Anulare act. Decizia 1394/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1394/
Ședința publică din 29 septembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în T, str.- - -.II.7, jud.H, împotriva sentinței civile nr.1147 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților, acestea nefiind citate.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 16 septembrie 2008 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru data de 23 septembrie 2008 și apoi pentru astăzi, 29 septembrie 2008.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Tg-M, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr.28 din 17 septembrie 2007 emisă de vicepreședintele Curții de Apel Tg-M, prin care a fost aplicată sancțiunea excluderii din profesia de grefier-informatician, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev.de art.84 alin.1 lit.i și 84 alin.1 lit.k din Lege anr.567/2004.
Reclamantul a invocat în principal, tardivitatea emiterii deciziei contestate și în subsidiar, netemeinicia acesteia.
Prin sentința civilă nr.2920 din 21 noiembrie 2007, Tribunalul Harghitaa respins excepția tardivității emiterii deciziei sus arătate și a respins acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, recurs soluționat prin decizia civilă nr.377/R/8 aprilie 2004 Curții de Apel Tg-
Prin decizia arătat recursul reclamantului a fost admis, hotărârea pronunțată de tribunal a fost casată integral iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond.
Motivul principal al sancțiunii casării hotărârii atacate l-a constituit pe de o parte, nemotivarea soluției de respingere a excepției tardivității, iar pe de altă parte, neanalizarea criticilor formulate de reclamant cu privire la inexistența unora dintre fapte, modalitatea de efectuare a cercetării prealabile precum și sancțiunile afirmativ aplicate anterior.
Prin sentința civilă nr.1147 din 11 iunie 2008, Tribunalul Harghita, în rejudecare, a respins excepția tardivității emiterii deciziei nr.28 din 17 septembrie 2007; a respins capătul de cerere privind suspendarea măsurii de eliberare din funcție a reclamantului, până la soluționarea contestației; a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Tg-
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr.28 din 17 septembrie 2007 reclamantul a fost sancționat disciplinar cu excluderea din profesie, potrivit dispozițiilor Legii 567/2004. În decizia de sancționare sunt menționate abaterile disciplinare săvârșite precum și împrejurarea că reclamantul a mai fost sancționat anterior pentru neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu pe linie informatică.
Sancțiunea disciplinară a avut la bază actul de constatare întocmit de către judecătorul delegat precum și completarea făcută de acesta la data de 6 septembrie 2007.
Potrivit art.89 din Legea nr.567/2004, sancțiunile disciplinare se aplică în 30 de zile de la data înregistrării actului de constatare la cabinetul conducătorului instanței sau la parchetul competent să aplice sancțiunea.
Instanța a mai apreciat că este întemeiat și perfect justificat dreptul unității de a efectua o cercetare disciplinară suplimentară față de cea inițială. O astfel de cercetare poate avea și efecte pozitive asupra salariatului în alegerea și dozarea sancțiunii.
În speță, s-a reținut, că cercetarea suplimentară a fost efectuată cu respectarea art.89 din Legea nr.567/2004 nefiind depășit termenul de un an de la săvârșirea abaterii disciplinare.
Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare invocată de reclamant.
Cu referire la suspendarea măsurii de eliberare din funcție instanța a făcut aplicarea disp.rt.89 pct.5 din legea nr.567/2004 potrivit cărora măsura suspendării poate fi dispusă de instanță la cererea contestatorului. Având în vedere caracterul supletiv al acestei norme instanța a apreciat asupra abaterilor disciplinare reținute, circumstanțele în care au fost comise, consecințele pe care le au aceste abateri asupra activității unității angajatoare și, în acest context, a respins această solicitare.
Mai mult, temeiul legal invocat de reclamant are în vedere situația suspendării din funcție pe perioada efectuării cercetării disciplinare, ori, reclamantul solicită suspendarea unei sancțiuni disciplinare deja aplicate.
Cu referire la fondul cauzei, instanța a reținut că abaterile disciplinare au fost descrise prin decizia atacată și de asemenea au fost indicate și temeiurile de drept în baza cărora a fost aplicată sancțiunea.
