Anulare act. Decizia 2428/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2428

Ședința publică din data de 14 august 2008

PREȘEDINTE: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, cu sediul în Reșița, împotriva sentinței civile nr. 583/14.05.2008, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect anulare decizie de imputare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-intimat personal, lipsă fiind pârâta-recurentă.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul-intimat solicită respingerea recursului, și menținerea sentinței, ca fiind legală și temeinică.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 583/14.05.2008 a Tribunalului C-S, s-a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, dispunându-se anularea deciziei de imputare nr. 91/7.05.2007 emisă de pârâtă și exonerându-l pe reclamant de la plata sumei imputate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că reclamantul nu a încetat raporturile de muncă cu angajatorul la care s-a angajat din șomaj, într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, așa încât, prevederile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 76/2002 pe care este motivată în drept Decizia de imputare nr. 91/7.05.2007, nu sunt aplicabile în cazul acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S solicitând modificarea sentinței și rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii ca nefondată.

Motivele de recurs s-au întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 raportat la art. 3041Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că interpretarea instanței de fond este eronată, singurul motiv pentru care s-au acordat drepturile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 76/2002, adică prima de instalare, fiind schimbarea domiciliului, ca urmare a angajării într-o altă localitate.

Ori, instanța a ignorat în totalitate actul care a stat la baza întocmirii deciziei de imputare, prin care se constată crearea prejudiciului, iar această decizie a fost întocmită de instituție ca urmare a Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bozovici, în cuprinsul căreia s-a constatat că reclamantul și-a schimbat în mod fictiv domiciliul, doar pentru a beneficia de cuantumul primei de instalare.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor existente la dosarul cauzei și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat.

Astfel, prin decizia de imputare nr. 91/7.05.2007, emisă de pârâta-intimată Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, i s-a imputat reclamantului suma de 2.170 lei, reprezentând contravaloarea primei de instalare încasată necuvenit, în temeiul prevederilor art. 76 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 76/2002 și a Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bozovici în dosar nr. 209/P/2006.

Dispozițiile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, prevăd obligația restituirii integrale de către angajat a sumelor acordate cu titlu de prime de instalare, în situația nerespectării termenului de 12 luni de la data încadrării.

Ori, reclamantul, conform mențiunilor din carnetul de muncă, a fost angajat din șomaj pe o perioadă mai mare de 12 luni la angajatorul C SRL M-Nouă.

Ca atare, pârâta a emis decizia de imputare nr. 91/7.05.2007 de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă în baza dispozițiilor art. 76 alin. 2 din Legea nr. 76/2002, situație care nu se regăsește în cauza de față.

În considerarea aspectelor mai sus invocate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta-recurentă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, cu sediul în Reșița, împotriva sentinței civile nr. 583/14.05.2008, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 august 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. /20.08. 2008

Tehnored.: M/ 2 ex./20.08. 2008

Prim inst.: și

Președinte:Florin Dogaru
Judecători:Florin Dogaru, Vasilica Sandovici, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 2428/2008. Curtea de Apel Timisoara