Anulare act. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 158 bis

Ședința publică de la 18 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată declarat de Asociația de Locatari nr. 1 împotriva deciziei civile nr. 902/12 12 2007 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare formulată de intimata Regia Autonomă Județeană -Canal I, cu duplicat ce a fost comunicat părții adverse, de asemenea, precizări cu duplicat formulate de recurentă, însoțite de înscrisuri -copii xerox-9 file- factura fiscală nr. -, notificare nr. 13945, factura fiscală nr. -, notificare 10948, anunț A 356, factura fiscală nr. -, extrase din ziar, ordonanța nr. 1286), s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța pune în discuția părților, din oficiu, aspectul privind admisibilitatea căii de atac formulate, având în vedere valoarea actelor ce se solicită a se anula, iar consecința anulării are caracter patrimonial. Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra aspectului invocat.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.8408/2.07.2007 pronunțată de Judecătoria Iașis -a respins excepția autorității de lucru judecat iar pe fond s- respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de Locatari nr. 1 în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Județeană de Canal

Pentru se pronunța astfel instanța de fond reținut următoarele:

Soluționând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât față de obiectul prezentei acțiuni nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1201 cod civil privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, în raport de cele trei hotărâri judecătorești invocate de către pârâtă, motiv pentru care va respinge excepția.

Pe fondul cererii, prin acțiunea formulată reclamanta Asociația de Locatari nr.1 a solicitat instanței anularea angajamentelor de plată nr.20509/21.10.2003 și nr.13977/28.06.2005, prin care s-a obligat față de pârâta să achite penalitățile de întârziere în valoare de 219.285.567 lei vechi, respectiv suma de 598.471.029 lei.

Cele două angajamente de plată au fost semnate de către reprezentantul legal al asociației de locatari, respectiv președintele acesteia și poartă ștampila persoanei juridice.

Anularea unui act poate fi solicitată fie pe cale de excepție fie pe calea acțiunii principale, în speță reclamanta a invocat nulitatea acestor acte pe care le-a semnat prin reprezentantul său legal motivat de faptul că asociația a fost forțată să le semneze pentru a evita întreruperea serviciilor de furnizare a apei potabile de către pârâtă.

Prin întreg probatoriul administrat, nu a dovedit reclamanta că la semnarea acestor acte consimțământul său ar fi fost viciat, situație care nici nu poate fi reținută de către instanță, având în vedere că potrivit mențiunilor inserate în cele două înscrisuri, asociația de locatari s-a obligat să plătească cele două sume cu titlu de penalități pentru care pârâtei îi fusese recunoscut dreptul de creanță prin titlurile executorii, Ordonanța nr.1286/11.07.2002, fila 67 dosar și sentința civilă nr.1426/10.10.2000, fila 69 dosar, ambele pronunțate de Tribunalul Iași.

Cât privește motivul de nulitate invocat de către reclamantă în sensul că pârâta încarcă facturile lunare emise pentru serviciile furnizate, acesta nu este de natură să atragă nulitatea celor două angajamente de plată, mai mult, prin probatoriul administrat, reclamanta nu a dovedit acest aspect.

Apreciază instanța că cererea reclamantei prin care solicită obligarea pârâtei să scadă din datoria reclamantei penalitățile de întârziere în valoare de 21995,30 lei și să le înregistreze la Asociația de proprietari A9 este de asemenea neîntemeiată.

Reține instanța că Asociația de proprietari A9 s-a înființat prin desprinderea unor imobile de la asociația de locatari reclamantă și constituirea unei noi asociații de proprietari, sens în care cele două asociații au încheiat protocolul de predare-primire a activului și pasivului, aflat la fila 72 dosar, semnat de reprezentanții celor două asociații, potrivit căruia asociația de proprietari nou înființată nu a preluat de la asociația mamă și penalitățile de întârziere pe care membrii săi le datorează furnizorului I, situație ce trebuie reglementată de cele două asociații, motiv pentru care instanța urmează a respinge acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta asociația de locatari nr. 1.

Prin decizia civilă nr. 902 din 12.12. 2007 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins apelul reclamantei, fiind păstrată sentința civilă nr. 8408 din 2.07.2007 pronunțată de Judecătoria Iași.

În pronunțarea soluției, tribunalul a reținut următoarele:

Nulitatea este sancțiune de drept civil care intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate actului juridic. În speță se invocă drept cauză de anulare actelor juridice invocate (angajamentele de plată nr. 20509/2003 și nr. 13977/2005) vicierea consimțământului prin violență, asociația fiind obligată să le semneze prin faptul întreruperii apei potabile. Din actele dosarului reiese că asociația-reclamantă fost obligată prin hotărâri judecătorești să plătească regiei penalități de întârziere pentru perioada 1997 - 2003. Angajamentul de plată nr. 20509/21.10.2003 fost încheiat pentru achitarea penalităților de întârziere stabilite prin sentința civilă nr. 1426/10.10.2000 Tribunalului Iași iar angajamentul de plată nr. 13977/28.06.2005 menționează sume datorate de asociație în baza Ordonanței nr. 1286/11.07.2002 pronunțată de Tribunalul Iași. Prin urmare nu poate fi reținută susținerea reclamantei recurente că angajamentele de plată sunt încheiate prin folosirea violenței psihice ele fiind în fapt urmarea hotărârilor judecătorești arătate mai sus.

Față de aceste considerente, tribunalul respins apelul și menținut sentința Judecătoriei Iași care este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Asociația de Locatari nr. 1 criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanțele au confundat penalitățile de întârziere cu suma datorată pentru serviciile prestate astfel încât consideră ca și Ordonanța nr. 1286/2002 este nelegală. Arată că urmare a acestei erori produsă prin Ordonanța din 2002, Asociația a fost forțată să semneze cele două angajamente de plată nr. 20509/2003 și nr. 13977/2005 întrucât s-au efectuat presiuni în legătură cu furnizarea apei potabile. Consideră că aceste majorări de întârziere nu sunt datorate întrucât sumele respective nu au fost probate, astfel încât solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii și anularea celor două angajamente de plată contestate.

, la termenul de judecată din 18 aprilie 2008 instanța din oficiu a pus în discuția contradictorie a părților aspectul privind admisibilitatea căii de atac formulată având în vedere valoarea cuprinsă și actele juridice a căror anulare se solicită, incident în privința căruia reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă la instanța de fond, reclamanta Asociația de Locatari nr. 1 a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta I să se dispună anularea angajamentelor de plată nr. 20509/2003 și nr. 13977/2005 prin care reclamanta s-a obligat la majorări de întârziere în sumă de 215.285.567 lei RON și respectiv 598.471.029 lei RON.

Potrivit dispozițiilor înscrise în art. 2821Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date de prima instanță în litigiul al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv atât în materie civilă, cât și în materie comercială.

În prezenta cauză, obiectul cererii vizează anularea a două acte juridice cu consecințe patrimoniale în sensul exonerării de plata sumei datorate cuprinsă în cele două angajamente de plată în valoare de 81.375,66 RON.

Având în vedere dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă urmează a se reține că sentința pronunțată de judecătorie este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac care se soluționează în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă de către tribunal.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și a celui constituțional al apelantei în fața legii și a autorităților.

Cum potrivit art. 2821Cod procedură civilă hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurenta Asociația de Locatari nr. 1 a uzitat de calea de atac prevăzută de lege și soluționată de tribunal, reclamanta nu mai poate exercita un nou recurs la Curtea de apel.

Împrejurarea că tribunalul a soluționat în complet compus din 2 judecători și nu în complet de trei judecători nu este de natură să confere reclamantei dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.

Față de cele expuse, urmează ca în baza art. 312 al. 1 teza a II-a Cod procedură civilă să se respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Asociația de Locatari nr. 1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Asociația de Locatari nr. 1 împotriva deciziei civile nr. 902/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, decizia pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

21.05.2008

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Cristina Văleanu
Judecători:Cristina Văleanu, Georgeta Protea, Liliana Palihovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Iasi