Anulare act. Decizia 1785/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1785/R/2008
Ședința publică din 29 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Traian Dârjan Carmen Maria
: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N și, respectiv, de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 312/A din 4 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta Ortodoxă Română a și Clujului, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâtul recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea celorlalte părți să se prezinte la cauză.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantele reclamantei intimate Ortodoxă Română a și Clujului, consilier juridic și avocat, pârâții recurenți și, asistați de avocat, și reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al municipiului C-N, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare, câte un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâților recurenți și și reprezentantei pârâtului recurent Consiliul Local al municipiului C-
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al municipiului C-N solicită admiterea propriului recurs, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și în consecință respingerea acțiunii, susține excepția prescripției dreptului la acțiune privind petitul de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în C-N,-, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
Reprezentanta pârâților recurenți și în principal, susține excepția prescripției dreptului la acțiune privind petitul de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în C-N,-, solicită admiterea acestei excepții și pe cale de consecință modificarea în parte a hotărârilor pronunțate de către instanța de fond și apel în sensul de respingerea petitului de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 30020/ 29.08.2008, ca prescris, iar în subsidiar solicită admiterea propriului recurs și modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii apelului pârâților și așa cum a fost formulat, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3877 din 4.05.2007 a Judecătoriei Cluj -N, s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta ORTODOXĂ ROMÂNĂ A, ȘI, în contradictoriu cu pârâții, și STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și în consecință, s-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului situat în C-N,-, jud.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.30020/29.08.1996, încheiat între pârâții și cu Statul Român prin SC SA C-
S-a dispus rectificarea CF nr.- C-N în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâților și prin încheierea nr.2046/05.02.1998 și al restabilirii situației anterioare de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes a acestora și excepția prescripției extinctive a dreptului lor de a solicita rectificarea CF.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții și.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că imobilul situat în C-N,-, înscris inițial în CF nr.8708 C-N, nr.top 742, a constituit proprietatea Episcopiei Ortodoxe Române a, și Clujului. În baza cererii nr.26150/IV/466 din 18.06.1958 a Sfatului Popular al Orașului C, imobilul a fost transcris în CF nr.23522 C-N, în favoarea Statului Român, ulterior fiind dezmembrat în mai multe apartamente, din care apartamentul nr.2 cu nr.top nou 742/1/II compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 de alimente, 2 băi, 2 holuri, 1 verandă și garaj, le-a fost înstrăinat pârâților și, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.30189/22.10.1996.
Reclamanta Ortodoxă Română a și Clujului, a formulat cerere de retrocedare a imobilului situat în C-N,-, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.94/2000.
Prin decizia nr.308/24.05.2004, Comisia Specială de a hotărât că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, dar deposedarea fostului proprietar a fost abuzivă, motiv pentru care i-a retrocedat în natură reclamantei apartamentele nr.1,3,5,6,7,8 și 9. În ceea ce privește apartamentele din imobil care au fost înstrăinate de către Statul Român, s-a suspendat procedura administrativă, până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile.
Apartamentul în litigiu le-a fost vândut pârâților și, în temeiul Legii nr.112/1995, or obiect al acestui act normativ puteau face numai imobilele cu destinația de locuințe preluate de la persoanele fizice, iar nu de la persoanele juridice, așa cum a fost imobilul în care este situat.nr.2, în litigiu. Potrivit art.6 alin.2 din OUG nr.94/2000, actele juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul acestei ordonanțe, sunt lovite de nulitate absolută, dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare al data înstrăinării.
B-credință a pârâților nu poate fi luată în considerare, deoarece prevederile Legii nr.112/1995 sunt extrem de clare și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. Din lecturarea extrasului de carte funciară, se putea afla identitatea proprietarului tabular de la care Statul Român a preluat imobilul, iar prin art.25 din Legea nr.112/1995, s-a prevăzut că prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul acestei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989.
Prin decizia civilă nr.312/A din 4 iunie 2008 a Tribunalului Cluj, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Ortodoxă Română a, și Clujului, de pârâții și, precum și de pârâtul Statul Român prin Consiliul local al municipiului C-N, împotriva sentinței civile nr.3877/04.05.2007 a Judecătoriei Cluj -
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut în privința apelului reclamantei Ortodoxă Română a, și Clujului, că în mod corect prima instanță a respins excepția privind capătul de cerere având ca obiect rectificare de carte funciară, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale a pârâților.
Întrucât rectificarea de carte funciară a fost solicitată pentru nevalabilitatea titlului, nu se poate pune problema unei acțiuni de fond pe care să se grefeze cererea de rectificare și care să fie eventual prescriptibilă, rămâne concluzia că cererea pârâților este imprescriptibilă, căci reclamanta al cărui drept se cere a fi radiat, are calitatea de dobânditor nemijlocit.
În ceea ce privește apelul pârâților și, referitor la constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, corect a fost respinsă excepția inadmisibilității, întrucât prin decizia nr.308/25.04.2004 a Comisiei Speciale de nu s-a respins cererea reclamantei de restituire a apartamentului nr.2 situat în C-N,-, ci a lăsat-o nesoluționată, în considerarea faptului că acest apartament făcea obiectul unui act de înstrăinare.
Neexistând o soluție asupra cererii de restituire a.nr.2, reclamanta nu putea să uzeze de calea prevăzută de art.7 din OUG nr.94/2000. Față de dispozițiile art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998, nu a putut fi reținută inadmisibilitatea cererii reclamantei. Excepția lipsei de interes în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și de rectificare a cărții funciare, a fost respinsă pentru argumentele anterioare și pentru că prin constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare, reclamanta își facilitează soluția restituirii în natură a apartamentului nr.2.
A fost considerată ca nefondată susținerea pârâților referitoare la faptul că prima instanță nu ar fi analizat valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului. Tot neîntemeiată a fost apreciată și susținerea acelorași pârâți vizând constatarea nulității absolute a actului dobândire a apartamentului nr.2.
Pârâții nu justifică niciun interes în ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererilor succesive ale reclamantei de constatarea nulității absolute a actului de donație.
Apelul pârâtului Consiliul local al municipiului C-N a fost respins parțial cu aceeași motivare ca și în cazul pârâților, cu mențiunea că dobânditorii nu pot invoca buna-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme din conținutul Legii nr.112/1995 rezultă indubitabil că imobilul în litigiu nu putea fi cumpărat în baza acestei legi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții.
În recursul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului C-N, s-a solicitat modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.30020/29.08.1996. reclamanta a formulat cererea de restituire a imobilului în natură la data de 23.01.2003, dar acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost înregistrată abia la data de 8.12.2005, după expirarea termenelor de câte 6 luni prevăzute de OUG nr.184/2002 și de Legea nr.48/2004.
În mod greșit au reținut prima instanță cât și instanța de apel că imobilul în litigiu ar fi fost vândut cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995, deoarece acesta nu era exceptat de la vânzarea către chiriași.
Reaua-credință a cumpărătorilor invocată de reclamantă și reținută de instanțe, nu a fost dovedită. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare au fost întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.9 din Legea nr.112/1995. În baza art.1898 civ. buna-credință se prezumă până la proba contrară. Pârâții cumpărători au avut convingerea fermă că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului și este de a transfera dreptul de proprietate.
Reclamanta nu a făcut dovada notificării cumpărătorilor nici anterior și nici ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care aceștia sunt de bună-credință iar contractul nu este nul absolut. În momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul imobilului era Statul Român, dar reclamanta nu a notificat nici statul și nici proprietarul subsecvent în legătură cu intenția de revendicare a imobilului. Decretul-lege nr.115/1938 instituie în art.32 prezumția că simpla înscriere în cartea funciară a dreptului real asupra imobilului pe numele vânzătorului, valorează titlu.
În recursul declarat de pârâții și, s-a invocat în principal excepția prescrierii dreptului la acțiune a reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, admiterea excepției, modificarea în parte a hotărârilor atacate în sensul repingerii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ca fiind prescris; în subsidiar s-a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului așa cum a fost formulat.
În motivarea recursului, pârâții au susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale, fiind prezente cazurile prevăzute de art.304 pct. 7 și 9 pr.civ.
Dreptul la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.30020/1996 formulată la data de 8.12.2005, era prescris la data de 25.09.2004. În acest sens s-au invocat deciziile nr.1620/R/2006 a Curții de APEL CLUJ și nr.331/A/2008 a Tribunalului Cluj.
Reclamanta a formulat o singură cerere de restituire a imobilului în litigiu la data de 23.01.2003, în termenul reglementat de OUG nr.184/2002, dar nu a formulat și o cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în termenul de 6 luni prevăzut de acest act normativ și nici în termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr.48/2004, ci abia la data de 8.12.2005.
Legea nr.247/2005 a instituit un nou termen de prescripție a exercitării dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, dar numai pentru persoanele care au formulat cereri de retrocedare în temeiul acestei legi, termen ce nu este aplicabil situațiilor născute sub imperiul OUG nr.94/2000, în caz contrar i s-ar conferi legii caracter de retroactivitate.
Pârâții au mai invocat și excepția inadmisibilității capătului de cerere principală privind constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român. OUG nr.94/2000 a instituit o procedură specială de soluționare a cererilor de retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Reclamanta a formulat cererea de retrocedare la data de 23.01.2003, iar prin decizia nr.308/25.04.2004 emisă de Comisia Specială de s-au restituit alte apartamente decât cel în litigiu, decizie ce nu a fost atacată în contencios administrativ.
Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată cu privire la.nr.2, la 8.12.2005, dată la care decizia Comisiei Speciale de a rămăsese definitivă prin neatacarea ei în termenul de 30 de zile. În această situație, capătul de cerere privind constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, este inadmisibil.
Ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității, pârâții au susținut excepția lipsei de interes, respectiv a capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a rectificării de carte funciară.
În subsidiar, pârâții au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță întrucât prima instanță nu a făcut nici o referire la precizările acțiunii formulate de reclamantă, ci le-a lăsat nesoluționate. Susținerea reclamantei că imobilul ar fi fost donat statului, frizează absurdul.
Susținerile primei instanțe referitoare la art.1 alin.1 din OUG nr.94/2000 sunt vădit nelegale și în contradicție totală cu textul legal invocat, care prevede expres că vizează imobilele preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu.
Cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prezintă interes în sensul juridic numai în măsura în care se face dovada preluării abuzive a apartamentului în litigiu de către Statul Român, dovada că nu s-a făcut.
Intimata Ortodoxă Română a, și Clujului prin întâmpinare depusă la dosar 34-40, a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâți ca nefondate.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Referitor la recursul pârâtului Consiliul local al municipiului C-N, nu este fondată excepția prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Inițial, prin art.VI alin.(4) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.184/2002, s-a prevăzut că prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrise în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare acestei ordonanțe de urgență (text abrogat prin art.VI al Titlului II din Legea nr.247/2005).
Ulterior, prin art.II din Legea nr.48/2004, s-a stabilit dreptul la acțiune prevăzut la titlul II art.VI alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.184/2002 se poate exercita și în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi.
În fine, prin art.III al Titlului II al Legii nr.247/2005, s-a prevăzut că prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune prevăzut de art.41din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.501/2002, cu modificările și completările ulterioare, se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Legea nr.247/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I din 22 iulie 2005, iar conform art.78 din Constituția României, Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare în 3 zile de la data publicării sau de la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Aceasta înseamnă că acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare se putea formula de cultele religioase până la data de 25 ianuarie 2006, or în speță acțiunea, a fost înregistrată la data de 8 decembrie 2005, așadar înăuntrul termenului de prescripție extinctivă.
În cauză nu este vorba de situații juridice născute sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.94/2000, așa cum susțin în mod neîntemeiat și recurenții, respectiv de un conflict de legi în timp, ci de termene succesive stabilite prin legi distincte.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.(1) din Legea nr.112/1995, foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege.
Prin urmare, obiect al Legii nr.112/1995, l-au format numai imobilele cu destinația de locuințe, care anterior trecerii în proprietatea statului, sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945, au constituit proprietatea unor persoane fizice; aceasta atât în ceea ce privește restituirea în natură sau acordarea despăgubirilor în favoarea foștilor proprietari, cât și în privința posibilității acordate chiriașilor de a cumpăra locuințele nerestituite foștilor proprietari.
Or apartamentul nr.2 cumpărat de pârâții, situat în imobilul din C-N,-, anterior trecerii în proprietatea Statului Român, a constituit proprietatea reclamantei, persoană juridică, astfel că nu le putea fi vândut chiriașilor, în temeiul Legii nr.112/1995. Apartamentul în litigiu intra sub incidența dispozițiilor art.25 din acest act normativ, potrivit cărora prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989. Aceste acte normative sunt: Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/2000, Legea nr.501/2002, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.184/2002, Legea nr.48/2004 și Tritlul II al Legii nr.247/2005.
Este adevărat că potrivit art.1899 alin.(2) civ. buna-credință se presupune întotdeauna și sarcina probei incumbă celui ce invocă reaua-credință, dar în speță, părțile contractului de vânzare-cumpărare nr.30020/29.08.1996 au fost de rea-credință deoarece știau sau trebuiau să știe că apartamentul în litigiu nu făcea obiectul Legii nr.112/1995, fiindcă nu a fost preluat de la o persoană fizică, ci de la o persoană juridică, astfel că era exceptat de la vânzarea lui către chiriași.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, era în vigoare Legea nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, care prevede în art.25 alin.(1) că înscrierile au doar efect de opozabilitate față de terți, spre deosebire de efectul constitutiv al întabulării efectuate în temeiul Decretului nr.115/1938. Dar chiar și art.30 alin.(1) din Legea nr.7/1996, corespunzător art.32 din Decretul-lege nr.115/1938, nu acoperă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
În privința recursului declarat de pârâții și, curtea constată că excepția reiterată în recurs, privind prescripția dreptului la acțiune a reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este nefondată, pentru aceleași considerente arătate în motivarea respingerii recursului Consiliului local al municipiului C-
Excepția inadmisibilității capătului de cerere din acțiunea reclamantei privind constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, reiterată în recurs de către pârâți, a fost corect respinsă de instanța de apel.
Însăși actele normative de retrocedare a imobilelor preluate de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au recunoscut caracterul abuziv al preluării acestor bunuri.
Pe de altă parte, apartamentul nr.2 în litigiu, fiind vândut chiriașilor, respectiv pârâților-recurenți, la data de 25.04.2004 când s-a soluționat cererea reclamantei prin dispoziția nr.308/2004, nu a putut fi retrocedat în natură. Aceasta nu o împiedică pe reclamantă să aibă acces la justiție, unde să formuleze acțiunile pe care le consideră întemeiate, în scopul redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de către Statul Român.
Nefiind fondată excepția inadmisibilității capătului de cerere din acțiunea reclamantei privind constatarea preluării abuzive a imobilului, nici cea de-a treia excepție reiterată în recurs de pârâții, privind capetele de cerere din acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și rectificarea cărții funciare, nu este întemeiată, fiind corect respinsă de instanța de apel.
Motivul de recurs privind omisiunea pronunțării instanței asupra precizărilor de acțiune ale reclamantei, nu le-a creat pârâților nicio vătămare de natură să justifice vreun interes în criticarea soluției tribunalului, respectiv a judecătoriei. Singura care ar fi avut un asemenea interes, ar fi fost reclamanta, care nu a atacat hotărârea sub acest aspect, ceea ce înseamnă că a devenit irevocabilă în aceste limite.
Invocarea acestui motiv de recurs s-a făcut de către pârâți exclusiv în că prin casarea cu trimitere la prima instanță, s-ar tergiversa soluționarea procesului, ceea ce le-ar profita acestora, dar i-ar spori prejudiciul reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 7 și 9 coroborat cu art.312 alin.(1) pr.civ. se vor respinge ambele recursuri ale pârâților, ca nefondate și se va menține ca legală decizia tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și respectiv, de pârâții și împotriva deciziei civile nr.312/A din 4 iunie 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.DT:02.10.2008
Dact.CA:06.10.2008 - 3 ex.
Jud.fond.
Jud.fond:;
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Traian Dârjan Carmen Maria
