Anulare act. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 258/2008
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 84/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect anulare act.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 4 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 4510/18 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și, - SRL, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului A I și Primarul Municipiului A
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
In baza art. 137 cod procedură civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate:
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului este nefondată.
Prin sentința civilă nr. 4347/2006 a Judecătoriei Alba Iulia, s-a constatat că din masa succesorală rămasă după defuncta, născută, decedată la 30.08.2001, în localitatea, jud. H, moștenitoare a defunctului său soț -, decedat la 21.12.1983, face parte și vocația sa la primirea drepturilor cuvenite de depunerea de către aceasta în termenul legal a notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură ori acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilele înscrise în CF 1547 A I, nr. top. 1334 și 1335, în prezent înscrise în CF 1547 A I, situate administrativ în A I,-, 49 și 49, iar reclamantul este unicul moștenitor acceptant al succesiunii rămase după defuncta, în calitate de legatar universal, conform testamentului autentificat sub nr. 3854/14.08.1997 și a certificatului de legatar nr. 110/2004.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a - - este fondată.
- - nu este aceiași persoană juridică cu pârâta în cauză, fiind societatea care a vândut imobilul, în baza Legii nr. 112/1995, pârâților și, ca instituție publică, dreptul de administrare al instituțiilor publice ( - -) asupra bunurilor proprietate publică ( imobilele în cazul de față), derivă din dreptul de proprietate publică pe care statul sau unitățile administrativ teritoriale îl au, potrivit Constituției și legii, autorităților administrației publice locale le aparține organizarea exercitării dreptului de proprietate publică, conform competenței ce le revine și în limitele stabilite de lege, fiind vorba despre o administrare generală a domeniului public, care dă expresie exercitării atributelor de putere ce revin asupra acestor autorități.
Cererea formulată împotriva pârâtei - SRL a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
Capetele de cerere prin care reclamantul a revendicat imobilul înscris în CF nr. 1547/a A I, respectiv capetele 1,2 și 3 sunt inadmisibile.
Dispoziția nr. 481n din codul civil, care prevede că " nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa numai pentru cauza de utilitate public și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire" nu pot servi ca temei în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1898 după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Prin art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, s-a prevăzut că " imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra achizițiilor nerestituite, se restituie în natură, în condițiile prezentei legi" iar prin dispozițiile din aliniatele următoare sunt reglementate măsurile reparatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Această reglementare cu caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii în echivalent. In această privință este de subliniat că art. 11 alin. 1 din această lege mai prevede că "imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale"specificând că " dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare".
Dispozițiile din celelalte aliniate ale art. 11 și urm. din Legea nr. 10/2001 asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire și respectiv măsurile reparatorii în echivalent, constituind cadru juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 martie 1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a dispozițiilor legii.
Ca urmare, câtă vreme Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar art. 481 din codul civil are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, se constată că dispozițiile Codului civil nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
O atare interpretare este impusă și de reglementarea ce s-a dat prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. - privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, potrivit căruia bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparații.
In acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituțională a României privind domeniul de aplicare a Legii 10/2001 și buna credință a cumpărătorului chiriaș, se constată că această lege, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. 29 din Legea nr. -, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii 10/2001, precum și cele, care din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze această procedură au deschis calea acțiunii în revendicarea retrocedării bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună - credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
Sunt deci inadmisibile și acțiunile în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială, soluție conformă cu regula " non bis in idem" și cu principiul securității juridice consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In fine, capetele de cerere pentru constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare și rectificare de CF ca urmare a nulității, sunt prescrise.
Potrivit art. 46 alin. 4 și 5 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, iar prin derogare de la dreptul comun indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Termenul de 1 an prevăzut la art. 46 alin. 5 fost prelungit cu 3 luni potrivit dispozițiilor OUG nr. 109 din 26.07.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 13.08.2001. Acest termen a fost prelungit cu încă 3 luni de către OUG nr. 145 din 9 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
Așadar termenul de prescripție impus la alin. 5 din Legea nr. 10/2001 a început să curgă la publicarea Legii nr. 10/2001 în Monitorul Oficial nr. 75 din 14.02.2001, și la împlinit la 18 luni de la acea dată, respectiv 14.08.2002.
