Anulare act. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.165

Sedința publică din 24 iunie 2008

PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -

JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac

GREFIER: - -

La ordine fiind pronunțarea privind apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 245/PI/05.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria Municipiului T, Primarul Municipiului T, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.10/2001 și a Legii nr. 247/2005, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Cancelaria Primului Ministru - Guvernul României, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publica, au lipsit părțile.

Dezbaterile si concluziile părților au fost consemnate in Încheierea de ședința din 18.06.2008, care face parte integranta din prezenta hotărâre si potrivit căreia pronunțarea a fost amânata la data de 24.06.2008, pentru când reprezentanta reclamanților apelanți a depus concluzii scrise.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.245/PI/05.02.2008 Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de contestatorii și în contradictoriu cu Primarul Municipiului T, Primăria Municipiului T, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr.10/2001 și a Legii nr.247/2005 și Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - B, reținând că Legea nr. 247/2005 nu conține dispoziții de repunere în termenul de formulare a notificării, care a expirat la 14.02.2002, pe de o parte, iar, pe de altă parte, s-a reținut că înscrisul comunicat contestatorilor, deși nu este intitulat " Dispoziție", prin conținutul său are valoarea acestui act, menționat și denumit ca atare prin Legea nr. 10/2001.

În plus, pe fond, apreciindu-se corect răspunsul furnizat contestatorilor către pârâtele în cauză, s-a statuat că eventuale vicii de formă ale "dispoziției" nu atrag nulitatea acesteia, reclamanții neindicând, de altfel, nici o vătămare.

Se reține că litigiul nu poate fi soluționat prin combinarea unor texte favorabile contestatorilor, din legi diferite cu referire la legea fondului funciar și Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorii au declarat apel, invocând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii prin aceea că instanța a ignorat că petenții sunt și cetățeni germani, astfel că sunt îndreptățiți la repunerea în orice fel de termen, prescripția neoperând și datorită faptului că legea fundamentală ocrotește dreptul la moștenire și dreptul la proprietate, acțiunea în revendicare fiind imprescriptibilă.

Se susține că preluarea imobilului a fost abuzivă, în baza Decretului nr. 233/1974, iar vânzarea acestuia s-a făcut cu rea-credință.

Verificând apelul, astfel declarat, prin prisma dispozițiilor art. 282 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Astfel, Legea nr. 247/2005 a adus unele modificări și completări Legii nr.10/2001 în Titlul I și VII care, prin natura lor, vizează ipoteze create ca urmare a aplicării Legii nr.10/2001, în toate cazurile în care persoanele interesate au urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, notificând unitatea deținătoare, în condițiile acestei legi.

în acest sens sunt dispozițiile art. 1 alin. 1 din Titlul VII, potrivit cu care " prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură,rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001.

Prevederile Legii nr. 247/2005, în discuție, sunt aplicabile numai în situația existenței unei dispoziții de respingere a cererii de restituire în natură și de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă după data de 25 iulie 2005 de către entitatea investită cu soluționarea notificării, fie a unei decizii/dispoziții conținând oferta de restituire, în echivalent, emisă anterior datei de 25 iulie 2005, de aceeași entitate, legea constituind Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții specifice, din care, de asemenea, rezultă că are în vedere situațiile care au făcut obiectul Legii nr.10/2001.

În cauza de față contestatorii nu au depus notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 în termen, respectiv până la data de 14.02.2002, astfel că nu sunt incidente cele 2 ipoteze care atrag aplicarea Legii nr. 247/2005.

În mod greșit se consideră că Legea nr. 247/2005 echivalează cu o repunere în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, pornindu-se de la înțelegerea greșită a dispoziției, potrivit cu care actele doveditoare se pot depuneoricândână p. la data soluționării notificării.

În realitate această normă are ca premisă existența notificării regulate, adică depusă în termenul prevăzut de lege.

Nici observațiile legate de imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare imobiliară nu sunt pertinente, căci contestatorii au uzat de Legea nr. 247/2005, o lege specială, iar dreptul la acces la justiție poate fi îngrădit, în limitele prevăzute de art. 6 din CEDO, în măsura în care se urmărește prezervarea unor raporturi juridice, pentru asigurarea stabilității circuitului civil.

Mai mult, contestatorii nu au făcut dovada unor împrejurări de nesurmontat, care i-ar fi împiedicat să cunoască legea română și nici nu au solicitat repunerea în termen, în condițiile art. 103 Cod procedură civilă, la declanșarea ciclului procesual de față.

Așa fiind, în baza art. 294 - 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca neîntemeiat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 245/PI/05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca neîntemeiat.

Definitivă și cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2008.

Președinte JUDECĂTOR 2: Cristian Pup

PROF.-.DR.- - - -

Grefier

- -

RED.B/01.07.2008

DACT.S/8ex/02.07.2008

INST.fond- - Tribunalul Timiș

Se comunică:

APELANTI - RECLAMANTI

1. LA AV. - T, ( FOSTĂ ȘT., nr. 7,. 1, Județ

2. LA AV. - T, ). P-ȚA - - ), nr. 7,. 1, Județ

INTIMATI - PÂRÂTI

3. PRIMARUL MUN. - T, BV. NR.1, Județ

4. PRIMARIA MUN. - T, BV. NR.1, Județ

5. COMISIA LOCALA PT. APLICAREA 10/01 ȘI 247/05 DIN CADRUL PRIMARIEI - T, BV. NR.1, Județ

6. STATUL ROMÂN -PRIN COMISIA CENTRALA PT. STABILIREA DESPAGUBIRILOR -CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU- GUVERNUL ROMÂNIEI - B, NR. 3. SECTOR 1

Președinte:Univ Lidia Barac
Judecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Timisoara