Anulare act. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SCȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.140/2008-
Ședința publică din 16 septembrie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor civile declarate de pârâta din S M,-,.5, jud. S M, de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, P-ța. - nr.3-5, jud. S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă prin mandatar din S M,-, jud. S M, cu intimații pârâți: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI S ambii cu sediile în S M, P-ța. 25 Octombrie, jud. S M, SA. S cu sediul în S M, str. -, nr.13, jud. S M, toți din S M,-, jud. S M și din,-, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1370/D din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect anulare act.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 09 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 16 septembrie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1370/D din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, a fost dmisă acțiunea civilă astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamanta prin mandatar, domiciliat în S M,-, împotriva pârâților Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - B, prin a Județului S M, Municipiul SMp rin Primar, Primarul Municipiului S M, SC SA S M, str. -, nr.13, prin mandatar, domiciliat în S M,-, în nume propriu și în calitate de soție supraviețuitoare după def. G, și în calitate de descendenți a def. G și în consecință:
S-a constatat că imobilul situat în S M,- înscris în CF nr.2883 - S M nr.top.1659 căruia în natură îi corespunde casă și curte în suprafață de 924 mp. a trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român prin naționalizare.
A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare a locuinței cu plata prețului în rate, nr.23 din 16 iulie 2002, încheiat între pârâții și SC S M și nr.11 din 14.04.2003 încheiat între pârâții, G (decedat) și SC SA S
S-a constatat că reclamanta în calitate de moștenitoare este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului înscris în CF 2883 - S M nr.top.1659, pentru cota de parte construcții și întreaga suprafață de teren, restul cotei de parte din același imobil formează proprietatea reclamantei și a soțului dobândită prin cumpărare conform contractului nr.3788/1974 - notat sub B 13,14 din CF.
A dispus Primarului Municipiului S M să emită dispoziție de restituire în natură conform celor arătate prin prezenta hotărâre.
Au fost obligați pârâții Primarul Municipiului S M, și familia (pârâții de ordin VI-IX) să plătească fiecare către reclamantă suma de 638 lei cheltuieli de judecată.
S-a respinge excepție invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Preluarea cu titlu a unui imobil de către Stat presupunea nu numai întemeierea actului administrativ de preluare pe un act normativ existent. Simpla existență a actului normativ nu conferăope legisun titlu valabil în favoarea Statului dacă nu exista concordanța dintre legea care permitea preluarea imobilului și actul administrativ de aplicare al ei, respectiv de trecere a bunului în proprietatea Statului.
Aceste principiu a fost detaliat prin art.1 la HG nr.11/1997 în sensul că prin imobil trecut în proprietatea Statului potrivit Decretului 92/1950 se înțelege imobilul naționalizat cu respectarea prevederilor art.I pct.1-5 și ale art.II din Decret, precum și cu respectarea identității dintre persoana menționată ca proprietar în listele - anexă la decret și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării. În consecință locuințele care au fost preluate de Stat cu nerespectarea prevederilor legale la data respectivă, sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia Statului iar transferul dreptului de proprietate este nul.
În practica judiciară s-a stabilit (exemplificăm în acest sens decizia civilă nr.231/1996 - - secția civilă, decizia civilă nr.5275/23.09.2004 - ÎCCJ - secția civilă și de proprietate intelectuală) că Statul a preluat imobilul fără titlu valabil, dacă bunul a fost naționalizat pe numele altei persoane decât a titularului dreptului de proprietate, întrucât naționalizarea, în baza Decretului 92/1950 s-a reglementatin personamși nuin rem.
Prin urmare, preluarea este lipsită de titlu valabil atunci când s-a făcut cu încălcarea actului normativ însuși, în speță este vorba de Decretul 92/1950 ce a stat la baza preluării imobilului din litigiu situat în S M,-, înscris în CF 2883, nr.top.1659 în natură casă, curte în suprafață de 924 mp.ce a format proprietatea soției lui cu titlu juridic cumpărare în baza contractului din 24.02.1944 înscris în CF sub B 11.
