Anulare act. Decizia 1473/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1283/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1473
Ședința publică de la 03.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.357 A din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ). și intimații pârâți SC NORD SA și ().
are ca obiect - nulitate contract vânzare cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - pârât Municipiul B prin Primarul General prin consilier juridic ilei, care depune la dosar delegație și intimata - reclamantă (de Confesiune ) prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.1463/2009 (fila 27 dosar nr- al Tribunalul București - Secția a III-a Civilă), lipsind intimații - pârâți SC Nord SA și ().
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 03.09.2009, intimata - reclamantă (de Confesiune ) a depus întâmpinare în 4 exemplare.
Curtea înmânează reprezentantului recurentului - pârât Municipiul B prin Primarul General un exemplar al întâmpinării formulate de intimata - reclamantă (de Confesiune ).
Reprezentanții părților prezente, având pe rând cuvântul, învederează că în afara probelor de la dosar, respectiv înscrisuri, nu înțeleg să solicite alte probe.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul - pârât Municipiul B prin Primarul General, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, întemeiat fiind pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, modificarea deciziei civile recurate și schimbarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii.
Arată că pentru capătul de cerere privind nevalabilitatea titlului statului, a invocat excepție lipsei de interes în raport de dispozițiile art.2 din Legea nr.10/2001, iar pe capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.32057/1.10.2002 a invocat buna credință a părților contractante la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare și incidenta prevederile art.46 din Legea nr.10/2001, întrucât actul a fost încheiat cu respectarea legii.
Intimata - reclamantă (de Confesiune ), prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea ca legale și temeinice a deciziei recurate, cât și a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, apreciind că lipsa de interes invocată de recurentul - pârât este neîntemeiată față de împrejurarea că, prin cererea precizatoare, acesta a invocat dispozițiile art.2 ale Legii nr.213/1998 și nu cele din Legea nr.10/2001; în speță, sunt aplicabile și dispozițiile OUG nr.94/2000, cu modificările si completările ulterioare, care prevăd ca nulitatea să se analizeze sub toate aspectele, respectiv dacă la momentul vânzării - cumpărării de către părțile contractante erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, nu doar sub aspectul bunei credințe.
Mai arată că în prezenta cauză nu se poate vorbi de aplicarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 și nici ale Legii nr.85/1992, întrucât instituția pe care o reprezintă este o altă persoană juridică decât cele vizate de aceste acte normative, căreia imobilului i-a fost preluat abuziv.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 22.09.2004 reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR, NORD și a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr.32.057/01.10.2002, încheiat între, în calitate de cumpărător și Municipiul B prin Primar reprezentat prin Nord ca și vânzător și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare,a menționat că imobilul ce face obiectul contractului aparține acestei comunității religioase în cauză, conform actelor depuse la dosar.
Totodată, a precizat că dispozițiile Convenției generale încheiate între din România și Grupul la 11.08.1942 nu sunt translative de proprietate și nu au produs efecte juridice în ceea ce privește bunurile, în acest sens, depunând mai multe vize ale ministerelor de resort din anii 1946-1947.
Prin urmare, Legea 485/08.10.1944 prin care a fost desființat Grupul și i-au fost preluate bunurile, nu vizează și ansamblul de imobile din care face parte și apartamentul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare în cauză.
A susținut reclamanta că actul atacat este nul, având în vedere că la momentul încheierii se afla pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 dosarul nr.9605/1998, având ca obiect revendicarea ansamblului de imobile din care face parte și apartamentul în cauză, suspendat potrivit art. 47 alin. 1 din Legea nr.10/2001 și notificarea nr. 25566 din 12.11.2001 privind același ansamblu de imobile, întrucât a fost vândut lucrul altuia, ambele părți cunoscând acest lucru și fiind deci de rea-credință, încălcându-se astfel prevederile art. 948, 966 și următoarele Cod civil.
În drept,reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 9 alin.1 lit.a raportat la art.1 alin.4 și 6 din HG11/1997 de modificare a HG20/1996, art. 2 alin.1 litera h, alin. 2, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 10/2001,art. 6 din Legea nr. 213/1998, ale Legii nr. 112/1995, 501/2002, 66/2004, 48/2004,art.VI din OUG184/2002,OUG nr. 94/2000,OUG nr.83/1999 și pe prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția.
Pentru probarea susținerilor sale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin precizarea de acțiune, reclamanta a înțeles să cheme în judecată pe, în locul pârâtei, instanța prin încheierea din data de 08.10.2004 dispunând introducerea în cauză a celei dintâi.
Prin completarea de acțiune, reclamanta a solicitat și constatarea nevalabilității titlului Statului privind constituirea în patrimoniul acestuia a dreptului de proprietate asupra ansamblului imobiliar din-, 9A, sector 1, B, având în vedere lipsa efectului translativ al Convenției generale încheiate între din România și Grupul la 11.08.1942, care face ca Legea nr. 485/1944 prin care a fost abrogată legea de constituire a Grupului și i-au fost trecute în proprietatea statului bunurile, să nu vizeze și bunurile ansamblul imobiliar din care face parte bunul în cauză.
Prin sentința civilă nr.9876/2004 Judecătoria Sector 1 Bar espins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 544/A din 28.03.2006, Tribunalul Bucureștia respins apelurile pârâtei și reclamantei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, criticând hotărârile pronunțate pentru că în mod greșit s-a admis lipsa calității procesuale active a acesteia.
Prin decizia civilă nr.1321 din 25.06.2007, Curtea de Apel Bucureștia admis recursul reclamantei, constatând că aceasta justifică un interes și prin urmare are calitate procesuală activă, a modificat în tot decizia atacată în sensul desființării sentinței civile nr.9876 din 20.12.2004 a Judecătoriei Sectorului 1 B și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, sub nr-.
Prin încheierea din data de 20.11.2007 s-a dispus rectificarea citativului în sensul modificării numelui pârâtei din în, având în vedere sentința civilă nr. 8291 din 02.11.2006, privind divorțul acesteia, iar prin încheierea din data de 08.01.2008 rectificarea numelui acesteia din în, conform certificatului de căsătorie nr.-.
Prin sentința civilă nr.11668/23.09.2008 Judecătoria sectorului 1 Baa dmis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra ansamblului imobiliar din- și 9A, sector 1, B și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.32057/01.10.2002 încheiat între, în calitate de cumpărător și Primăria Municipiului B, prin Nord, în calitate de vânzător.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria sectorului 1 Bar eținut că în baza procesului-verbal nr.60118 din 1940 s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, cu privire la ansamblul de imobile din--11, în favoarea reclamantei, respectiv, în baza,posesiunii de fapt de peste32de ani-terenul fiind donat, dar actele s-au pierdut".
Conform adresei nr.1720 din 18.12.1998, emise de Consistoriul Superior al Biserici, reclamanta este identică cu, cum apare în actele din anul 1940.
În anul 1942, deci ulterior intabulării, în baza Convenției pentru reglementarea raportului Bisericii cu Grupul, s-a convenit predarea imobilul în litigiu, pentru desfășurarea activităților Grupului.
Această Convenție nu a fost urmată de intabularea în cartea funciară conform art. 17 din Legea 115/1938, astfel cum rezultă din certificatul nr.5451 din 09.04.1945.
În anul 1944, prin Legea nr.485, a fost abrogată legea prin care s-a constituit Grupul, iar Statul Român a devenit titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului, conform art.1 din această lege.
În baza Deciziei nr.6127/1959, imobilul din-, 9A, 11 trecut în Administrarea Sfatului Popular al. Temeiul juridic al acestei treceri în administrarea Statului l-s constituit Ordinul Ministerului Învățământului și Culturii nr.2823/1959. Ulterior, Sfatul Popular a constituit ca fond de bază imobilele din-, 9A, 11.
Între reclamantă și autoritățile publice din acea perioadă a existat un schimb de acte, din toate aceste înscrisuri reieșind că, după trecerea imobilelor în administrarea Statului, fără ca această schimbare de situație juridică să mai fie intabulată în cartea funciară, reclamanta s-a comportat în continuare ca un adevărat proprietar.
Totodată, potrivit art.17 alin.1 din Legea 115/1938"drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară".
În aceste condiții, independent de aspectul dacă Convenția din anul 1942 dintre reclamantă și Grupul a produs sau nu efecte, s-a pus problema dacă imobilul a trecut în proprietatea Statului prin Legea 485/1944, deoarece, Statul nu a mai procedat la înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate, în aceste condiții, transferul dreptului de proprietate neputând opera.
Chiar admițând că a avut loc acest transfer de proprietate, s-a constatat că titlul în baza căruia s-a făcut nu este valabil, raportat la dispozițiile constituționale de la acea dată, potrivit art. 6 din Legea 213/1998.
Astfel, noțiunea de "titlu" desemnează actul juridic în virtutea căruia se dobândește un drept de proprietate, cum ar fi, de exemplu, vânzarea, donația, succesiunea sau legea naționalizării și aplicarea acesteia în practică prin actele autorităților.
Art. 6 alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevede că.fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de statînperioada6martie1945 - 22decembrie1989,dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilorînvigoare la data preluării lor de către stat".
Astfel, Legea nr.485/1944 a avut drept scop abrogarea Legii nr.830/1940 pentru constituirea Grupului, în același timp, dispunând indisponibilizarea tuturor bunurilor acestui Grup și intrarea lor în patrimoniul Statului.
Pe de altă parte, în baza Legii nr.1022/1946, au fost considerate trecute în patrimoniul Statului o serie de bunuri imobile ale Grupului, care au fost cedate în baza Convenției încheiate cu
Din cuprinsul Legii nr.485/1944 rezultă că s-a avut în vedere, în primul rând, abrogarea dispozițiilor Legii nr.830/1944, privind Grupul. Consecința acestor dispoziții a fost subrogarea Statului în drepturile Grupului, toate înstrăinările efectuate în favoarea Grupului fiind lovite de nulitate absolută.
La data intrării în vigoare a Legii nr.485/1940, Constituția din 1938 statua la art.16:,Proprietatea de orice natură, precum și creanțele atât asupra particularilor cât și supra Statului, sunt inviolabile și garantate ca atare.
poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, după normele prevăzute în legi.
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică și dupăodreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție conform legilor. Prin cauză de utilitate publică nu se poate înțelege decât aceea care este de natură a folosi în același timp tuturor și fiecăruia în mod actual ori eventual.
În afară de cazurile de utilitate publică pentru apărarea națională, pentru lucrările de interes militar, sanitar, cultural, pentru căi de comunicații terestre, nautice ori aeriene, pentru piețe și lucrări publice prevăzute în legile actuale, nici un alt caz nu se poate stabili decât prin legi votate de ambele Adunări cu majoritate de două treimi."
Prin urmare, chiar dacă s-ar admite că dispozițiile privind desființarea Grupului au fost constituționale, prin raportare la situația politică a vremii, constatarea nulității absolute a actelor încheiate de Grupul și trecerea bunurilor acestuia în proprietatea statului ar fi avut eficiență doar dacă ar fi fost respectate condițiile prevăzute de art. 16 mai sus citat.
Or, bunurile au fost trecute în proprietatea Statului, adică s-a procedat la o expropriere, fără a se plăti vreun fel de despăgubire, lucru care contravenea Constituției în vigoare, nefiind îndeplinită condiția utilității publice și cea a despăgubirii proprietarului expropriat.
De altfel, din avizele depuse la dosar reiese faptul că, însuși Statul Român urma să recunoască faptul că aceste bunuri nu sunt deținute legal și să le restituie reclamantei, lucru ce nu a mai fost posibil din cauza schimbării regimului politic din țară, noul regim având un pronunțat caracter etatist.
Pentru aceste motive actul de preluare, în speță egea nr.485/1940 nu este un titlu valabil. În ceea ce privește cererea de constatare a nulități absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.32.057 din 01.10.2002, prima instanță a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele motive:
Prin actul de vânzare cumpărare nr.32.057 din 01.10.2002, pârâta Primăria Municipiului B, prin Nord a vândut apartamentul nr. 24, situat în B,-,.1, sector 1 numitei, care avea calitatea de chiriaș începând din anul 1999, fiind autoarea pârâtei (fostă anterior desfacerii căsătoriei).
Actul a fost întemeiat pe dispozițiile Legii nr.112/1995 dar, la data de 02.08.2004, a fost încheiat actul adițional nr.1 la contract, prin care, s-a modificat contractul în sensul că vânzare se face în temeiul Legii nr.85/1992.
În ceea ce privește Legea nr.112/1995, s-a reținut că potrivit art.1 nu se aplică decât în ceea ce privește imobilele cu destinația de locuințe ce au aparținut unor persoane fizice iar calitatea de cumpărători în temeiul art. 9 din lege nu o pot avea decât cei care aveau calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a legii nu și cei care au dobândit această calitate ulterior, astfel cum era numita, autoarea pârâtei. Astfel, din actul adițional la contractul de vânzare cumpărare a rezultat că autoarea pârâtei deține imobilul cu contract de închiriere nr.2729/23.07.1999, ceea ce determină inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Totodată, Legea nr.85/1992 are ca obiect, potrivit art.1 "Iocuințele construite din fondurile statului",Or, clădirea în cauză nu este construită din fondurile statului, ci a fost preluată de la reclamantă.
În acest sens, din raportul de expertiză tehnică în construcții depus la dosar a rezultat identitatea dintre clădirea actuală și cea preluată de stat, fiind deci exclusă ipoteza participării statului la construirea imobilului în cauză și deci aplicabilitatea Legii nr.85/1992 la vânzarea acestora.
Prin urmare, prin această modificare a contractului, părțile au încercat să acopere nelegalitatea din contractul inițial, comițând o nouă ilegalitate. Prin încheierea acestui act adițional, părțile contractante au lăsat să se întrevadă că au cunoștință de lipsa de suport legal a contractului.
Contractul de vânzare cumpărare s-a făcut deci cu fraudarea dispozițiilor legale, părțile urmărind prin încheierea actului atacat un scop ilicit.
Mai mult prin notificare nr. 25566/12.11.2001 reclamanta a comunicat Prefecturii Municipiului B dorința de restituire în natură a imobilului, deci anterior momentului vânzării imobilului către autoarea pârâtei.
Totodată, potrivit art.1 din nr.OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, imobilele din această categorie, preluate abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, se retrocedează foștilor proprietari.
Potrivit art. 6 alin. 2 din acest act normativ, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul acestei ordonanțe, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare.
Din cuprinsul acestor acte normative rezultă cu certitudine un alt regim juridic aplicabil imobilelor aparținând cultelor religioase, comparativ cu imobilele ce se restituie foștilor proprietari, persoane fizice.
Legiuitorul a înțeles să aplice un regim mai strict, admițând restituirea imobilelor indiferent dacă Statul a preluat imobilul cu titlu sau fără titlu.
Totodată, acest act normativ nu mai prevede ca cele anterioare, posibilitatea vânzării către chiriași a imobilului.
Prin efectul acestei legi, raportat la prevederile constituționale în vigoare în anul 1940, respectiv 1946, prima instanță a apreciat că, evidenta ilegalitate a confiscării bunului, precum și absența titlului Statului asupra aceluiași bun au ca efect recunoașterea, indirect și cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului său. În plus, s-a constatat că acest drept nu era revocabil și nu a fost nici contestat, nici infirmat până în prezent. Vânzarea bunului reclamantei, în temeiul contractului atacat, o împiedică să se bucure de dreptul său de proprietate, în mod nelegal.
Prin urmare, prima instanță a constatat că bunul nu a ieșit niciodată din patrimoniul reclamantei; în consecință, a admis capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului Statului asupra ansamblului imobiliar din- și 9A, sector 1
Urmare a admiterii a acestui capăt de cerere, pentru argumentele mai sus prezentate, în temeiul, art.6 alin.2 din nr.OUG94/2000, art. 948 punctul 4 raportat la art. 968 cod civil, s-a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare nr. 4756/25692/1997.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâul Municipiul B, în termen legal, apel ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a -a Civilă.
În motivarea apelului, apelantul-pârât a arătat că primul capăt de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului, este lipsit de interes atâta timp cât prin Legea nr.247/2005 se precizează în mod expres că toate imobilele naționalizate în acea perioadă au fost preluate printr-o formă abuzivă.
Trecerea în proprietatea statului a imobilului s-a făcut cu respectarea legilor în vigoare la acea dată Decretul nr. 92/1950, persoana de la care s-a naționalizat nefiind exceptată de la aplicarea decretului de naționalizare.
Potrivit art. 9, 10, 11 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, dacă terenul notificat este liber va fi restituit în natură, iar în cazul în care este afectat de o cauză de utilitate publică urmează ca notificatorii să beneficieze de despăgubiri pentru imobilul în cauză.
S-a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile sus-menționate și ca o acțiune în revendicare pe dreptul comun este inadmisibilă față de legea specială.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 32057/01.10.2002 privitor la imobilul situat în B,-,. 1,. 24, sector 1, pentru următoarele argumente:
Actul de vânzare - cumpărare sus menționat a fost încheiat de Primăria
Municipiului B prin mandatar se Nord SA și pârâta referitor la imobilul în litigiu, cu respectarea tuturor condițiilor de validitate prevăzute de art. 948 Cod civil.
În opinia reclamantei trebuie avut în vedere dacă la momentul perfectării actului de vânzare - cumpărare au fost respectate condițiile de validitate cerute de art. 948 Cod civil.
Prin urmare, este esențial să se stabilească cu precădere dacă a fost respectată legea strict la momentul încheierii actului și pe cale de consecință, dacă actul de vânzare - cumpărare sus menționat este valabil sau este nul absolut.
În ceea ce privește condițiile cerute de art. 948 Cod civil, a solicitat să se observe că au fost îndeplinite cele patru condiții stipulate de acest articol pentru ca actul să fie valid și anume: părțile au avut capacitatea de a contracta, a existat consimțământul valabil exprimat al ambelor părți contractante, obiectul a fost determinat și se afla în patrimoniul lor, la momentul vânzării, iar cauza a fost licită, nefiind prohibită de lege.
Sub acest aspect, actul juridic incriminat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de validitate, fiind perfect valabil în acest sens.
Așadar, nu se poate reține o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 32057/2002, cu atât mai mult cu cât nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 9 și 14 din Legea nr.112/1995.
Totodată, la acel moment a operat și principiul aparenței în drept - error comunis facit ius - imobilul fiind înstrăinat cu convingerea ambelor părți contractante că este în proprietatea statului în temeiul unui titlu legal constituit; mai mult, în speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 18 lit. D și art. 46 alin. 1 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
Prin decizia civilă nr.357/A/17.03.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul pârât MUNICIPIUL B reprezentat prin Primarul General, ca nefondat.
Tribunalul Bucureștia reținut cu referire la primul motiv de apel, prin care s-a invocat lipsa de interes a intimatei-reclamante în formularea cererii de constatare a nevalabilității titlului statului, că prin decizia civilă nr.132/2007 pronunțată de Curtea de Apel București în primul ciclu procesual, s-a reținut că reclamanta justifică un interes în formularea acțiunii, iar această soluție a intrat în puterea de lucru judecat și este obligatorie, conform dispozițiilor art.315 Cod de procedură civilă.
S-a apreciat că este nefondat și motivul de apel prin care a fost criticată soluția dată capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, reținându-se că actul inițial a fost încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, iar prin act adițional s-a arătat că temeiul de drept al acestuia este Legea nr.85/1992.
Instanța de apel a arătat că în mod corect prima instanță a reținut că încheierea acestuia nu se putea efectua în temeiul Legii nr.85/1992, întrucât imobilul nu era construit din fondul locativ de stat, acesta fiind preluat în anul 1945 în baza Legii nr.485. De asemenea, având în vedere existenta notificării formulate în anul 2001 de către reclamantă, dispozițiile Legii nr.112/1995 în obiectul de reglementare al căreia nu intrau imobilele ce au fost aparținut cultelor religioase și OUG nr. 94/2000, lege specială în materia retrocedării unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase care la art. 6 alin. 2 interzice înstrăinarea unor astfel de imobile sub sancțiunea nulității absolute, instanța de fond în mod corect a declarat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32057/01.10.2002.
Susținerile apelantului-pârât în sensul că nu există motive de nulitate a contractului nu au fost reținute de către tribunal, care, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod de procedură civilă, recurentul pârât MUNICIPIUL B reprezentat prin Primarul General, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Tribunalul București, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurentul pârât a arătat că instanțele de fond aveau obligația de a analiza respectarea condițiilor de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare nr.32057/01.10.2002 la momentul încheierii acestuia, iar sub acest aspect este indiscutabil că au fost respectate condițiile de validitate prevăzute de art.948 cod civil respectiv capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza, în sensul că părțile contractante aveau capacitatea de a contracta, au exprimat un consimțământ valabil, bunul ce face obiectul contractului se afla în patrimoniul vânzătorului, iar vânzarea a fost fondată pe o cauză licită, neprohibită de lege.
A mai arătat recurentul pârât că, astfel cum s-a statuat în practică și jurisprudență, anularea titlului de proprietate al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun nu atrage caducitatea actului în ceea ce-l privește pe subachizitor în cazul în care acesta este dobânditor de bună credință. Așadar, condiția esențială ca actul de vânzare cumpărare să fie menținut este ca terțul subachizitor să fie încredințat că persoana de la care a dobândit avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite valabil drepturile asupra bunului.
Reținând astfel buna credință a pârâților subdobânditori, se constată în raport de dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.1 0/2001 că actul atacat nu este lovit de nulitate absolută, reclamanta nefăcând dovada notificării acestora în sensul de a nu purcede la încheierea contractului de vânzare-cumpărare,
Potrivit acestui text legal, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.
Astfel, legiuitorul a înțeles să dea valabilitate actului de vânzare-cumpărare dacă la încheierea actului a fost încheiat cu bună credință.
Așa cum a fost reținut în literatura juridică și în practica judiciară, este suficientă existența bunei credințe a subdobânditorului pentru a da valență dispozițiilor de mai sus.
Ceea ce mai trebuia avut în vedere de către instanță în analiza sa, este faptul că la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului nu fusese stabilită prin nicio hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Pe de altă parte, prin raportare la prevederile legale speciale actuale, reținute în motivarea hotărârii și de către instanța de apel, a aprecia dacă titlul statului constituie la acest moment un titlu valabil sau nu de preluare în proprietatea statului a unui imobil nu mai prezintă interes.
Astfel, odată cu apariția Legii nr.10/2001, care reprezintă legea specială, ce derogă de la legea generală (Legea nr.213/1998) au fost definite în mod concret atât imobile preluate în mod abuziv, cât și modalitățile de reparație (restituire în natură, în echivalent, acordarea de despăgubiri sau acțiuni).
Art.2 din Legea nr.10/2001 descrie și enumeră ce se înțelege prin imobile preluate în mod abuziv, iar la litera g din acest articol se referă chiar și la orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum a fost definit la art.6 (1) din Legea nr.213/1998.
Or, atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că toate imobile din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, instanța nu mai poate să constate altceva decât ceea ce prevede legea, ca atare intimata-reclamanta nu justifică interes în vederea promovării unui astfel de capăt de cerere.
Intimata reclamantă () a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că Legea nr.247/2005 nu constituie temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil și că, sub aspectul condițiilor de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare în mod corect s-a constatat că bunul ce a făcut obiectul contractului nu se afla în patrimoniul vânzătorului, iar vânzarea lucrului altuia s-a făcut în cunoștință de cauză; prin urmare, cauza actului juridic este ilicită, fiind prohibită de lege.
Cu referire la excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată s-a arătat că această problemă de drept a fost dezlegată cu putere de lucru judecat, iar pe de altă parte, analiza valabilității titlului statului prezintă interes în ceea ce privește caracterul cauzei actului juridic.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Criticile recurentului-pârât, prin care s-a invocat excepția lipsei de interes în constatarea nevalabilității titlului statului prin raportare la dispozițiile art.2 din Legea nr.10/2001 și art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, sunt nefondate având în vedere că excepția lipsei de interes a fost deja analizată în primul ciclu procesual, iar prin decizia civilă nr.1321/25.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă s-a stabilit că reclamanta justifică un interes în formularea cererii de chemare în judecată.
Pe de altă parte, Curtea reține că menționarea în lege cu caracter normativ general a unor dispoziții este specifică procesului de legiferare, în vreme ce activității judiciare îi este specifică verificarea aplicării normei juridice la un caz determinat.
Prin urmare, este necesar, în fiecare caz în parte, să se verifice în concret dacă preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil.
În ceea ce privește criticile aduse deciziei recurate sub aspectul soluției date cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, Curtea reține că în mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.85/1992 pot fi înstrăinate în temeiul acestui act normativ numai locuințele construite din fondurile statului, nu și alte locuințe deținute de acesta.
Prin urmare, convenția de înstrăinare nu îndeplinește condițiile de validitate sub aspectul obiectului în sensul că apartamentul vândut nu era construit din fondurile statului, iar vânzătorul nici nu avea un titlu valabil asupra acestuia.
În speță, nu se impune analiza bunei credințe a subachizitorului, întrucât raportul juridic dedus judecății vizează chiar contractul primar de vânzare-cumpărare care nu îndeplinește una din condițiile cerute cumulativ, respectiv de a face obiectul de reglementare al Legii nr.85/1992; în plus, așa cum s-a arătat deja, vânzătorul nu era proprietarul lucrului vândut.
Curtea reține, de asemenea, că art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 nu este incident în speță și că nu era necesar să se stabilească în prealabil printr-o altă hotărâre judecătorească nevalabilitatea titlului statului, de vreme ce instanța este investită să analizeze în prezenta cauză atât valabilitatea titlului statului, cât și condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare nr.32057/01.10.2002.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.357 A din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ). și cu intimații pârâți SC NORD SA și ().
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- -
GREFIER
I
Red.
Tehnored.
2 ex/23.12.2009
----------------------------------------
- Secția a III-a -
-
Jud.Sector 1 -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona
