Anulare act. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 207
Ședința publică din data de 5 martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza
- -
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta, domiciliată în B, Cartierul Episcopiei, -. A,. 11, Cod poștal -, Județ B împotriva deciziei civile nr.351 pronunțată la 18 noiembrie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE, cu sediul în B, str. -, nr.48,Cod poștal -, Județ
Recurs scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimatul-reclamant Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bad epus la dosar întâmpinare, iar recurenta-pârâtă depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile nr.351 pronunțată la 18 noiembrie 2008 de Tribunalul Buzău, ca legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
rin cererea înregistrată sub nr-, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzăua sesizat instanța cu cerere de anulare a mențiunilor din cartea de muncă a intimatei.
În cauză s-a dispus citarea intimatei, a părții vătămate Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale B din cadrul Consiliului județean B care, la data de 20.03.2008, cu adresa nr.83 a comunicat instanței că își însușește acțiunea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii de anulare a mențiunilor din carnetul de muncă, arătând că la data de 01.03.2003 a încheiat contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată pentru funcția de secretar muzical folclor G 1 conform clasificării ocupațiilor din România, cu un salariu de bază de 5.547.000 lei. Potrivit Dispoziției nr.1/ ianuarie 2003, s-a stabilit un salariu de 5.547.000 lei, mențiunea fiind înscrisă în carnetul de muncă la poziția 71.
Pârâta a precizat că în baza statutului de funcții al Consiliului județean, funcția de referent folclor este echivalentă cu cea de secretar muzical dar că, în urma controlului efectuat de Corpul de audit din cadrul Consiliului județean a fost emisă Dispoziția nr.6/24.05.2007 prin care i s-a imputat suma de 7452 lei, salarii necuvenite pe perioada 01.04.2004 -30.04.2007. Totodată s-a dispus sesizarea organului de cercetare penală cu privire la faptul că ar fi fost încadrată în funcție superioară, deși nu avea calificarea necesară. Pârâta a apreciat că derogările de care a beneficiat sunt prevăzute în anexa 4/3 a OUG 24/2000 și că la dosar există 3 aprobări nominale date de Ministerul Culturii și cultelor, pentru a ocupa funcția de referent cu studii superioare pe o perioadă de 2 ani.
În urma probatoriului administrat, instanța a pronunțat sentința civilă nr.2553/25.04.2008 prin care a respins sesizarea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ dată în dosarul nr.2455/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, la data de 29.01.2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.248 Cod penal și art.25 Cod penal rap.la art.289 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal față de și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 500 lei amendă; scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.291 Cod penal cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, față de și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 500 lei amendă. Totodată, conform art.249(1) Cod pr.penală s-a dispus sesizarea Judecătoriei Buzău în vederea anulării mențiunilor din carnetul de muncă.
Din situația de fapt reținută în Ordonanța din 29.01.2008, rezultă că la începutul anului 2001, pârâta a fost încadrată în funcția de referent treaptă I A, cu studii medii, iar Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu adresa nr.72/2001 a solicitat Ministerului Culturii și Cultelor derogarea pentru referent cu studii superioare, aprobare comunicată cu adresa nr.7825/18.06.2001.
Pârâta a fost încadrată în funcția de referent gradul II la data de 01.07.2001, prin dispoziția nr.16, iar la data de 01.01.2003 prin Dispoziția nr.10 a fost schimbată încadrarea în secretar muzical folclor, grupa I (studii superioare) astfel că pârâta a fost retribuită după grila de salarizare corespunzătoare unităților teatrale, muzicale și cinematografice, iar nu potrivit derogării date de Ministerul Culturii și Cultelor.
Prin adresa nr.100/2003, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, a solicitat ministerului prelungirea derogării pentru funcția de referent cu studii superioare, aprobare dată cu adresa nr.6230/451, pârâta fiind încadrată însă pe funcția de secretar muzical.
Ca urmare a misiunii de audit efectuate de către Consiliul județean B s-a stabilit că în perioada 2001-2007 intimata a primit un salariu în plus pentru funcția de secretar muzical pentru care nu îndeplinea cerințele legale, în sumă de 7425 lei iar prin Dispoziția nr.6/25.04.2007 această sumă i-a fost imputată pârâtei, încadrarea a fost stabilită începând cu 01.05.2007, ca referent gradul II, iar începând cu 06.06.2007, ca referent treapta
S-a mai arătat că prin sentința civilă nr.916/01.10.2007 a Tribunalului Buzăua fost admisă acțiunea promovată de către pârâtă și anulată Dispoziția nr.6 din 24.05.2007 cu motivația că, potrivit noilor dispoziții ale Codului Muncii, respectiv art.270 alin.1, răspunderea patrimonială a salariatului este antrenată proporțional cu producerea pagubei, față de nerespectarea condițiilor de formă.
Cu privire la mențiunile din carnetul de muncă al pârâtei, prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală s-a precizat că învinuita i-a solicitat lui să efectueze modificările în carnetul de muncă.
Instanța, verificând mențiunile din carnetul de muncă, în raport de modificările intervenite în funcțiile ocupate de către pârâtă, a constatat că în carnetul de muncă există o foaie suplimentară cu seria - nr.- în care pozițiile de la 65 la 75 sunt menționate situații de fapt și de drept diferite.
Potrivit art.7 alin.2 din Decretul 92/1976- înscrierile eronate s-au efectuate fără respectarea prevederilor legale vor fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul de muncă sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat, de ultima unitate, în baza actelor oficiale acre atestă alte situații decât cele înscrise, rectificările certificându-se în carnetul de muncă.
Instanța a apreciat că modificările în carnetul de muncă trebuia să le efectueze serviciul personal, în temeiul art.7 din Decretul 72/1976, neputându-se dispune anularea lor de către intimată.
Împotriva sentinței a formulat apel Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale B care a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.
Astfel, apelanta consideră că în mod greșit instanța de fond a apreciat că ar fi trebuit efectuate rectificări, conform art.7 alin.2 din Decretul 92/1976 de către unitate, în speță nefiind vorba de efectuarea unor rectificări în carnetul de muncă ci de anularea unuia din cele două suplimente la carnetul de muncă. Instanța de fond a reținut că la dosar se află o foaie suplimentară cu seria - nr.-. Însă, în carnetul de muncă sunt două suplimente la carnetul de muncă pentru aceleași perioade. Primul dintre cele două suplimente, corect întocmit, cuprinde pozițiile de la 65 la 75, el reflectând realitatea. C de-al doilea supliment, fraudulos întocmit, cuprinde de asemenea pozițiile 76 și 77 și este completat cu alte funcții și alte salarii neconforme cu situația de fapt și de drept.
Sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nu vizează efectuarea vreunei rectificări, ci tocmai anularea acestui al doilea supliment al carnetului de muncă întocmit în mod nelegal și cu alte date decât cele reale, corecte și legale. Întocmirea a două suplimente cu aceleași poziții pentru aceeași perioadă este echivalentă cu întocmirea a două cărți de muncă, fapt care vine în contradicție cu prevederile art.2 alin.2 din Decretul 92/1976, care prevede că pentru fiecare persoană se va întocmi un singur carnet de muncă.
Prin decizia nr.351 pronunțată la 18 noiembrie 2008, Tribunalul Buzău a admis apelul, a schimbat în tot sentința și pe fond a admis sesizarea, dispunând anularea pozițiilor 65-77 din al doilea supliment al carnetului de muncă al intimatei, domiciliată în B, Cartier Episcopiei, -.1,.A,.11, județ
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul nr.2455/P/2007 s-a dispus, printre altele, și sesizarea Judecătoriei Buzău în vederea anulării mențiunilor din carnetul de muncă al numitei.
Tribunalul a mai reținut că atunci când acțiunea penală nu mai poate fi exercitată întrucât s-a pronunțat una din soluțiile prev.de art.249 Cod pr.penală (cum e cazul în speță), Ministerului Public îi revine obligația de a sesiza instanțele de judecată civile cu anularea mențiunilor false deoarece restabilirea situației anterioare, conform art.170 din Codul d e procedură penală, nu se mai poate realiza prin ordonanța procurorului.
Această procedură este justificată de necesitatea înlăturării efectelor faptului ilicit generator de prejudicii, iar pentru că interesul ocrotit este general, nulitatea pusă în discuție este o nulitate absolută, așa încât procurorul o invocă din oficiu.
instanța că în sprijinul acestei măsuri sunt și dispozițiile art.184 pr.civilă, conform cărora "când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de dovadă".
Ca atare, tribunalul apreciat că în mod nelegal instanța de fond a considerat că mențiunile false din carnetul de muncă pot fi rectificate de către unitate, în temeiul art. 7 alin. 2 din Decretul nr.92/1976
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, arătând că, în realitate, carnetul de muncă are trei foi suplimentare cu poziții variate, cu perioade cuprinse între anii 2001-2005, aspecte ce nu au fost elucidate de către instanțele anterioare, cu atât mai mult cu cât, sesizarea Parchetului nu a precizat câte foi suplimentare sunt și ce poziții trebuie anulate.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Actul de sesizare a instanței, în speța de față, îl contituie Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ nr. 2455/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
La punctul patru al acestei ordonanțe se menționează faptul că " Judecătoria Buzău va fi sesizată în vederea anulării mențiunilor din cartea de muncă", după ce anterior se stabilise existența unei fapte penale în privința căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și anume aceea că" în perioada 2001-2007 a primit cu titlu de retribuție, în plus, prin încadrarea în funcția de secretar muzical, funcție pentru care nu îndeplinea cerințele legale, suma de 7.425 lei reprezentând diferența de salariu"dintre funcția de referent ce i se cuvenea și funcția de secretar muzical.
Instanța de apel a reținut în mod corect că atunci când acțiunea penală nu mai poate fi exercitată întrucât s-a pronunțat una din soluțiile prevăzute de art. 249 Cod pr.penală (cum e cazul în speță), Ministerului Public îi revine obligația de a sesiza instanțele de judecată civile cu cererea de anulare a mențiunilor false deoarece restabilirea situației anterioare, conform art.170 din Codul d e procedură penală, nu se mai poate realiza prin ordonanța procurorului.
Această procedură este justificată de necesitatea înlăturării efectelor faptului ilicit generator de prejudicii, iar pentru că interesul ocrotit este general, nulitatea pusă în discuție este o nulitate absolută, așa încât procurorul o invocă din oficiu.
În sprijinul acestei măsuri sunt și dispozițiile art.184 pr.civilă, conform cărora "când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de dovadă".
Se confirmă a atare,concluzia Tribunalului că în mod nelegal instanța de fond a considerat că mențiunile false din carnetul de muncă pot fi rectificate de către unitate, în temeiul art. 7 alin. 2 din Decretul nr.92/1976.
Cu toate acestea, procedând la anularea pozițiilor 65-77 din al doilea supliment de muncă al pârâtei-recurente,Tribunalul a acordat mai mult decât s-a cerut, dar a încălcat și dispozițiile art. 294 alin. 1 pr.civilă, potrivit căruia, în apel, nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată.
În acest sens, se poate observa că, deși inițial sesizarea Parchetului, însușită de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale B, privea mențiunile din cartea de muncă referitoare la încadrarea pârâtei casecretar muzical, apelantul a solicitat, și Tribunalul Buzăua admis cererea de apel astfel formulată, anularea unor poziții în care pârâta era încadrată careferent, și nu secretar muzical, lăsând neanulate, însă, poziții din foile suplimentare ale cărții de muncă referitoare la ocuparea funcției de secretar muzical.
În concret, lipită de carnetul de muncă, există o foaie suplimentară ce include la pozițiile 71-81 funcția de secretar muzical, neanulate de instanță, o altă foaie suplimentară ce menționează în perioada 2001-2005 funcția de referent grad II și grad I și o altă foaie suplimentară (anulată în întregime de tribunal) care conține la pozițiile 65-70 funcțiile de referent gradul și gradul II și la pozițiile 71-77 funcția de secretar muzical.
Instanța de apel a avut în vederecererea de apelCentrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale,prin care a fost modificată în mod concret sesizarea inițială, restrângând măsura anulării numai la o foaie suplimentară, deși sesizarea privea toate "mențiunile din carnetul de muncă" și extrapolând măsura anulării și la funcțiile de referent cu studii superioare, în condițiile în care intimata, inclusiv în anul 2003, avea aprobarea de a ocupa această funcție (referent cu studii superioare) de la minister.
Luând act de această modificare a obiectului cererii, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. 1 pr.civilă și cu neobservarea formelor legale și acordând mai mult decât s-a cerut, Tribunalul Buzăua pronunțat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 2 pr.civilă, astfel încât, sunt incidente în speță motivele de casare a acesteia, prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 6 pr.civilă.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 3 pr.civilă, Curtea de Apel va admite recursul, va casa decizia tribunalului și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța va fixa în mod clar cadrul procesual, atașând, eventual, dosarul de urmărire penală și solicitând Parchetului lămuriri cu privire la întinderea faptei penale reținută, urmând a se dispune anularea tuturor mențiunilor din cartea de muncă care reflectă în mod strict numai fapta penală reținută în sarcina pârâtei.
De asemenea, va fi avută în vedere modalitatea dezlegării problemei de drept referitoare la incidența în cauză, raportat la obiectul dedus judecății, doar a dispozițiilor art. 170.pr.penală, 184 pr.civilă și nu și a dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 92/1976 referitoare la rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă, câtă vreme sesizarea Parchetului a privit doar anularea actului rezultat al infracțiunii, și nu cenzurarea modalității administrative de completare sau rectificare a carnetului de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta, domiciliată în B, Cartierul Episcopiei, -. A,. 11, Cod poștal -, Județ B împotriva deciziei civile nr.351 pronunțată la 18 noiembrie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE, cu sediul în B, str. -, nr.48,Cod poștal -, Județ
Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Buzău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza
- - - - - -
Red. Grefier,
Tehnored.PJ
3 Ex/16.03.2009
f- Judecătoria Buzău
a- Tribunalul Buzău
-,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza