Anulare act. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2280/2008)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 22
Ședința publică de la 14.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER - I
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentul - reclamant, recurenta intervenientă accesoriu - chemat în garanție - precum și de recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 438 din 04.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL AL MUNICIPIULUI
are ca obiect - anulare act
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul - reclamant prin avocat cu împuternicire avocațială nr. 328 emisă de Baroul București (fila 24) și intimata - pârâtă Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului B prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/2009 emisă de Baroul București, lipsind recurenta intervenientă accesoriu - chemată în garanție și recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei prin serviciul regsitratură, la data de 02.11.2009 recurentul - reclamant a depus cerere de repunere pe rol a cauzei.
Se mai învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 28.12.2009 recurenta intervenientă accesoriu - chemată în garanție a depus certificat de grefă emis de Inalta Curtea de Casație și Justiție, în dos.nr-, privind soluția dată în acest dosar.
Curtea, apreciind necesară discutarea calificării căii de atac, acordă cuvântul părților asupra acestui aspect.
Apărătorul recurentul - reclamant, având cuvântul, apreciază că prezenta cale de atac, în cauză este apelul și nu recursul.
Apărătorul intimatei - pârâte Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului B, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței stabilirea căii de atac din prezenta cauză.
Curtea în urma deliberării, apeciază că față de obiectul dosarului, califică prezenta cale de atac formulată împotriva sentinței civile nr. 438 din 04.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, ca fiind apelul, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă și art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care urmează ca pricina să fie soluționată în complet legal constituit din președinte - și judecător -.
Presedinte, Judecător, Judecător,
Curtea acordă părților cuvântul asupra cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentul - reclamant.
Apărătorul apelantului - reclamant solicită admiterea cererii de repunere pe rol, având în vedere că, dosarul aflat pe rolul Inaltei Curții de Casație și Justiție a fost soluționat, conform certificatului de grefă depus la dosar. Precizează la solicitarea instanței că decizia pronunțată de ICCJ nu a fost motivată.
Apărătorul intimatei - pârâte Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului B solicită admiterea cererii de repunere pe rol.
Curtea, în urma deliberării, admite cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de apelantul - reclamant, în baza art. 245 Cod procedură civilă.
Apărătorul apelantului - reclamant, învederează că în cazul în care instanța apreciază necesară depunerea la dosar a deciziei civile pronunțate de Inalta Curtea de Casație și Justiție, solicită acordarea unui termen de judecată în acest sens.
Apărătorul intimatei - pârâte Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului B, având cuvântul, apreciază că nu este necesară depunerea deciziei civile pronunțată de, așa încât cauza se poate judeca la acest termen de judecată.
Curtea, având în vedere certificatul de grefă emis de Inalta Curtea de Casație și Justiție, în dos.nr-, privind soluția dată în acest dosar, apreciază că nu este necesară depunerea la dosar a motivării deciziei, motiv pentru care apreciază cauza în stare de judecată.
Apărătorii apelantului - reclamant și intimatei - pârâte Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului B, având pe rând cuvântul, învederează că nu au alte cereri sau probe de administrat, solicitând cuvântul asupra apelului.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul apelantului - reclamant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată că pe tot parcursul judecării cauzei, procedura de citare cu apelantul nu a fost legal îndeplinită, deoarece acesta a fost citat la o altă adresă decât cea la care acesta avea domiciliul ales, aspect care a fost preluat și în dosarul disjuns.
Cu privire la apelurile formulate de apelanta intervenientă accesoriu - chemată în garanție și apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acestora.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei - pârâte Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului B, solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile apelate, având în vedere totodată și apărările formulate în cuprinsul întâmpinării.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1222 din 09.10.2007, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta RA Administrația Protocolului de Stat ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea pe care l-a respins, ca atare, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția de pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Municipiului B, Ministerul Culturii și cultelor și intervenienta. Prima instanță a dispus disjungerea capetelor de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului și evacuarea pârâtelor, care vor forma obiectul unui alt dosar, cu termen de judecată la 20.11.2007.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, pârâta Direcția pentru Cultura, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Municipiului B și intervenienta accesorie au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, argumentele în favoarea acestei excepții vizând însa în mod exclusiv capătul de cerere privind revendicarea imobilului, tribunalul urmând să analizeze excepția menționată în limitele argumentelor invocate.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 "bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
Prin Legea nr.10/2001 s-a stabilit o procedura de restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite.
Imobilul în litigiu face parte din acele imobile care constituie obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001, așa încât este supus reglementarii speciale cuprinse în această lege, reglementare derogatorie de la dreptul comun, astfel ca acțiunea în revendicare întemeiată de dispozițiile art.480 Cod civil, apare ca inadmisibilă, întrucât reclamantul nu are alegerea între acțiunea în revendicare, care constituie dreptul comun în materia restituirii imobilelor, și procedura reglementată de Legea nr.10/2001, care constituie norma specială și derogatorie de la dreptul comun, ci, pentru a-și valorifica drepturile pretinse, trebuie să urmeze reglementarea specială.
A accepta că în materia imobilelor ce fac obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001 ar fi admisibilă și acțiunea în revendicare de drept comun ar goli de conținut reglementarea specială cuprinsă în această lege, permițându-se eludarea dispozițiilor acestei legi prin invocarea dispozițiilor dreptului comun.
În consecință, tribunalul a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
Totodată, având în vedere că prin admiterea acestei excepții a fost soluționat un capăt de cerere, tribunalul a disjuns judecarea celorlalte capete de cerere.
Având în vedere că prin încheierea din 29.05.2007 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a RA Administrația Protocolului de Stat, iar prin soluționarea capătului de cerere privind revendicarea pe baza excepției inadmisibilității se impune disjungerea judecării celorlalte capete de cerere, tribunalul a soluționat și cererea formulată împotriva RA-APPS în temeiul excepției admise la termenul din 29.05.2007, în sensul că a respins întreaga acțiune formulată împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, motivele acestei soluții fiind cuprinse în încheierea menționată.
În urma disjungerii s-a format un alt dosar cu nr- care s-a finalizat prin sentința civilă nr.438 din 04.03.2008 în sensul admiterii, în parte, a cererii principale, constatându-se că imobilul situat în B,-, sector 2 fost preluat în proprietatea statului fără titlu valabil și respingându-se ca nefondată cererea reclamantului având ca obiect evacuarea, precum și cererile incidentale (cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție). S-a admis, în parte, cererea de intervenție accesorie formulată de, în măsura respingerii acțiunii.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bucureștia avut în vedere următoarele considerente:
Imobilul situat în B,- a fost proprietatea lui - și Gh. în temeiul cumpărării realizate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.32438/10.10.1940.
, decedat la 01.12.1968, a fost moștenit de, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.26/2006 eliberat de BNP.
a decedat la 13.05.1974, moștenitoarea acesteia fiind, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.27/2006 eliberat de BNP.
a decedat la 8.03.1987 fiind moștenita de reclamant, așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr.28/2006 eliberat de BNP.
Din actele depuse la dosar rezultă că la 21 iulie 1952 Polte și au fost evacuați din imobil împreuna cu toți locatarii imobilul fiind ocupat de Procuratura Raionului 23 August, iar ulterior imobilul a fost naționalizat în temeiul nr.126/1959, care nu a fost publicat, ca proprietar fiind menționat.
De asemenea, din actele dosarului rezultă că Gh. fost pensionat începând cu septembrie 1949, pentru 32 ani de serviciu în câmpul muncii.
Ca atare, tribunalul a constatat că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, preluarea realizându-se pe alt nume decât cel proprietarilor, respectiv pe numele, în timp ce numele proprietarilor erau Gh. și. Totodată, tribunalul a constatat că preluarea a privit un imobil al cărui proprietar era exceptat de la naționalizare, fiind pensionar la data preluării.
În plus, imobilul a fost preluat cu încălcarea dispozițiilor art.1 cod civil și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, proprietarii imobilului fiind lipsiți de proprietatea lor fără temei și fără o justă și prealabila despăgubire.
În consecință, tribunalul a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Cât privește capătul de cerere referitor la evacuare, tribunalul a reținut că reclamantul a avut la dispoziție procedura reglementată de Legea nr.10/2001 pentru valorificarea drepturilor rezultate din calitatea sa de moștenitor al foștilor proprietari. Totodată, tribunalul a mai reținut că în cauza sunt incidente dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001, astfel că evacuarea din imobil se poate dispune doar în condițiile menționate în textul legal arătat, condiții care nu sunt întrunite în prezenta cauză.
Ca atare, tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind evacuarea pârâților din imobil.
Având în vedere modul de soluționare a capătului de cerere privind evacuarea, precum și soluția dată cererii în revendicare prin sentința civilă nr.1222/2007, pe cale de consecința, tribunalul a respins și cererea reconvențională formulată de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Municipiului B împotriva reclamantului, precum și cererea de chemare în garanție formulată de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Municipiului B împotriva lui. Totodată, pentru respingerea cererii de chemare în garanție tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că nu există nici un temei legal pentru că, în ipoteza în care ar fi fost admise cererea în revendicare și cererea în evacuare, să fie obligată chemată în garanție la plata către pârâta a cheltuielilor făcute de aceasta, în calitate de administrator al imobilului, cu întreținerea și conservarea acestuia.
În același sens, având în vedere modul de soluționare a cererii principale, tribunalul a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta în favoarea pârâților în măsura respingerii acțiunii principale.
Împotriva sentinței civile nr.438/2008 a Tribunalului București, reclamantul a declarat apel, solicitând admiterea căii de atac formulată, desființarea hotărârea atacate cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul București.
Apelantul - reclamant a criticat sentința apelată pe motive de nelegalitate și netemeinicie, învederând, în esență, următoarele:
Nelegala citare a reclamantului apelant după momentul disjungerii celor două capete de cerere, acesta fiind citat la o adresa eronată, diferită de cea menționata în cererea introductivă de instanță.
După data pronunțării sentinței civile nr.1222/9.10.2007 prin care s-a respins capătul de cerere privind revendicarea și s-a dispus disjungerea celorlalte două capete de cerere, pentru termenele acordate în dosarul disjuns, apelantul a fost citat la adresa domiciliului procesual ales, însa din eroare blocul la care s-a trimis citația a fost blocul 8, în loc de blocul Numai hotărârea judecătorească apelată a fost expediată la adresa corectă, toate celelalte citații, emise pentru termenele anterioare, au purtat mențiunea blocului 8, în loc de blocul B, cum era corect.
Datorita acestei citări eronate, apelantul reclamant nu a putut fi prezent în fața instanței de judecată în vederea susținerii intereselor sale, și, deși unul din capetele de cerere a fost admis, cel de-al doilea capăt de cerere a fost respins, și în plus, având în vedere și următorul motiv de apel, reclamantul este pus în situația de a solicita casarea hotărârii.
Casarea hotărârii de disjungere (sentința civilă nr.1222/09.10.2007) de către Curtea de APEL BUCUREȘTI prin decizia civilă nr.485 A din 19.06.2008, ceea ce atrage necesitatea desființării tuturor formelor și procedurilor efectuate în baza disjungerii dispuse nelegal, inclusiv a sentinței civile apelat.
După cum a precizat deja, în paralel cu judecarea celor două capete de cerere disjunse, reclamantul și pârâții Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al Municipiului B și Ministerul Culturii și Cultelor au formulat apel împotriva sentinței civile de disjungere. Apelul a fost înregistrat la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civila și cauza a fost soluționată prin decizia civila nr.485A/19.06.2008.
Prin această decizie Curtea de APEL BUCUREȘTIa decis casarea sentinței civile de disjungere și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar cu referire specială la capetele de cerere disjunse, a stabilit ca, "specificul acțiunii în revendicare implică o analiză a valabilității - nevalabilității titlului statului, respectiv a modalității efective de obținere a posesiei imobilului - în cauză, prin evacuarea solicitată de reclamant". Așadar, Curtea de APEL BUCUREȘTIa considerat că toate cele trei capete de cerere (revendicare, constatarea nevalabilității titlului statului și evacuare) sunt strâns legate între ele, și nu se poate realiza o analiza a revendicării fără analiza modalității de preluare, și nici nu se poate dispune evacuarea fără admiterea revendicării.
Având în vedere considerentele deciziei pronunțate de, respectiv stabilirea nelegalității respingerii revendicării și disjungerii celor două capete de cerere subsecvente, apelantul consideră că judecarea cererii disjunse este nelegală și sentința pronunțată de Tribunalul București se impune a fi casată și cauza trimisă spre rejudecare în vederea conexării cu cauza privind revendicarea.
În drept, apelantul - reclamant a invocat prevederile art.282 și următoarele Cod procedură civilă și art.88 Cod procedură civilă.
În probațiune, apelantul a depus la dosarul cauzei decizia civilă nr.485 A din 19.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Calea de atac a apelului a fost exercitată și de intervenienta, solicitând desființarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Apelanta - intervenientă a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie împotriva sentinței civile nr.438/2008 a Tribunalului București, invocând următoarele aspecte:
Instanța nu a examinat excepția pe care a invocat-o referitoare la Lipsa calității procesuale active a reclamantului, raportat la faptul că cererea în revendicare și cererile accesorii pot fi exercitate doar de titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, reclamantul trebuind să depună titlul său de proprietate, sau să aibă calitate de succesor al foștilor proprietari naționalizați și. Calitatea de succesor al acestor persoane este cerută expres de art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, astfel: "bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
Cu condiția acceptării succesiunii în termenul de prescripție de 6 luni stabilit de art.700 Cod civil prevede că succesorii sunt rudele și soția supraviețuitoare, după cum urmează: art.652 dispune că "Legea regulează ordinea succesiunilor între moștenitorii legitimi. Copii naturali, în privința succesiunii mamei lor și a colateralilor săi, sunt asimilați copiilor legitimi și viceversa. În lipsă de moștenitori legitimi sau naturali, bunurile se moștenesc de soțul supraviețuitor. În lipsă de soț, statul devine moștenitor"; art.659 prevede că "succesiunile sunt diferite copiilor și descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale, în ordinea și după regulile mai jos determinate".
În ceea ce privește cererea reclamantului de a se constata că imobilul a fost preluat fără titlu, această cerere nu putea fi Primită de instanță decât dacă reclamantul ar fi dovedit interesul. Cum cererea în revendicare a fost respinsă în prealabil, ca inadmisibilă, reclamantul a fost lipsit de interes în cererea de a se constata că imobilul a fost preluat fără titlu.
Imobilul face obiectul Legii speciale nr.10/2001, fiind notificat de apelanta - intervenientă, existând depusă la dosar o hotărârea definitivă care îi dă câștig de cauză, obligând la restituirea în natură către aceasta în baza Legii nr.10/2001.
Astfel, imobilul nu poate fi revendicat pe calea dreptului comun, întrucât legea specială nr.10/2001 primează atunci când vine în concurs cu legea generală.
În ceea ce privește certificatele de calitate de moștenitor prezentate de reclamant, acestea, arată apelanta intervenientă, nu îi sunt opozabile, întrucât sunt eliberate fără citarea ei, citare obligatorie în cazul unor testamente olografe, art.75 din Legea nr.36/1995 prevăzând că "dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează și moștenitorii legali.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat, de asemenea, recurs (calificat ca apel), solicitând admiterea căii de atac formulate, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei de interes a reclamantului pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și respingerea ca atare a acestui capăt de cerere, iar în subsidiar, recurentul a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Recurentul a formulat critici de nelegalitate, în esență arătând următoarele:
Hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Prin motivele formulate, apelantul reiterează excepția lipsei de interes în ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului, motivat de faptul că prin modificările Legii nr.10/2001 aduse prin Legea proprietății nr.247/2005 nu se mai face distincție între imobilele preluate de stat cu titlu sau fără titlu.
Astfel, după modificarea acestei legi, se prevede că "la art.1 alin.(1) și (2) vor avea următorul cuprins: (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. (2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Or, atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că toate imobilele din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, instanța nu mai poate să constate altceva decât ceea ce prevede legea.
Reclamanții nu au justificat interesul în vederea promovării unui astfel de capăt de cerere, deoarece Legea nr.247/2005 arăta în mod clar modalitatea preluării de către stat a imobilului în litigiu.
Tot în susținerea celor de mai sus sunt și art.2 lit. din Legea nr10/2001 conform cărora: (1) în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: (a) imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, ".
Față de textele de lege menționate, apelantul consideră că introducerea și admiterea primului capăt de cerere din acțiunea reclamantului nu produce nici un folos practic acestuia din urmă deoarece caracterul abuziv al preluării este recunoscut.
Cu atât mai mult pare lipsit de interes acest capăt de cerere, având în vedere că cererea privind obligarea pârâților să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu, a fost respinsă ca inadmisibilă.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ale Legii nr.247/2005 și ale Legii nr.10/2001.
Intimata Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Municipiului B, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantul și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, arătând în esență următoarele:
În fapt, reclamantul a chemat în judecată Statut Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, RA APPS, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Municipiului B și Ministerul Culturii și Cultelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că imobilul situat în B, str.-.- nr.3, sector 2 fost preluat fără titlu valabil, să oblige pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul sus-identificat, precum și evacuarea Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Municipiului B din acest imobil.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr.1222/09.10.2007 a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la revendicarea bunului și a disjuns celelalte capete de cerere referitoare la constatarea nevalabilității titlului statului și la evacuarea pârâților din imobil, formându-se un dosar separat cu nr-.
Intimata a criticat hotărârea instanței cu privire la disjungerea celorlalte capete de cerere privind constatarea nevalabilității titlului cu care statul a preluat imobilul și al evacuării.
Intimata consideră că în mod corect și legal tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului în revendicarea imobilului, soluție motivată în raport de dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, text de lege potrivit căruia: "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
Cum imobilul în litigiu putea fi revendicat în temeiul Legii nr.10/2001, modificată, lege specială de reparație, apreciază ca fiind corectă soluția instanței sub aspectul constatării inadmisibilității acțiunii în revendicare.
Totodată, intimata consideră ca nefiind nelegală, soluția disjungerii cererii sub aspectul celorlalte două capete, al constatării nevalabilității titlului statului și al evacuării. Așa cum rezultă din textul de lege citat mai sus, ar fi urmat să fie respinse cu aceeași motivare și celelalte două capete de cerere, deoarece legiuitorul a dispus că pot fi revendicate bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Prin sentința civilă nr.- pronunțată în dosarul disjuns și criticată prin prezentul apel, Tribunalul Bucureștia dispus respingerea capătului de cerere privind evacuarea și s-a admis capătul de cerere privind constatarea nevalabilității preluării de către stat a imobilului în litigiu.
Cu privire la primul motiv invocat de apelant, intimata îl consideră ca fiind neîntemeiat de vreme ce, așa cum singur recunoaște, a fost citat în mod corect și în primul dosar care s-a format și în al doilea dosar disjuns, disjungere de care de altfel avea cunoștință.
Mai mult, i s-a comunicat și hotărârea din dosarul disjuns la adresa pe care singur și-a ales-o și a menționat-o în cererea introductivă de instanță.
Așadar, acest motiv nu poate fi reținut ca temeinic pentru casarea hotărârii atacate.
Cu privire la al doilea motiv de apel, apelantul consideră că dispozițiile din decizia civilă nr.485A/19.06.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, prin care s-a dispus casarea hotărârii de disjungere (sentința civilă nr.1222/09.10.2008), ar atrage necesitatea desființării tuturor formelor și procedurilor efectuate în baza disjungerii dispuse nelegal, inclusiv a sentinței civile apelate.
Intimata arată că nu poate fi de acord cu raționamentul expus de apelant, acesta având posibilitatea, cel mult, să ceară instanței de fond suspendarea dosarului disjuns până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului având ca obiect revendicarea.
Mai mult decât atât, decizia invocată de apelant nu este definitivă și irevocabilă, aceasta fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală în dosarul nr- și având termen la data de 20.01.2009.
La termenul de judecată din data de 14.01.2010, Curtea a pus în discuția părților necesitatea calificării căii de atac cu soluționarea căreia a fost învestită, statuând că față de obiectul dosarului, calificarea ce se impune a se da căii de atac promovate este cea a apelului.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește apelul reclamantului, Curtea consideră că primul motiv de apel formulat se referă la nelegala citare a acestuia după momentul disjungerii celor două capete de cerere ce au format petitul acțiunii principale, în sensul că partea a fost citată la o adresă eronată față de cea menționată în cererea introductivă de instanță.
Verificând veridicitatea susținerilor apelantului - reclamant, Curtea constată că primul termen de judecată după disjungere fixat la data de 20.11.2007, pentru care s-a dispus în mod corect citarea părților, nemaioperând instituția termenului în cunoștință, reclamantul a fost citat la următoarea adresă: B,-,.8,.8,.47, sector 3. Așa cum rezultă din acțiunea introductivă, adresa indicată de reclamant pentru comunicarea actelor de procedură este B,-, -.8,.47, sector 3 care reprezintă și domiciliul ales al reclamantului din România în conformitate cu prevederile art.1141alin.4 Cod procedură civilă.
De asemenea, din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 20.11.2007 (primul termen stabilit de instanță după disjungere), se consemnează de către grefierul de ședință faptul că la apelul nominal au răspuns pârâții RA Administrația Protocolului de Stat, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național a Municipiului B, Ministerul Culturii și Cultelor și intervenienta, lipsă fiind celelalte părți, adică reclamantul și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Deși reclamantul și pârâtul Statul Român nu au fost prezente la acest termen de judecată, figurează în citativ cu mențiunea TC (termen în cunoștință) alături de celelalte părți, care s-au prezentat la judecată, nemaifiind citate, în aceste condiții, nici pentru termenele de judecată următoare. De altfel, din încheierile de ședință aferente termenelor de judecată acordate ulterior de instanța, rezultă că reclamantul nu a fost prezent nici personal, nici prin apărător.
Examinând această situație, prin prisma dispozițiilor legale incidente și anume dispozițiilor art.85 Cod procedură civilă care statuează obligația judecătorului de a nu proceda la soluționarea unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, instanța de apel apreciază că prima instanță a judecat cauza după disjungere cu lipsă de procedură în ceea ce-l privește pe reclamant.
Față de prevederile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea consideră că sentința apelată, datorită faptul că a fost pronunțată în condiții de lipsă de procedură în privința reclamantului, este lovită de nulitate absolută, necondiționată de existența unei vătămări, exigența legalei citări neconstituind o cerință intrinsecă, legată de forma sau conținutul actului de procedură (care să atragă sancțiunea nulității condiționată de existența unei vătămări).
Curtea apreciază că o astfel de judecată a cauzei este contrară exigențelor și garanțiilor impuse de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care statuează dreptul la un proces echitabil.
Prevederile acestui articol recunosc oricărei persoane dreptul de a supune judecății o pretenție civilă sau penală, fixând drept o primă garanție obligația organului de jurisdicție de a face o judecată echitabilă a acestei pretenții. Dreptul la apărare, a cărui importanță deosebită a fost afirmat de multe ori de instanța de contencios european are ca situație premisă dreptul de a fi informat despre existența și desfășurarea procesului, în mod corelativ rămânând instanței de judecată obligația de a cita partea în condiții de regularitate procedurale la adresa indicată de aceasta, astfel încât aceasta să poată lua în mod efectiv cunoștință de termenul de judecată și locul unde se va desfășura procesul.
Întrucât în speță, partea nelegal citată este chiar reclamantul care are aceeași nationalitate ca și instanța sesizată care în mod evident cunoaște litigiului declanșat de el însuși, instanța apreciază că nu e necesar să detalieze în legătură cu alte aspecte cu ar fi: obiectul litigiului, limba în care e necesar a se face comunicarea, pe care trebuie să le îndeplinească procedura de citare.
Modul în care reclamantul din cauza dedusă judecății în prezentul dosar a fost citat încalcă cerințele și garanțiile impuse de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și dispozițiile Codului d e procedură civilă (art.85) astfel că, apreciind că față de soluția dată de prevederile art.297 alin 1 teza a II-a Cod procedură civilă, nu se mai impune analiza și a celorlalte critici formulate în susținerea căii de atac declarate atât de reclamant cât și de ceilalți apelanți, Curtea va admite apelurile, va desființa sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul București, urmând ca prima instanță să analizeze cauza ținând cont de cererile și apărările formulate de părți în fața instanței de fond precum și a deciziei civile nr.9623/24.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelantul - reclamant cu domiciliul ales în B,-, -.8,.47, sector 3 la Cabinetul de Avocat, de apelanta - intervenientă - accesorie chemată în garanție - cu domiciliul în B,--69,.10,.B,.4,.58, sector 6 și de apelantul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5 și în B, str.-.-., nr.13, sector 2 împotriva sentinței civile nr.438 din 04.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA PENTRU CULTURĂ, CULTE și PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL AL MUNICIPIULUI B cu sediul în B,-, sector 2.
Desființează sentința apelată și trimite dosarul la instanța de fond spre rejudecare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.7/02.03.2010
Secția a V-a Civ. -
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