Se mai reține că reclamantul nu a dovedit în vreun fel că ar fi informat conducerea Tribunalului Harghita despre problemele apărute în exploatarea aplicațiilor informatice, acționând în maniera care a dus la sancționarea sa disciplinară.
Aprecierile reclamantului potrivit cărora ar fi fost sancționat și pentru fapte săvârșite în 2005, fapte pentru care i se aplicase deja sancțiunea "avertismentului", au fost înlăturate de instanță cu motivarea că prin însăși actul de constatare se face precizarea că abaterile imputate săvârșite în anul 2004 și 2005 nu pot face obiectul cercetării.
Cu referire la dozarea sancțiunii instanța a reținut că unitatea angajatoare a făcut aplicare art.266 Codul muncii și în acest context a avut în vedere decizia anterioară aplicată reclamantului, respectiv decizia nr.3/2005 prin care acesta a mai fost sancționat.
Cu referire la participarea la cursurile de formare profesională instanța de fond a reținut că aceasta este o obligație și nu un drept al reclamantului și ca atare acesta nu a făcut dovada că a participat cel puțin odată pe an la aceste cursuri.
Instanța a mai avut în vedre și modul în care reclamantul și-a formulat apărările în sensul că acesta a tratat cu superficialitate aspectele reținute rezumându-se la a aprecia în unele situații că o faptă nu a avut loc la data indicată în raportul de cercetare prealabilă. În aceiași manieră reclamantul a minimalizat efectele faptelor sale asupra bunei funcționări a sistemului informatic de la Judecătoriile T și În acest sens, instanța de fond a apreciat ca relevante aspectele reținute în referatul informaticianului șef al Tribunalului Harghita, referat care evidențiază gravitatea faptelor reclamantului cum ar fi, blocarea temporară a sistemului informatic al Judecătoriilor T și G, cu repercusiuni grave asupra întregii activități a acestor instituții.
Apreciind asupra celor de mai sus, tribunalul s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, invocând în esență aspecte legate de excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare și aspecte privitoare la fondul cauzei.
Cu referire la tardivitatea emiterii deciziei de sancționare recurentul a invocat prevederile art.89 alin.1 din Legea nr.567/2004. În acest sens a arătat că excepția a fost greșit soluționată de instanță întrucât actul de constatare a fost înregistrat sub nr.2470 din 3 august 2007 la Curtea de Apel Tg- În opinia recurentului termenul pentru emiterea deciziei de sancționare a început să curgă de la această dată astfel că emiterea deciziei la 17 septembrie 2007 este tardivă.
În același context se arată că cercetarea disciplinară suplimentară putea fi efectuată însă înlăuntrul termenului de 30 de zile.
termenului de 30 de zile începe de la data la care vicepreședintele Curții de Apel Tg-M a luat la cunoștință de abaterile săvârșite de reclamant, respectiv data de 3 august 2007, și nu de la data înregistrării completării la actul de constatare, respectiv 14 septembrie 2007.
Recurentul a arătat că nu există nicio dispoziție legală care să prelungească acest termen astfel că opinia primei instanțe este absolut greșită.
Invocarea termenului de un an de la data săvârșirii faptei de către prima instanță nu are nicio relevanță întrucât acest termen nu poate constitui un al doilea termen în care decizia putea fi emisă. Legea nr.567/2004 reglementează două categorii de termene, unul pentru constatarea și sancționarea abaterilor care este de un an și se calculează de la săvârșirea abaterilor și unul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii. Acest termen curge de la data constatării faptei.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că fapta săvârșită în luna august 2006, respectiv încercarea de a schimba codul d e administrare a aplicației Ecris la Judecătoria Toplița nu putea să facă obiectul cercetării sau aplicării vreunei sancțiuni pentru că a fost săvârșită cu un an anterior emiterii deciziei de sancționare.
Cu referire la neparticiparea la cursuri de pregătire profesională recurentul a arătat că a dovedit imposibilitatea fortuită de a participa la aceste cursuri prin depunerea de certificat medical. Data ulterioară cuprinsă în certificatul de concediu medical rezultă din aceea că nu s-a prezentat la medic din primele simptome ale bolii ci doar în momentul în care acestea s-au agravat, iar durata concediului medical dovedește gravitatea afecțiunii menționată în cele două certificate.
Cu referire la faptele săvârșite în ianuarie 2007 privind schimbarea adresei de rețea a serverului Judecătoriei Gheorgheni precum și încercarea de a corecta o inadvertență a programului accesând codul sursă a aplicației Ecris la data de 13 iunie 2007 recurentul a apreciat că aceste abateri nu justificau aplicarea unei sancțiuni maxime întrucât nu au afectat activitatea de bază a instanțelor. Mai mult, în completarea la actul de constatare se menționează expres că activitatea Judecătoriei Gheorgheni nu a fost afectată negativ prin fapta din luna ianuarie 2007.
Intimata, Curtea de Apel Tg. M, a formulat concluzii scrise solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.
În esență intimata a arătat că decizia atacată a fost emisă în termenul legal, termen a cărui natură juridică este, potrivit doctrinei și practicii judiciare un termen de prescripție și nu de decădere. Ca atare acest termen este supus suspendării sau întreruperii. În speță suspendarea termenului a operat până la data de 3 septembrie 2007. În acest context excepția tardivității emiterii deciziei nu poate fi primită.
Referitor la aceeași excepție intimata a mai arătat că potrivit art.89 alin. 1 din Legea 567/2004 actul de constatare se înregistrează la cabinetul președintelui ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Astfel că și din acest punct de vedere momentul începerii curgerii termenului de emitere al deciziei poate fi apreciat numai prin raportare la data concretă în care acest act a fost găsit respectiv data de 3 septembrie 2007 dată la care actul se afla în mapa sedințelor colegiului de conducere.
Cu referire la legalitatea cercetării prealabile intimata a invocat împrejurarea că actul de constatare inițial era deficitar sub aspectul datelor cu caracter tehnic mai exact a aspectelor da natură informatică de specialitate. S-a apreciat astfel că la data de 14 septembrie 2007 cercetarea disciplinară a fost epuizată. Susținerile recurentului privitoare la necitarea sa în cadrul completării cercetării disciplinare nu pot fi primite întrucât din analiza dispozițiilor art.87 alin.5 din Legea 567/2004 rezultă împrejurarea că cercetarea disciplinară prealabilă cuprinde două faze distincte: citarea și ascultarea persoanei în cauză și respectiv verificarea apărărilor acesteia. În această a doua fază citarea nu mai este obligatorie mai ales că în cauză s- solicitat punctul de vedere al informaticianului șef al Tribunalului Harghita prin raportare la apărările recurentului reclamant privind unele detalii de natură tehnică.
Pe fondul cauzei intimata a arătat, în esență, că, raportat la conduita recurentului reclamant în exercitarea atribuțiilor de serviciu sancțiunea aplicată este temeinică.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția tardivității emiterii deciziei nr. 28 din 17 septembrie 2007:
Modalitatea de soluționarea a acestei excepții de către instanța de fond este corectă însă argumentele reținute nu sunt în totalitate pertinente. În acest sens criticile recurentului sunt întemeiate cu referire la termenele prevăzute de art. 89 din Legea 567/2004 în sensul în care termenul de 30 de zile stabilit de lege vizează exclusiv termenul în care sancțiunile disciplinare pot fi aplicate, termen calculat de la data înregistrării actului de constatare la cabinetul conducătorului instanței sau parchetului termen situat înlăuntrul termenului de 1 an de la data săvârșirii abaterii. Cu alte cuvinte instanța de fond analizat excepția tardivității emiterii deciziei prin prisma termenului de 1 an calculat de la data săvârșirii abaterii disciplinare fără a înlătura susținerile reclamantului recurent privitoare la depășirea termenului de 30 zile de la data înregistrării actului de constatare.
Cu toate acestea, așa cum arătam, soluția respingerii excepției tardivității este corectă.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 89 actele de constatare privind abaterile disciplinare, în sensul Legii 567/2004, se înregistrează la cabinetul conducătorului instanței sau al parchetului competent să aplice sancțiunea.
Aceste cerințe respectiv înregistrarea actului de constatare la cabinetul conducătorului precum și cerința ca acesta să fie competent să aplice sancțiunea (președintele curții de apel art. 86 alin 2 din Legea 567/2004), nu au fost îndeplinite în cauză.
disciplinară are, prin prisma dispozițiilor Hotărârea 387/2004, caracter personal fiind rezervată președintelui instanței sau vicepreședintelui în condițiile art. 10 și respectiv art. 11 alin. 3 din Legea 567/2004. Potrivit art. 11 alin.3 vicepreședintele instanței desemnat să înlocuiască președintele instanței, exercită, în lipsa acestuia, atribuțiile prevăzute de art. 10 din lege.
Întrucât în perioada de referință mandatul președintelui Curtii de Apel Tg. Mae xpirat, au devenit incidente dispozițiile art. 11 alin.3 din Hotărârea nr.387/2005.
Delegarea sau îndeplinirea acestei atribuții de către un alt judecător înafara președintelui sau vicepreședintelui nu este posibilă prin prisma art. 89 din Legea 567/2004 coroborat cu dispozițiile art.10 și 11 din Hotărârea 387/2005 în sensul în care noțiunea de "conducătorul instanței" trebuie înțeleasă și analizată prin prisma dispozițiilor art. 4 alin.2 din aceeași lege, dispoziții potrivit cărora "conducerea instanțelor este asigurată de președinte de unul sau mai mulți vicepreședinți"
Având în vedere caracterul personal, stabilit de lege privind prerogativa disciplinară, curtea nu împărtășește punctul de vedere al reclamantului recurent potrivit căruia persoana delegată să îndeplinească atribuțiile vicepreședintelui sau președintelui putea și trebuia să dispună asupra sancțiunii disciplinare.
legat de aceste aspecte curtea va analiza momentul începerii curgerii termenului de 30 pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.
Așa cum am mai arătat actul de constatare se înregistrează la cabinetul conducătorului instanței potrivit cerinței exprese cuprinse în art. 89 din Legea 567/2004. Hotărârea 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești nu prevede în mod expres evidențierea separată a documentelor cabinetului președintelui ca atare toate documentele se înscriu în registrul de intrare ieșire a corespondenței administrative a instanței(art.18 din Hotărârea 387/2005) aflat la grefa acesteia. În aceste condiții susținerile intimatei privitoare la data înregistrării actului de constatare la cabinetul președintelui sunt întemeiate, în sensul în care dată fiind diversitatea de documente cuprinse în acest registru (cereri adresate președintelui, cereri adresate colegiului de conducere, etc.) faptic aceste documente sunt triate și depuse în mapele fiecărui compartiment care este vizat. Ca atare data înregistrării actului constatator la cabinetul președintelui nu poate fi alta decât data la care documentele înregistrate spre soluționare președintelui/vicepreședintelui sunt vizate de acesta.
Revenind la dispozițiile art. 89 din Legea 567/2004 coroborate cu data la care vicepreședintele instanței a vizat documentele trimise spre soluționare curtea apreciază că termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei de sancționare a început să curgă de la data de 3 septembrie 2008.
Nu poate fi pusă astfel în discuție nici o prelungire a acestui termen sau o derogare de la dispozițiile legale singurul aspect în divergență constituindu-l data începerii curgerii acestui termen, dată care, așa cum arătam anterior, nu se identifică cu data înregistrării în evidența administrativă generală a instanței a actului constatator.
Față de aspectele reținute curtea apreciază că sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea prevederilor art. 89 din Legea 564/2004.
Cu privire la fondul cauzei.
Recurentul a arătat prin memoriul de recurs și concluziile scrise că în sarcina sa a fost reținută săvârșirea unei abateri disciplinare în luna august 2006. Sub acest aspect atât constatarea săvârșirii acestei abateri cât si sancțiunea nu sunt legale prin prisma acelorași dispoziții înscrise în art. 89 din Legea 567/2004.
Critica recurentului nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 87 lit.I constituie abatere disciplinară și se sancționează neglijența gravă sau neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor. Din economia textului rezultă că pot fi supuse cercetării disciplinare două categorii de fapte în modalități de realizare diferite respectiv sub forma neglijenței grave (o faptă unică) sau în forma neglijențelor repetate, în această situație fiind relevant momentul în care activitatea defectuoasă a angajatului a fost întreruptă. Reclamantul recurent apreciază că, în mod distinct, a fost reținută această primă abatere în sarcina sa cu depășirea termenului impus de lege. Această apreciere nu poate fi reținută întrucât așa cum am mai arătat dispoziția legală temei al aplicării sancțiunii vizează situația în care în mod repetat angajatul manifestă neglijență în îndeplinirea obligațiilor cuprinse în fișa postului.
Un alt argument în sensul celor de mai sus îl constituie împrejurarea că reclamantului i-a fost aplicată o singură sancțiune atât pentru prima abatere cât și pentru abaterile disciplinare săvârșite în lunile ianuarie și iunie 2007.
O altă critică a recurentului reclamant are în vedere dozarea sancțiunii aplicate, în sensul în care, în opinia sa, raportat la consecințele produse sancțiunea este disproporționată. Această critică nu poate fi reținută întrucât, așa cum arătam, în sarcina reclamantului recurent au fost reținuteneglijențe repetate
în rezolvarea lucrărilor și nicidecum o faptă sau fapte distincte, constând în neglijență gravă, respectiv cele sancționate de art. 84 alin.1 teza I din Legea 567/2004.
Cu referire la participarea la cursurile de pregătire profesională, criticile recurentului au în vedere raționamente logice în sensul în care, data eliberării certificatului medical nu coincide cu primele simptome ale bolii, însă aceste argumente nu sunt de natură a înlătura răspunderea reclamantului.
Așa cum a reținut prima instanță, participarea la cursurile de specialitate nu este un drept ci o obligație legală. Reclamantul recurent s-a rezumat a invoca un eveniment fortuit apărut anterior perioadei de desfășurare a cursurilor însă cu referire la aceste aspecte nu a făcut nici o dovadă certificatul medical fiind singura probă în acest sens.
Așa cum s-a mai arătat acest certificat medical vizează perioada 22.01.2007-31.01.2007 iar cursurile de pregătire profesională au început la data de 19.01.2007. Este greu de acceptat raționamentul reclamantului în contextul obiectiv al cauzei, fără probe certe în acest sens, respectiv că boala a debutat anterior datei de 19.01.2007 într-o formă în care l-a pus în imposibilitate de a se prezenta la curs însă nu a fost o formă atât de gravă care să-l determine să efectueze un consult medical, și mai mult "debutul" acestei afecțiuni afirmativ, s-a întins pe o perioadă de 5 zile, după care afecțiunea s-a acutizat( data prezentării la medic a fost data de 23. 01. 2007)( fila 27.28 dosar).
Instanța de fond și cea de recurs nu au pus și nu pun la îndoială veridicitatea datelor înscrise în certificatul de concediu medical însă existența abaterii disciplinare a fost analizată pentru perioada anterioară emiterii certificatelor, perioadă pentru care reclamantul recurent s-a rezumat a face afirmații fără a propune nici un mijloc de probă în dovedirea acestora.( fila 3 din decizia nr.28 din 17 septembrie 2007)
Conchizând, instanța de recurs apreciază că decizia nr. 28 din 17 septembrie 2007 este emisă în termenul prevăzut de lege fiind în egală măsură temeinică și legală. Din această perspectivă, soluția dată de prima instanță este ferită de critici.
Având în vedere cele de mai sus instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în T, str.- -, -.II, ataj I,.7, județul H, împotriva sentinței civile nr.147 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 29 septembrie 2008, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
10.12.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
