Anulare act. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 250/
Ședința publică din 09 martie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Primăria municipiului S,-, județul M, cu sediul în S,--7, județul M și de pârâții și, domiciliați în S,-, județul M, împotriva deciziei nr. 128 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 17 februarie 2009, care face parte din prezenta, când s-a amânat pronunțarea pe data de 24 februarie 2009, pe 6 martie 2009, iar apoi pe data de azi când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin Sentința civilă nr. 542 din 22 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Sighișoaraa fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, împotriva pârâților Municipiul S, prin primar, S, și și, drept consecință, a fost respinsă acțiunea civilă, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată de 1400 lei în favoarea pârâților și.
În considerentele hotărârii s-a reținut de către Judecătoria Sighișoara, faptul că cererea reclamanților de constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 350 din 31.12.1996, privind imobilul situat în localitatea S,-, județul Maf ost formulată după împlinirea termenului legal de prescripție prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Apelul formulat de reclamante a fost admis de Tribunalul Mureș, prin Decizia civilă nr. 128 din 24 aprilie 2008 și, în consecință, s-a desființat în tot hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
Instanța de apel a constatat că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului reclamantelor de a solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, prin care familia și, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din localitatea S, str. - -, și aceasta deoarece, dispozițiile art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că termenul special de prescripție începe să curgă de la data intrării în vigoare a legii și nu de la data la care cei care au solicitat restituirea imobilului, contravin dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În raționamentul său, instanța de apel, stabilind prioritatea Convenției față de legislația internă ( art. 20 din Constituție ) a considerat că excepția trebuia respinsă și pentru că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții Primăria municipiului S, S și și soția sa.
Pârâtul Primarul municipiului Sas olicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantelor și obligarea acestora la cheltuieli de judecată.
În considerentele recursului, pârâtul a susținut nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Astfel, pârâtul susține că instanța de apel a dat o dezlegare pricinii cu aplicarea greșită a legii, deoarece, pe de o parte, dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 sunt derogatorii de la dreptul comun, stabilind că termenul de prescripție începe să curgă de la intrarea în vigoare a legii, promovarea acțiunii fiind posibilă doar până la data de 14.08.2002. Pe de altă parte, pârâtul susține că și în cazul în care s-ar lua ca moment de începere a cursului prescripției data la care reclamantele au luat cunoștință de acest contract, termenul tot ar fi împlinit, deoarece, prin Dispoziția nr. 296 din 24.02.2004, comunicată reclamantelor și neatacată, se prevede că spațiile de locuit nu se restituie în natură tocmai pentru că au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, pârâților și.
Pârâta Sac erut la rândul său modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii Sentinței civile nr. 542/22 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În considerentele recursului, pârâta Sar eluat argumentele aduse de Primarul municipiului S și în plus, a afirmat că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, părțile au fost de bună credință iar dreptul dobândit a fost înscris în 1739 S, la data de 21.11.2001.
Și pârâții și, au solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerea hotărârii instanței de fond, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Două au fost argumentele aduse de cei doi pârâți în susținerea recursului. În primul rând, instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 deși constituționalitatea acestui text de lege a fost de două ori confirmată de Curtea Constituțională.
În al doilea rând, constatând că termenul de prescripție pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare începe să curgă de la data când reclamantele au luat cunoștință despre existența contractului, acest termen este deja împlinit la data sesizării Judecătoriei Sighișoara, deoarece prin Dispoziția nr.296/2004 emisă de Primarul municipiului S și comunicată reclamantelor, se preciza faptul că imobilul a fost vândut pârâtei în temeiul Legii nr. 112/1995.
Reclamantele au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Trei au fost argumentele aduse de reclamante în susținerea recursului.
În primul rând, recursul este o cale de atac extraordinară, care poate fi primită doar pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege și are un caracter nedevolutiv.
În al doilea rând, pârâta S, a fost un vânzător de rea-credință, pentru că, înainte de a vinde imobilul nu a făcut cercetările necesare pentru a-i stabili situația juridică și, mai mult, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu a înștiințat reclamantele despre vânzare.
În al treilea rând, dezlegarea dată pricinii de instanța de apel este singura să asigure respectarea dreptului la acces la justiție pentru reclamante, care, nu au avut cunoștință despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare, înscrierea dreptului dobândit de pârâți, familia și, efectuându-se după expirarea termenului legal, prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Verificând decizia atacată, Curtea constată că recursurile pârâților sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, reclamantele au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta și familia și, pentru care a fost inițiată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanța de fond a constatat că termenul de prescripție a dreptului reclamantelor la acțiunea s-a prescris pentru că nu a fost respectat termenul special prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, termen care curge de la data intrării în vigoare a legii.
Instanța de apel a constatat că acest termen nu s-a împlinit pentru că reclamantele nu au aflat de existența acestui contract, dreptul de proprietate nefiind înscris în
Curtea constată că, în parte, raționamentul instanței de apel este corect atunci când susține prioritatea principiilor stabilite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Într-adevăr, principiul accesului liber la justiție este afectat de regula impusă de art. 45 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia indiferent dacă cei ce se consideră îndreptățiți la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, au avut posibilitatea sau nu să cunoască despre existența actelor de înstrăinare, termenul de prescripție a acțiunii pentru anularea acestora acte curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Cu alte cuvinte, această reglementare internă impune foștilor proprietari să acționeze într-un interval scut de timp împotriva unor acte de înstrăinare despre care nu au avut cunoștință.
Cu toate acestea, instanța de apel avea obligația de a aprecia în mod concret, în raport cu împrejurările speței și să constate dacă doar înscrierea în a dreptului dobândit de pârâții, familia și, asigurau informarea reclamantelor despre această tranzacție.
Actele depuse la dosar, în special Dispoziția nr. 296/24.02.2004, emisă de Primarul municipiului S, arată că, reclamantelor le-a fost comunicată informația potrivit căreia, în temeiul Legii nr. 112/1995 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între pârâta și pârâții familia. Din luna martie 2004, reclamantele au cunoscut existența acestui contract iar introducerea acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 350/31.12.2006, după împlinirea termenului de prescripție se datorează exclusiv culpei reclamantelor.
Art. 129 alin.1 Cod procedură civilă, stabilește în sarcina reclamantelor obligația de a îndeplini actele de procedură în termenele stabilite de lege.
De altfel, termenul de prescripție de 1 an de zile, stabilit de art. 45 din Legea nr. 10/2001, are drept scop asigurarea stabilității raporturilor juridice.
Așadar, Curtea constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, stabilind că pentru a asigura aplicabilitatea principiului prevăzut de art. 6 din Convenție, termenul special de prescripție de 1 an de zile, prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001, curge în mod obligatoriu de la data înscrierii în a drepturilor dobândite în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, și nu de la data în care, în mod concret, persoanele interesate au aflat de existența acestui contract.
În temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile și va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va respinge apelurile, menținând astfel hotărârea instanței de fond.
Pentru că reclamantele au căzut în pretenții, Curtea le va obliga la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârâții familia, conform art. 274 Cod procedură civilă, în sumă de 1200 lei reprezentând onorariu avocațial, dovada fiind depusă în cursul judecării apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Primăria municipiului S, cu sediul în S,-, județul M, cu sediul în S,--7, județul M, și, domiciliați în S,-, județul M, continuat prin moștenitorii, împotriva deciziei nr. 128 din 24 aprilie 2008 Tribunalului Mureș.
Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că: - respinge apelul declarat de reclamanții, cu domiciliul în S, str. - -., nr. 14, județul M, ambii cu domiciliul în S, str. - -., nr. 14, județul M, G, cu domiciliul în S, str. - -., nr. 14, județul M, cu domiciliul în S, str. - -., nr. 14, județul M, împotriva sentinței civile nr. 542/22 mai 2007 Judecătoriei Sighișoara, în dosarul nr. 893/2006.
Obligă intimații reclamanți să plătească recurenților pârâți, cheltuieli de judecată în sumă de 1200 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 martie 2009.
Judecător, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 exp./02.04.2009
Jud.fond.
Jud.tr. I:;
OPINIE SEPARATA
Admite recursurile declarate de pârâții Primarul municipiului S, cu sediul în S,-, județul M, cu sediul în S,--7, județul M, și, decedați, continuat prin moștenitorii, domiciliați în S,-/1, județul M, împotriva Deciziei civile nr. 128/24 aprilie 2008 Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Casează decizia civilă atacată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamante, împotriva sentinței civile nr. 542/2007 a Judecătoriei Sighișoara, la Tribunalul Mureș.
Președinte,
Instanța de apel în mod corect a constatat că dreptul material la acțiune curge de la momentul în care persoana interesată a aflat de existența contractului de vânzare-cumpărare nr.350 din 31.12.1996, astfel s-ar încălca dreptul la un proces echitabil.
Într-adevăr Dispoziția nr.296 din 24.02.2004 emisă de Primăria Municipiului S menționează că locuința situată la etaj, cu anexe a fost vândută în temeiul legii nr.112/1995 lui și soția și la rubrica comunicare petiționar poartă o semnătură cu data de 05.03.2004 (148).
Atât prin întâmpinarea depusă la 15.09.2005 (45) cât și prin concluziile scrise reclamanții au arătat că nu au avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare până când numiții au formulat cerere de intervenție în interes propriu în fața Curții de Apel Tg.M (dosar nr.1332/1005/C) și au depus actul, în cartea funciară nefiind întabulat imobilul pe numele pârâților.
În această situație se apreciază că pentru stabilirea concretă și neechivocă a datei la care reclamanții au luat cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție prev. de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, OUG 109/2001 și OUG 145/2001 este necesară suplimentarea probatoriului.
În acest sens trebuie efectuată o expertiză grafologică prin care să se stabilească cu certitudine dacă Dispoziția nr.296/2004 a fost semnată de reprezentantul reclamanților, dat fiind că altă dovadă de comunicare nu există, fiind incidente dispozițiile art.312 pct.3, 5 Cod pr.civilă.
Judecător
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
27.04.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
