Anulare act. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 146
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de și s SRL B împotriva deciziei civile nr. 234 din 26.06.2008 a Curții de Apel Alba Iulia.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra cererii de revizuire și asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru a se da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură:concluzii scrise formulate de revizuenți la data de 06.04.2009,07.04.2009, completare la concluzii scrise formulate de revizuenta s la data de 07.04.2009 și 08.04.2009, însoțite de adresa nr. 667/2009.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 5759/2004 a Judecătoriei Brașovs -a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul - Institutul SA B în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin primar și, având ca obiect constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 1762 emisă de Primăria Municipiului B și rectificare CF.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu notificarea art. 19197 din 4.07.2001, investește Primăria Municipiului B - Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 cu cererea sa pentru restituirea în natură a imobilului situat în B,-, înscris în CF 11510 B, sub nr. top. 2136/1, 2137 și nr. top. 2133/3 compus din construcție cu destinația de locuință și teren de 15.417,80.
Trecând peste dispoziția art. 6 alin. 3 din Legea 213/1998 (menținută ca și constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 136/21.10.1998), care instituie competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a stabili valabilitatea titlului statului, Comisa de aplicare a Legii 10/2001, constată că "imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului fără nici un fel de titlu".
În baza documentației aflată în copie la filele 136 -206 dosar fond, prin dispoziție motivată pârâtei de ordinul I se restituie suprafețele de teren de 13.772,60. -grădină, identificată sub nr. top.2136/1/1, de 240. drum, înscrisă sub nr.top.2136/1/3 de 25,20. grădină de sub nr. top.2133/3.
Față de această dispoziție, în CF 11510 B, s-a înscris la -9, dezmembrarea topograficului de la, astfel:
- nr. top.2136/1/1 grădină de 13.772,60.
- nr. top 2136/1/2 grădină de 1138,80.
2137 casă de lemn cu un etaj și 3 locuințe de 61,20.
- nr. top 2136/1/3 drum de 420.
Apoi, sub s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilelor de la,7 și 9 cu titlu de restituire în natură pentru ca să se noteze restrângerea dreptului de administrare operativă înscris în favoarea reclamantului numai asupra topograficului identificat la.
Ulterior deciziei, respectiv la 29.03.2004, prin B nr. 167, s-a aprobat revocarea dreptului de administrare operativă a B - Sucursala B, înscris în CF nr. 11510 B sub nr., cu precizarea că acest drept se radiază din amintita carte funciară.
De necontestat este faptul că cele două demersuri, respectiv cel pentru obținerea titlului de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 1157/1990 s-a reținut că alin. 2 al art.20 din amintitul act normativ consacră doar izvorul dreptului de proprietate al societăților comerciale înființate ca urmare a reorganizării unităților economice de stat, respectiv vocația acestora de a deveni proprietare asupra bunurilor pe care le au în patrimoniu, concretizarea bunurilor și dovada constituirii dreptului de proprietate al societății comerciale prin transformarea dreptului de administrare operativă se face potrivit art. 17-20 din Legea nr. 50/1990 prin hotărâre emisă de guvern și care stabilește condițiile în care se desfășoară inventarierea bunurilor, enumerarea acestora, valoarea lor și în final cu eliberarea unui certificat constatator al dreptului de proprietate; este ceea ce are în vedere nr.HG 834/1991 la art. și respectiv art. 5, certificatul asupra terenului fiind supus regimului de publicitate imobiliară, totodată, însuși reclamantul dând valență acestor dispoziții a demarat procedura instituită prin hotărârea de guvern evocată, că demersul său s-a lovit de refuzul Primăriei Municipiului B de a-i elibera procesul verbal de stabilire a vecinătăților excede prezentului cadru procesual, cum de altfel instanțele competente material au soluționat cu titlu irevocabil această pretenție; odată în plus, instanța va avea în vedere și imposibilitatea de a delimita și de a separa construcția de terenul pe care este amplasată, reținând că însăși dispoziția atacată nu dispune restituirea în natură către pârâta a construcției și a terenului aferent, în prezent identificată la în CF nr. 11510
Într-adevăr Legea 10/2001 la art. 27 alin. 1 și 2 determină procedura de urmat în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.
În atare situație, persoana îndreptățită are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri sau servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii imobilelor solicitate; notificarea se adresează instituției publice care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, Ministerului d e, Autorității Administrației Publice Locale, în raza căreia este sau era situat imobilul.
Îndeplinirea celor două condiții mai sus subliniate este obligatorie pentru a atrage incidența procedurii relative la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, problema se pune de a ști dacă imobilul în litigiu a fost naționalizat cu titlu valabil dacă el este evidențiat în patrimoniul reclamantului.
Sub un prim aspect, în categoria imobilelor preluate în proprietatea statului și avute în vedere de art. 2 alin. 1 lit. "h" din Legea 10/2001, s-a statuat că se încadrează și cele preluate în temeiul art. I pct. 1,2,4 și 5 din Decretul nr. 92/1950, fiind astfel vorba de o naționalizare fără titlu valabil, actul normativ fiind lovit în întregime de neconstituționalitate, singura problemă care s-ar putea ivi ar fi aceea a dreptului instanțelor judecătorești de a constata în speță neconstituționalitatea decretului, în ipoteza în care dispoziția legală evocată nu era considerată suficientă în sine; cel de-al doilea aspect al evidențierii imobilului în patrimoniul institutului reclamant a fost deja analizat, instanța reținând acolo lipsa certificatului8 de atestare a dreptului de proprietate.
Or, toate cele astfel reținute converg spre neaplicarea dispozițiilor sart. 27 din Legea nr. 10/2001 ceea ce atrage respingerea pretenției reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 1231/AP/13 decembrie 2004 Curții de Apel Brașova fost respinsă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brașov; a fost respins apelul reclamantei precum și cererea de intervenție a intervenientei .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că,
În primul motiv, intitulat "preliminarii" sunt enunțate practic motivele de apel dezvoltate la punctele ulterioare, astfel că înscrierea acestora nu reprezintă în realitate un motiv de critică, iar la aceste motive se va răspunde în cele de mai jos.
În motivul doi, se arată că legea reprezintă un mod de dobândire a proprietății.
Față de prevederile art. 645 Cod civil, se reține că într-adevăr legea reprezintă un mod de dobândire al proprietății, inclusiv prevederile art. 5 și 20 din Legea nr. 15/1990 însă reclamantul nu poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, după cum se va arăta în cele ce urmează:
S-a susținut la pct. 3 din apel că reclamantul este titularul dreptului de proprietate, în virtutea art. 5 alin. 1 din Legea nr. 15/1990, susținere eronată care nu poate fi primită.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 15/1990, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.
Textul de lege reprezintă fără îndoială o aplicație concretă a prevederilor art. 645 din Codul civil, respectiv a regulii potrivit căreia legea reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății.
Pentru a deveni aplicabil textul de lege, se impune ca bunul să se fi aflat în patrimoniul unității la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 și evidențiat ca atare în documentele contabile.
Principala condiție care se impune și de care nu se face vorbire în apel, este ca bunul să fi intrat în mod valabil în patrimoniul regiei, respectiv aceasta să fi dobândit în mod valabil dreptul de administrare.
Fără îndoială cele două condiții arătate în acest motiv de apel sunt îndeplinite și nu comportă discuții.
Cea de a treia cerință, referitoare la valabilitatea intrării bunului în administrarea societății nu este îndeplinită.
La punctul A al acestui motiv de apel se arată că imobilul a intrat "ope legis" în baza Decretului nr. 92/1950 în proprietatea Statului Român.
Afirmația este exactă numai că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza unui titlu absolut nevalabil.
Deși proprietara imobilului în litigiu la data naționalizării a fost pârâta, naționalizarea potrivit Decretului 92/1950 s-a făcut în considerarea persoanei tatălui acesteia, (poziția 483 anexă Decret nr. 92/1950) deși acesta nu mai avea capacitate de folosință, fiind decedat cu circa 8 ani în urmă, fapt care nu a fost con testat deși cu actul nr. 19197/5.04.2001 (fila 191 dosar fond) s-a adus la cunoștința Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, forul tutelar al reclamantului această chestiune.
Prin urmare, cerința impusă de art. V din Decretul 92/1950 nu a fost îndeplinită din moment ce persoana naționalizată nu mai avea capacitate de folosință.
În consecință, dreptul de proprietate al pârâtei, legal, nu s-a pierdut niciodată, nefiind persoana care a fost naționalizată și nici prevederile art. V din Decretul 92/1950 nu sunt aplicabile.
Cum preluarea imobilului în proprietatea statului a fost absolut abuzivă, bunul a intrat în mod valabil în patrimoniul reclamantului, dreptul său de administrare operativă neavând nici un suport, decât în fapt, dar nu și în drept, pentru că statul nu putea transmite un drept pe care legal nu îl avea. În consecință, prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 15/1990 nu sunt aplicabile, imobilul nefiind proprietatea reclamantului.
Este nefondat și motivul de la pct. 4 din apel.
Fără îndoială, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în condițiile nr.HG 834/1991 nu are vreun efect constitutiv de drepturi, ci reprezintă doar un instrument de dovadă a dreptului de proprietate. Acest aspect este însă extrem de important, întrucât lipsa dovezii dreptului de proprietate echivalează cu inexistența acestui drept, ținând cont că în cauză, obiectul prezumtivului drept este un teren ce impune un sistem riguros de dovadă.
În aplicarea Legii nr. 15/1990 s-a emis nr.HG 834/1991 care prin art. 1 și 5 instituit reguli prin care în final se emite dovada dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv certificatul de atestare al dreptului de proprietate.
Certificatul este supus regulilor de publicitate imobiliară, cel puțin pentru opozabilitate față de terți, însă lipsa lui conduce la imposibilitatea de a dovedi dreptul de proprietate, existența acestuia.
Prin urmare, simpla invocare a unor prevederi legale potrivit cărora s-ar dobândi dreptul de proprietate nu echivalează și cu dovedirea acestui drept cât timp nu s-au îndeplinit formalitățile prevăzute de lege.
Reclamantul nu a dovedit existența dreptului de proprietate în patrimoniul său, printr-un astfel de certificat, care nici nu există, fapt reieșit din contractul de vânzare -cumpărare de acțiuni nr. 60/30.10.2000 (fila 180 dosar).
Mai mult, din acest contract rezultă că terenul în discuție a rămas în administrarea reclamantului, fiind de reținut că însăși reclamantul recunoaște că nu are un drept de proprietate, astfel că, raportat și la considerentele expuse, orice discuție asupra existenței dreptului de proprietate al reclamantului este de prisos, fiind cert că terenul nu se află în patrimoniul său cu acest titlu și nici cu vreun alt titlu valabil.
Este nefondat și motivul 5 din apel, motiv care a fost înlăturat pentru considerentele expuse mai sus, respectiv motivele pentru care s-a demonstrat că prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 15/1990 nu sunt aplicabile, subzistă și pentru motivul invocat în apel potrivit căruia bunul ar fi devenit proprietatea reclamantului con for. 20 alin. 2 din același act normativ, astfel că aceste considerente nu vor fi reluate.
S-a arătat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, bunul făcea parte din patrimoniul unei societăți comerciale privatizate în condițiile legii.
Susținerea este adevărată numai că bunul a rămas doar în administrarea de fapt a reclamantului, nefăcând obiectul contractului de vânzare -cumpărare de acțiuni, și oricum bunul nu a intrat în mod valabil în patrimoniul societății.
Faptul că ar fi exercitat prerogative dreptului de proprietate nu are nici importanță din moment ce reclamantul a avut doar o administrare de fapt care nu produce nicio consecință în planul dreptului de proprietate.
Sunt nefondate și motivele 6 și 7 din apel și care se referă la același aspect, respectiv la motivele de nulitate a deciziei de restituire nr. 180/2003.
Susținerea că primăria nu era competentă să soluționeze notificarea nu poate fi primită.
Potrivit prevederilor art. 27 al. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent iar notificarea prin care se solicită restituirea se adresează instituției publice care a efectuat privatizarea, respectiv, Ministerului d e, ori Autoritatea Administrației Publice Locale.
Conform textului de lege, instituțiile publice implicate în privatizare devin competente în soluționarea notificării de restituire a imobilului numai în situația în care imobilele evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate au fost preluate cu titlu valabil.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, imobilul nu a fost preluat în baza unui titlu valabil, prevederile Decretului nr. 92/1950 nefiind aplicabile astfel că dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001 nu sunt aplicabile, cum corect a reținut prima instanță.
Mai mult, cu actul nr. 19197/5.04.2001 (fila 191 fond), Primăria municipiului B a adus la cunoștința Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor că imobilul a rămas în patrimoniul unității administrativ teritoriale, întrucât prevederile nr.HG 834/1991 nu mai pot fi aplicabile, motivație care reprezintă parte din motivarea dispoziției nr. 1762/2002 de restituire în natură, însă această chestiune nu a fost atacată în justiție, deși constituia un argument hotărâtor în restituirea în natură a terenului.
Nu a fost atacată dispoziția nici pe motivarea potrivit căreia imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, deși era de esența aplicării prevederilor art. 27 din Legea 10/2001, de care se prevalează reclamantul în susținerea încălcării normelor de competență în emiterea dispoziției.
Cert este că imobilul nu intră sub incidența prevederilor art. 27 din Legea 10/2001, astfel că potrivit art. 20 din același act normativ, competența soluționării notificării revenea Primăriei, astfel că acest motiv de nulitate nu poate fi primit, iar alte motive sub aspectul competenței nu s-au invocat.
S-a arătat că Municipiul B, în mod greșit s-a pronunțat asupra valabilității titlului statului, motiv care nu poate fi primit.
Din lecturarea prevederilor art. 20 și 27 din Legea nr. 10/2001, se reține că sunt supuse restituirii, în natură sau prin echivalent, imobilele preluate în mod abuziv ori cu titlu valabil, iar în soluționarea notificărilor se emit decizii ori dispoziții de restituire.
Prin urmare, persoana chemată să soluționeze notificarea trebuie să analizeze titlul statului pentru a putea dispune asupra formelor de restituire în natură sau prin echivalent, legiuitorul derogând de la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, prin Legea nr. 10/2001, care este o lege specială în materie.
Obligația de analizare a titlului este prevăzută în mod expres în pct. 2.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin nr.HG 498/2003, norme care explică dispozițiile art. 2 din lege, astfel că motivul invocat nu este fondat.
Față de inaplicabilitatea prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, sunt înlăturate susținerile referitoare la arogarea de către municipiu a calității de persoană deținătoare, precum și cele referitoare la naționalizare și dezmembrarea imobilului.
Referitor la natura naționalizării invocată în finalul motivelor de apel s-a reținut, alături de caracterul abuziv al acestui act explicat mai sus, că este neadevărată susținerea că, potrivit poziției 483 din anexa la Decretul 92/1950 s-au naționalizat imobilele lui, fiind evident printr-o simplă lecturare a anexei că proprietarul naționalizat a fost, o persoană decedată cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 92/1950 și care nu avea nimic comun cu imobilul în litigiu.
În ce privește dezmembrarea imobilului nu are nimic în comun cu nulitatea actului administrativ devenit civil prin intrarea în circuitul civil, reținându-se că este normală dezmembrarea din moment ce s-a restituit în natură o parte din corpul de teren, fiind însă de
reținut că în dreptul nostru, construcția este accesoriul iar terenul principal și nu invers cum eronat se afirmă în finalul motivelor de apel.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul - Institutul SA
Prin decizia civilă nr. 234 din 27 iunie 2008 Curții de Apel Alba Iulia se admite recursul declarat de reclamanta - Institutul SA B împotriva deciziei civile nr. 1231/AP/2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. 4131/Ap/2004 și a sentinței civile nr. 5759/2004 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 3363/2004 și în consecință:
Modifică în tot hotărârile atacate și constată exercitat și intervenit retractul litigios opus de reclamantă în contra s SRL prin care - Institutul SA dobândește de la aceasta drepturile ce fac obiectul contractelor de vânzare -cumpărare cu nr. 498/25.03.2005 autentificat de și nr. 669/21.02.2006 autentificat de A și obligă reclamanta la plata către retractatul cesionar SC s SRL sumei 1.382.315 RON reprezentând prețul real al cesiunii cu dobânzile aferente din ziua plății și a cheltuielilor făcute de cesionar.
Constată stins prezentul proces.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs reține:
La cuvântul în fond au fost formulate excepțiile consemnate în practicaua prezentei hotărâri, printre care și retractul litigios, prevăzut de art. 1402 -1404 Cod civil, întrucât retractul litigios poate fi invocat oricând și se discută cu prioritate înaintea oricărei excepții, instanța va proceda la examinarea acestei excepții.
Potrivit textelor de lege mai sus arătate, retractul litigios poate fi invocat oricând pe parcursul litigiului, se discută cu prioritate înaintea oricărei alte excepții, acesta nu trebuie să fie însoțit de o ofertă reală și urmărește stingerea proceselor. Acesta este o formă de cesiune forțată, și poate fi exercitat de cel împotriva căruia există un drept litigios vândut, fără să conteze calitatea procesuală. Dreptul litigios poate să vizeze atât un drept real cât și de creanță, deoarece art. 1403 Cod civil, nu distinge între un drept real și un drept de creanță, iar art. 1404 Cod civil, prevede că nu se poate face retract litigios în contra cesionarului care este și el coproprietar sau comoștenitor astfel că, per a contrario, când vânzarea dreptului se face de către un coproprietar sau comoștenitor unui terț, se poate face retractul litigios de la comoștenitor sau coproprietar.
Prin emiterea dispoziției de Primar nr. 1762/04.10.2002, și înscrierii în CF nr. 1150 localității Bad reptului de proprietate asupra imobilelor în favoarea lui conform încheierii din 02.12.2003 a Biroului de CF B: s-a născut prezumția că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 2136/1/1, 2136/1/3, 2133/3; s-a născut prezumția că - Institutul SA, care deține aceste imobile, este debitorul dreptului real de proprietate, prezumat a fi a lui.
Din punct de vedere material, subiecții raportului litigios sunt: este titularul prezumat al dreptului de proprietate asupra imobilelor; - Institutul SA care deține aceste imobile, este debitorul dreptului real, prezumat a fi.
Din punct de vedere procesual, acest raport litigios de drept material poate fi soluționat prin: o acțiune în realizare, formulată de titularul dreptului litigios respectiv de, prin care să ceară obligarea - Institutul să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele; o acțiune în constatare negativă formulată de debitorul dreptului litigios, respectiv de - Institutul SA, prin care să ceară constatarea nulității dispoziției de Primar nr. 1762/04.10.2002, în care interesul este constatarea inexistenței dreptului lui asupra imobilului și inexistența vreunei obligații a - Institutul de a-i lăsa acesteia, în posesie și proprietate imobilele în litigiu.
De menționat că art. 1402 Cod civil, impune num ai calitatea de debitor al dreptului litigios vândut astfel că o anume calitate procesuală nu contează, nefiind condiție impusă de lege.
În speță, soluționarea raportului de drept material litigios se face printr-o acțiune în constatare negativă formulată de - Institutul SA, în calitate de debitor prezumat al dreptului real a lui, introdusă imediat după momentul înscrierii în CF a dreptului în favoarea lui, prin care solicită să se constate nulitatea dispoziției de Primar nr. 1862/04.10.2002, aceasta fiind o acțiune prin care urmărește a se constata că nu există nici un drept al numitei asupra imobilelor restituite acesteia, și că nu există nici o obligație a Institutului de a lăsa acesteia în proprietate și posesie aceste imobile, pe care le deține de zeci de ani.
Atât în perioada soluționării notificării cât și ulterior, respectiv începând cu anul 2001, - Institutul SA a contestat acest drept prezumat a lui, dovada fiind și litigiul de față, astfel încât acest drept prezumat al lui este drept litigios conform art. 14903 cod civil care prevede: Lucrul se socotește litigios când există proces sau contestație asupra fondului dreptului.
În timpul desfășurării litigiului numita înstrăinează dreptul litigios către SC s SRL, prin două contracte de vânzare -cumpărare și anume nr. 498/25.03.2005 autentificat de și nr. 669/21.02.2006 autentificat de.
În urma acestor vânzări de drepturi litigioase, - Institutul SA a devenit debitorul concesionarului de drept litigios, respectiv debitorul lui SC s SRL.
Împotriva cesionarului de drept litigios, debitoarea dreptului litigios vândut are dreptul de a exercita retractul litigios conform art. 1402 Cod civil care prevede: cel în contra cărui există un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numărându-i prețul real al cesiunii, spezele contractului și dobânda din ziua când cesionarul a plătit prețul cesiunii.
Având în vedere că retractul litigios este o instituție de drept material, în care subiecții de drept sunt debitorii dreptului litigios și cesionarul dreptului litigios, condițiile impuse de art. 1492 Cod civil sunt pe deplin îndeplinite și urmează a fi constatat că a intervenit retractul litigios ca urmare a voinței unilaterale exprimată de - Institutul SA (ca debitor al dreptului litigios) potrivit art. 1402 Cod civil.
Ca urmare a retractului litigios, retractantul - Institutul SA, îl substituie pe retractantul cesionar SC s SRL devenind titularul drepturilor litigioase ce fac obiectul celor două contracte de vânzare -cumpărare și anume nr. 498/25.03.2005 autentificat de nr.669/21.02.2006 autentificat de.
- Institutul SA este posesorul fondului litigios și până în prezent nu și-a dat consimțământul nici unuia dintre titularii prezumați de drept litigios, de a le da posesia sau de a le lăsa în proprietate imobilele în litigiu, și nici nu exista vreo hotărâre judecătorească care să-l oblige în acest sens.
Exercitarea retractului litigios reglementat de art. 1402 și 1404 Cod civil, nu reprezint ăor ecunoaștere a Institutului SA, că dreptul prezumat este în mod real al lui, ci se urmărește stingerea acțiunii de față, și menținerea posibilității ca - Institutul SA să dețină în viitor, în mod nelitigios, imobilele ce fac obiectul prezentei spețe.
Recurenta a fost de acord să plătească cesionarului dreptului litigios s SRL, cu prețul cesiunii menționat în contractele de vânzare -cumpărare nr. 498/25 martie 2005 autentificat de și nr. 669/21 februarie 2006 autentificat de, calculate conform art. 1403 Cod civil, de îndată ce instanța va lua act de retractul litigios.
Față de aceste considerente, urmare a admiterii acestei excepții, instanța nu va mai lua în discuție celelalte excepții și nu va mai lua în discuție motivele de recurs inițiale și cele suplimentare, iar în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamantei, va modifica hotărârile atacate și va constata exercitat și intervenit retractul litigios opus de reclamantă în contra s SRL prin care - Institutul SA B dobândește de la aceasta drepturile ce fac obiectul contractelor de vânzare -cumpărare mai sus identificate și obligă reclamanta la plata către retractatul cesionar SC s SRL a sumei de 1.382.315 lei, reprezentând prețul real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua plății și a plăților făcute de cesionar.
De asemenea, va constata stins prezentul proces urmând ca reclamantă să-și înscrie dreptul de proprietate în CF 11510 B, nr. top.2136/1, 2137 și 2133/3 teren în suprafață de 15.417,80. în baza unei noi hotărâri judecătorești. Aceasta pentru faptul că reclamanta nu a cerut acest lucru prin acțiunea introductivă ci doar prin notele de ședință, ceea ce nu este posibil. De reținut că imobilul se află situat administrativ în B,-, județul
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire și s SRL, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.2 Cod procerdură civilă pentru următoarele motive:
- Instanța a tranșat litigiul pe calea unui incident procedural invocat direct în recurs, în concluziile pe fond de către revizuentul reclamant atribuindu-i astfel în proprietate imobilul ce face obiectul celor două contracte de vânzare -cumpărare.
Exercitarea retractului litigios de către reclamant este inoperantă și contrară legii sub mai multe aspecte cu incidența determinantă asupra soluției atacate prin cererea de revizuire.
Esențial este faptul că sub pretextul exercitării retractului litigios de către reclamant, instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, raportat la petitul acțiunii.
Rezultă fără dubiu că deși a cerut prin acțiune să i se recunoască și să se înscrie dreptul de administrare operativă în cartea funciară și nu dreptul de proprietate, instanța de recurs îl face proprietar prin intermediul retractului litigios, dându-i ceea ce nu a cerut prin acțiune.
Hotărârea este nelegală și din alte puncte de vedere c are au incidență asupra motivului de revizuire invocat.
litigios este invocat pentru prima dată în recurs, la ultimul termen de judecată, deși contractele de vânzare -cumpărare au fost încheiate în 25.03.2005 și 21.02.2006 cu mult timp înainte de data de 27.06.2008 data invocată de către reclamant.
În acest mod au fost lipsiți de dreptul la apărare, fiind puși în situația de a nu mai putea uza de dublul grad de jurisdicție, hotărârea dată în recurs nemaiputând fi atacată, astfel că nu au avut parte la un proces echitabil, la dublul grad de jurisdicție.
litigios chiar dacă are natura unui incident procedural nu poate fi invocat în -dauna drepturilor procesuale ale celorlalte părți, nu poate fi unul abuziv fără să mai fie pus în discuție de către instanța respectivă cu ocazia concluziilor pe fond.
Din acest motiv invocarea și exercitarea retractului litigios pentru prima dată în fața instanței de recurs, în concluzii este inadmisibil echivalând cu lipsa exercitării acestuia.
litigios este un instrument pus la dispoziția celui în contra căruia există un drept litigios vândut, prin aceasta poate să se litigiul plătind prețul cesiunii cu toate accesoriile sale și devine el astfel titularul dreptului, rezultând că el poate fi exercitat doar de către pârât.
În acest sens recurenta invocă practica judiciară.
În considerentele deciziei ce se cere a fi revizuită instanța califică pe reclamanta - Institutul SA ca fiind debitoarea dreptului litigios vândut
Dincolo de inovația juridică prin care se găsește un debitor al unui drept real de proprietate, dreptul litigios ce se tinde a se obține pentru sine de către reclamantă potrivit acțiunii formulate de către aceasta, nu este dreptul de proprietate, ci dreptul de administrare
Singura în măsură să invoce retractul litigios ar fi fost partea care ar fi dobândit proprietatea în cazul în care ar fi câștigat procesul și anume Statul Român.
Însă Statul Român, respectiv Municipiul B, nu putea invoca retractul litigios atâta vreme cât tot el era cel care a emis dispoziția nr. 1762 din 4.10.2002.
Se susține că se impune admiterea revizui, schimbarea deciziei în sensul respingerii recursului cu consecința menținerii hotărârilor atacate.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, instanță care a pronunțat decizia în recurs.
Prin încheierea nr. 1698 din 18.02.2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală - s-a dispus strămutarea judecării cererii de revizuire în favoarea Curții de APEL IAȘI.
Primind cauza spre soluționare, Curtea de Apel constată următoarele:
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei de către - Institutul SA B invocă următoarele:
-Cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece hotărârea ce se cere a fi revizuită nu face parte din categoria celor care evocă fondul cauzei astfel cum impun dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă.
-Nici unul din înscrisurile invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, astfel că și sub acest aspect cererea este inadmisibilă.
Se invocă de asemeni și lipsa de interes în formularea cererii de revizuire în ceea ce privește pe cele două reviuzuente.
Astfel, recurenta invocădreptul litigios către SC s SRL, iar hotărârea pronunțată nu o obligă la nimic.
Recurenta s SRL de asemenea nu are interes în promovarea cererii de revizuire având în vedere că hotărârea pronunțată nu o obligă la nimic iar dobândirea drepturilor sale de către intimată este consecința manifestării unilaterale de voință a intimatei ca urmare a exercitării retractului conform art. 1402 Cod civil.
Nici pe fond cererea de revizuire nu poate fi primită, în cauză nefiind incident art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Revizuirea va fi respinsă pentru următoarele considerente.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care se poate exercita în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.
Potrivit art. 322 al. 1 Cod procedură civilă se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs numai atunci când se evocă fondul.
Evocarea fondului de către instanța de recurs implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese relevată în fazele de judecată anterior, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă în acel moment.
Or, în speță, astfel cum susțin și revizuenții procesul s-a stins prin invocarea unui incident procedural, respectiv a invocării instituției retractului litigios prev. de art. 1402 Cod civil.
Instanța de recurs a luat act de retractul litigios fără ca acesta să fie rezultatul unor dezbateri și nu a stabilit o stare de fapt care să fie contrară în raport de probele administrate sau de dispozițiile legale în care situația de fapt a fost încadrată.
Stingerea procesului prin intervenirea retractului litigios nu a constituit o judecată din partea instanței, pe baza aprecierii probelor pe care se întemeiază prezumția de adevăr ce stă la baza puterii lucrului judecat, ci păstrând caracterul de convenție al rectractului litigios.
Din considerentele deciziei instanței de recurs rezultă în mod neechivoc că nu a avut loc o judecată în fond, instanța de recurs arătând în motivarea deciziei că exercitarea retractului litigios nu urmărește stabilirea vreunui drept, ci urmărește doar stingerea litigiului, astfel că prin această excepție, instanța nu a mai luat în discuție celelalte excepții invocate și nici motivele de recurs inițiale și cele suplimentare.
Atâta timp cât instanța de recurs nu a evocat fondul una din condițiile impuse de art. 322 al. 1 Cod procedură civilă nu este îndeplinită astfel că pe cale de consecință cererea de revizuire va fi respinsă.
Nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire incidentă ipotezei prevăzută de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă nu se mai poate lua în discuție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de și s SRL B împotriva deciziei civile nr. 234 din 26.06.2008 a Curții de Apel Alba Iulia pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
05.05.2009
Curtea de Apel Alba Iulia:
-
-
-
Curtea de APEL IAȘI
Secția Civilă și pentru cauze cu minori și de familie
Dosar nr-
Din 14.05.2009
Către
SC "S SRL -
B, str. -, nr. 10, 14,.C,. 7, județul
Urmare a cererii dumneavoastră dosar nr- al Curții de APEL IAȘI din data de 10.04.2009 prin care solicitați comunicarea hotărârii pronunțate în dosarul mai sus indicat, vă comunicăm că dosarul nr- al Curții de APEL IAȘIa fost soluționat prin decizia civilă nr. 146 din data de 08.04.2009- irevocabilă. Pentru a vă fi comunicată hotărârea (10 pagini) aveți obligația de achitare a taxelor judiciare de timbru corespunzătoare conform Legii nr. 146/1997, respectiv 1 leu/pagină taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Președinte, Grefier,
- -
/tehnoredactat
2 exemplare
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Adriana Elena Andronic, Elena