În listele anexă la decretul de naționalizare conform certificatului nr.61/19.02.1997 eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale SM( fila 7 dosar nr.3395/1997) figurează numitul decedat la 20.04.1950 și nu soția acestuia proprietară tabulară, regimul matrimonial la vremea respectivă din 24.01.1944 nefiind guvernată de prezumția comunității de bunuri consacrată mult mai târziu prin punerea în aplicare a Codului familiei.
Aplicarea prevederilor Decretului 92/1950 astfel cum a fost modificat prin Decretul 524/24.11.1955 (nepublicat) și respectiv prin nr.2586/25.11.1955 (nepublicată) se limita la ipotezele reglementate în art.I (criteriile priveau atât statutul socio-profesional al proprietarilor cât și destinația imobilelor), art.II (categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare) din decret.
Prin adresa emisă tot de către Direcția Județeană a Arhivelor Naționale S M, la solicitarea reclamantei s-a răspuns prin actul depus la fila 63 că numiții și din loc.S M,-, nu figurează în chiaburilor din S M, situație în care nu intră sub incidența art.I din decret. Independent de statutul socio-profesional al proprietarei tabulare și al soțului acesteia (casnică și tipograf) preluarea imobilului s-a realizat pe numele altei persoane decât a adevăratului proprietar, câtă vreme proprietatea asupra construcției în cotă de 1/1 a aparținut numitei și nu soțului acesteia, așa cum reflectă înscrierile din cartea funciară la care s-a făcut referire anterior.
Chiar prin Constituția din 1948 în vigoare la data aplicării Decretului 92/1950, era recunoscută și garantată proprietatea particulară conform art.8 alin.1, situație în care dispozițiile cuprinse în art.V din Decretul 92/1950 sunt neconstituționale, transferând nepermis dreptul de proprietate pentru aplicarea decretului în favoarea unui singur proprietar atunci când imobilele formau proprietatea soțului, soției sau copiilor minori, astfel că și din această perspectivă nelegalitatea decretului de naționalizare este evidentă și prin urmare tribunalul a admis acest capăt de cerere constatând că imobilul în litigiu cu datele de identificare cuprinse în dispozitivul hotărârii a trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român.
Preluarea fără titlu valabil încadrează imobilul în categoria celor prev.la art.2 alin.1 lit.i din Legea 10/2001, situația în care potrivit art.2 alin.2 din același act normativ rămâne păstrată calitatea de proprietar avută la data preluării a proprietarului deposedat abuziv, calitate transmisă moștenitorului, respectiv reclamanta.
Cercetarea valabilității titlului statului atrage calitatea procesuală pasivă a reprezentantului legal respectiv Ministerului Economiei și Finanțelor Publice B, situație în care excepția invocată este neîntemeiată, fiind astfel respinsă.
Cât privește capătul de cerere din acțiunea reclamantei și solicitarea acesteia de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr.23/16 iulie 2002 încheiat între pârâta și SC SA S M, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr.11/14.04.2003 încheiat între pârâții și G (decedat) și SC SA S M, tribunalul a reținut că preluarea fără titlu constatată prin prezenta hotărâre exclude imobilul de sub incidența Legii 112/1995 care statua că imobilele naționalizate nu pot fi vândute chiriașilor dacă statul nu are un titlu valabil.
Pârâții și în calitate de chiriași au depus cerere în condițiile Legii 112/1995 pentru achiziționarea locuințelor deținute cu chirie, fiind însă inițiată procedura în baza Legii 112/1995 de către reclamantă ca moștenitoare după proprietara tabulară, cererea de vânzare cumpărare a rămas suspendată până la finalizarea epuizării controlului judecătoresc asupra Hotărârii nr.42/13.08.1996 dată de Consiliul Județean S M - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 112/1995 prin care s-a restituit în natură cota de din imobil în favoarea petentei. Această hotărâre a fost anulată prin dec.civ.nr.1295/13 octombrie 2000 Tribunalului Satu Mare care în urma apelului exercitat în cauză de reclamanta fiind admisă calea de atac s-a schimbat în tot sentința civilă nr.8386/1998 a Judecătoriei Satu Mare, decizie care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de APEL ORADEA, conform dec.civ.nr.541/18.04.2001.
Prin noua reglementare cuprinsă în Legea 10/14.02.2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989 foștii proprietari, chiar și în situația în care cererile au fost respinse potrivit prevederilor Legii 112/1995, au avut posibilitatea să formuleze notificare în condițiile prev.de art.21 din actul normativ evocat până cel târziu la data de 14.02.2002.
Imobilele care în urma procedurilor inițiate în baza acestui act normativ, nu se restituiau persoanelor îndreptățite puteau fi vândute chiriașilor de către unitatea deținătoare conform art.43 alin.1-3 din Legea 10/2001.
La încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare nr.23/16.07.2002 respectiv nr.11/14.04.2003 au fost avute în vedere atât disp.Legii 112/1995 cât și a Legii 10/2001 așa cum rezultă din conținutul celor două convenții.
În raport de data încheierii celor două contracte situate după 14.02.2001 când a intrat în vigoare Legea 10/2001, este evident că nu le erau aplicabile disp.art.46 din Legea 10/2001 care prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescria în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, termen ce a fost prorogat ulterior, iar acțiunile puteau fi introduse cel târziu până la data de 14.08.2002.
În aceste condiții legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct situația juridică a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii după data de 14.02.2001, stabilind prin art.III Titlul I din Legea nr.247/22.07.2005 că "actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuințe, încheiate după 14.02.2001, cu nerespectarea interdicției prevăzute de art.44 din OUG nr.40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuință, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.241/2001 cu modificările ulterioare, și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art.46 alin.1 din Legea 10/2001 republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului Titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului".
În forma inițială a Legii 10/2001 art.46 alin.1 text cu valoare de principiu, pentru toate actele de înstrăinare sau privatizare stabilea că "actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legii, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării", același conținut al textului prin republicarea Legii 10/2001 după apariția Legii 247/2005 îl regăsim sub art.45 alin.1.
Din conținutul celor două texte de lege, rezultă că valabilitatea contractelor respectiv a acelor acte juridice de înstrăinare ce au ca obiect imobilele cuprinse sub sfera de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, sunt valabile dacă au fost respectate legile în vigoare la data înstrăinării.
Imobilele ce cad sub incidența Legii 10/2001 au fost indisponibilizate de la orice tranzacție sau grevare în mod expres prin disp.art.21 alin.5 din Legea 10/2001 republicată (text introdus prin Legea 247/2005) fiind sancționată cu nulitatea absolută, până la soluționarea procedurilor administrativ, și după caz, judiciare, generate de punerea în aplicare a legii, orice înstrăinare, concesionare respectiv transmiterea dreptului de proprietate sau numai a unuia dintre atributele acestuia.
În vigoare însă la data încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare erau disp.art.44 din OUG 40/1999 care interzicea în mod expres, sub sancțiunea nulității absolute, transferul dreptului de proprietate sau a folosinței pentru bunurile imobile (terenuri și construcții cu destinație de locuință) care fac obiectul unei încunoștințării scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate formulate de persoanele fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri. Norma de drept din cuprinsul disp.art.44 al OUG 40/1999 este similară cu prevederile art.21 alin.5 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
Pentru aplicarea art. III din Legea 247/2005 (a cărui constituționalitate s-a stabilit prin decizia nr.48/16.01.2007) sunt necesare a fi îndeplinite două condiții esențiale legate de data încheierii actului juridic de înstrăinare, respectiv acele acte juridice încheiate după data de 14.02.2001 și nerespectarea interdicției cuprinsă în art.44 din OUG 40/1999 la care se mai adaugă și neexercitarea controlului judiciar asupra acestor acte în condițiile art.45 alin.1 din Legea 10/2001 republicată. Termenul special cuprins în partea finală a textului nu prezintă relevanță în cauză fiind îndeplinit, acțiunea a fost promovată la 20.09.2004, anterioritatea acesteia însă nu înlătură aplicarea textului, dimpotrivă consolidează juridic prin dispozițiile de drept substanțial invocate, legalitatea demersului judiciar inițiat.
În aceste condiții, în mod nelegal unitatea deținătoare și cu nerespectarea interdicției prev.de art.44 din OUG 40/1999 a încheiat cu pârâții persoane fizice contractele de vânzare-cumpărare, care nu pot fi salvate prin reținerea bunei credințe întemeiată pe principiul validității aparenței de drept. interdicției prev.de art.44 din OUG 40/1999 înlătură buna credință invocată de pârâți, cu atât mai mult cu cât diligențele depuse pentru obținerea unor informații legate de situația juridică a imobilelor sunt ulterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, iar buna credință pentru toate părțile trebuie să fie lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă celui care o invocă.
Păstrarea contractelor nu este posibilă nici prin aplicarea principiului aparentei de drept recunoscut de practica judiciară și doctrina și care produce efecte numai în caz de eroare publica asupra calității de proprietar a înstrăinătorului ( în speță statul prin unitatea deținătoare) și când nimic nu se poate imputa subdobânditorului, victima și el al erorii. Deopotrivă părțile contractante inclusiv unitatea specializata au avut cunoștință cel puțin de inițierea procedurii în baza Lg.112/1995 și devreme ce s-a stabilit prin dec. civ. nr. 471/A/2005 a Curții de APEL ORADEA existenta notificării, bunurile obiect al legilor de reparație sunt indisponibilizate, până la finalizarea procedurii administrative și după caz, judiciare.
Prin urmare existența notificării la data de 16 mai 2001 cărei valabilitate a fost stabilită definitiv și irevocabilă prin dec.civ.nr.471/A/2005 a Curții de APEL ORADEA, excludea de la orice tranzacție imobilele supuse procedurii de restituire în baza Legii 10/2001, fiind astfel îndeplinite condițiile impuse de art.44 din OUG 40/1999 și art.45 alin.1 (art.46 alin.1) din Legea 10/2001,efectele notificării se socotesc de la data depunerii acesteia și nu de la data pronunțării deciziei în cauză.
Fiind vorba de o nulitate expres prevăzută de lege și de un imobil pentru care statul nu avea un titlu valabil, înlăturarea sancțiunii și salvarea actului juridic de înstrăinare pe temeiul bunei credințe și a principiului aparentei de drept nu pot fi primite.
Întemeiat pe aceste considerente și apreciind că buna credință nu poate fi reținută întrucât contractele au fost încheiate cu nesocotirea unor dispozițiile legale imperative (art.44 din OUG 40/1999), valabilitatea contractelor fiind condiționată de lipsa oricărui demers a fostului proprietar sau a moștenitorului acestuia, cu scopul de a obține redobândirea dreptului de proprietate, tribunalul a admis și acest capăt de cerere, constatând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr.23/16.07.2002 respectiv 11/14.04.2003.
Cât privește constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului în calitate de moștenitor și în condițiile art.3 și 4 raportat la art.9 din Legea 10/2001, tribunalul a reținut că prin probele administrate reclamanta a făcut dovada proprietății imobilului ce a aparținut antecesoarei sale căsătorită cu, conform înscrierilor din CF 2883 S M, nr.top.1659 de sub B 11, cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 24.02.1944 cu proprietarii tabulari de sub B 7-8 din aceeași carte funciară, motive pentru care a fost recunoscuta și aceasta calitatea care îi conferă dreptul de a accede la măsurile reparatorii prevăzute de lege, prioritară fiind restituirea în natură așa cum a stabilit în mod constant și jurisprudența europeană și cum prevăd chiar dispozițiile Legii 10/2001 prin art.1 al.1, art.9.
Date fiind modificările aduse drepturilor tabulare întrucât la data de 7.01.1975 s-a notat trecerea imobilului în proprietatea Statului în baza Decretului 92/1950 sub B 12, iar în 1974 Statul a vândut reclamantei și respectiv soțului acesteia cota de parte din casa înscrisă pe parcela cu nr.top.1659, conform evidențelor de publicitate imobiliară de sub B 13-14, în discuție rămâne numai cota de parte și terenul înscris în cartea funciara la data deposedării.
Din actele de preluare, încheiate cu ocazia punerii în aplicare a Decretului de naționalizare respectiv procesul verbal din 31.12.1951 cu schițele aferente și fișa individuală a mijloacelor fixe (înscrisuri îndosariate la filele 268-272 vol. I) rezultă că suprafața construită a imobilului era la data preluării de 525 mp. din care așa cum s-a arătat anterior a fost cumpărată în anul 1971, condiții în care se impune restituirea în natură a cotei de și a întregii suprafețe de teren (924 mp.) înscrisă în cartea funciară la nr.top.1659 din CF 2883 S
Întrucât nu s-a făcut dovada că transformările survenite la imobil, în raport cu forma inițială reprezintă noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, disp.art.19 alin.1 din Legea 10/2001 nu au putut fi reținute în cauză, nici una din părți neînțelegând să efectueze o expertiză în construcții pentru a se determina dacă sunt îmbunătățiri funcționale sau transformări esențiale a structurii inițiale a imobilului, coroborat cu constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare prin prezenta hotărâre, în beneficiul moștenitorului fostului proprietar ținând seama de principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu poate fi dispusă decât obligarea primarului de a emite dispoziție de restituire în natură în acord cu cele stabilite prin prezenta hotărâre, dând astfel eficiență disp.art.2 alin.2 din Legea 10/2001.
Întemeiat așadar pe aceste argumente, reținute în considerentele prezentei hotărâri, tribunalul a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată.
Admiterea acțiunii determină căderea în pretenții a pârâților și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată care întemeiată pe culpa procesuală ce poate fi reținută inclusiv pentru faza administrativ jurisdicțională în baza art.274 pr. civ. cheltuielile ocazionate de reclamantă luând în considerare inclusiv demersurile din dosar nr.7205/20.09.2004 au fost imputate pârâților Primarul Municipiului S M, și (aceștia din urmă în solidar) și fracționate la suma de 638 lei pentru fiecare din totalul de 1914 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat apel pârâtul apelant Statul Român - reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S M, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentare a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru Statul Român.
În motivarea apelului se arată că valabilitatea titlului statului se discută în contradictoriu cu deținătorul imobilului și anume municipiul S M, prin Primar, cu alte cuvinte Primarul este investit prin autoritatea legii să restituie în natură în numele Statului Român, prin decizie motivată imobilele preluate abuziv anterior anului 1989.
Referitor la constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare se arată că Ministerul Economiei și Finanțelor, în reprezentarea Statului Român, nu este implicat în evaluarea și vânzarea locuințelor în condițiile Legii 112/1998, având calitatea de terț față de aceste contracte.
Apel a declarat și intimata, solicitând schimbarea hotărârii atacate, iar în fond respingerea acțiunii așa cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului se arată că în mod greșit s-a reținut că imobilul în litigiu, a fost trecut fără titlu în proprietatea statului, putându-se eventual invoca nevalabilitatea titlului sau trecerea abuzivă a acestuia în proprietatea statului cu nerespectarea dispozițiilor Decretului 92/1950.
Mai arată că reclamanta nu a produs probe cu privire la imobilul ce se solicită în concret, din probele administrate în cauză rezultând că înscrierile din CF. nu corespund situației reale, existând mai multe corpuri de clădire realizate în etape diferite, unele după naționalizare.
În ceea ce privește contractele de vânzare - cumpărare, încheiate în temeiul Legii 112/1995, apreciază că pârâții cu bună credință au procedat la încheierea acestora, întrucât prin decizia civilă 1295/2000 a Curții de APEL ORADEAs -a respins irevocabil acțiunea reclamantei pentru restituirea cotei de parte din imobil.
De asemeni, pârâții au făcut toate demersurile la Primăria S M, pentru a verifica dacă imobilul a fost notificat în baza Legii 10/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, apreciind că susținerile formulate prin cererea de apel nu au corespondent în probele de la dosar.
Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Referitor la apelul declarat de Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor, acesta este nefondat; astfel în mod corect s-a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia, în condițiile în care prin acțiunea introductivă instanța a fost solicitată să verifice valabilitatea titlului în baza căruia Statul a devenit proprietar al imobilului, precum și valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare prin care Statul - prin administratorul bunului - a înstrăinat imobilul în litigiu.
În ceea ce privește apelul declarat de petenta două sunt aspectele supuse discuției.
Un prim aspect vizează modalitatea prin care Statul a preluat imobilul în litigiu.
Sub acest aspect, jurisprudența este constantă în a considera - fapt reținut de altfel și de instanța de fond - că preluarea este fără titlu atunci când s-a făcut cu încălcarea actului normativ ce a stat la baza preluării (Decretul 92/1950), cum este cazul în speță, în sensul că pe de o parte imobilul a fost naționalizat de la altă persoană decât proprietarul imobilului, iar pe de altă parte nici proprietarul și nici persoana de la care a fost preluat imobilul (în fapt soț, soție) nu figurau pe lisa chiaburilor.
Preluarea fără titlu a imobilului în litigiu exclude aplicarea dispozițiilor Legii 112/1995 care statuează că imobilele naționalizate nu pot fi vândute chiriașilor dacă statul nu are titlu valabil.
În ceea ce privește pretinsa bună - credință a recurenților la încheierea contractului de vânzare - cumpărare aceasta nu poate fi reținută, în condițiile în care au fost nesocotite dispozițiile legale imperative cuprinse în art. 44 din OUG. 40/1999, care prevăd expres interdicția - sub sancțiunea nulității absolute - de a transfera dreptul de proprietatea sau de folosință pentru bunurile care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate, formulate de persoane fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri.
Ori notificarea făcută la data de 16 mai 2001 excludea de la orice tranzacție imobilele supuse procedurii de restituire în baza Legii 10/2001.
Referitor la individualizarea imobilului, respectiv la transformările suferite de imobil, nu s-a făcut vreo dovadă în sensul celor susținute, părțile apreciind - cu ocazia judecării în fond a cauzei - că nu se impune efectuarea unei expertize în construcții.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, să respingă recursurile ca nefondate, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să-i oblige pe recurenții aflați în culpă procesuală la 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate apelurile civile declarate de pârâta din S M,-,.5, jud. S M, respectiv de pârâtul Statul Român reprezentat prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, P-ța. - nr.3-5, jud. S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă prin mandatar din S M,-, jud. S M, cu intimații pârâți: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI S ambii cu sediile în S M, P-ța. 25 Octombrie, jud. S M, SA. S cu sediul în S M, str. -, nr.13, jud. S M, toți din S M,-, jud. S M și din,-, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1370/D din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă părțile apelante să plătească părții intimate suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - -
Red.dec. - /22.09.2008
Jud.fond.
Dact./22.09.2008
Ex.2
10 com./25.09.2008
1. apelanta pârâtă din S M,-,.5, jud. S M,
2. apelantul pârât Statul Român reprezentat prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, prin
3. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, P-ța. - nr.3-5, jud. S M,
4. intimata reclamantă prin mandatar din S M,-, jud. S M,
5. intimații pârâți: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M,
6. PRIMARUL MUNICIPIULUI S ambii cu sediile în S M, P-ța. 25 Octombrie, jud. S M,
7. ,
8. ,
9. toți din S M,-, jud. S
10. din,-, jud. M,
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Popoviciu Liliana