Reclamantul a formulat cerere la 10.04.2007, după împlinirea acestui termen.
Cererea formulată de reclamantul u împotriva pârâților și, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului A I și Primarul Municipiului AIa fost respinsă așadar, ca inadmisibilă și prescrisă.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 298 alin. 1 cod procedură civilă, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
In expunerea motivelor de apel, s-a susținut:
Instanța de fond nu s-a pronunțat pe acțiune conform investirii pe care a formulat-o prin acțiune: acțiunea este formulată pe temei de drept comun și pe frauda Legii speciale nr. 112/1995; instanța de fond s-a pronunțat pe excepții, soluționate prin prisma unui temei străin de drept, neinvocat de reclamant, și anume Legea 10/2001. Or, reclamantul nu a înțeles să se judece pe acest temei de drept, pentru care de altfel competența materială aparține Tribunalului și nu Judecătoriei.
Instanța de fond și-a argumentat soluția pe dispozițiile din Legea nr. 10/2001, privitoare la expropriere. Or, în cauza de față nu a fost o expropriere ci o naționalizare iar reclamantul a dovedit că imobilul nu a fost preluat de la adevăratul proprietar, antecesoarea acestuia, ci de la altă persoană care nu mai avea această calitate. A dovedit această susținere cu sentința civilă nr. 4347/2006 irevocabilă a Judecătoriei Alba Iulia, iar împrejurarea că nu a fost o expropriere ci o naționalizare este dovedită cu înscrierile din CF, unde se menționează "asupra imobilului de sub, se întabulează dreptul de proprietate cu titlu de naționalizare în favoarea Statului Român".
Cauza a fost soluționată în întregime doar pe excepții, reținute ca admisibile deși invocând frauda la lege, erau necesare cercetări ale fondului, frauda la lege nu s-a verificat deloc, iar excepțiile au fost reținute eronat ca aplicabile în cauză.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a - - nu este fondată. Sunt 3 categorii prevăzute de lege: succesorii, avânzii - cauză și creditorii - care au calitate de succedere în drepturile și obligațiile acesteia; printre obligațiile antecesoarei acestei pârâte se număra și obligația de a verifica legalitatea și întinderea unui contract de vânzare - cumpărare la Legea nr. 112/1995, precum și verificarea faptului dacă se formulase cerere de către vechiul proprietar și se pronunțase hotărâre, de Comisia la Legea nr. - de soluționare a cererii fostului proprietar; numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate de Comisia Locală de aplicare a Legii nr. -, se putea proceda la vânzare și atunci doar asupra spațiului locativ pe care titularul contractului de închiriere îl deținuse la 22.12.1989 și la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995; cu privire la teren, trebuia să se verifice ce teren au avut de închiriat pârâții, cât era înscris în contractul de vânzare - cumpărare ca fiind aferent apartamentului, pentru a se putea institui dreptul de folosință. Nu s-a verificat petitul referitor la acest teren.
Revenind, pârâta are calitate procesuală pasivă, iar excepția este nefondată.
Excepția inadmisibilității capetelor 1,2 și 3 din acțiunea reținută de instanța de fond încalcă dreptul reclamantului la accesul la justiție; s-a reținut în fapt că acțiunea reclamantului pentru constatarea lipsei titlului valabil al Statului Român nu se poate judeca de instanțe - susținere contrazisă de doctrină și de practica judiciară; există nenumărate acțiuni prin care s-a constatat lipsa titlului valabil al Statului Român și a depus și decizii noi în acest sens; art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu este abrogat și s-a statuat competența materială a instanțelor în judecarea unui asemenea petit; de altfel lipsa titlului valabil al Statului Român este fundamentată în acțiune de preluarea imobilului de la o persoană care nu avea calitatea de proprietar, fapt dovedit cu sentința nr. 4347/2006, iar acest petit așa cum a fost investită instanța să-l soluționeze, nu a fost judecat. Toată motivarea inadmisibilității se bazează pe expropriere, ori în cauză a avut loc o naționalizare iar investirea reclamantului, era pentru lipsă titlu valabil al Statului Român pentru preluare de la altă persoană.
