Anulare act. Decizia 203/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 203/2008
Ședința publică de la 12 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu
JUDECĂTOR 3: Ioan Truță
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenții și, împotriva deciziei civile nr. 93/14.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-, având ca obiect anulare act.
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură la data de 5 Iunie 2008 întâmpinare formulată de către intimații: și.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 5 Iunie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față,
Constată că prin cererea formulată la această instanță sub dosar nr-, și au solicitat ca în contradictoriu cu intimații, și să fie revizuită decizia civilă Nr. 93/14.03.2008 a Curții de APEL ALBA IULIA pronunțată în dosarul civil nr- precum și decizia civilă nr. 226/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă, care sunt în contradicție cu decizia civilă nr. 894/7.12.2006 a Curții de APEL ALBA IULIA.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că prin decizia civilă Nr. 894/7.12.2006 a Curții de APEL ALBA IULIA, intrată în puterea lucrului judecat, s-a stabilit valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare Nr. 14.891/10.12.1996 încheiat între revizuenți și SC "" SA asupra cotei de 1/1 din construcții și 1/6 teren din imobilul situat administrativ în A I,-, înscris în CF 5117 A I, nr. top 4916/2.
Prin decizia civilă nr. 93/2008 a aceleiași instanțe s-a menținut hotărârea instanței de apel, prin care s-a constatat că dreptul revizuenților, constatat anterior printr-o hotărâre irevocabilă, nu există, aceasta printr-o absolutizare a principiului efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în CF, consacrat de Decretul Lege Nr. 115/1938.
S-a ignorat faptul că prin încheierea 1434/19.05.1996 s-a înscris în favoarea Statului Român dreptul de proprietate dobândit în temeiul deciziei 374/1975 în baza cererii de întabulare Nr. 2594/1976, a cotei de 1/1 părți construcții și 1/6 din teren la solicitarea proprietarilor și, în considerarea declarației autentificate sub nr-.
Dintr-o eroare, arată în continuare revizuenții, în 1976, prin operarea în CF a modificării dreptului de proprietate în baza deciziei 374/1975 s-a făcut mențiuni doar cu privire la teren, și nu cu privire la edificate, eroarea fiind preluată și în încheierea 1024/1997, deși revizuenții au cumpărat toată construcția, însă li s-a întabulat dreptul de proprietate doar asupra 1/6 părți.
În acest context, se află în imposibilitatea punerii în executare a celor două hotărâri, deoarece prin decizia 894/2006 a Curții de APEL ALBA IULIA se constată existența dreptului lor de proprietate asupra cotei de 1/1 părți din construcții și 1/6 din teren, iar prin decizia civilă nr. 93/2008 a aceleiași instanțe se infirmă acel drept.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 322 alin 1 pct. 7 Cod procedură civilă.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept pe care se argumentează se constată că este vorba de contrarietate de hotărâri, date în procese diferite. Justificarea acestui caz de revizuire constă în imposibilitatea de a se executa acele două hotărâri, context în care evident fiecare parte s-a prevalat de hotărârea care îi este mai favorabilă, situație de neadmis și care impune anularea uneia dintre ele, respectiv a celei din urmă. Rațiunea reglementării revizuirii întemeiată pe acest punct 7 al art. 322 Cod procedură civilă o constituie prin urmare necesitatea înlăturării încălcării principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar cu același obiect, cauză și părți, ca în speța de față.
În cazul acestui text - art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă - cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Revizuirea fiind neîndoielnic o cerere de retractare, în situația de față fiind vorba de două hotărâri pronunțate de instanțe de grad diferit, competența materială revine Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția civilă.
Pentru aceste motive,
(continuarea deciziei nr. 203/12.06.2008 din dosar nr-)
În numele legii
DECIDE
Declină competența soluționării cererii de revizuire, formulată de revizuenții și privind deciziile civile Nr. 93/14.03.2008 a Curții de APEL ALBA IULIA în dosar civil Nr- și respectiv Nr. 226/A/2007 a Tribunalului Alba - secția civilă, în contradictoriu cu intimații, și, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -(CO) - -
Semn. Vicepreședinte
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/30.06.2008
Jud. fond:
Jud. apel:,
Jud. recurs:,
Președinte:Carla Maria CojocaruJudecători:Carla Maria Cojocaru, Anca Neamțiu, Ioan Truță