reclamant, s- dovedit a fi ineficientă din cauza pasivității instituțiilor chemate să soluționeze notificarea

În aceste condiții Tribunalul a constatat că se impune repararea privării de proprietatea bunului, în concordanță cu prevederile art. 44 din Constituția României și cu art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului coroborat cu art. 20 din Constituția României.

Nu s- putut reține nici inadmisibilitatea prezentei acțiuni (respectiv a primului petit al cererii) prin raportare la art. 111 Cod procedură civilă, invocată de aceeași apelantă, întrucât din cuprinsul întregii cereri de chemare în judecată reiese că finalitatea urmărită de reclamant a fost de a "condamna" părțile la recunoașterea titlului de proprietate al persoanei de la care Statul Român a preluat imobilul în mod abuziv. Prin urmare părțile se află în prezența unei acțiuni în realizarea dreptului.

Cu privire la fondul cauzei, apelanta - a mai susținut că prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată reclamantul ar fi urmărit un "scop ilicit".

O astfel de critică nu poate fi primită, accesul liber la justiție dă dreptul oricărei persoane că se adreseze unei instanțe de judecată, fiind la latitudinea părții modul în care înțelege să își susțină cauza.

Nu se poate reține nici critica apelantei - privind încălcarea dreptului la apărare. Toate părțile procesuale au avut în primă instanță posibilitatea de a-și formula și susține poziția procesuală adoptată.

Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat criticile aduse de apelanții Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Tg. M, - - Tg. M, Primăria Comunei și Consiliul Local al comunei, ca nefondate, motiv pentru care în temeiul art. 296 Cod procedură civilă apelurile declarate în cauză au fost respinse.

Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recursuri Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Tg. M, - - Tg. M, Primăria Comunei și Consiliul Local al comunei.

Prin recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva -Direcția Silvică Tg.M a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a încheierii atacate, precum și a sentinței civile nr.491 din 25.04.2007, pronunțată de Judecătoria Reghin.

În motivarea recursului, arată că, onsideră că toate argumentele instanței de apel, pentru respingerea excepției de necompetență sunt nelegale și neîntemeiate, având în vedere că primul petit al precizării cererii de chemare în judecată, îl constituie constatarea caracterului abuziv și nelegal a trecerii în patrimoniul Statului Român a Complexului, nu se poate aprecia că nu are importanță valoarea, în determinarea competenței.

De asemenea, consideră că, este nelegală aprecierea instanței, pentru petitele 2 și 3 ale cererii reclamantului, privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al Statului Român și a tuturor actelor juridice de înstrăinare, fiind accesorii față de primul, numai datorită numerotării lor.

Astfel, petitele reclamantului se referă la imobile ce depășesc limita de 500.000 lei, deci, soluționarea acestora nu este de competența primei instanțe, respectiv a Judecătoriei Reghin, amintind în acest context practica judecătorească, sentința civilă nr.107 din 27 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Totodată arată că imobilele din litigiu (construcții și terenuri) nu se aflau în proprietatea lui al II-lea la data preluării de către statul român. La data semnării dictatului de la Viena din 30.08 1940, de Nord a fost predat Ungariei și comuna pe teritoriul căreia se află ul, deci bunurile familiei regale-imobilele în litigiu - au fost preluate în proprietatea statului.

De asemenea amintește că la data de 06.09.1940 al II-lea a abdicat și a părăsit România.

După terminarea celui de-al II-lea război mondial și redobândirea ui de Nord, prin tratatul de la din 1945, Statul Român intră în proprietatea imobilelor preluate de statul. Astfel că, imobilele familiei regale aflate în litigiu nu se mai aflau în proprietatea regelui al II-lea. În acest sens este nejustificată reținerea instanței" că preluarea bunului de către Statul Român s-a făcut de la o altă persoană (regele ) decât proprietarul tabular, dovadă caracterul abuziv al preluării".

Imobilele în litigiu se aflau în proprietatea fostului rege I și a familiei regale la data preluării prin.nr.38/1948, care la acea era încă în viață. Astfel, în concluzie arată că reclamantul nu poate fi îndreptățit să revendice acest imobil.

În drept, au fost invocate prev. art.304 pct.3 și 9, art.312 Cod procedură civilă.

