Anulare act. Decizia 212/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALA
SEC IA CIVIL
DECIZIA CIVIL NR.212/
edin a public de la 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREEDINTE - - -
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - - -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind solu ionarea recursului declarat de reclaman ii,domicilia i în B,str.- nr.13,împotriva deciziei civile nr.297 din 08 noiembrie 2007 pronun at de Tribunalul B r ila,în contradictoriu cu intima ii, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal cut în edin a public au spuns pentru recuren i av. i pentru intima i, av.,în baza împuternicirilor avoca iale pe care le depun la dosar.
Procedura legal îndeplinit.
S-a cut referatul cauzei de tre grefier,dup care;
Ap torul intima ilor depune la dosar întâmpinare,pe care precizeaz a înmânat-o i ap torului recuren ilor.
Ap torul recuren ilor precizeaz nu solicit termen pentru a lua cuno tin ță de con inutul întâmpin rii formulat de intima
Nemaifiind alte cereri de formulat,Curtea constat cauza în stare de judecat i acord cuvântul în dezbateri.
Ap torul recuren ilor în sus inerea motivelor de recurs,arat din practicaua deciziei civile recurate reiese s-a pus în discu ie calificarea ii de atac de care era susceptibil hot rârea instan ei de fond.Consider în mod gre it Tribunalul B r ila a apreciat calea de atac ca fiind recursul i nu apelul.Sus ine petitul ac iunii introductive de instan ță viza constatarea nulit ăț ii absolute par iale a unui act juridic civil,în consecin ță o ac iune neevaluabil în bani,situa ie în care Tribunalul B r ila trebuia solu ioneze un apel i nicidecum un recurs.Pentru aceste considerente i pentru cele expuse pe larg în motivele scrise de recurs,aflate la dosar,solicit admiterea recursului,casarea hot rârii pronun at de Tribunalul B r ila i trimiterea cauzei la aceea i instan ță în vederea solu ion rii ii de atac a apelului. cheltuieli de judecat.
Ap torul intima ilor solicit respingerea recursului,ca nefondat i men inerea hot rârii pronun at de Tribunalul B r ila,pe care o consider temeinic i legal.Raportat la petitul ac iunii,corect i legal Tribunalul B r ila a calificat calea de atac ca fiind recursul,întrucât ac iunea în constatarea nulit ăț ii absolute a unui contract de vânzare-cump rare are întotdeauna un obiect patrimonial,evaluabil în bani,chiar i atunci când nu se solicit i repunerea ilor în situa ia anterioar.Depune la dosar concluzii scrise.Cu cheltuieli de judecat.
CURTEA
Asupra recursului civil de fa ță;
Prin cererea înregistrat la Judec toria B r ila sub nr-, reclaman ii i au chemat în judecat pe pârâ ii i pentru a se constata nulitatea absolut par ial a contractului de vânzare-cump rare autentificat cu nr.4086/05.06.2003 al BN SC " i Asocia ii", în sensul terenul aferent construc iilor înstr inate în suprafa ță indiviz de 89,14 mp. din suprafa a total de 333,50 mp, proprietate de stat la data vânz rii-cump rii, nu a cut obiectul înstr in rii.
În motivarea cererii, reclaman ii arat erau proprietarii imobilului din-. compus din construc ii i teren 244,36 mp. indiviz din 333,50mp. Pârâ ii le-au propus cumpere partea lor de proprietate, format din locuin ță i teren 89,14 mp indiviz din 333,50 mp. Între i s-a încheiat contractul autentificat cu nr.4086/ 2003, pre ul total al vânz rii fiind de 250.000.000 ROL reprezentând pre ul locuin ei i al terenului. Pârâ ii nu puteau transmite dreptul de proprietate asupra terenului deoarece acesta era proprietate de stat, men iunea din contract terenul aferent construc iilor "se transmite în continuare noului dobânditor pe toat durata construc iilor" fiind lovit de nulitate absolut, întrucât vânz torii nu aveau datei de 5.06.2003 nici un drept de proprietate referitor la acest teren.
La solicitarea instan ei, la termenul din 08.02.2007, reclaman ii au precizat motivul de nulitate este eroarea asupra obiectului (error in corpore).
Prin sentin a civil nr.6665/21.12.2006 pronun at de Judec toria B r ila în dosarul nr.4975/2006 s-a respins cererea formulat de reclaman ii i împotriva pârâ ilor i ca nefondat i în baza art.274 Cod Procedur Civil au fost obliga i reclaman ii la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecat.
Pentru pronun area acestei sentin e, instan a a re inut anterior încheierii contractului a rui nulitate se solicit a se constata, reclaman ii de ineau în baza contractului de vânzare-cump rare autentificat cu nr. 1520/14.04.1967 de notariatul de Stat B imobilul situat în B-, format din construc ii i teren în suprafa ță de 244,36 mp. indiviz din 333,50 mp. Pârâ ii de ineau în baza contractului de vânzare-cump rare autentificat cu nr. 3729/02.08.1984 i a certificatului de mo tenitor nr.66/14.05.2003 eliberat de BNP G, imobilul situat în- bis, format din construc ii amplasate pe teren proprietate de stat în suprafa ță de 89,14 mp indiviz din 333,14 mp. Între i s-a încheiat contractul de vânzare-cump rare autentificat cu nr. 4086/2003 pentru construc ia proprietatea pârâ ilor. S-a specificat în cuprinsul contractului terenul aferent acestei construc ii în suprafa ță de 89,14 mp indiviz din suprafa a total de 333,50 mp. este proprietate de stat i se transmite în continuare noului dobânditor pe toat perioada existen ei construc iilor. În încheierea de autentificare se men ioneaz de tre notarul public ile, dup citirea actului, au consim it la autentificarea contractului i au semnat toate exemplarele. S-a ar tat cererea este nefondat urmând a fi respins pentru urm toarele motive: Reclaman ii au sus inut actul de înstr inare este lovit par ial de nulitate absolut deoarece au în eles cumpere construc ia i terenul aferent i au pl tit pre ul corespunz tor, iar ceea ce au dobândit a fost numai construc ia. Singurul argument în favoarea acestei sus ineri este acela este specificat în contract "pre ul total" ceea ce presupune cel pu in 2 elemente. Aceast sus inere nu poate fi primit de instan ță, deoarece reclaman ii au citit cuprinsul contractului, au fost de acord cu con inutul lui de vreme ce l-au semnat i nu sunt argumente pentru constatarea nulit ății absolute numai pentru s-a folosit o expresie uzual la încheierea contractului i anume" pre ul total" în loc de "pre ". Pârâ ii au ar tat cu ocazia interogatorului au în eles înstr ineze doar construc ia iar pre ul de 250.000.000 lei reprezint valoarea acesteia,aceast sus inere fiind cut constant în fa a organelor de urm rire penal i cu ocazia altor litigii dintre
Împotriva acestei sentin e, reclaman ii i au declarat recurs apreciind motivarea instan ei de fond extrem de simplist ca netemeinic, ceea ce a condus la o gre it solu ionare a fondului cauzei.
Prin decizia civil nr.297/2007 a Tribunalului B r ila s-a respins ca nefondat recursul re inându-se urm toarele:
Fa ță de dispozi iile contractului, este evident obiectul vânz rii cump rii l-a constituit numai construc ia notat cu C1, iar nu i terenul aferent construc iei, în contract precizându-se în mod clar terenul aferent construc iilor este proprietate de stat, aspect de care aveau cuno tin ță i recuren ii care au consim it la autentificarea contractului, astfel nu pot invoca notarul a avut în vedere ca obiect al acestui contract atât construc ia cas de locuit cât i terenul aferent acesteia.
Terenul aferent construc iilor fiind proprietatea statului, vânz torii aveau asupra acestuia doar un drept de folosin ță, astfel în mod firesc în momentul în care s-a transmis dreptul de proprietate asupra construc iei, s-a transmis i atributul folosin ei asupra terenului aferent acesteia, a cum în mod legal s-a re inut în contractul de vânzare cump rare. În ceea ce prive te sus inerile cu privire la expresia "pre total", tribunalul a apreciat sunt nefondate întrucât utilizarea acestei expresii este uzual în actele de vânzare cump rare i nu poate duce la concluzia s-ar înstr ina mai mult decât ce s-a men ionat ca fiind obiectul contractului care a fost clar precizat.
Referitor la afirma iile pre ul vânz rii de 250.000.000 lei ar fi inclus i contravaloarea terenului, tribunalul a constatat nu pot fi luate în considerare întrucât recuren ii i, la data autentific rii contractului, aveau cuno tin ță de situa ia juridic a terenului i ar fi putut refuza semnarea contractului dac nu erau de acord cu pre ul vânz rii.
Împotriva deciziei civile nr.297/2007 a Tribunalului B r ila au declarat recurs reclaman ii pentru în mod nelegal s-a apreciat prezenta cauz este supus doar recursului i nu i apelului.
Petitul cererii viza constatarea nulit ăț ii absolute par iale a unui act juridic. dubiu cererea era o ac iune în constatare i nicidecum o ac iune în realizarea dreptului întrucât finalitatea juridic este aceea a constat rii unei situa ii de fapt.
Examinând actele i lucr rile dosarului se constatrecursul este fondat.
Obiectul prezentei cauze este clar: constatarea nulit ăț ii absolute par iale a unui contract de vânzare cump rare.Efectul produs prin admiterea acestei ac iuni este constatarea faptului la data încheierii actului a cut parte din în elegere i terenul în suprafa ță de 89,14 mp. Scopul prioritar al acestei ac iuni este de constatare a faptului la data încheierii actului voin a ilor a vizat i acest teren îns ,din eroare,în act nu a fost men ionat expres acest lucru.
Rezult din cele men ionate prezenta ac iune are un caracter neevaluabil în bani,fapt ce exclude inciden a în spe ță a art.282 Cod procedur civil.
Un argument în plus al ra ionamentului de mai sus este dat de Legea 146/1997 unde pentru ac iunile de genul celei de fa ță se men ioneaz o tax fix i nu una în func ie de valoare.
Fa ță de cele de mai sus se constat aceast ac iune era supus atât apelului cât i recursului i prin prisma disp.art.304 pct.1 Cod procedur civil ,urmeaz a se admite recursul,a se casa decizia tribunalului i a se trimite cauza spre rejudecare la aceea i instan ță în complet de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclaman ii.,domicilia i în B,str.- nr.13,împotriva deciziei civile nr.297 din 08 noiembrie 2007 pronun at de Tribunalul B r ila, pe care caseaz i dispune trimiterea cauzei la aceea i instan țăpentru judecarea apelului.
Irevocabil .
Pronun at în edin a public de la 02 Aprilie 2008.
Pre edinte, - - | Judec tor, - - | Judec tor, |
Grefier, - - |
- -/30.04.2008
- /30.04.2008
2 ex.
FOND:
RECURS: --
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Simona Bacsin, Luminița Șolea