Anulare act. Decizia 227/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 227
Ședința publică de la 30 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de - împotriva deciziei civile nr. 10/A/din 30.01.2008 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și avocat pentru intimatul -. lipsă fiind intimatul și reprezentantul intimatei SC SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea din camera de consiliu din data de 16.05.2008 s-a admis cererea de asistență judiciară formulată de - și s-a dispus reducerea taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina recurentei de 77,8 lei la 12 lei, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură de către recurenta - chitanța nr. -/27.05.2008 reprezentând dovada taxei judiciare de timbru de 12 lei și timbru judiciar de 3,30 lei.
Instanța constată achitat timbrajul.
, apărătorii prezenți arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților asupra aspectului privind admisibilitatea căii de atac formulate, în raport de cuantumul daunelor solicitate, având în vedere și prevederile art. 282 ind.1 Cod procedură civilă, aspect invocat din oficiu de instanță la termenul de judecată din data de 09.05.2008.
Avocat arată că excepția nu este întemeiată. Capătul principal al cererii îl constituie anularea lucrării cadastrale iar actele de dezmembrare au fost efectuate ulterior, acest capăt de cerere nu are caracter patrimonial.
Arată că la instanțele anterioare s-a pus în discuția părților calificarea căii de atac, încheierea nu a fost atacată odată cu fondul.
Apreciază că operează autoritatea de lucru judecat, recursul este calea de atac corect exercitată, excepția nu este întemeiată.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, precizează că recursul vizează fondul cauzei, constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și intabularea imobilului.
Avocat, având cuvântul, arată că recursul este inadmisibil, solicită a se aprecia că primul capăt de cerere era constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, prin cererea invocată azi se solicită și repunerea în situația anterioară. Referitor la obiectul și valoarea contractului, calea de atac era a recursului la tribunal, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 670 din 28 februarie 2007, Judecătoria Vasluia respins acțiunea civilă formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții "" SRL V, -. și.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Asociați la nr.267/10.03.2005, a vândut pârâtului, terenul arabil proprietatea sa, bun propriu situat în intravilanul satului și comunei, jud. V în suprafață determinată topometric de 1600,86 mp 101, parcela 147/11, teren învecinat la nord cu proprietatea, la est proprietatea și, la vest proprietatea -.
Terenul a fost dobândit de vânzător prin restituirea dreptului în condițiile legii fondului funciar cu titlul de proprietate nr.27/14335 din 5.12.1994 eliberat de Comisia Județeană V, fiind identificat sub număr cadastral provizoriu 661/3/2 prevăzut în limitele și dimensiunile lui, în documentația cadastrală vizată de OJCGC V sub nr.1247 din 7martie 2005 și de părți, care face parte din contract.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Asociați la nr.702 din 04.08.2005 același vânzător, a vândut pârâtului, terenul arabil proprietatea sa, bun propriu situat în intravilanul satului și comunei, jud.V, în suprafață determinată topometric de 2100,92 mp, 101, parcela 147/1, teren învecinat la nord cu proprietatea Motău, la est proprietatea -, la sud corp de proprietate identificat sub nr.661/3/1/1/2 și la vest cale acces.
Terenul a fost dobândit de vânzător prin reconstituirea dreptului în condițiile legii fondului funciar cu titlul de proprietate nr.27/14335 din 5.12.1994 eliberat de Comisia Județeană V, fiind identificat sub număr cadastral provizoriu 661/3/1/1/1 intabulat în cartea funciară nr.46/N a comunei prevăzute în limite și dimensiuni în documentația cadastrală vizată de C V și de părți care face parte din contract.
a decedat la data de 05.03.2006 și, conform certificatului de moștenitor nr.120 din 17 mai 2006, ca moștenitor a rămas -, soție supraviețuitoare cu o cotă indiviză de 1/1, revenindu-i întreaga masă succesorală.
Din declarația martorului s-a reținut că acesta a fost solicitat de pentru măsurarea terenului care urma să fie înstrăinat. Împreună cu acesta și cumpărătorii, soț-soție, s-a deplasat la terenul în cauză și a efectuat măsurătorile în urma cărora a rezultat în plus, suprafața de 4500.
Martorul a relatat că documentația cadastrală a fost întocmită conform suprafeței menționate în titlul de proprietate, fiind exclusă suprafața constatată în plus. La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare, terenurile care au făcut obiectul acestora, au fost delimitate după schița de la prima documentație cadastrală și aveau aproximativ 50/25-26. în timp ce primul lot avea dimensiunile de 116/13,88
Vânzătorul i-a cerut ca și loturile delimitate ulterior să aibă aceleași dimensiuni ca primul, însă deoarece i-a răspuns că acest fapt nu este posibil în lipsa actelor de proprietate, s-au înțeles ca dezmembrarea să fie făcută pentru suprafața din titlul de proprietate prezentat.
Toate discuțiile cu părțile din contractele de vânzare-cumpărare s-au purtat pe baza schiței întocmită de martor și a documentațiilor cadastrale. Acesta a indicat pe schița fiecărui cumpărător, lotul care făcea obiectul vânzării.
Ulterior, martorul a fost solicitat de unul dintre cumpărători, să se deplaseze la teren și să identifice lotul pe care l-a cumpărat, împrejurare în care a constatat că suprafața deținută în fapt, nu coincidea cu cea din schița cadastrală.
S-a reținut că martorului nu i-au fost prezentate înscrisuri sub semnătură privată din care să rezulte înțelegerea vânzătorului și a cumpărătorilor cu privire la amplasarea și delimitarea suprafețelor în cauză.
Declarația martorului nu a fost reținută ca relevantă deoarece acesta a relatat o discuție între, tatăl lui, și persoanele care lucrau la construirea casei.
S-a reținut că nu s-a făcut dovada că vânzătorul și cumpărătorul s-au înțeles în altă modalitate decât cea exprimată în contractele autentice de vânzare - cumpărare cu privire la amplasamentul suprafețelor respective.
Deși reclamanta a susținut că a fost întocmită o schiță în acest sens nu a depus-o la dosarul cauzei.
Din titlurile de proprietate emise pe numele reclamantei și a soțului ei rezultă că terenurile din intravilan nu se învecinează.
Astfel, suprafața de 1 ha 6700 mp intravilan din titlu de proprietate 27/14335 emis pe numele este situată în Tarlaua 101, parcelele 147, 147/1, 147/2 și are ca vecini: -DS, -, -, în timp ce suprafața de 2200. din titlul de proprietate 791/47-131 emis pe numele - este situată în tarlaua 101, parcela 286/1 și are ca vecini: -Motău, -DS, -cimitir, -extravilan.
De asemenea, nu s-a dovedit că terenul vândut de este bun comun situație în care, contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții ar fi nule.
Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 10/A din 30.01.2008, a respins apelul declarat de - și a păstrat sentința instanței de fond.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă în sensul că prin considerentele hotărârii a arătat care sunt motivele pentru care a dispus respingerea acțiunii. În motivarea hotărârii, instanța de fond a făcut referiri atât la contractele de vânzare - cumpărare, cât și la lucrarea privind schița și documentația cadastrală întocmită de "" SRL, fiind analizate, astfel, toate capetele de cerere cu care a fost investită. În hotărârea apelată s-a făcut referire la amplasamentul terenului, la titlurile de proprietate în baza cărora a fost reconstituit terenul celor doi soți, documentația avută în vedere la încheierea contractelor de vânzare - cumpărare.
Critica referitoare la nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare - cumpărare, cauza nulității invocată de apelantă fiind eroarea obstacol, părțile contractante fiind în eroare cu privire la obiectul contractului, mai precis cu privire la amplasamentul și dimensiunile terenului înstrăinat este neîntemeiată.
În cauza de față nu se poate reține cazul erorii obstacol care să atragă nulitatea absolută a actelor care fac obiectul litigiului.
Nu se poate reține, în speța de față, că părțile contractante au fost în eroare cu privire la amplasamentul terenului la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare.
În cauză nu s-a făcut dovada că vânzătorul și cumpărătorii s-au înțeles asupra altor amplasamente și dimensiuni decât cele menționate în contractele de vânzare - cumpărare, schițele și documentația cadastrală.
Elocventă în cauză este declarația martorului, persoana care a întocmit documentația cadastrală. Acesta a declarat că măsurătorile s-au efectuat asupra terenului înscris în titlul de proprietate al vânzătorului, iar cumpărătorii au cunoscut exact parcelele care au făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare.
Martorul a declarat că la efectuarea măsurătorilor și întocmirea schițelor a avut în vedere doar terenul înscris în titlul de proprietate al vânzătorului deși acesta a solicitat să se aibă în vedere și suprafața de 4500 mp pe care o deținea în plus față de actul de proprietate, actele de vânzare - cumpărare fiind încheiate în baza schițelor terenului întocmite cu excluderea suprafeței de 4500 mp.
Expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei (fila 49 dosar apel) nu a putut fi reținută ca probă concludentă în dosar deoarece a avut ca obiectiv să stabilească care a fost voința părților din cele două contracte de vânzare - cumpărare cu privire la amplasamentul și dimensiunile parcelelor care au făcut obiectul vânzării, însă expertul nu are competența să stabilească aspecte legate de voința părților în momentul încheierii contractelor.
Reclamanta - a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală prin motivele înscrise în art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ea susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește toate capetele de cerere ale acțiunii și toate motivele de apel invocate.
Susține recurenta că ambele instanțe nu au motivat respingerea capătului de cerere privind anularea lucrării efectuate de "" SRL privind amplasarea și delimitarea corpului de proprietate aparținând soților și -, cât și a actelor de dezmembrare efectuate de pârât, deși el a fost de acord cu acest capăt de cerere.
Învederează recurenta că instanța de fond a respins și cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâtul fără a motiva în vreun fel această soluție.
Această omisiune a instanței de fond a fost criticată prin motivele de apel, însă tribunalul nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
recurenta că motivarea instanței de apel nu corespunde art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă, deoarece cuprinde doar generalități, ignorând multitudinea de probatorii ce susține acțiunea pe care promovat-
Mai arată recurenta că tribunalul a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și care încalcă dispozițiile referitoare la eroare ca motiv de nulitate absolută a contractelor de vânzare -cumpărare (art. 954 Cod civil).
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând să se dispună respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea tribunalului este motivată în fapt și în drept, iar instanțele s-au pronunțat și în dosarul nr- ce avea același obiect, respectiv constatarea nulității contractului de vânzare -cumpărare ca urmare a erorii obstacol, în sensul respingerii acțiunii.
Legal citați, intimații și "" SRL V nu au formulat întâmpinare în cauză.
La termenul de judecată din 30.05.2008, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanta -.
Cu privire la această excepție, Curtea reține că, prin acțiunea cu care a investit instanța de fond, reclamanta - a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, și SC "" SRL, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare -cumpărare autentificate sub nr. 267/10.03.2005 și respectiv, sub nr. 702/4.08.2005, anularea lucrării efectuate de "" SRL privind amplasarea și delimitarea corpului de proprietate a soților și -, precum și a actelor de dezmembrare, cât și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor.
Finalitatea urmărită de reclamantă prin acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare -cumpărare a lucrării privind amplasarea și delimitarea corpului de proprietate, a actelor de dezmembrare și repunerea în situația anterioară, vizează lipsirea acestor acte juridice de efectul lor translativ de proprietate și redobândirea de către - a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au făcut obiectul vânzării cumpărării.
Din cuprinsul contractului de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 267/10.03.2005 rezultă că părțile au evaluat suprafața de 1600,86. teren la 1200 lei RON, conform prețului plătit de cumpărător și încasat de vânzător.
Contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 702 din 4.08.2005 atestă că valoarea terenului, în suprafață de 2100,92. a fost stabilită de părțile contractante la suma de 1500 lei RON.
Aceste valori ale terenurilor mai sus menționate nu au fost contestate de către părțile din prezenta cauză.
Potrivit art.282 ind. 1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei (RON).
Raportat la acest text și la valoarea terenurilor ce au format obiectul contractelor de vânzare -cumpărare rezultă că hotărârea dată în primă instanță, în prezenta cauză, este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac care se soluționează de tribunal, conform art. 2 punctul 3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 indice 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurenta a uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, ea nu mai poate exercita un nou recurs la curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători, nu este de natură să confere recurentei dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de - și se va menține decizia atacată.
PENTRU ACESTE NOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de - împotriva deciziei civile nr. 10/A/din 30.01.2008 a Tribunalului Vaslui pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, din 30.05. 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
19.06.2008
Tribunalul Vaslui:
- -
-
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea, Elena