Anulare act. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 233/
Ședința publică din 07.04.2009
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Judecător - - -
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 545 din 3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1845/233/208, în contradictoriu cu pârâta, în acțiunea civilă având ca obiect anulare act.
La apelul nominal au răspuns: recurentul-reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei și intimata-pârâtă personal.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că procedura este legal îndeplinită.
Recurentul-reclamant prin apărător, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Intimata-pârâtă precizează că nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., arată că la acest moment înțelege să susțină un motiv suplimentar de recurs. Acesta se referă la faptul că în cauză este vorba despre o nulitate absolută în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă. Potrivit acestui text în cazul în care instanța nu poate hotărâ de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu poate fi mai mare de 7 zile iar instanța de fond a amânat pronunțarea prezentei cauze mai mult de o lună și J aducându-i în acest fel reclamantului grave prejudicii accentuându-se tensiunile dintre părți.
Având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind vorba despre o nulitate absolută, solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea, raportat la susținerile apărătorului recurentului în sensul că motivele de recurs vizează vătămarea părții pe care o reprezintă, existând în acest fel vorba despre o nulitate relativă care însă nu poate fi pusă în discuție în acest stadiu procesual, pune în vedere apărătorului recurentului reclamant să precizeze despre ce anume nulitate este vorba.
Av., arată faptul că reclamantul a fost convins de faptul că încheie un act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, că fiica sa, intimata-pârâtă, îl va îngriji având în vedere vârsta înaintată a acestuia și starea de sănătate.
Solicită a se constata faptul că este vorba despre o eroare obstacol care sancționează cu nulitate absolută actul încheiat în acesta circumstanțe.
Cu privire la preț, arată faptul că nu reclamantul nu a primit nici o sumă de bani lucru dovedit cu martorii audiați în cauză. Mai mult pârâta a ridicat suma de 100 milioane lei pe care a cheltuit-o, acești bani fiind adunați de reclamant pentru înmormântare.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel și în rejudecare admiterea acțiunii promovată de reclamant în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la data de 19 februarie 2008 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamantul -. în contradictoriu cu pârâta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 271/08.02.2007 la., și în subsidiar rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârâtă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că in data de 08.02.2007 intre părți a intervenit contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 271/08.02.2007 de către BNP prin care a vândut pârâtei, care este fiica sa dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul situat in G,-, -. 4.
Reclamantul arată ca la momentul perfectării actului a avut convingerea că semnează un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, având în vedere vârsta înaintată și nevoile sale, eroarea asupra contractului fiind determinata de vârsta și de afecțiunile de care suferă.
Astfel reclamantul arată că s-a aflat în eroare cu privire la natura contractului și că această eroare este o eroare-obstacol, care conduce la nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
In subsidiar reclamantul arată că prețul stabilit pentru cota sa din imobil nu a fost plătit, astfel încât pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală a achitării prețului și solicită rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare.
Reclamantul a invocat prevederile art. 953-954 și 1020 Cod civil.
S-a solicitat de către părți proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei și martori.
Pârâta s-a prezentat la instanța de fond, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Judecătoria Galația pronunțat sentința civilă nr. 8637 din 23 iunie 2008 prin care a respins acțiunea ca nefondată.
Din probele administrate la dosarul cauzei, rezultă că părțile au încheiat un contract de vânzare cumpărare cu clauză viageră, în baza căruia reclamantul a vândut pârâtei dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în G,-, -. 4.
Reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare întrucât a fost convins că a semnat un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.
Din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul s-ar fi aflat în eroare la momentul semnării contractului cu privire al obiectul acestuia. Potrivit contractului încheiat în formă autentică acesta a fost citit de către notarul public părților și însușit de acestea. Reclamantul invocă faptul că a fost în eroare din cauza vârstei și afecțiunilor de care suferă dar vârsta și afecțiunile nu sunt de natură a atrage eroarea asupra unui act autentic. Martorii audiați în cauză au declarat că știu de la reclamant faptul că ar fi vrut ca respectivul contract sa fie cu clauză de întreținere dar martorii nu au fost de față nici la semnarea contractului nici la discuțiile anterioare dintre reclamant și pârâtă.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar în cuprinsul actului de vânzare cumpărare vânzătorul a declarat că nu a primit suma de bani reprezentând prețul imobilului, încercând prin acțiunea de față să acrediteze ideea că suma nu a fost plătită, dar nefăcând nici o dovadă în acest sens decât declarațiile sale repetate de către martorii propuși de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru următoarele:
Într-o primă critică se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 105 alin. 2 în referire la art. 260 alin. 1 cod procedură civilă dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele instanței îl va anunța și care nu poate fi mai mare de 7 zile. Instanța a amânat pronunțarea mult mai mult de cele șapte zile permise de lege din data de 08.05.2008 până la data de 23.06.2008.
Prin decizia civilă nr. 545 din 3.12.2008, Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul, reținând următoarele:
Referitor la primul motiv de apel, este adevărat că potrivit disp. art. 260 alin. 1 cod procedură civilă pronunțarea se poate amâna cel mult 7 zile, codul nu reglementează de câte ori poate fi repetat acest termen.
Dacă instanța amână pronunțarea cel mult 7 zile de mai multe ori, doar lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea ei de judecător poate atrage nulitatea hotărârii fiind vorba de o nulitate virtuală vătămarea la care se referă art. 105 alin. 2 cod procedură civilă decurgând din imposibilitatea exercitării controlului judiciar, ceea ce nu este cazul în speță.
Privitor la cel de-al doilea motiv de apel, corect a reținut instanța de fond că nu s-a dovedit eroare la momentul semnării contractului, contractul fiind citit părților de către notarul public.
Părțile sunt tată și fiică, apelantul are vârsta de 93 de ani și nu se află în stare de nevoie din nici un punct de vedere: material sau privitor la sănătate și inclusiv soția defunctă a apelantului își rezervase doar un drept de habitație viageră asupra apartamentului conform actului autentificat sub nr. 28553/1994 la notariatul de Stat județean
Este inadmisibil în drept ca cineva să se plângă de greșeala sa, de neglijența sa iar pentru a exista eroare de drept în privința consimțământului se cere ca ea să fie plauzibilă, judecătorul având a aprecia dacă partea ce o invocă și care e datoare s-o probeze a putut sau nu să fie înșelată. Ori în fața notarului public i s-a citit apelantului actul încheiat, acesta nu s-a înscris în fals și nu a dovedit contrariul, eroarea despre care face vorbire nu poate duce la stricarea convenției nefiind probată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În argumentarea încadrării criticilor formulate în aceste texte de lege, recurentul reiterează însă apărările făcute pe fondul cauzei, respectiv motivarea în fapt a cererii introduse la instanța de fond.
Astfel, datorită vârstei înaintate și a stării de boală, precum și a încrederii în fiica sa - pârâta în cauză, a fost în eroare cu privire la natura actului juridic perfectat în fața notarului public. Că eroarea respectivă, vizând însăși natura actului juridic astfel încheiat, conduce la nulitatea actului respectiv.
Că, invocând, în subsidiar, neplata prețului, solicita reclamantul rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Deși în susținerea motivelor de recurs recurentul înțelege să invoce un "motiv suplimentar" - cel al încălcării disp.art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă - instanța de fond amânând pronunțarea mai mult de 7 zile consecutiv, se impune precizarea că acesta a făcut deja obiectul contractului judiciar - în apel.
Recursul declarat este nefondat pentru cele ce urmează;
În aplicarea art. 1171 Cod civil, mențiunile cuprinse în înscrisul autentic referitoare la faptele materiale săvârșite de agentul instrumentator - în speță notarul public, sau cele petrecute în fața sa și constatate de către acesta prin propriile simțuri și în limitele competenței sale, nu pot fi înlăturate decât prin înscrierea în fals.
Mențiunile făcute numai pe baza declarațiilor părților, cu referire în cauză la plata prețului, anterior semnării contractului în formă autentică, fără a fi verificate personal de notar, sunt prezumate a fi autentice până la proba contrară.
În contractul menționat, notarul a constatat următoarele declarații făcute în fața sa: - " Prețul acestei vânzări este de 39.800 lei, sumă primită de mine, vânzătorul, de la cumpărătoare, anterior încheierii prezentului contract de vânzare-cumpărare"; - " Conținutul prezentului act ne-a fost citit în totalitate și ni-l însușim".
Cum nu s-a cerut înscrierea în fals, în mod judicios prima instanță a respins acțiunea reclamantului.
Cu privire la pretinsa neplată a prețului, reclamantul nu făcut proba contrară, astfel încât prezumția autenticității mențiunii inserate în contract - cu privire la acest aspect, corect a fost reținută.
Ca atare, respingând apelul și menținând sentința atacată, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de modificare prev. de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, invocat de reclamant, așa încât recursul apare ca fiind nefondat.
În drept, fiind aplicabile disp.art. 312 pct. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 545 din 3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1845/233/208.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 Aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./ 30.04.2009
Tehnored.hot.
2 exp./06.05.2009
Fond: Judecătoria Galați - judecător
Apel:. Tribunalul Galați - judecători -
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu