Anulare act. Decizia 210/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(111/2010)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.210
Ședința publică de la 15 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr. 1048 din 07.10.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
are ca obiect nulitate donație.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr. 5/12.02.2010, emise de Baroul Brașov - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 12.02.2010, ordinul de plată nr. 376/9.02.2020, în cuantum de 6 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Avocatul intimatului-reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 13 octombrie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul B, prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a donației autentificate sub nr. 813 din 11 martie 1963 de către notariatul de Stat al Raionului 23 August și a Deciziei de acceptare a acestei donații înregistrate sub nr. 1403 din 19 noiembrie 1963 Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 23 August, pentru nevalabilitatea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2390 din 16 martie 2009 Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis, cererea formulată de împotriva pârâtului Municipiul B prin Primar General; a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație autentificată sub nr. 813 din 11 martie 1963 de către Notariatul de Stat al Raionului 23 August și nulitatea absolută a Deciziei de acceptare a acestei donații înregistrată sub nr. 1403 din 19 noiembrie 1963 Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 23 August și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că și, părinții reclamantului, au dobândit imobilul din B,- (fost Gh. nr. 122), sector 2, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 35756 din 09 octombrie 1939.
Conform ofertei de donație autentificate sub nr. 813 din 11 martie 1963 de către Notariatul de Stat al Raionului 23 August, și, autorii reclamantului, au donat Statului Român imobilul situat în B- (fost Gh. nr. 122), donație acceptată de stat prin Decizia nr. 1403 din 19 noiembrie 1963 Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 23 August.
Părinții reclamantului au decedat, reclamantul fiind unicul moștenitor al acestora. Astfel, și au avut doi fii, și reclamantul, renunțând la succesiunea defuncților săi părinți În favoarea reclamantului.
Reclamantul prin mandatar a solicitat prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 restituirea imobilului, cerere nesoluționată până în prezent.
Caracteristica principala a contractului de donație este, astfel cum rezultă din prevederile art. 801 Cod civil, trecerea unor valori dintr-un patrimoniu in altul fără echivalent, cu intenția de a face o donație ( animus donandi).
În practica judiciară s-a stabilit că în analiza cauzei în materie de donație trebuie stabilit motivul determinant care a dus la încheierea contractului. Astfel, cauza în cazul contractului de donație cuprinde scopul imediat (causa proxima), care constă în voința de a dărui (animus donandi) și scopul mediat (causa remota), adică motivul care l-a determinat pe dispunător să facă liberalitatea. Aceste două elemente nu pot fi privite separat, fiind necesară analizarea lor împreună.
Din analiza probelor administrate în dosar (declarațiile martorilor și ), instanța a reținut faptul că donația a fost făcută de către autorii reclamantului pentru a-și proteja familia și pentru a putea emigra, fiind supuși unor puternice presiuni din partea regimului vremii care a întocmit actul, de natură a-i determina să ofere spre donație bunul imobil aflat în proprietatea lor.
În acest sens, martorul a declarat că a fost coleg de facultate cu reclamantul, rămânând prieten cu acesta și având cunoștință despre faptul că în anii 1961 - 1963 părinții reclamantului au decis să plece din România depunând o cererea de emigrare. A mai declarat martorul că părinții reclamantului au încercat să vândă familiei sale imobilul înainte de a pleca, pentru ca ulterior să-l vândă la rândul lor și să le trimită banii obținuți, precum și să-l lase celui de al doilea fiu al lor, dar nu au reușit, neavând voie să vândă ori să păstreze vreun bun dacă doreau să plece din țară. A mai învederat martorul că părinții reclamantului au oscilat între a rămâne în țară și a pleca pierzându-și întreaga avere, dar până la urmă au decis să plece, fiind constrânși să doneze imobilul Statului Român. A arătat martorul că în calitate de mandatar al reclamantului a încercat să recupereze bunul în temeiul Legii nr. 10/2001, dar autoritățile au tot amânat restituirea.
La rândul său, martorul a declarat că a fost coleg de facultate cu reclamantul și prieten cu acesta și așa a aflat despre împrejurările în care părinții acestuia au donat imobilul Statului. A declarat martorul că în perioada 1962 - 1963 din România plecau foarte mulți și evrei, părinții reclamantului luând la rândul lor decizia de a pleca, plecare condiționată însă de donarea imobilului către stat. A învederat martorul că părinții reclamantului au fost afectați de faptul că au fost nevoiți să doneze imobilul compus din casă și teren, cu atât mai mult cu cât le mai fusese naționalizată o prăvălie de năut și cafea.
Pe de altă parte, operațiunea se realiza în contextul în care asupra donatorilor s-au exercitat presiuni și au fost nevoiți să doneze bunul pentru îndeplinirea unei condiții impuse în vederea obținerii acordului de a părăsi țara, în contextul prevederilor legale ale momentului, în contradicție cu spiritul normei fundamentale, fiind de notorietate acest gen de situații care conduc la concluzia lipsei luianimus donandi.
Față de situația de fapt reținută, instanța a apreciat că este dificil de acceptat că autorii reclamantului, stăpâniți de motive subiective specifice, ar fi procedat la întocmirea ofertei, ca o consecință a intenției de gratificare a statului.
De altfel, legislația vremii ocrotea dreptul de proprietate și proprietatea, Legea fundamentală însăși ridicând la de principiu conceptul, în vreme ce paradoxul aplicării legislației interne rezida în producerea de consecințe nefaste sub acest aspect și care în aproape toate situațiile erau reprezentate de pierderea proprietăților.
Așa fiind, este evidentă lipsa elementuluianimus donandi, iar în această ipoteză actul este nul, fiind incidente dispozițiile art. 966 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 16 iunie 2009, declarat apel pârâtul Municipiul B, prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă la 06 iulie 2009.
Prin decizia civilă nr. 1048 din 07 octombrie 2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - pârât.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că susținerile apelantei referitoare la prescripția dreptului reclamantului de a cere desființarea ofertei de donație sunt nefondate, având în vedere că sancțiunea aplicabilă actului juridic încheiat în lipsa intenției donatorului de a gratifica statul este nulitatea absolută față de absența cauzei actului, nulitate ce poate fi invocată oricând, de orice persoană interesată.
Astfel cum relevă probatoriul administrat în cauză, respectiv depozițiile martorilor contemporani autorilor reclamantului, aceștia au fost constrânși, dat fiind contextul politico-social al vremii, de a renunța cu titlu gratuit la proprietatea lor pentru a putea să părăsească țara, așa încât corect a apreciat prima instanță că nu se poate reține o reală intenție a donatorilor de a face o liberalitate în favoarea statului, lipsind ca atare "animus donandi" și, pe cale de consecință, cauza imediată a actului juridic în discuție.
În concluzie, judicios se apreciază că este dovedit în speța dedusă judecații faptul ca autorii intimatului nu au intenționat niciodată sa doneze imobilul proprietatea acestora Statului Român, ci au fost forțați să facă acest lucru prin presiunile exercitate de către regimul politic anterior anului 1989, oferta de donație constituind condiția esențială pentru obținerea acordului autorităților de a părăsi țara.
Împotriva aceste hotărâri judecătorești, la data de 14 decembrie 2009 declarat recurs Municipiul B prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 18 ianuarie 2010.
În motivare, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă: hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurentul consideră decizia pronunțată că este netemeinică, reiterând excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește nulitatea ofertei de donație - termenul general de prescriere prevăzut de Decretul nr. 167/1958 este de ani, iar pentru violența și vicii ascunse termenul este de un an de la data când acestea au încetat.
De asemenea, a arătat că oferta de donație s-a făcut sub imperiul legii speciale, Decretul nr. 478/1954, care derogă de la dispozițiile dreptului comun.
Or, având în vedere aceste considerente, soluția pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În drept, și-a întemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și următoarele Cod procedura civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Conform situației de fapt reținute de instanțele de fond, autorii reclamantului au făcut la data de 11 martie 1963 Statului Român o ofertă de donație a imobilului situat în B,- (fost Gh. nr. 122), sector 2, pentru a-și proteja familia și pentru a putea emigra.
Potrivit art. 801, 803 Cod civ. donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care una dintre părți, cu intenție liberală, își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul cu un drept, mărind patrimoniul celeilalte părți cu același drept, fără a urmări ceva în schimb.
Ca atare, ceea ce caracterizează donația este trecerea unei valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenția de a face o donație ( animus donandi). Această intenție, concretizată în încheierea contractului în forma și în condițiile prevăzute de lege, justifică mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, constituindcauzaei.
În orice act juridic, voința părților este unul din elementele cerute sub sancțiunea nulității pentru existența actului. În materie de liberalități însă, elementul voință prezintă o importanță deosebită, deoarece dispunătorul înstrăinează bunul fără a primi echivalentul acestuia, astfel încât este necesar ca manifestarea voinței de a dispune să fie neîndoielnică.
Cauza, în materie de liberalități, cuprinde în primul rând voința de a dărui, ceea ce constituie scopul imediat și apoi motivul care a determinat pe dispunător să facă liberalitatea, scopul mediat, fără însă ca aceste elemente să poată fi scindate și privite în mod izolat.
Or, împrejurarea reținută de instanțele de fond că la scurt timp după ce au făcut oferta de donație, autorii reclamantului au emigrat în Statele Unite ale Americii confirma ipoteza prezentată de reclamant privind scopul acestui act ca fiind primirea în "schimbul" acestui imobil a acordului de a părăsi România.
Prin urmare, la nivelul voinței autorilor reclamantului nu a existat niciun motiv concret pentru un asemenea act de dispoziție și nici intenția de a gratifica statul, iar absența cauzei, condiție esențială potrivit art. 966 Cod civ, lasă fără suport juridic actul încheiat de aceștia, care este astfel lovit de nulitate absolută.
Situația prezentată de reclamant în cererea de chemare în judecată și probată ulterior nu constituie, astfel cum în mod corect au reținut instanțele de fond, un viciu de consimțământ, consimțământul fiind exteriorizarea hotărârii de a încheia actul juridic, ceea ce până la proba contrară se prezumă că s-a realizat neviciat.
, Curtea reține că, raportată la motivul de nulitate a ofertei de donație invocată de către reclamant, care corespunde conform celor expuse anterior categoriei juridice a absenței cauzei, acțiunea reclamantului este imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Pe de altă parte, nu există nicio dispoziție în cuprinsul Decretului nr. 478 din 22 noiembrie 1954 privitor la donațiile făcute statului care să instituie o derogare de la condițiile de valabilitate ale actului juridic civil, impuse de art. 948-968 Cod civ. și nici de la regula imprescriptibilității acțiunii în constatarea nulității absolute, reglementată de art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât Municipiul B, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 1048 din 07 octombrie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./. /
2 ex./25.03.2010
-5.-;
Jud.2.-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