Excepția inadmisibilității a fost greșit reținută pentru toate trei capetele de cerere cu o motivare străină de cauză.
Chiar dacă poate fi o discuție pe fondul cauzei, cu privire la soarta contractului de vânzare - cumpărare pentru apartament, cu certitudine pentru terenul înscris în CF cauza este mult mai complicată și necesită atenta cercetare a fondului și administrare de probațiune.
Imobilul are o suprafață de 331 mp pe nr. top. 1334, casă și curte, și respectiv, 414 mp pentru grădina de top. 1335 mp. In contractul de vânzare - cumpărare nu s-a menționat vreo suprafață de teren aferentă apartamentului și totuși cu frauda legii, și fără nici un temei legal se înscrie dreptul de folosință al pârâților pentru întreaga suprafață a terenului. Trebuia verificată legea, cu atât mai mult cu cât proprietatea asupra acestui teren figurează ca fiind a Statului Român, deci nu a avut loc o înstrăinare care să poată fi atrasă prescripția din legea 10/2001 reținută de instanța de fond.
Prin decizia civilă nr. 84/A/18 aprilie 2008 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr-, apelul reclamantului a fost respins iar acesta a fost obligat la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâților intimați și.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 și 31 din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație; în aceste cazuri, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului.
Legea nr. 10/2001, reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice persoană juridică, indiferent dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlu valabil și oricare ar fi fost destinația acestora la data preluării, cu excepția celor care fac obiectul altor legi cu caracter reparatoriu ori pentru care urmează să se adopte acte normative speciale( art. 8).
Deci, odată cu intrarea în vigoare a Legii 10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi.
In consecință, accesul la un proces echitabil cu privire la asemenea imobile poate fi exercitat cu excluderea acțiunilor civile în revendicare, sub toate formele ei de redactare, cum este cazul în speță, numai în condițiile și pe căile prevăzute de legea nouă ( în acest sens decizia civilă nr. 2810/2003 a J).
De altfel, antecesoarea reclamantului a înaintat notificarea cerută de Legea nr. 10/2001 ( fila 12) prin care a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, iar aceasta a fost soluționată favorabil prin Dispoziția nr. 17/2007 a Primarului Municipiului A
In ce privește terenul aferent construcției, preluat în baza aceluiași act normativ Decretul nr. 52/1950, acesta este sub incidența reglementării aceleiași legi speciale, Legea nr. 10/2001.
In acest context atacarea tuturor actelor de înstrăinare pentru cauze de nulitate absolută sau relativă trebuia făcută în condițiile și în termenul prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001 respectiv până la data de 14.08.2002.
După împlinirea acestui termen, orice acțiune în justiție contra terților dobânditori cu titlu particular de bună sau rea - credință este respinsă ca prescrisă întrucât titlul lor juridic asupra imobilului s-a consolidat prin efectul dispozițiilor art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, chiar antecesoarea reclamantului prin notificarea adresată în temeiul Legii 10/2001 a fost de acord cu măsurile reparatorii prin echivalent bănesc acceptând vânzarea făcută chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995.
Faptul că instanța de fond a făcut referire în considerentele sentinței la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 care reglementează situația imobilelor expropriate, iar imobilul în litigiu a fost preluat prin naționalizare, nu prezintă consecințe juridice asupra soluției adoptate.
Această referire s-a făcut pentru a sublinia caracterul special al Legii 10/2001, pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru imobilele expropriate cât și pentru cele naționalizate.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a - SRL, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că - SRL care figurează ca semnatară a contractului de vânzare - cumpărare nu a avut calitatea de proprietar al imobilelor înstrăinate, aceasta aparținând statului sau unității administrativ teritoriale, în speță Consiliul Local al Municipiului A
In ce privește excepția invocată de Primarul Municipiului AIp rivind lipsa calității procesuale pasive, Tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, constatând că, calitatea de proprietar al imobilelor o are statul sau unitatea administrativ teritorială iar în speță Consiliul Local al Municipiului AIc are este parte în proces.
Impotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, cu trimitere la art. 312 alin. 5 din același cod, solicitând în principal admiterea recursului și casarea celor două hotărâri cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Alba Iulia, iar în subsidiar modificarea celor două hotărâri în sensul admiterii în parte a acțiunii.
In dezvoltarea motivelor de recurs a susținut în esență că instanțele nu s-au pronunțat pe fond asupra primului capăt de cerere, respectiv de a se constata că imobilul în litigiu a trecut abuziv în favoarea statului, că acțiunea a fost formulată pe dreptul comun prin frauda Legii nr. 112/1995, dar că în continuare nu mai solicită anularea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între intimații - - A I și, și.
Că instanța de apel s-a pronunțat pe excepții pe tema unui temei de drept străin pricinii, respectiv Legea nr. 10/2001 care nu a fost invocată prin acțiunea introductivă precum și pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Mai susține că obiect al Legii nr. 112/1995 îl formau numai construcțiile nu și terenul și pentru care se acordă despăgubiri numai în situația în care acesta nu este posibil a fi restituit în natură, astfel că nici asupra acestui capăt de cerere, instanța nu s-a pronunțat.
Nefiind posibilă înstrăinarea terenului, pentru acest capăt de cerere nu operează prescripția extinctivă.
Prin admiterea excepției inadmisibilității primelor trei capete de cerere, îi este îngrădit accesul la justiție, iar terenul nu este un accesoriu al construcției ci invers, construcția se consideră accesoriu al terenului. Mai arată că terenul are o suprafață totală de 745 mp și fără nici un temei legal a fost instituit un drept de folosință asupra terenului.
Că nici pentru celelalte capete de cerere, instanțele nu au intrat în cercetarea fondului, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea terenului.
Intimații și, au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
In esență, s-au apărat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 o astfel de acțiune nu mai poate fi introdusă pe baza dreptului comun, așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 cod procedură civilă, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat hotărâri nelegale în limitele celor ce se vor arăta mai jos.
Prin acțiunea principală, reclamantul a solicitat să se constate că imobilul înscris în CF 1547 A I, nr. top. 1334 casă și curte de 331 mp și nr. top. 1335 grădină de 414 mp a fost preluat de Statul Român fără titlu legal de la persoane care nu mai aveau calitatea de proprietar la data preluării imobilului.
Asupra acestui capăt de cerere, atât instanța de fond cât și cea de apel nu s-au pronunțat în nici un fel, deși practica judiciară în această materie este constantă.
Prin recursul declarat, reclamantul arată în mod expres că nu mai susține capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare cu consecințele încheierilor de întabulare ulterioare ( dezmembrare și înscrierea în CF), astfel că aceste capete nemaifăcând obiectul cererii, nu vor mai fi luate în discuție.
Pronunțându-se prin admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, instanțele nu au intrat în cercetarea fondului pricinii, ceea ce duce la casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la Judecătoria Alba Iulia, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 și 5 cod procedură civilă, urmând ca instanța de fond să se pronunțe asupra primului capăt de cerere.
Cheltuielile de judecată vor fi analizate cu ocazia pronunțării judecătoriei asupra cauzei pe fond.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 84/A/18 aprilie 2008 Tribunalului Alba, pronunțată în dosar nr- și în consecință:
Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 4510/18 decembrie 2007 Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosar nr- și trimite cauza spre judecată la Judecătoria Alba Iulia numai sub aspectul capătului de cerere privind preluarea abuzivă a imobilului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
2 ex/12.09.2008
-
- /
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță
