Anulare act. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 17.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Ileana
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții pârâți reclamanți, și recurenții intervenienți G, împotriva deciziei civile nr. 99A/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenții pârâți reclamanți personal și asistat de avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/06.07.20009, și recurenții intervenienți G, prin același avocat, intimatul reclamant pârât personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care,
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurenților pârâți reclamanți, și a recurenților intervenienți Petu G, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat, iar pe fond respingerea cererii principale, respectiv pe capătul de cerere privind îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu, admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de pârâții reclamanți, respectiv capătul trei de cerere și anume obligarea reclamantului la plata daunelor interese pentru lipsa de folosință a imobilului și pe capătul de cerere privind daunele cominatorii în valoare de 50lei/zi de întârziere până la eliberarea și predarea imobilului. Totodată solicită admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de intervenienți, respectiv pe capătul de cerere referitor la obligarea reclamantului pârât la plata daunelor interese privind lipsa de folosință a imobilului de la data de 16.04.2007 și până la eliberarea și predarea efectivă a imobilului, păstrând restul dispozițiilor neschimbate. În susținerea recursului solicită a se avea în vedere motivele de recurs formulate pe larg în scris, iar față de dispozițiile art. 306 alin 3 Cod procedură civilă recursul este legal motivat. Mai arată că nici în această fază procesuală nu s-a stabilit o lipsă de folosință și nu s-a insistat pe acest aspect întrucât părțile s-au înțeles în această privință, iar intimații nu au făcut critici cu privire la suma la care au fost de acord părțile. Cu privire la daunele cominatorii solicită a se avea în vedere că sunt admisibile, cererea fiind legal formulată. În concluzie, solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, iar cu privire la cheltuielile privind onorariu de avocat acestea vor fi solicitate pe cale separată. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimatul reclamant pârât personal solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții pârâți reclamanți, și recurenții intervenienți G, împotriva deciziei civile nr. 99A/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, urmează a,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 22.12.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții pârâți reclamanți, și recurenții intervenienți G, împotriva deciziei civile nr. 99A/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.558
Ședința publică din data de: 22.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții pârâți reclamanți, și recurenta-intervenientă și recurenții intervenienți Petu G, împotriva deciziei civile nr. 99A/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 22.12.2009 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Princererea de chemare în judecatăformulată și înregistrată la data de 12.07.2004 pe rolul Judecătoriei Videle sub nr.1049/2004, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare materializată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "notă" din 19 octombrie 2002, pentru imobilul situat în Orașul V, cartier,-, județul T și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar a solicitat să fie obligați pârâții să îi restituie suma de 4000 dolari sau echivalentul acestora în lei și contravaloarea îmbunătățirilor imobiliare realizate la imobilul menționat, evaluate provizoriu la suma de 18.000.000 ROL, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.1077 Cod Civil, art.969, art.998 Cod Civil.
La data de 20.07.2004 reclamantul și-a completat cererea, solicitând acordarea despăgubirilor și pentru alte lucrări decât cele enumerate inițial în cererea de chemare în judecată.
La data de 13.08.2004 în cauză a fost formulatăcerere de intervenție în interes propriude către numita, prin care s-a solicitat respingerea cererii principale și constatarea nulității absolute a înscrisului "notă" deoarece lipsește unul dintre elementele esențiale ale unui act juridic, consimțământul părților, respectiv al titularului cererii de intervenție.
Prinîntâmpinăriledepuse la dosar la data de 13.08.2004, pârâții și au susținut punctul de vedere al intervenientei, solicitând respingerea acțiunii și constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată menționat.
Princererea completatoaredepusă la dosar la data de 09.09.2004, reclamantul a solicitat instanței să instituie în beneficiul său un drept de retenție asupra imobilelor în litigiu în situația în care pârâții vor fi obligați să îi plătească prețul achitat și contravaloarea îmbunătățirilor efectuate, având în vedere că se află în posesia imobilului din momentul încheierii actului sub semnătură privată, iar pretențiile solicitate sunt în legătură directă cu bunul.
Prin încheierea de ședință din data de 20.09.2004 Judecătoria Videlea dispusconexareala cauza de față a dosarului nr.1231/2004, care are ca obiectcererea de chemare în judecatăformulată de, și în contradictoriu cu, prin care s-a solicitat evacuarea acestuia din urmă din imobilul casă de locuit și teren aferent, situat în orașul V, cartier, județul T, obligarea sa la plata de daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada dintre 25 octombrie 2002 și prezent, evaluată la 2200 dolari, daune cominatorii de 500.000 Rol pentru fiecare zi de întârziere în eliberarea locuinței și plata cheltuielilor de judecată.
Prinsentința civilă nr.113/03.03.2005, Judecătoria Videlea admis în parte cererea principală, a constatat valabilă convenția de vânzare-cumpărare încheiată la data de 19 octombrie 2002 privind înstrăinarea imobilului situat în Orașul V, cartier,-, județul T, compus din casă de locuit cu trei camere, verandă și aplecător din paiantă și acoperită cu țiglă, metalică din tablă și teren aferent curți-construcții, în suprafață de 1074 mp, de către pârâții, și reclamantului, hotărârea urmând a ține loc de act de vânzare-cumpărare între părți, a respins ca nefondate cererile completatoare ale reclamantului și capetele de cerere privind restituirea sumei de 4000 dolari USA și contravaloarea îmbunătățirilor imobiliare, cererea de intervenție în interes propriu și cererea conexă și a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 17.567.600 ROL cheltuieli de judecată.
Prindecizia civilă nr.220A/29.011.2006, Tribunalul Teleormana respins ca nefondat apelul declarat de apelanții pârâți, și împotriva acestei sentințe.
Prindecizia civilă nr.1336/26.06.2007, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilăa admis recursul declarat de recurenții-pârâți, a casat decizia instanței de apel, a admis apelul formulat de apelanții pârâți împotriva sentinței judecătoriei, pe care a desființat-o, cu consecința respingerii capetelor de cerere din acțiunea principală privind constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare materializată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "Notă" din 19.10.2002 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și a trimis cauza spre rejudecare la judecătorie cu privire la celelalte capete de cerere din acțiunea principală astfel cum a fost completată și cererea conexă și cererea de intervenție.
Instanța de recurs a reținut, pe de o parte, că în mod greșit au considerat instanțele de fond valabilă convenția consemnată în înscrisul sub semnătură privată amintit, deoarece această convenție nu poate fi valabilă ca vânzare-cumpărare în condițiile art-1294 Cod Civil, ci reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată între pârâtul în calitate de promitent vânzător și reclamant în calitate de promitent cumpărător.
Or, câtă vreme promisiunea de vânzare a fost încheiată numai de pârâtul recurent, fără a-și fi dat acordul și ceilalți coproprietari, respectiv pârâtul recurent, care a cumpărat bunul în indiviziune, în cote egale de cu celălalt pârât, precum și pârâta recurentă, soția pârâtului, codevălmașă alături de acesta asupra cotei de, nu sunt îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
A mai reținut instanța de recurs că în mod greșit a fost interpretată de instanțe atitudinea pârâților recurenți și de a accepta ca reclamantul să intre în posesia imobilului în sensul de a echivala cu acordul dat pentru înstrăinarea bunului imobil, deoarece o astfel de manifestare de voință tacită nu este clară și neechivocă, ci poate însemna cel mult că cei doi pârâți au fost de acord ca reclamantul să folosească imobilul.
În ceea ce privește promisiunea recurentului pârât de a vine, curtea a constatat că în baza acesteia nu poate fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act de înstrăinare pentru o cotă parte din bun (care se afla în patrimoniul său, deci putea dispune de ea), întrucât partea sa de din bun este deținută în devălmășie cu pârâta, astfel că promitentul vânzător nu deține o cotă parte ideală stabilită asupra bunului și implicit nu are un bun individual determinat sau determinabil conform art.948 pct.3 Cod Civil.
Instanța de recurs a constatat că prima instanță nu a analizat cererea conexă și cererile de intervenție, respinse ca urmare a admiterii cererii reclamantului, precum și că nu a analizat cererea privind constatarea nulității absolute a actului încheiat între reclamant și pârâtul prin raportare la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat și nu la o pretinsă convenție de vânzare-cumpărare (care nu există), urmând a se verifica dacă lipsa consimțământului celorlalți coproprietari afectează convenția încheiată, fără ca eventuala valabilitate a convenției să vină în contradicție cu soluția de respingere a cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contractul de vânzare-cumpărare, ci urmând a permite reclamantului să ceară încheierea actului în momentul în care pârâtul va dobândi proprietatea exclusivă a asupra bunului.
Pe rolul Judecătoriei Videle cauza a fost înregistrată la data de 05.09.2007 sub nr-.
La data de 27.11.2007, reclamantul a chemat în judecată în calitate depersoană care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantulpe numitul G, arătând că în vara anului 2007 imobilul ce face obiectul litigiului a fost vândut de către pârâții-reclamanți acestuia.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.57-58 Cod Proc.Civ.
La data de 17.12.2007 la dosar a fost depusă ocerere precizatoare, prin care pârâții-reclamanți au solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor reprezentând distrugerile aduse de acesta casei, conform art.998-999 Cod Civil.
La data de 04.02.2008 reclamantul a solicitat în temeiul art.57 Cod Proc.Civ. chemarea în judecată și a numitei, soția intervenientului
Intervenienții G și au formulat la data de 04.03.2008cerere reconvențională, prin care au solicitat evacuarea reclamantului pârât din imobil și obligarea sa la plata lipsei de folosință de la data de 16.04.2007, când au cumpărat bunul imobil.
Cererea a fost precizată la data de 01.04.2008 în sensul indicării cuantumului pretențiilor ca fiind de 500 lei/lună, în total 6000 lei.
Reclamantul și-a precizat cuantumul pretențiilor constând în contravaloarea îmbunătățirilor la suma de 95.000 lei, la data de 13.05.2008.
De asemenea, cererea pârâților-reclamanți și a intervenienților privind plata despăgubirilor pentru distrugerile aduse imobilului de reclamantul-pârât a fost precizată la data de 13.05.2008 la suma de 1000 lei.
Prinîncheiereadin data de 13.05.2008, judecătoria a apreciat că este necesară pronunțarea unei încheieri în conformitate cu art.6736Cod Proc.Civ. pentru a permite expertului identificarea și evaluarea îmbunătățirilor pretinse de reclamantul-pârât, astfel că s-a constatat că acesta din urmă a adus o serie de îmbunătățiri și construcții la imobilul în litigiu.
Prinsentința civilă nr. 484 din 09.03. 2009, Judecătoria Videlea admis capătul de cerere prin care pârâții-reclamanți, și au solicitat în contradictoriu cu reclamantul-pârât --, să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare denumit "notă", încheiat la data de 19.10.2002, a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare denumit "notă", încheiat la data de 19.10.2002, între reclamantul-pârât -- și pârâtul-reclamant, a admis capătul de cerere prin care pârâții-reclamanți, și au solicitat evacuarea reclamantului-pârât -- din imobilul în litigiu, a admis capătul de cerere prin care intervenienții în interes propriu G și, au solicitat evacuarea reclamantului-pârât --, din imobilul în litigiu, dispus evacuarea reclamantului-pârât -- din imobilul situat în orașul V, cartierul, Șoseaua P, fost nr.192, județ T, a admis, în parte, capătul de cerere prin care reclamantul-pârât - a solicitat obligarea pârâtului-reclamant să-i restituie contravaloarea sumei de 4000 USD, a obligat pe pârâtul-reclamant să-i plătească reclamantului-pârât -- contravaloarea sumei de 2000 USD, actualizată la cursul BNR la data efectivă a plății, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care reclamantul-pârât - - a solicitat obligarea pârâților-reclamanți și să-i plătească, alături de pârâtul-reclamant, suma de 4000 USD, a admis capătul de cerere prin care reclamantul-pârât -- a solicitat obligarea pârâților-reclamanți la plata contravalorii îmbunătățirilor realizate la imobilul în litigiu, a obligat pe fiecare dintre pârâții-reclamanți, și, să-i plătească reclamantului-pârât --, în mod egal, câte 4607 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de acesta la imobil, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care reclamantul-pârât -- a solicitat să i se constituie un drept de retenție asupra imobilului până când pârâții-reclamanți îi vor achita contravaloarea îmbunătățirilor și îi vor restitui prețul, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care pârâții - reclamanți au solicitat ca reclamantul - pârât să fie obligat să le plătească contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul casă de locuit, în litigiu, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care intervenienții în interes propriu G și, au solicitat ca reclamantul-pârât -- să fie obligat să le plătească contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul casă de locuit, în litigiu, respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care pârâții-reclamanți au solicitat obligarea reclamantului-pârât --, la plata de daune cominatorii, de câte 500.000 lei ROL pe fiecare zi de întârziere în eliberarea locuinței.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.921/26.05.1999 la BNP " ", pârâții reclamanți și au cumpărat în cote de 1/2 fiecare imobilul casă de locuit compus din trei camere, sală, bucătărie și verandă, construit din paiantă, acoperit cu țiglă, împreună cu suprafața de 1074 mp. teren, situat în orașul V, cartier, șoseaua P, nr.194, județul T, având ca vecini: la - Gh. la -, la - și la -. a cumpărat cota de 1/2 din acest imobil În timpul căsătoriei cu, astfel încât cota de 1/2 cumpărată de reprezintă proprietate codevălmașe.
La data de 19.10.2002, între pârâtul reclamant și reclamantul pârât - s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare intitulat "Notă" prin care primul s-a obligat să vândă, iar al doilea s-a obligat să cumpere imobilul descris mai sus, cu suma de 4000 USD, specificându-se că prețul va fi achitat astfel: 19.10.2002 - 1000 USD; 30.10.2002 - 1500 USD și 30.06.2003 - 1500 USD. S-a stipulat că pentru fiecare sumă achitată se face o chitanță de mână, urmând ca actul de vânzare cumpărare să se încheie la data achitării ultimei tranșe.
Pe data de 19.10.2002, promitentul cumpărător - i-a achitat promitentului vânzător suma de 1000 USD, iar la data de 26.10.2002 încă 1000 USD, fiind încheiate în acest sens două chitanțe cu aceste date.
Din data de 25.10.2002, reclamantul pârât - a început să locuiască efectiv în imobilul din orașul V, șoseaua P, nr.194, județul T, realizând mai multe îmbunătățiri imobiliare și construcții, așa cum au fost reținute prin încheierea nr.725/2008 pronunțată de Judecătoria Videle, a căror valoare se ridică la suma de 13.822 lei conform expertizei efectuate în cauză. Toate aceste îmbunătățiri imobiliare și construcții au fost realizate de reclamantul-pârât cu bună credință, acesta comportându-se ca un adevărat proprietar.
Faptul că o parte dintre îmbunătățiri și construcții au fost realizate de reclamantul pârât pe parcursul soluționării prezentului litigiu, nu înseamnă că a existat rea credință din partea acestuia, întrucât pârâții reclamanți au avut posibilitatea ca odată cu începerea judecății să solicite pe cale de ordonanță președințială sistarea oricăror lucrări și construcții la imobilul în litigiu, ori aceștia nu au solicitat acest lucru. Pe de altă parte, nu s-a dovedit că pârâții reclamanți l-au somat pe reclamantul -pârât - să oprească lucrările de construcții din momentul începerii litigiului dintre părți.
Mai mult decât atâta, până la pronunțarea deciziei civile nr.1336/26.06.2007, de către Curtea de Apel București, reclamantului pârât - i-a fost întărită convingerea că este proprietarul imobilului din orașul V, șoseaua P, nr.194, județul T, prin aceea că prin sentința civilă nr.113/03.03.2005 a Judecătoriei Videle și decizia civilă nr.220A/29.11.2006 pronunțată de Tribunalul Teleormans -a constatat valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la data de 19.10.2002 și s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic, cu privire la imobilul în litigiu. După pronunțarea deciziei civile nr.1336/26.06.2007 de către Curtea de Apel București, reclamantul pârât - a plecat din imobilul în litigiu.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.831/16-04-2007 la BNP " din orașul V, județul T, pârâții reclamanți, și au vândut imobilul în litigiu intervenienților G și.
Reținând situația de fapt prezentată mai sus, instanța a analizat în continuare fiecare capăt de cerere, în afara celor asupra cărora s-a pronunțat Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.1336/26.06.2007.
Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere prin care pârâții-reclamanți, și au solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare intitulat "Notă", încheiat cu reclamantul pârât -, instanța a constatat că acest capăt de cerere este întemeiat, din următoarele considerente:
La data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, respectiv 19.10.2002, imobilul casă de locuit aparținea în indiviziune lui și, câte 1/2 fiecare.
a cumpărat cota de 1/2 din acest imobil în timpul căsătoriei cu. Prin urmare, promitentul vânzător nu a avut un bun individual determinat sau determinabil, în sensul dispozițiilor art.948 punctul 3 Cod Civil. În speță, sunt aplicabile regulile vânzării unui bun aflat în indiviziune, la care nu se aplică regulile privitoare la vânzarea lucrului altuia; ci regulile proprii stării de indiviziune. Astfel, dacă unul dintre coindivizari, în loc să înstrăineze numai cota sa parte ideală din drept, înstrăinează bunul indiviz în totalitate, soarta vânzării depinde de rezultatul partajului. Dacă în urma partajului bunul intră în lotul coindivizarului vânzător, vânzarea rămâne valabilă, iar dacă bunul va intra în lotul altui coindivizar, vânzarea este nulă pentru lipsa calității de proprietar a vânzătorului.
Pârâții reclamanți nu au ieșit din indiviziune cu privire la imobilul în litigiu, ci l-au înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 831/16.04.2007 la BNP " " din orașul V, județul T, către intervenienții G și, vânzând împreună fiecare cota sa parte din acest bun.
Din această operațiune juridică de vânzare, rezultă că valabilitatea promisiunii făcute numai de către coproprietarul de a vinde în viitor întregul imobil, este afectată de lipsa consimțământului celorlalți coproprietari și, care au înțeles să înstrăineze către alte persoane decât promitentul cumpărător - cotele lor din imobil.
Față de cele arătate, cum lipsa consimțământului este catalogată o cauză de nulitate absolută, instanța urmează să admită acest capăt de cerere și să constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 19.10.2002 între și -.
Pe cale de consecință, în temeiul art.480 Cod Civil, urmează să admită capătul de cerere prin care atât pârâții reclamanți, și, cât și intervenienții în interes propriu G și au solicitat să se dispună evacuarea reclamantului pârât din imobilul în litigiu, aceasta chiar dacă în prezent reclamantul pârât nu mai locuiește în acest imobil, la momentul promovării cererii reconvenționale acesta ocupa acest spațiu.
De precizat că, în speță soarta acțiunii de evacuare a depins în totalitate de soarta antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între promitentul vânzător și promitentul cumpărător -.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul pârât - a solicitat obligarea pârâților - reclamanți, și să-i restituie prețul de 4000USD, instanța a constatat că din chitanțele existente în dosarul cauzei, rezultă că reclamantul pârât a plătit doar suma de 2000 USD, ci nu 4000 USD. Astfel, la fila nr.4 din dosarul nr.1049/2004 al Judecătoriei Videle există două dintre chitanțele din datele de 19.10.2008 și 26.10.2002, în care se stipulează clar că reclamantul pârât a plătit câte 1000 USD (deci în total 2000 USD) pârâtului reclamant. Față de această situație instanța a admis în parte acest capăt de cerere și l-a obligat pe pârâtul reclamant să-i plătească reclamantului pârât contravaloarea în lei a sumei de 2000 USD, actualizată la cursul BNR la data efectivă a plății. A respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere formulat față de ceilalți pârâți - reclamanți, respectiv și, întrucât aceștia nu au înțeles să vândă partea lor din imobil și nici nu au primit vreo sumă de bani de la reclamantul pârât.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul pârât a solicitat obligarea pârâților reclamanți la plata contravalorii îmbunătățirilor, instanța a constatat că aceste îmbunătățiri au fost stabilite prin încheierea nr.725/2008 pronunțată de Judecătoria Videle, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că au o valoare de 13.822 lei. Cum reclamantul pârât a fost de bună credință la realizarea acestor îmbunătățiri și construcții, în temeiul art.998 Cod Civil, instanța i-a obligat pe pârâții-reclamanți (fiecare în mod egal) să-i plătească reclamantului pârât contravaloarea acestora, așa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, întrucât aceste îmbunătățiri profită celor trei pârâți - reclamanți coindivizari ai imobilului.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul pârât a solicitat să i se constituie un drept de retenție asupra imobilului în litigiu până când pârâții îi vor achita contravaloarea îmbunătățirilor și îi vor restitui prețul, în temeiul art.1169 Cod Civil, instanța l-a respins ca neîntemeiată această cerere, deoarece reclamantul pârât - nu se mai află în posesia acestui imobil din toamna anului 2007, după cum au declarat martorii audiați în cauză.
Cu privire la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, instanța a reținut că nu s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între și - pentru neexecutarea totală sau parțială ori pentru neexecutarea necorespunzătoare a obligației contractuale a debitorului. În speță, este creditorul prețului și debitorul predării bunului, iar - este creditorul primirii bunului și debitorul prețului, întrucât între cei doi s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare. nu a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare pentru neexecutarea parțială a obligației asumate de -, respectiv plata prețului, iar daunele compensatorii (contravaloarea lipsei de folosință) se acordă numai atunci când se constată vina uneia dintre părți prin neexecutarea obligației.
Valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare a fost analizată de instanță în cele de mai sus, în raport de obiectul judecății - respectiv cererea pentru constatarea nulității absolute pentru lipsa consimțământului celorlalți coproprietari.
Tot ca neîntemeiat și tot pe aceleași motive, a fost respins și capătul de cerere din cererea de intervenție (greșit denumită "cerere reconvenționaIă") formulată de intervenienții G și cu privire la lipsa de folosință a imobilului.
Cu privire la capătul de cerere prin care pârâții reclamanți au solicitat prin cererea reconvențională obligarea reclamantului pârât - la plata de daune cominatorii de 500.000 ROL pe fiecare zi de întârziere în eliberarea locuinței, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la eliberarea efectivă a spațiului ocupat, instanța a constatat că reclamantul pârât nu mai locuiește în acest imobil din toamna anului 2007, astfel încât nu se impune acordarea acestor daune, urmând ca acest capăt de cerere să fie respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs (calificat apoi caapel) recurenții pârâții-reclamanți, și și recurenții intimați G și, solicitând: modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii din cererea principală, ca neîntemeiate a pretențiilor privind îmbunătățirile care au fost făcute ilegal, fără autorizații de construcții și fără acordul lor, reclamanții-pârâți fiind constructori de rea credință; admiterea cererii reconvenționale în sensul obligării reclamanților-pârâți la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului și terenului aferent, pe perioada 25.10.2002-16.04.2007; obligarea reclamanților-pârâți la plata sumei de 11.599 lei, reprezentând lipsa de folosință a imobilului și terenului aferent, pe perioada 16.04.2007-09.03.2009; obligarea reclamanților-pârâți la plata de daune cominatorii de 50/zi de întârziere până la eliberarea efectivă a imobilului, proprietatea apelanților, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, precum și obligarea acestora și la plata cheltuielilor de judecată (taxe de timbru și onorarii de expert), iar în ceea ce privește onorariile de avocat, le vor solicita pe cale separată.
La termenul de judecată din 8 mai 2009, recursul a fost calificat drept apel.
În motivarea apelului, apelanții pârâți arată că instanța de fond în mod greșit a reținut în tot cuprinsul sentinței faptul că înscrisul intitulat "Notă" este un antecontract de vânzare-cumpărare, acest înscris nu poate fi considerat antecontract atât timp cât nu cuprinde nici o clauză obligatorie, cum ar fi datele de identificare ale semnatarilor, modul de dobândire a proprietății asupra imobilului compus din construcție și teren, obiectul contractului, fără a lua în calcul că a fost încheiat fără consimțământul valabil al tuturor coproprietarilor.
Apelanții mai susțin că, s-a făcut dovada în mod constant că reclamantul-pârât este de rea-credință, mai mult, acesta nu a făcut decât să deterioreze în mod constant imobilul a cărui posesie și folosință le deține, fapt ce reiese din toate actele depuse la dosar, pe care instanța de fond le-a ignorat Faptul că o mare parte din construcții au fost realizate in timpul litigiului, iar reclamantul este de drept pus în întârziere, nu mai poate fi considerat constructor de bună-credință, motiv pentru care nu este îndreptățit să solicite contravaloarea îmbunătățirilor.
Contravaloarea materialelor folosite și prețul muncii pentru edificarea construcțiilor sau cea a îmbunătățirilor care ar trebui să fie egală cu sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile efectuate se acordă numai dacă este un constructor de bună-credință potrivit art. 494 alin.(3) Cod Civil.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul-pârât a solicitat obligarea pârâților-reclamanți la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate. de către acesta instanța s-a aflat în eroare când a pronunțat încheierea de admitere în principiu nr.725/2008, deoarece părțile nu se află în cazul unui partaj judiciar unde este necesar a se stabili masa partajabilă. Raportul de expertiză a stabilit așa-zisele îmbunătățiri la suma de 13.822 lei, iar expertul nu a răspuns la unul din obiective și anume nu a fost stabilită lipsa de folosință a imobilului.
La data de 03.03.2009, s-a formulat cerere de înlocuire a expertului, prin care s-a solicitat și refacerea raportului de expertiză, cu precizarea clară de a fi stabilită lipsa de folosință a imobilului pe perioada 25.10.2002-16.04.2007, pentru pârâții-reclamanți și 16.04.2007 - până la data predării efective a imobilului către intervenienți.
De asemenea, susțin apelanții că in mod greșit s-a reținut că înscrisul denumit "Notă" este considerat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
Și capătul de cerere privind daunele cominatorii a fost respins în mod greșit, deoarece, martorii au susținut că reclamantul-pârât a părăsit imobilul încă din toamna anului 2007, pârâții-reclamanți nu au avut posibilitatea de a intra în imobil, nu au fost înștiințați în mod direct și nici nu au fost puși în posesie prin intermediul executorului judecătoresc.
În data de 4 mai 2009, intimatul reclamant-pârât a formulatîntâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
Prindecizia civilă nr.99A/15.05.2009, Tribunalul Teleorman - Secția Civilăa admis apelul declarat de apelanții pârâții-reclamanți, și și apelanții intervenienții G și, sentinței civile nr. 484 din 09.03. 2009 Judecătoriei Videle, în contradictoriu cu intimatul reclamant-pârât, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat fiecare dintre pârâții reclamanți, și să plătească reclamantului pârât câte 4320 lei, în loc de 4607 lei, reprezentând contravaloarea materialelor și manoperei incluse în îmbunătățirile aduse imobilului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței și obligând pe intimatul să plătească recurentei 1075 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare achitate în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prima critică privește greșita reținere de către instanța de fond a caracterului de antecontract a înscrisului intitulat "Notă".
Critica este neîntemeiată, deoarece promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată între intimatul reclamant și apelantul este un antecontract prin care ambele părți s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare a imobilului la data plății integrale a prețului. Deoarece obiectul antecontractului îi constituia și o suprafață de teren, contractul de vânzare-cumpărare nu putea fi încheiat decât în forma prevăzută de lege(autentică). Aspectele invocate de apelanți sunt lipsite de relevanță, antecontractul fiind valabil între cele două părți.
A doua critică se referă la reținerea greșită a calității de constructor de bună credință în favoarea intimatului reclamant.
Critica este întemeiată, deoarece prezumția de bună-credință a acestuia a operat până la data introducerii cererii reconvenționale și anume - 13.08.2004. După această dată intimatul a fost un constructor de rea-credință, deoarece dreptul său de proprietate era contestat.
A treia critică se referă la greșita obligare la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse de intimat, imobilului în litigiu și a fost considerată de tribunal întemeiată, față de dispozițiile art. 494 alin.3 Cod civil, care nu face distincție între constructorul de bună-credință și constructorul de rea - credință. Această distincție este făcută în Teza a II a alineatului 3 al art. 494 Cod Civil.
Ca atare, în mod greșit instanța de fond a obligat apelanții la plata contravalorii îmbunătățirilor, putând să oblige doar la plata materialelor și a manoperei.
Având în vedere valorile rezultate din raportul de expertiză tehnică efectuat la fond, tribunalul a stabilit că intimatul a consumat materiale și manoperă în cuantum de 16.200 lei. Prin aplicarea coeficientului de 80% specific lucrărilor efectuate în regie proprie rezultă o valoare a materialelor și manoperei de 12.960 lei.
Ca atare, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, a admis apelul și a schimbat sentința în sensul obligării fiecărui recurent pârât-reclamant, și la câte 4320 lei(12960: 3 = 4320 lei) către intimatul reclamant, în loc de 4607 lei.
Aspectele privind lipsa acordului părților pentru efectuarea îmbunătățirilor, lipsa autorizației de construcție sunt argumente pentru dovada lipsei bunei-credințe, dar nu pot înlătura aplicarea dispozițiilor art. 494 alin.3 Teza I Cod Civil.
A reținut tribunalul că susținerea privind greșita pronunțare a unei încheieri de admitere în principiu este corectă, dar nu are influență asupra modului de soluționare a cauzei, actul nefiind sancționat cu nulitatea absolută. Apelanta trebuia sa invoce nulitatea relativă a acestui act procedural până la prima zi de înfățișare sau încheierea dezbaterilor, conform art. 108 alin. 4.pr.civilă.
Critica privind greșita respingere de către judecătorul fondului a cererii de înlocuire a expertului desemnat în cauză și refacerea raportului de expertiză în sensul stabilirii lipsei de folosință, nu poate fi primită, deoarece judecătorul fondului a apreciat în mod corect că expertul a răspuns la toate obiectivele stabilite de către instanță, o nouă expertiză nefiind utilă pentru soluționarea cauzei.
Aspectul privind plata dublă a onorariului expertului de către intimat este lipsit de relevanță atâta timp cât nu a fost invocat cu ocazia judecării fondului de către apelanți.
Aspectul că expertul nu a stabilit contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 25.10.2002 - 16.04.2007 este lipsit de relevanță în raport cu soluția pronunțată de instanța de fond, soluție menținută și de tribunal.
S-a reținut că potrivit art. 494 Cod Civil, în cazul de rea-credință proprietarul terenului poate să aleagă una din următoarele soluții:
- să invoce accesiunea și să dobândească dreptul de proprietate asupra construcției, având obligația de a dezdăuna pe constructor cu valoarea materialelor încorporate și prețul muncii efectuate, indiferent de sporul de valoare dobândit de teren.
- să-l oblige pe constructor să desființeze sau să-și ridice construcțiile, sau lucrările efectuate pe cheltuiala sa cu obligarea acestuia să-i plătească despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului.
Având în vedere că apelanții au înțeles să preia imobilul cu îmbunătățirile aduse de intimat, obligarea la plata lipsei de folosință nu mai este posibilă.
Ultima critică privește greșita respingere a capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii și este nefondată.
Daunele cominatorii reprezintă o măsură de constrângere indirectă folosită de către instanța de judecată, față de debitorul care refuză să execute o obligație de a face, obligație care implica faptul său personal.
Din probele dosarului nu rezultă refuzul intimatului de a evacua imobilul în litigiu și ca atare nu este justificată aplicarea unor daune cominatorii. De altfel, intimatul a părăsit imobilul din anul 2007.
Susținerile apelanților că era necesară punerea in posesie prin executorul judecătoresc, nu pot fi primite atâta timp cât aceștia sunt proprietarii imobilului in litiu și pot dispune de el în temeiul art. 480 Cod Civil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții-reclamanți, și, și intervenienții G și, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului lor, iar pe fond respingerea cererii principale, respectiv pe capătul de cerere privind îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu și admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de pârâții - reclamanți, respectiv pe capătul trei de cerere și anume obligarea reclamantului la plata daunelor interese pentru lipsa de folosință a imobilului și pe capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii în valoare de 50 lei/zi de întârziere până la eliberarea și predarea imobilului și admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de intervenienți, respectiv pe capătul de cerere referitor la obligarea reclamantului-pârât la plata daunelor interese privind lipsa de folosință a imobilului de la data de 16.04.2007 și până la eliberarea și predarea efectivă a imobilului, păstrând restul dispozițiilor neschimbate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 14.07.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală și netemeinică conform art.304 pct.7, în cuprinsul căreia exista o motivare contradictorie.
Astfel, au susținut recurenții, instanța de apel în mod greșit reține în pag.7 alin.6 din decizie că " examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a întregului material probator, tribunalul constată că acesta (apelul) este nefondat" deși, în dispozitiv, aceeași instanță precizează: "Admite apelul declarat de pârâții-reclamanți. și apelanții-intervenienți. ", se pare că instanța de apel se afla într-o mare eroare în ceea ce privește procedura civilă, atâta timp cât, o dată spune că apelul este nefondat, pentru ca apoi să se pronunțe pe admisibilitatea acestuia. În această situație, nu înțeleg cum onorata instanță a avut bunăvoința să analizeze actele dosarului, fără a face și alte confuzii majore privind instituțiile de drept civil.
În alin.7 din pag.7 a deciziei atacate se reține ca o primă critică adusă de apelanți sentinței de fond a fost aceea că înscrisul intitulat "Nota" a fost greșit interpretat ca fiind o promisiune bilaterala de vânzare-cumpărare, însă instanța de apel, aflându-se într-o alta mare eroare consideră că înscrisul intitulat "Nota" este un antecontract prin care ambele părți s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare a imobilului la data plății integrale a prețului.
Înscrisul intitulat "Nota" nu este un antecontract de vânzare-cumpărare întrucât acest înscris sub semnătură privata nu poate fi considerat antecontract atâta timp cât nu cuprinde nici o clauza obligatorie pentru orice contract, cum ar fi datele de identificare ale semnatarilor, modul de dobândire a proprietății asupra imobilului compus din construcție și teren, obiectul contractului, fără a lua în calcul faptul că a fost încheiat fără a exista consimțământul valabil al tuturor coproprietarilor și fără a respecta forma cerută de lege.
De asemenea, instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești conform art.304 pct.6, întrucât aceasta nu avea de ce să motiveze și să se pronunțe pe un capăt de cerere soluționat definitiv și irevocabil de la fond, nicăieri în apel nu a fost atacată soluția dată în fond pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătura privata, intitulat "Nota".
Prin această interpretare a actului dedus judecății, instanța de apel a considerat de fapt că acel înscris este valabil, deși în sentința de fond îi sunt foarte clar indicate cauzele de nulitate absolută ale unui act juridic, singura cauză de nevalabilitate a înscrisului sub semnătură privata a cărui nulitate absolută am solicitat-o fiind lipsa formei autentice cerutăad validitatempentru înstrăinarea imobilului-teren, deși principala cauză de nulitate este lipsa consimțământului.
În alin.II din pag.7 a deciziei recurate, aceeași instanță de apel reține că "antecontractul" este valabil între cele două părți, afirmație care vine să contrazică susținerile anterioare referitoare la nevaliditatea actului pentru lipsa formei autentice a acestuia, capăt de cerere soluționat definitiv si irevocabil la fond prin neapelare.
Cu toate susținerile făcute față de valabilitatea înscrisului numit "Nota", în dispozitiv instanța de apel precizează că menține dispozițiile sentinței de fond cu privire la nulitatea absolută a înscrisului, deși în considerente susține când valabilitatea acestuia, când nulitatea înscrisului sub semnătura privata.
Privitor la greșita obligare a apelanților - pârâți-reclamanți la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse de intimatul-reclamant la imobilul în litigiu, instanța de apel precizează că în art.494 alin.3 civ. se face distincția între constructorul de bună-credință și cel de rea-credință.
Contravaloarea materialelor folosite și prețul muncii pentru edificarea construcțiilor sau cea a îmbunătățirilor care ar trebui să fie egală cu sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile efectuate se acordă numai dacă este un constructor de bună-credință potrivit art.494 alin.3 civ, ceea ce nu se întâmplă în cazul nostru.
Tot art.494 alin.3 civ. prevede că doar dacă voiește a păstra pentru dansul acele construcții, proprietarul este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, însă în cazul de față, recurenții și-au exprimat în mod expres dorința ca intimatul să-și ridice construcțiile de pe terenul lor, în Dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Videle, jud.T, având ca obiect obligația de a face, dosar care a fost suspendat în baza art.244 până la soluționarea prezentului dosar.
Reaua-credință este pe deplin dovedită, cu atât mai mult cu cât o parte din construcții au fost edificate pe parcursul procesului, inclusiv după pronunțarea deciziei în recurs de către Curtea de Apel București în primul ciclu procesual, când intimatul a pierdut orice speranță de a mai deveni proprietarul imobilului. Ba mai mult, noi, nu aveau recurenții de ce să formuleze un capăt de cerere prin care să solicite păstrarea acestor așa-zise îmbunătățiri sau ridicarea lor, din contră, pe întreg parcursul procesului au susținut reaua-credință a și faptul că intimatul a continuat să construiască diverse cotețe fără acordul lor și fără autorizație de construire și după introducerea cererii reconvenționale și chiar după pronunțarea deciziei Curții de Apel București.
Deci, în mod eronat instanța de apel a considerat că recurenții datorează intimatului plata materialelor și manopera pentru diversele lucrări pe care intimatul le-a efectuat fără vreo aprobare din partea lor, fapt ce demonstrează foarte clar că nu a existat nici un moment intenția de a păstra construcțiile edificate de intimat fără aprobarea lor, fapt pe deplin dovedit prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr-.
În alin. 11 din pag.8 a deciziei recurate, instanța în mod greșit a reținut faptul că intimatul a construit pe terenul proprietatea lor și că ar fi fost îndreptățiți a solicita numai despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului. În realitate, recurenții sunt proprietarii atât ai imobilului-teren cât și ai imobilului-construcție, motiv pentru care sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a întregului imobil, atât teren cât și construcție, deoarece intimatul s-a folosit de ambele bunuri, prin urmare ei nu au avut folosința lor.
Construcțiile realizate de către intimat au fost edificate cu rea-credință și fără acordul proprietarilor, ba mai mult acesta a ocupat imobilul proprietatea lor fără titlu locativ.
Reținerea instanței de apel cu privire la faptul ca intimatul-reclamant nu mai poate fi obligat la plata lipsei de folosință întrucât ar fi înțeles să preia imobilul cu îmbunătățirile pe care acesta susține că le-a făcut la imobilul în litigiu este eronată deoarece pe întreg parcursul prezentului litigiu au susținut faptul că sunt construcții ilegale și nu își asumă răspunderea pentru acest fapt.
Intimatul - reclamant a edificat acele cotețe fără autorizație de construire, fapt pentru care recurenții, în calitate de proprietari, au anunțat autoritățile competente în vederea ridicării construcțiilor ilegale, ocazie cu care a și fost amendat pentru neîndeplinirea obligației de ridicare a acestor construcții pentru care nu deținea avizele necesare.
În alin.8 din pag.8 instanța de apel reține în mod eronat faptul că la fond a fost apreciat în mod corect că expertul a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță și nu a încuviințat efectuarea unei noi expertize, deși unul dintre obiectivele expertizei a fost stabilirea lipsei de folosință pentru apelanții-pârâți - reclamanți și pentru apelanții-intervenienți, expertul nu a răspuns acestui obiectiv, motivând că nu există solicitări de închiriere pe raza Or.V, Jud.
Atât timp cât instanța nu a dispus refacerea expertizei, neavând o valoare pentru lipsa de folosință a imobilului, se poate considera că s-a antepronunțat cu privire la acest capăt de cerere, fiind clar că urma să-l respingă, pentru că în cazul în care l-ar fi admis nu avea valoarea lipsei de folosință la care trebuia obligat intimatul spre a ne plăti.
Chiar dacă la nivelul unui oraș cu un număr redus de locuitori și cu un interes turistic scăzut, nu există solicitări de închiriere, expertul are obligația de a răspunde la toate obiectivele stabilite, motiv pentru care acesta trebuia să se raporteze la alte criterii, cum ar fi un alt oraș unde există cereri de închiriere situat într-o zonă asemănătoare și cu un număr aproximativ egal de locuitori.
Motivația expertului că nu poate răspunde la un obiectiv al expertizei îi îndreptățește pe recurenți să-l considere incompetent și implicit impune înlocuirea acestuia, cu atât mai mult cu cât s-a achitat de două ori onorariu de către intimat și nu a adus la cunoștința instanței acest lucru, nici nu a returnat suma încasată în plus.
Instanța de fond a luat ca atare "răspunsul" expertului și nu a dispus înlocuirea acestuia, fapt ce a condus la respingerea acestui capăt de cerere neavând o opinie în acest sens și nici posibilitatea de aos tabili instanța aleatoriu.
În alin.9 din pag.8 s-a reținut de către instanța de apel în mod eronat faptul că plata dubla a onorariului de expert nu a fost invocata în cursul judecării fondului deoarece în încheierea de ședință din data de 03.03.2009 pronunțată de Judecătoria Videle, jud. T, la fila 2 alin.1 se face aceeași precizare cu privire la plata dubla a onorariului de expert de către intimați. Aceleași susțineri, făcute atât oral cât și scris, se găsesc și în Obiecțiunile la Raportul de expertiza depuse la dosarul cauzei pentru termenul din data de 16.12.2008.
Și de această dată este o reținere greșită faptul că intimatul - reclamant nu ar fi refuzat să-și îndeplinească obligația de a părăsi imobilul și faptul că nu ar fi îndreptățiți a solicita daune cominatorii. Deși martorii susțin că reclamantul - pârât a părăsit imobilul din prezentul litigiu încă din toamna anului 2007, pârâții - reclamanți nu au avut posibilitatea de a intra în imobil și nici nu au fost înștiințați în mod direct și nici nu au fost puși în posesie prin intermediul unui executor judecătoresc, motiv pentru care consideră și această măsură dispusă de instanță ca fiind greșită.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate apelanților-pârâți- reclamanți, instanța nu reține decât suma de 1075 lei reprezentând taxa de timbru plătită de care aceștia în apel, însă instanța trebuia să se pronunțe pentru întreaga sumă achitata cu titlu de taxe judiciare de timbru, respectiv taxa de timbru plătită la fond precum și cea plătită în apel.
Consideră că s-au ocazionat cheltuieli judiciare de-a lungul întregului proces desfășurat, nu numai într-o cale de atac, motiv pentru care instanța de apel ar fi trebuit să se pronunțe atât asupra cuantumului cheltuielilor de judecata din fond cât și cele din apel, art.274 alin.1 pr.civ nu face distincție între gradele de jurisdicție pe care le parcurge un dosar, cheltuielile de judecată fiind făcute de parte până la soluționarea definitiva și irevocabila a procesului.
Cererea de apel, legal timbrată, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.299 si art.304 pct.6, 7,8 si 9.pr.civ.
Intimatul-reclamant-pârât a formulat întâmpinare la data de 13.10.2009, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată prin raportare la motivele de critică mai sus expuse și în raport de dispozițiile art.304 pct.6,7,8 și 9 Cod Proc.Civ. curtea constată cărecursul este nefondat.
