Anulare act. Decizia 229/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 229/2009 -
Ședința publică din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanta, prin mandatar, domiciliat în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B cu sediul în B,-, județul B, B - cu sediul în O,-, - 6, județul B, G, domiciliați în B, - - -, nr. 9,. 2, județul B și domiciliată în T,-, județul T, împotriva deciziei civile nr. 245 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 419 din 29 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr-, având ca obiect: anularea contractului de vânzare - cumpărare.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 3 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 10 februarie 2009.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 419 din 29 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității de mandatar a domnului; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea reclamantei, prin mandatar, împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului B, în reprezentarea Statului Român, B - O, G, și.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 1146/2006, Curtea de Apel Oradeaa statuat că procura prin care reclamanta l-a împuternicit pe pentru a face toate demersurile pentru recuperarea tuturor proprietăților din județul B, este suficientă pentru a dovedi existența împuternicirii, deoarece această procură poartă semnătura autentificată a reclamantei. În acest mod, și completul actual de judecată s-a mai pronunțat în alte cauze care au avut ca reclamantă pe, însă cu alți pârâți și având ca obiect alte imobile, motiv pentru care respins excepția lipsei calității de mandatar a domnului.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță constatat că în dosarul nr. 1913/2002 al Judecătoriei Beiuș, în care s-a pronunțat sentința nr. 2211/2002, iar apoi atât Tribunalul Bihor, cât și Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 463/R/2006, s-au pronunțat numai asupra excepției, admițând excepția lipsei calității de reprezentant a domnului, și nu s-au pronunțat asupra fondului, ca urmare a fost respinsă această excepție.
Prima instanță a mai reținut că în numeroasele cauze pe care reclamanta le-a mai avut atât pe rolul Judecătoriei Beiuș, cât și pe rolul Tribunalului Bihor și Curții de Apel Oradea, instanțele s-au pronunțat cu privire la nevalabilitatea titlului cu care Statul a preluat imobilele de la defunctul, iar referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1348/1996, s-a reținut că reclamanta invocă reaua credință a pârâților, fără însă a aduce nici un fel de probe în acest sens, raportat la dispozițiile art. 45 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora buna credință se prezumă, iar reaua credință trebuie să fie dovedită, considerente pentru care a respins și acțiunea formulată de reclamanta.
Împotriva acestei hotărâri și scutit de plata taxei de timbru, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 245 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul și a păstrat în totalitate sentința Judecătoriei Beiuș, cu obligarea părții apelante să plătească părților intimate G, și, suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității de mandatar a numitului în reprezentarea apelantei, invocată de intimații G, și, instanța de apel o apreciază ca nefondată, în condițiile în care mandatarul a făcut dovada calității sale conform procurii date de reclamanta apelantă la data de 10.06.2002 (fila 10 dosar fond), printr-un înscris sub semnătură privată legalizată de notarul - Of, procură prin care apelanta reclamantă l-a împuternicit pe mandatarul ca, în numele și în interesul său, să se prezinte în fața organelor de stat și judecătorești să încheie orice fel de acte, pentru a-și redobândi proprietățile. Mai mult, procura poartă semnătura necontestată și autentificată a reclamantei apelante, motiv pentru care se apreciază că această dovadă este suficientă pentru a dovedi existența împuternicirii prin care a fost mandatat să o reprezinte pe reclamantă, nefiind incidente dispozițiile art. 159 și 162 din Legea nr. 105/2002, invocate de către intimații de mai sus prin întâmpinarea depusă la instanța de fond.
Nici excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel reține că nu operează în cauză raportat la sentința civilă nr. 2211/2002 și decizia civilă nr. 463/R/2006, întrucât prin aceste hotărâri nu a fost soluționat fondul cauzei.
Imobilul înscris în nr. 1779 B, cu nr. top. 99, reprezentând în natură teren în suprafață de 1752 mp. și construcții, a constituit proprietatea defunctului, antecesorul reclamantei apelante, conform actelor de stare civilă depuse la dosarul de fond, al cărui drept de proprietate a fost înscris sub B 1, cu titlu de cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 noiembrie 1939, imobil preluat ulterior de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, întabulat sub B 2.
Cât privește capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamantă, prin care aceasta a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului Statului, de preluare a imobilului înscris în nr. 1779 B, nr. top. 99, situat administrativ în B,-, și restabilirea situației anterioare de carte funciară în favoarea proprietarului, de sub B 1, instanța de apel reține că prin sentința civilă nr. 159/2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr-, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 121/A/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat nevalabilitatea titlului Statului Român de preluare a imobilului cu nr. top. 99 din nr. 1779 B, în natură teren și construcții, s-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 643/4.08.1958 și a inscripției de sub B 2 din nr. 1779 B, cu restabilirea situației anterioare de sub B 1, în favoarea titularului, motiv pentru care se apreciază că nu se mai justifică un interes de către reclamantă în susținerea acestui capăt de cerere.
Referitor la contractul de vânzare - cumpărare nr. 1348 încheiat la 28.11.1996 între B - O, în calitate de vânzător, și intimatul G și defuncta, în calitate de cumpărători, având ca obiect apartamentul nr. 2 din imobilul în litigiu și întabulat sub B 6 - 7 din nr. 1779 B, instanța de apel reține în primul rând că intimații au invocat, cât privește capătul de cerere al reclamantei prin care a solicitat a se constata nulitatea absolută a acestui contract, excepția prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, că acești intimați nu au formulat apel în cauză, prin care să critice sentința apelată sub acest aspect, apelul fiind declarat doar de reclamanta apelantă și avându-se în vedere principiulnon reformatio in pejus, care impune ca părții să nu i se creeze în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea apelată, a înlăturat această apărare a intimaților.
Conform art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință".
Raportat la dispozițiile acestui text de lege mai sus enunțat și la probele administrate în cauză, instanța de apel reține că într-adevăr imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către stat, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu era în vigoare Legea nr. 112/1995, care permitea vânzarea apartamentului către chiriași, fiind respectat în cauză și termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995. La acea dată, Statul era întabulat în cartea funciară cu titlu de naționalizare, și abia ulterior s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului, astfel că din situația de carte funciară de la acea dată nu a rezultat notarea vreunei cereri, notificări privind revendicarea imobilului în litigiu.
De asemenea, nu s-a făcut nici o dovadă că pârâții cumpărători au știut anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare că imobilul este revendicat, într-adevăr, apelanta reclamantă a formulat cerere în condițiile Legii nr. 112/1995 și s-a depus la dosarul de fond (fila 82) și Referatul privind modul de soluționare a acestei cereri, însă aceste acte nu rezultă că au fost aduse la cunoștința cumpărătorilor, aspecte față de care instanța de apel, a reținut că nu s-a dovedit reaua credință a cumpărătorilor, astfel, nu s-a făcut dovada că anterior încheierii contractului aceștia au fost notificați sau că au fost încunoștințați pe orice cale de către apelanta reclamantă privind revendicarea imobilului și că Statul îl deține fără titlu.
Cât privește buna credință, instanța de apel reține, pornind de la ideea că salvarea actului interesează mai ales cumpărătorul, că buna credință este suficient să existe în persoana achizitorului, acesta fiind singurul interesat să paralizeze acțiunea în nulitate sau în revendicare.
Inclusiv art. 1898 cod civil definește buna credință ca fiind "credința posesorului, că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietate", text de lege cu valoare de principiu, fiind aplicabil fiecărui raport juridic din cadrul instituțiilor dreptului civil și nu numai prescripțiilor, și care este o expresie a regulii actio incumbit probatio, consacrată de art. 1169 Cod civil, conform căruia cel care contestă buna credință trebuie să dovedească reaua credință, ceea ce în speță reclamanta apelantă nu a dovedit.
În contextul tuturor considerentelor mai sus expuse, instanța a apreciat apelul formulat ca fiind nefondat și l-a respins ca atare, iar în condițiile art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa apelantei, a obligat apelanta în favoarea intimaților G, și la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii sale cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a susținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile autorității de lucru judecat cu privire la constatarea nevalabilității titlului Statului asupra imobilului din litigiu, și atât vânzătorul, cât și cumpărătorul imobilului, au fost de rea credință cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Astfel, imobilul a fost solicitat de reclamanta recurentă încă din anul 1996, cererea făcută de aceasta în temeiul Legii nr. 112/1995 nu este soluționată nici în prezent, și prin urmare nici cumpărătorii nu pot invoca buna credință în apărarea lor.
Vânzarea - cumpărarea imobilelor ce au fost abuziv preluate de stat, nu se putea face decât după soluționarea cererilor de retrocedare formulate de foștii proprietari.
Intimații G, și s-au opus admiterii recursului.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
În ce privește constatarea nevalabilității titlului statului, înscris în nr. 1779 B, în mod corect au reținut instanțele incidența excepției autorității de lucru judecat, potrivit art. 163 Cod procedură civilă cu referire la art. 1201 Cod civil.
Astfel, prin sentința civilă nr. 159/2007 a Judecătoriei Beiuș, irevocabilă, s-a statuat că este nevalabil titlul statului asupra imobilului înscris în nr. 1779 B, cu nr. top. 99.
Cu privire la contractul de vânzare - cumpărare încheiat între B - O și pârâții G și, la data de 28.11.1996, în mod corect a reținut instanța de apel că în speță nu a fost dovedită reaua credință a acestora de către reclamantă, care avea sarcina probei.
Beneficiind de prezumția instituită de dispozițiile art. 1898 Cod civil, în mod corect instanțele au reținut buna credință a cumpărătorilor, fiind astfel incidente dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, care statuează că actele juridice de înstrăinare încheiate cu bună credință, cu privire la imobilele ce fac obiectul legii speciale, se păstrează.
Este însă adevărat că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005. Astfel, reclamanta are de ales între a parcurge procedurile administrative instituite de actele normative arătate, ori a promova acțiune de drept comun pentru a obliga statul la plata despăgubirilor ce i se cuvin pentru imobilul preluat abuziv, acțiune întemeiată pe hotărârile de condamnare a României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Radu contra României, Porteanu contra României, Păduraru contra României).
Prin aceste condamnări s-a reținut că Fondul "Proprietatea" nefiind funcțional, iar despăgubirile cuvenite foștilor proprietari nefiind achitate nici în prezent (deși s-a recunoscut dreptul acestora la despăgubiri - în speță s-a recunoscut nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului din litigiu), acestora li se încalcă dreptul de proprietate consfințit de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În speță însă, cadrul procesual nu este corect stabilit (nu sunt chemați în judecată reprezentanții Statului: Ministerul Finanțelor și Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor), astfel, instanța de recurs nu poate dispune obligarea statului la plata măsurilor reparatorii prin echivalent.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul reclamantei, iar față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească părților intimate G, și suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 245 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate G, și, suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.R
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./12.02.2009
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
