Anulare act. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Înregistrat la data de 14.01.2008
DECIZIA CIVILĂ nr.158
Ședința publică din 19 februarie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și împotriva încheierii pronunțate la data de 23.11.2007 de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.6428/C/2005, în contradictoriu cu pârâții intimați PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REȘIȚA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI REȘIȚA și intimații intervenienți, și, având ca obiect lămurire și înlăturare a dispozițiilor potrivnice din decizia civilă nr.322/A/18.11.2005 din dosar nr.6428/C/2005.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței concluziile scrise formulate de către reclamanții recurenți, respectiv comunicate prin fax concluziile intervenienților intimați și.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.02.2008, când pronunțarea a fost amânată pentru acest termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată că prin Încheierea din 23 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în Decizia civilă nr.322/A/18.11.2005, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.6428/C/2005, formulată de reclamanții intimați și.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a avut în vedere că prin cererea lor înregistrată la Tribunalul C-S sub nr.6428/12.11.2007, reclamanții și au solicitat lămurirea și înlăturarea dispozițiilor potrivnice din Decizia civilă nr.322/18.11.2005 a Tribunalului C-S, prin care s-a admis apelul Primăriei Municipiului Reșița, s-a modificat Sentința civilă nr.1279/15.03.2004, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.5977/2003, și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți.
Tribunalul a mai reținut că prin Decizia civilă nr.897/12.04.2006, pronunțată în dosarul nr.1204/C/2006, Curtea de Apel Timișoaraa respins recursurile declarate de pârât și intervenienți împotriva Deciziei civile nr.322/18.11.2005 a tribunalului C-S, iar prin Decizia civilă nr.1639/20.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, s-au respins contestațiile în anulare formulate de către pârât și intervenienți.
De asemenea, tribunalul a stabilit că în cuprinsul cererii reclamanții au invocat că instanța de apel nu a lămurit pe deplin aplicarea dispozitivului hotărârii și nu a dispus ca "expertiza efectuată în apel să facă parte integrantă din prezenta hotărâre".
Astfel, a apreciat că expertiza tehnică este doar o probă și nu poate face parte integrantă din dispozitivul hotărârii (expertiza nefiind făcută în apel, ci de către prima instanță), precizând că în apel instanța nu a făcut decât o modificare parțială a sentinței atacate și a menținut celelalte dispoziții, toate în favoarea reclamanților.
În sfârșit, tribunalul a reținut că soluția de respingere a plângerii reclamanților împotriva încheierii de carte funciară, prin sentința civilă nr.3147/14.11.2006, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-, nu justifică prezenta cerere, întemeiată pe dispozițiile art.281 ind.1 pr.civ.
Împotriva Încheierii din 23.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, au declarat recurs reclamanții și, solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii recurate în sensul de a dispune lămurirea și înlăturarea dispozițiilor potrivnice ale Deciziei civile nr.322/18.11.2005, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.6428/C/2005.
În motivare, reclamanții recurenți au susținut că, deși au formulat cerere de lămurire și înlăturare a dispozițiilor potrivnice din Decizia civilă nr.322/A/18.11.2005 a Tribunalului C-S, prima instanță a calificat cererea lor ca fiind de îndreptare a erorilor materiale, motivând soluția pe prevederile art.281 ind.1 pr.civ. cu toate că ei au motivat în drept pe prevederile art.2811al.1 pr.civ.
Recurenții au mai arătat că încheierea atacată este motivată eronat, în sensul că în apel nu s-a efectuat nicio expertiză, în condițiile în care există expertiza efectuată de către expertul.
În sfârșit, au susținut că cererea lor de a se dispune ca expertiza să facă parte din dispozitivul hotărârii este îndreptățită, expertiza lămurind aspectele cauzei și ajutând la punerea hotărârii în executare.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art.281/3 raportat la art.304/1 și art.304 pct.9 pr.civ.
În urma examinării încheierii atacate, în raport de motivele invocate prin cererea de recurs, precum și în raport de cuprinsul cererii înregistrate la Tribunalul C-S la 12.11.2007 și de dispozițiile art.2812pr.civ. și art.304 pct.9 pr.civ. și art.3041pr.civ. Curtea apreciază că se impune respingerea recursului, pentru considerentele ce în continuare vor fi evidențiate.
Din cuprinsul cererii formulate de reclamanți (fila 36 dosar nr-) rezultă că aceștia au solicitat Tribunalului C-S "să lămurească pe deplin suprafața pe care reclamanții au un drept de folosință - respectiv de 100 și să dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra casei în cartea funciară precum și a dreptului de folosință a terenului pe toată durata existenței construcției pe numerele topo precizate în expertiza efectuată în apel".
De asemenea, prin aceeași cerere adresată tribunalului, reclamanții au solicitat ca instanța de apel să dispună ca "expertiza efectuată în apel să facă parte integrantă din prezenta hotărâre".
Astfel, în speța de față, chiar dacă reclamanții au invocat prin cererea adresată Tribunalului dispozițiile art.2821al.1 pr.civ. din modul în care este formulată cererea rezultă, în mod neechivoc, că cererea de față este, în realitate, o cerere de completare a hotărârii, care poate fi formulată, potrivit art.2812al.1 pr.civ. în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs.
Or, Decizia civilă nr.322/A/18.11.2005 le-a fost comunicată reclamanților la 25.01.2006 (filele 28, 32 dosar nr.6428/C/2005) iar cererea de completare a deciziei a fost depusă cu mult peste termenul de 15 zile de la comunicare a hotărârii, respectiv la data de 12.11.2007, astfel că este întemeiată excepția tardivității cererii reclamanților, invocată din oficiu de către
Mai mult decât atât, reclamanții nu au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr.322/2005 a Tribunalului C-S, ci numai pârâtul și intervenienții.
În virtutea acestor considerente, Curtea reține că soluția Tribunalului d e respingere a cererii reclamanților este legală, nefiind susceptibilă de modificare încheierea recurată, pentru vreunul dintre cazurile prevăzute de art.304 pr.civ. astfel că va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva Încheierii din 28.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
Grefier,
- -
Red.GO/19.02.2008
Tehnored.MM/2 ex/28.02.2008
Inst.apel: Tribunalul C-S - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai, Florin Șuiu