Anulare act. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILĂ NR. 162/2008
Ședința publică din 06 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Nicoleta Vesa vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Maria Trifan
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.1239/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei se prezintă contestatorul asistat de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care mandatarul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare conform art.318 Cod procedură civilă, desființarea deciziei atacate în sensul respingerii recursului formulat de reclamanta " de Drumuri și Poduri" T - Grup. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației de față;
Prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr.4903/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Drumuri și Poduri T solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se constate nulitatea absolută a deciziei nr.1450/25.04.2006 emisă de pârâtă sau, în subsidiar, să se dispună anularea deciziei de mai sus prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art.61 lit.a din Codul muncii;
- să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale restante;
- să se dispună reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acțiunii sale a arătat că, prin decizia a cărei desființare se solicită, reclamantului i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, motivat de împrejurarea că acesta a dat dovadă de neglijență în serviciu și că a produs unității pârâte un prejudiciu.
A mai arătat că această măsură disciplinară este nelegală deoarece în motivarea deciziei de concediere s-a făcut referire la un contract de muncă ale cărui efecte juridice au încetat deoarece a fost încheiat pe perioadă determinată și că, la data aplicării sancțiunii disciplinare, între părți era deja încheiat un alt contract de muncă.
Sub un al doilea aspect, a învederat că decizia este lovită de nulitate prin aceea că au fost încălcate prevederile art.268 pct.2 lit.a și d Codul muncii și că a fost emisă în data de 2 mai 2006, în condițiile în care reclamantul era în concediu medical din data de 1 mai 2006.
De asemenea a mai arătat că decizia este și netemeinică deoarece reclamantul nu a avut înregistrat un consum de carburant peste norma stabilită de către pârâtă și că, în acest context, nu se poate reține că a dat dovadă de neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
În plus, din nota de constatare nr.144/12.01.2006 rezultă că autoutilitara a fost utilizată în acea perioadă de reclamant și de încă patru șoferi care, inițial, au fost sancționați toți cu "avertisment", iar apoi cu concedierea disciplinară. Ori, angajatorul nu putea aplica două sancțiuni disciplinare pentru aceeași abatere.
Sub un ultim aspect, a învederat că în perioada în litigiu a efectuat ore suplimentare la cererea conducerii unității, astfel că și prin prisma acestui aspect trebuia apreciat consumul de carburant.
În drept, a invocat art.art.268 Codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca fiind netemeinică și nelegală.
Cu privire la contractul individual de muncă nr.1450/2006, la care a făcut referire reclamantul în motivarea acțiunii, a arătat că acesta a fost încheiat pe perioadă nedeterminată și nu determinată cum susține acesta.
Sub aspectul încălcării de către pârâtă a prevederilor art.268 din Codul muncii, a învederat că reclamantul a răspuns convocării făcute de unitate, participând la cercetarea disciplinară prealabilă și dând declarație în legătură cu consumul de carburant de pe autoutilitară.
Referitor la faptul că reclamantul se afla în concediu medical la data la care decizia și-a produs efecte juridice, pârâta a arătat că măsura a fost suspendată pe perioada incapacității de muncă a reclamantului, aceasta urmând să producă efecte la expirarea concediului medical.
Din punct de vedere al temeinicei sancțiunii disciplinare dispuse, pârâta a învederat că reclamantul a fost concediat tocmai din cauza dispariției unei cantității nejustificat de mari de motorină, din gestiunea sa. Cu privire la acest aspect a susținut că deși reclamantul a fost avertizat în mai multe rânduri că depășește norma admisă, acesta a persistat în conduită astfel că în final s-a impus luarea acestei măsuri disciplinare împotriva sa.
În ce privește orele suplimentare, pârâta a arătat că dacă efectuarea lor ar fi fost dispusă de către conducerea unității, ele ar fi trebuit să se regăsească în pontajul reclamantului. Ori, din nici o evidență scriptică nu rezultă acest lucru.
Cât privește dubla sancționare disciplinară a reclamantului, a arătat că unitatea nu se face vinovată de încălcarea prevederilor art.265 Codul muncii, referitoare la unicitatea sancțiunii disciplinare, deoarece cea de-a doua sancțiune a fost aplicată tocmai pentru faptul că reclamantul a persistat în această conduită necorespunzătoare de-a lungul unei perioade de timp. Deci nu se poate vorbi despre o singură abatere și două sancțiuni disciplinare, cum susține reclamantul.
În drept, a invocat art.115 - 118.proc.civ.
Prin sentința civilă nr.697/LM/25.06.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a admis acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " Drumuri și Poduri" T și pe cale de consecință:
- s-a dispus anularea deciziilor de concediere nr.1450/25.04.2006, nr.1849/26.05.2006 și nr.1922/2.06.2006 emise de unitatea pârâtă și reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii sale;
- a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 1.06.2006 și până la reintegrarea sa efectivă pe post;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 568,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că prin decizia nr.1450/25.04.2006, reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă începând cu data de 2.05.2006, în baza art.264 alin.1 lit. f Codul muncii și art.16 pct.5 din Regulamentul Intern al unității pârâte.
În motivarea acestei decizii s-a reținut că reclamantul se face vinovat de neglijență în serviciu și că prin această conduită a produs un prejudiciu angajatorului.
A mai reținut că prin decizia nr.1849/26.05.2006, pârâta a dispus suspendarea efectelor deciziei inițiale, motivat de faptul că reclamantul se afla la data desfacerii disciplinare a contractului de muncă în incapacitate temporară de muncă, dovedită cu certificat medical, până la încetarea acestei situații.
Prin decizia nr.1922/2.06.2006, pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, conform art.61 lit. a Codul muncii, cu începere din data de 1.06.2006, fără ca prin aceasta să anuleze celelalte două decizii emise anterior.
Analizând decizia nr.1450/25.04.2006 (6), nota de constatare nr.144/12.01.2006 a pârâtei ( 9-10), expertiza tehnică auto judiciară efectuată în cauză, la cererea părților de către expertul ( 222-238), completarea la raportul de expertiză (247), depozițiile martorilor (252) și ( 253) precum și foile de parcurs de la dosar, instanța de fond a apreciat că în cauză nu s-a demonstrat că reclamantul ar fi sustras vreo cantitate de motorină pe care să o fi folosit în scop personal și că autoutilitara a fost deservită de reclamant și de încă patru șoferi, care se schimbau săptămânal.
De asemenea s-a mai constatat că autobasculanta -, an de fabricație 1982, nu a fost modificată constructiv pe parcursul exploatării ei și nu au fost înlocuite părți componente pentru ase putea reduce consumul de motorină.
Referitor la normarea consumului, instanța de fond a reținut că a fost efectuată conform normelor stabilite prin actul nr.4866/29.11.2005, care nu acoperă necesarul de combustibil și că aceste consumuri normate pe foile de parcurs sunt nerealizabile.
Întrucât pârâta nu a demonstrat în ce constă neglijența în serviciu a reclamantului iar consumul depășit de reclamant este de 172,8 litri din 294,3 litri cât a reținut expertiza tehnică, și el se datorează faptului că autobasculanta nu se poate încadra în consumurile stabilite de către unitate, instanța de fond a apreciat că sancțiunea disciplinară dispusă de către pârâtă nu este nici temeinică și nici legală și că se impune desființarea celor trei decizii succesive emise de către angajator.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile reglementat de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâta " Drumuri și Poduri" T - Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, pârâta a susținut că soluția instanței de fond este nelegală, prin prisma art.304 pct.6 proc.civ. deoarece a acordat reclamantului mai mult decât a cerut prin acțiunea introductivă de instanță.
Astfel, din petitul acțiunii rezultă că intimatul a contestat doar decizia nr.1450/2006 emisă de pârâta recurentă nu și celelalte două decizii având nr.1849/2006 și nr.1922/2006. Ori, în lipsa unei cereri exprese în acest sens, instanța de fond nu putea să procedeze la anularea celor două decizii mai sus enumerate, decât prin încălcarea principiului disponibilității procesuale, prevăzut de art.129 alin.6 proc.civ.
Sub un al doilea aspect, recurenta a învederat că soluția primei instanțe este nelegală și prin prisma art.304 pct.7 proc.civ. în sensul că motivarea hotărârii conține contradicții vădite deoarece deși, pe de-o parte, constată că intimatul reclamant a depășit consumul normat de motorină cu 172,8 litri, apreciază totuși în mod cu totul nejustificat că această abatere nu este suficient de severă pentru a atrage desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al acestui salariat.
Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurentă se întemeiază pe prevederile art.304 pct.9 proc.civ. Cu privire la acest aspect recurenta a învederat că instanța de fond a anulat deciziile nr.1849/2006 și nr.1922/2006, cu încălcarea prevederilor legale privitoare la termenul în care poate fi contestată o măsură disciplinară.
În apărare, intimatul reclamant a solicitat prin concluziile scrise depuse, respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă și menținerea soluției pronunțate de prima instanță, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 550 lei.
Cu privire la aspectele critice invocate de pârâtă, a arătat că i-a fost comunicată o singură decizie, cu nr.1450/2006, și că celelalte două decizii emise ulterior, nu i-au fost aduse la cunoștință, aspect de altfel necontestat de recurentă.
Prin urmare, acesta se afla în termenul prevăzut de lege pentru a le putea ataca în instanță, neputându-se invoca încălcarea termenului de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.5 Codul muncii.
De asemenea a arătat că nu a fost încălcat principiul disponibilității procesuale reglementat de art.129 alin.5 proc.civ. deoarece cum decizia nr.1450/2006 a fost lovită de nulitate absolută iar decizia nr.1922/2006 este subsecventă acesteia, a fost la rândul ei lovită de nulitate.
Cu privire la motivarea sentinței, a arătat că instanța de fond, în considerentele hotărârii, a expus amplu motivele de fapt și de drept pe care își sprijină soluția pronunțată, astfel că nu se poate reține incidența art.304 pct.7 proc.civ.
Prin decizia civilă nr.1239/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- recursul a fost admis, sentința atacată fiind modificată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin decizia nr.1450/25.04.2006, pârâta recurentă a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului intimat, începând cu data de 2 mai 2006, în temeiul art.264 alin.1 lit.f Codul muncii și art.16 pct.5 din Regulamentul Intern al societății pârâte (33).
În motivarea acestei decizii, s-a reținut că acesta s-a făcut vinovat de neglijență în serviciu care a avut ca urmare producerea de prejudicii societății.
La data 26.05.2006, recurenta a emis decizia nr.1849/26.05.2006 prin care a dispus, începând cu 1.05.2006, suspendarea de drept a contractului individual de muncă, în baza art.60 alin.1 lit.a Codul muncii, deoarece intimatul se află în incapacitate temporară de muncă, dovedită cu certificat medical precum și suspendarea cu aceeași dată a efectelor deciziei nr.1450/2006 până la încetarea stării de incapacitate temporară(35).
Prin decizia nr.1922/2.06.2006, recurenta pârâtă văzând decizia nr.1450/25.04.2006 și nr.1849/26.05.2006, a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatului reclamant, cu data de 1.06.2006, în baza art.61 lit.a Codul muncii.
Raportat la cele de mai sus, susținerile recurentei conform cărora instanța de fond a acordat mai mult de cât s-a cerut nu pot fi primite deoarece chiar dacă reclamantul nu contestat expres, prin acțiunea formulată, alături de decizia nr.1450/2006 și celelalte două decizii emise de către angajator, în cuprinsul motivării acțiunii a făcut referire la acestea iar desființarea primei decizii a atras după sine și anularea celorlalte două care erau subsecvente celei dintâi și se întemeiau pe aceasta.
De asemenea nu se poate reține încălcarea prevederilor art.268 alin.5 Codul muncii, care reglementează termenul în care poate fi contestată o sancțiune disciplinară, deoarece câtă vreme recurenta nu a dovedit că a comunicat deciziile nr.1849/2006 și 1922/2006, în termenul și condițiile prevăzute de art.268 alin.3 și 4 Codul muncii, reclamantul putea să le conteste oricând, fiind în termen.
Se constată însă că sunt întemeiate celelalte critici vizând motivele contradictorii din cuprinsul hotărârii și aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la antrenarea răspunderii disciplinare a reclamantului.
Astfel, din cuprinsul probelor de la dosar rezultă că autobasculanta cu nr. de înmatriculare -, marca R 16 tone, an de fabricație 1982, fost deservită pe perioada 23.11.2005-26.02.2006, în litigiu, de cinci șoferi: reclamantul, și, care se schimbau săptămânal, conform graficului depus la dosar la filele 236-238.
Din cuprinsul expertizei tehnice efectuate în cauză și al depozițiilor martorilor audiați, rezultă că în cadrul unității au fost stabilite prin actul nr.4866/2005 norme de consum la combustibil pentru autobasculante deoarece prin aplicarea celor vechi se înregistrau consumuri exagerate de motorină, și că aceste norme au fost aduse la cunoștința șoferilor care deserveau autobasculante, inclusiv reclamantului și celorlalți patru șoferi.
Aceeași expertiză a constatat că, în mod efectiv, consumul de motorină normat a fost depășit cu 294,3 litri, că fiecare din cei cinci șoferi a contribuit la această depășire și au fost enumerate, pentru fiecare șofer, cantitățile de carburant care reprezintă depășirile de consum(227).
Dintre cei cinci șoferi, cea mai mare depășire de consum au avut-o reclamantul, 172,8 litri, și numitul, 119 litri. Ceilalți șoferi figurează cu depășiri modice de 11,2 respectiv 11,3 litri. Prin urmare, câtă vreme cei cinci șoferi au lucrat perioade egale de timp pe această autobasculantă, succedându-se săptămânal la conducerea mașinii, ceilalți șoferi apar cu depășiri modice ale consumul normat de combustibil iar reclamantul nu a demonstrat cu nici un mijloc de probă că ar fi prestat ore suplimentare de natură a justifica aceste diferențe ( de la 11,2 litri sau 11,3 litri, la 172,8 litri ), instanța de fond a apreciat în mod greșit că abaterea reclamantului nu este gravă și că nu se impune concedierea acestuia în temeiul art.61 lit. a Codul muncii. Mai mult, reclamantul fusese sancționat anterior cu avertisment scris, alături de ceilalți colegi pentru fapte similare, și știa că în cazul în care va persista în această conduită riscă o sancțiune mult mai severă.
În consecință, faptul că ceilalți colegi au avut câștig de cauză în instanță, în sensul că acestora le-au fost anulate deciziile de concediere apreciindu-se că raportat la consumul înregistrat în cazul lor de 11,3 litri, pentru, și 11.2 pentru, concedierea este o măsură disciplinară mult prea severă nu are relevanță în prezenta cauză, câtă vreme reclamantul a depășit consumul cu 172,8 litri. De altfel, numitului i-a fost respinsă acțiunea prin sentința civilă nr.340/LM/2007 a Tribunalului Hunedoara, acesta depășind consumul cu 119 litri.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul, solicitând desființarea deciziei atacate cu consecința respingerii recursului formulat de intimata de Drumuri și Poduri
În expunerea de motive a arătat că decizia atacată este rezultatul unei evidente erori materiale în sensul prevederilor art.318 Cod procedură civilă.
În acest sens arată că instanța a menținut decizia nr.1450/25.04.2006 emisă de intimată, dar nu se pronunță și nu face trimitere la decizia 1922/02.06.2006 emisă de intimată și prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă în baza art.61 lit.a Codul muncii, dar prin care nu a fost revocată decizia precedentă, astfel că au fost menținute ambele decizii, deși se impunea constatarea nulității acestora.
Se apreciază că instanța de recurs a denaturat concluziile expertizei reținând că a depășit consumul de motorină cu 172,8 litri, deși în concluziile sale expertul arăta că, împreună cu colegii săi, a realizat o economie de 294 litri, deși consumul normat este mai mic decât cel cerut de vehiculul aflat în dotare.
Contestatorul mai susține că instanța de recurs a făcut o greșită aplicare a legii, apreciind că un prejudiciu de circa 3.000.000 lei constituie o abatere gravă care impune concedierea.
De asemenea în eroare este instanța de recurs, arată contestatorul, când susține că din cei 5 șoferi, cărora le-a fost desfăcut contractul de muncă, doar pentru doi a fost admisă acțiunea, în realitate 4 contestatori fiind reintegrați în muncă.
Contestatorul mai arată că instanța de recurs a fost în eroare și cu privire la dispozițiile art.15 din Regulamentul intern care se referă la sancțiunile aplicabile în ordine cronologică și descrie abaterile foarte grave care nu sunt aplicabile în cazul său.
Deliberând asupra contestației în anulare de față prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrvit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestației când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul textului citat "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Pe de altă parte, contestația în anulare prevăzută de art.318 Cod procedură civilă, este o contestație specială care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele privitoare la problemele de fond care urmăresc repunerea contestatorului în drepturile care consideră că i-au fost nesocotite.
În speță contestatorul invocă greșeli de judecată, de stabilire a situației de fapt și de interpretare a probelor și dispozițiilor legale, aspecte ce nu pot fi puse în discuție pe această cale potrivit art.318 Cod procedură civilă, întrucât prin contestația în anulare nu s-a urmărit să se deschidă părților recursul la recurs.
Totodată, nu pot fi puse în discuție în contestația în anulare motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, reiterate de contestator, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau unei încălcări a legii, deoarece contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii date în recurs, ci de retractare, admisibilă numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
În consecință, reținând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.1239/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./24.03.2008
Președinte:Alina Lodoabă Nicoleta VesaJudecători:Alina Lodoabă Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Maria Trifan
