Anulare act. Decizia 1689/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1689/
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în Târnăveni, cart.. 13,.A,.10, județul M și de pârâtul Primarul comunei,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.587 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 octombrie 2009 - care face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 5 noiembrie 2009.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată în dosar nr-, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei anularea dispoziției nr. 1282/29.09.2008 de revocare a dispoziției primarului nr. 1193/2008, a se constata că în perioada 01.09.2008 - 29.09.2008 reclamanta a desfășurat activitate de consilier juridic în cadrul instituției pârâte în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de la data de 01.09.2008 și până la reintegrarea în funcție, cu dobânda legală, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro și a cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția lipsei competenței materiale în soluționarea cauzei, a tardivității acțiunii, lipsei procedurii prealabile, excepții respinse de instanța de fond. Totodată au fost respinse excepțiile nelegalei compuneri a completului de judecată, necompetenței teritoriale.
Prin sentința civilă nr. 587/13.04.2009 Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei și, drept consecință:
- a anulat dispoziția nr. 1282/29.09.2008, emisă de pârât;
- a dispus reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior, acela de consilier juridic, gradul II, în cadrul Primăriei comunei;
- a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale, începând cu 02.09.2008 și până la data efectivei reintegrări a reclamantei în funcția deținută anterior, calculată în funcție de retribuția lunară de 1097 lei;
- a dispus că la sumele mai sus menționate se va adăuga dobânda legală, calculată începând cu data de 05.11.2008 și până la data de 13.04.2009:
- a respins restul pretențiilor reclamantei;
- a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în urma concursului organizat de Primăria, prin dispoziția Primarului comunei nr. 1193/2008, s-a dispus încadrarea reclamantei pe postul de consilier juridic gr. II, având o retribuție lunară de 1097 ron. Prin dispoziția nr. 1282/29.09.2008 a Primarului s-a dispus revocarea Dispoziției primarului nr. 1193/2008 ca nelegală.
S-a reținut de către instanța de fond că în toate dispozițiile emise de Primar și în actele concursului s-a făcut referire la personalul contractual iar din organigramă nu rezultă că postul reclamantei ar fi fost unul de funcționar public, astfel că în speță sunt aplicabile prevederile Codului muncii.
Astfel, contrar dispozițiilor art. 12, art. 17 alin.1, 2 lit. g, pârâtul nu a făcut dovada informării reclamantei despre durata încheierii contractului de muncă, anterior concursului și nici a faptului că în cauză ar fi incident unul din cazurile prevăzute de art. 81 din Codul muncii și nici nu a motivat în actele concursului de ce postul este scos pe o perioadă determinată deși inițial nu se prevedea acest lucru.
În ceea ce privește petitul privitor la constatarea faptului că în perioada 01.09.2008 - 20.09.2008 reclamanta a desfășurat activitatea de consilier juridic, în cadrul instituției pârâte în baza unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, acesta nu este admisibil deoarece reclamanta are o acțiune în realizarea dreptului.
S-a reținut totodată că în cauză nu se poate reține existența unui prejudiciu psihic de natură să justifice acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen legal, recurs, atât reclamanta cât și pârâtul.
Prin recursul declarat, reclamanta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul constatării faptului că începând cu data de 01.09.2008 a prestat munca de consilier juridic în cadrul pârâtei, obligării pârâtului la plata drepturilor restante, actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 01.09.2008 și până la reintegrarea în funcție și la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, că din materialul probator administrat în cauză rezultă că a prestat munca de consilier juridic în favoarea pârâtei încă din 01.09.2008. În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale, instanța de fond nu a obligat pârâtul la plata sporurilor la salariul de bază. De asemenea nu s-a dispus actualizarea sumei datorate.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanța de fond nu a luat în considerare raportul psihologic prin care se atestă faptul că reclamantei i-a fost pricinuită o suferință datorată concedierii, aspect susținut și de martora.
Prin recursul declarat de pârâtul Primarul comunei s-a solicitat casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei. S-a solicitat ca instanța să constate lipsa procedurii prealabile, lipsa competenței materiale, lipsa competenței teritoriale, tardivitatea formulării acțiunii, nelegala compunere a completului de judecată, menținerea dispoziției Primarului nr. 1282/29-09-2008.
S-a arătat, în esență, că lipsește procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, instanța de fond nu era competentă a soluționa litigiul dat fiind că se pune în discuție angajarea unui funcționar și nu a unui angajat contractual, fiind astfel competentă secția de contencios administrativ și fiscal. În acest sens s-a depus Hotărârea Consiliului Local nr. 53 din 30.07.2008.
S-a mai arătat că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat daune morale în cuantum de 10.000 euro, astfel că, potrivit art. 2 Cod procedură civilă, competența de soluționare a acestui petit aparține judecătoriei.
De asemenea, în cauză sunt incidente, arată pârâtul, prevederile art. 10 pct. 1 și 8 Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei aparținând Judecătoriei Blaj.
S-a mai invocat tardivitatea introducerii acțiunii dat fiind că data comunicării dispoziției atacate fost 01.10.2008, data primirii de către reclamantă a fost 03.10.2008 iar data depunerii acțiunii la 05.11.2008.
S-a arătat că sunt incidente și excepțiile nelegalei compuneri a completului dat fiind că litigiul trebuie soluționat de secția de contencios și puterii de lucru judecat dat fiind sentința civilă nr. 1335/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Pe fondul cauzei, s- arătat că reclamanta a refuzat să semneze contractul individual de muncă cu toate că prin adresa nr. 4326/2008 a fost informată că a obținut postul iar prin adresa nr. 4908/02.09.2008 a fost invitată să-și depună cartea de muncă, lucru pe care aceasta nu l-a făcut.
Examinând sentința atacată, în raport cu recursurile declarate și cu prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Excepțiile reiterate de pârât prin recursul declarat, au fost în mod corect soluționate de către instanța de fond.
Astfel, pentru soluționarea acestei excepții trebuie stabilită natura litigiului dedus judecății.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitat anularea dispoziției nr. 1282/29.09.2008 prin care se revoca dispoziția Primarului comunei nr. 1193/02.09.2008. Prin această din urmă dispoziție, se dispunea reîncadrarea, începând cu data de 02.09.2008, pe o perioadă nedeterminată a reclamantei pe postul de consilier juridic, gradul II, având o retribuție lunară de 1097 lei.
Așa cum rezultă din adresa emisă de pârât sub nr. 536/2009, reclamanta a fost încadrată pe post de consilier juridic, gr. II, angajat contractual. Ulterior, prin dispoziția atacată, s-a dispus anularea dispoziției de încadrare, respectiv încetarea raporturilor de muncă existente între părți.
Invocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 53/30.07.2008 prin care se aprobă organigrama aparatului de specialitate al primarului comunei și în care se face referire la funcția de consilier, clasa I, nu are nicio relevanță în prezenta cauză. Din actele dosarului rezultă că funcția pe care urma să fie angajată reclamanta era aceea de consilier juridic, angajat contractual. Acesta a fost de altfel și motivul pentru care prin adresa nr. 16516//DL/2008 a Instituției Prefectului A s-a constatat că încadrarea reclamantei s-a făcut pe un post care nu există în organigramă. Este evident că, între părți urma să se încheie contractul individual de muncă pentru o funcție de angajat contractual, astfel că raporturile ce au determinat litigiul prezent sunt unele raporturi de muncă.
Astfel fiind, litigiul având natura unui conflict de muncă, în mod corect, instanța de fond a fost Tribunalul Mureș - Secția civilă și litigii de muncă.
În acest context, în mod corect au fost respins excepțiile necompetenței materiale, competenței teritoriale, nelegalei compuneri și a lipsei procedurii prealabile. În soluționarea conflictelor de muncă, competența aparține, potrivit art. 2 lit. c Cod procedură civilă, Tribunalului cu raportare la art. 284 alin.2 Codul muncii.
Nici formularea petitului privind daunele morale nu schimbă competența dat fiind că este vorba despre o cerere accesorie, devenind astfel incidente dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția tardivității, și aceasta fost corect respinsă raportat la data formulării contestației - 03.11.2008, respectiv data înscrisă pe plicul de expediere a contestației.
Privitor la excepția autorității de lucru judecat și aceasta este neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil. Astfel, prin sentința civilă nr. 1335/2008 a Tribunalului Albas -a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de Prefectul județului A, în contradictoriu cu Primarul comunei pentru anularea dispoziției nr. 1193/2008. Prezenta cauză este un litigiu de muncă având ca părți, același pârât dar, pe reclamanta și având ca obiect anularea dispoziției 1282/2008 a pârâtului.
Referitor la fondul cauzei, reținem că, în urma concursului din 28.08.2008, reclamanta a obținut postul de consilier juridic în cadrul Primăriei.
În anunțul privind postul pentru care reclamanta a susținut concursul, era prevăzut doar postul de consilier juridic, fără a se prevedea alte elemente ale contractului de muncă ce urma să fie încheiat ulterior susținerii examenului.
În aceste condiții și ținând seama de regula instituită de art. 70 din Codul muncii, potrivit căreia contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată și doar în situațiile de excepție anume prevăzute de lege, se poate încheia pe durată determinată - art. 12 alin.2 Codul muncii - este evident că reclamanta a participat la un concurs în vederea încheierii unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
În acest sens s-a și emis, ulterior desfășurării examenului, dispoziția nr. 1193/02.09.2008 de către pârât, prin care reclamanta a fost încadrată, începând cu 02.09.2008 pe postul de consilier juridic, gradul II, pe o perioadă nedeterminată.
Faptul că organigrama Primăriei nu cuprindea acest post sau că în dosarul Comisiei de concurs se prevedea un post de consilier juridic pe perioadă determinată, nu are relevanță, acestea nefiind cunoscute de reclamantă și neputându-i-se nici imputa aceste aspecte.
În condițiile în care pârâtul nu a respectat obligația de informare a reclamantei, instituită de prevederile art. 17 alin.1 Codul muncii, asupra clauzelor esențiale ale contractului individual de muncă, este evident că acesta din urmă trebuia încheiat cu respectarea elementelor esențiale și a regulilor generale prevăzute de Codul muncii.
Astfel, dispoziția ulterioară a pârâtului, emisă sub nr. 1282/29.09.2008 prin care se revoca dispoziția de încadrare a reclamantei nr. 1193/02.09.2008, apare nelegală. De altfel, din chiar motivarea acestei dispoziții rezultă culpa pârâtului, nefiind prevăzută vreo culpă a reclamantei pentru încheierea contractului de muncă sau derularea acestuia.
De altfel, fapt necontestat, între părți, contractul individual de muncă nu a fost încheiat nici până în prezent.
În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că petitul privind constatarea faptului că reclamanta a prestat munca de consilier juridic în favoarea pârâtului, este inadmisibil raportat la prevederile art. 111 Cod procedură civilă, atâta timp cât reclamanta nu a încheiat cu pârâtul contractul individual de muncă. Numai la încheierea acestuia sau obligarea pârâtului la încheierea contractului - în cadrul acțiunii în realizare - se poate înscrie, ca urmare a constatării datei de la care reclamanta a prestat munca, data de la care au început raporturile de muncă dintre părți.
Astfel fiind, în mod corect instanța de fond s- pronunțat în sensul anulării dispoziției emisă de pârât sub nr. 1282/29.09.2008, urmând a se da eficiență dispoziției nr. 1193/2008 de angajare a pârâtei.
În ceea ce privește drepturile salariale, de asemenea, în mod corect, instanța le-a stabilit începând cu 02.09.2008, data încadrării prevăzută de dispoziția nr. 1193/2008 și raportat la suma de 1097 lei, prevăzută în aceeași dispoziție necontestată până în prezent.
Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond prin obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale s-a referit inclusiv la ceste sporuri, menționate prin declarația de recurs, suma de 1097 lei reprezentând doar salariul de bază, ca element al salariului, la care se adaugă și celelalte sporuri prevăzute de actele normative în vigoare.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, în mod corect a fost respins, instanța de fond apreciind că probele aduse de reclamantă nu sunt concludente în ceea ce privește un eventual prejudiciu de ordin moral ce poate fi reparat prin acordarea unor sume bănești.
Pentru considerentele arătate, însușindu-se în tot și motivarea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea, va respins recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 587/13.04.2009 a Tribunalului Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta, domiciliată în Târnăveni, cart.. 13,.A,.10, județul M și de pârâtul Primarul comunei,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 587/13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./05.01.2010
Jud.fond.;
Asist. jud.; -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat