Anulare act. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
R O MÂ NIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 20/
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Judecător - - -
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de către reclamanții și, domiciliați în Focșani,-, jud.V, împotriva deciziei civile nr. 878 din 2.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții, și, toți domiciliați în Focșani,-, jud.V, în acțiune civilă având ca obiect anulare act.
La apelul nominal a răspuns pentru intimații-pârâți lipsă av. în baza împuternicirii avocațiale nr.25 din 14.01.2008, lipsă fiind recurenții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, prin poștă, av., apărător al recurenților-reclamanți, a depus cerere la dosar, prin care declară că înțelege să nu mai răspundă în cauză, întrucât clienții săi nu au achitat onorariul pentru avocat; de asemenea, recurenții, au depus la dosar concluzii scrise și adresa nr. 2945/19.04.2007 emisă de Consiliul Județean V; nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, pune în discuție un aspect prealabil începerii dezbaterilor, anume, dacă funcție de obiectul cererii deduse judecății, hotărârea pronunțată de instanța de fond era supusă apelului și recursului, sau numai recursului.
Apărătorul intimaților-pârâți susține că, în opinia sa, recursul era singura cale de atac împotriva hotărârii instanței de fond.
În combaterea motivelor de recurs, pentru considerentele arătate detaliat în notele scrise depuse la dosar, susține că recursul este în principal inadmisibil, fiind declarat împotriva unei decizii pronunțate în recurs; în subsidiar, apreciază recursul ca nefondat solicitând a fi respins ca atare. Este lipsit de relevanță dacă acțiunea este în constatarea sau în realizarea dreptului. Competența este determinată de valoarea bunului în materialitatea lui. În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin deciziile nr.1408/21.04.2000 și 1593/2002; invocă de asemenea opinii ale judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov, publicate în Revista Dreptul nr.8/2006.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- la Judecătoria Focșani, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâții, și, nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4337/12.12.2002, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt vecini cu pârâți și locuiesc împreună într-un imobil compus din mai multe apartament distincte, situat în Focșani-. Acest imobil a fost prevăzut din construcție cu un beci care în trecut a fost folosit în comun de toți locatarii și care se găsește atât sub proprietatea reclamanților cât și cea a pârâților. S-a arătat că în anul 2002 pârâții și au cumpărat de la părinții lor și prin contractul de vânzare cumpărare nr.4337/2002 locuința pe care ei o stăpânesc în prezent dar și beciul mai sus arătat, deși acesta nu a fost niciodată proprietatea vânzătorilor.
S-a mai motivat că în actul de vânzare cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, vânzătorii au declarat că au dobândit beciul prin moștenire de la def. și că în realitate acest beci nu se regăsește în masa succesorală a defunctei fapt ce rezultă și din contractul de vânzare cumpărare nr.3701/1977 care constituie actul său de proprietate.
Prin urmare, s-a apreciat că dat fiind relațiile de rudenie apropiată dintre pârâții vânzători și cumpărători, actul de vânzare-cumpărare se bazează pe o cauză ilicită iar în conformitate cu disp.art.968 cod civil s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare.
Prin sentința civilă nr.1636/23.04.2007 s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâți, respingându-se acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților. din urmă au fost obligați la 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
În legătură cu această excepție, instanța a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada unei posesii legitime asupra beciului care să justifice un interes protejat de lege în promovarea acestei acțiuni.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamant la instanța de fond, recurs care nu a fost motivat prin cererea de declarare a acestuia.
Motivele de recurs au fost depuse la data de 02.10.2007.
Din dosarul instanței de fond rezultă că recurentului i-a fost comunicată sentința instanței de fond la data de 12.06.2007.
Prin decizia civilă nr. 878 din 2.10.2007, Tribunalul Vrancea - Secția civilă a constatat nul prin nemotivare recursul declarat de reclamantul, reținând că motivele de recurs au fost depuse cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art.301 cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii, pronunțată de tribunal ca instanță de recurs, în termen legal au declarat recurs reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev.de art.304 pct.1,7,8 și 9 cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții invocă greșita aplicare a dispozițiilor art.306 pct.1 cod procedură civilă cu referire la art.281/1 pct.1 cod procedură civilă. Că, prin acțiunea introdusă la instanța de fond au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a unui contract de vânzare-cumpărare, astfel că obiectul acțiunii nefiind evaluabil în bani, hotărârea instanței de fond nu se încadrează în dispozițiile art.281/1 pct.1 cod procedură civilă, fiind deci supusă și apelului, nu numai recursului.
Intimații-pârâți și, atât prin concluziile scrise cât și prin cele susținute de apărător, au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, decizia recurată fiind una irevocabilă. Că, în mod justificat s-a apreciat de către instanța de fond că hotărârea pronunțată în cauză este supusă doar recursului.
În fine, că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin deciziile 1408/21.04.2000 și 1593/2002.
Recursul declarat este fondat și va fi admis ca atare pentru cele ce urmează:
Atât timp cât reclamanții în speță au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a unui contract de vânzare-cumpărare, fără a solicita deci și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, și fără a li se fi pus în vedere
să-și prețuiască obiectul material asupra căruia s-a contractat, Curtea constată că, în mod greșit a soluționat tribunalul cauza ca instanță de recurs, stabilind total eronat că incidente în speță sunt dispozițiile art.281/1 pct.1 cod procedură civilă.
În fine, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție B, invocate de intimați sunt decizii de speță și nu obligatorii. În plus, în cursul anului 2007, instanța superioară a revenit asupra acestei chestiuni controversate, îmbrățișând opinia contrară.
Așa fiind, reținând că au fost încălcate dispozițiile prev.de art.282/1 pct.1 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa decizia pronunțată de Tribunal ca instanță de recurs, și va trimite cauza la aceeași instanță, pentru a fi rejudecată în apel.
În drept, sunt aplicabile dispozițiile art.312 pct.5 cod procedură civilă, procesul fiind soluționat fără a se intra în cercetarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de către reclamanții și, domiciliați în Focșani,-, jud.V, împotriva deciziei civile nr. 878 din 2.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Casează decizia civilă nr. 878 din 2.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea și trimite cauza la aceeași instanță pentru a fi soluționată în apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./18.01.2008
VM/18.01.2008
2 ex./18.01.2008
Fond: Judecătoria Focșani - judecător
Recurs: Tribunalul Vrancea - judecători:.
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu