Anulare act. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1356/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.233A
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea cererilor de apel formulate de apelantul - reclamant BAROUL BUCUREȘTI și de către apelanta - intervenientă CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAȚILOR - FILIALA B, împotriva sentinței civile nr.1354 din 05.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ CARTEL.
are ca obiect - anulare act (nulitate donație).
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 6 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte din prezenta, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 13 aprilie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 13.02.2006, pe rolul Tribunalului București, reclamantul Baroul Bucureștia chemat în judecată în calitate de pârâtă Confederația Națională Sindicală "Cartel " și în calitate de intervenientă forțată Casa de Asigurări a Avocaților pentru ca, în contradictoriu cu aceste părți, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se constate nulitatea absolută a actului de donație autentificat de fostul notariat de Stat B I, Biroul nr.2, sub nr.2603 din 17 aprilie 1951 și să se admită acțiunea în revendicare imobiliară urmând ca pârâta Confederația Națională Sindicală "Cartel " să fie obligată să restituie în deplină și exclusivă proprietate precum și în pașnică și netulburată folosință, imobilul compus din teren și construcții, situat în Municipiul B,-, Sector 3, cu fațadă, iar cu partea din spate, pe-, sector 3, reclamantului și intervenientei forțate Casa de Asigurări a Avocaților precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 06.06.2006, acțiunea a fost precizată în sensul că denumirea intervenientului forțat este Filiala Ba C asei de Asigurări a Avocaților.
Prin sentința civilă nr.1354/05.11.2007, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins această acțiune ca neîntemeiată, reținând următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin actul de donație autentificat sub nr. 2603 din 17.04.1951 la Notariatul de Stat B - Biroul nr. 2, fila 13 dosar fond, Colegiul avocaților I, reprezentat prin avocat, în baza delegației nr.1021 din 14.04.1951, și Casa Locală de Asigurări a Avocaților din Colegiul I, reprezentată prin avocat, Vicepreședinte și, Administrator, conform art.1 O din Statutul Casei, pe de o parte în calitate de donatori, și Confederația Generală a din, reprezentată prin, în baza delegației speciale nr.2345, din 16.04.1951, pe de altă parte, în calitate de donatară, a fost donat imobilul situat în B,-. Se mai arată în cuprinsul contractului că donația a fost aprobată de Consiliul Colegiului Avocaților I, prin procesul verbal al ședinței din 9.04.1951 și de Conducerea Casei Locale a Avocaților din Colegiul I, prin procesul verbal al ședinței din 10.04.1951.
În privința acestui act de donație, reclamantul solicită constatarea nulității absolute, motivat de faptul că este de notorietate faptul că între cele două părți nu a existat vreo legătură de interese sau de cooperare, donația fiind făcută de fapt ca urmare a dispozițiilor fostului precum și ale fostului guvern comunist.
Potrivit dispozițiilor art. 967 din Codul civil, convenția este valabilă, deși cauza nu este expresă, iar cauza este prezumată până la dovada contrarie. Rezultă deci că textul legal instituie două prezumții, prezumția de valabilitate a cauzei precum și prezumția de existență a cauzei, astfel încât în situația în care se invocă nulitatea unui act juridic pentru lipsa cauzei, cel ce invocă această nulitate trebuie să răstoarne prezumțiile legale instituite de lege. Totodată, fiind vorba de nulitate absolută, trebuie analizată lipsa cauzei în raport cu momentul încheierii contractului de donație, și nu în raport cu împrejurări ulterioare. În cauză însă, instanța nu poate reține că s-ar fi făcut dovada lipsei cauzei la momentul încheierii contratului de donație autentificat sub nr. 2603 la data de 17.04.1951, sau că această cauză nu ar fi fost licită și morală.
Astfel, simpla prezumție de notorietate a lipsei unor relații între cele două semnatare ale actului de donație, necoroborată cu nici un alt mijloc de probă, nu poate duce la concluzia lipsei cauzei la momentul încheierii actului juridic. Deși reclamantul susține că în fapt donația nu a reprezentat un act liber de voință din partea donatorului, cu intenția de a gratifica pe donatară, ci a fost consecința dispozițiilor guvernului de la acea vreme și a, nu face nici o dovadă în acest sens.
În ce privește neîndeplinirea condițiilor de fond sau formă ale donației, instanța de fond a constatat că nici aceste susțineri nu sunt întemeiate. Astfel, donația a fost încheiată în forma autentică cerută de lege, așa cum de altfel a fost exprimată și acceptarea donației, iar părțile au fost legal reprezentate, după cum rezultă din procesul verbal întocmit de notar precum și din mențiunile cuprinse în chiar actul de donație referitoare la existența delegațiilor speciale de reprezentare ale părților. În măsura în care reclamantul ar fi contestat valabilitatea acestor delegații, avea obligația să și facă dovada celor susținute.
Instanța de fond a mai reținut și faptul că, potrivit mențiunilor cuprinse în actul de donație, aceasta a fost aprobată atât de Consiliul Colegiului Avocaților I cât și de conducerea Casei Locale a Avocaților din Colegiul I, potrivit proceselor verbale ale ședințelor din 09.04.1951 și respectiv 10.04.1951.
În consecință, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art.1169 din Codul civil, cel ce face o afirmație trebuie să o și dovedească, instanța a reținut, din întregul material probator administrat în cauză, că nu a fost răsturnată prezumția de existență și de valabilitate a cauzei în privința contractului de donație autentificat sub nr. 2603 la data de 17.04.1951, și nici nu a fost dovedită încălcarea dispozițiilor legale imperative ce reglementează încheierea valabilă a contratului de donație, motiv pentru care urmează a respinge cererea de constatare a nulității absolute a contractului de donație, și pe cale de consecință urmează a respinge și cererea subsecventă de revendicare, repunere în situația anterioară, cu privire la acest imobil.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, atât reclamantul Baroul București cât și intervenienta Casa de Asigurări a Avocaților - Filiala
Astfel, prin cererea depusă la dosar la data de 01.09.2008, apelantul-reclamant a susținut că sentința civilă pronunțată de Tribunalul București este nelegală și netemeinică deoarece, în mod greșit, a reținut instanța de fond faptul că au fost îndeplinite condițiile de fond și de formă ale donației și că părțile au fost în mod legal reprezentate la încheierea contractului de donație.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, delegațiile primite de reprezentanții donatorilor nu au fost date în formă autentică, erau nelegale și nestatutare, iar donatarul nu a acceptat niciodată donația în forma cerută de lege.
Conform actului de donație autentificat sub nr.2630/17.04.1951, de Notariatul de Stat Sector 1 - Biroul nr.2, înstrăinarea s-a efectuat de către Colegiul Avocaților I, reprezentat prin avocat, în baza delegației nr.1021 din 14 aprilie 1951 și de către Casa Locală de Asigurări a Avocaților din Colegiul I, reprezentată prin avocat, vicepreședinte și, administrator. Nici una din aceste delegații nu este nici legală și nici statutară, deoarece reprezentanții donatorului nu au prezentat procuri în forma autentică și nici reprezentantul donatarului nu a prezentat o procură în formă autentică.
Potrivit cu prevederile art.45 lit.a din Decretul nr.39/13.02.1950, privitor la profesiunea de avocat, președintele Colegiului de Avocați este singura persoană îndreptățită să reprezinte Colegiul de Avocați în fața justiției, a organelor puterii, a administrației de stat, a instituțiilor de orice fel, precum și în raporturile cu orice persoană, prin urmare, în mod statutar, singura persoană îndreptățită a cărei semnătură putea angaja în mod legal Colegiul Avocaților I, era președintele acestui colegiu, fapt care nu s-a întâmplat în speță.
În conformitate cu prevederile art.23 din Decretul nr.60/08.03.1951, privitor la organizarea Casei de Asigurări a Avocaților, președintele și directorul reprezintă în justiție și față de terțe persoane, Casa de Asigurări a Avocaților. În actele cu caracter patrimonial, Casa de Asigurări a Avocaților este valabil angajată de președinte și director, în limitele Consiliului Casei. În plus, conform art.28 din Decretul nr.60/1951, bunurile mobile și imobile ale fostei Case Centrale de Asigurări a Avocaților din România, ale fostelor Case Locale de Asigurări și Pensii trec în patrimoniul Casei de Asigurări a Avocaților și, în consecință, și în cazul de Casei de Asigurări a Avocaților, singura persoană îndreptățită a cărei semnătură angaja, în mod legal, instituția, era președintele sau directorul, însă nici unul dintre aceste persoane nu a semnat contractul de donație atacat.
Apelantul-reclamant a mai susținut că donația atacată în prezentul litigiu nu îndeplinește condițiile cerute de dispozițiile art.214 din Codul civil, potrivit cu care, efectele donației sunt condiționate de existența unei acceptări valabile a donației din partea persoanei beneficiare. Chiar dacă actul de donație menționează faptul că actul este semnat din partea donatarului Confederația Generală a din reprezentată prin, în baza delegației speciale nr.2345/16.04.1951, lipsește decizia organului de conducere competent al Confederației Generale a din de acceptare a donației, domnul, chiar în baza unei delegații, nu se putea substitui forului superior de conducere al Confederației Generale a din care trebuia să accepte în mod legal donația. Acest motiv de nulitate nu a fost analizat de către instanța de fond, care, în urma parcurgerii sumare a actului atacat, a ajuns la concluzia că ar fi îndeplinite toate condițiile de fond și de formă ale actului atacat.
În mod greșit, a considerat instanța de fond, faptul că nu a fost răsturnată prezumția de existență și valabilitate a cauzei actului de donație deși, așa cum s-a arătat și în cererea introductivă de instanță,minor este de notorietate faptul că, în anul 1951, la momentul încheierii contractului de donație, nu a existat nici o legătură de interese sau de cooperare între instituțiile semnatare ale contractului de donație și că, în realitate, acest act a fost încheiat datorită presiunilor exercitate de conducerea comunistă de la acea vreme prin intermediul Ministerului d e Justiție. Membrii colegiului de avocați I, nici măcar nu erau sindicaliști, nu făceau parte din Confederației Generale a din, iar actul de donație nu menționează nicăieri existența vreunui sentiment sau colaborări care să confirme necesitate încheierii contractului, astfel cum se prevede în mod obișnuit în preambulul unui contract de donație. Donația s-a încheiat sub presiune politică, la cererea Partidului Comunist Român, prin intermediul Ministerului Justiției, în condițiile în care nu a existat nici sentimentul de afecțiune și nici intenția de a, astfel încât contractul de donație nu are o cauză licită.
Momentul încheierii actului este relevant pentru că în acea perioadă este de notorietate faptul că regimul comunist rechiziționa într-o formă sau alta, toate bunurile proprietate privată, astfel încât mai multe instituții au fost obligate să își doneze bunurile în favoarea statului.
din contractul de donație atacat se aflau în subordinea Ministerului Justiției, organ de stat comunist, care ducea la îndeplinire obiectivele conducerii comuniste conform art.6 din Decretul nr.281/1954 privind organizarea și exercitarea avocaturii în Republica Populară Română, ceea ce conduce la concluzia că actul de donație este rezultatul unei comenzi date de forurile superioare ale fostului Partid Comunist din România și ale fostului Guvern Comunist.
La rândul său, intervenienta Casa de Asigurări a Avocaților - Filiala Bac riticat sentința apelată în sensul că, instanța de fond, în mod greșit, a considerat faptul că nu a fost răsturnată prezumția de existență și valabilitate a cauzei actului de donație.
În anul 1951, la momentul încheierii contractului de donație, nu a existat nici o legătură de interese sau de cooperare între instituțiile semnatare ale contractului de donație și că, în realitate, acest act a fost încheiat datorită presiunilor exercitate de conducerea comunistă de la acea vreme, prin intermediul Ministerului d e Justiție, astfel că, în lipsa intenției de a face o donație, actul de donație nu este încheiat în mod valabil, deoarece nu are o cauză licită.
Deși, în conformitate cu prevederile art.967 din Codul civil, Convenția este valabilă deși cauza nu este expresă, iar cauza este prezumată până la dovada contrarie, așa cum a reținut instanța de fond, actul juridic trebuie interpretat în raport cu momentul încheierii lui și în raport cu voința părților de la momentul încheierii acesteia.
din contractul de donație se aflau sub conducere comunistă, nu aveau nimic în comun cu donatara, față de care nu exista nici un sentiment de afecțiune și intenție de a gratifica, astfel că, în aceste condiții, în mod greșit și prin aplicarea unui formalism excesiv a procedat instanța de fond atunci când a analizat contractul de donație în afara contextului politic care a condus la încheierea acestuia și, în mod greșit, a considerat că nu a fost răsturnată prezumția de existență și de valabilitate a cauzei în privința contractului de donație.
Greșit a reținut prima instanță și faptul că au fost îndeplinite condițiile de fond și de formă ale donației și că părțile au fost legal reprezentate la încheierea contractului de donație.
Delegațiile primite de reprezentanții donatorilor nu au fost date în forma autentică, erau nelegale și nestatutare, iar donatarul nu a acceptat niciodată donația în forma cerută de lege, conform art. 813 din Codul civil.
În lipsa formei autentice a actelor aflate în interdependența cu actul juridic solemn nu sunt îndeplinite condițiile pentru respectarea formei ad validitatem cerute de lege la încheierea contractului de donație, astfel încât actul juridic este lovit de nulitate absolută pentru lipsa unui element constitutiv esențial la încheierea sa, prin urmare, se impune constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr.2630/17.04.1951, de Notariatul de Stat Sector 1 - Biroul nr.2.
Reprezentanții părților la încheierea contractului de donație nu au avut un mandat legal și statutar, în conformitate cu prevederile art.45 lit.a din Decretul nr.39/1950, președintele Colegiului de Avocați fiind singura persoană îndreptățită să reprezinte colegiul, iar în actele cu caracter patrimonial, în conformitate cu art.23 și art.28 din Decretul nr.60/1951, Casa de Asigurări a Avocaților este valabil angajată de președinte și director în limitele consiliului casei.
Persoanele semnatare ale contractului nu au fost împuternicite în mod legal și statutar să încheie acest act, astfel că lipsește consimțământul donatorului la încheierea acestuia.
Apelanta-intervenientă susține că nu sunt respectate cerințele art.814 din Codul civil, în conformitate cu care efectele donației sunt condiționate de existența unei acceptări valabile a donației din partea persoanei beneficiare, iar în speță, această acceptare lipsește cu desăvârșire, neexistând decizia organului de conducere competent al Confederației Generale a din de acceptare a donației, iar delegația acordată domnului nici nu era în formă autentică.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28.10.2008, intimata-pârâtă Confederația Națională Sindicală "Cartel " a solicitat respingerea ca nefondate a apelurilor declarate, arătând că, încă din anul 2002, apelantul-reclamant apelează la diferite artificii în încercarea de a obține imobilul care face obiectul actului de donație adresându-se intimatei prin notificarea nr.600/13.02.2002.
Prin această întâmpinare, intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Baroul București, arătând că acesta nu are calitate procesuală activă pentru nici una din cele două pretenții formulate prin cererea de chemare în judecată.
Apelantul nu poate justifica un interes în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să constate nulitatea absolută a actului de donație, deoarece din actele depuse de acesta în încercarea de a-și dovedi calitatea procesuală activă, rezultă că Baroul București nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare sau în actul de donație depusă în încercarea de a dovedi calitatea procesuală activă, iar Baroul București nu a făcut dovada susținerii că ar fi succesorul Casei de Pensiuni a Advocaților din Județul I, iar această dovadă nici nu ar putea fi făcută în condițiile art.48 alin.2 - art.78 alin.1 din Legea nr.51/1995.
Cu privire la fondul cauzei, intimata arată că, actul de donație din litigiu este pe deplin valabil, nefiind încălcate norme cu caracter imperativ care să-l poată duce la nulitatea absolută a acestuia, deoarece, donația s-a făcut prin act autentic, cerința prevăzută de art.813 din Codul civil fiind îndeplinită, autentificarea s-a făcut la Notariatul de Stat B, unde, în fața notarului, părțile și-au exprimat liber consimțământul, iar intenția donatorului de a gratifica a fost exprimată prin delegația nr.1021/14.04.1951, acceptarea donației făcându-se de domnul, împuternicit în acest scop, prin delegația specială nr.2345/16.04.1951.
Existența deciziilor de a încheia actul de donație rezultă fără echivoc și din cuprinsul actului de donație în care se arată că donația a fost aprobată de Consiliul Colegilor Avocaților prin procesul-verbal al ședinței din 09 aprilie 1951 și de conducerea Casei de Asigurări a Avocaților din Colegiul I, prin procesul-verbal al ședinței din 10 aprilie 1951.
Potrivit cu dispozițiile art.967 din Codul civil, cauza este prezumată de lege, iar cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic civil trebuie să dovedească aceasta, iar simpla susținere a apelanților că donația nu a avut o cauză reală, licită și morală, nu este de natură să răstoarne prezumția prevăzută de lege.
În apel, consecință încuviințării probatoriilor solicitate de apelanți prin încheierea de ședință de la 12.01.2009, au fost audiați martorii și.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului Baroul București, excepție care a fost invocată prin întâmpinarea depusă în apel, Curtea arată că, prin încheierea de ședință de la 12 ianuarie 2009, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.137 din Codul d e procedură civilă, s-a pronunțat în sensul că modalitatea în care a fost invocată această excepție, determină inadmisibilitatea acestei susțineri, în apel, pe calea întâmpinării.
Astfel, Curtea arată că această excepție a fost invocată de pârâtă și în fața instanței de fond care, prin încheierea de ședință din data de 12.02.2007, a respins această excepție arătând că Baroul București este continuatorul Colegiului de Avocați I, iar Filiala Ba C asei de Asigurări a Avocaților este continuatorul Casei Locale de Asigurări a Avocaților din Colegiul
Chiar dacă excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de ordine publică, dirimantă, ce poate fi invocată în orice fază a procesului, câtă vreme a existat o dezlegare din partea instanței de fond asupra acestei apărări promovate de pârâtă, pe cale de excepție, iar soluția nu a fost atacată cu apel d e către pârâtă, invocarea aceleiași apărări, în etapa de control judiciar este inadmisibilă față de dispozițiile art.294 din Codul d e procedură civilă.
Cu privire la aspectele de fond ale litigiului, Curtea apreciază că apelurile formulate sunt întemeiate.
Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, precum și din depozițiilor martorilor audiați, apelanții au făcut dovada, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.1169 din Codul civil coroborate cu cele ale art.967 și ale art.813 din Codul civil, că actul de donație contestat nu întrunește cerințele de fond și de formă pentru încheierea sa valabilă.
Așa cum s-a susținut, actul de donație din 16 aprilie 1951, prin care Colegiul Avocaților I și Casa Locală de Asigurări a Avocaților din Colegiul Iad onat Confederației Generale a din imobilul situat în B,-, proprietate a donatorului în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, sub nr.22167/13.06.1939, a fost o donație formală, deoarece, cum rezultă de altfel și din cuprinsul actului, donatara se afla în posesia imobilului anterior îndeplinirii acestei formalități de consolidare a modalității de dobândire a imobilului de către intimata-pârâtă.
Martorii audiați de C, au declarat că imobilul din litigiu constituia o sursă de venituri pentru donator, fructele civile ale acestuia sporind patrimoniul donatorului în vederea asigurării pensiilor avocaților, că avocații nu puteau face parte, potrivit legii speciale de la acea epocă, din sindicate, neexistând nici o legătură între persoana donatorului și persoana donatarei, și că aceasta din urmă, în condițiile de la acea vreme, s-a văzut nevoită a intra în legalitate în ceea ce privește proprietatea asupra imobilului din litigiu, cu ocazia demersurilor pe care le-a efectuat în scopul obținerii autorizației de construire necesară efectuării unor adăugiri, transformări și reparațiuni radicale, consecință a intervenirii unui incendiu asupra imobilului din litigiu și care se afla deja în stăpânirea de fapt a intimatei.
din 09 aprilie 1951 și, respectiv, 10 aprilie 1951, prin care se susține că ar fi fost aprobată donația de către Consiliul Colegiului Avocaților I și prin care se susține de către intimată că ar fi fost desemnat reprezentantul acestei instituții în vederea încheierii actului de donație, au fost, potrivit declarațiilor martorilor, la rândul lor, formale, transmiterea bunului fiind deja hotărâtă de către organele de partid și de stat, prin reprezentantul Ministerul Justiției față de care Colegiul Avocaților era, la acea vreme, subordonat, administrativ și politic, iar persoana care a semnat în numele donatorilor, era, de asemenea, un membru al Partidului Comunist și nicidecum nu avea funcția de președinte ori de director al Colegiului de Avocați, pentru a îndeplini calitatea de reprezentant al donatorului față de dispozițiile art.23 din Decretul nr.60/1951 și ale art.45 lit.a din Decretul nr.39/1950.
Potrivit cu dispozițiile art.813 din Codul civil, validitatea actului de donație este condiționată de existența formei autentice a actului.
Această cerință, potrivit principiului simetriei actelor juridice, precum și principiului potrivit cu care forma actelor accesorii este condiționată de actul principal- accesorium sequitur principalem -trebuia îndeplinită și de delegațiile primite de reprezentanții donatorilor, cât și de acceptarea donației neexistând, sub acest aspect, nici o dovadă în ce privește autenticitatea delegației pe care au primit-o reprezentanții donatorilor și donatoarei.
Curtea reține, de asemenea, că nu a fost îndeplinită o altă condiție de validitate a actului de donație, respectiv existența și valabilitatea cauzei acestuia, împrejurări care au drept consecință nulitatea actului juridic ca sancțiune ce se întemeiază pe considerente care interesează ordinea economică, socială și politică.
Condițiile de valabilitate ale cauzei, potrivit cu dispozițiile art.966 - 968 din Codul civil, sunt existența acesteia, cauza să fie reală, să fie licită și morală.
Lipsa cauzei se datorează lipsei intenției de a gratifica, în contractele cu titlu gratuit, sancțiunea aplicabilă fiind aceea a nulității absolute.
Potrivit cu dispozițiile art.801 din Codul civil, donația este un act de liberalitate, prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care îl primește. Prin dispoziția legală menționată, rezultă caracterul juridic al donației de contract gratuit prin care, cu intenția de a gratifica - scopul imediat/causa proxima- donatorul își micșorează în mod irevocabil patrimoniul fără a urmări să primească ceva în schimb.
Contract fiind, validitatea convenției este examinată în raport de îndeplinirea celor patru condiții esențiale prevăzute în art.948 din Codul civil, printre care este înscrisă cea privitoare la cauza licită.
În analiza cauzei în materie de donație, definită ca liberalitate, este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru voința dispunătorului în acest sens. Ca atare, în acest caz, voința de a dispune nu poate fi separată de scopul determinant, care a provocat manifestarea dispunătorului sub forma unei liberalități.
Așa cum se arată și în decizia nr.610/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, cauza în cazul contractului de donație cuprinde, în primul rând, voința de a dărui,animus donandi, și apoi, motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate și examinate apoi izolat, ele formând un tot. Scopul mediat - causa remota - numit și scopul actului juridic, constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic; acest motiv, se referă, fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile persoanei. Acesta este concret și variabil în funcție de natura juridică a actului juridic civil încheiat.
Voința de a dărui, manifestată prin actul aparent al donației, nu poate ea singură să justifice o liberalitate întemeiată pe un motiv sau o cauză de natură aov icia, de a determina donatorul la a dispune în acest sens, Curtea având în vedere, pe lângă legislația în vigoare la data realizării liberalității și împrejurările contemporane efectuării donației.
Actul de donație, în speța de față, s-a făcut după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica intimata, ci pentru schimbarea statutului social și pentru ca bunul să dobândească un regim juridic agreat, concordant noii ordini sociale în care proprietatea privată, deși recunoscută prin Constituție, era în fapt, încălcată.
Constatând existența sancțiunii nulității absolute a actului de donație, Curtea având în vedere retroactivitatea acesteia precum și principiul restabilirii situației anterioare care guvernează efectele sale, va admite acțiunea formulată și va obliga pârâta să lase în deplină și exclusivă proprietate imobilul din litigiu, consecință a admiterii apelurilor formulate în condițiile prevăzute de dispozițiile art.296-297 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de apelantul-reclamant BAROUL BUCUREȘTI, cu sediul în str. -. - nr.3-5, sector 5 și de apelanta-intervenientă CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAȚILOR - FILIALA, cu sediul în B, str. -. - nr.3-5,.1, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1354/05.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ "CARTEL ", cu sediul în B, nr.202A,.2,. cam 1, sector 6.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Constată nulitatea absolută a actului de donație autentificat de fostul Notariat de Stat B I, Biroul nr.2, sub nr.2630/17.04.1951.
Admite acțiunea în revendicare și obligă pârâta să lase reclamantului și intervenientei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-, sector 3, cu fațadă, iar cu partea din spate, pe-, sector 3.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnodact. /5 ex./06.05.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă
