Anulare act. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 213/

Ședința publică din 20 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul civil declarat de intimata CASA DE AJUTOR RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT RÂMNICU, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotrivasentinței civile nr.372 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Curtea constată că dezbaterile asupra apelului s-au desfășurat în ședința publică din data de 13 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunțarea a fost amânată, astăzi, 20 octombrie 2008, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 14.07.2007, reclamanta a chemat în judecată Casa de Ajutor Reciproc Învățământ Rm. V, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se desființeze hotărârea din 2.07.2007, iar pârâtul să fie obligat să împrumute reclamanta cu suma de 150.000 lei.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, reclamanta este membru la Învățământ Rm. V și în această calitate a solicitat acordarea unui împrumut în sumă de 150.000 lei. Deși îndeplinea condițiile acordării împrumutului pârâtul a admis cererea numai pentru suma de 40.000 lei, în mod nejustificat.

Prin sentința civilă nr.372, pronunțată la 22.04.2008, a fost admisă acțiunea și obligat pârâtul să-i împrumute reclamantei suma de 110.000 lei.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că în anul 2007, reclamantei i-a fost aprobată cererea de acordare a unui împrumut în sumă de 150.000 lei fiind îndeplinite condițiile prevăzute de statut, atât în ceea ce privește existența fondului social, cât și a vechimii în calitate de membru.

După aprobarea cererii de acordare a împrumutului a fost modificat statutul -ului, însă aceste modificări își produc efecte pentru viitor, neputând afecta cererea reclamantei.

Împotriva hotărârii a formulat apel pârâtul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că: tribunalul a făcut o apreciere greșită asupra probelor atunci când a apreciat că intimata îndeplinește condițiile pentru acordarea împrumutului de 150.000 lei, ignorând modificările statutului

Analizând apelul în limita motivelor invocate se apreciază ca fondat, pentru argumentele ce urmează:

Intimata este membră a Învățământ V și în această calitate la data de 19.12.2006 a solicitat să-i fie acordat un împrumut în sumă de 150.000 lei.

Potrivit statutului de la data cererii de acordare a împrumutului se putea împrumuta o sumă de cinci ori capitalul social, dacă timp de un an s-a plătit o cotizație de 500.000 lei.

Prevederile statutului reglementau și condițiile de restituire a împrumutului, respectiv cuantumul ratelor și dobânzilor aferente.

La data de 2.07.2007, apelantul a comunicat intimatei cuantumul sumei aprobate în vederea împrumutului de 40.000 lei, cu argumentul că, veniturile acesteia nu asigura restituirea în condițiile reglementate de statut.

Refuzul apelantului de a împrumuta intimata cu întreaga sumă de 150.000 lei a fost justificat, deoarece condițiile acordării împrumutului nu se refereau numai la calitatea acesteia de membru și cuantumul capitalului social, dar și la condițiile de restituire ale împrumutului, precum și posibilitatea acesteia de restituire.

Lipsa analizei condițiilor de rambursare a împrumutului potrivit statutului ar fi de natură să aducă prejudicii serioase acestuia de pe urmă, creând posibilitatea riscului insolvabilității, ceea ce contravine scopului acestuia dinainte de a asigura întrajutorarea membrilor săi.

Veniturile intimatei și garanțiile oferite nu sunt suficiente să asigure plata regulată a ratelor pentru întreaga sumă, argument pe care în mod corect apelantul l-a avut în vedere și nu aplicarea retroactivă a noilor reguli statutare privitoare la împrumutul maxim ce poate fi acordat.

Pentru toate aceste argumente, apelul este nefondat urmând să fie respins, în baza art.296 Cod pr.civilă, cu această mențiune, iar în baza art.274 din același cod, intimata să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru culpa sa procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de intimata CASA DE AJUTOR RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT RÂMNICU, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotrivasentinței civile nr.372 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind contestatoarea cu domiciliul în Rm. V,-, -. B,.29, jud.

Schimbă în tot sentința, în sensul că pe fond respinge acțiunea formulată de contestatoarea.

Obligă pe intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.700 lei, către recurenta Casa de Ajutor Reciproc Învățământ Rm.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/4ex/19.11.2008

Jud.fond.

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Pitesti