Prin recursul declarat de - - s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanțelor competente material, în primă instanță, prin efectul disjungerii acțiunii.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului - -, declarat împotriva sentinței civile nr.491/25.04.2007 a Judecătoriei Reghin, schimbarea în tot a sentinței și, pe cale de consecință, în principal, respingerea acțiunii promovată de reclamantul intimat, ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale a reclamantului și lipsei capacității procesuale a reclamantului, respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantul intimat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Nelegalitatea deciziei recurate este relevată prin prisma următoarelor argumente:

1. Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de disp. art. 304 pct. 3 Cod proc. civ. - hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Referitor la competența materială a Tribunalului Mureș - Secția civilă, analizat și soluționat acțiunea reclamantului-intimat ca fiind una în revendicare, de drept comun.

Deși tribunalul a reținut că prezenta cauză nu se soluționează pe temeiul Legii nr. 10/2001 și că definitoriu pentru stabilirea competenței materiale a instanței este momentul înregistrării cererii ( 10 alin.7, 4 din Decizie). Astfel, după prețuirea reclamantului-intimat, imobilul în litigiu - construcții și 40.627 mp aferent - valorează peste 400.000 EUR, cuantum care, potrivit disp. art. 2 alin. l pct. b Cod proc. civ. atrăgea competența materială în primă instanță a tribunalului.

Au fost invocate, prev. art.316 rap. la art.298 și art.274 alin.1 Cod procedură civilă.

Prin recursul Primăriei comunei și Consiliului Local al comunei, se solicită admiterea recursului, casarea integrală a deciziei recurate și a sentinței civile nr.491/25.04.2007 a Judecătoriei Reghin, remiterea cauzei spre rejudecare ca primă instanță Tribunalului Mureș, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond respingerea acțiunii formulată de reclamantul.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea reclamantului al României (de ) s-a solicitat a se constata:

1. - caracterul abuziv i nelegal al trecerii n patrimoniul Statului rom n a imobilului "Complexul "- compus din construc ii si teren forestier de 40.627 mp. (parcul castelului de toare ), a cum sunt descrise n Monitorul Oficial nr.121 din 27 mai 1948 i Monitorul Oficial nr.l 40 din 19 iunie 1948: Cap. V - Cl diri rurale: 6 corpuri cu un total de 23 de camere (castelul ), Cap. VI - Case de toare: un corp cu un total de 12 camere, inclusiv parcul de 4 ha. situate n comuna i Cap. IX -: 4,05 ha situat in comuna ) fost proprietate a AL II- AL ROM NIEI situat n comuna, jud. M, a cum figureaz n procesul verbal din 10 februarie 1949 ncheiat intre Ministerul Afacerilor Interne i Ministerul Silviculturii.

2. - nulitatea absolut a titlului de proprietate al Statului rom n dob ndit n baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1948 i Deciziei Consiliului de Mini tri nr.905/19 iunie 1948 asupra imobilului n litigiu;

3. - nulitatea absolut a tuturor actelor juridice de nstr inare privitoare la imobilul n litigiu, respectiv:

- titlul de proprietate al intimatei- te - - - TG. M, ob inut prin act juridic de nstr inare n cadrul procesului de privatizare:

Ordinul nr.154/26.04.1991-(cu referire la lista anex, pct.5 - Complexul, comuna ( ne ti, jud. M) emis de Ministerul Comer ului i Turismului,

nr.HG1041/1990(emis ăîn baza Legii nr.15/1990) i a listei anex, poz. 8 (Complexul, inclusiv mijloace fixe i obiectele de inventar aferente) asupra construc iei men ionat n 3387. -15;

ertificatul nr. 3688/2003emis de. referitor la construc iile de inute de intimata- REGIA NA IONAL A DURILOR- DIREC IA SILVIC M pe terenul de 40.627 mp administrat de Consiliul locai men ionate n 3387. lb ne ti-16, respectiv un sediu de brigad silvic, parter i etaj, s=189 mp (C 1), un hexagon s =22 mp (C 2), una magazie s =14 mp (C 3), un garaj s =24 m (C 4), un garaj s =24 mp (C 5);

4. - se dispună radierea din Cartea Funciar nr. 3387 comunei - jud. Mam en iunilor privitoare la eviden ierea propriet ăților intimatelor - te - - -TG. M i REGIA NA IONAL A DURILOR-DIREC IA SILVIC M, întemeindu-și acțiunea pe disp. art. 46 din Legea nr.10/2001, art.6 din Legea nr.213/1998 și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, amendată de Protocolul 11, art.1din Primul Protocol Adițional la Convenție.

Prin precizarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat:

- să se constate caracterul abuziv și nelegal al trecerii în patrimoniul Statului român a imobilului "Complexul " - compus din construcții și teren forestier de 40.627 mp (Parcul castelului de vânătoare ) așa cum sunt descrise în Monitorul Oficial nr.121 din 27 mai 1948 și Monitorul Oficial nr.140 din 19 iunie 1948: Cap.V - Clădiri rurale: 6 corpuri cu un total de 23 de camere, inclusiv (ul ) Cap.VI - Case de vânătoare: un corp cu un total de 12 camere, inclusiv parcul de 4 ha situat în comuna și Cap.IX - -: 4,05 ha situat în comuna ) fostă proprietate a AL II - AL ROMÂNIEI situat în comuna jud.M așa cum figurează în procesul verbal din 10 februarie 1949 încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Silviculturii.

- să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului român dobândit în baza Decretului nr.38 din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr.905/19 iunie 1948 asupra imobilului în litigiu.

- să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor juridice de înstrăinare privitoare la imobilul în litigiu, respectiv:

Titlul de proprietate al intimatei-pârâte - - Tg.M obținut prin act juridic de înstrăinare în cadrul procesului de privatizare:

Ordinul nr. 154/26.04.1991 (cu referire la lista anexă pct.5 - Complexul, comuna jud.M) emis de Ministerul Comerțului și Turismului).

HG nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a listei anexă. poz.8 (Complexul, inclusiv mijloace fixe și obiectele de inventar aferente) asupra construcției menționată în CF 3387 com. - 15;

Certificatul nr.3688/2003 emis de com. referitor la construcțiile deținute de intimata-pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR DIRECȚIA SILVICĂ M pe terenul de 40.627 mp administrat de Consiliul local menționate în CF 3387 com. B-16, respectiv un sediu de brigadă silvică, parter și etaj, s= 189 mp (CI), un hexagon s= 22 mp (C2), una magazie s=14 mp (C3), un garaj s = 24 (C4), un garaj s = 24 mp (C5).

- să se dispună radierea din Cartea funciară nr.3387 a comunei -jud.M a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților intimatelor - pârâte - - - TG.M și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - DIRECȚIA SILVICĂ

Temeiul juridic îl constituie procedura specială reglementată de art.46 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere capetele de cereri ale acțiunii formulate de reclamant, atât prin cererea inițială cât și prin precizarea acțiunii, delimitarea competenței de primă instanță între tribunal și judecătorie se face după criteriul valorii obiectului litigiului.

În legătură cu acest criteriu de determinare a competenței materiale au fost recunoscute ca valoare a obiectului litigiului, ce este stabilită de reclamant prin "cererea de chemare în judecată", potrivit art.112 pct.3 Cod procedură civilă și al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei este de competența de soluționare a tribunalului ca instanță de fond și nu a judecătoriei.

În litigiul de față prețuirea reclamantului pentru imobilul în litigiu - construcții și terenul aferent de 40.627 mp, valorează peste 400.000 euro, cuantum care, potrivit disp.art.2 alin.1 pct.b Cod procedură civilă atrage competența materială în primă instanță a tribunalului.

Având în vedere dispozițiile invocate și față de prev. art.316 rap. la art.298 Cod procedură civilă, privind dispozițiile de procedură privind judecarea în primă instanță în funcție de determinarea competenței materiale de soluționare, Curtea, va admite recursurile declarate de pârâți și va casa integral hotărârile atacate și, în consecință va dispune trimiterea spre soluționare, ca instanță de fond, la Tribunalul Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursurile declarat de declarate de pârâții Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcția Silvică Tg-M, cu sediul în Tg-M, str. - nr.6, - -, cu sediul în Tg-M, P-ța - nr. 28-30 și Primăria comunei și Consiliul local al comunei, județul M, împotriva deciziei civile nr. 319 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- și în consecință:

Casează integral decizia civilă nr.319/31.10.2008 a Tribunalului Mureș precum și sentința civilă nr.491/25.04.2007 pronunțată de Judecătoria Reghin și, în consecință, dispune trimiterea la Tribunalul Mureș, ca instanță de fond.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat	Judecător,	Judecător,
Grefier,

Red.AV

Tehnored.CC/3 exp.

28.07.2009

Jd.fd.

Jd.fd. CB

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil: