Anulare act. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 11.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aglaia Vălan
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Antonela Cătălina
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimata - pârâtă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, recurenta - pârâtă, personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială nr. 59/30.04.2008, aflată la fila nr. 6 din dosar și intimatele - reclamante și, personal și asistate de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 74/10.10.2008, aflată la fila nr. 23 din dosar, lipsind intimata - pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata - pârâtă urma a fi citată prin publicitate, procedura de citarea cu celelalte părți fiind legal îndeplinită. Totodată, arată la data de 30.10.2008, data poștei, intimata - pârâtă a depus note de ședință.
Reprezentantul recurentei - pârâtă depune copia unei file din Ziarul Gândul din data de 17.10.2008 în care s-a procedat la citarea prin publicitate a intimatei - pârâte, facturile de plată și comanda de anunț prin publicitate efectuate de către partea pe care o reprezintă în vederea îndeplinirii procedurii de citarea cu intimata - pârâtă.
Totodată, precizează că nu este în măsură să depună ziarul prin care s-a făcut citarea acestei intimate întrucât Ziarul Gândul nu a comunicat părții pe care o reprezintă care este numărul apariției în care urma să apară anunțul. Menționează că a solicitat Ziarului Gândul să îi comunice măcar fila din ziar în care s-a făcut citarea intimatei - pârâte, filă ce i-a fost comunicată și pe care a depus-o la acest termen de judecată.
La interpelarea Curții, reprezentantul intimatelor - reclamante și apreciază că procedura de citare pentru termenul de judecată de astăzi este legal îndeplinită.
Curtea, deliberând asupra procedurii de citare cu intimata - pârâtă, față de dispozițiile art. 95 Cod procedură civilă și având în vedere că s-a făcut dovada citării acesteia într-un ziar de largă circulație, cu respectarea termenului de 15 zile înainte de termenul de judecată, apreciază legal îndeplinită procedura de citarea cu această parte pentru termenul de judecată de astăzi.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei - pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de către intimatele - reclamante.
Continuând, arată că partea pe care o reprezintă a înțeles să își întemeieze motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, având în vedere că instanța de apel a procedat la soluționarea pricinii în condițiile în care procedura de citare cu intimata - pârâtă nu era îndeplinită, instanța de apel nefăcând niciun demers în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu această parte.
Totodată, la interpelare Curții cu privire la vătămarea pe care intimata - pârâtă ar fi putut-o suferi dată fiind situația invocată, apreciază că scrisoarea trimisă de către aceasta și care se află la dosar, dovedește că în situația în care ea ar fi avut cunoștință de acest proces, ar fi intervenit, având în vedere gradul de rudenie dintre părți și poate că în cauză ar fi fost pronunțată o altă soluție.
De asemenea, învederează că Tribunalul Ialomițaa aplicat în prezenta cauză în mod eronat dispozițiile Codului d e procedură penală și a dispus citarea intimatei - pârâte la Consiliul Local.
Precizează că niciodată între părțile contractului de vânzare-cumpărare nr. 986/10.08.2005 nu au intenționat să încheie acest contract, dovadă fiind și încheierea în aceeași zi și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 985/10.08.2005.
Subliniază că respectivului contract de vânzare-cumpărare nr. 986/10.08.2005, îi lipsește un element fundamental, respectiv cauza. Precizează că acesta a fost încheiat la solicitarea Autorității Tutelare, părțile neurmărind ca el să fie încheiat.
Totodată, arată că din poziția exprimată în apel d e către ul și reprezentantul celor două minore, rezultă că după ce s-a vândut apartamentul din B, și cele două minore au cumpărat o casă.
Reiterează susținerea potrivit căreia contractul de vânzare - cumpărare nr. 986/10.08.2005 este lipsit de cauză deoarece nici vânzătorul și nici cumpărătorul nu au intenționat să vândă și respectiv, să cumpere imobilul.
De asemenea, apreciază că oricare dintre părțile unui contract poate solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Concluzionând, solicită admiterea recursului promovat de către recurenta - pârâtă, astfel cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatelor - reclamante și formulează concluzii de respingere a recursului declarat de către recurenta - pârâtă, fără cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției exprimate, apreciază în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 986/10.08.2005, că acesta nu este o ficțiune, ci un contract încheiat în fața notarului public, cu respectarea dispozițiilor art. 60 din Legea notarilor publici, cu privire la consimțământul părților.
De asemenea, învederează că motivele de recurs nu sunt susținute de nicio probă aflată la dosar și arată că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 986/10.08.2005, intimata - pârâtă și cele două minore s-au mutat la S, iar la scurt timp intimata - pârâtă și-a părăsit copii lăsându-i în grija bunicii paterne.
Reiterează susținerea potrivit căreia în cauză nu s-a dovedit că respectivul contract de vânzare-cumpărare nr. 986/10.08.2005 a fost o ficțiune, astfel cum susține partea adversă.
Referitor la scrisoarea depusă la dosar de către intimata - pârâtă apreciază că aceasta reprezintă un afront și subliniază că aceasta își are reședința în Spania, dar pe plicul cu care a fost trimisă scrisoarea nu se menționează nicio adresă.
Totodată, apreciază că nu se poate ști dacă această scrisoare provine chiar de la intimata - pârâtă.
Concluzionând, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta - pârâtă și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr- fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimata - pârâtă.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimata - pârâtă.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimata - pârâtă la data de 18.11.2008.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 18.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
CURTEA
Având în vedere imposibilitatea legalei constituiri a completului de judecată urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimata - pârâtă.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimata - pârâtă la data de 25.11.2008.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 505
Ședința publică din data de: 25.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimata - pârâtă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.11.2008, când pentru imposibilitatea legalei constituiri a completului de judecată, a amânat pronunțarea la data de 25.11.2008, când, în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cerere, reclamantele și, prin reprezentant legal, le-a chemat în judecată pe pârâtele și pentru ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în comuna S, județul I, compus din casa de locuit, bucătăria de vară, grajd și, amplasate pe suprafața de 817 mp teren și evacuarea pârâtei din imobil.
În motivare, reclamantele au arătat că sunt proprietarele imobilului din litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 986 din 10.08.2005 la Biroul Notarului Public, dar pârâta, deși a transmis dreptul de proprietate asupra acestuia către ele, reclamantele și pârâta, refuză să-l părăsească.
Pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus nici întâmpinare.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, iar prin cerere reconvențională a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 986/10.08.2005 pentru o cauză ilicită.
În motivarea cererii, pârâta a susținut că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pentru ca pârâta, fiica sa, să poată încheia contractul de vânzare-cumpărare nr. 985/10.08.2005, ce a avut ca obiect apartamentul nr. 40 situat în B,-, - sector 2 și să rezolve unele probleme financiare.
Prin încheierea din 28.05.2007, Judecătoria Feteștia disjuns capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune, de capătul 2 al cererii de chemare în judecată și de cererea reconvențională.
Prin încheierea din 18.06.2007, dosarul nou format având ca obiect ieșirea din indiviziune a fost suspendat în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Soluționând al doilea capăt de cerere din acțiune și cererea reconvențională, prin sentința civilă nr. 1513 de la 22.10.2007, aceeași instanță a respins acțiunea în evacuare și a admis cererea reconvențională în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 986/10.08.2005 la Biroul Notarului Public.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantele minore, născută la 16.01.1996 și, născută la data de 17.10.1997, sunt moștenitoare legale, alături de mama lor, după tatăl și, respectiv, soțul decedat la data de 20.12.2003, în cote de câte 3/8 și respectiv 2/8. Din masa succesorală de după defunct a făcut parte apartamentul situat în B,-, - sector 2.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 985/10.08.2005, pârâta și minorele prin au vândut numitului apartamentul suscitat și la aceeași dată au cumpărat de la bunica și respectiv mama lor, pârâta, cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 986/10.08.2005, imobilul din litigiu.
Cum, din probele administrate rezultă că motivul determinant al părților la încheierea celui din urmă act de vânzare-cumpărare l-a reprezentat crearea posibilității pârâtei de a-și vinde cota parte din apartament, și nu transmiterea efectivă a dreptului de proprietate și, respectiv, încasarea prețului, instanța a apreciat că acesta este nul pentru o cauză ilicită.
Drept urmare, a admis cererea reconvențională și a respins acțiunea în evacuare.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele prin reprezentant legal, bunica paternă care a susținut nelegalitatea și netemeinicia acesteia pe considerentul că este inadmisibil a se admite cererea reconvențională în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, atâta timp cât pârâta, își invocă propria culpă.
Prin decizia civilă nr. 39 A/27.03.2008 Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a admis acțiunea, în sensul că a dispus evacuarea pârâtei din imobilul casă de locuit și terenul aferent situat în comuna S județul Totodată, a respins cererea reconvențională formulată de către pârâtă.
În considerente, tribunalul a reținut că susținerea pârâtei, precum că, în realitate, nu a primit nici un pentru teren și construcții și că această tranzacție a avut loc doar "în acte", pentru a justifica folosirea sumei de 19.000 euro, provenită din vânzarea apartamentului, de către pârâta, mama minorelor, nu este dovedită. Însă, chiar reală de ar fi, această situație nu poate produce consecințe juridice, conform principiului "nemo auditur propriam turpitudinem" (nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obține protecția unui drept).
Cum principiul suscitat reprezintă o veritabilă excepție de la principiul retroactivității efectelor nulității actului nul, contractul de vânzare-cumpărare a fost menținut, iar pârâta a fost evacuată din imobil.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâta, care invocând motivele de casare prev de art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, a pretins, că apelul s-a judecat în condițiile lipsei de procedură cu intimata, mama minorelor, deși instanța avea cunoștință de faptul că aceasta era plecată în străinătate și cu nesocotirea temeiului juridic al acțiunii constând în prev. 966 - 968 Cod civil. Astfel, în temeiul textelor legale suscitate, ea a invocat inexistența cauzei, respectiv fictivitatea contractului de vânzare-cumpărare și a solicitat constatarea nulității absolute a acestuia și nicidecum anularea lui.
În plus, a invocat că nu este în culpă pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 986/2005, ci ea doar a fost de acord să încheie un astfel de act, pentru a-și ajuta fiica și cele două nepoate să-și rezolve problemele financiare.
Recursul este întemeiat doar în raport de cele ce urmează.
Astfel, referitor la primul motiv de recurs, se constată că judecata, cu lipsă de procedură cu una din părți, este sancționată cu nulitatea relativă, în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de o nulitate relativă și nu una absolută, poate fi invocată, conform art. 108 alin. 2 Cod procedură civilă, numai de către partea ce are interes să o invoce, adică de partea ce justifică o vătămare, prin neîndeplinirea actului procedural.
Or, recurenta nu invocă lipsa de procedură cu propria persoană, ci cu cealaltă copârâtă ce nu figurează ca recurentă în cauză.
Astfel fiind, primul motiv de recurs nu este întemeiat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că prin cerere reconvențională, pârâta a invocat cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare și nu lipsa cauzei.
Conform art. 968 Cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Din analiza probelor administrate în cauză rezultă cu evidență că, la data de 10.08.2005, pârâta, mama minorelor, și acestea din urmă, prin, au vândut unei terțe persoane apartamentul nr. 40 din- - sector 2, B aflat în stare de indiviziune, cu prețul de 19.000 euro.
În dispoziția de numire a curatelei asupra minorelor emisă la data de 08.08.2005, primarul Sectorului 2 Bap revăzut în mod expres că măsura curatelei se adoptă pentru reprezentarea legală a minorelor în vânzarea cotelor lor indivize de câte 3/8 fiecare din apartament și cumpărarea acelorași cote indivize din dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea pârâtei (bunica lor), situat în comuna S, Județul
Tot în dispoziție se vede că partea din preț care revine copiilor din vânzarea apartamentului va fi folosită pentru cumpărarea cotelor indivize de câte 3/8 pentru fiecare copil din imobilul din comuna S județul I, iar suma rămasă va fi pusă pe numele acestora pe un cont de unde nu va mai putea fi ridicată fără acordul prealabil autorității tutelară până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Pârâtele nu au făcut dovada folosirii diferenței de preț în favoarea minorelor, iar mama acestora pârâta a plecat din țară și nu se mai ocupă de minorele care au rămas în grija bunicii paterne.
Este evident că actul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamante și pârâta în calitate de cumpărătoare și pârâta în calitate de vânzătoare, au la bază o cauză imorală, respectiv lipsirea reclamantelor minore de dreptul succesoral de după tatăl lor, defunctul.
În aprecierea imoralității cauzei, se va avea în vedere calitatea vânzătoarei, de bunică maternă, și a cumpărătoarei, de mamă, care prin operațiunea efectuată consecutiv, au lipsit minorele de o valoare mare rezultată din diferența dintre prețul unui apartament situat în Municipiul B și prețul unei gospodării țărănești.
În acest context, just tribunalul a reținut că nulitatea actului nu poate fi pronunțată în baza principiului nemo aditur propriam turbitudinem allegans, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în fața justiției de propria sa imoralitate pentru a-și valorifica un drept.
Acest principiu se constituie ca o excepție de la regula retroactivității efectelor nulității și, implicit, cea a restituirii reciproce și integrale a prestațiilor și se justifică prin interesul social de a zădărnici încheierea actelor juridice contrare bunelor moravuri și intereselor legale ale incapabililor.
Prin respingerea acțiunii în nulitate se înlătură efectele nulității unui act imoral și se îngăduie accipiensului să păstreze efectele unui asemenea act.
Acțiunea în evacuare se constituie de regulă într-o veritabilă acțiune personală ce tinde la dobândirea posesiei unui imobil aflat în detenția precară a unei alte persoane.
Această acțiune este specifică, de regulă, raporturilor juridice rezultate din locațiune.
În speță, nu există raporturi locative între reclamante și pârâta care locuiește ca tolerată în imobil de către cea de-a treia coproprietară, fiica ei, ce nu figurează ca reclamantă în cauză, ci ca pârâtă.
și posesia gospodăriei din litigiu nu pot face obiectul prezentei cauze, căci situația juridică a imobilului urmează a fi stabilită după repunerea pe rol a capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune.
În acest din urmă cadru procesual se va stabili care dintre coproprietari va rămâne proprietar exclusiv al locuinței, iar hotărârea definitivă pronunțată în cauză va putea fi pusă în executare, fie prin îndepărtarea pârâtei din imobil, fie prin obligarea acesteia la plata unei sulte către reclamante.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, admițându-se recursul numai sub acest aspect, urmează a se modifica parțial decizia recurată, în sensul de a se respinge capătul de cerere privind evacuarea, ca neîntemeiat.
Restul dispozițiilor deciziei urmează a fi reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 39 A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și intimata - pârâtă.
Modifică parțial decizia recurată în sensul că:
Respinge capătul de cerere privind evacuarea, ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. VA
.red. AP
2 ex./15.12.2008
Judecători apel - Tribunalul Ialomița, Secția civilă
Președinte:Aglaia VălanJudecători:Aglaia Vălan, Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina