Anulare act. Decizia 1752/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2320/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1752
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.901 A din 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimatul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al intimatului - reclamant, în baza împuternicirii avocațiale fără număr din data de 16.12.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și intimatul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI Bas olicitat judecarea în lipsă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, prin motivele de recurs aflate la dosar.
Avocatul intimatului-reclamant arată că a formulat întâmpinare care poate fi considerată ca și concluzii scrise.
Curtea constată că întâmpinarea nu a fost depusă în termenul prevăzut de art.308 alin.2 din Codul d e procedură civilă, astfel că urmează a fi considerată ca și note scrise, avocatul intimatului-reclamant procedând la modificarea sa în acest sens.
Avocatul intimatului-reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice.
Arată că invocarea faptului că nu partea nu justifică interes în prezenta acțiune, pe lângă faptul că este o excepție ridicată tardiv de recurent, este și neîntemeiată deoarece atâta timp cât deține un contract de vânzare-cumpărare încheiat în mod valabil și transcris, pentru a fi opozabil terților, reclamantul este singurul în măsură a justifica un interes asupra acestui imobil. Pe de altă parte, așa cum a arătat prin cererea de chemare în judecată nu pot beneficia de dispozițiile Legii nr.10/2001 deoarece cota de 5/8 din imobil a fost preluată de la o altă persoană, cu care nu se află în nici un fel de grad de rudenie și care, la data preluării nu mai avea în proprietatea sa acest imobil.
Mai arată că reclamantul-intimat este proprietarul imobilului în litigiu, iar în urma constatării nulității absolute a deciziei nr.251/24.02.1987, decizie care încălcat prevederile legale din acea perioadă cât și prevederile legale actuale, s-a constatat că este valabil contractul acestuia de vânzare-cumpărare nr.6646/17.06.1981.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.05.2008 la Judecătoria sector 2 B, reclamantul a chemat în judecată pârâții Primăria Sector 2 și Statul Român prin Ministerul d e Finanțe, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 251/24.02.1987 întrucât aceasta încălca prevederile legale din acea perioadă și încalcă și prevederile actuale, iar ca o consecință, să se constate valabilitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 6646/17.06.1981, respectiv că este proprietarul imobilului din B,-, sector 2,
În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 6646/17.06.1981 a cumpărat imobilul situat în B,-, Sector 2 de la proprietarele și, contractul fiind transcris conform prevederilor legale, fără să fi existat nicio problemă.
ani mai târziu a fost dat în judecată de, însă nu s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare, rămânând în continuare proprietarul imobilului.
Cu toate acestea, fără să i se dea explicații, începând cu anul 1987, fost anunțat că este obligat să plătească chirie pentru o cotă de 5/8 din imobil, astfel va pierde întregul imobil.
Începând cu anul 1990 primit de la Direcția de Impozite și Taxe înștiințare de plată a impozitului pentru întregul imobil. În această situație nu a mai plătit chirie la.
După șase ani, a fost chemat la pentru a plăti în continuare chirie. I s-a comunicat decizia nr. 251/24.02.1987 în baza căreia trebuie să plătească chirie, decizie emisă după ce cumpărase imobilul.
Această decizie este și abuzivă și nelegală, încălcându-i-se dreptul de proprietate garantat de codul civil și Constituție. Imobilul l-a cumpărat în mod legal, contractul fiind perfect valabil.
Decretul 223/1974 în baza căruia s-a emis decizia a fost declarat abuziv conform noii legislații, motiv pentru care preluarea de către stat nu poate fi considerată una valabilă și cu titlu și, pe cale de consecință, este singurul care poate invoca un drept de proprietate pentru acest imobil. Pe de altă parte, proprietara de la care a cumpărat imobilul, nu părăsise definitiv țara la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, ci după ce a vândut imobilul, acesta fiind și motivul pentru care decizia nu a putut fi emisă în anul 1980.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, 480, 481 Cod civil, art. 2 din Legea nr. 10/ 2001.
Primăria Sector 2 formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității sale de folosință conform dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și excepția lipsei calității procesuale sale pasive deoarece decizia în cauză a fost emisă de Consiliul Popular al Municipiului
La data de 09.10.2008, reclamantul a depus cerere precizatoare și completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză și a Primăriei Municipiului B prin Primar General și a Consiliului General al Municipiului
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la data de 11.11.2008, a depus note scrise, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere că decizia nr. 251/1987 este un act administrativ care a fost emis de către Consiliul Popular al Municipiului Notele scrise au fost întemeiate pe dispozițiile art. 3 pct. 48 din HG nr. 386/ 2007 și Decretul nr. 31/1954.
La data de 15.01.2009, instanța de fond a respins excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Sector 2 și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statutului Român prin Ministerul d e Finanțe pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.
Prin sentința civilă nr.1733/26.02.2009, Judecătoria sectorului 2 Baa dmis acțiunea formulată de reclamant, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 251/24.02.1987 emisă de Consiliul Popular al Municipiului B și a constatat valabilitatea actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6646/17.06.1981 de către notariatul de Stat Sector 2 încheiat între și, în calitate de vânzătoare, și, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în B,-, Sector 2.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin actul de vânzare cumpărare nr. 6646/17.06.1981, reclamantul a cumpărat de la și imobilul situat în B,-, Sector 2.
În baza Decretului 223/1974, Consiliul popular al Municipiului B - Comitetul Executiv Biroul Permanent, a emis decizia nr. 251/24.02.1987 în care se menționează că de la data de 13.08.1980 se trece fără plată în proprietatea statului cota de 5/8 din imobilul în cauză, proprietatea numitei.
S-a apreciat că această decizie este lovită de nulitate absolută întrucât Decretul 223/1974, în baza căruia s-a emis această decizie, era în contradicție cu dispozițiile Constituției din 1965, prevederilor Codului civil și a tratatelor internaționale privind ocrotirea proprietății.
S-a reținut că Decretul 223/1974 nu poate constitui un titlu de proprietate al statului, fapt prevăzut și de art. 1 din Legea 10/2001. Ca urmare, s-a apreciat că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul numitei.
Mai mult, s-a reținut că decizia a fost emisă în 1987, când cota de 5/8 din imobil nu mai era în proprietatea numitei, imobilul fiind vândut către reclamant din 1981.
Decizia nu produce efecte retroactive, ci numai de la data emiterii acesteia însă, față de cele arătate mai sus, s-a constatat că această decizie nu a putut produce nici un efect deoarece în 1987 imobilul era deja în proprietatea reclamantului, din anul 1981.
Astfel, vânzarea imobilului către reclamant s-a efectuat în condiții de perfectă legalitate, la data vânzării fiind proprietară a imobilului împreună cu. Actul de vânzare cumpărare a fost transcris în registrul de transcripțiuni al Notariatului Sector 2 sub nr. 4218/17.06.1981 și reclamantul a achitat permanent impozitele către stat.
Ca urmare, instanța de fond, în baza art. 948, 968 cod civil și art. 480 Cod civil a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 251/24.02.1987 emisă de Consiliul Popular al Municipiului B și a constatat valabilitatea actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6646/17.06.1981 de către Notariatul de Stat Sector 2, încheiat între și în calitate de vânzătoare și în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în B,-, Sector 2.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General.
În motivarea cererii de apel, apelantul pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia de trecere în proprietatea statului este lovită de nulitate absolută, întrucât aceasta are caracterul unui act administrativ, act ce nu a fost contestat de către și că Decretul nr.223/1974 era în vigoare și producea efecte.
Totodată, s-a susținut că prima instanță, în mod greșit a reținut că în anul 1987, cota de 5/8 a trecut în proprietatea statului, acest lucru realizându-se de fapt în anul 1980, astfel că reclamantul a cumpărat de la un neproprietar.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului învederând că la data trecerii în proprietatea statului a imobilului, nu mai era proprietara acestuia, fapt pentru care nu avea interes să conteste decizia emisă.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada comunicării acestei decizii, iar la data la care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nu fusese emisă nici o decizie. Decretul nr. 223/1974 a fost declarat abuziv motiv pentru care preluarea de către stat nu poate fi considerată una valabilă și cu titlu.
Prin decizia civilă nr.901/A/13.10.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Decretul 223/1974 nu poate constitui titlu pentru stat, având în vedere că venea în contradicție cu dispozițiile constituționale în vigoare la data respectivă, a tratatelor la care România aderase, cât și în contradicție cu dispozițiile art. 480 Cod civil, potrivit cărora proprietatea este dreptul de a se bucura și a dispune un lucru în mod exclusiv și absolut.
Tribunalul a avut în vedere și faptul că prin Legea nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 decembrie 1945 - 22.12.1989 s-a reținut caracterul abuziv al acestui act normativ.
Faptul că decizia de preluare a imobilului emisă la data de 24.02.1987 nu a fost contestată nu s-a considerat un aspect relevant avându-se în vedere caracterul abuziv al Decretului nr. 223/1974, act ce încalcă un drept fundamental, respectiv dreptul la proprietate.
Afirmațiile apelantei în sensul că bunul a trecut în proprietatea statului în anul 1980 și că la data vânzării nu mai deținea în proprietate imobilul litigios au fost apreciate nefondate deoarece bunul a trecut în proprietatea statului la data de 24.02.1987, dată la care a fost emisă decizia nr. 251, bun care, de altfel, nu mai era în proprietatea numitei, întrucât aceasta înstrăinase imobilul reclamantului la data de 17.06.1981, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6646 de Notariatul sector 2
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului B, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil întrucât titlul de proprietate al statului îl reprezintă actul juridic sau faptul juridic prin care statul a dobândit proprietatea bunurilor preluate de la persoane fizice sau juridice în perioada 1945-1989.
Aceste acte de aplicare a legii, care constituie titluri de proprietate ale statului, sunt acte de drept public, fiind emise de autoritățile publice cărora legea le-a conferit competența de a acționa în domeniul respectiv.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.223/1974, în condițiile art. 645 Cod civil, ce a avut ca efect stingerea dreptului de proprietate al fostului proprietar asupra imobilului în litigiu și constituirea unui drept de proprietate în favoarea statului.
Așadar, locuințele trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, cum este și cazul imobilului în litigiu, au fost calificate în mod expres de legiuitor ca fiind preluate cu titlu și au format obiectul de reglementare al Legii nr.112/1995.
O altă interpretare nu poate fi primită, deoarece o instanță de judecată nu poate da un alt sens unei noțiuni juridice decât cea făcută de legiuitor, nici prin restrângerea dispozițiilor normei juridice, nici prin extrapolare a acesteia, fiind obligatoriu a se respecta înțelesul și scopul normei juridice.
Când dobândirea proprietății se face "prin lege", titlul de proprietate nu este legea (actul normativ) ca atare, ci actul de aplicare a legii, actul prin care imobilul a fost individualizat și prin care s-a procedat la preluarea lui de către stat.
Analiza titlului de proprietate al statului, cu privire la imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - pentru stabilirea valabilității sau nevalabilității acestuia este de competența exclusivă a instanței de judecată, sesizată, ca atare, în fiecare caz, de persoana interesată.
Stabilirea concordanței sau a neconcordanței dispozițiilor Decretului nr.223/1974 cu prevederile Constituției de la acel moment este apanajul instanței de judecată, iar nelegalitatea măsurii preluării imobilului de către stat se apreciază prin raportare la legea fundamentală în vigoare la acel moment și se pronunțată expres, în fiecare caz în parte.
Prin Legea nr.10/2001 au fost definite în mod concret atât imobile preluate în mod abuziv, cât și modalitățile de reparație (restituire în natura, în echivalent, acordarea de despăgubiri sau acțiuni).
Art.2 din Legea nr.10/2001 descrie și precizează ce se înțelege prin imobile preluate în mod abuziv, iar la litera g din acest articol se referă chiar și la orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum a fost definit la art.6 (1) din Legea nr.213/1998.
Or, atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că toate imobile din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, instanța nu mai poate să constate altceva decât ceea ce prevede legea, ca atare intimatul reclamant nu justifică interes în vederea promovării unui astfel de capăt de cerere.
Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În calea de atac a recursului, intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.
Curtea, analizând criticile ce formează motivele recurs, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6646/17.06.1981 de Notariatul de stat al sectorului 2 B, reclamantul a cumpărat de la vânzătoarele și imobilul construcție situat în B,-, sector 2, proprietatea asupra acestui imobil transferându-se în patrimoniul reclamantului de la data perfectării acestui act.
Din conținutul acestui contract, rezultă că atât, cât și au fost proprietare asupra acestui imobil, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 609/1967 de Notariatul de Stat al fostului raion 1 Mai B, respectiv certificatul de moștenitor lăsat de defunctul, prin care, în calitate de soție și, în calitate de fiică, au moștenit cota parte de proprietate ce i se cuvenea acestuia.
După încheierea contractului de vânzare cumpărare, reclamantul s-a comportat ca proprietar, achitând impozitele aferente imobilului către stat.
Pârâtul nu a produs nici o probă și nici nu a făcut vreo susținere în sensul nevalabilității contractului de vânzare cumpărare invocat de către reclamant în sprijinul cererii sale.
Curtea reține că, în baza Decretului 223/1974, Consiliul popular al Municipiului B - Comitetul Executiv Biroul Permanent, a emis decizia nr. 251/24.02.1987 în care se menționează că de la data de 13.08.1980 se trece fără plată în proprietatea statului cota parte indiviză de 5/8 din imobilul în cauză, proprietatea numitei.
Așa cum a susținut și recurentul, nelegalitatea măsurii preluării imobilului de către stat se apreciază prin raportare la legea fundamentală în vigoare la acel moment, analiza acestei preluări făcându-se în fiecare caz în parte.
Din analiza hotărârilor anterioare, Curtea reține că atât instanța de apel, cât și instanța de fond au apreciat în mod corect faptul că Decretul nr. 223/1974, în baza căruia s-a emis decizia a cărui nulitate se solicită, nu poate constitui titlu valabil pentru stat având în vedere că acest act normativ venea în contradicție cu dispozițiile constituționale în vigoare la data respectivă, a tratatelor la care România aderase, cât și în contradicție cu dispozițiile art. 480 Cod civil, potrivit cărora proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi deposedat fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, fiecare proprietar având dreptul de a se bucura și a dispune de un bun ce-i aparține în mod exclusiv și absolut.
De asemenea, Curtea urmează a avea în vedere, astfel cum au procedat și instanțele anterioare, a faptului că prin Legea nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 decembrie 1945 - 22.12.1989, actul normativ invocat în speță de către pârât în sprijinul susținerilor sale, respectiv Decretul 223/1974 a fost declarat abuziv.
Reținând caracterul abuziv al actului normativ în baza căruia s-a emis decizia de trecere în proprietatea statului, Curtea apreciază că în mod corect au constatat instanțele anterioare faptul că imobilul în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul numitei, pe numele căreia s-a emis decizia nr. 251/24.02.1987 de către Consiliul popular al Municipiului B - Comitetul Executiv Biroul Permanent.
Totodată, Curtea reține că această decizie a fost emisă în anul 1987, dată la care imobilul nu se mai afla în patrimoniul nici uneia dintre vânzătoarele, și, întrucât imobilul a fost vândut încă din anul 1981 reclamantului prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6646/17.06.1981 de Notariatul de stat al sectorului 2
Având în vedere aceste constatare, reținând și faptul că pârâtul nu a produs nici o probă și nici nu a făcut vreo susținere în sensul nevalabilității acestui contract invocat de către reclamant în sprijinul cererii sale, Curtea apreciază nefondată susținerea recurentului în sensul stingerii dreptului de proprietate al fostului proprietar și constituirii unui drept de proprietate în favoarea statului ca urmare a emiterii deciziei sus-menționate.
În mod greșit recurentul a susținut faptul că reclamantul nu justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere că acesta deține un contract de vânzare cumpărare a cărei valabilitate nu a fost contestată, opozabil terților, iar imobilul figurează ca fiind proprietate de stat în cotă de 5/8, ca urmare a deciziei nr. 251/24.02.1987 emise de Consiliul popular al Municipiului B - Comitetul Executiv Biroul Permanent.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.901 A din 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimatul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - MARI -
GREFIER
-
Red.
Tehnored.
2 ex/04.01.2010
-----------------------------------------
- Secția a III-a -
- -
Jud.Sector 2 -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ionelia Drăgan, Ilie
