Anulare act. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI --SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE

PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 169.

Ședința publică din data de 24.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu

JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu

JUDECĂTOR 3: Mihaela

GREFIER - -

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul reclamant împotriva deciziei civile nr.349 R/11.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în contradictoriu cu intimații pârâți, și Gh.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații pârâți, și Gh. prin avocat ce depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 20759 din 23.03.2009,lipsind revizuentul-reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că părțile au fost citate în vederea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de intimații-pârâți.

Reprezentantul intimaților-pârâți, și Gh. depune la dosarul cauzei chitanța CEC seria - nr.- din 13.03.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 15 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 1 lei, aferente cererii de repunere pe rol.

Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către intimații-pârâți și procedează la anularea acestora și acordă cuvântul cu privire la cererea de repunere pe rol.

Reprezentantul intimaților-pârâți, și Gh. solicită admiterea cererii de repunere pe rol în vederea judecării cererii de revizuire formulată de revizuentul.

Curtea apreciind întemeiată cererea formulată de intimații-pârâți, dispune repunerea cauzei pe rol.

La interpelarea Curții, reprezentantul legal al intimaților-pârâți precizează că intimata-pârâtă, una din părțile pe care le reprezintă, nu mai locuiește la adresa din Comuna, sat.județul I, domiciliul actual al acesteia fiind în B,-.A,etaj.6,.20.B,sector.1.

Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac a revizuirii în raport de motivele cererii de revizuire și în raport de dispozițiile art.322 teza I pr.civ. referitoare la evocarea fondului cauzei în soluționarea recursului.

Reprezentantul intimaților-pârâți, și Gh. solicită admiterea excepției inadmisibilității revizuirii invocată din oficiu de instanță. De asemenea, înțelege să invoce și excepția tardivității cererii de revizuire, solicitând admiterea acesteia, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare pentru a decide cu privire la excepția inadmisibilității, invocată din oficiu.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- la data de 3.06.2008, numitul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 262R/29.05.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, în contradictoriu cu intimații pârâți, Gh. și.

În motivarea contestației, contestatorul a susținut critici privind soluțiile pronunțate în cauză asupra capetelor de cerere formulate în dosarul nr-, respective, nulitatea absolută a declarației de renunțare la succesiunea defunctului său tată G și, respective, asupra cererii privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 253/26.03.1992 eliberat de fostul notariat de Stat al Sectorului Agricol I în urma dezbaterii succesiunii autorului său,

Prin decizia civilă nr. 262R/29.05.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, ce a format obiectul acestei contestații în anulare, s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de același contestator împotriva deciziei civile nr. 73R/12.02.2008 pronunțată, de asemenea de Curtea de APEL BUCUREȘTI, secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, prin cea din urmă hotărâre respingându-se ca nefondat recursul promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 1019A/19.09.2007 a Tribunalului București, Secția a III-a Civilă.

Curtea, din oficiu, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității contestației în anulare, aducând lămuriri contestatorului că acesta este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de normele ce guvernează această instituție procesuală, anume, cele prevăzute de art. 317 (contestația în anulare propriu-zisă) și art. 318 Cod procedură civilă (contestația în anulare specială).

Prin decizia civilă nr. 349 R din data de: 11.09.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare.

În motivarea deciziei s-a reținut că decizia supusă contestației în anulare a fost pronunțată într-o altă contestație în anulare promovată de același contestator, astfel că această nouă contestație în anulare ar fi putut fi exercitată doar pe temeiul art. 317 Cod procedură civilă, vizând lipsa de procedură pentru ziua când pricina a fost judecată (cu referire la prima contestație ), ori hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea unor norme de ordine publică privitoare la competență, nu și pe temeiul art. 318 Cod procedură civilă, acest motiv de contestație fiind susceptibil de valorificare doar împotriva unor decizii pronunțate de instanțele de recurs care au omis să cerceteze unul dintre motivele de casare sau modificare, ori decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale.

Or, așa cum s-a arătat deja, contestatorul nu a invocat vreunul dintre motivele prevăzute de art. 317 Cod procedură civilă, ci vizează presupuse vicii ale hotărâri lor prin care s-a soluționat fondul pretențiilor deduse judecății, fără a se referi la o eventuală lipsă de procedură cu ocazia soluționării anterioarei contestații în anulare pe care a atacat-o în prezenta pricină (cu atât mai mult cu cât acesta a fost prezent personal în ziua judecății din data de 29.05.2008), ori încălcarea unor norme de competență de ordine publică de către instanța care a pronunțat decizia civilă nr. 262R/29.05.2008, în condițiile în care decizia supusă contestației era o hotărâre pronunțată în recurs de aceeași instanță, iar norma de competență prevăzută la art. 319 alin. 1 Cod procedură civilă a fost pe deplin respectată.

Împotriva deciziei menționate anterior a formulatcerere de revizuirecontestatarul, invocând motive ce țin de fondul litigiului.

Curtea a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art.322 alin.1 proc. civ. pe care a constatat-o întemeiată pentru considerentele expuse mai jos.

Potrivit art.322 alin.1 proc. civ. se poate cere în cazurile prevăzute la pct.1-9, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Prin decizia civilă nr. 349 R din data de: 11.09.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 262R/29.05.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, astfel că instanța nu a analizat fondul litigiului, altfel spus, nu a evocat fondul.

În consecință, prezenta cerere de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.322 alin.1 proc. civ. urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, conform art.326 alin.3 proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 349 R/11.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și Gh., ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

-

Red.MP

.red./

2 ex./15.04.2009

Jud Recurs Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală

,

Președinte:Antonela Cătălina Brătuianu
Judecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Bucuresti