Anulare act. Decizia 1731/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(712/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1731
Ședința publică de la 14.12.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta reclamantă SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM, împotriva deciziei civile nr. 1456 din 5.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘI PRIMĂRIA ORAȘULUI.
are ca obiect - anulare act (anulare dispoziție).
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 7.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 14.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 29.07.2004 pe rolul Tribunalului București, reclamanta de Consum a chemat în judecată pârâții Primăria orașului și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea parțială a Dispoziției nr.417/2004 emisă în baza Legii nr.10/2001, ce are ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în, șos.-, nr.72, județul
Prin sentința civilă nr.163 din 04.03.2005, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către apelanta - reclamantă a fost admis de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr.548 din 20.11.2006 și, pe cale de consecință, a fost schimbată în tot sentința, admisă acțiunea reclamantei, constatându-se nulitatea parțială a Dispoziției nr.417/2004 emisă de Primarul orașului cu privire la imobilul tern și construcții, aflat în administrarea reclamantei, identificat prin raportul de expertiză aflat la pagina 86 - 88 dosar fond.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin decizia nr.3237 din 20.04.2007 a admis recursurile declarate de pârâți împotriva deciziei civile de mai sus și casând atât decizia, cât și sentința civilă nr.163/2005 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, a trimis cauza spre soluționare în primă instanță la Judecătoria Buftea.
Astfel învestită, Judecătoria Buftea prin sentința civilă nr.1055 din 04.03.2008 a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și a admis acțiunea acesteia, constatând nulitatea parțială a Dispoziției nr.417 din 24.05.2004 emisă de Primarul orașului, cu privire la imobilul teren și construcții situat în orașul,-, (construcția A - fosta și postul ) și--5 (construcția B - atelier), județul I, aflat în administrarea reclamantei, imobil delimitat cu culoare roșie în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert, filele 86 - 88, din dosarul nr.1451/2004 al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Prin aceeași hotărâre, pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin dispoziția care face obiectul prezentului litigiu, s-a dispus restituirea imobilului situat în, șos.-, nr.72 A, compus din teren în suprafață de 5.425 mp. precum și construcțiile și anexele gospodărești aflate pe teren, identificate conform schiței anexe și documentației tehnice topografice nr.20056/11.05.2004, către pârâtul.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert rezultă că terenul și construcțiile din- și--5, sunt incluse în terenul și construcțiile restituite pârâtului Gh. conform Dispoziției nr.417/2004.
Cu privire la calitatea procesual activă, instanța a constatat că reclamanta invocă un drept de proprietate asupra construcțiilor situate la nr.1 și la nr.3-5 din str.- și un drept de folosință asupra terenului de la aceleași numere, conform art.187 din Legea nr.109/1996, iar nulitatea absolută parțială a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes care se pretinde a fi vătămată într-un drept recunoscut de lege, prin emiterea actului, iar reclamanta justifică un interes legitim în cererea formulată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că pârâta Primăria nu era îndreptățită cu privire la construcțiile edificate de reclamantă și la terenul pe care aceasta îl folosește și să emită dispoziția de restituire în natură cu privire la aceste bunuri, întrucât nu avea calitatea de unitate deținătoare.
Pe de altă parte, dispoziția de restituire este lovită de nulitate absolută întrucât au fost încălcate dispozițiile art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, imobilul format din teren și construcții ce fac obiectul acestei dispoziții de restituire a fost înstrăinat Consiliului Local al localității.
Construcțiile au fost edificate de reclamantă anterior anului 1990, respectiv, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.50/1991, iar faptul edificării acestor construcții pentru care reclamanta achită impozitele aferente și plata utilităților nu a fost contestat în prezenta cauză și nici nu s-a făcut dovada edificării lor ulterior anului 1991 pentru a atrage incidența Legii nr.50/1991.
Pârâtul proprietar avea obligația să notifice conform Legii nr.10/2001 pe deținătorul imobilului, în speță reclamanta în timp ce pârâta Primăria, avea obligația să transmită notificarea greșit îndreptată pentru partea de imobil față de care nu avea calitatea de deținător celui ce deținea, în fapt, imobilul.
Prin decizia civilă nr.1456 din 05.11.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelurile formulate de pârâți și a schimbat în parte sentința de mai sus, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată, precum și cererea intimatei - reclamante privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a constatat ca fiind întemeiate criticile din ambele apeluri vizând faptul că, în mod greșit, a reținut prima instanță că reclamanta ar fi făcut dovada dreptului său de proprietate asupra construcțiilor.
Astfel, susține că reclamanta - intimată deține imobilul din litigiu în temeiul art.187 din Legea nr.109/1996, însă, potrivit acestui text de lege, terenurile transmise în folosință, pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective, în proprietatea organizațiilor cooperatiste.
Intimata - reclamantă nu a făcut însă dovada transmiterii folosinței terenului în baza unui act al autorității administrative competente și de asemenea, nici dovada dreptului de proprietate pe care îl susține că l-ar avea asupra construcțiilor.
Cu privire la autorizația de construire, tribunalul a reținut că aceasta era obligatorie și anterior Legii nr.50/1991 după cum rezultă din decretul nr.144/1958.
Prin raportul de expertiză se reține că, deși nu s-a putut stabili cu exactitate anul în care au fost edificate aceste construcții, totuși s-a putut aprecia că au o vechime de peste 25 de ani, respectiv că au fost construite anterior anului 1981, în condițiile în care autorizația reclamantei de înființare și funcționare a fost eliberată la data de10.08.1983.
În consecință, tribunalul a apreciat că în cauză intimata - reclamantă nu a făcut dovada nici unui titlu cu care ar deține terenul și respectiv, construcțiile edificate pe acesta.
Prin recursul declarat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, reclamanta a criticat această din urmă hotărâre în sensul că la pronunțarea deciziei atacate, instanța a apreciat în mod greșit că recurenta nu a făcut dovada nici unui titlu cu care ar fi deținut construcțiile și terenul aferent, consecință a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art.10, art.21 alin.1, din Legea nr.10/2001 și ale nr.HG250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Dispoziția de restituire este lovită de nulitate absolută, întrucât imobilul format din teren și construcții ce face obiectul acestei dispoziții de restituire a fost înstrăinat Consiliului Local al localității și, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de dispozițiile Legii nr.10/2001, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, etc. schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate potrivit prevederilor acestei legi.
Pe de altă parte, potrivit cu dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001 se arată că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii, după data de 01.01.1990, precum și construcțiile ușoare sau demontabile, or, din întregul material administrat în cauză, rezultă că toate construcțiile din litigiu sunt edificate din materiale de construcții solide, înainte de anul 1990, construcții care sunt necesare recurentei în vederea desfășurării activității prevăzute în actul constitutiv.
Intimata Primăria nu a făcut dovada în nici un fel că era îndreptățită să emită dispoziția de restituire în natură.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.06.2009, intimata - pârâtă Primăria a susținut că instanța de apel în mod corect a reținut faptul că autorizația de construire era obligatorie și anterior Legii nr.50/1991 după cum rezultă din Decretul nr.144/1958.
Chiar dacă reclamanta achita taxe și impozite, acestea nu conferă un titlu de proprietate valabil, nici în inventarul reclamantei nefiind menționat titlul cu care sunt deținute construcțiile, iar simpla menționare în inventarul cooperativei nu valorează titlu de proprietate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, Curtea a apreciat că acesta este fondat.
Astfel, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză și interpretat în mod corect de către prima instanță, recurenta - reclamantă este plătitor de taxe și impozite din anul 1984 pentru imobilul din litigiu, figurează înscrisă ca titular de rol fiscal pentru construcțiile au fost edificate anterior anului 1981 în vederea desfășurării activității recurentei - reclamante, sens în care aceasta din urmă a contractat un împrumut, tocmai în vederea constituirii potrivit cu obiectul său de activitate.
Susținerea formulată de intimata Primăria prin întâmpinare, în sensul că simpla menționare a construcțiilor în inventarul societății de Consum nu valorează și titlul de proprietate asupra acestora este reală însă, dispozițiile art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001, avute în vedere de prima instanță, fac trimitere la calitatea de unitatea deținătoare, iar nu de unitatea proprietară a imobilelor care fac obiectul acestei legi speciale, per a contrario ajungându-se la o contradicție între calitatea de proprietar a imobilului, astfel cum a fost definită prin art.2 din lege și calitatea de proprietar - unitate deținătoare.
Unitatea deținătoare este entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată, cu privire la un bun ce face obiectul legii, sau, o entitate cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii, fiind lipsite de relevanță juridică susținerile invocate prin întâmpinare de către intimata - pârâtă Primăria, sub aspectul necesității dovedirii existenței unei autorizații de construire în condițiile prevăzute de Decretul nr.144/1958.
Pe de altă parte, instanța de apel a aplicat greșit și dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora puteau fi restituite în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate, în condițiile legii, după data de 01.01.1990, precum și construcțiile ușoare sau demontabile, ipoteză care nu se regăsește în speța dedusă judecății deoarece construcțiile edificate de recurenta - reclamantă au fost construite din materiale de construcții solide, anterior anului 1990, astfel că, nefiind respectate cerințele legale la momentul emiterii dispoziției de către intimata - pârâtă, sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute parțiale a actului juridic emis cu ignorarea dispozițiilor Legii nr.10/2001.
În condițiile prevăzute de art.312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat cu consecința modificării deciziei civile recurate, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor formulate de către pârâții Primăria și și, față de dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă, va dispune obligarea acestora din urmă la plata cheltuielilor de judecată către recurenta - reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă SOCIETATEA DE CONSUM împotriva deciziei civile nr.1456 din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA ORAȘULUI și.
Modifică decizia civilă recurată în sensul că:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta - pârâtă Primăria Orașului și apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr.1055 din 04.03.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă Societatea de Consum.
Obligă intimații la 1.500 lei cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/26.01.2010
Secția a V-a Civ. -
-
Judecătoria Buftea -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
