Anulare act. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 197/
Ședința publică din 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții, și BIROUL NOTARULUI PUBLIC C împotriva deciziei civile nr.116/R din 9 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 10 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 17 iunie 2008, apoi, în vederea deliberării a amânat pronunțarea la 24 iunie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 470/20.04.2007 Judecătoria Brașovs -a respins acțiunea formulata si completata de reclamantul, împotriva paraților, si BNP C. A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1500 RON.
Prin decizia civilă nr. 37/12.02.2008 Tribunalul Brașovs -a admis apelul declarat de către apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 470/ 20.04.2007, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. 1163/C/2006, care a fost schimbată în tot și în consecință a fost admisă acțiunea formulată și completată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și Biroul Notarului Public.
A fost anulată declarația autentificată sub nr. 1097/07.06.2006 de către Biroul Notarului Public. S-a dispus înscrierea în CF nr. 80 localității dreptului de uzufruct viager al apelantului reclamant, astfel cum fost constituit inițial prin actul autentificat sub nr. 1698/28.08.2003. Au fost obligați intimații pârâți să plătească apelantului reclamant suma de 2010 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, câte 670 lei fiecare.
Împotriva acestei decizii au declarat apel pârâții, și Biroul Notarului Public C.
Recursul primilor doi pârâți este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor se arată că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a invocat ca și cauză de nulitate dolul - viciu de consimțământ și nu și eroarea. Acest din urmă viciu a fost dezvoltat numai cu ocazia apelului, iar instanța de apel, încălcând dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă, a admis acțiunea pentru această cauză de nulitate.
Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând înțelesul lămurit al acestuia sub două aspecte:
În primul rând declarația contestată nu este o simplă declarație a părții ci una dată în formă autentică care, potrivit art. 1173 cod civil are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile pe care le constată, iar în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator face credință până la înscrierea în fals. Or, prin rezoluția procurorului, ca urmare a plângerii penale înaintate de către reclamant, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind infracțiunile de înșelăciune, abuz în serviciu și fals intelectual față de notar și înșelăciune față de recurenți.
În privința cunoașterii limbii române de către reclamant se arată că din succesiunea în timp a diferitelor acte notariale încheiate de către pârât rezultă fără dubiu că după anul 2003 aceasta nu a mai avut nevoie de prezența unui traducător fiind un bun cunoscător al limbii române. Mai mult decât atât, conform recunoașterii sale la interogatoriu el este cel care a redactat cuvântul renunțare din cuprinsul declarației autentice, acest cuvânt fiind unul uzual al cărui sens nu este greu de cunoscut. În acest sens nu este pertinentă nici declarația martorului audiat în apel pentru că cele relatate de el sunt cunoscute numai de la reclamant și nu reprezintă constatările sale personale.
În al doilea rând instanța a reținut o altă cauză de nulitate, care nu se regăsește în acțiunea introductivă, respectiv eroarea asupra naturii actului, când de fapt reclamantul a invocat dolul. De altfel, fiind un act unilateral nu poate fi reținut dolul ca viciu de consimțământ pentru că el ar trebui să provină de la cocontractant, or, în speță nu există cocontractant.
Ultimul motiv de recurs se referă la aplicarea greșită a legii.
Recurenții invocă reținerea greșită de către instanța de apel a încălcării dispozițiilor art. 6 și 60 din Legea nr. 36/1995 având în vedere că din chiar conținutul declarației rezultă că notarul și-a îndeplinit obligația de a pune în vedere părții să citească conținutul actului, confirmând acest fapt. De asemenea, nu se consideră a fi încălcate dispozițiile art. 47 din același act normativ pentru că nu este o obligație a notarului să pună la dispoziția părții un interpret, ci este o posibilitate a părții de a solicita prezența unui traducător autorizat.
O ultimă critică în cuprinsul acestui motiv de recurs se referă la greșita aplicare a dispozițiilor art. 99 - 100 din Legea nr. 36/1995 și ignorarea dispozițiilor art. 1173 Cod civil. În acest sens se consideră că atâta timp cât nu a existat o înscriere în fals cu privire la cunoașterea limbii române de către reclamant ea nu poate fi considerată o eroare asupra naturii actului încheiat, constatările notarului public având putere doveditoare deplină.
Recursul pârâtei BNP C este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea criticilor se arată că reținerea instanței de apel cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 6 și 60 din Legea nr. 36/1995 nu este legală. Instanța a considerat că notarul nu și-a îndeplinit obligația de a explica părții înțelesul conținutului actului, că acesta nu a citit declarația și nu a înțeles-o nefiind cunoscător al limbii române, ceea ce ar fi impus prezența unui traducător autorizat, în condițiile în care nu există nici o probă în acest sens, declarația martorului pe care s-a bazat instanța fiind a unei persoane care nu a fost de față la încheierea actului. De altfel, din chiar cuprinsul declarației reiese că partea a citit și a consimțit la autentificarea declarației sale, iar cunoașterea limbii române este un fapt declarat de către reclamant și constatat și de către notar.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 36/1995 recurentul consideră că instanța a ignorat faptul că reclamantul cunoaște limba română, așa cum reiese din alte acte notariale depuse la dosar și încheiate anterior acestei declarații, și așa cum reiese și din declarația martorului audiat în cauză și din rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV. De altfel cuprinsul articolului sus-menționat prevede expres că traducerea poate fi făcută de notarul public, de o persoană angajată a biroului notarial sau de un traducător autorizat și nu de alte persoane în care partea are încredere cum ar fi concubina acestuia sau avocatul. În aceste condiții raționamentul instanței privitor la încrederea pe care a avut-o în explicațiile concubinei sale nu pot fi analizate în contextul în care notarul nu și-a îndeplinit atribuțiile legale.
În dovedirea motivelor de recurs s-a admis și administrat proba cu înscrisuri.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea nu sunt fondate.
În ceea ce privește recursul declarat de intimații și.
Instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă și nu a acordat altceva decât s-a cerut. În cuprinsul acțiunii introductive de instanță, în motivarea în fapt reclamantul face vorbire constant de eroarea în care a fost cu privire la actul pe care urma să îl semneze, iar în drept acțiunea este întemeiată și pe dispozițiile art. 954 Cod civil, așa încât eroarea ca viciu de consimțământ a fost invocată de parte chiar prin acțiunea introductivă de instanță.
Potrivit art. 1173 Cod civil actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile pe care le constată, iar în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator face credință până la înscrierea în fals.
Această dispoziție legală nu trebuie însă interpretată în sensul absolutist invocat de către recurenți. Faptul că prin rezoluția procurorului s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ceea ce semnifică inexistența unei infracțiuni, nu înlătură posibilitatea părții de a invoca existența unui viciu de consimțământ. Încheierea unui act în care consimțământul a fost viciat nu are în mod obligatoriu conotații penale, ci poate rămâne în tărâmul civilului.
Faptul cunoașterii sau nu a limbii române de către recurent nu poate fi interpretată numai prin prisma cunoașterii vocabularului uzual sau a faptului că în două dintre actele notariale încheiate anterior acestei declarații s-a consemnat că este cunoscător al limbii române. Așa cum corect a reținut instanța de apel, limbajul juridic, chiar dacă conține și cuvinte ce sunt folosite în limbajul comun, are un înțeles și o finalitate diferită de înțelesul comun.
În ceea ce privește reținerea de către instanță a erorii asupra naturii actului nu poate fi reținută critica referitoare la faptul că nu a fost invocată eroarea ci dolul, pentru că ea nu este reală, așa cum am arătat mai sus, iar susținerea că eroarea se poate invoca numai în cadrul unei convenții și nu a unui act unilateral nu poate fi primită întrucât în ambele cazuri voința liber exprimată a părții este un element esențial al actului juridic, care poate fi viciat și care poate duce la anulabilitatea actului.
Legat de greșita aplicare a legii.
Instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în ceea ce privește art. 6, 60 și 47 din Legea nr. 36/1995. Aceste texte de lege trebuie interpretate coroborat pentru că art. 6 instituie norma generală de verificare și întocmire a actelor notariale, normă care cuprinde o obligație legală a notarului de a se asigura, printre altele, că persoana care semnează actul este nu numai cunoscătoare a limbii române la nivel de conversație uzuală, ci și conștientă de semnificația și efectele juridice ale actului pe care îl semnează. Această obligație legală, cuprinsă în partea de dispoziții generale a legii, este detailată în art. 60 care impune obligația notarului de a pune partea să citească actul întocmit înaintea luării consimțământului și de a se asigura că partea a înțeles conținutul său. Obligația aceasta este cu atât mai importantă cu cât partea care semnează actul nu are ca limbă maternă limba română și este cetățean străin. Normele legale mai sus-menționate trebuie la rândul lor coroborate cu dispozițiile art. 47 care, chiar dacă folosesc termenul de "posibilitate", nu pot fi interpretate în sensul că ar fi doar o posibilitate a părții care îl exonerează pe notar de obligația sa legală înscrisă în art. 6 și 60.
Nici critica legată de aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 și 100 din Legea nr. 36/1995 raportate la dispozițiile art. 1173 Cod civil nu este fondată. Dreptul persoanei de a se adresa instanței judecătorești pentru anularea unui act notarial nu poate fi îngrădită de faptul că nu s-a făcut o înscriere în fals a reclamantului. Procedura înscrierii în fals este proprie doar fazei de administrare a dovezii cu înscrisuri în cursul procesului civil, ea neputând fi făcută în afara unei acțiuni promovate în justiție, iar acțiunea de față tinde la constatarea existenței unui viciu de consimțământ la încheierea actului, viciu de consimțământ care se datorează parțial și faptului că notarul nu și-a îndeplinit complet obligațiile legale ce îi reveneau. Constatările personale ale notarului au credință deplină numai în măsura în care se face dovada că au fost respectate în totalitate normele legale în materie și că acesta a depus toate diligențele impuse de lege.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul pârâților va fi respins.
În ceea ce privește recursul pârâtului BNP C.
Referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 și 60 din Legea nr. 36/1995 motivele de critică se pliază pe cele ale celorlalți recurenți analizate anterior, iar instanța păstrează același raționament și pentru respingerea acestora. Invocarea faptului că notarul a constatat personal că partea vorbește limba română și l-a pus să citească actul înainte de semnare nu face dovadă deplină că nu există o viciere a consimțământului și nici nu îl exonerează de obligațiile legale impuse de actul normativ ce îi reglementează profesia, atâta timp cât nu se contestă faptul că partea este cetățean britanic, ceea ce presupune o cunoaștere la nivel de conversație uzuală a limbii române. Declarația martorului audiat de instanța de apel, și reținută ca probă de către aceasta, nu este singura dovadă care a dus la raționamentul instanței, iar faptul că martorul cunoștea din spusele reclamantului cele petrecute nu face inadmisibilă mărturia sa, atâta timp cât se coroborează și cu celelalte probe administrate de instanță.
Legat de aplicarea greșită a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 36/1995. În ceea ce privește aspectul cunoașterii limbii române, așa cum s-a arătat și anterior nu este vorba de limbajul comun ci de cel juridic cu consecințele și efectele sale, iar simplul fapt că mai multe peroane sau organe, inclusiv notarul sau procurorul au constatat că partea vorbește limba română nu poate fi interpretat în sensul că voința sa nu a putut fi viciată prin eroare. Nici existența unor acte notariale sau sub semnătură privată, încheiate de parte în limba română, și depuse ca probe în instanțele anterioare și în instanța de apel nu face dovadă deplină că partea nu a fost indusă în eroare de către ceilalți pârâți, respectiv de concubina sa. Ceea ce instanța de apel a reținut în mod temeinic nu este faptul că notarul ar fi avut vreo influență asupra vicierii consimțământului, ci faptul că acesta nu și-a îndeplinit în mod complet obligațiile legale privind asigurarea unui traducător autorizat în condițiile art. 47 din Legea nr. 36/1995, având în vedere că avea cunoștință de faptul că reclamantul este cetățean britanic și cunoștea și consecințele juridice ale declarației pe care acesta urma să o semneze.
Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, și recursul acestei pârâte va fi respins.
Față de declarația avocatului părții instanța urmează să ia act de faptul că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de BNP C,. și împotriva deciziei civile nr. 37/Ap/12.02.2008 a Tribunalului Brașov.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.06.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, pt.- aflată în concediu de odihnă, semnează: Vicepreședinte instanță, |
Grefier șef sectie, | ||
Red. -/21.07.2008 Dact. /23.07.2008 Jud. apel: - Jud. fond: |
Judecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina
