Anulare act. Decizia 164/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 164
Ședința publică din 23 februarie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții, și împotriva deciziei civile nr.800/22.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Reșița.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
Cererea de revizuire a fost declarată în termen și este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Dezbaterea în fond a cererii de revizuire și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față constată:
Prin decizia civilă nr.800/22.09.2008 pronunțată în dosar nr- Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul pârâtului Primarul Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr.65/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a modificat în tot sentința recurată și, rejudecând în fond, a reținut acțiunea reclamanților, și, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a avut în vedere faptul că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr.2690/C/2006, reclamanții, și au chemat în judecată pe Primarul Municipiului Reșița, solicitând anularea Dispoziției nr.627/23.08.2001 privind respingerea cererii de restituire în natură, în condițiile Legii nr.10/2001 a imobilului - teren înscris în CF 17 Reșița Română, nr. cadastral 53, pe care actualmente se află amenajat "Parcul ", obligarea Primarului de a emite dispoziție de despăgubiri în echivalent în valoare de 2.408.409.900 lei pentru clădirile demolate, cât și obligarea de a elibera la cerere, autorizație de construire pentru clădire de locuit pe teren.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că au întocmit o notificare în temeiul Legii nr.10/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Reșița, str.- 46, cu-, înscris în CF nr.27, cu nr.top.53 în suprafață de 800 stânjeni pătrați, însă Primarul Municipiului Reșița, deși recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului, respinge cererea de restituire în natură. Reclamanții au precizat că terenul este liber de construcții, astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare a stării de fapt, întocmit de reprezentanții Primăriei la 04.07.2001.
Referitor la despăgubirile în echivalent pe care le solicită pentru imobilele demolate în suprafață de 728. reclamanții le estimează la 70.329 Euro (2.575.236.993 ROL) din care să se deducă valoarea actualizată a despăgubirii din anul 1974 de 40.000 lei, respectiv 4556 Euro, astfel încât suma ce urmează a fi acordată cu titlu de despăgubiri reprezintă 65.773 Euro (2.408.409.941 ROL).
In drept, au invocat prevederile cuprinse în titlul I art.1, 16, 28, 46 și 48 care modifică art.1 alin.1, art.10 alin.1, art.11 alin.5, art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.10/2001.
Reclamanții au arătat că, întrucât Legea nr.247/2005 prevede că dispozițiile conducătorilor administrației publice locale având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent emisă până la data intrării în vigoare a acestei legi și nevalorificate, pot fi atacate în termen de 12 luni la secția civilă a tribunalului.
Prin sentința civilă nr.2465 din data de 02.10.2006, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr.2690/C/2006, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâtului Primarul Orașului Reșița.
Analizând pe fond cererea, tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, avându-se în vedere faptul că pe terenul a cărui restituire se cere, este amenajat parcul public, înscris în inventarul suprafețelor gazonate la poziția 3. Potrivit legii, sunt exceptate de la restituirea în natură suprafețele de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele supuse unor amenajări destinate a servi nevoilor comunității.
In ipoteza terenului din speță, evidențiat în domeniul public al Municipiului Reșița, sunt aplicabile principiile privind protecția interesului public.
Și după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii posibil a fi acordate, constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri propuse a fi acordate.
De menționat, că tribunalul a mai reținut că față de Dispoziția nr.627 din 23.08.2001, emisă de Primarul Municipiului Reșița, prin care a fost respinsă cererea reclamanților, acțiunea în justiție a acestora este tardivă, deoarece refuzând oferta de restituire prin echivalent, reclamanții aveau posibilitatea introducerii acțiunii în justiție în termen de 30 de zile de la data comunicării în scris a refuzului ofertei de restituire.
Impotriva sentinței Tribunalului C-S au declarat apel reclamanții, și, susținând că în mod greșit prima instanță nu a desființat dispoziția Primarului nr.627/23.08.2001 și nu a dispus, conform cererii introductive privind restituirea în natură a imobilului revendicat.
In continuare, apelanții au dezvoltat punctele de vedere privind preluarea fără titlu valabil a bunurilor revendicate, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și o nefundamentare a concepției despre probatoriu, în speță, prin care să se dovedească natura juridică reală a bunurilor de care au fost deposedați reclamanții și autorii lor, situația prezentă a acestor bunuri și modalitatea în care acestea, în totalitate sau parțial, ar putea fi retrocedate în natură.
Prin decizia civilă nr.33/25.01.2007 Curtea de Apel Timișoaraa admis apelul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.2465 din 02.10.2006, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.2690/C/2006, în contradictoriu cu pârâtul intimat Primarul Municipiului Reșița. S-a dispus desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-
Curtea a reținut că în speță se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate construcții și topografie, pentru a se stabili cu certitudine, potrivit evidențelor de carte funciară întinderea imobilelor revendicate, amplasamentul acestora, eventualele construcții edificate și pentru a se putea propune de către experți varianțe de restituire în natură.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, și, în rejudecare, au fost admise probe noi, respectiv înscrisuri - planuri de încadrare în zonă, schițe, expertiză topo și în construcții.
Prin sentința civilă nr.65/22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și, s-a anulat dispoziția nr.627/2001 emisă de Primarul Municipiului Reșița, s-a dispus restituirea în natură a terenului înscris în CF nr.27 Reșița Română, nr.top.53, în suprafață de 2448. către reclamanții, și.
S-a dispus despăgubirea reclamanților cu suma de 70.329 Euro, echivalent în lei pentru construcțiile demolate din care va fi scăzută valoarea analizată a despăgubirilor de 40.000 lei acordate în anul 1974.
S-au respins petitele privitoare la obligarea Primarului Municipiului Reșița la emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea depusă prin intermediul executorului judecătoresc - dosar execuțional nr.414/01 și înregistrată la Primăria Municipiului Reșița sub nr.21080/31.05.2001, reclamanții, și au solicitat restituirea în natură a terenului și măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, aparținând imobilului situat administrativ în Reșița,-, înscris în CF nr.27 Reșița Română, nr.top.53.
Prin dispoziția nr.627/23.08.2001 emisă de Primarul Municipiului Reșița - cererea reclamanților a fost respinsă cu motivarea că pe terenul în cauză este amenajat parcul "" care potrivit dispozițiilor HG nr.532/2002 privind atestarea domeniului public al Judecătoriei C-S este evidențiat ca făcând parte din domeniul public (fila 25 dosar).
Ulterior, după apariția Legii nr.247/2005, reclamanții au adresat Primăriei Municipiului Reșița notificare pentru actualizarea notificării din 2001 (filele 6-8 dosar fond) prin care au solicitat restituirea terenului în natură și despăgubiri pentru clădirile demolate, susținând că raportat la modificările operate de Legea nr.247/2005 la Legea nr.10/2001 argumentația de la baza Dispoziției nr.627/23.08.2001 de respingere a restituirii în natură a terenului nu se mai susține: art. 10 (1) s-a modificat, iar art.18 lit.b face trimitere la art.36 alin.3 abrogate, iar oferta valorică nu le-a fost făcută.
Prevederile Legii nr.10/2001, republicată, în ansamblul său, consacră principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, conform prevederilor art.1 alin.1, art.7 și art.9 din lege și, numai în situația în care această măsură nu este posibilă, sau este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Expertiza tehnică topografică identifică imobilul în discuție ca fiind ocupat de o parte din Parcul și având suprafața de 2448. conform limitelor parcelei din planurile puse la dispoziție de reclamanți și cele din arhiva C- S-a mai reținut că piciorul funicularului nu este amplasat pe parcela în litigiu și nici protecția plasei de protecție a firelor de funicular nu afectează parcela în nici un fel.
In răspunsul la obiecțiunile formulate de părțile în proces, expertul tehnic arată că diferența de 429,32. dintre suprafața din actul de împărțeală întocmit de antecesorul reclamanților (filele 1-12 dosar fond) de 2877,32. și cea pe care a determinat-o prin expertiză de 2448. nu poate fi pozițională pe planșa topo, anexă a expertizei.
Având în vedere și faptul că, în cartea funciară nu este evidențiată suprafața imobilului și că din suprapunerea realizată de expert topograf între planurile vechi și situația actuală a rezultat că suprafața imobilului este de 2448. rezultă că suprafața de restituit în natură reclamanților este de 2448m.
p.Concluziile expertizei tehnice în construcții rețin că: niciuna dintre construcțiile de pe terenul imobilului înregistrat în CF 27 Reșița Română, nr.top.53, nu a fost autorizat conform legilor în vigoare după 1990 (Legea nr.50/1991 sau Legea nr.453/2001). Toate construcțiile aflate pe terenul în litigiu, îndeplinesc condițiile de "mobilier " date în Anexa nr.2 a Legii nr.453/2001, cu excepția monumentului deportaților germani care este construcție definitivă. Unele obiecte au fundații reduse (băncile, panoul cu jardiniere, stâlpii de iluminat local), iar altele sunt realizate pe teren. Față de aceste concluzii sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Prin raportul de evaluare întocmit în cauză la cererea reclamanților (filele 26-55 dosar fond) a fost stabilită valoarea construcțiilor demolate la 70.329 Euro.
Prin punctul de vedere exprimat de pârâtul Primarul Municipiului Reșița cu privire la evaluarea extrajudiciară nu se contestă această evaluare, ci doar se face referire la procedura reglementată de art.16 Titlul VII din Legea nr.247/2005, care nu are incidență de vreme ce cauza se află în fața instanței.
In ceea ce privește petitele referitoare la obligarea Primarului Municipiului Reșița de a elibera la cerere autorizația de construire și certificatul de urbanism pentru clădire de locuit pe teren, instanța le-a respins ca fiind premature.
Față de considerentele arătate, în temeiul art.1, 2 alin.1 lit.i, art.7 alin.1, art.10 alin.3, art.11 alin.2, art.24 alin.2, Legea nr.10/2001 cu modificări și art.II Titlul I, Legea nr.247/2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu Primarul Municipiului Reșița.
Impotriva acestei hotărâri, pârâtul Primarul Municipiului Reșița - domnul a declarat apel în termen legal, la 23.04.2008, invocând pe cale de excepție, tardivitatea acțiunii civile formulată de reclamanți, raportat la data emiterii dispoziției contestate, 23.08.2001, și temeiul special de 30 de zile, reglementat de lege, pentru atacarea acestuia în justiție. In acest sens, pârâtul a precizat că, deși reclamanții invocă dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art.II Titlul I din Legea nr.247/2005, aceste texte nu sunt incidente în cauză, imobilul revendicat nefăcând parte din categoria imobilelor menționate expres în anexa 2 Legii nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că prima instanță își argumentează soluția de restituire în natură pe dispozițiile HG nr.498/2003, deși acest act normativ este abrogat.
In ceea ce privește identificarea imobilului revendicat, s-a precizat că expertiza topografică efectuată în cauză nu redă situația reală în teren, pentru că, întreg terenul revendicat de reclamanți este ocupat de Parcul, cu alei pietonale, trotuare, spații verzi și Monumentul Deportaților Germani, ceea ce ace atrage incidența prev.art.11 alin.3 din Legea nr.101/2001, republicată, potrivit cu care persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
In acest sens, la punctul 11.5 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, se arată că prevederea alin.3 al art.11 are în vedere ipoteza în care construcțiile expropriate au fost integral demolate, iar lucrările de execuție a noilor lucrări pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul. In acest caz, persoana îndreptățită va beneficia de măsura restituirii în natură a terenului liber, iar pentru construcțiile demolate și terenul ocupat de construcții noi, precum și pentru terenul afectat servituților legale ori altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent. Acestea se coroborează și cu punctul 11.6 din aceleași norme în care se precizează faptul că în situația în care terenul expropriat este integral ocupat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea se vor stabili numai măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil.
Mai mult decât atât, la punctul 10.3 din aceleași norme metodologice se prevede în mod imperativ faptul că "în toate cazurile entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apăr, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. In cazul în care se constată astfel de situații restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității investite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Un alt motiv de apel se referă la dispoziția privind despăgubirea reclamanților cu suma de 70.329 Euro, echivalentul în lei pentru construcțiile demolate, din care se va scădea valoarea actualizată a despăgubirilor de 40.000 lei, acordate în anul 1974, fără a se preciza cui îi incumbă obligația de plată. Pârâtul-apelant arată că, din modul de redactare a dispozitivului, rezultă că această obligație revine Primarului Municipiului Reșița, deși acordarea măsurilor reparatorii în echivalent se realizează conform OUG nr.81/2007, după o procedură prealabilă.
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii civile, pe excepție, ca tardiv formulată, și pe fond, ca neîntemeiată.
In drept,au fost invocate și prev.art.11 alin.3 și 4, art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, HG nr.250/2007, OUG nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Prin întâmpinarea formulată în cauză și depusă la data de 10.06.2008 (filele 25-26), reclamanții și au solicitat respingerea apelului declarat de Primarul Municipiului Reșița, întrucât: instanța de trimitere, Tribunalul C-S, a soluționat cauza conform dispoziției din decizia de casare, neatacată; în rejudecare, s-au administrat probe pentru stabilirea situației faptice a imobilului revendicat, respectiv expertiza topografică și în construcții, care au concluzionat că pe teren există doar obiecte de mobilier, și nu construcții legal edificate, fiind deci aplicabile dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001, raportat la dispozițiile art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată.
In ședința publică din 16.06.2008, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților, natura juridică a căii de atac formulată în cauză, raportat la temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea acțiunii civile formulate.
Reclamantul a precizat că temeiul juridic al acțiunii sale îl constituie prev.art.16 din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005.
In raport de această precizare, instanța califică calea de atac promovată de pârât ca fiind recurs, care, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar și față de temeiul de drept invocat, este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin notificarea depusă prin intermediul executorului judecătoresc - dosar execuțional nr.414/01 și înregistrată la Primăria Municipiului Reșița sub nr.21080/31.05.2001, reclamanții, și au solicitat restituirea în natură a terenului și măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, aparținând imobilului situat administrativ în Reșița,-, înscris în CF nr.27 Reșița Română, nr.top.53.
Prin Dispoziția nr.627/23.08.2001 emisă de Primarul Municipiului Reșița, cererea reclamanților a fost respinsă cu motivarea că pe terenul în cauză este amenajat parcul "" care, potrivit dispozițiilor HG nr.532/2002 privind atestarea domeniului public al județului C-S, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C-S este evidențiat ca făcând parte din domeniul public (fila 25 dosar).
Potrivit art.24 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată, decizia, sau după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana îndreptățită în instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit actelor depuse la dosarul de fond, în primul ciclu procesual (fila 39), dispoziția nr.627 din 23.08.2001 a fost comunicată reclamantei la data de 4.09.2001, cu adresa nr.33406, fără a fi contestată în justiție.
Reclamantul a susținut, atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, că temeiul de drept invocat în susținerea prezentei acțiuni îl constituie prev.art.77 rap. la art.16 din Legea nr.247/2005, astfel că el a formulat cererea în termen.
Pornind de la temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv disp.art.16 din Legea nr.10/2001, republicată, Curtea constată că cererea reclamantului este neîntemeiată, imobilul revendicat nefăcând parte din categoria celor la care se referă art.16, în anexa 2, respectiv cele necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale.
Textul de lege sus-menționat are în vedere imobilele - construcții, care, prin destinație, sunt necesare desfășurării nemijlocite a unor astfel de activități, ceea ce nu este cazul cu imobilul ce face obiectul prezentului dosar. Cum acest imobil nu intră în nici una din categoriile reglementate expres de legiuitor în art.16 din lege, în discuție fiind doar un teren ocupat de un parc, cererea formulată de reclamanți, întemeiată pe disp.art.16 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată prin Legea nr.247/2005 este neîntemeiat.
Cu alte cuvinte, nu se poate considera că imobilul revendicat, teren prin destinația actuală de parc se încadrează în vreuna din categoriile de imobile reglementate în art.16.
Sub acest aspect, Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, când a procedat la soluționarea pe fond a acțiunii civile formulată de reclamanți deși, pornind de la temeiul de drept indicat, se impunea verificarea, în prealabil, a îndeplinirii condițiilor limitativ prevăzute de art.16 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005.
Impotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire, în termen legal, toți cei trei reclamanți intimați, pe care au întemeiat-o pe dispozițiile art.322 pct.2 pr.civ. care permite revizuirea unei decizii atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
In concret, se consideră că prin decizia de recurs pronunțată s-au nesocotit dispozițiile art.315 alin.1 pr.civ. impuse de conținutul deciziei civile nr.33/25.01.2007 al Curții de Apel Timișoara în care s-a invocat principiul reparației integrale prin restituirea în natură a imobilelor solicitate, decizie care a dezlegat deja problemele de drept și care a dispus instanței de retrimitere doar identificarea de către experți a unor variante de restituire în natură.
S-a considerat că în acest fel li s-a încălcat reclamanților dreptul de proprietate pe care- au înscris și în prezent în CF, titlul lor nefiind anulat de nici o instanță.
La câteva termene de judecată după înregistrarea cererii inițiale, reclamanții au formulat în scris precizări ale cererii de revizuire arătând că instanța de recurs nu a analizat posibilitatea de restituire în natură a imobilului în condițiile în care acesta era liber de construcții (situație care, în opinia reclamanților, ar fi impus aplicarea art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001 referitor la construcții ușoare sau demolabile), fapt atestat și de expertiză care vorbește despre construcțiile existente ca fiind vorba de mobilier și, de asemenea, instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la despăgubiri pentru construcțiile demolate, stabilite conform standardelor internaționale de evaluare, așa cum prevăd disp.art.11 alin.5 ale Legii nr.10/2001 modificată prin disp.art.28 din Titlul I al Legii nr.247/2005.
Prin concluziile scrise formulate în cauză intimatul pârât Primarul Municipiului Reșița a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de revizuire.
Examinând cererea reclamanților prin prisma motivului de revizuire expres invocat - art.322 pct.2 pr.civ. - și prin raportare la conținutul deciziei la care ea se referă, se constată că această cerere este neîntemeiată.
Ca unic motiv de revizuire a deciziei civile nr.800/22.09.2008 a Curții de Apel Timișoara se invocă articolul menționat, prin ale cărui dispoziții sunt sancționate deciziile de recurs care evocă fondul (cum este cazul celei în discuție) atunci când prin soluția pronunțată s-a adus atingere principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Se reproșează instanței, în esență, că nu s-a pronunțat asupra posibilității de restituire în natură a terenului solicitat - astfel cum, afirmativ, s-ar fi dispus, cu caracter obligatoriu, prin decizia civilă nr.33/25.01.2007 a Curții de Apel Timișoara - precum și asupra dreptului reclamanților de a primi despăgubiri pentru construcțiile demolate, ambele solicitate de reclamanți prin acțiunea lor întemeiată pe disp.art.16 al Legii nr.10/2001 modificat prin Legea nr.247/2005, așa cum în mod constant ei au precizat, inclusiv în instanța de recurs.
Curtea constată că, respingând acțiunea în integralitatea ei, instanța de recurs s-a pronunțat în privința ambelor solicitări, soluția fiind întemeiată în mod neechivoc pe disp.art.16 al Legii nr.10/2001, în redactarea lor actuală, a cărui incidență în cauză, în pofida susținerilor reclamanților, a fost infirmată.
Fiind chemate să analizeze noile pretenții are reclamanților din acțiunea înregistrată la 23.03.2006 la Tribunalul C-S pentru restituirea în natură a terenului din Reșița, str.- și a plății unor despăgubiri pentru construcțiile demolate (după ce, în prealabil, încă prin Dispoziția nr.627/23.08.2001 - neatacată în termenul legal în instanță - li se recunoscuse deja dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil) instanțele au procedat, în diferite cicluri procesuale, la raportarea acestor pretenții la dispozițiile art.16 al Legii nr.10/2001 - în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, pentru a constata dacă ele sunt legitime sau nu.
După o primă respingere a acțiunii lor prin sentința civilă nr.2465/2.10.2006 a Tribunalului C-S, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr.33/25.01.2007, admițând apelul reclamanților, a desființat sentința cu trimitere spre rejduecare la aceeași instanță.
Contrar susținerilor reclamanților revizuienți, Curtea nu a statuat cu privire la obligativitatea restituirii în natură a imobilului solicitat - ca principiu reparator al Legii nr.10/2001 - ci a dispus instanței de retrimitere lămurirea situației reale a bunurilor revendicate, a naturii juridice a titlului invocat de Primăria Municipiului Reșița, precum și a existenței posibilității reale de restituire totală sau parțială, în natură, a imobilelor revendicate, având în vedere acest scop primordial de reparație materială, al Legii nr.10/2001.
Tribunalul C-S a dispus efectuarea acestei expertize din ale cărei concluzii rezultă cu certitudine că imobilul solicitat spre restituire nu avea nici una din destinațiile prevăzute în Anexa 1 rap. la art.16 al Legii nr.10/2001 modificat prin Legea nr.247/2005 (text pe care reclamanții, și-au bazat în mod expres acțiunea intentată la aproape 5 ani după ce li se comunicase dispoziția Primarului Municipiului Reșița prin care, pentru același imobil, li se recunoscuse dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și pe care nu au contestat-o în instanță în termenul legal), motiv pentru care ei nu puteau fi repuși în termenul de a mai supune examinării instanțelor solicitarea lor, procedură care a fost prevăzută de Legea nr.247/2005 doar în beneficiul foștilor proprietari ai imobilelor având destinațiile menționate în Anexa 1 Legii nr.10/2001.
Această instanță s-a limitat doar la analiza stării ocupării terenului fără a se supune însă și celorlalte dispoziții obligatorii ale deciziei de casare, care impunea și lămurirea naturii juridice a titlului statului (care, așa cum arată și reclamanții, este rezultatul unei operațiuni de expropriere efectuate în 1974 și deci care, conform art.26 din Decretul-Lege nr.115/1938 - identic în conținut cu art.26 alin.2 din Legea nr.7/1996 - atestă ca proprietar Statul Român, chiar și fără înscriere în CF ), precum și lămurirea situației reale a terenului (care, în prezent, face parte dintr-un parc public - Parcul ) care este un bun din domeniul public al Municipiului Reșița ( fila 25 dosar nr.2690/2006 al Tribunalului C-S ) și care este parte integrantă a noii identități arhitecturale a orașului, fiind străbătut de trotuare și alei de acces, spațiu pentru monumente și fiind amenajat în scopul de recreere pentru care a și fost conceput.
In raport de toate aceste date conținute atât în expertiza ordonată de instanța de casare cât și în celelalte probe cu înscrisuri de la dosar, rezultă, fără echivoc, că terenul revendicat de reclamanți nu face parte din categoria imobilelor la care se referă art.16 al Legii nr.10/2001 republicată rap. la Anexa 1 acestei legi pentru a se putea rediscuta la acest moment solicitarea reclamanților, respectiv eventuala restituire a lui în natură.
Deoarece aceste texte de lege au constituit temeiul expres al acțiunii reclamanților și pentru că instanța de recurs, prin decizia a cărei revizuire se cere, a procedat la analiza ei, respectând întocmai dreptul lor de dispoziție cu privire la temeiul de drept - și deci, limitele cadrului procesual, - rezultă că nu s-a prilejuit incidența în cauză a motivului de revizuire prev.de art.322 pct.2 pr.civ. invocat de aceștia, din care cauză cererea lor va fi respinsă ca neîntemeiată.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de reclamanții intimați, și împotriva decizieri civile nr.800/22.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /3.03.2009
Dact. /GK./ 2 ex./6.03.2009
Inst.recurs: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Maria Petria Martinescu, Daniela