În privința criticii întemeiate pe art.304 pct.7 Cod Proc.Civ. curtea reține, pe de o parte, ca adevărată susținerea recurenților în sensul că la pagina 7, alineatul 6 al hotărârii atacate se menționează că "apelul este nefondat", în timp ce dispozitivul deciziei cuprinde soluția de admitere a apelului.
Pe de altă parte însă se constată că ulterior mențiunii instanței de apel în sensul că apelul este nefondat, sunt expuse pe larg considerentele avute în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii, fiind înlăturate argumentat o parte din criticile apelanților-pârâți-reclamanți și totodată fiind însușite unele dintre acestea, care duc, de altfel, la admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței.
Prin urmare, rezultă cu evidență că mențiunea privind caracterul nefondat al apelului reprezintă o eroare materială la tehnoredactarea considerentelor hotărârii, lipsită de efecte cu privire la legalitatea acesteia, astfel că nu este incident motivul de recurs reglementat de art.304 pct.7 Cod Proc.Civ.
Curtea va înlătura critica referitoare la înscrisul sub semnătură privată intitulat "notă", constatând în primul rând că se impune a face distincție întrenatura juridicăa convenției consemnată în acest înscris șivaliditateaunui act juridic deja calificat, în raport de cerințele de validitate generale sau specifice actului juridic respectiv.
Calificarea actului juridic consemnat în înscrisul menționat ca antecontract de vânzare-cumpărare a fost statuată de instanța de recurs în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr.1336/26.06.2007, ale cărei considerente sunt expuse pe scurt mai sus și din care rezultă că s-a apreciat cu caracter obligatoriu în sensul căactul juridic încheiat de reclamant și pârâtul este o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare (antecontract de vânzare-cumpărare).
Prin urmare, decizia amintită fiind obligatorie cu privire la aspectele de drept dezlegate conformart.315 Cod Proc.Civ. calificarea naturii juridice a convențieinu mai poate fi pusă în discuție la acest moment procesual și sunt lipsite de orice relevanță toate argumentele recurenților-pârâți cu privire la această problemă.
Altfel se pune problema în cazulnulitățiiacestei convenții, invocată de recurenții-pârâți reclamanți și și recurenta intervenientă, nulitate analizată de judecătorie în urma reînvestirii prin casarea cu trimitere.
Or, judecătoria a reținut nulitatea absolută a antecontractului pentru motivul invocat de recurenți (lipsa consimțământului celorlalți coproprietari, nesemnatari ai convenției), iar instanța de apel a examinat în acest context criticile apelanților, recurenții de astăzi.
Nu se poate astfel reține încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești (greșit încadrată de recurenți în cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod Proc.Civ. fiind vorba despre art.304 pct.4 Cod Proc.Civ.), atunci când instanța de apel a analizat actul juridic în discuție, în legătură cu care se formulaseră motive de apel (tot în sensul greșitei aprecieri a convenției ca antecontract, câtă vreme îi lipseau, în opinia apelanților, anumite cerințe esențiale).
Este adevărat că afirmația instanței de apel în sensul că acestei convenții îi lipsea forma autentică și în consecință nu putea constituicontract de vânzare-cumpărarenu este strâns legată de împrejurările ce se impunea a fi analizate în apel, însă aserțiunea nu are efecte asupra legalității deciziei, deoarece nu produce efecte juridice în contextul arătat.
Mai mult, susținerea instanței de apel era oricum inutilă, deoarece instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a reținut cu caracter obligatoriu că această convenție, consemnată în înscrisul sub semnătură privată,nu constituie un contract de vânzare-cumpărare,ci un antecontract, astfel că analizarea valabilității actului juridic ca vânzare-cumpărare nu își mai găsea un scop în cauza de față.
Pentru aceleași considerente curtea consideră că afirmația analizată a instanței de apel nu îmbracă nici forma cazului de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod Proc.Civ. deoarece acesta se referă la ipoteza în care prin măsurile luate instanța acordă un lucru ce nu s-a cerut și nu la cazul analizării unor aspecte neinvocate.
Nu în ultimul rând, de vreme ce prima instanță a admis capătul de cerere în nulitatea antecontractului consemnat în înscrisul sub semnătură privată, iar reclamantul-pârât, singurul interesat în a ataca această dispoziție, nu a formulat apel, nu au relevanță susținerile recurenților legate de contrarietatea dintre menținerea dispozițiilor primei instanțe și caracterul valid al antecontractului între părți.
Din acest punct de vedere prin considerentele prezentei decizii, ce constată că nu se impunea analizarea aspectelor privitoare la validitatea antecontractului, se substituie considerentele instanței de apel ce pot da naștere unei contradicții, nefiind necesară admiterea recursului pe acest aspect.
Au mai susținut recurenții-pârâți-reclamanți greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 494 Cod Civil.
Astfel, potrivit art.494 Cod Civil: "Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către oat reia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către oat reia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului."
Curtea reține, în primul rând, că în prezenta cauză nu este învestită cu o cerere din partea proprietarului terenului de a păstra construcțiile sau de a cere ridicarea lor, ci cu o cerere din partea de a i se restitui contravaloarea îmbunătățirilor aduse construcțiilor existente anterior.
Or, în condițiile în care reclamantul intimat a solicitat prin cererea sa restituirea contravalorii îmbunătățirilor, revenea recurenților pârâți, proprietari ai terenului, sarcina de a opta pentru ridicarea construcțiilor sau păstrarea lor, aceasta din urmă implicând plata cheltuielilor efectuate de constructor, fiind lipsit de relevanță dacă recurenții au formulat o astfel de solicitare într-un alt dosar, dacă instanța de față, învestită cu cererea reclamantului constructor, nu poate analiza această atitudine a proprietarului față de ridicarea sau păstrarea construcțiilor.
Din acest punct de vedere recurenții au afirmat în cererea de recurs că nu aveau motiv pentru a solicita o asemenea păstrare sau ridicare a construcțiilor, deoarece au susținut permanent reaua-credință.
Or, buna sau reaua-credință nu este relevantă sub acest aspect, deoarece proprietarul are opțiunea de a păstra sau cere ridicarea construcțiilor independent de atitudinea subiectivă a, de aceasta din urmă depinzând numai întinderea despăgubirii primite de el în cazul păstrării construcțiilor de către proprietarul terenului.
Prin urmare, câtă vreme recurenții-pârâți nu au solicitat ridicarea construcțiilor, este nefondată susținerea lor în sensul că nu se impunea obligarea lor la plata despăgubirilor către constructor, deoarece nu s-au opus expres la păstrarea construcțiilor.
În ceea ce privește buna sau reaua-credință a, curtea reține, pe de o parte, că tribunalul a constatat că de la momentul introducerii cererii reconvenționale (13.08.2004) intimatul reclamant a devenit de rea-credință, astfel că această apreciere, necontestată de reclamantul intimat pe calea recursului, nu mai poate face obiectul analizei în recursul declarat de recurenții-pârâți-reclamanți.
Pe de altă parte, din interpretareaper a contrarioa art.494 alin.3 teza finala Cod Civil, mai sus citate, rezultă că reclamantul constructor de rea-credință nu are posibilitatea de a uza de aceste prevederi, solicitând și primind suma echivalentă cu creșterea valorii fondului, si teza Iaa lineatului 3 îi dă dreptul la "valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții"
că această prevedere operează numai în privința construcțiilor sau lucrărilor efectuate după momentul reținut de instanța de apel ca marcând începutul relei-credințe a reclamantului intimat, și anume 13.08.2004.
De altfel, din expunerea criticilor curtea reține că recurenții au contestat însăși obligarea lor la plata de despăgubiri, fără a arăta în mod expres că ar fi fost corectă o altă modalitate de stabilire a despăgubirilor decât cea aleasă de instanța de apel, cererea de recurs necuprinzând argumente în sensul că suma acordată de tribunal nu reflectă valoarea materialelor și prețul muncii, ci o valoare mai mare, reprezentată de sporul de valoare adus fondului.
Or, curtea reține că reclamantul intimat are dreptul conform art.494 alin.3 teza I cod civil la restituirea sumei reprezentând valoarea materialelor și prețul muncii, sumă stabilită de tribunal.
Recurenții-pârâți-reclamanți au mai criticat decizia tribunalului în privința respingerii cererii lor privind obligarea reclamantului intimat la plata lipsei de folosință pentru terenul proprietatea lor pe perioada ocupării acestuia.
Curtea constată că în mod corect au apreciat instanțele de fond și apel această cerere, pe de o parte pentru considerentul reținut, legat de aplicarea art.494 alin.3 Cod Civil.
În același timp, curtea constată că instanța de recurs care a pronunțat decizia civilă nr.1346/26.06.2007, despre care s-a făcut vorbire mai sus, a statuat în sensul că atitudinea recurenților-pârâți-reclamanți și de a tolera intrarea reclamantului în posesia imobilului nu are valoarea unei acceptări tacite a promisiunii de a înstrăina reclamantului imobilul, însă are valoarea unui acord în sensul folosirii bunului de către acesta.
Cu atât mai mult același lucru se poate afirma despre recurentul, semnatarul promisiunii de vânzare, care a lăsat bunul în posesia intimatului reclamant, iar în această privință nulitatea promisiunii nu are relevanță, ci faptul de a preda promitentului cumpărător posesia bunului, deoarece câtă vreme nu s-au opus la folosirea bunului, proprietarii imobilului nu sunt în măsură să solicite plata despăgubirilor pentru lipsirea lor de folosință.
De asemenea, sub aspectul plății despăgubirilor pentru lipsirea de folosința bunului nu sunt relevante susținerile referitoare la lipsa autorizațiilor de construire și a acordului proprietarilor la efectuarea lucrărilor de construire, deoarece pe perioada cât este considerat a fi fost de bună-credință intimatul reclamant nu avea nevoie de acordul proprietarilor pentru edificarea construcțiilor, deoarece el se considera proprietar.
Curtea va înlătura și celelalte critici legate de împrejurările efectuării expertizei la prima instanță, constatând că acestea sunt critici aduse sentinței judecătoriei, pe care instanța de apel le-a analizat, astfel că, recursul privind decizia tribunalului, nici o cauză de nelegalitate nu se identifică în această privință.
Este nefondată și critica legată de omisiunea acordării daunelor cominatorii.
Astfel, daunele cominatorii reprezintă o creație a practicii judiciare, neconsacrată legislativ, destinată constrângerii unui debitor la aducerea la îndeplinire a unei obligații cuprinsă într-un titlu executoriu, atunci când această obligație nu poate fi executată pe cale silită prin executare directă sau indirectă în modalitățile prevăzute de Codul d e Procedură Civilă.
Este cazul obligațiilor de a face ce nu pot fi aduse la îndeplinire de către creditor pe seama și pe cheltuiala debitorului, așa numitele "obligațiiintuitu personae", între care însă nu se numără și aceea de a preda un bun imobil, aceasta fiind în speță obligația pentru a cărei executare se solicita stabilirea obligației debitorului de a plăti daune cominatorii.
Or, pentru aducerea la îndeplinire a obligației de predare silită a unui bun imobil regulile de procedură prevăd mecanisme aflate la îndemâna creditorului, cu concursul executorului judecătoresc, această obligație fiind susceptibilă de executare silită directă potrivit art.578 și următoarele Cod Proc.Civ.
Chiar dacă ne-am afla în prezența unei obligații ce nu poate fi adusă la îndeplinire decât de debitor, în prezent acordarea daunelor cominatorii nu mai este posibilă față de dispozițiile art.5803Cod Proc.Civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 459/2006.
În consecință, nu numai că nu s-a dovedit de către recurenți contrariul celor afirmate de martori și reținute de instanțe, în sensul că din anul 2007 intimatul a părăsit imobilul, dar nici nu era posibilă acordarea de daune cominatorii pentru ipoteza în care se dispunea obligarea intimatului la predarea imobilului (evacuarea sa).
Curtea notează, totodată, că recurenții nu au criticat decizia pe considerentul că nu a fost admisă cererea lor privind evacuarea intimatului, ci numai pentru omisiunea de acorda daune cominatorii, or acestea, în orice situație, nu ar fi putut decât să însoțească o obligație care să fie executată sub această constrângere, fiind un accesoriu al obligației principale.
O altă critică privește plata cheltuielilor de judecată, recurenții fiind nemulțumiți de omisiunea instanței de apel dea acorda și cheltuielile de judecată efectuate de aceștia în fazele procesuale anterioare, respectiv în primul ciclu procesual și în rejudecarea în primă instanță.
Or, curtea constată că tribunalul nu a fost învestit cu vreo critică referitoare la neacordarea de către prima instanță a cheltuielilor de judecată, iar instanța de apel, admițând apelul pârâților-reclamanți, în mod corect a obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată din acea fază procesuală, fără a considera necesar a schimba dispoziția primei instanțe referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată, față de schimbarea numai în parte a sentinței, sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatului-reclamant.
Pentru ansamblul acestor considerente, curtea va respinge recursul ca nefondat, urmând a respinge și cererea intimatului-reclamant privind plata cheltuielilor de judecată în recurs deoarece efectuarea acestora nu a fost dovedită.
Astfel, la fila 16 în dosarul de recurs a fost depusă chitanța nr.-/8.10.2009, emisă de dl. avocat pentru suma de 500 lei achitată de reclamantul intimat cu titlu de onorariu avocațial, pentru redactarea întâmpinării în recursul de față, însă această chitanță nu a fost însoțită de împuternicirea avocațială care să facă dovada contractului de asistență juridică încheiat între avocat și parte, întâmpinarea a fost semnată de parte personal și nu de avocat, iar reclamantul intimat a fost prezent personal în fața instanței de recurs, fără a fi asistat.
Prin urmare, nu se poate face dovada legăturii de cauzalitate între plata onorariului de avocat și apărarea intimatului din recursul de față.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct. 4 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenții-pârâți-reclamanți, și recurenta-intervenientă,toți cu domiciliul ales la, șiîn B,-, -.3,.7,.68, sector 3, precum și de recurenții-intervenienți și,ambii cu domiciliul ales la, șiîn B,-, -.3,.7,.68, sector 3,împotriva deciziei civile nr. 99A/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul-reclamant-pârât, domiciliat în V,-, județ T, ca nefondat.
Respinge cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.
Tehnored. IP,
2 ex.
Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Jud.,
Judecătoria Videle - jud.
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu, Ileana
