Anulare act. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 30 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr.1685/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - reclamantă, personal și intimații - pârâți și, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.09.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurenta reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu a depus timbrul judiciar, deși a fost citată cu această mențiune. De asemenea, se învederează instanței că intimații - pârâți au depus la data de 24.10.2008, prin serviciul registratură, întâmpinare în 2 exemplare, care nu a fost comunicată.
La strigarea cauzei la amânare, recurenta - reclamantă, depune chitanța seria - nr. -/13.10.2008, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei. De asemenea, solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a se prezenta avocatul său.
Se procedează la comunicarea întâmpinării formulată de către intimații - pârâți și, către recurenta - reclamantă.
Recurenta - reclamantă învederează instanței că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, care i-a fost comunicată în ședința publică de astăzi.
Curtea, față de momentul strigării pricinii dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta - reclamantă, personal și intimații - pârâți și, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.09.2008.
Recurenta - reclamantă solicită amânarea cauzei și acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării care i-a fost comunicată în ședința publică de astăzi, arătând că avocatul său se află în trafic și este în imposibilitate de prezentare la acest moment.
Reprezentantul intimaților - pârâți și se opune cererii de amânare a cauzei formulată de recurenta - reclamantă, arătând că a depus întâmpinarea cu 6 zile înainte de termenul de judecată de astăzi.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către recurenta - reclamantă, pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, având în vedere că a fost depusă în termenul legal.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta - reclamantă solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentantul intimaților - pârâți și solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Continuând, arată că instanța de apel, în mod temeinic și legal a respins ca neutilă cauzei proba testimonială propusă de apelantă în dovedirea impunerii prin constrângere a unor clauze. Susține că recurenta și-a exprimat consimțământul cu privire la vânzarea apartamentului la notariat. Totodată, invocă reaua credință a reclamantei, arătând că deși aceasta a susținut neștiința de carte, a semnat interogatoriul în fața instanței. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr.1685/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
CURTEA,
Pentru a da posibilitate recurentei - reclamante să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art.146 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr.1685/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr.1685/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și, la data de 06.11.2008.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 459R
Ședința publică de la 06 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1685/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei - reclamante să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.11.2008, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3120/27.02.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și, reținându-se în considerente că reclamanta împreună cu soțul său, decedat la data de 28.02.2005, a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 din imobilul situat în B,-, pe care l-au înstrăinat pârâților, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 556/12.03.1998.
Acest contract a fost anulat prin sentința civilă nr. 12402/29.11.2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B, definitivă și irevocabilă, considerându-se, în virtutea efectului retroactiv al nulității actelor juridice, că bunul imobil nu a ieșit niciodată din patrimoniul vânzătorilor.
Prin promisiunea de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 425/22.02.2001 a cărei nulitate se solicită a se constata în cauză, reclamanta și soțul său s-au obligat să vândă pârâților apartamentul în litigiu, cu obligația de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, cel mai târziu la data de 18.04.2007 iar, în situația în care, printr-un act normativ ulterior datei autentificării promisiunii, se vor abroga dispozițiile art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, părțile se obligau să încheie contractul în formă autentică, în maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Față de aceste clauze ale promisiunii de vânzare-cumpărare, instanța a reținut că această convenție a generat între părți raporturi juridice obligaționale, neputându-se considera că este lipsită de obiect sau cauză, astfel cum a pretins reclamanta.
Instanța a înlăturat și susținerea privind cauza ilicită și imorală, atât timp cât nu s-a făcut dovada impunerii clauzelor promisiunii de vânzare-cumpărare prin constrângere sau profitându-se de vârsta înaintată și de lipsa de pregătire a reclamantei și a fostului soț.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1685/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin care s-au confirmat în totalitate legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe privitoare la neîntrunirea în speță a motivelor de nulitate invocate în legătură cu promisiunea de vânzare - cumpărare încheiată de părțile în proces.
S-a arătat în plus că, în mod corect, prima instanță a respins proba testimonială, ca nefiind utilă cauzei prin prisma obiectivului probei, respectiv dovedirea impunerii prin constrângere a unor clauze, profitându-se "de vârsta înaintată și de lipsa de pregătire" în susținerea existenței unei cauze imorale a promisiunii de vânzare - cumpărare. Faptele pretinse puteau contura violența și dolul ca motive de nulitate a actului juridic, care nu au fost, însă, invocate în cauză, reclamanta făcând referire doar la lipsa obiectului, lipsa cauzei, imoralitatea și iliceitatea cauzei.
A fost înlăturată și susținerea apelantei în sensul că din promisiunea de vânzare-cumpărare s-ar fi născut și o obligație de a da, cu motivarea că acest tip de obligație se naște doar din acte translative de proprietate, ceea ce nu este cazul antecontractului, ce a dat naștere doar unei obligații de a face, respectiv de a realiza o serie de demersuri pentru ca, în viitor, să fie încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
S-a apreciat că a existat cauza juridică a respectivei promisiuni, contrar susținerilor apelantei, scopul său concret fiind acela ca, după expirarea perioadei de interdicție a înstrăinării de 10 ani, părțile să realizeze un contract de vânzare-cumpărare să transmită promitenților - cumpărători dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Acea cauză nu poate fi considerată ilicită, întrucât prin încheierea promisiunii nu se urmărea eludarea legii, ci stabilirea între părți a unor raporturi juridice în temeiul cărora, atunci când legea ar permis, să se încheie în mod legal un contract de vânzare-cumpărare cu privire la bunul care, la momentul realizării promisiunii, nu putea fi înstrăinat în mod valabil, dar cu privire la care se puteau realiza în mod legal promisiuni care să vizeze înstrăinări viitoare.
Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
1. Prin motivele de recurs, s-a susținut, în primul rând, că, în mod greșit, a fost respinsă proba testimonială, deoarece dreptul pe care legiuitorul, prin art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, l-a conferit instanței, acela de a încuviința doar administrarea probelor concludente și pertinente în cauză, nu poate fi exercitat fără o analiză temeinică a obiectului probațiunii, dimpotrivă, obligând instanța să examineze utilitatea probei prin prisma situațiilor de fapt invocate de partea care a solicitat-o spre administrare și a posibilității dovedirii lor prin alte mijloace de probă sau procedurale, astfel încât aceasta să nu fie prejudiciată prin punerea sa în imposibilitate de a-și dovedi susținerile.
Chiar dacă reclamanta nu a invocat explicit dispozițiile art. 955 și 960 Cod civil, care reglementează violența și dolul ca motive de nulitate a unui act juridic, nu înseamnă că ar fi trebuit ignorate susținerile reclamantei, deoarece o cauză este nelicită atunci când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, așadar, și în cazul s-a acționat prin constrângere sau cu viclenie.
Ca atare, proba testimonială ar fi trebuit admisă, fiind necesară aflării adevărului, obiectul probațiunii fiind dovedirea imoralității și iliceității cauzei.
Recurenta a arătat că, procedând în acest mod, instanțele au pus-o în imposibilitate de a-și apăra în mod eficient și cu mijloace legale interesele, cu consecința că cererea i-a fost respinsă, motivat tocmai de lipsa dovezilor.
2. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a susținut că, în mod nelegal, instanța de apel a validat opinia Judecătoriei privind neîntrunirea motivelor de nulitate a promisiunii de vânzare - cumpărare invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv lipsa obiectului, lipsa cauzei, imoralitatea și iliceitatea cauzei.
Pe aceste aspecte, au fost reluate în motivele de recurs susținerile și apărările formulate de către reclamantă pe parcursul judecății referitoare la existența și a unei obligații de a da, născută din promisiunea de vânzare-cumpărare, respectiv aceea de predare a imobilului - obiect material al convenției, ce nu putea fi executată la momentul încheierii antecontractului, deoarece obiectul material al convenției nu mai exista în patrimoniul promitentului - vânzător, cu consecința că respectivul act nu a avut obiect.
Chiar dacă efectele nulității contractului de vânzare-cumpărare au operat retroactiv, până la data constatării nulității contractul și-a produs toate efectele, inclusiv sub aspectul transferului dreptului de proprietate, care nu putea face în acest răstimp obiectul unei alte convenții.
Așadar, faptul că ulterior încheierii promisiunii, actul autentic de vânzare-cumpărare a fost anulat pe cale judecătorească nu este de natură să acopere retroactiv nulitatea absolută de care era afectată promisiunea încă de la nașterea sa, nulitatea absolută neputând fi acoperită sub nicio formă.
Pe de altă parte, încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare ce a precedat promisiunea de vânzare-cumpărare a aceluiași apartament și către aceeași persoană demonstrează și lipsa cauzei acesteia din urmă, deoarece scopul concret pentru care a fost încheiată, anume dobândirea în viitor a dreptului de proprietate asupra apartamentului, era deja realizat la momentul încheierii sale, contractul de vânzare-cumpărare fiind în vigoare la acel moment, iar intimații se considerau proprietarii de drept ai imobilului.
Recurenta a susținut, totodată, că, obligându-se prin clauza menționată la pct. 3.1 din antecontract la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică "cel mai târziu" până la data de 18.04.2007, iar nu după această dată când interdicția de înstrăinare expira, promisiunea are o cauză nelicită, întrucât contravenea ordinii publice.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
1. Recurenta a criticat, în primul rând, soluția instanței de apel d e respingere a probei testimoniale de la termenul din 18.12.2007, precum și respingerea motivelor de apel vizând un act de procedură similar efectuat de către prima instanță, invocând aplicarea greșită a legii.
În acest context, Curtea apreciază că nu ar putea fi cenzurată însăși motivarea dispoziției de respingere a unui mijloc de probă din perspectiva cerințelor de admisibilitate prevăzute de art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul dacă este o probă pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
Fiind vorba despre o prerogativă a instanței de judecată, respectiv despre o apreciere subiectivă a oportunității administrării de probe, evaluarea exercițiului acesteia interesează temeinicia hotărârii ce conține actul de procedură al dispoziției asupra solicitării de probe, și nu modul de aplicare a legii. Drept urmare, atare evaluare excede controlului judiciar exercitat de către instanța de recurs, nefiind circumscrisă vreunuia dintre cazurile de modificare ori casare prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă.
În consecință, urmează a fi înlăturate susținerile recurentei în sensul că proba testimonială solicitată tindea indirect la dovedirea cauzei ilicite și imorale.
Ceea ce poate fi evaluat este, însă, modul de respectare a dreptului părților la apărare prin dispoziția de respingere a unui mijloc de probă, implicit, prin menținerea unei asemenea dispoziții adoptate de instanța inferioară, acesta fiind, în fapt, obiectul criticii formulate prin motivele de recurs.
Recurenta a susținut că acest drept procesual a fost încălcat, deoarece, prin neadministrarea probei, a fost privată de unica posibilitate de dovedire a pretențiilor deduse judecății, cu consecința că cererea a fost respinsă, motivat tocmai de nedovedirea susținerilor din cererea de chemare în judecată.
Această susținere este corectă din punct de vedere teoretic, în sensul că situația descrisă, dacă ar fi reală, ar echivala cu nerespectarea dreptului procesual la apărare, însă nu corespunde realității în speță.
Respingând proba testimonială, Tribunalul a cenzurat obiectivul probațiunii în raport cu obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, apreciind că acesta nu este a conduce la dezlegarea pricinii, în contextul motivelor de anulare a actului juridic expres indicate.
Așadar, instanța de apel nu a negat posibilitatea administrării probei testimoniale, iar aceasta nici nu ar putea fi pusă la îndoială, fiind vorba despre situații de fapt, respectiv împrejurările încheierii promisiunii de vânzare - cumpărare. A apreciat, însă, că aspectele a căror dovedire se tindea a fi realizată prin asemenea probă nu concordau cu motivele de nulitate a actului juridic cu a căror analiză fusese învestită instanța prin cererea introductivă.
După cum s-a arătat, aprecierea cu acest conținut nu poate fi cenzurată în cadrul prezentului recurs, reprezentând, astfel, premisa de cercetare a susținerilor relative la încălcarea dreptului la apărare.
Reținându-se că obiectivul probei testimoniale a fost greșit enunțat din perspectiva obiectului și a cauzei cererii de chemare în judecată, susținerile din motivele de recurs nu sunt fondate, întrucât tind la invocarea propriei culpe procesuale pentru a susține nelegalitatea deciziei recurate, ceea ce este inadmisibil, în baza art. 108 alin. 4 Cod procedură civilă.
Astfel, faptul că prima instanță a arătat în considerentele sentinței pronunțate - iar instanța de apel a menținut atare hotărâre - că aserțiunile reclamantei în sensul cauzei ilicite și imorale nu au fost probate după ce, în prealabil, respinsese proba testimonială solicitată de reclamantă, nu echivalează cu o încălcare a dreptului acesteia la apărare, cât timp nedovedirea pretențiilor este consecința atitudinii procesuale a reclamantei, care a formulat un obiectiv greșit al probațiunii.
În consecință, motivele de recurs cu acest obiect urmează a fi respinse, nefiind întrunit cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în ceea ce privește respingerea probei testimoniale solicitate spre administrare de către recurenta - reclamantă.
2. În ceea ce privește fondul cauzei, se reține că recurenta critică, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, legalitatea constatării ambelor instanțe de fond privind neîntrunirea motivelor de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată - respectiv lipsa obiectului, lipsa cauzei, imoralitatea și iliceitatea cauzei - a promisiunii de vânzare - cumpărare prin care reclamanta și soțul său, ulterior decedat, și-au asumat obligația vânzării către pârâții din cauză, beneficiari ai promisiunii, a apartamentului nr. 1 din imobilul situat în B,-, sector 1, actul fiind încheiat în formă autentică.
Se observă că toate susținerile recurentei relative la neîntrunirea cerințelor de fond ale unui act juridic derivă din încheierea anterioară, între aceleași părți și în aceeași calitate, pentru același imobil, chiar a unui contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 556/12.03.1998, care, în opinia recurentei, a produs toate efectele specifice acestei operațiuni juridice.
În acest context, Curtea constată că în mod corect ambele instanțe de fond au apreciat că aceste efecte nu s-au produs legal, din moment ce acel contract era nul absolut, sancțiune constatată ca atare pe cale judecătorească, prin sentința civilă nr. 12402/29.11.2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B în dosarul nr. 17761/2005, definitivă și irevocabilă prin neapelare.
Hotărârea respectivă produce efecte retroactive, fiind vorba despre efectele nulității unui act juridic civil, considerându-se că dreptul de proprietate nu a ieșit niciodată din patrimoniul vânzătorilor, care puteau dispune de bun, inclusiv printr-o promisiune de vânzare - cumpărare.
Este lipsit de relevanță că la data încheierii antecontractului nu se constatase încă nulitatea, cât timp efectele nulității contractului de vânzare-cumpărare se produc retroactiv, înlăturându-se posibilitatea cenzurării cerințelor de valabilitate a antecontractului în raport de existența contractului însuși.
Nu este vorba despre o validare a eventualei nulități a antecontractului prin acest mecanism juridic, astfel cum susține recurenta, câtă vreme nu subzistă vreo cauză de nulitate a acestuia, având ca reper contractul, care să necesite o validare sau o înlăturare a efectelor.
Efectele nulității producându-se retroactiv, se consideră că efectele contractului nu s-au produs niciodată, neavând suport susținerile recurentei, contrare acestei aprecieri.
Astfel, această promisiune a avut obiect, promitenții - vânzători fiind titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Susținerile recurentei privind natura obligației izvorâte din antecontract nu vizează, în realitate, obiectul actului juridic, ci efectele acestuia.
Obiectul unui antecontract de vânzare - cumpărare este reprezentat de acțiunile ori inacțiunile la care sunt îndreptățite ori de care sunt ținute părțile actului, în timp ce drepturile și obligațiile efectiv născute din actul juridic formează efectele acestuia.
Această distincție presupune că, în cazul unui antecontract de vânzare - cumpărare, obiectul actului constă în lucrul promis spre înstrăinare (printre condițiile căruia figurează și aceea ca promitentul să fie proprietarul lucrului, condiție îndeplinită în cauză, după cum s-a arătat), respectiv prețul, în timp ce efectele antecontractului constau în dreptul de creanță reprezentat de dreptul la încheierea a însuși contractului de vânzare - cumpărare, precum și obligația de a face corelativă acesteia.
Așadar, susținând că promisiunea de vânzare - cumpărare a fost aptă să conducă și la nașterea unei obligații de a da, alături de obligația de a face, recurenta a invocat, practic, efectele actului, a căror neîndeplinire nu ar putea conduce, oricum, la lipsa obiectului, astfel cum a preconizat partea, ci la imposibilitatea de executare a obligațiilor, cu unica variantă a desființării retroactive a actului, eventual, cu plata de daune - interese.
Întrucât instanța de judecată nu a fost învestită în cauză cu cercetarea modului de îndeplinire a obligațiilor asumate prin antecontract, se constată că este lipsită de relevanță eventuala obligație de a da născută din acest act, fiind suficientă, din perspectiva aserțiunii lipsei obiectului (chiar dacă motivată cu trimitere la efectele actului), aprecierea anterior expusă, în sensul că obiectul există, promitenții - vânzători fiind titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În ceea ce privește cauza juridică, se reține că ambele instanțe de fond au constatat că aceasta există, pe baza probelor administrate.
S-a apreciat că intenția părților a fost aceea ca antecontractul să producă efecte după expirarea perioadei de interdicție de 10 ani prevăzută de Legea nr. 112/1995 (care a încetat, în privința contractului de vânzare - cumpărare, la data de 18.04.2007) și, evident, în măsura în care contractul de vânzare - cumpărare nu ar fi fost constatat nul pe cale judecătorească, părțile fiind pe deplin conștiente de viciul de fond care afecta contractul încheiat în formă autentică.
Fiind vorba despre o apreciere în privința situației de fapt pe baza probelor administrate, reevaluarea acesteia excede limitelor controlului judiciar presupus de art. 304 Cod procedură civilă în sarcina acestei instanțe, urmând a fi înlăturate în consecință susținerile recurentei pe acest aspect.
În privința iliceității cauzei juridice ca motiv de nulitate a antecontractului, se constată că, în concret, nu s-au formulat prin recurs critici împotriva modului de analiză a acesteia de către instanța de apel, care apreciase că părțile nu au urmărit eludarea legii.
Singurele susțineri ale recurentei relative la cauza ilicită vizează interpretarea clauzei contractuale menționate la pct. 3.1 din antecontract, ce reprezintă un aspect de temeinicie a deciziei, pe baza probelor administrate, în condițiile în care instanța a cercetat coroborat conținutul acordului de voință prin prisma tuturor clauzelor contractuale.
Ca atare, aspectul în discuție nu poate întemeia o critică de nelegalitate din perspectiva modului de aplicare a legii.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1685/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex./30.12.2008
Judecători apel - a V -a Civilă:
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Andreia Liana Constanda
